Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[Parascheva16]

Soluţia nu este destrămarea familiei

Multe din femeile respective se hotărăsc foarte greu să părăsească căminul conjugal, nici nu au unde să se ducă şi practic cumva le este limitată posibilitatea de a acţiona în sensul rezolvării problemei, care este despărţirea.

Nu cred că soluţia este distrugerea familiei, distrugerea căsniciei. Soluţia este vindecarea bolii. Dacă o femeie are un bărbat bolnav de hepatită, divorţează? Nu. Îi face tratament. Se ocupă să îi dea mâncare de regim, să îi facă ceaiuri, are grijă să îşi ia medicamentele, până se face sănătos. Dacă soţul e bolnav de cancer, chiar dacă a fost foarte violent, femeia aleargă la medici, poate există totuşi un remediu, se duce la biserică, la maslu, la dezlegări, se străduieşte, să-l facă sănătos. Oare de ce nu încercăm noi tot aşa să ne vindecăm bărbaţii, sau pe cei care ne violentează, de această boală? Pentru că putem face ceva. În primul rând, atunci când este violent, trebuie să îl legăm. Eu nu pot, dar chem poliţia să îl lege. Apoi trebuie să îl ajut să îi fie frică şi ruşine. Nu-i mai este frică sau ruşine de mine sau de Dumnezeu? Apelez la prieteni, la naşi, la părinţi… Strig, ţip, nu mă ruşinez. Ies afară, plec. Îl ameninţ eu pe el, îl ameninţ cu legea, care e de partea mea.

Dar să ştim că nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi şi va rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi El a adus leac, vindecare pentru toată neputinţa, pentru toată boala. Şi atunci eu, victima, mă duc la Doctor: „Dă-mi un leac, Doamne, pentru mine şi pentru bărbatul meu!”

Soluţia pe care eu, ca maică, o pot oferi, şi ca făptură care a suferit din cauza agresivităţii bărbaţilor şi care a biruit aceasta cu Dumnezeu, eu vă recomand, surioarelor, să apelăm la Doctorul sufletelor noastre, la Dumnezeu. La Dumnezeu pe care îl găsim în Biserică, care lucrează în Biserică prin Tainele ei, prin rugăciunile ei, prin sfaturile părinţilor duhovnici. Şi vom vedea minuni. Deci concomitent cu apelarea la serviciile acestea ale lumii, care sunt foarte importante, fac tot ce se poate ca să mă vindec pe mine şi pe bărbatul meu, să vindec familia mea.

[Parascheva16]

Victime ale mecanismelor psihologice

Statisticile arată că majoritatea femeilor care sunt agresate au studii medii, sunt de obicei casnice sau au un serviciu plătit prost şi o stimă de sine scăzută. Ne poate ajuta credinţa, mai ales sub aspectul acesta psihologic?

Sigur că da. Nu numai că ne ajută, ne salvează! Pentru că noi rămânem victimele mecanismelor psihologice, unde funcţionează frica, lipsa de preţuire de sine, complexele şi toate cele care sunt produse ale psihismului nostru. Dar noi nu suntem doar psihici, ci şi duhovniceşti, suntem şi duh, şi acolo vine Dumnezeu. Şi când eu voi afla, voi simţi că sunt o fiinţă de nepreţuit în ochii lui Dumnezeu, că sunt de o valoare extraordinară, că lasă 99 de oi ca să mă salveze pe mine, că sunt după chipul Lui şi că vocaţia mea e să fiu sfântă, adică să fiu ca Dumnezeu, atunci cum să mă mai dispreţuiesc pe mine pentru că n-am o diplomă, care ce îmi face? Este ceva aparent, exterior.

Este păcat să nu ai conştiinţa propriei tale valori?

E păcat, pentru că nu ştii cine eşti. Crezi că eşti produsul biologic al părinţilor tăi. Dar când ştii că eşti Om şi omul e făcut de Dumnezeu ca să fie ca El, mă duc la Dumnezeu şi Îi spun: Doamne, fă-mă ca Tine, fă-mă frumoasă, fă-mă bună, fă-mă unică, Tu pune în mine toate minunile! Asta să cerem, nu că să moară capra vecinului, să-mi reuşească fata la… sau să mă mărit cu cutare. Câte femei n-au făcut… păcate! ca să se căsătorească cu bărbatul care astăzi le agresează… Şi atunci culeg ce am semănat. Dar, nu-i nimic, mă duc şi semăn din nou. Adică: Doamne, Tu ştii, în prostia mea am făcut asta, asta… Dar acum vino în viaţa mea, vino în căminul meu, vino în familia mea, Doamne!

Şi atunci Dumnezeu ne va da putere să fim altceva, ceva astfel încât lui îi va cădea mâna pe lângă trup, n-o să îndrăznească să mă atingă. Ceva care îi va stârni admiraţie şi respect… până la urmă! Dar asta cu multă răbdare, cu rugăciune, cu post, cu respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

[Parascheva16]

Să ne lepădăm de răutate

Apoi, să mă iertaţi, agresivitatea generează agresivitate. Orice gest agresiv se întoarce împotriva noastră. Or noi, cele mai delicate făpturi ale lui Dumnezeu, femeile, am făcut cele mai îngrozitoare crime. Am ucis prunci în pântecul nostru fără nicio milă! Şi atunci această violenţă se întoarce împotriva noastră. Noi urâm, suntem urâţi şi nu ştim cine ne manipulează… Sângele copiilor noştri strigă din pământ, aşa cum sângele lui Abel striga din pământ! Şi ce vom face? Să ne împăcăm cu Dumnezeu, să ne împăcăm cu cei pe care i-am ucis, să ne lepădăm de răutatea noastră şi atunci răutatea celorlalţi va fi neputincioasă. Dacă noi ne curăţim, dacă faci curat nu mai vin toate aceste duhuri rele care vin şi sporesc răutatea şi violenţa celor de lângă noi. Aceasta este soluţia cea adevărată. Altfel, va trebui să facem legi ca să îl omoare pe agresiv, iar victima va deveni agresivă şi va omorî pe alţii, şi ne ucidem. Fără Hristos, fără iertare, fără împăcarea cu Dumnezeu şi cu noi înşine nu există ieşire.

Maica Siluana Vlad, fragmente din emisiunea „Despre violenţa domestică” – Radio Logos

sursa: http://apostolatintarafagarasului.blogspot.ca/2010/06/remedii-duhovnicesti-impotriva.html

Audio aici: http://www.sufletortodox.ro/inregist...udio-14-minute

[Florinvs]

Ce sa zic- nu sunt specialist in psihologie (mai ales in cea feminina!), insa e bine ca lucrurile sa fie clare: ori exista intradevar sentimente reale intre el si ea (si atunci cazurile de violenta in familie nu au cum sa apara) ori daca nu (nu zic sa te desparti de la prima cearta- nu exista relatie ori casnicie perfecta) si daca in urma unei analize lucide (doi oameni maturi cred ca sunt in stare de treaba asta) se constata ca nu mai exista nici un fel de sentimente (ori daca te certi non-stop sau mai grav se ajunge la jigniri, inselarea partenerului ori violenta fizica e cam clara treaba) decat sa stai precum cainele si mata e preferabil a te desperti!

[Parascheva16]

Dar nu a zis Maica sa nu faci ceva, ci a zis sa facem tot ce e posibil ptr. a vindeca persoana de langa noi. Una e sa fie o separare temporala pana se rezolva problema, alta e sa te speli pe maini si sa pleci.

Aici e vorba ce se poate face din punct de vedere spiritual mai mult.

Si apoi mai e si problema de ce ai facut si tu: avorturi, desfranare inainte de casatorie etc.

„Intorcîndu-se un frate odată de la biserică, intră în casă şi-şi văzu soţia şi copiii care nu se duseseră la biserică.

«Ia uite, e Duminică, şi nu s-au dus la biserică să ia binecuvîntare. Ce să le spun?», îşi zise în sinea lui, necăjindu-se foarte tare pentru negrija lor.
Peste cîteva zile se întîlni cu Părintele Porfirie, căruia nu-i spuse nimic despre acestea, ci despre alte păcate ale sale. Atunci părintele îi spuse:

- Am lămurit ce mi-ai spus pînă acum, dar să nu mai faci niciodată ce ai făcut Duminică.

- Ce anume, Bunicuţule? îl întrebă fratele.

- Adică faptul că ai intrat în casă şi, văzînd că ai tăi nu s-au dus la biserică, te-ai indignat, te-ai ener¬vat şi te-ai supărat.

- Ce să fac, Bunicuţule? îl întrebă iar fratele.

- Ei bine, venind de la biserică de unde ai luat binecuvîntare şi văzînd că familia ta nu s-a dus la bi¬serică, să-ţi spui liniştit în sinea ta «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!» şi să te linişteşti şi mai mult.”

[fallen]

În prealabil postat de Florinvs

Ce sa zic- nu sunt specialist in psihologie (mai ales in cea feminina!), insa e bine ca lucrurile sa fie clare: ori exista intradevar sentimente reale intre el si ea (si atunci cazurile de violenta in familie nu au cum sa apara) ori daca nu (nu zic sa te desparti de la prima cearta- nu exista relatie ori casnicie perfecta) si daca in urma unei analize lucide (doi oameni maturi cred ca sunt in stare de treaba asta) se constata ca nu mai exista nici un fel de sentimente (ori daca te certi non-stop sau mai grav se ajunge la jigniri, inselarea partenerului ori violenta fizica e cam clara treaba) decat sa stai precum cainele si mata e preferabil a te desperti!

Nu neaparat violenta conjugala apare doar acolo unde nu sunt sentimente, ba din contra, poate aparea chiar atunci cand spiritele sunt mai aprinse. Adica cu cat sunt mai aprinse, cu atat mai rau, cu cat esti mai dependent emotional de celalalt cu atat ai tendinta sa fii mai violent, pentru ca violenta poate fii si o forma de aparare la un moment dat (cand iti agresezi nevasta, nu vrei neaparat, intodeauna, ca ea sa plece si sa te lase, ci din contra, sa se sperie si sa ramana cu tine)

În prealabil postat de Parascheva16

Si apoi mai e si problema de ce ai facut si tu: avorturi, desfranare inainte de casatorie etc.

La asta ma gandeam si eu, insa multa lume considera ca nu e neaparat, ba chiar nu e indicat ca pentru ca ai facut lucrurile astea sa platesti toata viata, sa fii pedepsita sau sa te "autopedepsesti". Acuma eu nu am de unde sa stiu exact cum e mai bine, si ccare e voia lui Dumnezeu, dar presupun ca lumea, societatea si chiar cei apropiati, vor avea tendinta multa vreme sa te osandeasca pentru pacatele tale, cel putin pana trece destula vreme si le uita, iar daca Dumnezeu ingaduie asta, inseamna ca asa considera si El ca trebuie sa ti se intample. Si oricum, ce-ar putea sa faca mai mult? Ca doar nu intervine in mod direct in vietile noastre, si nu poat sa manipuleze si sa schimbe gandurile, parerile si mai ales actiunile cuiva, asa a fost de la inceput "intelegerea", ca avem "liber arbitru".

Poate ca m-am pripit sa trag aceste concluzii, inca n-am reusit sa citesc tot ce a postat Parascheva, dar voi incerca si sper sa imi mai pot revizui atitudinea.

Dumnezeu nu ne pedepsește ani de zile sau toată viața pentru păcatele noastre, oricât ar fi fost de mari. De fapt, nu ne pedepsește deloc dacă ne-am pocăit și le-am mărturisit. Nu așteaptă decât întoarcerea, ca să-Și deschidă brațele și să ne primească, uitând tot răul pe care l-am făcut.
Pedeapsa divină se aplică doar pedagogic, pentru a-l trezi pe om din păcat, ca să se pocăiască.
Nu plătim noi pentru păcatele noastre, pentru că n-avem nicio putere să le răscumpărăm singuri. Le-a răscumpărat Hristos.
Sigur, urmele relelor făcute vor rămâne în ființa noastră pentru totdeauna, pentru că tot ce facem ne marchează pentru veșnicie. „Ce faci te face”, cum spunea părintele Arsenie Boca.

A crede că păcatele ne urmăresc toată viața înseamnă a ne îndoi de taina spovedaniei, de iertarea deplină pe care Hristos ne-o dă prin aceasta. Și e păcat.

[fallen]

Care sunt, mai exact, "datoriile conjugale" minime obligatorii pe care trebuie sa le indeplineasca si sa le respecte atat femeia cat si barbatul? (nu ma refer la cele fiziologice, ci la cele administrative si morale).
Ce se poate face atunci cand unul din ei, sau fiecare in oarecare masura, nu si le respecta?
Se poate merge la divort cu motive de genul "nu face mancare cum, cata si cand trebuie, nu face curatenie, nu spala, nu calca" etc?
Dar cu motivul ca pleaca la biserica singur/a daca celalalt nu merge, nu respecta programul stabilit de celalalt, incearca sa impuna un anumit program care dupa caz sa includa obligatoriu sau din contra sa excluda participarea la slujbe, mananca si gateste de post, nu pune masa in zilele de sarbatoare pana nu se termina slujba, etc?
(Se spune ca viata spirituala, relatia ta cu Dumnezeu nu trebuie sa interfere viata de zi cu zi (? participarea la slujbe, postirea, rugaciunea, spovedania, impartasania sunt treburi care se intampla si in plan fizic, material, nu doar spiritual, asa cum spun "liber-cugetatorii", ca/ ca sa crezi si sa ai o relatie cu Dumnezeu nu trebuie sa mergi la nicio biserica, slujba, popa, etc), sau mai degraba invers ? ( viata de zi cu zi, cu greutatile, neajunsurile, necazurile ei, nu trebuie sa interfere relatia cu Dumnezeu, adica sa nu Ii pui Lui in carca toate astea si sa te faca sa iti pierzi credinta?)
Poate fii aceasta ("practicarea" unei anumite religii) , motiv de divort? Sau poate fii invocata de catre "reclamant" drept cauza a neindeplinirii indatoririlor conjugale? (am auzit cazuri in care s-a acordat divorul pentru ca unul din soti indiferent de motiv nu-si mai facea datoria cea trupeasca, sau ca nu mai aducea deloc bani in casa, insa pana acum nu am auzot divort pronuntat pe motiv ca nu a facut mancare, nu a spalat vasele, etc)
In acest caz, "paratul " cand greseste mai rau, cand isi abandoneaza casnicia pentru a-si practica religia, sau cand renunta la "practici" pentru a-si salva casnicia si isi pastreaza credinta "in suflet"?

[mateimatei]

Doamnelor, e adevarat ca in general electrocasnicele sun albe, dar comunicati-le sotilor, ca nu sunt asa, pentru a se asorta cu rochia de mireasa. Nu sunteti masini de spalat, calcat, gatit, etc.!
Daca sunteti lovite, nu este vina voastra, sotul este un frustrat inadaptat care-si manifesta autoritatea asupra persoanelor care depind de el, voi si copiii. Psihologic vorbind acest tip de abuz este specific unei anumite categorii. Individul e usor de recunoscut, e un mielusel in societate, manifesta ostentativ afectiunea pe care "o are" fata de victime, povesteste tuturor ce familie reusita are. Un alt semnal este sensibilitatea victimelor la starea de spirit a agresorului (efectiv se schimba la fata, toti deodata)
Am vazut eroarea asta in mai multe postari, doamnelor, sotul violent nu-si iubeste sotia si copiii. Ei reprezinta doar o extensie a sa, o extensie de care el este dependent, nu voi. Voi sunteti libere sa va luati copiii in brate si sa iesiti pe usa. Nu o faceti pentru ca va e frica ca nu o sa va descurcati "singuri (voi si copii)", dar doamnelor, nu sunteti singure! Cel mai mare pacat este sa nu mai crezi in Dragostea Lui Hristos si-n capacitatea Lui de a gasi o solutie. Trebuie doar sa vrei.
Credeti ca abandonati o casnicie. Nu e o casnicie, a incetat sa fie atunci cand v-a fost pentru prima frica de sotul dumneavoastra!
Violenta familiala nu se opreste; in sensul in care recidiva trece de 99%, iar Biserica Ortodoxa, in intelepciunea ei, permite divortul, pentru ca exista situatii deosebite cand despartirea este unica solutie.