Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Intamplari adevarate
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #21  
Vechi 06.01.2014, 16:48:17
Amistad Amistad is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.03.2013
Mesaje: 141
Implicit

Nu zic ca am gustat cu adevarat, dar din frumuseea ortodoxiei am trait cate ceva si mai traiesc. Pacea si mila lui Dumnezeu. Si mai ales ca am iesit din duhul lumii acesteia, dorinta de avutie, de distractiii, cand stiu ca diavolul e in spate la toate astea, zic ca e mare lucru sa scapi de el si aceste capcane ale lui. (Bine, urmeaza alte capcane de alt gen, dar macar stiu ca am iesit din jocul asta in care isi batea joc de mine si eu luptam ca sa intru cat mai mult in groapa de noroi.)
Reply With Quote
  #22  
Vechi 26.02.2014, 17:23:39
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Slăvirea lui Dumnezeu în felurite chipuri
Monahul NICOLAE DELA ROHIA

Încerc, în cele ce urmează să precizez chipul în care oamenii Îl pot slăvi pe Domnul nostru Hristos. Dumnezeu fiind infinit, întru totul firesc este să se arate fără de capăt și numărul drumeagurilor pe care Îi vădim dragostea, încrederea și devotamentul nostru. Așa stând lucrurile, de la sine înțeles e că modalitățile înșirate mai jos nu au câtuși de puțin caracter limitativ, ci strict exemplificator.
· Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind cele menționate de El Insuși în textul referitor la înfricoșătoarea Judecată de Apoi (Mat. XXV, 35-36): dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe cei bolnavi.

* Tot astfel crezând neîndoielnic, proclamând că, precum a și spus, El este calea, adevărul și viața;

* postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrângându-ne;

* dar și iertând pe greșiții noștri, alungând de la noi ținerea de minte a răului ce ni s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (și nu numai iubindu-l, ci și îngăduindu-i a fi așa cum este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă, în caz contrar contestându-i orice drept, până și acela de a trăi), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar neblestemându-ne) vrăjmașii;

* dovedindu-ne blânzi și smeriți cu inima, făcători de pace, nearțăgoși, neînfumurați, păstrători de cuget curat, aplicând și chiar depășind (după cuvântul Domnului: Mat., V, 20 și urm.) cele zece porunci, împăcându-ne cu pârâșii noștri;

* făptuind binele in taina, mâhnindu-ne doar pe foarte scurta vreme, nu mai târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta și a ne domoli, neîngrijorându-ne cu exces de cele ale lumii și ale trupului, făcându-ne muți și surzi când suntem zădărâți, neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra și dojeni când simțim ca avem dreptate, nejudecând pe nimeni (anevoioasă dar meritorie virtute);

* netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte (Apoc. XXI, 8), ca pe năpasta lumii, îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăție, de ostășie;

* adăpostind pe călători, neurmând exemplul celor din Betleem care n-au găsit un locșor pentru Maica Domnului și au lăsat ca boii să-i încălzească (pe ea și pe Noul Născut) cu suflarea lor blândă și prietenească, ajutând pe cei slabi – Scriptura de obicei îi așează sub genericul: văduve și orfani –, primind cu bucurie pe slujitorii Domnului, necerând (cu fățarnică nepărtinire și vicleană înțelepciune) semne și minuni, neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite, ridicole sau neobrăzate;

* nefiind formaliști, bucheri și pierduți în mărunțișuri, nepunând litera deasupra legii, nescandalizându-ne că Domnul vindecă pe bolnavi în zi de sâmbătă, cunoscând că Iisus e Domn și al sâmbetei;

* ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu spirit larg și tolerant, izbutind a ieși din noi înșine, a ne lepăda de noi înșine, a ne vedea, judeca și aprecia din afară, așa cum ne-ar surprinde (fotografia) privirea rece și neprevenită a unui terț;

* neacceptând a fi robi patimilor (spre a ne face de basm și de batjocură demonilor) dar nici textelor, și ferindu-ne ca de foc de încăpățânatele și obtuzele exegeze literare;

* nelăsând bogăția (ori pofta de bogăție, ori arghirofilia care poate locui și în cel neavut) să ne stăpânească, nepunându-ne toată încrederea în cele vremelnice (“Nebune! În această noapte voi cere de la tine sufletul tău") făcându-ne din legea relativității, principiul incertitudinii și doctrina instabilității celor lumești, întreitul temei al unui reflex instinctiv când vor să ne subjuge cu strălucirea lor;

* nepizmuind (pilda lucrătorilor tocmiți la vie să ne rămână prezentă în minte spre a nu ceda acestei urâte, răspândite și stăruitoare porniri a subconștientului nostru), neațintindu-ne ochii asupra semenilor noștri, asupra greșelilor și inevitabilelor lor cusururi omenești ci mai vârtos asupra alor noastre (paiul și bârna: cu observația că măcar de nu este bârna în ochiul meu, paiul propriu e zgândărit de celalalt pe care orizontul meu strâmt și incapacitatea mea de a concepe ceva diferit de mine îl preface în bârnă);

* neluând numele lui Dumnezeu în deșert, rodindu-ne talantul, ori talanții, ori fracțiunea de talant, nedovedindu-ne meschini și urâcioși, supărându-ne, bunăoară, că s-a făcut risipă cu mirul turnat pe capul Domnului;

* neîngăduind ca strâmtoarea, prigoana, grijile veacului, înșelăciunea avuției și poftele să înăbușe rodirea cuvântului în noi, neînspăimintându-ne (precum gadarenii) de puterea lui Hristos, fiind statornici în credința, neinvocând diverse pretexte (fie cele cinstite, raționale) spre a nu da urmare chemării Domnului;

* lăsând nevinovăția copilăriei să ne roureze sufletul și să ne vindece de uscata respectabilitate, întocmai ca Zaheu care, om în toată firea, nu s-a rușinat să se cațere în pom ca să-L vadă mai bine pe Iisus;

* veghind, păstrându-ne treji, nepunând mare preț pe tăria noastră, știind că duhul nostru e osârduitor însă trupului nevolnic, iar noi oricând capabili de slăbiciune, de cădere (n-a grăit Fericitul Filip Neri: ține-mă Doamne de urechi că altminteri te vând ca Iuda?);

* fiind recunoscători (asemuindu-ne nu celor nouă leproși vindecați care și-au văzut de drum, ci celui de-al zecelea care s-a întors ca să mulțumească), iubindu-L pe Domnul din toată inima, tot cugetul, tot sufletul și toată vârtutea noastră;

* ferindu-ne de șovăială și impunându-ne a fi statornici în hotărâri;

* luptând cu lăcomia (păcat poate minor și cu înfățișare naivă, dar insidios);

* neidolatrizând cele trecătoare și nici chiar virtuțile, ci numai pe unul Dumnezeu; considerate una câte una, separat, nu laolaltă și sub oblăduirea Duhului, virtuțile pot deveni obsesii de nu și ispite și chipuri idolești, cum se întâmplă uneori; atunci ele se prefac în forțe oarbe și, sfidând dreapta socotință, ajung a provoca aberații;

* fiind înțelepți (ca șerpii, nu numai blânzi ca porumbeii: nu-i de ajuns) – dovadă parabola iconomului necredincios –, dând întâietate când ne aflăm în dilemă, monahiceștii însușiri a dreptei socotințe, neosteniți în rugăciune (văduva stăruitoare și judecătorul nedrept), răbdători;

* crezând neclintit în cuvântul lui Iisus (Ioan IV, 50), păzindu-l (Ioan VIII, 51) mâncând și bând la vremea potrivită preacuratul trup și scump sângele Domnului, dându-ne bine seama: cât de fericiți suntem că ne învrednicim de aceasta, că niciodată n-a vorbit un om cum vorbește Hristos (Ioan VII, 46), că ne putem numi prieteni ai Săi, citind cu atenție Vechiul Testament și înțelegându-i valoarea profetică și prin urmare că nu creștinii sunt cei care nu-l venerează, ci acei care nu dau crezare proorocirii Sale;

* rugându-ne postind, priveghind, milostivind – neapărat;

* dar și prin simple vorbe bune sau gesturi de compătimire, cum ar fi cuvintele rostite de tâlharul cel bun către Iisus (n-au fost numai cutremurătoare mărturisire ci și vorbă mângâietoare, act de compasiune, de solidarizare și – îndrăznesc a spune – de încurajare, aratându-I-se Răstignitului că nu este înconjurat doar de vrăjmași, hulitori și batjocuritori, că-I stă alături un om care înțelege ce se petrece acolo pe Golgota) ori gestul atât de gingaș, de blajin, de umil al Veronicăi;

* grăind asemenea vorbe bune ori săvârșind asemenea gesturi chiar și față de semenii noștri, de simpli oameni, în ocaziile cele mai întâmplătoare și mai mărunte, nesfiindu-ne a fi politicoși, a schița un zâmbet binevoitor până și unui străin, spre exemplu insului care, după ce fără de voie ne-a lovit cu cotul, își cere scuze, descoperindu-ne capul când salutăm, răspunzând negrăbiți când ni se pune o întrebare, când ne cere cineva să-i arătăm drumul – lucruri mici, profane, de nu și triviale! dar din categoria celor care prisosesc stricta dreptate și în consecință plăcute lui Hristos : El nu a venit să strice Legea ci să o împlinească; și ce înseamnă a împlini de nu a adânci, a rafina, a cere mai mult, a dori desăvârșirea, a trage consecințe mai subtile?

* fiind modești, având cunoștință de limitele ființei noastre psiho-somatice, proporționând somnul și rugăciunea în așa fel încât niciodată să nu stăm la rugăciune picotind (le-ar prinde bine intransigenților să citească declarațiile făcute Părintelui Ioanichie Bălan – în Convorbiri duhovnicesti – de Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus);

Last edited by Annyta; 27.02.2014 at 10:29:14.
Reply With Quote
  #23  
Vechi 26.02.2014, 17:24:12
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit continuare

* aducând Domnului acele daruri pe care suntem în măsură să le aducem: aur, smirnă și tămâie, dacă suntem regi, ori numai ungându-L cu mir ori spălându-I picioarele ori măcar dându-I apă să-și spele mâinile și picioarele (cum, vai, nu a făcut Simon leprosul);

* ori – ca păstorii – fluierând, căci magii cu steaua călătoresc iar îngerii cu păstorii slavoslovesc, căci oricare pornire din inimă e primită și păstorii nepricepându-se de altceva mai înalt și nedispunând de averi își vădesc dragostea și bucuria fluierând și îndoială nu încape că primit a fost spontanul și voiosul lor sărman fluierat;

* după cum primite vor fi fost și giumbușlucurile măscăriciului de la “Notre-Dame (din nuvela lui Anatole France), acela care seara după o zi de truda și tumbe, intră în mareața catedrală, își scoate din traistă uneltele lui de pehlivan și începe a înghiți foc și a face tot soiul de năzdrăvănii în fața icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul în brațe, spre indignarea paraclisierului care se pregătea să-l alunge cu aspră admonestare dacă nu ar fi văzut, înfiorându-se, cum Prea Curata coboară din icoana spre a-i șterge saltimbancului sudoarea de pe frunte cu propria-i mahrama, în vreme ce Pruncul râde și bate din palme;

* fiindcă toți într-un fel ori altul suntem măscăriciul de la Notre-Dame și toți slăvim pe Hristos numai pe măsura darului, puterii și priceperii noastre, potrivit stilului nostru ar zice Blaga;

* iar părintele Brown al lui G. K. Chesterton dezleagă încâlcite probleme polițiste și o! de-ar da bunul Dumnezeu să ne învrednicim toți a fluiera cu tot atâta curăție și înfocare ca păstorii din jurul peșterii de la Betleem!

* și-L mai slăvim pe Domnul poftind la cină pe cei desconsiderați, nu numai cei sărmani ci în general cei care nu se bucură de atenția și cinstirea semenilor, cei uitați sau părăsiți: acestora să le dovedim gentilețe, cuviință, solicitudine;

* prin acte de curaj, de vitejie, făcându-ne – e bine să ne-o tot repetăm – regulă și lege și crez din socotirea fricii drept mare și grav păcat;
* prin orice fel (cât de neașteptat, de neconformist) de faptă bună, prin bucuria gratuită, liniște, împăciuire, bonomie analoagă celei a preacreștinului personaj al lui Dickens, nemuritorul domn Pickwick (Dostoievski îl așeza pe aceeași treaptă cu eroul lui Cervantes);

* prin vizitarea celor în nevoi (măcar noaptea, pe ascuns, întocmai ca Nicodim);

* oprindu-ne de la păcate, devenind adevărați creștini, orice am fi fost înainte de trezire, cu oricare urâte ori scârbavnice păcate ne-am fi murdărit (ca arhiepiscopul Becket, cel ucis în altar din porunca regelui englez Henric al II-lea – fostul său tovarăș de petreceri – fiindcă odată hirotonit arhiereu n-a mai vrut să știe de prieteșugurile și rătăcirile de altădată) și conform textului de la 1 Cor .VI, 11;

* sărutând pământul, fără pricină, din euforie și extaz, ca Aliosa Karamazov;

* luptându-ne cu morile de vânt, mânați de gândul ajutorării urgisiților, ca Don Quijote;

* scriind, pictând ori compunând (cei care pot) capodopere: toate au fost și sunt create numai în starea harului sfinților (Sfântul Iustin: toate câte filosofii și legislatorii le-au gândit și le-au spus frumos, le-au elaborat grație părții de Logos aflătoare în ei –citat după Pr .Prof. I. Coman, Patrologie 1, p. 39).

* sărutând pe cei leproși, termenul acesta lepros fiind luat în cel mai cuprinzător înțeles, ca în Sărutul dat leprosului al lui François Mauriac ori ca echivalent cu acei Geachteten despre care a scris Ernst von Salomon: orice ins izolat, prigonit, ocărât pe nedrept, de care căpătuiții, rostuiții, fricoșii, chivernisiții, slugarnicii se feresc și se tem, e un lepros vrednic a fi sărutat;

* refuzând a privi la cel în suferință și descumpănire, urmând exemplul dat de James A. Balfour care se destăinuia: îmi fac un imperativ din a nu mă holba la oricine se află, în prezența mea, într-o situație penibila ori în stare deznădăjduită (ceea ce implică sila și uimirea față de toți spectatorii care dau buzna la execuții capitale, torturi, trageri pe roata, arderi pe rug ș.a.m.d.);

* rugându-ne așa cum știm, chiar dacă nu cunoaștem la perfecție tipicul rugăciunilor (și poate nici Tatăl nostru, ca în povestirea cu cei trei sihaștri de pe insulă care nu-l știau dar umblau pe mare);

* crezând că Iisus e Hristos, așa cum L-au mărturisit Petru, Marta, Natanael, orbul din naștere, samarineanca…, făcând voia Tatălui (Ioan 1, 49), lăsând oricând toate baltă și de izbeliște spre a-I urma lui Hristos (ca pescarii Ioan și Iacov, ca vameșul Matei…);

* ascultându-I cuvântul, ca Maria, dar și slujindu-I la masă ca Marta, ca soacra lui Petru;

* neîncetând a reflecta asupra adevărului că ideile de bază ale învățăturii lui Hristos sunt două: dragostea (Ioan XIII, 34 si XV, 12-13) și libertatea (Ioan VlII, 31-32);

* neprecupețindu-ne vremea, zăbovind, ca samarineanul cel milostiv, pentru a veni în ajutorul păgubiților, accidentaților, nenorociților;

* aducându-ne mereu aminte că în orice semen al nostru sălășluiește suflarea lui Dumnezeu, adică o fărâmă de spirit divin (care-i infinit așa încât și fărâma se împărtășește din infinit), și purtându-ne cu el ca atare, nebatjocorindu-l, nedenunțându-l, nevânzându-l pe un număr anume de arginți ori pentru necurata plăcere de a-l vedea cum suferă, neurmând față de el pilda lui Iuda;

* căci altminteri săvârșim păcatul (fără iertare) de hulire a Duhului Sfânt aflător în orice om: ocărârea aproapelui (să nu ne mai mire că Domnul sortește judecății sinedriului, pe cine zice fratelui său: netrebnicule și gheenei focului pe cine îi zice: nebunule!), luarea în râs a celui așezat pe cruce (așa cum au făcut arhiereii, căpeteniile, cărturarii, ostașii și trecătorii : Mat. XXVII, 39-43; Marcu XVlII, 29; Luca XXlII, 35), predarea refugiatului în mâinile prigonitorilor săi, rânjetul îndreptat spre suferința altuia, bucuria pricinuită de necazul vecinului, împietrirea inimii, învârtoșarea cugetului, semeața birocrație, tâmpa indiferență ori cruda retragere în sine când e vorba de nevoia celor din jurul nostru.

Enumerarea, am spus-o, e strict exemplificatorie. Să nu se îngrijoreze nimeni: oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi pe Domnul. Și poate că această mărturisire de zi cu zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică de care nu toți avem parte. (Asupra adevărului acestuia a stăruit Fericita Tereza din Lisieux). Să nu ne înșelăm gândind că deoarece nu ni se ivește prilej de mucenicie nu avem cum să-L mărturisim și slăvim pe Domnul nostru, Care-i prezent nu numai în cer și în iad, în slava cerului ori în adâncurile marii, ci și în fiecare clipă și la orice pas al vieții celei mai obișnuite. Gestul Veronicăi, măscăriciul de la Notre Dame, banalul zâmbet al omului de bunăvoire, vorbulița caldă spusă omului necăjit ajung spre a ne convinge că suntem neîncetat îmbiați cu posibilitatea de a ne recunoaște și vădi ucenici feluriți și neabătuți ai lui Iisus Hristos.

Last edited by Annyta; 27.02.2014 at 10:27:13.
Reply With Quote
  #24  
Vechi 27.02.2014, 06:58:43
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Implicit de la părintele Nicolae Steinhardt citire

Citat:
În prealabil postat de Annyta Vezi mesajul
Să nu se îngrijoreze nimeni: oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi pe Domnul. Și poate că această mărturisire de zi cu zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică de care nu toți avem parte. (Asupra adevărului acestuia a stăruit Fericita Tereza din Lisieux).
Annyta, m-ai făcut curioasă... :) ce anume a făcut, sau a zis, Tereza din Lisieux în legătură cu cele de mai sus?
Reply With Quote
  #25  
Vechi 27.02.2014, 08:50:05
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de mirela.t Vezi mesajul
Annyta, m-ai făcut curioasă... :) ce anume a făcut, sau a zis, Tereza din Lisieux în legătură cu cele de mai sus?
Va trebui să caut!

Revin:

Cu ajutorul prețios primit de la un cunoscător, sau cercetător eficient :-), am aflat că în jurnalul său intitulat "Istoria unui suflet", Tereza de Lisieux nota următoarele:

"Să mă fac mai mare - nu se poate, trebuie să mă accept așa cum sunt, cu toate imperfecțiunile mele, dar vreau să caut mijlocul de a ajunge în Cer pe o cale mică foarte dreaptă, foarte scurtă, o cale mică întru totul nouă, calea evanghelică a sfințeniei menită pentru fiecare."

"Nu am alt mijloc să-Ți dovedesc iubirea mea decât să-Ți arunc flori, adică să nu las să-mi scape nici un mic sacrificiu, nici o privire, nici un cuvânt, să profit de toate lucrurile cele mai mici și să le fac din iubire."

Last edited by Annyta; 27.02.2014 at 11:58:39.
Reply With Quote
  #26  
Vechi 27.02.2014, 18:08:58
Marius22 Marius22 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.07.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.345
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Annyta Vezi mesajul
Mi-a venit în minte o idee despre frumusețea ortodoxiei... nu știu dacă am citit sau am mai auzit pe undeva, dar cred că ideea merită un topic nou!
Frumusetea Ortodoxiei o descoperim in masura in care, deopotriva, redescoperim acea frumusete pe care Dumnezeu a sadit-o in creatie. Stim ca toate au fost aduse la existenta frumoase sau bune. De asemenea, putem descoperi aceasta frumusete pornind de la frumosul din noi, de la Chipul dumnezeiesc pe care il purtam, dar pe care il nesocotim din cauza pacatelor si patimilor.
Reply With Quote
  #27  
Vechi 28.02.2014, 05:59:01
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Annyta Vezi mesajul
Va trebui să caut!

Revin:

Cu ajutorul prețios primit de la un cunoscător, sau cercetător eficient :-), am aflat că în jurnalul său intitulat "Istoria unui suflet", Tereza de Lisieux nota următoarele:

"Să mă fac mai mare - nu se poate, trebuie să mă accept așa cum sunt, cu toate imperfecțiunile mele, dar vreau să caut mijlocul de a ajunge în Cer pe o cale mică foarte dreaptă, foarte scurtă, o cale mică întru totul nouă, calea evanghelică a sfințeniei menită pentru fiecare."

"Nu am alt mijloc să-Ți dovedesc iubirea mea decât să-Ți arunc flori, adică să nu las să-mi scape nici un mic sacrificiu, nici o privire, nici un cuvânt, să profit de toate lucrurile cele mai mici și să le fac din iubire."
Vă mulțumesc, Annyta și cercetătorul eficient. :)
Am găsit pe wikipedia informația că Tereza de Lisieux a fost declarată Doctor al Bisericii de către Papa Ioan Paul al II-lea, în 1997. (la 100 ani de la moartea sa). Și mă întrebam, oare ce teologie înaltă a cunoscut tânăra aceasta de numai 24 ani? De asta mă așteptam să fi scris vreo lucrare teologică importantă, dar nu am reușit să găsesc așa ceva.
Aici este biografia ei, pentru cei care doresc să citească: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tereza_de_Lisieux
Reply With Quote
  #28  
Vechi 28.02.2014, 06:04:46
tabitha's Avatar
tabitha tabitha is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.04.2011
Locație: usa
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.955
Arrow bine spus

Citat:
În prealabil postat de Marius22 Vezi mesajul
Frumusetea Ortodoxiei o descoperim in masura in care, deopotriva, redescoperim acea frumusete pe care Dumnezeu a sadit-o in creatie.
Asta se potrivește cu ceea ce zicea Sfântul Maxim Mărturisitorul :
"Precum ochiul este atras de frumusețea celor văzute, la fel mintea curată este atrasă de cunoștința celor nevăzute"

- am citat din postarea recentă a Annytei de pe topicul "cuvinte de folos" / Pocăința.
Reply With Quote
  #29  
Vechi 28.02.2014, 09:38:17
ovidiu b.
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Esența Ortodoxiei este firea omului

"Biserica Ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur și simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esența Ortodoxiei este firea omului. Și a luat în istorie nume de dreaptă slăvire, nume foarte frumos și foarte sugestiv, adică nume care trădează, dacă vreți, ceea ce au căutat Părinții cei adevărați, care n-au căutat nici slavă lumească, nici filosofie mai adevărată, ci au căutat un singur lucru: să rămînă în dreapta slăvire, descoperită de Însuși Dumnezeu; au încercat să păstreze nestricată viziunea acestei firi omenești." Ierom. Rafail Noica
Reply With Quote
  #30  
Vechi 28.02.2014, 10:27:45
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Vă mulțumesc pentru gândurile frumoase și la obiect pe care le-ați postat aici...și vă mai aștept :-)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare