Parintii vs iubirea vietii mele-Hristos!!!

[alexandra28again]

v-as ruga mult sa ma ajutati cu niste sfaturi pentru ca sunt destul de confuza si nu stiu cum este mai moral in fata lui Dumnezeu sa aleg.
imi doresc mult sa traiesc cat pot eu de mult intru Hristos,sa evoluez spiritual,pentru ca asta inseamna fericire pentru mine dar familia ma tine in loc nespus de mult pentru ca mama ,desi este o femeie buna si a facut totul pentru mine,se impotriveste credintei mele,pentru ca, spune ea ,, mai se roaga omul,mai merge la biserica dar nu sa devii fantic,,.la fel cand tin post,imi spune ca e de ajuns sa-mi tin credinta in suflet,ca ce ma mai chinui atata cu postul...muzica religioasa nu pot asculta atata timp cat sunt ei acasa pentru ca imi spune ca ne aud vecinii si ca de ce naiba am pus muzica din asta ca zici ca a murit cineva.deci totul la mine este aproape facut in ascuns,cateodata ma duc si ma rog in baie ca sa nu ma vada ei.desi ea se considera crestina si credincioasa cat de cat,cand vine vorba de tainele si minunile crestinismului,nu mai crede ca i se pare imposibil.de Paste,de exemplu cand eram in culmea fericirii ,la biserica,in mijlocul unei gloate de tigani beti,o mai aud si pe mama spunand ca ei nu-i vine sa creada ca Fecioara Maria a nascut fara barbat.crede ea, ca de fapt a fost cu Iosif.aceste vorbe si felul superficial de a vorbi ma strapung direct in suflet.chiar ma doare sa-i vad pe toti memebrii familiei mele vorbind de mine ca de o nebuna,care nu stie sa-si traiasca viata si sta ca o pocaita sa citeasca carti religioase.mama oricum este cel mai bun caz din familia mea,restul nici nu intra in biserica si nici nu cred in religii,dar cand dau de greu se mai roaga la Dumnezeu.
de foarte multe ori,din cauza lor,in loc sa ma umplu de iubire,ma umplu de ura si de manie si imi vine sa fug oriunde dar departe de ei.de fiecare data cand am incercat sa-i fac si pe ei sa-L cunoasca pe Hristos,mi-au spus sa-i las cu prostiile astea.
asta ma face sa sufar enorm dar ce este mai rau este ca nu imi pot practica credinta asa cum mi-as dori.de multe ori mi-am dorit sa plec din tara,pentru ca oricum aici nu ma simt implinita,chiar daca mama ar suferi foarte mult dupa mine.m-am mai gandit sa ma dezlipesc suflesteste de ei,sa nu mai fiu atat de legata de familie pentru ca,pana la urma,din cauza lor,imi pot pierde mantuirea.cuvintele lui Iisus ,,pentru Mine se va desparti mama de fiica,nora de soacra,, ma fac sa cred ca cam asta trebuie sa fac si eu,daca ei nu-mi pot accepta credinta.pe de alta parte imi vin in minte cuvintele ,,sa-ti cinstesti parintii,,.
deci ce ar trebui sa fac,sa-i las cu ale lor iar eu sa-mi vad de drumul meu in viata sau sa raman aici,cu ei numai ca sa nu sufere pentru mine?sa luati in considerare si faptul ca mama ,in special, a facut totul pentru mine in viata si se lupta in continuare ca sa-mi fie cat mai bine(mai putin spiritual).adica din punctul asta de vedere este o mama ideal.

Draga Alexandra, un mp3 cu casti te va ajuta sa inregistrezi si sa asculti muzica, predici, fara a deranja pe nimeni.

[NiCcoleta]

Alexandra sa stii ca nu esti singura care trece prin situatia asta.Sunt multi cu siguranta si tu ,si eu printre ei.Tu daca ai parinti si frati si surori necredinciosi atunci este bine sa asculti de duhovnicul tau , sa vorbestei cu el despre situatia ta de acasa si sa te rogi pentru ei atat cat poti.
Cineva mi-a povestit ca din cauza ca mergea des la Sfanta Liturghie si la alte slujbe ale Bisericii parintii ii tot ziceau:"dar ce tot te duci atata l-a biserica?Mai ,inteleg ca te duci duminica ,cand e vre-o sarbatoare dar nu toata ziua l-a biserica".Si nestiind daca e bine sa mai mearga asa des l-a intrebat pe duhovnic si acesta i-a spus urmatoarea intamplare din Sf.Evanghelie (Marcu cap 10):"46. Si au venit în Ierihon. Si iesind din Ierihon El, ucenicii Lui si multime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, sedea jos, pe marginea drumului.
47. Si, auzind ca este Iisus Nazarineanul, a inceput sa strige si sa zica: Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma!
48. Si multi il certau ca sa taca, el insa cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieste-ma!
49. Si Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemati-l! Si l-au chemat pe orb, zicandu-i: Indrazneste, scoala-te! Te cheama.
50. Iar orbul, lepadand haina de pe el, a sarit in picioare si a venit la Iisus.
51. Si l-a intrebat Iisus, zicandu-i: Ce voiesti sa-ti fac? Iar orbul I-a răspuns: Invatatorule, sa vad iarasi.
52. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinta ta te-a mantuit. Si indata a vazut si urma lui Iisus pe cale"
Vezi acolo Alexandra "si multi il certau,ca sa taca ; si el insa cu mult mai tare striga :Fiule al lui David,mileste-ma":)

[GDI]

Iubeste Alexandra! Iubeste-ti parintii. Invatza sa simti oamenii, sa le asculti sufletul.
Invata cand este bine sa vorbesti si cand sa taci. Ai facut bine ca ai vorbit cu parintii despre frumusetea vietii in Hristos. Toti care gasesc Lumina simt nevoia s-o impartaseasca si altora. Dar, daca vezi ca ii scandalizeaza asta, lasa-i in linistea lor inca o vreme. Pentru ca de fiecare data cand ii scandalizezi ii ispitesti sa faca pacat. Asta inseamna de fapt ca le faci rau. Binele nu este bine cand nu-l faci cum trebuie. Iubeste-i si nu-i pune mai mult decat este nevoie in situatia asta.
Renunta cat poti de mult, cel putin deocamdata, la show-up. Ia un player mp3 cu casti. Sau unul audio/video. Cand te duci la biserica spune ca te duci pur si simplu pe afara. Fa cat mai discret tot ce poti face discret. Esentializeaza rugaciunea, treci la rugaciunea mintii. Bineinteles cu binecuvantarea duhovnicului. Este foarte discreta si este o treapta superioara.
In alta ordine de idei cred ca stii cat suntem de legati spiritual de parinti. Te pot tine foarte mult in loc. Fara asentimentul/binecuvantarea lor va fi mai greu sa urci duhovniceste. Nu imposibil, dar mai greu. Trebuie sa-i castigi. Dar ai rabdare, ce n-ai putut face tu va face Hristos. Roaga-te foarte mult pentru ei, ca si cum de asta ar atarna viata ta.
Sa nu ma intelegi gresit, n-am spus sa dai vreun pas inapoi. Fii isteata si blanda. Iubeste!

[krabu]

Subscriu si eu la ce spune GDI.

Este vorba de dreapta socoteala si sa te incui in odaia ta si acolo sa te rogi, iar cand postesti sa arati exterior plina de viata.

Parintii tai cred ca te ingropi. Ori tu asa cum in interior infloresti trebuie sa infloresti si in exterior. Cu cat este mai aproape de Hristos, de Adevar, de Lumina cu atat iubesti mai mult. Iubesti aproapele. Iti iubesti parintii. Si daca vezi ca`i deranjeaza ceva, cu multe zile inainte tu te gandesti cum sa faci nu sa nu`i deranjezi cu cum sa`i faci sa se bucure. Fara minciuni. Cu adevar. Cu dragoste. Cu rugaciuni.

In general omul cand merge pe drumul mantuirii devine o lumina in familia lui. Si tu vei fi asa dar mai asteapta. La greutatile familiei cu rugaciunile tale vei ajuta pe multi.

Si dreapta socoteala mai cere ceva: sa nu cazi de`a dreapta si sa stii ca este aproape de asta. Nu deznadajdui. Nu trebuie sa pleci. Nu trebuie sa`i parasesti ca sa te poti manifesta crestineste. Ci nadajduieste ca veti fi toti o familie in Hristos. Din acelasi trup.

[alexandra28again]

va multumesc tuturor pentru sfaturi,mi-am dat seama ca asa a vrut Dumnezeu,ca eu sa ma nasc intr-o familie mai putin credincioasa,nu pot sa-i judec pentru ca ei nu au traire spirituala ca sa ma poata intelege.am trecut si eu prin momente in care sufletul imi era de piatra...
cred ca astea sunt incercarile vietii,sunt multumita ca nu este atat de rau,cred ca ei sunt o familie normala pentru secolul 21 iar eu sunt putin diferita pentru aceasta societate...

[Z.Lidia]

Parintii mei se temeau sa nu ma piarda, sa nu ajung la manastire. Daca m-am dus la Serile filocalice s-au temut sa nu fiu in vreo secta, ca ei se aduna asa. Daca posteam sau nu ma uitam la TV - poate am intrat in vreo secta, ca are tata un coleg de servici care e "pocait"!
Se temeau pentru mine, simteau ca pierd controlul.
Ar accepta greu sfaturi de la copilul lor, asa ca nu cred ca e o solutie sa discuti cu dansii. Ne putem ruga sa-i pazeasca Dumnezeu si sa-i intoarca la vreme potrivita.
Nu inteleg cum iti poti pierde mantuirea datorita lor. Poate judecandu-i!
De la Dumnezeu e si credinta.
Eu stiu ca nu ai voie sa vorbesti de rau alta persoana la spovedanie.
Nu au ce sa-ti faca, nu-ti pot lua credinta. Ai putea sa te ascunzi, fara sa minti insa. Sa nu stie nimeni faptele de credinta, spre slava lui Dumnezeu.
Nu esti singura. Generatia parintilor nostri a trecut prin comunism. Nu au mers poate ani la biserica. Dar au un fond de credinta, de la parintii lor.

[dillema]

si mie mi s-a intamplat...am avut mult de lucru si multe lacrimi varsate. Dar in timp lucrurile se schimba incat chiar parintii mei ma impingeau de la spate sa nu intarzii la Biserica, chiar au inceput sa ma si urmeze...din pacate pentru scurt timp. Sper ca voi reusi pana la urma sa ii conving sa mearga mai des la Biserica. Nu iti ura parintii, se impotrivesc caci e ceva nou pentru ei si le este teama, dar daca le dovedesti ca asta e de fapt crestinismul si ii iei de manuta la Biserica se vor lamuri pana la urma. La inceput e mai greu. E o ispita care necesita rabdare si iubire...nu te speria

[marilena12]

Draga mea, rabda si vei lua cununa!
Aduna in sufletul tau sfaturile fratilor si de aici inainte tot ce faci sa faci spre slava lui Dumnezeu! Indiferent unde te duci ca sa te rogi fa-o din inima! Fereste-te de manie (cunosc ce inseamna sa urli de neputinta, vazand cum oameni atat de dragi il iau pe Domnul in deradere).
Un sfat in plus din tot sufletul meu: nu pleca din tara, nu vei mai gasi spiritualitatea ortodoxa si duhivnicia manastirilor noastre in alta parte!
Crede-ma pe cuvant, te vei indeparta incet incet exact de ceea ce porti cu drag in suflet acum: Mantuitorul Hristos. Roaga-te neincetat si Dumnezeu iti va deschide orice poarta. Sa te aibe in paza!

[alexandra28again]

nu ii urasc pe parintii mei,chiar ii iubesc nespus de mult,dar eu nu sunt acea persoana calma pe dinauntru care sa accepte sa-L ia pe Dumnezeu in deradere.ma enervez,ma manii,imi vine sa urlu cateodata,mai ales pentru ca celorlalte persoane ma lauda ca sunt credincioasa numai pentru ca merg duminica la biserica sau ca tin post,de parca cine stie ce as face..si acasa imi zic sa mai las biserica si posturile ca ,,mai se roaga omul,dar nici chiar asa,,.oricum,sunt foarte schimbatori,ba ma lauda,ba ii enervez cu credinta mea.
zic ca as putea sa-mi pierd mantuirea pentru ca,de exemplu,atunci cand ma simt minunat din punct de vedere sufletesc,intervin ei cu nu stiu ce critici,de imi schimb total starea sufleteasca si pierd orice contact cu iubirea.sau cand vin de la spovedanie,asta este regula la mine,cand ma simt atat de linistita si de blanda,incepe mama sa tipe ca in loc sa o ajut la treaba(de Paste si de Craciun,cand ma spovedesc eu:rolleyes:)stau 7 ore la biserica.nu ca ar fi impotriva spovedaniei,dar i se par mai importante pregatirile de sarbatori decat spovedania si impartasania.si iar ma enervez...nu se opun total credintei mele,dar nu vor sa ma vada ca o fac in exces.
ei nu pot sa inteleaga ca mersul la biserica si un post tinut nu inseamna nimic daca te limitezi doar la atat.