Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Dogmatica
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 17.02.2015, 01:49:40
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de tot-Laurentiu Vezi mesajul
"În zilele noastre, mulți oameni își închipuie că se poate ajunge la cunoașterea de sine prin auto-analiză și psihanaliză. Aceasta este însă o amăgire care duce la consecințe dezastruoase; este foarte probabil ca cel ce se analizează pe sine astfel să ajungă la schizofrenie. Pe de altă parte, metoda ascezei, care folosește procedeele deja enunțate - paza minții, purificarea ei și coborârea ei în inimă prin pocăință și rugăciune noetică, precum și ascultarea poruncilor Mântuitorului Hristos - ne ajută să ne desprindem de închipuiri și de robia față de cele trupești și să ne constatăm jalnica așezare lăuntrică.
Aici avem deja de-a face cu bazaconii. Mă refer la segmentul pe care ați ținut să îl subliniați.
Ar fi fost poate mai folositor să lăsați să curgă topicul despre smerenie și bucurie duhovnicească fără să promovați un text care dă cu bolovani în psihologie. Să mă iertați, mi se pare că ați făcut o greșeală promovînd acest text unde analiza de sine (un demers firesc la orice om dotat cu conștiință auto-reflexivă) este pusă, culmea ridicolului, în opoziție cu ...asceza creștină. Ca și cum metoda ascezei ar putea fi posibilă fără atentă supraveghere de sine și fără autosondare... Ar fi multe de spus, sunt atâtea distincții de operat întrucât e atâta confuzie și reducționism agresiv... În fine...
Doamne ajută!

Last edited by Ioan_Cezar; 17.02.2015 at 05:34:14.
Reply With Quote
  #12  
Vechi 17.02.2015, 15:54:23
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Cel ce se analizeaza pe sine, din perspectiva ortodoxa, inseamna ca se judeca pe sine in viata aceasta avand nadejdea cea buna. Ne raportam la poruncile divine si la poruncile evanghelice avand in fata un indreptar de spovedanie pentru a ne fi mai usor. Astfel scriem biletul de spovedanie. Tinem mintea in iad, adica ne socotim vrednici de iad, de pedeapsa pentru pacatele noastre, dar nu deznadajduim. Daca deznadajduim, atunci putem avea probleme, caci necuratul incearca sa ne duca in deznadejde.

Mie mi-a placut cum punea problema parintele Anatolie din filmul Ostrov. Pai ce a facut el? Analiza de sine simpla, dar aspra toata viata si pocainta. Si n-a ajuns schizofrenic, ci sfant facator de minuni. Filmul se inspira din Viata Sfantului Teofil cel Nebun pentru Hristos.

Filmul Ostrov:

https://www.youtube.com/watch?v=9zhHwjJzpmo
Reply With Quote
  #13  
Vechi 17.02.2015, 17:12:59
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Ei, Antonia, nu știm noi cât de simplă era analiza de sine făcută de cuviosul din film...:)

El era convins că l-a omorât pe fratele său și cred că asta, așa cum vedem și în altă operă rusească ("Crimă și pedeapsă"), i-o fi dat serioase frământări de conștiință.
Dumnezeu cunoaște cum o fi simțământul de vinovăție al celui care a comis un omor sau care crede că l-a săvârșit... Depinde de multe... Iar uneori căința poate lipsi cu desăvârșire, ba chiar fărădelegea produce satisfație. Să luăm de pildă doar exemplul "doamnelor" care avortează senin, ani în șir... Și rămân veșnic blonde și surâzătoare!
Uite, și Cain a ucis (și nu reiese din textul biblic că l-ar fi chinuit conștiința după actul crimei) și Karamazovii aveau printre ei un ucigaș care se autoîndreptățea etc. Unii oameni se căiesc și pentru o privire urâtă adresată semenului, alții omoară cu seninătate, în serie...

Sfântul din Ostrov era învăluit de Duhul lui Hristos. Căința lui venea în dar de la Domnul și, spre deosebire de alții, el a primit darul, prin libera alegere. Așa a funcționat liberul lui arbitru - să primească harul căinței și al pocăinței, probabil pentru că era de fapt un tânăr curat cu inima, neînvârtoșat. Atunci când a comis fărădelegea împotriva fratelui său, tânărul era înfricoșat de spectrul morții pe care i-l sugeraseră soldații nemți. La fel și fata gravidă, venise la cuviosul înfricoșată de duhurile lumești, temătoare pentru cinstea și viața ei printre oameni, dar sfântul i-a primenit erminia, cu tact duhovnicesc și astfel a salvat-o din păcatul uciderii. Cred că într-un fel se regăsea în ea, el cel de demult... Dealtfel îi și zice, parcă: "poate și eu am omorât pe cineva...". Iar amiralului îi atrage atenția că îl cunoaște pe dracul acela care o chinuia pe tânăra femeie, îl cunoștea din cercare și din luptele duhovnicești; deci cuviosul se regăsea în necazurile celorlalți și le arăta și meșteșugul depășirii situației - în esență, primirea harului dumnezeiesc. Chiar și de la un cărbunar, cum era el!

Analiza de sine e o componentă a oricărei conștiințe reflexive. Ține de ultimul stadiu al dezvoltării inteligenței care, în mod normal, se cam încheie în adolescență. În acest stadiu de dezvoltare, omul începe să își vadă critic propria persoană, propria cugetare, se decentrează de pe sine (de infantilismele dulcegi ale inimii sale) și se privește cu alți ochi, mai puțin împătimiți de sine, mai puțin pueril. Capătă o anumită "obiectivitate" (nu am alt termen acum). Sau, poate mai apropiat de adevăr, devine ceva mai autonom în cugetare, capătă mobilitate și e mai liber să se exploreze din perspective variate pentru a extrage apoi, prin comparații multiple, o nouă imagine despre sine - dincolo de prejudecățile induse de o educație agresivă și îngustă, de enclavă.
Dar abia înmugurește acest mecanism al cercetării critice de sine, că vine repede și dracu să își bage coada! Vin, vai omului, iarăși învățătorii!! Toți isteții își dau iarăși mâna pentru a furniza tânărului proaspăt scos din grădinița umedă a copilăriei lentila "adevărată" prin care să se scruteze pe sine. Și dintr-odată, ceea ce era o achiziție nouă făcută în dar prin Mâna lui Dumnezeu, a devenit armă periculoasă, cu potențial sinucigaș. Conștiința reflexivă e un lucru natural, oarecum neutru față de idiosincraziile noastre morale. Numai că imediat ea se umple de filtre morale, religioase etc. Și nu toate sunt de la Dumnezeu, vai!

Atunci când lucrezi cu tine sau cu un client (în cazul că ești psiholog) întâmpini două mari probleme:
a) are sau nu are omul conștiința reflexivă (mulți nu o au, pur și simplu!)
b) sub ce influențe lucrează ea!

Mulți oameni au învățat să se cerceteze pe sine prin lentila unor filosofii mincinoase, sterile. Frumos ornamentate, aceste erminii au în miezul lor stricăciunea: mândria și egofilia, întunericul și prostia. Indiferent că vin din partea unor învățați ai lumii acesteia sau chiar din partea unor "slujitori spirituali", lentilele acestea sunt duhuri ale putreziciunii, ale stricăciunii. Ele îmbolnăvesc și ucid.
Noi însă, în Biserică, avem Duhul lui Hristos. El lucrează mai întâi în anumiți oameni dar pentru noi e greu să aflăm în care anume. Nu oricine, indiferent cine ar fi în vreo ierarhie, este purtător de Dumnezeu și doctor al sufletului. Nu acreditările, nici recunoașterile publice și nici vreo haină anume fac pe om lucrător al binelui și adevărului. Nici măcar barba (ori chelia). Dar acestea sunt lucruri deja știute de mulți, mă opresc aici.

Psihologia de bună credință oferă omului câteva repere în a se apropia de sufletul său, dincolo de mecanismele de apărare nevrotice, dincolo de ignoranță crasă, dincolo de iluzii copilărești. Ea nu mântuiește! Nu salvează sufletele din iad. Ci doar ajută la descoperirea unor lucruri accesibile oricui: care îmi sunt însușirile care mă caracterizează ca personalitate? Cum îmi autoîntrețin singur anumite convingeri, conduite, fapte? Ce valori am și care îmi e ierarhia (importantă mai ales în împrejurări de conflict subiectiv dar și cu semenii)? Cum să îmi autoreglez stările emoționale, volitive, atenționale? Cum să îmi dezvolt anumite însușiri ori să îmi perfecționez anumite activități? (de pildă învățarea, munca etc.) Cum să trec peste anumite resentimente, cum să îmi înțeleg întâmplările, necazurile, bucuriile? Sunt multe de spus.... Contează și vârsta și sexul etc.
Psihologia e un adjuvant inițiatic, un înlocuitor temporar pentru omul lipsit de orice orizont duhovnicesc. În ziua de azi ea a devenit o cârjă tot mai indispensabilă, cu cât lumea se cam duce pe coclauri... Dar nu e bne ca omul să se oprească la această ușă, el trebuie să îndrăznească mai mult! Dacă avem de câștigat prin apropierea de psihologie, începem grabnic să pierdem pe măsură ce o transformăm în idol, în fals profet, într-un aparent dumnezeu. Ea e o simplă treaptă pe o scară, avem nevoie de ea în condițiile lumii naostre, însă e decisiv să o batem și să pășim mai departe. Unii o idolatrizează, alții o demonizează. Primii rămân pe treapta asta, în veci. Ceilalți o neagă și vor să sară peste ea și îi învață și pe semenii asupra cărora au o eventuală influență același lucru. Eu cred că și unii și alții se află în înșelare.

Un lucru e cert pentru mine: fenomenele duhovnicești se exprimă în planul psiho-comportamental, iar nu în ciuda sau prin omorârea acestuia. Ele depășesc psihologicul natural dar sunt în legătură cu acesta, așa cum sufletul depășește corpul dar rămâne mereu în legătură cu el, cât omul e viu pe pământ. Problema nu e să sfidăm psihologia omului, să o negăm sau să o ucidem - așa cum problema nu e să omorâm trupul omului, să îl negăm sau să îl sfidăm. Problema e ca și corpul și sufletul să se transfigureze prin cele duhovnicești astfel încât omul, în întregime, trup și psihic (suflet) să se sfințească și să se mântuiască. Nousul omului poate ajuta la aceasta, de nu e cu totul corupt sau mort.

De aceea, cei care defăimează psihologia și pe psihologi, au, de la un punct încolo, soarta celor care defăimează corpul și pe medici: boala și moartea fără de glorie. Sunt înșelați, căzuți adânc în noianul fără fund al ispitelor "de dreapta".

Last edited by Ioan_Cezar; 17.02.2015 at 20:27:26.
Reply With Quote
  #14  
Vechi 18.02.2015, 11:47:16
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Cezar,
Din viata unui sfant stim atat cat ne-a ingaduit Dumnezeu sa stim. Eu ma refeream la lipsa elementelor sofisticate, la acea simplificare a vietii, la excluderea gandurlor nefolositoare si la alipirea de Dumnezeu cu toata inima. Sansa de a ne imprastia creste in masura in care ne tinem mintea ocupata cu prea multe probleme. Daca ne complicam prea mult viata, apar patimi subtile pe care le depistam greu.

Exista multe profesii in care se pot bate cap in cap dorinta de a ne afirma si de a avea satisfactii pe plan profesional cu posibilitatea de a sminti aproapele. Insă omul sfinteste locul. Si in profesia mea si in a ta si in altele. Nu trebuie sa ne facem chiar un idol din profesia noastra. Asta am inteles foarte greu si eu. In tinerete asa am gandit si asa am facut. Fiecare profesie poate fi ajustata, spre slava lui Dumnezeu si spre folosul aproapelui.

De ce ara iubit domnu Trandafir? Pentru invatatura ,,cealalta, sufleteasca" pe care le-o daruia din inimă elevilor sai, adică aceea pentru care nu era remunerat in vreun fel. Pentru predarea gramaticii si a aritmeticii era platit.
Reply With Quote
  #15  
Vechi 18.02.2015, 17:21:19
tot-Laurentiu's Avatar
tot-Laurentiu tot-Laurentiu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 553
Implicit

Îmi aduc aminte că la Părintele Porfirie a venit odată o călugăriță care avea un caracter înclinat spre tristețe. Această monahie, pentru a încerca și ea să lucreze virtutea—după înțelegerea salbă pe care o avea—se osândea pe sine cu asprime. Din pricina aceasta însă ajunsese la deznădejde. Părintele Porfirie, îndată ce zărit-o, fără ca ea să fi apucat a-i vorbi despre necazul său, i-a zis: „Ție aducerea aminte de moarte nu-ți este de folos, să n-o mai încerci”.

Ne vom osândi pe noi înșine, însă totul cu sfătuirea starețului. El îți va spune până unde te poți întinde. Noi am avut un frate care plângea foarte mult, încă nu atât din virtute, cât din sentimentalism. Din pricina aceasta avea mereu mari dureri de cap. L-am sfătuit să plângă până la o anumită limită, iar acum și-a revenit. I-am spus să nu se gândească la moarte, ci să mediteze mereu la nădejdea în Dumnezeu. Astfel acum se roagă cu multă râvnă și rugăciunea îi aduce multă bucurie duhovnicească. De aceea, vedeți, trebuie să avem în toate îndrumător. Starețul este acela care ne trasează linia pe care vom merge, fiecare pe drumul dictat de caracterul său. Starețul nu-i va sfătui pe toți la fel, ci una îi va spune lui Nicodim, alta lui Irineu și alta lui Vasile virtuțile, într-adevăr, sunt pentru toți, însă fiecare are o altă cale de dobândire a virtuții. Fiecare este o persoană, irepetabilă. (Arhim. Efrem, Egumenul sfintei Mănăstiri Vatoped) Vezi aici

Vrăjmașul, care pustiește prin patimi, când află că mintea, împinsă de strigarea conștiinței, vrea să facă răscoală împotriva robiei sale, vine cu asuprire mare, dovedind sufletului că n-are chip de scăpare. Iar ca pedeapsă, precum că sufletul a îndrăznit una ca aceasta, diavolul umblă să-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznădejdii.

O mare parte din oameni cad în deznădejde în privința mântuirii lor. Deznădejdea e un chip greșit de meditație asupra relelor făcute; chipul bun e, dimpotrivă, nădejdea. Răul, nimicul, păcatul, diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire, căci îmbolnăvesc mintea prin asociații de idei. Pocăința trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului și a sănătății întregi.

Vrăjmașul, care pustiește prin patimi, când află că mintea, împinsă de strigarea conștiinței, vrea să facă răscoală împotriva robiei sale, vine cu asuprire mare, dovedind sufletului că n-are chip de scăpare. Iar ca pedeapsă, precum că sufletul a îndrăznit una ca aceasta, diavolul umblă să-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznădejdii.

Așa e de grea robia duhului acesta, încât sufletul, adunându-și cele mai de pe urmă puteri, dă lupta deznădejdii. Atunci se află sufletul între viață și moarte. Câte unii mai scapă, alții o duc așa, mai mult morți decât vii; iar alții, nemaiputând suferi, li se întunecă mintea și fac și păcatul cel mai de pe urmă: omorârea de sine. Și în sfârșit, altora, de durere, li se rătăcește mintea cu totul, dând în nebunie.(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 79) Vezi aici

Cât de folositor este lucrul acesta: a se vedea cineva pe sine mai rau si mai prejos decat toti oamenii, o spun si sfintii Parinti. Dumnezeiescul Gurădeaur zice: “Nimic nu e mai iubit de Dumnezeu decat a te socoti mai prejos’. Iar Varsanufie zice: “Daca intr-adevar vrei sa te mantuiesti, asculta un lucru. Ridica-ti picioarele de la pamant, inalta-ti mintea la cer si fii acolo cu gandul ziua si noaptea. Defaima-te cat poti, silindu-te a te vedea mai prejos decat orice om. Aceasta e adevarata nevointa. Nu-i alta osteneala mai aleasa pentru cel ce voieste sa se mantuiasca in Hristos, Cel ce-i da putere.”
Iar Sfantul Grigorie Sinaitul adauga ca se cade a ne considera mai rai decat toate fapturile si mai ticalosi chiar decat dracii. El zice: “Doua smerenii sunt, dupa cum spun Parintii: a se socoti cineva dedesuptul tuturor si (a doua) a atribui izbanzile sale lui Dumnezeu. Prima este inceput, a doua sfarsit”.
Deci constient de trei lucruri : sunt mai pacatos decat toti cei ce nu stiu nimic despre acest lucru; sunt mai pacatos intrucat sunt in afara de firea cea data de Dumnezeu si mai ticalos decat dracii, intrucat le cam fac ascultare, daca nu chiar robie – eu, cel pentru care S-a rasignit Hristos ca sa ne izbaveasca de robia celui rau.
Cu evidenta darurilor nu scapi de starea de vinovatie personala, pentru ca darurile sunt ale lui Dumnezeu si ele, cu atat mai mult, ne indatoreaza. Iar ele fiind de la Dumnezeu, Duhul Sfant, n-au numar, sunt nemarginite ca marime, fara inceput si fara sfarsit – insusri sufletesti ale unui suflet smerit – lucruri firesti ale lui Dumnezeu.
Socoteste ca te-ai impartasit cu o picatura de apa dintr-un ocean nesfarsit. ,,…Fericiti cei saraci (smeriti) cu duhul…”(Matei 5,3). (din însemnările Părintelui Arsenie Boca)
Reply With Quote
  #16  
Vechi 18.02.2015, 19:20:54
tot-Laurentiu's Avatar
tot-Laurentiu tot-Laurentiu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.11.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 553
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
Aici avem deja de-a face cu bazaconii. Mă refer la segmentul pe care ați ținut să îl subliniați.
Ar fi fost poate mai folositor să lăsați să curgă topicul despre smerenie și bucurie duhovnicească fără să promovați un text care dă cu bolovani în psihologie. Să mă iertați, mi se pare că ați făcut o greșeală promovînd acest text unde analiza de sine (un demers firesc la orice om dotat cu conștiință auto-reflexivă) este pusă, culmea ridicolului, în opoziție cu ...asceza creștină. Ca și cum metoda ascezei ar putea fi posibilă fără atentă supraveghere de sine și fără autosondare...
Domnule psiholog, Mitropolitul Hierotheos nu a negat că analiza sau atenta supraveghere de sine ar fi inutile. Segmentul postat de mine are o strânsă legătură cu subiectul topicului, însă dvs l-ați luat ca pe un atac frontal și ați deviat de la subiect. Totodată, nu întâmplător am dat trimitere la link, pentru ca orcine are minte să o folosească. Sunt destule categorii pe acest forum unde puteți aborda diferite teme din perspectiva psihologiei. Aici sunteți pe categoria Dogmatică și, măcar aici, ar fi de preferat să lasați mai deoparte teoriile psihologiei și să ascultați ce spun ierarhii și duhovnicii Bisericii.

În context era vorba despre ceva mult mai esențial, pe care am ținut să-l subliniez în continuarea textului, și pe care nu ați binevoit să-l analizați integral, și anume că introspecția, autosondare și analiza de sine adecvate sunt imposibile fără lucrarea Duhului Sfânt, fără ca harul dumnezeiesc să lumineze sufletul, fiindcă doar atunci vom cunoaște cu precizie fiecare detaliu legat de ființa noastră, altfel omul poate cădea în tot felul de obsesii și să își agraveze boala. Tocmai aici intervine smerenia, și anume, că omul trebuie să fie conștient că fără harul dumnezeiesc nu poate fi împreună-lucrător cu Dumnezeu și nu poate înainta spre bine, spre vindecare. Cine crede altfel poate ajunge chiar să se îndrăcească.

Poate că sunteți un exemplu de psiholog conștient de importanța acestui aspect și aveți o abordare din perspectivă creștin-ortodoxă față de pacienții dvs, însă psihologii cu o astfel de abordare sunt minoritari, iar cea mai mare parte dintre ei nu sunt interesați de învățătura Sfinților Părinți, ba unii consideră Biserica ca pe ceva de epocă medievală, înapoiat și de prisos.. O altă parte dintre ei, însă, sunt adepți ai tehnicilor din religiile și filozofiile orientale la care recurg adesea, chipurile, pentru a-și ajuta pacienții. Iată unde se poate ajunge când unii ajung să idolatrizeze rațiunea unor oameni fără Dumnezeu.

ÎPS Hierotheos Vlachos vă dă și o explicația mai extinsă: "In urma cu cativa ani am fost in Atlanta ca sa vorbesc despre parohie ca o comunitate terapeutica, vindecatoare. Acolo am ascultat un psihiatru care m-a abordat si mi-a spus:

"Inaltpreasfintite, va multumesc pentru cuvantul pe care mi l-ati spus. Eu am un cabinet psihiatric si atunci cand am citit cartea IPS voastre am decis sa fac terapie urmand aceste principii".

Si si-a schimbat si denumirea clinicii, si pe cartea de vizita scria "psihoterapeut ortodox".

"Si vin la mine tineri care sunt dependenti de droguri si incerc sa-i tratez urmand metoda pe care o propuneti, prin lupta cu gandurile, prin lupta cu dorintele, cu patimile".

Si totusi spunea: "nu pot sa vindec pentru ca nu sunt preot". Ca sa devina cineva cu adevarat psihoterapeut trebuie sa devina si preot.

Vreau, prin urmare, sa va spun ca psihoterapia laica ajuta pe om pana la un punct, ca sa nu innebuneasca de tot. Spre exemplu este gradinita sau scoala primara. Psihoterapia ortodoxa merge mai departe, considera ca adevaratul medic este Hristos. Hristos este deopotriva Medicamentul, Terapeutul si Spitalul. Si-L ajuta pe om sa scape de iubirea de sine prin Sfintele Taine si prin nevointa.

Consider ca nu trebuie sa dam la o parte nicio stiinta, pentru ca psihoterapeutii laici ajuta oarecum pe oameni sa ajunga la un oarecare echilibru, si mai ales pe oamenii care sunt atei si sunt in afara Bisericii, si chiar pe oamenii Bisericii care nu stiu sa foloseasca metoda de vindecare a Bisericii. Calea noastra de vindecare tinteste la unirea omului cu Dumnezeu si la vederea lui Dumnezeu. Psihoterapia laica are ca scop echilibrul dintre oameni, echilibrul in viata de cuplu, echilibrul relatiei cu copiii, sa nu innebuneasca copiii. Traim intr-o epoca in care nu este posibil sa nu existe conflicte. Fiecare, de aceea trebuie sa-si gaseasca limitele in care sa se miste." (more...)

Recomand de asemenea cartea "Psihologia existențialistă și psihoterapia ortodoxă" - Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos. Aici poate fi găsit un extras din carte.

Last edited by tot-Laurentiu; 18.02.2015 at 19:39:50.
Reply With Quote
  #17  
Vechi 19.02.2015, 02:09:47
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Sunt de acord cu ceea ce ați scris acum. Mulțumesc pentru recomandarea cărții...:) Am citit-o de mai multe ori, am și făcut trimitere la ea pe alte topicuri, în trecut, precum am recomandat și texte din materialele doctorului Avdeev; de asemenea am îndemnat spre două excepționale lucrări ale lui Larchet - "Terapeutica bolilor spirituale" și o altă lucrare, al cărei titlu exact îmi scapă acum dar în care sunt evidențiate și comentate critic, cu mare finețe, erorile lui Freud și mai ales ale lui Jung în ce privește unele aspecte ale credinței și în alte chestiuni cu relevanță teologică (e vorba mai exact despre "inconștientul spiritual" și teoriile abisale). În fine, am amintit și o lucrare remarcabilă scrisă de un preot ortodox american despre terapia de cuplu, așa cum e văzută prin erminia Bisericii - excelent îndrumar de consiliere pastorală a familiei.
Sunt așadar în asentimentul dvs. privind limitele psihologiei și diferența specifică pe care o aduce, inegalabil, terapia duhovnicească. Supărarea mea e doar atunci când psihologia e disprețuită total și chiar demonizată - dacă vreți să remarcați aceasta. Sunt în lume și chiar la noi în țară preoți sau teologi care au și pregătire de psihologi și de psihiatri, oameni care încearcă să folosească și instrumentarul psihologiei/psihoterapiei în sprijinul semenilor care solicită ajutor, în educație etc.
Acum sper că ne-am limpezit reciproc pozițiile, spre folosul fiecăruia și al tuturor celor care ne citesc opiniile. Îmi cer iertare pentru afirmațiile care vi s-au părut nepotrivite și care vă vor fi supărat.
Toate cele bune,
Doamne ajută!

Last edited by Ioan_Cezar; 19.02.2015 at 02:15:02.
Reply With Quote
  #18  
Vechi 19.02.2015, 04:00:50
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de tot-Laurentiu Vezi mesajul
Poate că sunteți un exemplu de psiholog conștient de importanța acestui aspect și aveți o abordare din perspectivă creștin-ortodoxă față de pacienții dvs, însă psihologii cu o astfel de abordare sunt minoritari, iar cea mai mare parte dintre ei nu sunt interesați de învățătura Sfinților Părinți, ba unii consideră Biserica ca pe ceva de epocă medievală, înapoiat și de prisos.. O altă parte dintre ei, însă, sunt adepți ai tehnicilor din religiile și filozofiile orientale la care recurg adesea, chipurile, pentru a-și ajuta pacienții. Iată unde se poate ajunge când unii ajung să idolatrizeze rațiunea unor oameni fără Dumnezeu.

*

Consider ca nu trebuie sa dam la o parte nicio stiinta, pentru ca psihoterapeutii laici ajuta oarecum pe oameni sa ajunga la un oarecare echilibru, si mai ales pe oamenii care sunt atei si sunt in afara Bisericii, si chiar pe oamenii Bisericii care nu stiu sa foloseasca metoda de vindecare a Bisericii.
Cu îngăduința dumneavoastră pe care îmi imaginez că mi-ați fi acordat-o, am selectat două porțiuni distincte din textul pe care l-ați postat și v-aș ruga să îmi răspundeți la trei întrebări legate de aceste paragrafe:

1) Ce înseamnă pentru dumneavoastră ca un psiholog format în Universitatea București (sau în alt centru academic din România) să aibă o abordare creștin-ortodoxă față de pacienții săi? (cu mențiunea că psihologii nu au pacienți ci, în cazurile în care au o specializare în psihoterapie sau consiliere, ei au clienți) Concret, ce vă așteptați sau vă doriți ca un psiholog creștin să facă în cadrul unei ședințe de consiliere sau în cadrul unei dezbateri publice sau, ca în cazul meu, când se adresează publicului larg pe un forum ca acesta sau pe un alt forum. (Sper că în răspunsul dvs. veți opera din capul locului distincția cuvenită între psiholog creștin și teolog sau preot.)

2) Oare la ce fel de "oarecare echilibru" se referă Mitropolitul? Puteți face o precizare în câțiva termeni indubitabili? Dacă se poate și cu unul-două detalii din practica efectivă, care să ilustreze și să întărească abordarea conceptuală.

3) În ce sens spune Sfinția Sa că un psihoterapeut laic ar putea să ajute pe un om al Bisericii "care nu știe să folosească metoda de vindecare a Bisericii"? Vă rog, de asemenea, să precizați concret, în termeni de acțiuni efective folosite în consiliere și psihoterapie și să ilustrați cu un exemplu practic.

Vă mulțumesc,
Doamne ajută!

P.S. La toate aceste întrebări eu am dat deja o serie de răspunsuri în anii trecuți și recent, cu riscul asumat ca precizările mele să fie prilej de desconsiderare, neîncredere, etichetare ca ecumenist, necredincios, adept al New-Age, nebun, bețiv, porc, câine, pacient care nu se tratează, demon, impostor "verificat din surse sigure" și alte forme de respingere și ofensă. Evaluări care s-au și făcut public în privința mea, după cum presupun că deja cunoașteți. Am dat și numeroase exemple care să întărească afirmațiile teoretice, inclusiv din experiența personală atât ca psiholog cât și ca client și chiar ca fost pacient psihiatric ca urmare a gravei suferințe pe care am trăit-o de pe urma consumului de alcool. Acum vă rog să răspundeți dumneavoastră, spre folosul nostru și al tuturor forumiștilor întru clarificarea acestor raporturi și distincții dintre abordarea psihologică și duhovnicească a vieții oamenilor.

Last edited by Ioan_Cezar; 19.02.2015 at 04:18:52.
Reply With Quote
  #19  
Vechi 19.02.2015, 04:33:35
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de antoniap Vezi mesajul

De ce ara iubit domnu Trandafir? Pentru invatatura ,,cealalta, sufleteasca" pe care le-o daruia din inimă elevilor sai, adică aceea pentru care nu era remunerat in vreun fel. Pentru predarea gramaticii si a aritmeticii era platit.
Să înțeleg de aici că dacă plătim un om pentru serviciile sale atunci nu îl mai putem iubi? Sau, o altă posibilitate: când un om face din tot sufletul munca sa și dăruiește din inimă, el nu trebuie plătit? Sau, dacă munca lui are un conținut specific (gramatică, aritmetică, medicină, șoferit, minerit etc.) atunci el merită doar bani și atât?
De unde așa delimitări, separări drastice? Un om care desfășoară o activitate nu poate fi și remunerat și iubit? Ar fi prea mult, ar fi răsplătit de două ori?
Sau pur și simplu și remunerat și totodată și răsplătit cu dragoste? Adică remunerat cu iubire? Oamenii trebuie așadar plătiți rece, indiferent, sec... Hîm...
Antonia, iubirea o acorzi sau nu în funcție de izvorârea ei din tine. Dacă izvorul e secat, nu ai cum iubi, indiferent ce face semenul. Iar dacă izvorul lucrează în tine iubești și pe cel care îți împlinește nevoile și pe dușman.
Iubirea se revarsă, iubirea nu e marfă de schimb măsurabilă contabil pentru nu știu ce însușire a celuilalt care îți umple găurile sufletești. Iubirea nu se pune în balanțe contabile ci se oferă singură, se dăruiește oricărui semen, oricărei ființe. Dacă șipotește în om.

Last edited by Ioan_Cezar; 19.02.2015 at 13:39:12.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare