E BINE SA PLANGI IN TIMPUL SLUJBELOR

[cristiboss56]

"Lacrimile în vremea rugăciunii sunt o frumoasă baie, iar după rugăciune să ţii minte pentru ce ai plâns ". ( Sf. Nil Sinaitul ) . "Ferice de cei care îşi plâng cu adevărat păcatele". ( Avva Isaia Pustnicul ) . "Rugăciunea împuternicită de lacrimi scoate afară din suflet toate gândurile care o duşmănesc". ( Avva Ilie Ecdicul ) .

[Traditie1]

În prealabil postat de cristiboss56

"Lacrimile în vremea rugăciunii sunt o frumoasă baie, iar după rugăciune să ţii minte pentru ce ai plâns ". ( Sf. Nil Sinaitul ) . "Ferice de cei care îşi plâng cu adevărat păcatele". ( Avva Isaia Pustnicul ) . "Rugăciunea împuternicită de lacrimi scoate afară din suflet toate gândurile care o duşmănesc". ( Avva Ilie Ecdicul ) .

Cum am mai zis, nu contează lacrimile ci durerea reală din suflet, dacă vorbim de plângerea păcatelor. Apa care curge din ochi nu spală nici un păcat, e H20 și nimic mai mult.


Dacă vom analiza ce simțim atunci când plângem și după aceea vom constata o mângâiere, o delectare și încântare care nu este altceva decât mândria, mulțumirea de sine.

Plânsul e o formă de manifestare a egoismului nostru, o auto-compătimire (când urmează unei introspecții a propriilor suferințe) sau auto-încântare (când e plâns de bucurie), întotdeauna ceva necurat.

Când Sfinții Părinți recomandă plângerea păcatelor ei vorbesc de căință, de durerea inimii, de remușcări iar dacă sunt unii care au vorbit exclusiv de apa din ochi atunci e vorba de înșelare duhovnicească, închipuire de sine de care sufereau și ei, ca orice om.

Închipuirea de sine nu e un păcat mic ci periculos, fiindcă este poarta mândriei. Trebuie să avem discernământ față de scrierile Părinților, nu să luăm orice pe neverificate.

[Erethorn]

În prealabil postat de Traditie1

Plânsul e o formă de manifestare a egoismului nostru, o auto-compătimire (când urmează unei introspecții a propriilor suferințe) sau auto-încântare (când e plâns de bucurie), întotdeauna ceva necurat.

Mi se pare o imensa exagerare si, in acelasi timp, o jignire la adresa acelora a caror emotivitate se manifesta prin plans.

Nu se poate face atat de usor distinctie intre starea interioara si manifestarea ei exterioara.

Ca unii pot sa "dea apa la soareci" la comanda, pentru a impresiona, sunt de acord. Dar de aici si pana la a acuza pe cel care plange in timpul rugaciunii de necuratenie e cale lunga.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Erethorn

Mi se pare o imensa exagerare si, in acelasi timp, o jignire la adresa acelora a caror emotivitate se manifesta prin plans.

Nu se poate face atat de usor distinctie intre starea interioara si manifestarea ei exterioara.

Ca unii pot sa "dea apa la soareci" la comanda, pentru a impresiona, sunt de acord. Dar de aici si pana la a acuza pe cel care plange in timpul rugaciunii de necuratenie e cale lunga.

Corect ! Sa ne ferim de verdicte atat de categorice , precum purcede fratele nostru !

În prealabil postat de albinuta

EU MERG IN TARA ODATA PE AN PRIMUL LUCRUL CARE IL FAC MERG LA SLUJBA SF LITURGHI NU AM PUTUT SA MA ABTIN SI AM PLANS APROAPE TOATA LITURGHIA TIN SA VA SPUN CA MI-AM SMINTIT PRIETENII MAI ALES PE PREOTEASA:thumbsup:ACUM CE SA FAC SA NU MAI MERG LA SLUJBA? DAR NU POT SA FAC ASTA.mai bine schimb biserica decat sa ma despart de slujbe.Ce ma sfatuiti sa fac? DOAMNE AJUTA

La ceasul rugaciunii,fie in biserica,fie in casa,lacrimile sunt binefacatoere si folositoare.Trebuie insa sa le ascundem de ceilalti.Lacrimile sunt margaritare duhovnicesti stralucitoare,dar cu cat le aratam,cu atat orbesc cu stralucirea lor.Cand nu ne rugam singuri,sa ne limitam la lacrimile tainice ale inimii,la starea de evlavie,la duhul zdrobirii de inima.

[tigerAvalo9]

Nu te opri,nu te abtine din plans.Plansul e o rugaciune, o descarcare si un semn de strigat catre Dumnezeu.Mai ales la tine inseamna recunostinta,iubire,regret.Plansul e placut in fata lui Dumnezeu si oricine te indeamna sa plangi cand iti vine.Dumnezeu sa te ajute!

[daniil96]

lacrimile sunt de 2 feluri:

1. din slabiciunea firii
2. de la Duhul Sfant


fericiti cei care le au pe cele greu de dobandit ...


... dar sa nu fim mandri si sa credem ca am dobandit cerul ... cand suntem copii

[Traditie1]

În prealabil postat de Erethorn

Mi se pare o imensa exagerare si, in acelasi timp, o jignire la adresa acelora a caror emotivitate se manifesta prin plans.

Nu se poate face atat de usor distinctie intre starea interioara si manifestarea ei exterioara.

Ca unii pot sa "dea apa la soareci" la comanda, pentru a impresiona, sunt de acord. Dar de aici si pana la a acuza pe cel care plange in timpul rugaciunii de necuratenie e cale lunga.

Afirmațiile dvs. dovedesc o gândire instinctivă, o preluare mecanică a unor teorii din tradiția bisericească sau din societate. După ce vă ghidați când faceți niște afirmații? Ați analizat problema sau doar urmați niște opinii considerate normă de către alții?

A adopta niște puncte de credință fără verificare e un fanatism fără nici un rezultat benefic. Noi trebuie să ne însușim adevărul printr-o experiere a lui directă, nu prin adoptarea orbească a unor idei emise de ceilalți. Un adevăr acceptat fără înțelegere nu are nici o valoare. În plus, a adopta fără discernământ tot felul de învățături are mari șanse de înșelare.


Dacă veți căuta independent să înțelegeți psihologia plânsului, poate veți ajunge la aceeași concluzie cu mine: apariția lui în momente de puternică emotivitate (bucurie sau dimpotrivă durere) nu are o cauză duhovnicească ci este o manifestare a orgoliului. Pusă în cuvinte, trăirea care duce la apariția plânsului ar suna cam așa: "trăiești sentimente dramatice, ești o ființă nobilă". Aceasta e sugestia care provoacă plânsul, voce care poate fi foarte bine a diavolului. Plânsul este alintare, auto-încântare, cu alte cuvinte mândrie.


Căința adevărată pentru păcate sau pentru altceva nu se manifestă prin lacrimi ci printr-o durere mută. Plânsul e întotdeauna întors spre propria măgulire, e o formă de auto-compătimire, de mângâiere prin gâdilarea orgoliului.


Trebuie să ne învățăm să ne controlăm emoțiile și gândurile, aceasta ar trebui să fie activitatea noastră principală fiindcă numai așa ne vom curăța de patimi. Și cu timpul vom ajunge să înțelegem natura păcătoasă a diverselor manifestări pe care înainte le consideram nevinovate. Mândria are aspecte foarte subtile și învingerea ei este scopul principal al luptei duhovnicești.

[Monalisa]

Nu stiu de ce, dar mie una imi vine sa rad in timpul slujbei de Liturghie ...
Mai demult plangeam, acum rad desi nu e de ras, mai degraba de plans, mai ales cand vine milogu' cu galeata sa-i dau si lui un banut saracutul de el, ca tare sarac e ...

e adevarat, m-am smintit si eu, pot sa zic; adica nu e normal; dar e mai bine totusi daca nu-ti place de preot sa schimbi biserica, asa e cel mai intelept

Sunt momente in timpul slujbelor cand imi vine si mie sa plang. Nu m-am gandit niciodata daca e bine sau nu. Dar intotdeauna ma abtin si-mi reprim lacrimile.
Dar daca cineva plange cand se spovedeste?