Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Binevestitorului mântuirii noastre, lui Gavriil Arhanghelul, marele slujitor al lui Dumnezeu, care a făcut oamenilor atâtea binefaceri, Biserica îi alcătuieşte astăzi al doilea sobor de prăznuire, mulţumindu-i pentru toate slujirile lui, întocmai ca şi la întâia sa prăznuire din ziua de 26 martie, după Buna Vestire. Arhanghelul Gavriil este acela care pe Moise, ce fugea de la faţa lui Faraon, l-a învăţat în pustie scrierea cărţilor, descoperindu-i facerea lumii, facerea lui Adam, viaţa şi căderea lui, potopul şi despărţirea limbilor. El este acela care i-a tâlcuit Prorocului Daniel arătările cele minunate închipuite prin tot felul de fiare şi eliberarea poporului evreu din robia Babilonului. Tot el s-a arătat Fecioarei Maria şi i-a binevestit zămislirea Fiului lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt. Acest înger s-a arătat şi mironosiţelor, vestindu-le Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos.

[cristiboss56]

Sfântul Apostol Achila, unul dintre cei 70 de Apostoli ai Domnului, a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Era iudeu, din părţile Pontului şi locuia în Italia, împreună cu soţia sa Priscila. Nu au stat multă vreme în Italia, deoarece împăratul Claudiu (41-54) a poruncit ca toţi iudeii să fie alungaţi şi aşa Achila şi Priscila s-au stabilit în Corint, hrănindu-se din osteneala mâinilor lor, căci erau făcători de corturi. Sfântul Apostol Pavel, venind de la Atena, s-a oprit în Corint şi a fost găzduit de ei. A stat acolo, învăţându-i să creadă în Hristos, apoi i-a botezat. Lucrând Apostolul în Corint un an şi şase luni a pornit cu corabia spre Siria, urmat de Achila şi Priscila. Sosind la Efes, i-a lăsat pe cei doi să-i înveţe pe efeseni credinţa în Hristos, iar Pavel s-a dus la Ierusalim. Murind Claudiu, s-au întors la Roma şi Apostolul îi saluta din Corint, în Epistola sa către Romani, ca pe nişte ajutători ai săi, care şi-au pus viaţa în primejdie pentru lucrul lui Hristos. Mai târziu, Achila a fost rânduit episcop la Efes de către Sfântul Apostol Pavel. Tradiţia Bisericii spune că Achila a fost ucis de necredincioşi, aflând odihnă împreună cu ceilalţi Apostoli.

[cristiboss56]

Sfânta Marina (†270) a trăit în Antiohia Pisidiei, fiind fiica unui oarecare Edesim, slujitor al idolilor păgâni. Murind mama ei, a fost încredinţată unei slujnice, în afara cetăţii, iar pe când avea 12 ani, a auzit de Hristos, şi dorea să înveţe şi ea învăţăturile creştine. Şi a fost îndrumată pe calea credinţei adevărate de unii creştini din satul unde locuia, iar pe când avea 15 ani a fost pârâtă la dregătorul cetăţii, Olibrie, că nu se închină idolilor. Deci, dregătorul a chemată-o la judecată şi, minunându-se de frumu- seţea ei şi fiind aprins de poftă trupească, dorea ca Marina să-i devină soţie. Însă Sfânta nu a voit acest lucru, ci L-a mărturisit cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos. Pentru aceasta a fost cumplit bătută cu toiege, apoi a fost legată de un stâlp şi păgânii i-au strujit tot trupul cu unelte ascuţite. După aceasta a fost arsă cu făclii, dar ea a rămas tare în credinţa sa, încât mulţi păgâni au crezut în Hristos Iisus Domnul. În cele din urmă, dregătorul i-a tăiat capul şi aşa Sfânta Marina a primit cununa muceniciei din mâinile Domnului.

[cristiboss56]

Împăratul Iulian Apostatul (361-363) a ridicat
prigoană mare împotriva creştinilor, tocmind dregători asupritori prin toate cetăţile Imperiului. La Durostorum a trimis pe un chinuitor nemilostiv cu numele Capitolin, pierzător de oameni şi iubitor de idoli. Acesta, auzind că în cetate nu sunt creştini, s-a bucurat foarte mult şi, chemând la sine pe supuşii săi, a făcut un ospăţ mare. Era însă în Durostorum un creştin cu numele Emilian, care, în timp ce păgânii se desfătau, a intrat în capiştea idolească, având la sine un ciocan de fier, şi a sfărâmat toţi idolii, iar Altarul l-a răsturnat. Văzând cele întâmplate, dregătorul s-a mâniat şi a trimis slugile sale să îl caute pe cel ce a făcut acestea. Atunci, fericitul Emilian a recunoscut cu vitejie fapta sa, pentru
că păgânii prinseseră un alt om nevinovat pe care voiau să-l ducă la judecată. Pentru fapta sa şi pentru că a mărturisit că este creştin, Sfântul Emilian a fost bătut cumplit, apoi dregătorul a poruncit să fie aruncat în foc. Sfântul, stând în mijlocul văpăii, s-a însemnat cu semnul crucii, iar focul nu l-a atins pe el. Şi rugându-se lui Dumnezeu, şi-a dat sufletul în mâinile Sale.

[cristiboss56]

Sfânta Macrina a fost sora mai mare a Sfântului Vasile cel Mare, a lui Petru al Sevastiei şi a lui Grigorie al Nisei. Din tinereţe şi-a închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu, căci murind logodnicul ei, şi-a ales fecioria, ajutând-o pe mama sa, Emilia, la treburile gospodăreşti şi la creşterea fraţilor mai mici. Împreună cu fratele ei, Sfântul Vasile, au întemeiat două mănăstiri în Pont, una pentru femei şi alta pentru bărbaţi, cea de călugări fiind povăţuită de Sfântul Vasile, iar cealaltă de egumena Macrina. Murind mama sa, şi-a împărţit toată averea săracilor, trăind în nevoinţe şi rugăciune. Cercetând pe sora sa în boala ei cea de pe urmă, Sfântul Grigorie al Nisei a găsit-o cu totul slăbită de friguri şi culcată pe o scândură. Pentru că sărăcia în mănăstirea fecioarelor era foarte mare, încât de-abia s-a găsit un văl vechi cu care să fie acoperit trupul ei pe când era dus spre îngropare, Sfântul Grigorie a acoperit-o pe sora sa cu mantia lui de episcop. În viaţa ei, Sfânta Macrina a făcut multe minuni, dând tămăduire bolnavilor şi îndrăciţilor. Şi a murit fericita în anul 380, fiind îngropată în Biserica „Celor 40 de Mucenici”, alături de mama sa.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte astăzi pe Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul. El este unul dintre cei mai importanţi proroci ai Vechiului Testament şi se bucură de o sărbătoare cu cruce roşie în calendarul Bisericii noastre. Alături de Enoh, este al doilea om al lui Dumnezeu despre care Scriptura Vechiului Testament ne spune că a fost ridicat cu trupul la cer şi nu a cunoscut moartea. Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă.
Sfântul Proroc Ilie s-a născut în Tesba Galaadului (de unde numele de Tesviteanul), într-o familie evlavioasă şi credincioasă unicului Dumnezeu. Tradiţia apocrifă relatează că era din tribul lui Aaron şi că tatăl său, Sovac, a văzut la naşterea lui îngerii Domnului înfăşurându-l în flăcări de foc şi hrănindu-l cu văpaie. Toată viaţa, Sfântul Ilie a fost mistuit de focul dragostei şi al slujirii, de râvna pentru cinstirea adevăratului Dumnezeu. El a trăit în veacul al IX-lea, în timpul regilor din dinastia Omri a regatului Israel: Ahab (871-852 î.Hr.) şi Ohozia (852-851 î.Hr.) şi a fost înălţat la cer de Domnul în timpul regelui Ioram.
La moartea regelui Solomon, fiul lui David, cele zece triburi din nord s-au revoltat față de Roboam, urmașul lui Solomon, din cauza taxelor foarte mari puse pe popor. Doar triburile lui Iuda și Veniamin au rămas loiale casei lui David, în timp ce triburile din nord au pus rege pe Ieroboam, fiul lui Nabat, un fost funcționar de la curtea lui Solomon (III Regi 12, 1-20). Acest act istoric s-a petrecut în anul 926 î.Hr. Astfel au apărut două regate: unul în nord cu numele Israel şi altul în sud, în jurul Ierusalimului, cu numele Iuda.
În vreme ce regatul lui Iuda îşi concentra viaţa religioasă în jurul Templului din Ierusalim, regatul lui Israel se îndepărta tot mai mult de credinţa monoteistă mozaică, ajungând să adopte diverse divinităţi ale neamurilor vecine, acest fenomen având girul regalităţii israelite. Regele care şi-a depăşit înaintaşii în fapte urâte înaintea lui Dumnezeu şi care a adoptat şi impus poporului cultul unor zeităţi străine a fost Ahab (III Regi 16, 30-33). Prin căsătoria sa cu prinţesa Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului, pe lângă faptul pozitiv că şi-a găsit un aliat împotriva duşmanului comun Siria, a dus şi la impunerea de către vicleana sa soţie a cultului lui Baal, protector al Tirului şi Sidonului, şi a perechii sale feminine Astarte. Izabela este responsabilă de exterminarea cultului Dumnezeului cel viu (Iahve) şi propagarea, cu acordul tacit al lui Ahab, lui Baal în Israel (III Regi 18, 4, 13 și 19; 19, 10 și 14). Din referatul scripturistic vedem cum Izabela a pus să fie ucişi profeţii Domnului şi cum mai-marele curţii lui Ahab, Obadia, „om foarte temător de Dumnezeu” (III Regi 18, 3), a ascuns „cincizeci de proroci într-o peşteră şi alţi cincizeci în alta şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă” (III Regi 18, 4).
În aceste împrejurări apare o personalitate excepţională, şi anume Ilie din Tesba Galaadului (ţinutul muntos dintre Iordan şi deşertul arab). Misiunea sa profetică ne este relatată de Sfânta Scriptură a Vechiului Testament în Cartea a III-a a Regilor, capitolele 17-22 şi capitolele 1-2 din Cartea a IV-a a Regilor, iar personalitatea sa şi locul pe care-l ocupă în tradiţia iudaică sunt confirmate de textele din Noul Testament, când se face referire la Sfântul Proroc Ilie (Matei 16, 14; 17, 11-12; Marcu 8, 28; Luca 4, 25-26; 9, 8 și 19). Sfânta Scriptură ni-l prezintă pe Prorocul Ilie ca fiind „… păros peste tot şi încins peste mijloc cu o cingătoare de curea” (IV Regi 1, 8). După cum se poate observa, această înfăţişare de straşnic ascet este asemănătoare aceleia a Sfântului Ioan Botezătorul.
Activitatea sa era plină de curaj şi perseverenţă în demonstraţia că Iahve este unicul şi adevăratul Dumnezeu. Nu se cruţa, ştia deopotrivă să asculte şi să dea porunci, dar toate le făcea pentru a împlini misiunea pe care Domnul i-a dat-o, şi anume aceea de a arăta pe Dumnezeul cel adevărat, Domnul cerului şi al pământului şi de a scoate poporul de sub imperiul minciunii idolatre a unei zeităţi a naturii cum era Baal. Importanţa Sfântului Proroc Ilie pentru păstrarea adevărului revelat este fundamentală, el fiind modelul ideal al profetului şi apărătorului credinţei în Unicul Dumnezeu adevărat.
Sfântul Ilie era o persoană cu o înflăcărare cu adevărat divină. Puterea şi semnificaţia tulburătoare a faptelor sale vin din perfecta lor adaptare la cerinţele Domnului. De aceea, el este model pentru noi toţi în ceea ce priveşte împlinirea voii divine şi în păstrarea nealterată a adevăratei credinţe. Din cartea IV Regi, capitolul 2, aflăm că Sfântul Proroc Ilie, după ce a lăsat ca urmaș pe Elisei, a fost luat de un car de foc și înălțat la cer, fără a trece prin moarte. Despre ridicarea la cer a profetului, Sfântul Ioan Gură de Aur susține că a fost îmbrăcat de Dumnezeu în haină îngerească, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă: „Dumnezeu a arătat din vechime măririle minunilor și semnelor și S-a folosit de modul înnoirii, mutând spre alt chip de viață decât cel în trupul supus stricăciunii pe fericiții Ilie și Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii și îndrumării ei”.
Cinstea deosebită de care se bucură Sfântul Ilie înaintea lui Dumnezeu se vede în prezența sa pe Muntele Tabor alături de Moise, atunci când Mântuitorul S-a schimbat la Față înaintea ucenicilor Lui. Moise și Ilie au fost de față lângă Domnul în slavă, primul ca primitorul și dătătorul Legii, al doilea drept cel mai neînfricat luptător în apărarea credinţei într-un singur Dumnezeu. În timpul vieții sale profetice, Sfântului Ilie, potrivit relatărilor din cartea III Regi, cap. 19, i S-a arătat Dumnezeu, iar el și-a acoperit fața cu mantia, pentru că nu putea privi slava lui Dumnezeu. Iată că pe Muntele Tabor, Sfântul Ilie a văzut slava lui Dumnezeu atunci când Domnul nostru Iisus Hristos S-a schimbat la Față. Prezenţa sa la Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos ne arată importanţa exemplului său de mărturisire a dreptei credinţe, iar viaţa lui este mai ales un model anahoretic pe care îl oferă lumii monahale creştine.
Poporul dreptcredincios îl cinsteşte în mod deosebit şi îl consideră mare făcător de minuni, de aceea peste 120.000 de români îi poartă numele. Sfântul Proroc Ilie este ocrotitorul Forţelor Aeriene Române. Multe biserici din oraşele şi satele ţării noastre îl au ca ocrotitor şi astăzi îşi sărbătoresc hramul. Să ne rugăm şi noi astăzi Sfântului Ilie prin cuvintele imnografului: „Cel ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, gonește bolile și pe cei leproși îi curățește. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăște tămăduiri”.

[cristiboss56]

Sfântul Cuvios Rafael s-a nevoit în străvechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în veacul al 16-lea. Numele său se tâlcuieşte „Dumnezeu aduce vindecare”. Rodul ostenelilor sihăstreşti şi ale rugăciunii neîncetate a fost dobândirea darurilor înalte, încât toţi îl priveau ca pe o icoană a virtuţilor. După moartea sa, ucenicii i-au dezgropat trupul pe care l-au aflat bine mirositor. A fost aşezat în biserică spre închinare, iar în vremuri de restrişte a fost ascuns într-un loc neştiut până astăzi. Sfântul Partenie s-a nevoit în Munţii Agapiei în secolul al 17-lea. Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, îl numără pe Cuviosul Partenie printre sfinţii români cărora le-a văzut viaţa şi traiul. Tradiţia spune că el a sihăstrit în muntele Scaunele, rugându-se neîncetat, ziua şi noaptea, rostind Psaltirea pe care o ştia pe de dinafară. După moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, a fost aflat nestricat şi multe minuni se făceau la racla sa. Sfintele sale moaşte au fost tăinuite poate, odată cu cele ale Sfântului Rafael.

[cristiboss56]

Sfânta Maria Magdalena a fost uceniţă şi mironosiţă a Mântuitorului Iisus Hristos, cea dintâi şi cea mai mare dintre toate uceniţele şi purtătoarele de mir. Era din Galileea, din cetatea Magdala, de la hotarele Galileei cu Siria. Înainte de a-L întâlni pe Hristos-Domnul, ducea o viaţă de grele pătimiri. Mântuitorul a tămăduit-o de toată stricăciunea, luminându-i cugetul cu lumina unei noi vieţi, din dumnezeiasca dragoste. Din acea clipă, Maria s-a făcut următoare lui Hristos, slujindu-I cu credinţă. În clipa cea mai grea, a răstignirii, când Apostolii erau departe, Maria Magdalena a rămas lângă Crucea Mântuitorului, iar când Sfântul Trup al Domnului a fost aşezat în mormânt, ea l-a uns cu miresme, vărsând multe lacrimi. Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi care a primit de la înger vestea Învierii Domnului şi tot ea a fost prima persoană care L-a văzut pe Domnul Înviat. După Înălţarea la cer a Domnului, Sfânta Maria Magdalena a pornit alături de Sfinţii Apostoli în lupta plină de primejdii, pentru răspândirea credinţei. Tradiţia spune că a ajuns până la Roma, iar de acolo a ajuns la Efes, unde slujea Sfântului Apostol Ioan.

[cristiboss56]

Sfânta Hristina a fost din cetatea Tirului, pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), fiică a unui general pe care-l chema Urban. Fiindcă ea a fost rânduită să aducă jertfe idolilor pe care îi avea tatăl ei, acesta i-a dăruit ca locuinţă cel mai înalt turn al palatului său. Dar fecioara, având suflet curat şi privind noaptea stelele de pe cer, a înţeles că idolii cei neînsufleţiţi şi făcuţi de oameni nu au nici o putere. Hristina a dărâmat şi sfărâmat toţi idolii, dăruind bucăţile preţioase săracilor. Aflând tatăl ei una ca asta, s-a mâniat cumplit, dar Hristina i-a spus că ea crede în Dumnezeu Cel viu şi că idolii nu au nici o putere. Atunci tiranul a supus-o la multe chinuri, întemniţând-o pentru multă vreme, iar după aceea a aruncat-o în mare. A fost scăpată de un înger. După moartea tatălui ei, Dion, dregătorul cetăţii, a judecat-o pe Hristina şi fiindcă nu s-a lepădat de credinţa ei a fost cumplit chinuită, iar mai apoi a fost împunsă cu suliţe de către ostaşi. Şi aşa Sfânta Hristina şi-a dat lui Dumnezeu cinstitul ei suflet.

[cristiboss56]

Sfânta Ana, după Tradiţia Bisericii, a fost bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi era din seminţia lui Levi, fiind fiica lui Matan preotul şi a Mariei, soţia sa. Matan şi Maria au avut trei fete: Maria, Sovi şi Ana. Şi au măritat ei pe Ana, în ţinutul Galileei, cu dreptul Ioachim. Prin multă rugăciune, Sfânta Ana a născut-o pe Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Sfânta şi Dreapta Ana, a cărei adormire o prăznuim astăzi, după ce a născut pe Fecioara Maria, pe începătoarea mântuirii noastre şi a dăruit-o pe ea să fie crescută la templu, ca pe un dar fără de prihană, a trăit cealaltă vreme a vieţii sale cu postiri, cu rugăciuni şi cu faceri de bine către cei lipsiţi, şi aşa s-a mutat în pace la Domnul.