Smerenia

[Traditie]

A spune ca nu ne nastem cu nimic contravine Scripturii - fiecare primeste anumite daruri. Cunosti Pilda cu talantii - nu au primit toti la fel. Retine ca natura noastra prin nastere nu este animalica. Aceasta conceptie ca suntem precum animalele din nastere, face ca animalitatea sa fie pusa de Creator in creatie si daca luptam impotriva ei, luptam impotriva Creatorului. Nu uita ca tot ce a creat Dumnezeu a creat ca fiind bun.
Cel retras in pustie beneficiaza de alte imprejurari decat cele intanite de noi si cu toate astea natura lui este intr-un neincetat progres.

Darurile nu le primim la nastere ci mai târziu si nu sunt calitati ontologice ci fenomene trecatoare.

Îmi explici ca omul nu ar fi creat tabula rasa fiindca ar scrie nu stiu ce Scriptura, dar uita-te la un copil: ce stie el când e mic?


Nu am înteles ce vrei sa spui cu cel retras în pustie.


Pr. Rafail Noica zicea ca "smerenia si iubirea sunt caracteristicile lui Dumnezeu". Dar daca Dumnezeu S-a facut om ca omul sa se indumnezeiasca, atunci inseamna ca si smerenia si iubirea pot fi primite in dar. Evident, daca si noi le dorim si-L lasam pe Dumnezeu sa ni le dea.

Eu cred ca omul a fost din inceput inzestrat cu darul iubirii, fiindca la Facere zice Domnul "sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra". Deci daca iubirea este o caracteristica a Sfintei Treimi, atunci si omul a fost creat cu aceasta caracteristica. Prin cadere omul a pierdut-o.

Asa este, orice lucru bune lucrat de Dumnezeu, nu de om. Dar dobândirea smereniei nu este redusa la un singur eveniment, e de fapt o succesiune lunga, nesfârsita de daruri, sa le zicem pachete, de smerenie, prin care caracterul omului respectiv se preschimba continuu si smerenia devine tot mai mult calitatea sa ontologica.

Ar trebui întâi sa definesti ce e iubirea. Eu zic ca iubirea este o stare de afectiune bazata pe o cunoastere înradacinata ontologic (scuze pentru repetatul uz al acestui cuvânt) în om. Noi avem momente când ni se pare ca iubim pe Dumnezeu sau pe un om oarecare, dar sunt fenomene trecatoare, rezultat al gândurilor si emotiilor.


Nu ne-am nascut cu iubirea, ea, împreuna cu smerenia este asemanarea cu Dumnezeu, care nu ne-a fost data (fiindca nu se poate) la nastere. La nastere am primit doar chipul lui Dumnezeu, adica natura fiintei vii: ratiune, simtire, vointa.

[OvidiuO]

Plecand de la acest cuvant: "De nu va veti intoarce si nu veti fi ca copiii, nu puteti intra in imparatia cerurilor" (Mt. 18, 3)
"Faceti-va ca pruncii de curind nascuti, dorind laptele cel duhovnicesc si neviclean, ca sa cresteti prin el" (I Petru, 2, 2).

Copilul, de este lovit, plinge, iar cu cei ce se bucura cu el, se bucura.
De este ocarit, nu se minie si de e laudat, nu se mindreste.
De-l cinstesc pe altul mai mult ca pe el, nu pismuieste.
De sint luate lucrurile lui, nu se tulbura.
De-i iau ceva din mostenire, nu stie.
Nu se duce la judecata cu cineva.
Nu uraste pe vreun om.
De este sarac, nu se intristeaza.
De este bogat, nu se trufeste.
De vede femeie nu o pofteste.
Placerea si grija nu-l stapinesc.
Pe nimenea nu judeca, pe nimenea nu stapineste, pe nimeni nu birfeste, nu rivneste ceea ce nu cunoaste, nu ride de chipul aproapelui, nu dusmaneste pe cineva, nu se preface, nu cauta slava lumii acesteia, nu cauta sa adune bogatie, nu e iubitor de arginti, nu se face indraznet, nu se cearta, nu invata cu patima, nu se ingrijeste de cineva.
De-l dezbraca, nu se intristeaza, nu tine la voia sa, si nu-i este frica de foame, nici de cei vicleni, nu se teme de fiara, nici de razboiu.
De se porneste vreo prigoana, nu se tulbura.
Asa este cel despre care a spus Stapinul nostru Iisus: De nu va veti intoarce si nu veti fi ca pruncii acestia, nu veti intra in imparatia lui Dumnezeu (Mt. 18, 4).

In toate aceste cuvinte se observa puritatea copilului. Se observa o smerenie inconstienta, fiindca este copil. Cand omul devine duhovnicesc, defapt se reintoarce spre aceasta stare a copilului nevinovat. Astfel si numai astfel, omul poate sa ajunga in imparatia cerurilor. Murdaria(pacatul) a indepartat din noi aceasta puritate a copilului, aceea smerenie inconstienta. Daca ne uitam la batranii smeriti, observam asemanarea lor cu copilul pur. Domnul ne-a creat astfel incat ne-a acordat aceasta posibilitate de a ne intoarce si a fii ca si copilul. Smerindu-ne, devenim smeriti si mai mult mai apoi, ajungem la smerenia copilului. De aceea cerea si David sa zideasca intru el inima noua, adica nevlicleana, ca sa poata a se intoarce, a porni din nou la drum...Unde nu exista viclenie, exista smerenie si astfel crescand, hranindu-te cu mierea cea duhovniceasca, devii inconstient de daruri.(intr-un fel) De ce ? Fiindca omul cauta starea de iubire fara sfarsit, iubirea care niciodata nu moare, vrei sa fii cu Dumnezeu, in Dumnezeu, - indumnezeirea. Ramai deci in iubire si Dumnezeu ramane in tine, caci Dumnezeu este iubire. Celelalte....nu le mai simti...datorita iubirii.
Doamne ajuta !

[Traditie]

Ovidiu, era un Parinte (în Pateric) care spunea despre copii ca ei au o puritate pentru care nu au vreun merit si ca noi trebuie sa dobândim puritatea prin straduinta.


Însa smerenia copilului nu e obiectivul, smerenia lui Hristos este un abis, este infinita. Adica Hristos este mai smerit decât un copil.

[dan73]

Draga Traditie, darurile tin de natura umana, nu sunt supraadaugate. Ele ajung sa fie trecatoare daca nu le inmultim. Cum le inmultim? Daruind altora din ele. Daca incercam sa facem o colectie si sa ne mandrim ca numai noua ne apartin, le pierdem. Ele nu raman decat daca suntem in neincetata relatie cu altii si cu Dumnezeu.
Cat despre cel retras in pustie, mentionai ca "Natura noastra va ramane animalica, egoista daca nu beneficiem de un complex de imprejurari..." el are alte imprejurari si nu are o natura animalica, dimpotriva, are o natura mult mai curata decat a noastra.

[OvidiuO]

În prealabil postat de Traditie

Ovidiu, era un Parinte (în Pateric) care spunea despre copii ca ei au o puritate pentru care nu au vreun merit si ca noi trebuie sa dobândim puritatea prin straduinta.


Însa smerenia copilului nu e obiectivul, smerenia lui Hristos este un abis, este infinita. Adica Hristos este mai smerit decât un copil.

Sigur sunt de acord cu prima fraza. Cu a doua si mai mult, cu o exceptie. Eu asa vad ca stau lucrurile...daca nu va veti intoarce sa fiti ca acestia - puri. Smerenia Domnului Nostru este ceva fara cuvinte, el a fost si este si va fi SMERENIA fara sfarsit.
Obiectivul nostru ? Pai Domnul a spus clar ...daca nu va veti intoarce...adica sa ne intoarcem - adica trebuie sa ne intoarcem mintea (metanoia) si de aici plecand iarasi...ajungem ca si copilul...mai apoi...nu stiu. Io asa vad - acesta ar fi obiectivul cel dintai...sa curatim si sa ajungem ca si copilul. Asceza-iluminare-indumnezeire. Aici pe aceasta Cale formata din cele trei, undeva pe drum se gaseste si smerenia. Nu ma refer la smerenia Domnului. Pe aceasta oare cine o stie, daca nu numai Dumnezeu ?

[Traditie]

Dan, sunt mai multe categorii de daruri divine: materiale, duhovnicesti.

Daca un om are bogatii materiale, ce spui tu se aplica prin milostenie.

Dar daca ne referim la darurile spirituale, ele nu pot consta decât în preschimbarea naturii ascetului. Tu la ce daruri duhovnicesti care ar putea fi împartasite te gândesti?



Când am zis ca pentru dobândirea iubirii avem nevoie si de iubirea celorlalti, nu ma refera m la perioada luptei pentru dobândirea iubirii ci la perioada formarii ca personalitate a unui om, la copilarie si tinerete.


Ovidiu, a deveni lipsiti de rautate si ambitie ca niste copii e una din cerintele mântuirii, dar nu singura. Aceasta nu e starea de smerenie hristica, cea despre care a spus Domnul "]nvatati-va de la Mine ca sunt blând si smerit cu inima". E vorba pur+si+simplu de lipsa îngâmfarii, slavei desarte, dorintei de dominatie. E drept ca si aceasta e numita smerenie, dar smerenia hristica e infinit mai înalta.


Într+adevar, smerenia hristica o stie numai Domnul dar trebuie s+o dobândim.

[OvidiuO]

Desavarsirea ultima in Hristos este lucrarea Harului.

[georgeval]

În prealabil postat de Traditie

Dan, sunt mai multe categorii de daruri divine: materiale, duhovnicesti.

Daca un om are bogatii materiale, ce spui tu se aplica prin milostenie.

Dar daca ne referim la darurile spirituale, ele nu pot consta decât în preschimbarea naturii ascetului. Tu la ce daruri duhovnicesti care ar putea fi împartasite te gândesti?



Când am zis ca pentru dobândirea iubirii avem nevoie si de iubirea celorlalti, nu ma refera m la perioada luptei pentru dobândirea iubirii ci la perioada formarii ca personalitate a unui om, la copilarie si tinerete.


Ovidiu, a deveni lipsiti de rautate si ambitie ca niste copii e una din cerintele mântuirii, dar nu singura. Aceasta nu e starea de smerenie hristica, cea despre care a spus Domnul "]nvatati-va de la Mine ca sunt blând si smerit cu inima". E vorba pur+si+simplu de lipsa îngâmfarii, slavei desarte, dorintei de dominatie. E drept ca si aceasta e numita smerenie, dar smerenia hristica e infinit mai înalta.


Într+adevar, smerenia hristica o stie numai Domnul dar trebuie s+o dobândim.

Conceptia ta este dualista. Natura umana este autonoma prin creatie, iar Dumezeu este exterior. Toata teologia Sfintilor Parinti subliniaza prezenta lui Dumnezeu in natura noastra prin harul Sau. Suflarea de viata a lui Dumnezeu a imprimat harul Sau in natura noastra, a pus inceput dialogului, ne-a dresat chemarea prin harul Sau si ne-a dat posibilitatea sa raspundem.

[Traditie]

Cred cs nu exista nimic autonom în lumea materiala, totul e (re)creat de Dumnezeu în fiecare secunda. De asemeni fiintele umane nu au ceva autonom în afara de vointa. Viata noastra e lucrarea Lui dar nu suntem El, panteismul e o ratacire.

[georgeval]

În prealabil postat de Traditie

Cred cs nu exista nimic autonom în lumea materiala, totul e (re)creat de Dumnezeu în fiecare secunda. De asemeni fiintele umane nu au ceva autonom în afara de vointa. Viata noastra e lucrarea Lui dar nu suntem El, panteismul e o ratacire.

Harul este o manifestare a fiintei, izvoraste din fiinta comuna a celor trei Persoane ale Sfintei Treimi(Sf. Grigorie Palama). Nu am vorbit despre o prezenta fiintiala a lui Dumnezeu in noi, in sens panteist, ci cum spun Parintii o prezenta harica. Spune Sfantul Vasile cel Mare ca noi vom ajunge dumnezei dupa har nu dupa fiinta. de aceea am spus ca natura omului este harica.