Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfinti Parinti (Patrologie)
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #431  
Vechi 02.11.2015, 16:12:22
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Locație: La intersecția dintre moarte și viață
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.177
Implicit De ce prin Sfintele Daruri cinstim și venerăm și pe sfinți

În legătura cu aceasta, să cercetăm cele ce urmează. Dacă sfintele Daruri pe de o parte sunt aduse lui Dumnezeu, iar pe de alta sfințesc pe cei ce au trebuință de sfințire, de ce credem că, prin aducerea lor, cinstim și pe cei deja sfințiți și întru totul desăvârșiți (adică Sfinți)? Și de ce...
Atunci când îi chemăm într-ajutor, rugându-ne lor pentru vreun lucru, le făgăduim Liturghia acestor Daruri, ca și cum am vrea sa le închinăm lor sau să le aducem pentru ei, ca să-i îmbunăm? - Pentru că, după cum am spus mai înainte, aducerea Darurilor are și alt rost, potrivit căruia Darurile devin ale Sfinților atunci când ele sunt aduse lui Dumnezeu ca mulțumire pentru slava cu care El i-a slăvit și pentru desăvârșirea cu care i-a fericit. Darurile sunt într-adevăr, ale lui Dumnezeu, ca unele ce sunt aduse Lui; ele sunt și ale credincioșilor care au nevoie de ajutor, ca unele ce sunt ajutătoare; dar totodată sunt și ale Sfinților, deoarece sunt aduse lui Dumnezeu din pricina lor. Într-adevăr, darul hărăzit mie este al meu, oricare ar fi primitorul (chiar daca îl primește altul). Căci nu toate darurile le primim chiar în mâinile noastre, ci pe unele le primim și prin prieteni, prin ai casei, sau, într-un cuvânt, prin orice persoana căreia dăruitorul le încredințează, ca să ne facă plăcere. De aceea Mântuitorul zice ca El însuși e Acela Care primește când dăm ceva săracilor, pentru că cei ce dau de pomană la sărmani, pentru Domnul fac aceasta. Asemenea și Sfinții primesc Darurile noastre, pentru ca datorită lor se aduc lui Dumnezeu; adică după cum pomana la săraci se face din iubirea pentru Hristos, tot așa și aducerea Darurilor se face din iubirea pentru Sfinți. Deoarece îi iubim peste măsura de mult, noi socotim bunurile lor ca ale noastre și ne bucurăm împreună cu ei de fericirea lor, ca și cum noi înșine am fi părtași ai acestei fericiri. Bucurându-ne astfel pentru bunătățile ce le-a dat lor Domnul, mulțumim Dătătorului să-i aducem daruri în semn de recunoștință. Dar Sfinții primesc Darurile, nu numai pentru ca aducerea Darurilor se face din iubire pentru ei, ci și pentru că ei se bucura și se veselesc foarte, când noi aducem lui Dumnezeu mulțumire și slavă prin aceste Daruri. Căci, după cum cel mai greu păcat al nelegiuiților e ca, din pricina lor, Dumnezeu e hulit între neamuri, tot așa cea mai mare bucurie și dorință a Sfinților este ca, printr-înșii să fie slăvit Dumnezeu. Pentru aceasta s-au nevoit fără încetare cât au trăit în trup și tot aceasta le este îndeletnicirea necurmată, pricină de desfătare și cea mai mare fericire după ce s-au mutat de pe pământ la cer. Căci dacă petrecem mulțumind necontenit lui Dumnezeu și făcând toate numai spre slava Lui chiar și atunci când abia nădăjduim la această fericire, cu atât mai mult acum, când recunoștința le e cu mult mai mare, cand sunt deja desăvârșiți, când nu mai nădăjduiesc bunurile ci simt dărnicia lui Dumnezeu chiar în chip nemijlocit, când au ajuns luminători ca soarele din simpli pământeni ce erau, fii măriți și locuitori ai Împărăției cerurilor din robi netrebnici, mijlocitori (ocrotitori) ai noștri, din pârâți vinovați, prin trecerea pe care o au înaintea Judecătorului! Așa se face că Sfinții nu se mai satură slăvind pe Dumnezeu și li se pare că singuri nu-I mulțumesc deajuns; de aceea ei doresc ca toți îngerii și oamenii sa ia parte la imnul lor de laudă, pentru ca datoria lor de recunoștință să fie plătita lui Dumnezeu într-un chip mai vrednic de măreția Lui, fiind ea sporită prin înmulțirea lăudătorilor.
Mărturii pentru aceasta sunt sfinții tineri cei dimpreună cu Azaria care au ieșit nevătămați din cuptorul cel de foc; simțindu-se datori să aducă mulțumire Izbăvitorului lor și să-L laude pentru minunea pe care o făcuse cu ei, nu s-au mulțumit să cânte numai ei singuri și au socotit că glasul lor nu e deajuns pentru aceasta; ei chemau într-ajutor pe îngeri, pe tot neamul omenesc și chiar cerul cu soarele și cu stelele, pământul, munții și toate lucrurile necuvântătoare și neînsuflețite, cu un cuvânt toată făptura. Iată cât de mare era râvna Sfinților de a lăuda pe Dumnezeu încă de pe când trăiau pe pămând și deci cu atât mai mult acum, când sunt eliberați de trupul păcatului. De aceea, dacă cineva, aducându-și aminte de Sfinți, de cinstea, de fericirea și de slava lor, laudă pe Dumnezeu, Cel ce i-a încununat pe dânșii, acela le pricinuiește bucuria și desfătarea cea mai curată decât toate bucuriile, mai cu seamă atunci când laudă pe Dumnezeu nu numai prin simple cuvinte, ci aducându-I și daruri și mulțumire și încă niște daruri care-I plac așa de mult și care sunt prețuite cu cea mai înaltă cinste. Căci atunci, Mântuitorul Însuși, primind Darurile noastre cu bunăvoință, ne da în schimb mult mai mult decât se cuvine, adică chiar Trupul și Sângele Său; iar Sfinții bucurându-se de Daruri mai mult decât de orice alt lucru cu care i-am putea cinsti pe ei, se oferă cu totul să ne dea ajutorul lor la orice nevoie avem. Căci ei imită întru toate pe Stăpânul lor.
(Sfântul Nicolae Cabasila - Explicări la dumnezeiasca Liturghie)
http://edituradeisis.ro/opencart/ind...product_id=203
__________________
Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții; Căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui (Romani 6:4,5)
https://www.youtube.com/watch?v=AKwizUzyj0I
Reply With Quote
  #432  
Vechi 04.11.2015, 21:39:56
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Locație: La intersecția dintre moarte și viață
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.177
Implicit Fecioara, podoabă desăvârșită a omenirii (part 1)

Numeroase sunt darurile pe care Dumnezeu le-a făcut oamenilor, atât cele pe care El le-a dăruit deja, cât și cele pe care El le dă celor care s-au luptat pentru a le păstra pe cele dintâi. Dar cel mai mare dar dintre toate, cel care-l face pe om să fie om – este de a-L iubi pe Dumnezeu în curăție, de a trăi după minte, de a stinge patimile și de a nu avea nicio îndulcire dintru păcat. Ori, puterea de a trăi în acest chip și de a fi curați după ce am biruit toate păcatele a fost așezată în noi încă de la început: mai întâi, puterea de a omorî păcatul – nu fără suferință, ci, după ce ne vom fi războit. Apoi, după ce vom fi arătat și izbutit tot ceea ce ține de puterea noastră, aceea de a face să înceteze ostenelile noastre, de a fi buni fără lupte și a rămâne fără păcat – după ce vom fi dobândit până și nestricăciunea trupului.
A înțelege altfel ceea ce privește omul ar fi nesăbuit, căci, dacă firea nu ar fi fost atât de aplecată spre păcat și deși făcând și folosind totul împotriva acestuia – noi nu am putea scăpa în întregime neatinși de rănile care decurg de aici și această stare rea ar fi în noi neschimbătoare. Am fi, astfel, mai răi decât dobitoacele în care nu este niciun rău și ne-ar fi aproape cu neputință a nu-L huli pe Făcătorul că nu e întru totul Bun – și, cu atât mai mult, făcătorul răului – de a nu-l fi răsplătit întotdeauna pe cel drept, cerând de la noi ceea ce El nu ar fi sădit în noi și de a cere plată fără a-l fi într-armat pe om împotriva tuturor păcatelor.
Numai dacă El ne-ar fi legat de puterile binelui încă de la început, astfel încât am fi fost buni fără măcar a fi suferit cât de puțin în lume – și, desigur, nu ar fi fost cu putință să fi fost buni în acest chip, fără să fi avut de alergat noi înșine spre bine și virtute, căci noi am fi fost atunci pregătiți mai degrabă să răbdăm binele decât să-l săvârșim. Cum, dar, am fi putut noi să folosim această libertate a propriei noastre voințe, pe care am primit-o ca ea să fie pricina laudelor și a biruințelor pentru acei care se sprijină pe puterile lor, spre deosebire de cei care nu sunt copți și pliniți decât prin firea trupului? Dar lui Dumnezeu nu I-ar fi fost bineplăcut ca omul să nu poată ajunge vreodată la capătul acestor izbânzi ale virtuții cu care El a cinstit firea noastră și să-l lase să lupte la nesfârșit, fără a cunoaște capătul și încununarea luptei sale, căci nu ar fi fost nimic mai împovărător pentru om, câtă vreme toate celelalte făpturi au un țel spre care se îndreaptă și la care e de nevoie să ajungă. De aceea, trebuie să primim și să credem că puterea de a lupta împotriva păcatului a fost așezată în firea omenească și că noi trebuie să facem ca această putere să treacă în faptă, devenind buni în noi înșine și prin noi înșine, spre a plini binele care se află în noi și pentru a încheia luptele și ostenelile. Dacă nu, de ce am mai avea nevoie de lupte, dacă nu pentru a apăra virtutea care este nedeplină în noi și pentru a nu o lăsa prea depărtată de cea care ne-a fost poruncită? Atunci, nu va mai putea fi nicio primejdie și nicio putere tinzând spre păcat, ori de care fel ar fi, întrucât Dumnezeu – Binele desăvârșit – Care este întreaga noastră nădejde, nu lasă niciun loc din care El să lipsească.
(Sfântul Nicolae Cabasila - Cuvântări teologice: la Iezechiel - Hristos - Fecioara Maria)

http://edituradeisis.ro/opencart/ind...product_id=185
__________________
Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții; Căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui (Romani 6:4,5)
https://www.youtube.com/watch?v=AKwizUzyj0I
Reply With Quote
  #433  
Vechi 04.11.2015, 21:54:37
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Locație: La intersecția dintre moarte și viață
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.177
Implicit Fecioara, podoabă desăvârșită a omenirii (part 2)

Acestea sunt darurile lui Dumnezeu pentru om și aceasta este măreția lor. Primind astfel, din mâna Sa, o fire atât de bună, oamenii ar fi luat-o cu atât mai bună, cu cât ar fi păstrat într-înșii darurile dintru început; dar ei au stricat-o într-atât, încât nu au mai fost în stare să stăpânească și nici să folosească aceste daruri pe care le primiseră – și cu atât mai puțin darurile încă și mai bune, pe care ar fi urmat să le primească de la Dumnezeu, dacă s-ar fi dovedit buni chivernisitori ai celor dintâi dăruite. Dar nimeni nu a pus în lucrare puterea de a lupta împotriva păcatului – putere pe care o aveau în firea lor și care se afla în toți. Nu s-a găsit nimeni care să fi trăit ferit de învinuiri și boala începută de cel dintâi dintre oameni și împărtășită celorlalți își întinse stăpânirea asupra tuturor. Părea că firea noastră avea răul în sine, că frumusețea firească a omului se ascunsese și că, întru atâtea trupuri omenești, omul rămăsese nevăzut, căci toțiii lucrau toată fărădelegea și răutatea pe care le-o îngăduia sufletul, fără ca, vreodată, binele care se găsea în firea omenească să se fi arătat a ființa cu adevărat.
Dar Preacurata Fecioară, fără a avea cerul drept cetate – căci ea nu fusese zămislită din trupuri cerești, ci din cele pământești, într-un chip care ne este obișnuit tuturor celor din acest neam căzut, care și-au uitat firea cea dintâi – ea singură dintre oameni s-a luptat cu putere, de la început și până la sfârșit, împotriva oricărei răutăți. Doar ea a întors lui Dumnezeu neatinsă frumusețea pe care El ne-a dat-o, numai ea s-a folosit de toată puterea și de toate armele pe care El ni le-a încredințat. Prin iubirea față de Dumnezeu și prin puterea minții sale, prin voința sa mereu dreaptă și prin nemărginirea înțelepciunii sale, ea a îndepărtat orice păcat și a dobândit o biruință neasemănată. Astfel, ea l-a dezvăluit pe om așa cum a fost el zidit dintru început. Astfel, L-a dezvăluit ea pe Dumnezeu și înțelepciunea Sa fără prihană – și cât îl iubește El pe om. Pe Cel pe Care L-a înveșmântat cu trup și L-a înfățișat ochilor tuturor, ea Îl zugrăvise mai întâi după ea însăși și nimănui altcuiva decât ei, dintre toate creaturile, nu i-a fost cu adevărat cu putință să-L cunoască pe Făcătorul (Înțelepciunea lui Solomon, 13, 1). Căci, aici pe pământ, nici Legea nu putuse să facă atât, nici gura Proorocilor, nici meșteșugul dumnezeiesc arătat de zidirile văzute, nici cerurile spunând slava Făcătorului (Psalm 18, 1), nici grija și luarea-aminte a îngerilor, nici nimic altceva din ceea ce a fost făcut, nimic nu putea arăta în afară nici bunătatea, nici înțelepciunea dumnezeiască. Doar un om purtând chipul lui Dumnezeu, dacă s-ar fi arătat el însuși așa cum e, fără a adăuga vreo trăsătură, Îl putea arăta cu adevărat pe Acest Dumnezeu. Singură Fecioara Preafericită a putut arăta acest lucru, doar ea a putut păstra cu strălucire firea omenească neîntinată de orice stricăciune, ea singură dintre toți oamenii care au fost și care vor urma, căci nimeni altcineva, zice Proorocul, n-ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat (Iov 14, 4). Acesta este lucrul care, mai mult decât oricare minune, stârnește nu numai minunarea oamenilor, ci și a îngerilor; acest lucru întrece orice cuvânt: ca Fecioara să fie o făptură omenească, având în sine toate ale oamenilor, fără a adăuga ceva – și să scape stricăciunii proprie firii omenești căzute.
Cum a putut săvârși ea aceasta? Cu ce gânduri? Ba, mai mult, cum a intrat la început în acest plan, cum s-a încumetat a se avânta în această luptă, despre care n-auzise să se spună că ar fi câștigat-o vreunul din neamul ei? Spre care dintre cei din vechime și-a îndreptat ea privirea? Cine se putea aștepta la biruință din partea ei? De unde își trăgea ea atâta cutezanță? Firea era căzută și este cu neputință a spune în câtă răutate se târau cei mai mulți dintre oameni. Binele era rar și era socotit ca îndatorire doar celor ce urmau să vină, astfel era înțeles că putea fi de folos celorlalți.
(Sfântul Nicolae Cabasila - Cuvântări teologice: la Iezechiel - Hristos - Fecioara Maria)

http://edituradeisis.ro/opencart/ind...product_id=185
__________________
Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții; Căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui (Romani 6:4,5)
https://www.youtube.com/watch?v=AKwizUzyj0I
Reply With Quote
  #434  
Vechi 05.11.2015, 13:21:40
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Locație: La intersecția dintre moarte și viață
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.177
Implicit Fecioara, podoabă desăvârșită a omenirii (part 3 și ultima)

Așadar, de unde își trage Fecioara biruința? Nefiind venită în lume înaintea celorlalți oameni, n-a putut primi o fire omenească lipsită de orice răutate și, în același timp, nevenind după Omul Cel Nou, nu a putut să primească de la El lucrarea cea nouă. Fără îndoială că nu ar fi fost nemaipomenit ca Adam să fi învins păcatul, de vreme ce toate, deopotrivă, îl împingeau spre virtute și-l îndepărtau de rău: felul său de viață, locul plin de tot felul de bucurii, lucrarea lipsită de orice fel de pătimire, trupul neîmpărtășit de stricăciune, sufletul lipsit de pofta pentru păcat. Mai mult încă, el nu avea nici un om drept pricină a nașterii sale, cunoscându-L de-a dreptul pe Dumnezeu ca Părinte al firii Sale, ca Învățător și Legiuitor. El era deci gătit pentru deplina împărtășire de El și ar fi trebuit astfel să poarte în sine o neostoită dorință după Dumnezeu. Totodată, pentru cei veniți în lume după har și împăcare, în vremea Noii Jertfe și a revărsării Duhului, după negrăita Naștere din apă și din înfricoșătoarele Taine ale Sfântului Altar, pentru cei care s-au folosit astfel de ajutorul cel mai presus de fire, a fi străini de toată răutatea nu este nicio minune.
Ori, dacă este atât de greu și aproape cu neputință pentru un om să se împotrivească până la capăt păcatului și, dacă însuși întâiul om a fost, deopotrivă, și cel dintâi care a călcat porunca și care, fiind atât de bine înarmat pentru a săvârși binele și virtutea, a căzut de îndată, fără să rămână neclintit în fața asaltului; ba, mai mult, dacă, după baia Botezului și primirea harului, chiar și pentru cei care s-au aplecat mai temeinic către înțelepciunea cea mai înaltă și au ajuns stăpâni loruși, chiar și pentru aceștia se află rele de care nu sunt cu totul nevinovați și, dacă, prin urmare, au nevoie în orice moment de curățiri neîncetate: ce ar fi putut ea reuși din ceea ce nici unul din cei care s-au ostent în multe chipuri n-a izbutit – nici înainte de boala tuturor, nici după Tămăduitorul de care s-au folosit toți – boală pe care Fecioara a putut totuși să o tămăduiască, cu toate că ea a venit în lume atunci când răul era mai grozav, pe pământul pedepsei, în sânul unei firi învățate să fie biruită în fiecare ceas, într-un trup robit morții, chiar atunci când toți cei care puteau să te împingă către rău erau la un pas de tine și toți cei care ar fi știut să ducă lupta nu erau de față, ea a putut, în cele din urmă, să-și păstreze sufletul curat de orice răutate, devenind o făptură cu totul omenească, numai și numai prin înțelepciunea sa. Ce minte ar putea să priceapă pe deplin acestea și ce limbă ar putea să o cânte cu vrednicie pe Fecioară? Astfel, înainte de împăcarea tuturor, înainte să fi venit Făcătorul de pace, ea a nimicit în ea însăși vrajba, a deschis cerul, a adus harul, a căpătat puteri asupra păcatului – o, minune mai presus de minte! Ce a putut, deci să dea Fecioara tot atât de suprafiresc, încât să poată fi asemenea Jertfei? Astfel, înainte de alegerea sa, în așa fel făcută în ciuda împotrivirii firii, ea s-a înfățișat lui Dumnezeu trecând peste vrăjmășia care încă vie, iar peretele care despărțea lumea de Dumnezeu n-a putut dăinui în fața dorinței unui singur suflet. Este, oare, lucru mai vrednic de laudă?
Într-adevăr, Dumnezeu nu o pregătise în chip deosebit pentru această înțelepciune, iar dăruindu-i tot atât cât și altora, El nu o socotise vrednică de un ajutor mai mare; doar folosindu-se de sine însăși și de căi obișnuite, dăruite tuturor pentru urcușul spre virtuți, ea a dobândit această biruință nemaipomenită și mai presus de fire.
(Sfântul Nicolae Cabasila - Cuvântări teologice: la Iezechiel - Hristos - Fecioara Maria)

http://edituradeisis.ro/opencart/ind...product_id=185
__________________
Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții; Căci dacă am fost altoiți pe El prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui (Romani 6:4,5)
https://www.youtube.com/watch?v=AKwizUzyj0I
Reply With Quote
  #435  
Vechi 15.11.2015, 21:10:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.906
Implicit

Familia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur

Ideea unei căsătorii de calitate nu este doar apanajul zilelor noastre. Sfinții Părinți căutau să transmită păstoriților îndrumări care să-i sprijine pe calea grea a căsniciei. Iată câteva sugestii pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le oferea creștinilor secolelor IV-V.

„Se poate zice de familie, la fel de drept ca despre state, că pe cât le înalță virtutea și le face prospere, pe atâta le consumă viciul și le duce la ruină. Sunt deci virtuți proprii soțului, precum îi sunt vicii opuse de care trebuie să fugă el. Care sunt aceste vicii și care sunt aceste virtuți?

Iubirea în căsătorie. Dacă iubirea premerge căsătoriei, cu atât mai mult trebuie să-i urmeze. Dacă ea pregătește unirea, cât trebuie să-i rămână suavitatea, forța și salvarea ei? Și care va fi această iubire voită sub ochiul lui Dumnezeu și sfârșindu-se în Dumnezeu Însuși, izvor al iubirii mele, continuitatea ei și rodirea ei?

Credincioșia în căsătorie. Obligația credincioșiei reciproce în căsătorie și, dimpotrivă, nedreptatea necredincioșiei se stabilesc pe planurile grave și rațiunile cele mai hotărâtoare.

Încrederea reciprocă în căsătorie. În căsătorie, unde evlavia adevărată și o virtute solidă sunt salvarea inevitabilă, încrederea reciprocă trebuie să înlăture pentru totdeauna orice bănuială injurioasă, orice invidie nestăpânită, orice pretenție neliniștitoare, orice închidere injurioasă. După viciul care prin adulter ruinează un cămin al casei, nimic nu-l strică mai mult decât nedreapta neîncredere.

Stăruința căminului familial. A-l părăsi înseamnă să înceapă ruina; a-i rămâne fidel înseamnă a-i continua unitatea.

Gingășia și politețea în căsătorie. Dacă apostolul zice, în general: „În cinste dați-vă întâietate”, cu cât mai mult această curtenie de limbaj, această gingășie, aceste precauții, aceste atenuări, aceste îngăduiri reciproce trebuie să fie regula raporturilor între soți. (din Bogățiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #436  
Vechi 18.11.2015, 22:24:31
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Lightbulb Rugaciunea Parintelui Paisie Olaru

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, sa va binecuvanteze; Domnul sa va ajute, Domnul sa va pazeasca de tot raul, Domnul sa va umple de bucurie duhovniceasca; Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, sa va ierte de pacate si in Rai cu dreptii sa va primeasca! Binecuvanteaza Doamne pe robii tai acestia si rugaciunea lor, si dragostea lor, si credinta lor si bucuria lor, si smerenia lor, si rabdarea lor. Binecuvanteaza Doamne si osteneala lor si casuta lor, si painea lor, si copii lor si viata lor si bun sfarsit le daruieste, iar dincolo un coltisor de Rai le daruieste, ca binecuvantat esti in veci. Amin! Drum bun, mergeti sanatosi. Sa ne intalnim la usa Raiului!"

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 18.11.2015 at 22:38:07.
Reply With Quote
  #437  
Vechi 19.01.2016, 20:55:34
Pelerin spre Rasarit
Guest
 
Mesaje: n/a
Arrow Sfantul Macarie Egipteanul

http://m.crestinortodox.ro/sfaturi-d...ta-150966.html

Last edited by Pelerin spre Rasarit; 19.01.2016 at 20:58:10.
Reply With Quote
  #438  
Vechi 20.01.2016, 06:45:36
ahilpterodactil
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

..........Imi cer iertare pentru cadere.

Last edited by ahilpterodactil; 21.01.2016 at 03:42:23.
Reply With Quote
  #439  
Vechi 23.01.2016, 02:00:50
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.760
Implicit partea 1

Cele trei perioade ale vietii duhovnices™ti
Conferinta Părintelui Zaharia Zaharou, de la Manastirea Essex, UK, din octombrie 2015, de la Iasi

Viata duhovnicească este asemeni unei sfere€œ, spunea adeseori Părintele Sofronie. Întocmai cum fiecare punct de pe suprafata sferei ne pune în contact cu întreaga sferă, la fel s™i fiecare virtute pe care o lucrăm ne face părtas™i plinătăt›ii harului de viată dătător al lui Dumnezeu.

Fiecare întâlnire a noastră cu Dumnezeu, fiecare atingere a Lui de inima noastră, ne dăruies™te în acelasi timp curăt›ire, luminare si îndumnezeire, iar aceste daruri le putem primi în chip deplin chiar de la începutul viet›ii noastre întru El.

Părintele Sofronie spune că unii oameni primesc harul cel dintâi în măsura desăvârs™ită a sfint›ilor, chiar înainte ca ei să înceapă a se lupta cu firea lor căzută s™i cu patimile. Staretul numes™te acest har, harul pascal, pentru că în lumina lui ni se descoperă un anumit chip de viet›uire în care gustăm din roadele fiecărei virtut›i dumnezeies™ti.

În general, atunci când vorbea despre viata duhovnicească, Părintele Sofronie se ferea să formuleze scheme, sau să alcătuiască sisteme, cunoscând din cercare faptul că experientele duhovnices™ti nu pot fi îngrădite în hotarele înguste ale logicii omenes™ti, iar fiecare om îs™i are propria-i cale către Dumnezeu, potrivit năzuint›ei lui spre desăvârs™ire.

Totus™i, uneori si Părintele Sofronie recurgea la anumite imagini s™i modele, pentru a-s™i ilustra mai bine ideile în legătură cu anumite teme duhovnices™ti.

Astfel, observând că unele fenomene se repetă în viata oamenilor de-a lungul veacurilor, el împărt›ea viata duhovnicească în trei etape sau perioade distincte.

Prima etapă este cercetarea Duhului Sfânt, atunci când omul încheie un legământ cu Dumnezeu.
Cea de-a doua, o îndelungată s™i grea nevointă, după ce Domnul s™i-a retras harul de la noi, iar ultima este redobândirea pentru totdeauna a harului mântuirii.

Staretul spunea adeseori că această călătorie duhovnicească în trei etape, a fost preînchipuită în Vechiul Testament, în viata poporului lui Dumnezeu, Israel. Întâia oara Dumnezeu i-a cercetat pe evrei atunci când le-a dăruit harul trecerii prin Marea Ros™ie, după ies™irea din Egipt. Au urmat apoi patruzeci de ani de încercări si suferint›e în pustie, când Domnul Si-a retras harul de la ei. În cele din urmă harul s-a reîntors, iar ei au mos™tenit pământul făgăduintei.


Părintele Sofronie deosebea aceste trei perioade, mai ales pentru a atrage atent›ia asupra celei de-a doua.
El sublinia nevoia înt›elegerii corecte a acestei perioade, precum s™i a unei dispozitii sufletes™ti corespunzătoare, fără de care nu vom putea trai în chip înt›elept s™i folositor retragerea harului dumnezeiesc.

Staret›ul voia să ne insufle să căutam mereu noi căi de a preschimba această vreme de cercare într-un adevărat eveniment duhovnicesc, să o privim ca pe darul lui Dumnezeu către noi, iar nu ca pe un lucru ce provoacă deznădejde, s™i astfel să ne păzim de nimicitoarea ispita a akediei.

Într-adevăr omul trăies™te retragerea harului ca pe o moarte duhovnicească, un adevărat vid ontologic. Ori de câte ori vorbea despre aceasta, preocuparea principală a Părintelui, era cum să preschimbăm această moarte, această stare de uscăciune duhovnicească, în viata cea fără de stricăciune a lui Dumnezeu.

Staret›ul sublinia faptul că omul duhovnicesc, omul desăvârs™it a parcurs toate aceste trei perioade până la capăt. Recâstigând harul mântuirii în cea de a treia perioadă, el poate să-i ajute acum pe semenii lui de-a lungul aceluias™i drum al nevoint›elor. El a dobândit înt›elegerea duhovnicească, s™i, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, nu poate fi judecat de nimeni, pentru că este călăuzit de Duhul lui Dumnezeu.

După cum spune Părintele Sofronie, cel ce a izbutit să-si descopere principiul ipostatic, omul devenit persoană, este în stare să judece drept orice experient›ă sau trăire a viet›ii duhovnices™ti, cunoscând taina căii mântuirii pentru fiecare persoană în parte.

Last edited by delia31; 23.01.2016 at 18:43:07.
Reply With Quote
  #440  
Vechi 23.01.2016, 18:27:30
delia31's Avatar
delia31 delia31 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.01.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.760
Implicit

Cele trei perioade ale vietii duhovnices™ti
Conferinta Părintelui Zaharia Zaharou, de la Manastirea Essex, UK, din octombrie 2015, de la Iasi


partea 2

Astfel, călătoria fiecărui cres™tin spre desăvârs™ire, spre dobândirea asemănării cu Dumnezeu, începe cu cercetarea harului celui dintâi.
Cu tot›ii am trăit harul primei perioade, fie ca prunci în Sfântul Botez, fie mai târziu, în chip constient ca monahi, sau la tunderea în monahism, ori ca preot›i la hirotonie, sau pur s™i simplu în actul pocăintei noastre, atunci când ne-am întors în sânul Bisericii. Însă cu tot›ii am pierdut acest har minunat trăind în des™ertăciunea lumii acesteia.

Dar, cum ajungem să trăim această primă atingere a lui Dumnezeu de inima noastră, întâia perioada a harului? În negrăita Sa bunătate s™i milostivire, Dumnezeu caută neîncetat spre om, luându-l ca t›inta săget›ilor Lui, s™i cercetându-l în fiecare dimineata (Iov 7, 18), precum spune dreptul Iov.

Domnul Îsi at›inteste privirea asupra făpturii Sale să vadă de nu cumva află în sufletul ei o urmă de bunăvoint›ă, o mică deschizătură, pândind clipa în care omul se întoarce către El cu put›ină înt›elegere s™i smerenie, ca să intre s™i să se sălăs™luiască în inima lui. Neobosit îl as™teaptă Dumnezeu pe om, bătând la usa inimii lui:
Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine€œ(Apoc. 3, 20).

Astfel, de îndată ce omul dă dovadă de putină smerenie s™i recunos™tintă, Domnul pătrunde în sufletul lui cercetându-l din bels™ug cu harul Său, reînnoindu-i viat›a s™i renăscându-l duhovniceste.

Potrivit Părintelui Sofronie, un chip de a înmuia inima s™i de a o umple de recunos™tint›ă s™i smerenie fată de Domnul, astfel încât ea să fie în stare a primi într-însa harul Dumnezeiesc, este să cugetăm la gândul lui Dumnezeu pentru om.

Citim în Sfânta Scriptură că Dumnezeu l-a conceput pe om mai înainte de întemeierea lumii s™i l-a rânduit spre viată vesnică, ceea ce înseamnă că omul a fost încă de la început în sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu, în cugetul Făcătorului său. Însus™i chipul chemării sale întru fiintă îi vădes™te măret›ia.

Dumnezeu l-a plăsmuit după chipul si după asemănarea Sa, într-un mod direct si personal, spre deosebire de restul creatiei care a luat nastere numai prin cuvântul Lui. Domnul Dumnezeu a luat tărână din pământ, cu propriile Sale mâini, s™i L-a zidit pe om suflând în fata lui suflare de viată. Părintele Sofronie spunea adeseori că, într-un fel, Dumnezeu S-a repetat pe Sine Însusi în actul zidirii omului, s™i a sădit în firea acestuia putint›a de a primi plinătatea viet›ii dumnezeiesti: €œEl n-a creat nimic mai prejos de Sine Însus™i (Părintele Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este).


Vedem, asadar, din întreaga lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu că omul este cu adevărat mare în cugetul Ziditorului s™i în harul mântuirii Sale, iar chemarea lui este plina de măret›ie. Iar când omul a căzut din această cinste, spune Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu nu l-a părăsit s™i a continuat sa-l cerceteze în multe rânduri si în multe chipuri în toate zilele vietii lui. Într-adevăr, Dumnezeu îl vânează pe om, căutând orice prilej ca să-l miluiască s™i să-l mântuiască. Tšinta căutării Sale este inima adâncă a omului, iar chemarea lui este darul bunăvoirii Sale, pe care Scriptura îl numeste dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4). De fapt, Dumnezeu ne cheamă neîncetat.
Dacă vet›i auzi astăzi glasul Lui, nu vă învârtos™at›i inimile voastre s™i ies™it›i în întâmpinarea lui.
Harul chemării celei dintâi lucrează multe schimbări în inima omului, s™i îi descoperă chipul viet›ii celei dumnezeies™ti.

Last edited by delia31; 23.01.2016 at 18:41:39.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Viata Sfantului Simeon cel Nebun dupa Hristos Nestiut Generalitati 4 10.04.2014 19:58:59
Mihai Viteazul - o viata inchinata lui Hristos mirelat Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni 23 25.09.2013 03:44:16
Dogmatica Patristica Ortodoxa myself00 Generalitati 7 10.09.2012 19:23:37
Despre trupurile inviate in patristica Mihnea Dragomir Sfinti Parinti (Patrologie) 99 29.05.2012 14:09:59
Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos Calea, Adevarul si Viata tatolivia Intrebari utilizatori 0 09.10.2011 15:10:56