Beatificarea Sf Parinte Ioan Paul al II-lea

[Amistad]

"2. Să ţii posturile rânduite de sfânta Biserică şi să nu mănânci care vinerea şi în celelalte zile oprite."

1. Deci este falsa ideea ca, daca catolicul face o fapta buna vinerea poate manca carne? Eu cunosc cazuri de catolici care mananca carne vinerea si fac "fapte bune" si prin asta sunt scutiti de abstinenta de la carne si se impartasesc. Si am auzit ca multe persoane procedeaza asa.
2. Post alimentar inseamna post si de lactate, exista asa ceva la catolici?
3. In postul Pastelui la catolici nu se mananca carne 40 de zile?
4. Exista la catolici cele 4 posturi de peste an care exista la ortodocsi?
5. Exista post miercurea?


Ce dezinformare? Care din aceste lucruri le-am spus gresit?

[Amistad]

De sunat suna frumos "sa tii posturile randuite ....".

Dar in practica ce inseamna acel post, vorbind din punct de vedere alimentar. Postul ortodox este diferit de cel catolic. De aia am spus ca nu au catolicii post. Ca voi catolicii numiti post a te abtine vinerea de la carne inseamna cu totul altceva decat postul ortodox. Un ortodox care se abtine doar de la carne (nefiind bolnav sau alte neputinte) poate spune ca posteste? Sau care in postul mare se abtine doar de la carne si doar vinerea si miercurea se poate spune ca posteste? Asta nu e post in ortodoxie. In ortodoxie si in traditia Bisericii postul este si cel de la lactate. Ce post au catolicii la lactate?

[Decebal]

În prealabil postat de MihaiG

Obiecţia rezonabilă v-am prezentat-o deja, dar ochelarii de cal ai anticatolicismului vă împiedică s-o luaţi în considerare.

Aşa zisa "sursă" este o pretinsă scrisoare (pe care, apropos, nu am regăsit-o, după o lungă căutare e internet, decât pe pagini virulent anticatolice, şi nu în vreo monografie istorică serioasă).

Acea scrisoare este luată de autori ortodocşi din resurse "catolice", mai precis dintr-o carte scrisă de un francez "catolic" despre ereticul Iosafat Kunţevici, o carte în două volume, scrisă undeva pe la sfârşitul sec. XIX (sper să nu mă înşele memoria), iar cel puţin în sursele de unde am citit eu am văzut foarte clar citarea dată.

Anul 1996 va marca aniversarea a 400 de ani de la ruşinoasa ,,unire” de la Brest-Litovsk, când presiunea politică, economică şi militară a influenţat milioane de creştini ortodocşi ce trăiau de-a lungul graniţelor vestice ale Rusiei, Bielorusiei şi Ucrainei, în scopul de a-i forţa să accepte o falsă unire cu Biserica Romano-Catolică. Unul dintre principalii participanţi la această mişcare coruptă şi violentă a fost un episcop ortodox apostat (unul dintre mulţi, din nefericire), pe numele său Iosafat Kuntsevich.

Nu este nevoie să recurgem la polemici pentru a vorbi rău despre Iosafat Kuntsevich. Vorbirea sa josnică, epitetele murdare, lipsa lui de loialitate şi dragostea sa de slavă deşartă, putere şi recunoaştere lumească, şi campaniile violente de terorizare a ortodocşilor - aceste lucruri permit istoriei să vorbească pentru noi. De aceea, este uimitor că Biserica Romano-Catolică a hotărât să-l ,,canonizeze” pe acest ,,Hitler” al lumii religioase răsăritene, aşa cum l-a numit un istoric occidental, şi să ridice la statutul de sfinţenie un om care a instigat şi alimentat cu adevărat violenţa, ucigând în numele unităţii Bisericii. Luând în considerare magnitudinea brutalităţii lui Iosafat şi intoleranţa nebună, este probabil înţelept pentru noi, în seara aniversării pline de suferinţă a unirii forţate de la Brest-Litovsk, să privim spre această figură centrală din istoria europeană răsăriteană.

Iosafat, episcopul uniat de Polotski şi fondatorul ordinului vasilian uniat, a fost mai mult decât un apostat. El era un maestru practician al ,,psihologiei terorii”. El nu a fost primul care s-a folosit de tacticile psihologice ale terorii. Vechii asirieni, se spune, foloseau intimidarea psihologică sistematică pentru a-i supune pe locuitorii imperiului lor, propria lor cădere finală fiind sărbătorită în Vechiul Testament de către proorocul Naum (Naum 3, 18-19). Iar în timpurile moderne, regimurile comuniste din Europa de Est (unele dintre ele acum din fericire defuncte) şi China sunt bine cunoscute pentru tacticile lor de psihologie a terorii. Dar Iosafat este unic, în aceea că el este singurul terorist din istorie care a câştigat coroana beatificării pentru ceea ce alţi astfel de despoţi au câştigat pe drept neîncetată defăimare.

Campania de teroare a lui Iosafat a fost gândită şi executată cu un singur scop în minte: descurajarea şi oprirea creştinilor ortodocşi de la a practica adevărata lor credinţă. Deoarece masele ortodoxe n-ar fi vrut de bunăvoie să-şi urmeze episcopii, o mână de preoţi şi nobilimea apostată, Iosafat şi prietenii săi apostaţi în mod conştient au ales să-şi atingă scopurile lor prin metode violente. Precum a procedat câteva secole mai târziu Henri Philippe Petain (1856-1951), ei au făcut aceasta încercând să creeze, printre credincioşii ortodocşi, un sentiment de disperare totală şi neputinţă, astfel ca Iosafat să le poată impune o religie artificială, o teocraţie Vichy, peste care el să fi domnit. Închinătorii au fost scoşi afară din bisericile lor, mulţi dintre ei numai la capătul unei săbii pline de sânge. Când ortodocşii, într-un caz, şi-au ridicat corturi în care să se roage, Iosafat a încurajat pe briganzii săi să întrerupă slujbele lor, să dea fac corturilor şi să atace clerul şi credincioşii. Şi cu ajutorul autorităţilor civile latine, Iosafat a avut grijă ca preoţii ortodocşi să fie exilaţi şi ca nici un nou episcop ortodox să nu fie hirotonit. Pogromul său a redus în mod violent orice rezistenţă faţă de ,,unirea” de la Brest şi i-a lăsat pe ortodocşi în mod evident lipsiţi de orice posibilitate de a protesta faţă de pierderea credinţei lor în favoarea dominaţiei papale.

În concluzie, tacticile de teroare ale lui Iosafat au fost la fel de pline de succes ca şi cele ale altor despoţi. Pentru crimele sale împotriva umanităţii, acest atât de virulent apostat şi pervers a fost bătut şi omorât cu pietre de către credincioşii torturaţi şi trimis către dreapta sa răsplată în 1623. Brutalitatea sa inumană i-a atras chiar dispreţul cancelarului romano-catolic al Lituaniei. Mai mult decât atât, credincioşii ortodocşi nu au acceptat realmente niciodată uniatismul sau pe episcopii apostaţi apropiaţi lui Iosafat, cărora, în ciuda eforturilor lor laşe de a câştiga o astfel de recunoaştere, nu li s-au acordat niciodată drepturile politice ale omologilor lor latini.

Numai memoria acestei mari personalităţi a răului este scandaloasă, de neconceput. A aminti numele său este în sine un ,,casus belli”. Cu puţin înainte de ,,sfârşitul său mucenicesc”, care a avut loc pe 12 noiembrie 1623 în Vitebsk, Kuntsevich a ordonat ca ortodocşii morţi să fie exhumaţi şi aruncaţi la câini. În întreaga sa dioceză Polotsky, ca şi în Mogilyov şi Orsha, el i-a jefuit şi i-a terorizat pe ortodocşi, închizându-le şi arzându-le bisericile. Plângeri elocvente au fost trimise judecătorilor şi seimului polonez. Faptul cel mai convingător ce condamnă caracterul lui Kuntsevich se găseşte într-o scrisoare datată 12 martie 1622, cu un an şi jumătate înaintea morţii sale, de la cancelarul lituanian Leo Sapiega, fără îndoială un romano-catolic, reprezentantul regelui polonez însuşi: ,,Prin violenţă necugetată ai oprimat poporul rus şi l-ai îndemnat la revoltă. Eşti conştient de blamarea oamenilor simpli, că ar fi fost mai bine să se afle sub stăpânire turcească decât să îndure astfel de persecuţii pentru credinţă şi cuvioşie. Scrii că de bună voie i-ai înecat pe ortodocşi, le-ai tăiat capetele şi le-ai profanat bisericile. Le-ai sigilat bisericile astfel că oamenii, fără evlavie şi fără obiceiurile creştine, sunt înmormântaţi ca nişte necreştini. În locul bucuriei, uniatismul tău viclean ne-a adus nouă numai nenorocire, nelinişte şi conflicte. Am fi preferat să ne lipsim de el. Acestea sunt roadele uniatismului tău”. Să ne aducem aminte că aceste cuvinte nu sunt fantezii sau defăimările unui ortodox fanatic, ci conţinutul unei scrisori istorice a şefului statului romano-catolic, cancelarul Marelui Ducat al Lituaniei, scrisă din partea regelui polonez către un episcop uniat turbulent. În aceeaşi scrisoare, cu multă precauţie, Leo Sapiega scrie: ,,Ar fi fost mai bine să nu fi avut parte de ceartă şi ură naţională, şi în schimb să ne fi ferit de condamnarea naţiunii”.

Venind la Vitebsk, pe 12 noiembrie 1623, cu un grup din cohortele sale, Kuntsevich a început să dărâme corturile în care ortodocşii îşi ţineau în secret slujbele bisericeşti. Unul dintre diaconii lui Kuntsevich a atacat un preot ortodox. Mulţimea, care îşi pierduse răbdarea, s-a repezit asupra lui Kuntsevich, care conducea personal acest pogrom, şi l-a bătut cu bâte şi cu pietre până la moarte. Trupul său schilodit a fost pus într-un sac şi azvârlit în râul Diva. Acesta a fost sfârşitul neglorios al vieţii pământeşti al acestui presupus ,,apostol al unităţii” aşa cum nimeni altul decât Papa Ioan Paul al II-lea a îndrăznit cu neruşinare să-l numească. Înaintea lui Ioan Paul al II-lea, pe 29 iunie 1867, Pius al IX-lea îl glorificase deja pe Josaphat Kuntsevich ca pe un sfânt. În 1923, cu ocazia celei de-a 300-a aniversări a morţii lui Kuntsevich, Pius al XI-lea a publicat enciclica sa ,,Ecclesiam Dei” (Biserica lui Dumnezeu) în care Kuntsevich este numit ,,mucenic”, o ,,persoană dreaptă”, şi unde se spune că un astfel de exemplu de ,,viaţă sfântă” ar trebui să ajute la unirea tuturor creştinilor.

Pe 25 noiembrie 1963, în timpul domniei lui Paul al VI-lea, rămăşiţele lui Kuntsevich au fost aduse la Roma la Bazilica papală Sfântul Petru, unde se ,,odihnesc” acum, sub altarul Sfântului Vasilie cel Mare, alături de moaştele Sfinţilor Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Fără nici o mustrare de conştiinţă şi batjocorind adevărul istoric în scopul de a-şi satisface interesele sale meschine în lupta împotriva Ortodoxiei, lui Ioan Paul al II-lea nu îi este frică să vorbească despre ,,personalitatea nobilă” a lui Josaphat, ,,al cărui sânge vărsat a întărit pentru totdeauna marea lucrare a luptelor”. În mesajul către turma sa din Ucraina, ,,Magnum Baptismi Donum” (Marele dar al botezului), publicat la 19 aprilie 1988, papa nu aduce nici o modificare acestei false prezentări a uniatismului şi a faptelor lui Kuntsevich.

sursa: Herman Ivanov-Treenadszaty
http://www.catacombeleortodoxiei.ro

[mihaiB]

.................................................. .....

[Decebal]

Nu ştiu ce s-a întâmplat; acum câteva zile nu erau probleme, că doar textele de acolo de pe site le-am citat.

[Parascheva16]

Despre acest link este vorba?

http://www.catacombeleortodoxiei.ro/...rna-nr-15.html