Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Despre Biserica Ortodoxa in general
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #2361  
Vechi 27.03.2019, 11:14:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Sfântul Ioan Scărarul despre importanța Tainei Spovedaniei
Dezgolește-ți, dezgolește-ți rana în fața doctorului și nu te rușina. A mea e buba, părinte, a mea e rana. Din nepăsarea mea s-a pricinuit, și nu din a altuia. Nimeni altul nu e pricinuitorul ei: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci negrija mea!
Mergi la mărturisire și cu purtarea și cu chipul, și cu gândul, ca un osândit, plecându-te spre pământ și dacă se poate udând cu lacrimi picioarele doctorului și judecătorului ca ale lui Hristos.
(Sf. Ioan Scărarul, Scara, cuv.4, cap. 56, în Filocalia, vol. IX, p. 110,111)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2362  
Vechi 02.04.2019, 00:19:24
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LIV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 628-629
„Nimeni (…) să nu se rușineze de cruce, simbolul sfânt al mântuirii noastre, capul bunătăților, pentru care trăim și pentru care suntem! Ca pe o cunună așa să purtăm crucea lui Hristos! Prin cruce se săvârșesc toate cele ale noastre. Dacă trebuie să te naști din nou, crucea este alături! Dacă trebuie să te hrănești cu hrana aceea tainică, dacă trebuie să te hirotonești, dacă trebuie să faci orice, pretutindeni este alături de noi crucea, semnul biruinței! De aceea o scriem cu multă râvnă și pe case, și pe ziduri, și pe ferestre, și pe frunte, și în cugetul nostru.
Crucea este semnul mântuirii noastre, al libertății noastre obștești, al blândeții Stăpânului nostru, că S-a adus ca o oaie spre junghiere (Fapte 8, 32; Isaia 53, 7). Când îți faci semnul crucii, gândește-te atunci la tot ce s-a petrecut pe cruce și stinge mânia și toate celelalte patimi. Când îți faci semnul crucii umple-ți fruntea cu multă îndrăznire, fă-ți liber sufletul. Știi, doar, care sunt acelea care-ți dau libertatea! Pentru aceasta și Pavel, îndemnându-se la asta, adică la libertatea ce nu se cuvine nouă, așa ne-a îndemnat; amintind de cruce și de sângele Stăpânului a spus: Ați fost cumpărați cu preț! Nu fiți robi oamenilor! (I Corinteni 7, 23) Gândește-te, ne spune Pavel, la prețul dat de Domnul pentru tine și nu fi rob nici unui om! Pavel numește crucea preț. Nici nu trebuie să o facem așa de mântuială cu degetele, ci mai întâi să o facem cu inima, cu multă credință. Dacă-ți faci așa cruce pe față, nu va putea sta alături de tine nici unul din demonii cei necurați, că vede sabia care i-a dat lovitura, vede sabia cu care a fost lovit de moarte. Dacă noi ne cutremurăm când vedem locurile în care sunt executați condamnații la moarte, gândește-te ce trebuie să sufere diavolul când vede arma prin care Hristos i-a doborât toată puterea lui și a tăiat capul balaurului.
Să nu te rușinezi, dar, de un atât de mare bine, ca să nu Se rușineze Hristos de tine când va veni cu slava Lui, când înaintea Lui se va vedea crucea strălucind mai mult decât razele soarelui. Și va veni atunci crucea slobozind glas, cu chipul ei, vorbind întregii lumi pentru Stăpân, arătând că n-a lăsat nimic din ceea ce trebuia făcut pentru mântuirea oamenilor. Crucea, semnul acesta, și pe timpul înaintașilor noștri și acum, a deschis ușile cele încuiate, crucea a făcut fără de putere otrăvurile; crucea a luat puterea cucutei; crucea a vindecat mușcăturile cele veninoase ale fiarelor; dacă crucea a deschis porțile iadului, dacă a dat la o parte bolțile cerului, dacă a redeschis intrarea în rai și a tăiat puterea diavolului, ce e de mirare că are putere asupra otrăvurilor, asupra fiarelor sălbatice, asupra celorlalte de acest fel?
Întipărește-ți deci în inima ta crucea, strânge în brațe crucea, semnul mântuirii sufletelor noastre!”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2363  
Vechi 03.04.2019, 19:26:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a VIII-a, Cap. 14-15; 20, Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 217-218; 220
„Și fiindcă de cele mai multe ori noi le arătăm desconsiderare fraților pe care i-am jignit și întristat, sau, cel puțin, privindu-i de sus, pretindem că nu noi ne facem vinovați de asta, doctorul sufletelor și cunoscătorul celor ascunse din lăuntrul nostru a voit să înlăture cu totul orice prilej de mânie din inimile noastre. Astfel, el ne poruncește nu numai să-i iertăm pe frații noștri care ne-au supărat și să ne împăcăm cu ei, alungând din minte toată jignirea sau întristarea pricinuită de ei, dar mai mult: dacă știm că ei au vreo pornire dreaptă sau nedreaptă împotrivă-ne, la fel ne impune să lăsăm darul nostru, adică să întrerupem ruga și să ne grăbim mai întâi a-i împăca (Matei 5, 23-24). După ce le-am potolit mânia, putem înălța nepătate darurile rugăciunilor noastre. Căci Domnul nostru, al tuturor oamenilor, nu-i împăcat să-i aducem o astfel de slujire prin care ce-a dobândit printr-unul să piardă prin celălalt stăpânit de supărare. Cel ce dorește și așteaptă mântuirea tuturor robilor săi suferă o pagubă la fel dacă a pierdut pe cineva. De aceea, dacă fratele are mânie împotriva noastră, rugăciunea ne va fi tot atât de nefolositoare de parcă noi am păstra-o în sufletul umflat de indignare împotriva acestuia.
De altfel, nu este motiv să zăbovim prea mult timp asupra poruncilor evanghelice și apostolice, când chiar Legea Veche, care pare să manifeste o oarecare indulgență, ne pune în vedere același lucru: Să nu dușmănești, zice, pe fratele tău în inima ta (Levitic 19, 17), și iarăși: Să n-ai ură asupra fiilor poporului tău(Levitic 19, 18), și tot așa: Drumurile celor ce-și amintesc de fapta rea duc spre moarte (Pilde 12, 28). Deci și acolo observi că este îndepărtată răutatea nu numai de la faptă, dar chiar din gând, odată ce se cer alungate cu totul ura și răzbunarea până și din minte, dar din inimă?”
„(...) Trebuie să suprimăm mânia nu numai din fapte, dar chiar din fundul inimii noastre s-o smulgem cu totul. Negreșit, nu ne va fi de nici un folos să înăbușim manifestarea în cuvânt sau în faptă a pornirii noastre mânioase, dacă Dumnezeu, Căruia nu-I rămân neștiute cele *ascunse ale inimii, o găsește cuibărită acolo. Cuvântul Evangheliei ne poruncește să stârpim mai degrabă rădăcinile viciilor decât roadele, care fără îndoială vor dispărea, după ce le-a fost nimicită vatra. Când acestea vor fi alungate, nu de la suprafața faptelor noastre, ci din adâncul gândurilor noastre, mintea ne va putea rămâne necontenit într-o răbdare și sfințenie deplină.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, Prima convorbire cu părintele Iosif, Cap. XXVII, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 591
„Așa este firea mâniei: amânată se ofilește și piere, dar lăsată liberă se aprinde din ce în ce mai mult.”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2364  
Vechi 03.04.2019, 19:29:37
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Hristos este Mântuitor, fiindcă opera de răscumpărare rămâne nedespărțită de Persoana Cuvântului întrupat. Părintele Dumitru Stăniloae evidențiază rolul Fiului în opera de mântuire, care începe cu întruparea, continuă cu moartea și Învierea Sa din morți și se încununează cu Înălțarea la cer și șederea Sa la dreapta Tatălui pe tronul slavei cerești, prin care Hristos nu lucrează numai asupra oamenilor, ci asupra Lui însuși, fiindcă prin opera de răscumpărare a îndumnezeit firea Sa omenească. Hristos nu ne mântuiește printr-o lucrare separată de Persoana Sa, ci printr-o lucrare mântuitoare în care este prezentă Persoana Sa. Nu moartea și învierea lui Hristos, ca acte independente de Persoana Lui, constituie centrul teologiei Apostolului Pavel, ci Hristos Cel răstignit și înviat, fiindcă actele rămân nedespărțite de Persoana Sa.
În opera Sa mântuitoare este prezentă și Persoana Sa. Opera de răscumpărare este nedespărțită de prezența și lucrarea lui Hristos Însuși, Cuvântul întrupat. Datorită legăturii indisolubile între opera de răscumpărare și Persoana Mântuitorului Hristos, întreaga Sfântă Treime este prezentă și lucrează pentru mân*tuirea noastră. Lucrarea mântuitoare a lui Hristos poate fi privită în trei direcții: spre firea Sa omenească, pe care o umple de dumnezeire; spre firea oamenilor, pe care o eliberează de păcat; spre împăcarea cu și slăvirea lui Dumnezeu. Aceste trei laturi ale lucrării Sale mântuitoare nu sunt despărțite de cele trei forme de slujire a lui Hristos: Arhiereu, Învățător-Proroc, Domn-Împărat. În toată lucrarea Sa, Hristos manifestă întreita Sa relație cu natura Sa omenească, cu Tatăl și cu oamenii și prin toate manifestă întreita Sa slujire de Învățător - Proroc, de Arhiereu și de Împărat. Ea se împlinește prin jertfa trupului Său, prin învățătura și pilda de slujire date oamenilor și prin puterea pe care o exercită asupra naturii prin minuni, asupra morții prin înviere și asupra oamenilor prin poruncile și prin puterea ce le-o dă în vederea mântuirii. Întrucât exercită aceste trei activități ca laturi ale lucrării Sale mântuitoare, Iisus Hristos a fost considerat de la începutul Bisericii ca Arhiereu (Evrei 9, 11), ca Învățător-Profet sau ca Stăpânitor, Domn și Împărat (Apocalipsă 17, 14; 11, 15; Matei 28, 18)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2365  
Vechi 04.04.2019, 20:40:04
Petru7's Avatar
Petru7 Petru7 is offline
Member
 
Data înregistrării: 03.04.2019
Locație: în dor sfânt de Iisus
Religia: Ortodox
Mesaje: 30
Implicit

Scrii frumos. Prezinți credința ta și a altora. Dar nu-ți fă griji, împlinește Domnul și Adevărul ne va elibera.
__________________
”-Simone, fiu al lui Iona, Mă iubești tu pe Mine?
-Da Doamne........te iubesc.
-........”
Reply With Quote
  #2366  
Vechi 07.04.2019, 01:20:03
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Numai prin credință se respectă cel mai mare dar al omului, ca purtător al chipului lui Dumnezeu, și anume: libertatea. Credința trebuie să respecte libertatea, adică să-i lase omului șansa de a accepta sau de a refuza. Simpla cunoaștere obligă voința omului de a recunoaște tot ceea ce privește existența lui și a universului. Orice om știe și vede un soare pe cer. Toți cunoaștem aceasta și suntem, într-o anumită formă, obligați să recunoaștem aceasta. Sau, altfel spus, nimeni nu poate să nege existența soarelui, ceea ce înseamnă că libertatea refuzului dispare. Dumnezeu, însă, are o existență mai evidentă decât cea a soarelui. Adică ar trebui să-L recunoaștem pe Dumnezeu cu o rapiditate și cu o ușurință mai mare decât recunoașterea existenței soarelui. Dar Dumnezeu nu vrea să ne constrângă, nu vrea să lezeze darul libertății cu care ne-a înzestrat la creație, de aceea ne-a lăsat libertatea deplină să acceptăm sau nu existența Lui. În această libertate a credinței, Dumnezeu vede cu adevărat fidelitatea noastră. Postul și rugăciunea reprezintă un mod de viață cu Hristos, sunt cele două brațe cu care vrem să-L îmbrățișăm pe Mântuitorul. „A putea”, prin credință, duce la „a avea” totul. La nivel uman, în lumea căzută în păcat, atingerea credinței desăvârșite presupune multă putere, efort duhovnicesc și multă jertfă. Credința nu se naște de la sine și nici în mod comod, ci cu multă osteneală și multă nevoință. Iar când puterea noastră se întâlnește cu credința în Dumnezeu, atunci se coboară puterea lui Dumnezeu în viața noastră. Și avem nevoie de puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu este armonie deplină. Aceasta este expresia atotputerniciei lui Dumnezeu. Dumnezeu a vrut să-l creeze pe om, dar nu a vrut să-l ridice din păcat cu forța, ci numai prin jertfa Fiului Său, asumată prin credință. Omul este o „creație” cu suflet, înzestrată cu puterea de a crede, în totală libertate, în Cel ce l-a creat. La această credință puternică, logică și teologică ne cheamă Sfânta Evanghelie. Credința este una dintre virtuțile teologice alături de nădejde și dragoste. Atunci când toate aceste trei se împletesc armonios în omul credincios, îl înalță și-l situează pe treapta cea mai înaltă a vieții spirituale, desăvârșirea. Una fără cealaltă nu duce la nimic, se susțin și se completează una pe cealaltă, fiecare fiind temelia celeilalte, astfel lucrând mântuirea. Credința naște nădejdea și aprinde dragostea; nădejdea le înaripează pe amândouă, iar dragostea ruptă din Dumnezeu le umple de har. Pentru a le dobândi, omul se smerește și smerit gândește lucrarea lor. În scara Sfântul Ioan Scărarul, ultima treaptă este cea a credinței. Treaptă pe care, dacă ne nevoim să o urcăm, cu toate puterile noastre, putem dobândi totul, adică viața cea veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2367  
Vechi 07.04.2019, 01:23:37
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Ciprian Voicila :
《Postul Mare este un timp ideal pentru curățirea de patimi. Cum ne vindecăm de ele? Ce strategie trebuie să urmăm pentru ca lupta noastră să nu fie zadarnică? Citim în Istoria lausiacă, a episcopului Paladie, că, potrivit bătrânilor îndumnezeiți care s-au nevoit în pustia Chiliilor și în deșertul Nitriei, „cele contrare se vindecă prin cele contrare”: lăcomia prin post și înfrânare de la bucate, desfrânarea prin paza simțurilor, iubirea de arginți prin neagoniseală. Există, însă, o patimă tainică și insidioasă care, nedescoperită la timp, ne poate da peste cap toate planurile, zădărnicindu-ne viața de creștini și producându-ne un noian de neplăceri, din punct de vedere psihologic: minciuna de sine.
Când desfrânatul și măscăriciul bătrân Fiodor Pavlovici Karamazov cade teatral dinaintea starețului Zosima și îl întreabă ce să facă pentru a dobândi viața veșnică, el primește un răspuns previzibil: „Știi foarte bine, și încă de multă vreme, ce trebuie să faci, ești destul de deștept. Nu mai bea, nu mai vorbi măscări, nu te mai lăsa robit de patimile trupești și mai ales de arghirofilie, închide cârciumile, dacă nu pe toate, cel puțin două sau trei”. Minunatul stareț nu s-a oprit însă aici. A continuat, atrăgându-i atenția lui Fiodor Pavlovici: „Și mai ales nu minți”. Am putea crede că se referă la porunca din Decalog, însă nu păcatul de a-i minți pe ceilalți este vizat aici. Părintele Zosima demască o patimă insidioasă de care suferim toți, pe care Fiodor Pavlovici Karamazov a transformat-o, însă, în efigie personală, într-o decorație pe care o etala fălos prin lume. Ca un chirurg experimentat, starețul propovăduitor al iubirii hristice îi dezvăluie bătrânului înlănțuit de patimi cum acționează distructiv minciuna de sine: „Nu te minți singur. Cel care se minte pe sine și-și pleacă urechea la propriile minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui și să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, și astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-și omoare urâtul, se lasă în voia patimilor și a ispitelor trupești și, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el și un animal? Și toate astea numai și numai fiindcă se minte și pe sine, și pe alții”.
Profundul Dostoievski, prin gura personajului său, Zosima, pune în lumină înlănțuirea dintre patima minciunii de sine și stările sufletești, toxice, pe care ea le generează. Cel ce se minte pe sine, cu vremea, nu va mai putea să discearnă între adevăr și minciună. Starea de confuzie morală îl va face să își piardă atât respectul de sine, cât și considerația față de semeni. Dispariția respectului determină imposibilitatea de a-l iubi pe cel de lângă tine. Tot starețul Zosima va da glas definiției dostoievskiene a infernului: „Iadul e neputința de a mai iubi”. Sufletul secătuit de sentimentul dragostei devine terenul fertil pentru plictiseală - sentiment al zădărniciei, al pustiului existențial (Sfinții Părinți au descris acest conglomerat de stări negative printr-un singur cuvânt - akedie). Pentru a scăpa din ghearele plictisului, sufletul se aruncă plin de elan în mlaștina patimilor. Astfel, decade până la treapta animalică - regresie ilustrată exemplar în pilda întoarcerii fiului risipitor care, în faza revoltei, a ieșirii de sub tutela tatălui, ajunge să decadă atât de mult, încât, pentru a-și potoli foamea, râvnea zadarnic la roșcovele pe care le mâncau porcii.
Buna-credință ca valoare morală
Filosofii care s-au îndeletnicit cu teoria moralei au căutat un cuvânt potrivit pentru a oglindi fidel această stare psihologică de a fi și a te comporta în acord cu adevărul: i-au spus fie veridicitate, fie, pur și simplu, bună-credință. Autenticitatea sau buna-credință este un fapt psihologic și, totodată, virtutea prin care dovedești „iubire, respect pentru adevăr”, afirmă filosoful contemporan André Comte-Sponville. Tot el susține că sinceritatea sau buna-credință se opune oricărei forme de rea-credință: minciuna, ipocrizia, duplicitatea. În opinia sa, există o aproape insesizabilă diferență, între sinceritate și bună credință: a fi sincer înseamnă a nu-i minți pe ceilalți. A fi de bună-credință înseamnă atât a nu-ți minți semenii, cât și a nu te minți pe tine însuți. Este un fel de datorie față de sine.
Pentru moralistul francez La Rochefoucald, sinceritatea era sinonimă cu buna-credință și putea fi descrisă ca „o deschidere a inimii care ne arată așa cum suntem; este iubire de adevăr, repulsie de a se deghiza, dorința de a scăpa de păcate și de a le ispăși prin mărturisire”.
Cum se comportă sau cum ar trebui să se poarte un om animat de sentimentul moral al bunei-credințe? Ne-o spune Aristotel, în a sa Etică nicomahică: iubitorul de adevăr este „un om fără ocolișuri, sincer și în fapte și în cuvinte”. El pășește pe calea de mijloc, situată între două extreme - la un capăt se află lăudăroșenia, iar la celălalt falsa modestie.
Omul care se păzește de patima minciunii de sine ajunge, cu vremea, să își armonizeze sentimentele cu voința, voința cu faptele sale, iar faptele cu vorbele pe care le spune. Ultimul aspect este extrem de important: să făptuiești ceea ce afirmi, dar și să mărturisești ceea ce ai săvârșit. Taina Sfintei Spovedanii este vitală pentru un om care se războiește cu minciuna de sine: în fața duhovnicului ai ocazia să te dezvălui așa cum ești și, în fond, să descoperi cine ești.
Forme ale minciunii de sine
Mă mint că sunt creștin, că ținta vieții mele este comuniunea cu Domnul nostru Iisus Hristos, când, în același timp, vreau să mă împărtășesc, din plin, de bucuriile acestei lumi (bogăție, slavă, plăceri, admirația semenilor, un statut respectabil, putere și influență). Mântuitorul ne-a avertizat că nu putem sluji la doi stăpâni, și lui Dumnezeu, și lumii. Consecința acestei atitudini greșite este că ajungem să ne facem datoria de creștini, în mod meschin, pe jumătate. Nu din toată inima, nu „cu mărime de suflet”, cu generozitate, așa cum învăța Sfântul Paisie Aghioritul.
Mă mint când pretind a fi mai cinstit, mai iubitor, mai îngăduitor, mai cumpătat - într-un cuvânt, mai virtuos decât sunt. Apoi, din falsa părere de sine se ivește tentația de a-i călăuzi pe ceilalți, de a poza în fața lor în maestru, mentor, dascăl - un model demn de urmat. Unuia ca mine îi este adresat cuvântul Mântuitorului: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți” (Lc. 4, 23). Și urmează întrebarea de foc: „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?”
Mă mint când, angajându-mă într-o acțiune morală sau duhovnicească, scopul pentru care o săvârșesc nu este unul simplu, limpede, pur. Îl pot milui pe un sărac dându-i câțiva bani, nu pentru că vreau să urmez porunca Domnului, nu pentru că m-ar înduioșa starea deplorabilă a acestui om, ci pentru ca alții să vadă că sunt darnic, plin de compasiune pentru ființele obidite. În același timp, cred în sinea mea că mi-am făcut datoria de creștin, prin urmare, aștept ca Dumnezeu să mă recompenseze pentru acest gest. Minciuna de sine se poate înfățișa într-o formă și mai subtilă: miluindu-l cu te miri ce pe cel nevoiaș, nu doar îmi liniștesc conștiința („Mi-am făcut datoria!”), ci ajung să cred despre mine că sunt deosebit de ceilalți oameni, asemeni fariseului din pilda evanghelică.
Mă mint pe mine însumi când îmi etalez păruta virtute. Mântuitorul a descris și condamnat toate formele de afișare fariseică a virtuții. Fariseilor, care erau mari iubitori ai prescripțiilor religioase de tot felul, le-a reproșat accentul deosebit pe care îl puneau pe respectarea exterioară, formală, a legii dumnezeiești, ei neglijând partea nevăzută, indiscutabil mai importantă - sufletul - și schimbarea lăuntrică, pe care ar fi trebuit să și-o asume fiecare, în acord cu voința lui Dumnezeu: „Acum, voi fariseilor, curățiți partea din afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire și de viclenie...” (Luca 11, 39).
Prin urmare, orice act de evlavie trebuie să izvorască din inimă, să nu fie amestecat cu interesul egoist și să fie săvârșit doar pentru Dumnezeu. Aceeași învățătură o întâlnim și la părinții din pustia Egiptului. Avva Pimen, de pildă, spunea: „Cine vorbește din dragoste de Dumnezeu, bine face; la fel, cine tace din dragoste de Dumnezeu”. Pentru un creștin, toate sentimentele, gândurile, mișcările sufletești țintesc spre Dumnezeu. Prezenți la Sfânta Liturghie, auzim iar și iar: „Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”》
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2368  
Vechi 08.04.2019, 15:52:35
stefan florin's Avatar
stefan florin stefan florin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.02.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.838
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Sfântul Ioan Scărarul despre importanța Tainei Spovedaniei
Dezgolește-ți, dezgolește-ți rana în fața doctorului și nu te rușina. A mea e buba, părinte, a mea e rana. Din nepăsarea mea s-a pricinuit, și nu din a altuia. Nimeni altul nu e pricinuitorul ei: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci negrija mea!
Mergi la mărturisire și cu purtarea și cu chipul, și cu gândul, ca un osândit, plecându-te spre pământ și dacă se poate udând cu lacrimi picioarele doctorului și judecătorului ca ale lui Hristos.
(Sf. Ioan Scărarul, Scara, cuv.4, cap. 56, în Filocalia, vol. IX, p. 110,111)
vorbe de AUR, ale Sfantului
__________________
Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire
Reply With Quote
  #2369  
Vechi 15.04.2019, 22:22:55
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Recomandarea spiritualității ortodoxe, exprimată prin glasul inspirat de Dumnezeu al Sfinților ei Părinți, este aceea de a căuta și de a prețui întotdeauna în persoanele iubite nu atât frumusețea fizică, cât mai ales noblețea sufletească.
Sfântul Ioan Gură de Aurconsideră că „pe femeie o face plăcută și dorită nu frumusețea trupului, ci virtutea sufletului, nu sulimanurile și fardurile, nici aurul și hainele cele scumpe, ci cumințenia, bunătatea și frica tainică de Dumnezeu. Frumusețea trupului și boala o veștejește, iar trecerea timpului o strică, și bătrânețea o stinge, și moartea, când vine, o pierde de tot; dar frumusețea sufletului n-o poate poci nici vremea, nici boala, nici bătrânețea, nici moartea, nici altceva din unele ca acestea, ci continuă să fie veșnic în floare. Frumusețea trupului adeseori cheamă la desfrânare pe cei care o privesc, pe când frumusețea sufletului atrage chiar pe Dumnezeu spre dragostea cea potrivită Lui...”.
(Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu, Familia contemporană, între ideal și criză, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 75-80)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2370  
Vechi 23.04.2019, 00:43:14
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

De ce Săptămâna Patimilor se mai numește și Săptămâna Mare?
Fiindcă în aceste zile s-au săvârșit niște lucruri cât se poate de mari: patimile și moartea Dumnezeu-Omului pentru neamul omenesc. Aceste lucruri sunt atât de mari și au atât de multă însemnătate încât de nu s-ar fi săvârșit, lumea și neamul omenesc ar fi pierit precum Sodoma și Gomora sau precum lumea dintru început, cea nimicită prin potop. Lumea dăinuie fiindcă există Sămânța Sfântă. Sămânța Sfântă e dăinuirea lumii. Lumea dăinuie fiindcă se află în lume aleși și sfinți, care se roagă pentru lume. Lumea dăinuie fiindcă în Cer nu s-a împlinit numărul celor aleși.
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, p. 28)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Daca pot primi niste raspunsuri andrei23 Generalitati 28 19.06.2011 18:13:32
Caut niste raspunsuri NeInocentiu Secte si culte 108 18.04.2011 13:43:12