Frica de Dumnezeu

[dragomirna]

http://www.sfintii-arhangheli.ro/- daca nu merge, incearca si copy-paste, sau scrie pe google "sfintii arhangheli".

[eclat_de_lune]

În prealabil postat de ecaterina

Interesant subiect. Am citit cu atentie toate postarile cu interes pentru ca si eu acum traiesc o mare frica. Sunt intr-o perioada foarte grea din viata mea, in care, dupa multe evenimente tensionate si MULT stress la serviciu, am intrat intr-o stare de anxietate si depresie (diagnosticata clinic) pentru care am inceput tratament. Inainte de a face acest pas, am incercat pe propriile puteri, m-am rugat cat am putut de mult, am fost la Maslu, la biserici multe si am vb si cu un parinte duhovnic - el este de fapt chiar cel ce mi-a spus sa merg la medic si am luat aceasta ca pe o indrumare de la Duhul Sfant, prin parintele caruia ma spovedeam, ca trebuie sa accept acest ajutor.
Recunosc ca nu am credinta in asa fel incat prin ea sa imi vindec toate fricile. Credinta mea e slaba, rugaciunea e cum e ... ma rog la Dumnezeu sa ma intareasca in acestea.
Mi-e tare frica prin ceea ce fac/simt, sa nu il supar pe Dumnezeu. Dar nici nu stiu ce anume ar trebui sa fac sa nu il supar. Bine, acum sunt intr-un moment de criza si de multe, multe indoieli si intrebari, caracteristice cred eu si starii in care ma aflu.
Vreau sa va intreb insa: cum se poate face o astfel de "separare de lume" pentru a trai doar pentru Dumnezeu cand ai familie? Am sot (care nu este asa credincios, adica nici macar cat mine), am un baietel de un an jumate, am parinti, frati, traim toti impreuna, o izolare a mea i-ar tulbura cumplit. Oare prin aceasta nu fac si mai mare pacat?
Cum poate un om care traieste in lume, cu familie, serviciu etc sa mentina vie comuniunea cu Dumnezeu?
Iertati-ma daca mesajul meu pare prostesc sau aiurea ... am postat exact ce am scris, fara sa recitesc.

Stimata doamna, parerea unui om care isi duce crucea tot in mijlocul lumii, la inceput de drum, este ca celui care are credinta in Dumnezeu nu trebuie sa ii fie frica de ce i se va intampla in lumea aceasta. Credinta si iubirea, spun eu, permit crestinului sa accepte voia Domnului si sa o indeplineasca. Eu imi spun deseori: ce vrea Domnul se va indeplini,pentru ca Domnul nu ne doreste raul depinde de noi, turnura sau incarcatura pozitiva/negativa pe care o capata evenimentele din viata noastra-. Exista deci,si o contributie a mea, si anume ca trebuie sa imi indeplinesc datoria mea de fiinta umana si de crestin, sa imi duc crucea si sa imi inmultesc talantii, cu alte cuvinte, in orice situatie m-as afla, consider ca trebuie sa dau tot ce am din mine spre rezolvarea acesteia, pentru ca mai tarziu sa nu ma uit cu regret in urma la jumatatile de masura- toate acestea in legatura cu frica /fricile dvs. Cred ca cel mai frumos lucru atunci cand crezi, atunci cand iubesti este acel sentiment ca esti in siguranta orice s-ar intampla. Incercati sa va ganditi la acest sentiment. E ca si cum ai inchide ochii si, desi , esti inconjurata de abisuri, capul tau se sprijina pe umarul lui Dumnezeu, iar ingerul tau pazitor ,cu aripile sale, te tine in brate si te mangaie ca si cum te-ar dezlega de cele mai adanci pacate. Alungati-va temerile gandindu-va la vremea cand erati copil. Si acum sunteti copilul lui Dumnezeu, si nu trebuie sa purtati frica de nimic, caci El are grija de toate. Noi doar trebuie sa Il ascultam. Atat doar pot sa va spun din nefericire.Cat despre chestiunea legata de separatia dintre Dumnezeu si familie nici nu cred ca exista asa ceva la un crestin. E pura demagogie a spune ca esti un credincios, dar ca in familia ta nu te poti manifesta ca atare- va rog sa ma iertati pt tonul acesta- faptele sunt cele care vorbesc despre credinta noastra. Comuniunea cu Dumnezeu se mentine vie prin familie, prin comportamentul pe care il puteti da exemplu copilului dumneavoastra si chiar sotului, prin felul in care le vorbiti sau colegilor,prin felul in care traiti intru credinta si iubire. Asa cred eu ca veti gasi seninatatea, pacea si linistea de care are nevoie sufletul. Faceti din credinta dvs un mod de a exista, de a fi. Toate acestea le spune cineva care "voieste multe, dar face si el putine".

[eclat_de_lune]

În prealabil postat de dragomirna

eclat_de_lune* scz (apropos, frumos nick :rolleyes: )

Multumesc pentru apreciere. Este o incercare de traducere a semnificatiei numelui meu de botez.

[eclat_de_lune]

Referitor tot la postul dnei Ecaterina, cateva sfaturi practice: nu ati putea sa va luati un concediu, sa va acordati ceva timp in care sa va reconsiderati prioritatile, sa va odihniti, sa petreceti ceva timp cu familia si sa va bucurati de minunile din lumea aceasta? Sa faceti o calatorie, un pelerinaj poate impreuna cu ai dvs?:)

[sofiaiuga]

În prealabil postat de eclat_de_lune

Voi fi carcotasa si voi intreba: 1 )cum este posibil sa te *hotarasti* sa il iubesti pe Dumnezeu? 2)De ce ne-ar fi frica ca il suparam, nu doar Dumnezeu este iubire si iertare? 3)De ce este nevoie de reguli ca sa iubesti? 4)Sa inteleg ca daca sunt respectate toate aceste reguli, inseamna ca nu imi va mai fi frica- atunci de ce si cei mai sfinti si cei mai intelepti obisnuiesc sa spuna ca lor nu le este frica de nimic decat de Dumnezeu?5) Si nu in ultimul rand, de ce sa iubesc sau sa am o relatie cu cineva doar din frica?
In ceea ce ma priveste, eu cred ca frica de Dumnezeu este un alt mod de a vorbi despre smerenie. Nu neaparat frica de a fi pedepsit, cat teama de a-ti fi scapat vreun pacat, vreo "jignire" adusa Domnului si sa fie pana la urma vorba de frica de a-l indeparta pe Dumnezeu de la tine.

1.HOTARIREA e de a fi crestin cu adevarat2.pt ca noi sintem pacatosi si mereu pacatuim chiar fara a ne da de multe ori seama de asta si IL putem supara pe Dumnezeu fara sa ne dam seama,sau chiar crezind ca facem bine!3.Iubirea este un dar de la Dumnezeu pe care EL ti-o DARUIESTE IN MASURA IN CARE AI BUNAVOUNTA SI INCERCI SA TE CURETI DE PACATE ,PRIN REGULILE STABILITE DE EL IN BISERICA LUI,spovadanie cu cainta si hotarirea de a nu mai pacatui4.frica DE Dumnezeu nu ar trebui sa AIBA UN FINAL IN ACEASTA LUME ,CIT TRAIM PT CA ,CU CIT OMUL SE SFINTESTE PRIN LEPADAREA DE PACATE ISI DA SEAMA ,PRIN APROPIEREA TOT MAI MULT DE DUMNEZEU,CIT DE PACATOS ESTE SI CIT DE MULT MAI ARE PINA LA PERFECTINEA LUI DUMNEZEU,de aceea sfintii devin tot mai smeriti pe masura ce se induhovnicesc.SMERENIA este si ea,ca si IUBIREA tot un dar de la Dumnezeu,care il obtin sfintii .
Daca frica are ca temei frica de iad ,atunci acea frica nu este din iubire fata de Dumnezeu.FRICA este acea teama de a nu-l supara pe DOMNUL ,care mie mi-a facut asa de mult bine.

[eclat_de_lune]

În prealabil postat de sofiaiuga

1.HOTARIREA e de a fi crestin cu adevarat2.pt ca noi sintem pacatosi si mereu pacatuim chiar fara a ne da de multe ori seama de asta si IL putem supara pe Dumnezeu fara sa ne dam seama,sau chiar crezind ca facem bine!3.Iubirea este un dar de la Dumnezeu pe care EL ti-o DARUIESTE IN MASURA IN CARE AI BUNAVOUNTA SI INCERCI SA TE CURETI DE PACATE ,PRIN REGULILE STABILITE DE EL IN BISERICA LUI,spovadanie cu cainta si hotarirea de a nu mai pacatui4.frica DE Dumnezeu nu ar trebui sa AIBA UN FINAL IN ACEASTA LUME ,CIT TRAIM PT CA ,CU CIT OMUL SE SFINTESTE PRIN LEPADAREA DE PACATE ISI DA SEAMA ,PRIN APROPIEREA TOT MAI MULT DE DUMNEZEU,CIT DE PACATOS ESTE SI CIT DE MULT MAI ARE PINA LA PERFECTINEA LUI DUMNEZEU,de aceea sfintii devin tot mai smeriti pe masura ce se induhovnicesc.SMERENIA este si ea,ca si IUBIREA tot un dar de la Dumnezeu,care il obtin sfintii .
Daca frica are ca temei frica de iad ,atunci acea frica nu este din iubire fata de Dumnezeu.FRICA este acea teama de a nu-l supara pe DOMNUL ,care mie mi-a facut asa de mult bine.

Pentru raspunsul dvs cu nr 1, as putea spune ca o asemenea decizie nu se ia decat daca nu ai fost pana la un moment dat crestin si doresti sa te botezi, dar cei mai multi dintre noi sunt deja botezati si au avut parte si de o educatie ortodoxa, deci ca sa vb de o hotarare care implica alegere si deci ratiune, este nevoie de discernamant. Nu iti spui: "hai sa il iubesc si pe Dumnezeu, ca doar nu am nimic de pierdut!", cred ca a te limita doar la pariul lui Pascal, este o perspectiva care nu se potriveste ortodoxului, sau mai bine spus e o conditie necesara, dar nu suficienta.
Pentru raspunsul nr 3, cred ca nu sunt de acord cu spusele dvs, deoarece nu cred ca iubirea este un dar de la Dumnezeu pe care ti-o acorda doar daca ai bunavointa, Dumnezeu ne iubeste neconditionat -asta pe de o parte, si pe de alta parte: a sadit in noi toti samanta iubirii, suntem dupa chipul si asemanarea Sa, insa noi suntem cei care ingropam aceasta samanta de la El primita si data tuturor in mod egal. In rest, sunt in mare de acord cu dvs.

[sofiaiuga]

e vb de noi crestinii ortodocsi ,care iliubim cu ADEVARAT pe Dumnezeu cind se petrece in sufletul fiecaruia dintre noi acea metanoia,schimbare profunda ,fara de care noi zicem ca sintem crestini ,dar nu constientizam decit cu numele!
La pct.3 nu e vb de iubirea lui Dumnezeu fata de noi ci de iubirea nosta fata de Dumnezeu ,cre are mult de parcurs pina la aj sa-l iubim pe Dumnezeu asa cum trebuie ,dar asta doar sfintii reusesc.:)

[eclat_de_lune]

Multumesc pentru raspunsuri, Sofia, tie ca si celorlalti.

[eclat_de_lune]

Am deschis topicul acesta deoarece sintagma "frica de Dumnezeu" are sanse sa fie prost inteleasa. Mai ales de cei care sustin despre credinciosi, despre crestini, ca religia este doar apanajul si suportul celor slabi care au nevoie de credinta in ceva supranatural ca sa poata sa isi accepte conditia de muritori.- cunoasteti bineinteles argumentele nietzscheene-. Pana la urma, prin argumentele voastre, putem vedea ca nu este deloc astfel. Frica de Dumnezeu este o sintagma care da seama de multe intelesuri, dar care numai pt un crestin poate sa presupuna salvarea, nu prin mijloace josnice, prin utilizarea conditionarii josnice, ci prin cunoasterea de sine prin raportarea la Dumnezeu si la iubirea Sa din care suntem cu totii plamaditi.

[s_snape]

Mie nu mi-e frica de Dumnezeu...N-are decat sa ma "trasneasca" daca are chef...:rolleyes: