Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[DragosP]

În prealabil postat de stefan florin

asta de unde ai mai scos-o? Omul a fost creeat COMPLET in ziua a 6-a, deci INAINTE de caderea adamica. Nicaieri NU scrie ca Dumnezeu l-ar mai fi "imbunatatit" pe om dupa cadere

Nuuuu. Numa' i-a dat să cunoască moartea. În rest, nimic.

În prealabil postat de stefan florin

asta de unde ai mai scos-o? Omul a fost creeat COMPLET in ziua a 6-a, deci INAINTE de caderea adamica. Nicaieri NU scrie ca Dumnezeu l-ar mai fi "imbunatatit" pe om dupa cadere

Dar cine a spus ca omul s-a imbunatatit dupa cadere?!?

Poate nu intamplator am dat peste acest articol despre Nicolae Steinhardt, in care nu se vorbeste despre placere, ci despre fericire:

"Cutremurat de frică şi de milă, cu dragoste neţărmurită pentru semenii în suferinţă (philanthropon, cum îi zicea Aristotel), Steinhardt cere botezul creştin, trecerea la credinţa milei şi a dragostei de oameni, tocmai în opoziţie cu iadul în care trăia, el visează la raiul creştin.

După încreştinarea făcută în astfel de condiţii, dar cu toată gândirea şi simţirea, Steinhardt trăieşte clipa existenţialistă a fericirii. Într-o noapte, sub forma unui vis. Vede o lumină uriaşă, care îl cuprinde din toate părţile şi înţelege că este lumina Taborului. Îl cuprind o plăcere nemărginită şi uimirea (taumaston) unei minuni de nedescris. Aceasta este fericirea, cu toată măreţia ei. Şi o zice Steinhardt: sunt fericit, fericit, fericit!

Nimic nu se compară cu fericirea, doar atâta că, tot în spirit existenţialist, oricât de măreaţă ar fi clipa, ea trece.
Trece şi vremea detenţiei, vine eliberarea, dar clipa fericirii nu mai revine, decât jurnalistic, prin reamintirea ei permanentă.

Steinhardt nu renunţă însă la calea pe care a pornit. Îşi desăvârşeşte Botezul şi îşi măreşte credinţa până spre sihăstria creştină, isihia, cum îi zice el, adică liniştirea, purificarea totală faţă de nimicnicia lumii, pregătirea pentru fericirea cea adevărată şi veşnică.

Se spune că fiecare om are o poartă a lui, poarta destinului său, pe care o aminteşte şi Steinhardt. Poarta pe care unii o caută toată viaţa. Câte unul o şi găseşte, dar ea poate să fie închisă sau bine păzită, ca în povestea lui Kafka. A fost însă un om, am putea să zicem ca într-un basm, pe care îl chema Nicolae Tare ca piatra (Steinhardt) şi care după multe rătăciri ajunse la poarta unei mănăstiri.

Bătu cu toiagul în poartă, hotărât să lupte pentru a intra cu oricine l-ar opri. Dar în locul paznicului la care se aştepta, în pragul porţii, cu cheile la brâu, se arată Sfântul Petru:

„- Nicolae, Nicolae, pe unde ai rătăcit atâta vreme, căci tocmai venisem ca să încui poarta aceasta?”
- Am făcut un ocol, Preasfinte, şi am intrat pe altă poată, de unde era să nu mai ies. Am tot căutat înţelepciunea şi fericirea, pe care le-am şi trăit într-un vis de lumină, cuprins de frică şi de milă. Dar visul a trecut, Preasfinte, şi am venit aici pentru adevăratul botez şi pentru fericirea veşnică.
- Dacă pentru o clipă de fericire, îi zise Sfântul Petru, ai îndurat atâta frică, ce vei face în faţa fricii de Dumnezeu, frica cea mare (mega fobia)? Nu ştiu, Părinte, ce voi face, dar merită să încerc, căci pe mine mă cheamă Tare ca piatra.

Şi omul nostru a intrat pe poarta care duce spre Împărăţia lui Dumnezeu. Pe poarta mânăstirii „Sfânta Ana” de la Rohia.
Până unde o fi ajuns oare nu vom şti niciodată. Cert este însă că, cel puţin în ultimii săi ani, omul acesta a încercat să meargă pe urmele lui Iisus Hristos, căci Acesta este calea, adevărul şi viaţa (he hodos, he aletheia, he zoe), fără să uite însă, ca învăţătură de minte şi pentru noi, că începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu."
http://www.revistaclipa.com/6940/201...espre-fericire

[stefan florin]

În prealabil postat de Miha-anca

Dar cine a spus ca omul s-a imbunatatit dupa cadere?!?

Poate nu intamplator am dat peste acest articol despre Nicolae Steinhardt, in care nu se vorbeste despre placere, ci despre fericire:

"Cutremurat de frică şi de milă, cu dragoste neţărmurită pentru semenii în suferinţă (philanthropon, cum îi zicea Aristotel), Steinhardt cere botezul creştin, trecerea la credinţa milei şi a dragostei de oameni, tocmai în opoziţie cu iadul în care trăia, el visează la raiul creştin.

După încreştinarea făcută în astfel de condiţii, dar cu toată gândirea şi simţirea, Steinhardt trăieşte clipa existenţialistă a fericirii. Într-o noapte, sub forma unui vis. Vede o lumină uriaşă, care îl cuprinde din toate părţile şi înţelege că este lumina Taborului. Îl cuprind o plăcere nemărginită şi uimirea (taumaston) unei minuni de nedescris. Aceasta este fericirea, cu toată măreţia ei. Şi o zice Steinhardt: sunt fericit, fericit, fericit!

Nimic nu se compară cu fericirea, doar atâta că, tot în spirit existenţialist, oricât de măreaţă ar fi clipa, ea trece.
Trece şi vremea detenţiei, vine eliberarea, dar clipa fericirii nu mai revine, decât jurnalistic, prin reamintirea ei permanentă.

Steinhardt nu renunţă însă la calea pe care a pornit. Îşi desăvârşeşte Botezul şi îşi măreşte credinţa până spre sihăstria creştină, isihia, cum îi zice el, adică liniştirea, purificarea totală faţă de nimicnicia lumii, pregătirea pentru fericirea cea adevărată şi veşnică.

Se spune că fiecare om are o poartă a lui, poarta destinului său, pe care o aminteşte şi Steinhardt. Poarta pe care unii o caută toată viaţa. Câte unul o şi găseşte, dar ea poate să fie închisă sau bine păzită, ca în povestea lui Kafka. A fost însă un om, am putea să zicem ca într-un basm, pe care îl chema Nicolae Tare ca piatra (Steinhardt) şi care după multe rătăciri ajunse la poarta unei mănăstiri.

Bătu cu toiagul în poartă, hotărât să lupte pentru a intra cu oricine l-ar opri. Dar în locul paznicului la care se aştepta, în pragul porţii, cu cheile la brâu, se arată Sfântul Petru:

„- Nicolae, Nicolae, pe unde ai rătăcit atâta vreme, căci tocmai venisem ca să încui poarta aceasta?”
- Am făcut un ocol, Preasfinte, şi am intrat pe altă poată, de unde era să nu mai ies. Am tot căutat înţelepciunea şi fericirea, pe care le-am şi trăit într-un vis de lumină, cuprins de frică şi de milă. Dar visul a trecut, Preasfinte, şi am venit aici pentru adevăratul botez şi pentru fericirea veşnică.
- Dacă pentru o clipă de fericire, îi zise Sfântul Petru, ai îndurat atâta frică, ce vei face în faţa fricii de Dumnezeu, frica cea mare (mega fobia)? Nu ştiu, Părinte, ce voi face, dar merită să încerc, căci pe mine mă cheamă Tare ca piatra.

Şi omul nostru a intrat pe poarta care duce spre Împărăţia lui Dumnezeu. Pe poarta mânăstirii „Sfânta Ana” de la Rohia.
Până unde o fi ajuns oare nu vom şti niciodată. Cert este însă că, cel puţin în ultimii săi ani, omul acesta a încercat să meargă pe urmele lui Iisus Hristos, căci Acesta este calea, adevărul şi viaţa (he hodos, he aletheia, he zoe), fără să uite însă, ca învăţătură de minte şi pentru noi, că începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu."
http://www.revistaclipa.com/6940/201...espre-fericire

amicul Dragos a spus ca Dumnezeu a creeat placerile carnale DUPA caderea omului. Asta nu are cum sa fie adevarat deoarece Dumnezeu a terminat creatia in ziua a 6-a, inclusiv omul. Nicaieri nu spune in Biblie ca Dumnezeu ar mai fi adaugat ceva omului dupa cadere

În prealabil postat de stefan florin

amicul Dragos a spus ca Dumnezeu a creeat placerile carnale DUPA caderea omului. Asta nu are cum sa fie adevarat deoarece Dumnezeu a terminat creatia in ziua a 6-a, inclusiv omul. Nicaieri nu spune in Biblie ca Dumnezeu ar mai fi adaugat ceva omului dupa cadere

Cum sa nu, stefan florin, sigur ca Dumnezeu a mai adaugat ceva omului dupa cadere si anume imbracaminte de piele:
Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.
(Facerea 3, 21)

Si citind acum in Facerea 3, mi-a atras atentia acest verset:
De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. (Facerea 3, 6)
Dumnezeu ne spune si in ce fel au pacatuit: in primul rand prin incredere in propria judecata, cand Dumnezeu le spusese clar ce au de facut: sa se abtina de la mancat rodul acelui pom. Si pentru aceasta nesupunere Eva a gasit si trei motive: fructul era bun de mancat; era placut vederii; si era vrednic de dorit.
Oare nu tot in acelasi fel pacatuim si noi, neinvatand nimic din experienta tragica a Evei?

Cred ca placerile carnale le-a creat Dumnezeu de la inceput, dar nu pentru oameni, ci pentru animale.

[stefan florin]

În prealabil postat de Miha-anca

Cum sa nu, stefan florin, sigur ca Dumnezeu a mai adaugat ceva omului dupa cadere si anume imbracaminte de piele:
Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.
(Facerea 3, 21)

Si citind acum in Facerea 3, mi-a atras atentia acest verset:
De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. (Facerea 3, 6)
Dumnezeu ne spune si in ce fel au pacatuit: in primul rand prin incredere in propria judecata, cand Dumnezeu le spusese clar ce au de facut: sa se abtina de la mancat rodul acelui pom. Si pentru aceasta nesupunere Eva a gasit si trei motive: fructul era bun de mancat; era placut vederii; si era vrednic de dorit.
Oare nu tot in acelasi fel pacatuim si noi, neinvatand nimic din experienta tragica a Evei?

Cred ca placerile carnale le-a creat Dumnezeu de la inceput, dar nu pentru oameni, ci pentru animale.

haina de piele este un acesoriu
de unde stii ca aminalele simt placeri carnale?
si daca placerile carnale Dumnezeu le-a facut pt animale, atunci CE CAUTA ACESTE PLACERI LA OM?

[AlinB]

În prealabil postat de Miha-anca

Cred ca placerile carnale le-a creat Dumnezeu de la inceput, dar nu pentru oameni, ci pentru animale.

Daca prin placerile carnale intelegem atractia fatidica si irezistibila spre impreunare, este adevarat, pentru ca omul pacatos, fiind lipsit de minte, nu se gandeste prea mult la urmasi, de aceea, aceasta cale a fost lasata tocmai pentru ca omul sa nu dispara.

În prealabil postat de stefan florin

haina de piele este un acesoriu
de unde stii ca aminalele sint placeri carnale?
si daca placerile carnale Dumnezeu le-a facut pt animale, atunci CE CAUTA ACESTE PLACERI LA OM?

Sa le multumim protoparintilor nostri pentru acest lucru.
Dealtfel haina de piele nu este un accesoriu in adevaratul sens al cuvantului. Dar poate e cineva, care ne poate lamuri mai bine in acest sens.

Imi amintesc ca am citit despre un sfant, care L-a vazut pe Dumnezeu, ca dupa vedenie acesta s-a simtit ca un animal, comparandu-se cu Dumnezeu. Mie acest amanunt mi s-a parut semnificativ pentru starea cazuta in care ne aflam.

[Demetrius]

În prealabil postat de Miha-anca

...Cred ca placerile carnale le-a creat Dumnezeu de la inceput, dar nu pentru oameni, ci pentru animale.

Dumnezeu nu incurca lucrurile pentru ca El nu da cu zarul.
Animalele n-au orgasm.

[DragosP]

Eu zic să te uiţi pe la maimuţe un pic.

[Yasmina]

În prealabil postat de Demetrius

Dumnezeu nu incurca lucrurile pentru ca El nu da cu zarul.
Animalele n-au orgasm.

Stati cam prost cu biologia si zoologia.