rugaciunea

[dorinel78]

eu unul cand simt nevoia sa ma rog intu in biserica incerc sa imi gasesc un scaun si... incepe cineva sa vorbeasca.. sincer imi piere si cheful. in casa Domnului nu se vorbeste.. Altadata stateam pe un scaun in fata unei icoane si vine femeia care statea la lumanari si imi spune sa ma mut pe alt scaun. cum e posibil asa ceva? tocmai oamenii care stau in biserica sa incalce astefel de reguli??? sincer m a durut. ma intrebam unde e credinta oamenilor.unde respectul? cand cineva se roaga nu il deranjezi pt nimic in lume... pt un timp nu am mai mers la biserica...

[dorinel78]

Articol ziar ,,Averea' din 23.10.06. citez:
"""AMBITII. Preotul Eliade Gaina (medalion), din Bucura-Mehedinti, a refuzat, sambata, sa boteze un copil, de suparare ca tatal micutului nu-i reparase masina distrusa intr-un accident rutier."""

din pacate nu e un caz singular... si ne mai miram de ce nu mai crede lumea in preoti, de ce ne spovedim, de ce nu mai exista duhovnici, calugari desavarvisiti...

ma intreb daca toti Sfintii ar fi trat in ziua de azi, cand ispita este atat de mare, ar mai fi ajuns sa fie luminati de Duhul Sfant.. Eu unul sunt sigur ca nu toti, iar cei care ar fi dus o viata in pustie, in rugaciune ar fi fost considerati nebuni...

În prealabil postat de dorinel78

Articol ziar ,,Averea' din 23.10.06. citez:
"""AMBITII. Preotul Eliade Gaina (medalion), din Bucura-Mehedinti, a refuzat, sambata, sa boteze un copil, de suparare ca tatal micutului nu-i reparase masina distrusa intr-un accident rutier."""

din pacate nu e un caz singular... si ne mai miram de ce nu mai crede lumea in preoti, de ce ne spovedim, de ce nu mai exista duhovnici, calugari desavarvisiti...

ma intreb daca toti Sfintii ar fi trat in ziua de azi, cand ispita este atat de mare, ar mai fi ajuns sa fie luminati de Duhul Sfant.. Eu unul sunt sigur ca nu toti, iar cei care ar fi dus o viata in pustie, in rugaciune ar fi fost considerati nebuni...

Trebuie sa credem in Dumnezeu, nu in preoti. Preotii sunt oameni si toti oamenii fac pacate. Si ei raspund pentru pacatele lor. Si oricum pacatele lor nu sunt problema noastra. Chiar nu ma intereseaza. Nu exista om fara pacat. Singurul care n-a pacatuit a fost Iisus Hristos. Dar el este fiul lui Dumnezeu. Importatnt este sa ne para rau cu sinceritate de ce am facut, sa ne spovedim si sa incercam sa nu mai repetam pacatele deja marturisite. Daca avem sansa sa algem calea mantuirii, mai devreme sau mai tarziu in viata, o facem numai pentru noi. Fara ajutorul preotilor, fara prezenta noastra in Biserica la liturghie, conform credintei crestine (ortodoxe sau catolice) nu se poate. Si chiar nu trebuie si chiar nu avem voie sa judecam pe nimeni. Dumnezeu ne judeca pe toti si noi e bine sa ne rugam sa fie milostiv cu noi, cu apropiatii nostri, cu dusmanii nostri. Nu credem in Dumnezeu pentru ca e mai simplu si mai comod si de ce nu ... da mai bine, suna mai intelectual sa spui... eu am credinta mea. Dumnezeu sa ne ajute sa gasim duhovnicul potrivit si Biserica in care sa ne rugam si sa ne apropeim astfel de Dumnezeu, spre binele nostru, nu al preotului.

[CM]

În prealabil postat de dorinel78

eu unul cand simt nevoia sa ma rog intu in biserica incerc sa imi gasesc un scaun si... incepe cineva sa vorbeasca.. sincer imi piere si cheful. in casa Domnului nu se vorbeste.. Altadata stateam pe un scaun in fata unei icoane si vine femeia care statea la lumanari si imi spune sa ma mut pe alt scaun. cum e posibil asa ceva? tocmai oamenii care stau in biserica sa incalce astefel de reguli??? sincer m a durut. ma intrebam unde e credinta oamenilor.unde respectul? cand cineva se roaga nu il deranjezi pt nimic in lume... pt un timp nu am mai mers la biserica...

In "camara" inimii tale vei gasi loc, timp si liniste pentru rugaciune.
Este adevarat ce spui despre galagia din biserici, este un fenomen de care nu vei scapa in nici o biserica ortodoxa.
Este o problema de "organizare" as zice. Mai mult administrativa.
Lumea vine intr-un fel ca le muzeu si uita ca unii poate cauta linistea pentru a se ruga.
Si as zice ca asta vine din educatie. Lipsa. Cine ar trebui sa o faca?
Fiecare din noi cred pana la urma. Nu-i nici o rusine sa atragi atentia unui semen ca se afla intr-o biserica si nu este cazul sa vorbeasca in gura mare.
Pana acum anu am pus in practica acest lucru, dar imi propun.
Daca nu o facem noi, cine sa o faca in locul nostru? Preotul? Nu cred ca-l intereseaza.

[Laurentiu]

Rugaciunea parintelui Arsenie Boca:

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca astazi toata ziua sa am grija sa ma leapad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac, si astfel, tinand la mine Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajuta-mi ca rugaciunea Prea Sfant Numelui Tau sa-mi lucreze in minte mai repede ca fulgerul de pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, ca iata mint in tot ceasul.
Doamne . Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intunerec.Patimile au pus tina pe ochii mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, si asa risipim in desertaciuni zilele noastre, umiliti si dosaditi pana la pamant.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi.Pune foc temnitei in care Te tinem, aprinde dragostea Ta in inimile noastre, arde spinii patimilor si fa lumina sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca nu ne dam seama ce nedesavarsiti suntem, cat Esti de aproape de sufletele noastre si cat Te departam prin nimiciile noastre, ci lumineaza lumina Ta peste noi ca sa vedem lumea prin ochii Tai, sa traim in veac prin viata Ta, lumina si bucuria noastra, slava Tie.
AMIN

[silverstar]

Se stie ca rugaciunea spusa din inima, cu credinta, indaratnicie si perseverenta face minuni. Nu stiu daca chiar conteaza locul, acasa sau la biserica, pe strada sau langa o persoana draga aflata in mare cumpana sau suferinta.
Cand ma simt coplesita de necaz, de durere sufleteasca sau nedreptatea unei societati in care suntem condamnati sa traim, incep sa ma rog. Si ma rog pentru rabdare, pentru liniste sufleteasca si trupeasca, pentru pace si lumina. Dupa ce stau la masa, adesea ma rog Bunului Dumnezeu sa dea paine si celor necajiti. Parca ma simt vinovata ca eu m-am hranit bine, ca stau in casa, la caldura, cand mii sau milioane de oameni de pe intreg mapomondul nu au nimic din ceea ce mie imi face traiul mai usor, si totusi atat de des ma declar nemultumita.
In 1999, cand mama mea a facut pancreatita, abia ma mutasem in apartamentul in care locuiesc si o parte din lucruri erau inca impachetate. Acolo erau si iconitele. Eram prea coplesita de verdictul medicilor, sansele mamei de a supravietui unei asemenea boli, erau aproape nule. Am adus de la cumnata mea o candela care are o iconita a Sfantului Nicolae si nopti intregi vorbeam si ma rugam. Ii vorbeam Sfantului Nicolae ca unui prieten de la care asteptam cel mai mare ajutor: pentru mama mai voiam putin timp de viata. Sarmana de ea isi dorise niste lucruri pe care cu mult efort si renuntari si sacrificii, reusise sa le faca, dar doctorii dadeau din cap si ne sfatuiau sa ne rugam pentru ea si sa gandim pozitiv. Nu puteam accepta gandul ca mama nu va mai trai sa se bucure de ceea ce avea, de ceea ce-si dorise. Important era ca mama mea respira si eu nu am abandonat lupta, rugaciunea adica. Cu cat starea ei era mai grava, cu atat rugaciunea mea, a noastra ca nu sunt singura, era mai staruitoare... Si minunea s-a produs.
Spun minunea pentru ca cei care stiu pot spune ce boala cumplita este pancreatita si din asa ceva, nu prea se mai scapa cu viata. Dupa aproape doua luni de spitalizare si doua operatii grele, mama a iesit din spital pe propriile-i picioare si a mai trait, normal, fara restrictii si alte alea, aproape 6 ani.
S-a stins pe neasteptate, in numai cateva minute, pe 8 nov. 2004, de ziua Sf. Mihail Si Gavril... Atunci n-a mai fost timp de rugaciune...

[Laurentiu]

În prealabil postat de silverstar

Se stie ca rugaciunea spusa din inima, cu credinta, indaratnicie si perseverenta face minuni. Nu stiu daca chiar conteaza locul, acasa sau la biserica, pe strada sau langa o persoana draga aflata in mare cumpana sau suferinta.
Cand ma simt coplesita de necaz, de durere sufleteasca sau nedreptatea unei societati in care suntem condamnati sa traim, incep sa ma rog. Si ma rog pentru rabdare, pentru liniste sufleteasca si trupeasca, pentru pace si lumina. Dupa ce stau la masa, adesea ma rog Bunului Dumnezeu sa dea paine si celor necajiti. Parca ma simt vinovata ca eu m-am hranit bine, ca stau in casa, la caldura, cand mii sau milioane de oameni de pe intreg mapomondul nu au nimic din ceea ce mie imi face traiul mai usor, si totusi atat de des ma declar nemultumita.
In 1999, cand mama mea a facut pancreatita, abia ma mutasem in apartamentul in care locuiesc si o parte din lucruri erau inca impachetate. Acolo erau si iconitele. Eram prea coplesita de verdictul medicilor, sansele mamei de a supravietui unei asemenea boli, erau aproape nule. Am adus de la cumnata mea o candela care are o iconita a Sfantului Nicolae si nopti intregi vorbeam si ma rugam. Ii vorbeam Sfantului Nicolae ca unui prieten de la care asteptam cel mai mare ajutor: pentru mama mai voiam putin timp de viata. Sarmana de ea isi dorise niste lucruri pe care cu mult efort si renuntari si sacrificii, reusise sa le faca, dar doctorii dadeau din cap si ne sfatuiau sa ne rugam pentru ea si sa gandim pozitiv. Nu puteam accepta gandul ca mama nu va mai trai sa se bucure de ceea ce avea, de ceea ce-si dorise. Important era ca mama mea respira si eu nu am abandonat lupta, rugaciunea adica. Cu cat starea ei era mai grava, cu atat rugaciunea mea, a noastra ca nu sunt singura, era mai staruitoare... Si minunea s-a produs.
Spun minunea pentru ca cei care stiu pot spune ce boala cumplita este pancreatita si din asa ceva, nu prea se mai scapa cu viata. Dupa aproape doua luni de spitalizare si doua operatii grele, mama a iesit din spital pe propriile-i picioare si a mai trait, normal, fara restrictii si alte alea, aproape 6 ani.
S-a stins pe neasteptate, in numai cateva minute, pe 8 nov. 2004, de ziua Sf. Mihail Si Gavril... Atunci n-a mai fost timp de rugaciune...

Domnezeu s-o ierte!

[silverstar]

Sa te auda Bunul Dumnezeu!
Pe 4 nov. ii facem parastasul de doi ani.

[dorinel78]

cititi si luati aminte:
acum cateva zile am avut ocazia sa stau de vorba cu un psiholog american de origine romana (a stat in Romania pana la 11 ani, ortodox). L-am intrebat la un moment dat daca i se pare normal homosesualii/lesbienele sa se casatoreasca si sa adopte/sa faca copii. Raspunsul lui a fost ca este foarte normal acest lucru si ca mai mult ca sigur si copiii mei o sa accepte homosexualitatea... ca homosexualitatea nu e o boala ci ceva normal... etc.
Sincer m a lasat fara replica...

[silverstar]

Problema e ca noi aici discutam despre rugaciune. Si tu cu ce vii? De ce nu ai facut un topic nou?