Gânduri sincere... comune şi simple, curate şi vii... !

Igor_Paslusnik · #1 27.03.2015, 23:29:32

Toţi oamenii, sunt atât de frumoşi...
Ce fascinantă e omenirea!

Atât de frumoşi sunt cu toţii...
Atingându-i cu ochii, pe fiecare, nu te saturi să te uimeşti, nu te poţi opri, să fi fascinat de frumuseţea lor, de părul lor, de mersul lor, de porii de pe faţa lor, zâmbetul şi seriozitatea lor.

O copilă de 5 ani sau un adult de 80 de ani... Sunt atât de frumoşi. Au atâtea de spus...

Planeta trăieşte, respiră, are viaţă; întro altă percepţie.

Animalele la fel. Iar oamenii, sunt coroana creaţiei.

Doamne Iisuse, amintirile noastre, nimănui nu-i pasă de ele, nimănui nu-i pasă de noi, înafară de câţiva apropiaţă ai noştri.
Nimeni nu ştie de noi, înafară de căţiva, un grup de oameni, adesea de maxim 100 de oameni, pentru care rămânem o amintire în memoria lor, câteva zile, apoi depozitată în creier, pentru mai târziu sau pentru niciodată.

Doamne... Tu eşti Cel care ne cunoşti cu adevărat, care ne numeri fiecare fir de păr din cap, Doamne, e imposibil să nu fi real, e imposibil să nu exişti...

Ai alcătuit Universul ăsta, întrun mod... perfect... Nu pot să nu fiu fascinat de fiecare dată, de fiecare fir de iarbă şi fiecare punctuleţ de pe cerul înstelat.

Eşti atât de magnific, Dumnezeule... Doamne, Tu şi acum, în timp ce scriu la tastatură, creezi şi extinzi universul, împreună cu Sfinţii Tăi.

Doamne, numai Ţie îţi pasă cu adevărat de noi, ştiu şi văd asta, şi-atunci cum să nu trăiesc, pentru Tine, Doamne, cum să nu fiu în fiecare secundă recunoscător şi mulţumitor, pentru tot ce simt, ce văd, ce primesc, ce sunt, ce pot, ce înţeleg...

N-am cuvinte, deşi le-aş scrie pe toate câte le ştiu odată... Toate cuvintele odată. Atât eşti de minunat Dumnezeule.

E atât de greu să fi mulţumit, iar când înţelegi ce repede trec toate, devine atât de simplu să fi mulţumit.
Să dăruieşti, orice, oricui, oricând, e cel mai greu lucru pe care-l poate face un om, vreodată.

Să dăruieşti, material sau imaterial. E cel mai greu lucru care îl poate face un om. Alt lucru mai greu nu există! Am afirmat.

Doamne, Tu eşti în fiecare particulă de aer, în fiecare atom, Tu faci să se învârtă electronii şi neutronii din atom. Tu eşti energia energiilor, lumina luminilor, întunericul cel de taină, întunericul cel bun şi minunat al iubirii şi siguranţei.

Da! Fiindcă ştiu că Tu exişti, mă simt în siguranţă.
Mă simt atât de bine, să ştiu că mă priveşti şi îmi zâmbeşti mereu, mereu, mereu, orice-ar fi şi orice aş face, Tu eşti acolo, îmi zâmbeşti.

Ori că mânânc, ori că citesc, ori că mă uit la un film, ori că fac orice, orice, Tu eşti acolo, Doamne.

Tu eşti în fiecare particulă din hainele mele, din piele mea, din organele mele, Tu eşti acolo, le faci să fie vii, să funcţioneze, mila Ta, iubirea Ta, Tu eşti iubirea, eşti... totul...

Doamne... Tu eşti ! Noi prin Tine, suntem, şi nu te superi când nu te căutăm, iar când Te căutăm, ai o atât de mare bucurie pentru noi, încât permiţi ca ochiul material, să te poată vedea... o secundă, e de-ajuns...

Doamne... eşti atât de frumos... Doamne, eşti atât de frumos... Eşti atât de frumos Doamne... Tu eşti frumuseţea cea adevărată şi vie. Care nu îmbrătrâneşti, care nu depinzi de timp, de spaţiu, de vreo limită, sau îngrădire, Tu eşti aievea, cu zâmbetul Tău infinit şi cald şi blând şi bun, Doamne, eşti atât de frumos şi îmi permiţi mie, celui ce nu pot să fac nimic, fără să fi acolo, să mă ajuţi, îmi permiţi să te văd... să te simt, să mă bucur de Tine... ce-mi pot dori mai mult ?

Sunt atât de bucuros că trăiesc, atât de bucuros că pot să înţeleg... că pot să-ţi mulţumesc Ţie, celui ce mi le dai toate.
"Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate."

Doamne...

Sunt atât de bucuros, pentru fiecare secundă care trece peste mine şi prin mine... Pentru toate, sunt atât de bucuros... pentru fiecare strop de apă, pentru fiecare mişcare de aripi ale vrăbiuţelor şi porumbeilor.

Atât de bucuros sunt, pentru privirea unui căţel de peste drum, ce se uită la mine, şi câteodată vine să vadă cine sunt.

Şi când mă aplec la el, se bucură şi el, la fel de mult ca mine.
Parcă ar vrea să-mi spună şi el, cât e de bucuros, că mă vede, că sunt lângă el, că mă jos cu el, că îl mângâi, zâmbeşte şi el, doar că eu nu văd zâmbetul lui. Vorbeşte şi el, doar că eu nu aud glasul lui. Mă pupă, câteodată, în felul lui, când mă linge, se bucură să mă cunoască.

Parcă mi-ar spune să mulţumesc lui Dumnezeu, care ne-a adunat împreună. Şi când Îi mulţumesc lui Dumnezeu, atunci, căţelul pleacă liniştit, şi câteodată se mai uită puţin înapoi, ca să nu mă uite. Poate nu-l voi mai vedea niciodată. Dar acea secundă, am fost lângă el, şi el lângă mine, şi ne-am bucurat împreună.

Doamne... sunt atât de frumoşi oamenii...
"Dumnezeu nu caută la faţa omului", spune Biblia, probabil fiindcă ştie cât de frumoşi sunt cu toţii. El mereu se bucură, de orice, de oricine, oricând, orice ar face. Iartă spontan. Dumnezeu se bucură atât de tare, mereu, încât face iarba să crească, pomii să înflorească, să aducă roade, şi din pământ, şi din ape, şi în corpul uman, seminţele de înmulţire...

Suntem ca nişte flori, şi noi, oamenii, dar întro altă percepţie... cu polenul nostru, cu fotosinteza noastră, cu înălţimile noastre, felurile noastre, timpurile noastre, climele noastre...

Unii suntem urzici, alţii pelin, alţii trandafiri, cu ţepi mari, dar mirosind atât de frumos, alţii suntem crini, alţii suntem struguri, alţii suntem grâu, alţii suntem roşii, sau ceapă, sau toporaşi, sau ghiocei, sau floare de colţ, sau iederă, sau lalele, dovlecei, sau stejari, sau ulmi, chiparoşi, cireşi, măslini, brazi... Atât de multe...

Ce frumoşi sunt toţi oamenii... Cum să te saturi de ei ? Nu poţi, e imposibil...

Cu toţii, suntem parfumuri... Atât de frumoşi, de sinceri... Şi totuşi trecem, în câteva ore, sau câteva minute...

Ca un parfum... Par-fum... Par un fum... Sau par un abur, sau o ceaţă... Ce stă puţin şi trece, şi toată lumea o uită, şi se bucură că acum vede limpede, ce era acoperit de ea.

Aş scrie atât de mult...

Doamne... îţi mulţumesc... îţi mulţumesc... îţi mulţumesc, mult, mult, mult de tot, îţi mulţumesc, Doamne... îţi mulţumesc cu adevărat, Tu ştii inima mea, ştii cât de mult şi de sincer; îţi mulţumesc...

Igor_Paslusnik · #2 21.04.2015, 21:19:10

Fapt real,

(Poezie, scrisă cu nevrednicie de Botoş Remus-Emilian, păcătosul, 21 aprilie 2015)

*

Din când în când; dar cred că-i tot mai des,
Port prin oraş când mă gătesc să ies,

O cruce.

Insignă de doi centimetri suflată cu aur,
Prinsă-n haina-mi gri, o simt ca pe un laur,

O preţuiesc.

Dar stânjenesc; fiind privit de mulţi ca un balaur,
Ce dulci sunt toţi; ei sunt cel mai frumos tezaur,

Şi îi iubesc.

Zărit, sunt compătimit, în gânduri, luat în zeflemea;
Uitând că Hristos pe ea, pentru ei, suferea; lăcrima;

Iertându-i.

De ce să-i condamn? Când mulţi zâmbesc cu-adevărat,
Dăruitor de bucurie pare că sunt; ce bine nu-i minunat?

Frumoşii.

Cu unii, puţini, necunoscuţi, ne salutăm din priviri;
Creştinii, ai societăţii azi fără de sânge sunt, noii martiri,

Ţâşniri...

Din noi, din patimi, din tot ce-i rău, din lumea ce nu-nţelege;
Suflete al meu beteag şi prost, luptă între carne şi duh: alege!

Culege!

Virtuţi. Hristoase! Coboară mintea mea cea grea şi rece,
Şi-n inimă să fi doar Tu, şi-atunci peste toate pot trece...

...îndumnezeirea...

*

florin.oltean75 · #3 21.04.2015, 22:26:50

Citat:

Toţi oamenii, sunt atât de frumoşi...
Ce fascinantă e omenirea!

Atât de frumoşi sunt cu toţii...
Atingându-i cu ochii, pe fiecare, nu te saturi să te uimeşti, nu te poţi opri, să fi fascinat de frumuseţea lor, de părul lor, de mersul lor, de porii de pe faţa lor, zâmbetul şi seriozitatea lor.

O copilă de 5 ani sau un adult de 80 de ani... Sunt atât de frumoşi. Au atâtea de spus...

Planeta trăieşte, respiră, are viaţă; întro altă percepţie.

Animalele la fel. Iar oamenii, sunt coroana creaţiei.

Doamne Iisuse, amintirile noastre, nimănui nu-i pasă de ele, nimănui nu-i pasă de noi, înafară de câţiva apropiaţă ai noştri.
Nimeni nu ştie de noi, înafară de căţiva, un grup de oameni, adesea de maxim 100 de oameni, pentru care rămânem o amintire în memoria lor, câteva zile, apoi depozitată în creier, pentru mai târziu sau pentru niciodată.

Doamne... Tu eşti Cel care ne cunoşti cu adevărat, care ne numeri fiecare fir de păr din cap, Doamne, e imposibil să nu fi real, e imposibil să nu exişti...

Ai alcătuit Universul ăsta, întrun mod... perfect... Nu pot să nu fiu fascinat de fiecare dată, de fiecare fir de iarbă şi fiecare punctuleţ de pe cerul înstelat.

Eşti atât de magnific, Dumnezeule... Doamne, Tu şi acum, în timp ce scriu la tastatură, creezi şi extinzi universul, împreună cu Sfinţii Tăi.

Doamne, numai Ţie îţi pasă cu adevărat de noi, ştiu şi văd asta, şi-atunci cum să nu trăiesc, pentru Tine, Doamne, cum să nu fiu în fiecare secundă recunoscător şi mulţumitor, pentru tot ce simt, ce văd, ce primesc, ce sunt, ce pot, ce înţeleg...

N-am cuvinte, deşi le-aş scrie pe toate câte le ştiu odată... Toate cuvintele odată. Atât eşti de minunat Dumnezeule.

E atât de greu să fi mulţumit, iar când înţelegi ce repede trec toate, devine atât de simplu să fi mulţumit.
Să dăruieşti, orice, oricui, oricând, e cel mai greu lucru pe care-l poate face un om, vreodată.

Să dăruieşti, material sau imaterial. E cel mai greu lucru care îl poate face un om. Alt lucru mai greu nu există! Am afirmat.

Doamne, Tu eşti în fiecare particulă de aer, în fiecare atom, Tu faci să se învârtă electronii şi neutronii din atom. Tu eşti energia energiilor, lumina luminilor, întunericul cel de taină, întunericul cel bun şi minunat al iubirii şi siguranţei.

Da! Fiindcă ştiu că Tu exişti, mă simt în siguranţă.
Mă simt atât de bine, să ştiu că mă priveşti şi îmi zâmbeşti mereu, mereu, mereu, orice-ar fi şi orice aş face, Tu eşti acolo, îmi zâmbeşti.

Ori că mânânc, ori că citesc, ori că mă uit la un film, ori că fac orice, orice, Tu eşti acolo, Doamne.

Tu eşti în fiecare particulă din hainele mele, din piele mea, din organele mele, Tu eşti acolo, le faci să fie vii, să funcţioneze, mila Ta, iubirea Ta, Tu eşti iubirea, eşti... totul...

Doamne... Tu eşti ! Noi prin Tine, suntem, şi nu te superi când nu te căutăm, iar când Te căutăm, ai o atât de mare bucurie pentru noi, încât permiţi ca ochiul material, să te poată vedea... o secundă, e de-ajuns...

Doamne... eşti atât de frumos... Doamne, eşti atât de frumos... Eşti atât de frumos Doamne... Tu eşti frumuseţea cea adevărată şi vie. Care nu îmbrătrâneşti, care nu depinzi de timp, de spaţiu, de vreo limită, sau îngrădire, Tu eşti aievea, cu zâmbetul Tău infinit şi cald şi blând şi bun, Doamne, eşti atât de frumos şi îmi permiţi mie, celui ce nu pot să fac nimic, fără să fi acolo, să mă ajuţi, îmi permiţi să te văd... să te simt, să mă bucur de Tine... ce-mi pot dori mai mult ?

Sunt atât de bucuros că trăiesc, atât de bucuros că pot să înţeleg... că pot să-ţi mulţumesc Ţie, celui ce mi le dai toate.
"Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate."

Doamne...

Sunt atât de bucuros, pentru fiecare secundă care trece peste mine şi prin mine... Pentru toate, sunt atât de bucuros... pentru fiecare strop de apă, pentru fiecare mişcare de aripi ale vrăbiuţelor şi porumbeilor.

Atât de bucuros sunt, pentru privirea unui căţel de peste drum, ce se uită la mine, şi câteodată vine să vadă cine sunt.

Şi când mă aplec la el, se bucură şi el, la fel de mult ca mine.
Parcă ar vrea să-mi spună şi el, cât e de bucuros, că mă vede, că sunt lângă el, că mă jos cu el, că îl mângâi, zâmbeşte şi el, doar că eu nu văd zâmbetul lui. Vorbeşte şi el, doar că eu nu aud glasul lui. Mă pupă, câteodată, în felul lui, când mă linge, se bucură să mă cunoască.

Parcă mi-ar spune să mulţumesc lui Dumnezeu, care ne-a adunat împreună. Şi când Îi mulţumesc lui Dumnezeu, atunci, căţelul pleacă liniştit, şi câteodată se mai uită puţin înapoi, ca să nu mă uite. Poate nu-l voi mai vedea niciodată. Dar acea secundă, am fost lângă el, şi el lângă mine, şi ne-am bucurat împreună.

Doamne... sunt atât de frumoşi oamenii...
"Dumnezeu nu caută la faţa omului", spune Biblia, probabil fiindcă ştie cât de frumoşi sunt cu toţii. El mereu se bucură, de orice, de oricine, oricând, orice ar face. Iartă spontan. Dumnezeu se bucură atât de tare, mereu, încât face iarba să crească, pomii să înflorească, să aducă roade, şi din pământ, şi din ape, şi în corpul uman, seminţele de înmulţire...

Suntem ca nişte flori, şi noi, oamenii, dar întro altă percepţie... cu polenul nostru, cu fotosinteza noastră, cu înălţimile noastre, felurile noastre, timpurile noastre, climele noastre...

Unii suntem urzici, alţii pelin, alţii trandafiri, cu ţepi mari, dar mirosind atât de frumos, alţii suntem crini, alţii suntem struguri, alţii suntem grâu, alţii suntem roşii, sau ceapă, sau toporaşi, sau ghiocei, sau floare de colţ, sau iederă, sau lalele, dovlecei, sau stejari, sau ulmi, chiparoşi, cireşi, măslini, brazi... Atât de multe...

Ce frumoşi sunt toţi oamenii... Cum să te saturi de ei ? Nu poţi, e imposibil...

Cu toţii, suntem parfumuri... Atât de frumoşi, de sinceri... Şi totuşi trecem, în câteva ore, sau câteva minute...

Ca un parfum... Par-fum... Par un fum... Sau par un abur, sau o ceaţă... Ce stă puţin şi trece, şi toată lumea o uită, şi se bucură că acum vede limpede, ce era acoperit de ea.

Aş scrie atât de mult...

Doamne... îţi mulţumesc... îţi mulţumesc... îţi mulţumesc, mult, mult, mult de tot, îţi mulţumesc, Doamne... îţi mulţumesc cu adevărat, Tu ştii inima mea, ştii cât de mult şi de sincer; îţi mulţumesc...
__________________

Nu este lucrare mai mare ca aducerea tuturor fapturilor in frumosul Dumnezeiesc dinlauntrul inimii.

Ca toti sa fie vindecati si sfintiti intr-Unul.

Ca nimeni sa nu piara.

Igor_Paslusnik · #4 27.04.2015, 03:16:29

World War III: why and when?

A pilgrim asked a monk, When will the Third World War happen, and why?

The monk replied, What is most important is the why. The greatest problem in the world today is not sin even though indeed the sins are greater and more numerous that in the past. The greatest problem is that what is sinful is regarded as virtuous, and what is virtuous as sinful. This prevents us from repenting of what is truly sinful and consequently we can no longer improve our character.

God, therefore, as a loving Father, seeks to stop this movement in the wrong direction. He first tries to do this with wise words of instruction and admonishment, but since today no one (or perhaps very few) listen to His words or follow them, He must enter very dynamically into history.

This doesnt mean that God makes the war happen but rather than war is the inevitable outcome of mans rejection of His grace, which is the only thing that is able to keep hatred and evil in check, including the disastrous wars. And the great suffering that we already see is only the beginning.

This is why you should not be too concerned with when and other such details; rather repent and pray for peace because, nevertheless, the time indeed is drawing near.

http://asceticexperience.com/portfol...-why-and-when/

TRADUC TEXTUL:

Al treilea război mondial: de ce şi când?

Un pelerin a întrebat un monah: "Când va izbucni al treilea război mondial şi de ce?"

Monahul îi răspunde: "Ce e mai important este -de ce-." Cea mai mare problemă de pe pământ azi, nu este păcatul, chiar dacă într-adevăr, păcatele sunt azi, mai mari şi mai muulte decât în trecut. Cea mai mare problemă este pentru ce păcatul este considerat virtute, şi pentru ce virtutea este considerată păcat. Asta ne împiedică se ne căim de ceea ce este cu adevărat păcătos şi în consecinţă, nu ne mai putem îmbunătăţi felul nostru de-a fi.

Dumnezeu, ca un Părinte iubitor, caută să oprească această mişcare să mai meargă în direcţia greşită. El încearcă prima dată să facă asta prin cuvinte înţelepte de instruire şi avertizare, dar de vreme ce azi nimeni, sau foarte puţini, ascultă de cuvintele Lui, sau le urmează, trebuie să intre foarte dinamic în istorie.

Asta nu înseamnă că Dumnezeu face să fie război, dar mai degrabă războiul este evenimentul de inevitabil ce va veni, datorită repsingerii omenirii harului şi milei Sale, care sunt singurele lucruri care pot ţine ura şi răul sub supraveghere, inclusiv şi războaiele dezastroase. Şi suferinţa tot mai mare care o vedem, este doar începutul.

De aceea nu trebuie să fi prea preocupat cu "când" sau alte asemenea detalii, ci mai degrabă să te căieşti, să te rogi pentru pace, fiindcă, cu toate acestea, timpul într-adevăr se scurge tot mai aproape (de război)."

Igor_Paslusnik · #5 31.05.2015, 19:47:42

Ierusalimul anunţă că în maxim 200 de ani, bogaţii planetei ar putea să devină cyborgi sau chiar nemuritori sau "divini":

http://playtech.ro/2015/in-200-de-an...evina-cyborgi/

şi

Stephen (Ştefan) Hawking (cel cu supoziţia big bang-ului) devine "prooroc" (al cui?). Spune că în maxim 100 de ani, ne vor conduce roboţii şi mai spune că agresivitatea va aduce sfârşitul omenirii:

http://playtech.ro/2015/avertismentu...in-100-de-ani/
http://playtech.ro/2015/stephen-hawk...itul-omenirii/

Noi, creştinii, le spunem "nemuritorilor" de peste 200 de ani, două paradoxuri, încă de acum, din anul 2015:

Paradoxul 1: Noi creştinii, nu vrem să fim nemuritori în felul vostru, lipsit de Hristos, ci vrem să murim, să plecăm din această viaţă, ca să mergem la Hristos, care ne va da Împărăţia Blândeţii, Iubirii, Iertării... Împărăţia Universului, văzut şi nevăzut, înţeles şi neînţeles, unde aici, nu le vom avea în egoism, în "clase sociale" realizate prin alţii mai slabi. Nu ne dorim bogăţia voastră, vă rugăm să ne iertaţi, dar vă dăm cu drag iubirea, iertarea, blândeţea noastră, gratuit, oricând o cereţi, nu vă cerem în schimb decât să ne lăsaţi să le înmulţim, virtuţiile, în Hristos, Domnul nostru.

Paradoxul 2: Noi creştinii, suntem deja, demult nemuritori. De la Hristos începând. :) Mulţumim, dar vă refuzăm politicos, nu avem nevoie de "nemurirea" voastră, care e doar o teamă de viaţa de apoi, care riscă să ajungă la stăpâni de sclavi, din nou, pentru care ego-ul propriu, nu va cunoaşte frontiere, dar în care tot veţi ajunge, vă asigurăm de asta, fiindcă aşa a fost creat omul, şi biologia de după cădere, la moartea cea de tote zilele, adică la binecuvântarea de a pleca din această viaţă şi de a fi cu dulcele nostru Hristos, şi al vostru... dacă vreţi.

Aşadar, sincer, ne bucurăm pentru voi, "nemuritorilor", dacă aceea e bucuria şi fericirea voastră, să fiţi "nemuritori", noi creştinii, nu vrem să vă împiedicăm, nu suntem invidioşi şi nu suntem în niciun fel rău, faţă de voi şi faţă de nimeni. O să ne rugăm pentru voi, rugaţi-vă şi voi pentru noi, mai ales dacă aveţi mai mult timp ca noi. Vă mulţumim pentru tot, şi ne iertaţi dacă v-am supărat cu ceva vreodată, vă iertăm şi noi, Hristos şi Sfânta Treime, să ne ajute să vă iertăm mereu. Vă iubim în Hristos.

Cu dragoste sinceră şi nefăţarnică, noi creştinii, data mântuirii azi 31 mai 2015, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh Dumnezeu şi întemeierea Bisericii văzute.

Iertare.

Igor_Paslusnik · #6 06.06.2015, 21:47:29

Hainele, sunt un mod prin care mărturisim pe Hristos.

Felul cum ne îmbrăcăm, ce purtăm, totul arată că suntem sau nu suntem ai lui Hristos.

Prin hainele ce le purtăm, transmitem un mesaj: erotic, pornografic, romantic, lumesc, social, neutru, rock, punk, folk, hip-hop, academic, lucrativ, domestic, atelieric, duhovnicesc, sau îndumnezeit (schima mare), etc.

Hainele şi modul cum le purtăm, transmite cât credem, ce credem, în cine credem, ce spunem, de ce spunem, etc.

Hainele nu sunt haine. Sunt atitudini. Sunt mărturisiri. Crezuri. Căderi, dorinţe de înălţare spre Dumnezeu sau spre alte scopuri lumeşti, sau ridicări spre lucrarea mântuitoare.

Gesturile, privirea, mersul, la fel ca hainele, transmit ce este omul înăuntrul lui. Este trupesc, lumesc sau duhovnicesc.

Dacă în Deşerturile din Orient, arabii sau beduinii, creştini sau islamici, ar purta pielea aproape goală la plus 45 de grade, ar muri în câteva zile, s-ar prăji.
Atunci noi, oare de ce umblăm aproape în pielea goală la plus 30 de grade? Nu oare, demonii controlează cu adevărat sistemul nostru hormonal, în lipsa harului, şi ne face să ne fie exagerat de cald, minţindu-ne să ne tot dezbrăcăm ?

Iar odată dezbrăcaţi, asalturile prin gânduri, ca să conducă la faptă, sunt la ordinea zilei. Curviile, desfrânările, adulterul, tot felul de alte boli sufleteşti, în marile oraşe, sunt la ele acasă.

Hainele, sunt deci, un mod prin care mărturisim pe Hristos.

Oare ce haine purtăm azi ? Cu ce scop ? Oare ce jertfe facem pentru Hristos ? Pentru a nu sminti pe aproapele nostru, ce jertfe facem ?

Oare cât ne gândim la mântuire din timpul unei zile ? Oare cât de mult ne dorim Împărăţia Cerurilor din timpul unei zile ? Oare cât de multe fapte concrete facem să o obţinem, şi cât înmulţim dreapta credinţă şi harul ?

Doamne... Doamne... ai milă de noi, Doamne...