Papalitatea

[catalin2]

În prealabil postat de bogdan81

Dar pe asta cu Dimitrie Cantemir homosexual de unde ati scos-o?

Nu cred ca era homosexual, a avut multi copii. A scris o carte despre religia musulmana in care descria si obiceiurile turcilor in privinta asta, poate de aceea este aceasta informatie.

În prealabil postat de catalin2

Nu cred ca era homosexual, a avut multi copii. A scris o carte despre religia musulmana in care descria si obiceiurile turcilor in privinta asta, poate de aceea este aceasta informatie.

Ma rog, era bi-, ca si Iuliu Cezar sau Petru cel Mare. Oricum, ramane valabila faza cu glosotomia aplicata de slavi asupra preotilor catolici romani.

Istoria chemărilor

"Pilda chemării la Cină de la Luca (14, 16-24) are la Matei (22, 1-14) o variantă diferită: chemarea la Nunta fiului de Împărat. Deosebirea dintre redactarea lui Matei şi a lui Luca provine din formularea dată în două rânduri, de însuşi Iisus. Evangheliştii şi-au ales formularea care convenea cel mai bine scopului Evangheliei lor.
Astfel, Matei a scis Evanghelia evreişte pentru evrei, pe când Luca în greceşte, pentru păgâni. Iar formularea de la Matei, unde cel fără de haină de nuntă e dat afară de la nuntă, e o formulare exclusivistă, care să le convină aristocraţilor evrei. În formularea de la Luca, însă, intră toţi oamenii, nimeni nu-i dat afară de la cină. Iată o formulare universală. Scopul este „ca să umple Casa Mea”, deci toţi trebuie să intre.

Aceste două direcţii (cu ţeluri) opuse, le vedem reprezentate de cele două Biserici ale creştinătăţii: a Răsăritului şi a Apusului. În Răsărit, încă de la început, este normativă vederea de la Matei: nu oricine este primit în creştinism. Trebuie mai întâi o haină de nuntă. Aceasta se obţine prin probe aspre, prin cahetizare, fie şi specială şi prin verificarea statorniciei în credinţă şi mărturisire. Câtă vreme s-a ţinut sub observaţie rigoarea aceasta, Biserica a înflorit unei ere de aur în epoca patristică. Ca simbol a acestei orientări, Episcopul poartă o cârjă cu doi şerpi la capăt, cu privirile spre cârjă, drept simbol al păstoririi cu înţelepciune paşnică. Aşa pşnic a păstorit Biserica Răsăritului, împrăştiind creştinismul printre popoare.

Biserica Apuseană a luat direcţia universalistă a cuvintelor de la Luca „sileşte-i să intre!” Deci unde n-a mers cu învăţătura paşnică şi înţeleaptă, Biserica Apuseană a recurs la forţă, silindu-i să intre. Numai în mentalitatea unei astfel de orientări s-a putut naşte lozinca iezuită „scopul scuză mijloacele”. Dar nu numa păgânii au fost siliţi să intre, ci şi popoare deja creştine au fost presate să vină la ascultarea centralistă a Romei. Aşa se explică că au fost posibile persecuţiile, cruciadele şi inchiziţia „în numele lui Dumnezeu”, având ca stindard numele lui Dumnezeu. Dacă pentru vreun eretic nu se mai găsea alt mijloc de mântuire, inchiziţia îl mântuia arzându-l de viu pe rug şi o facea în cea mai bună credinţă că face bine, că o face în iubirea de oameni.

Ce vină să aibă Iisus? Poate că şi El ar fi fost ars pe rug. Are Iisus vreo vină? A fost înţeles mărginit, omeneşte. Omul nu poate silui aşa pe om..., nu are acest drept. „Sila” o conduce Providenţa, care poate totodată să-i lase omului şi libertatea deplină.

Simbolica acestei orientări a Apusului o arată şi cârja Episcopului Roman. Ea are forma unui cârlig cu care să poată prinde din fugă oile, care n-ar vrea să vină unde vrea păstorul. După gândirea lor, toate oile care nu aparţin Bisericii Apusene sunt considerate oi rătăcite."

Dincolo de chip

"Evanghelia aceasta (Luca 8, 1-3) ni-L reprezintă pe Iisus în misiune prin oraşe şi sate, propovăduind şi binevestind Împărăţia lui Dumnezeu. Era însoţit de cei 12 ucenici şi de nişte femei cărora le făcuse bine şi de aceea se ţineau după El şi-i aveau grijă din averile lor. Este un tablou simplu şi impresionant.

Ingnaţiu de Loyola⁴, un militar ambiţios şi creator, Assisi⁵, are o metodă duhovnicească care se bazează pe imaginaţie. Îţi reprezinţi cu mintea pe Iisus, într-o împrejurare oarecare, şi te închipui şi pe tine amestecat printre auzitorii de atunci ai lui Iisus. Stărui în această închipuire şi în toate sentimentele ce le trezeşte această transpunere. E ceva de folos, dar riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului (apar nălucile, vederile false, etc.).
De aceea Răsăritul meditează fără imagini, chiar contra imaginilor, chiar vedeniile reale le refuză – nu din rea credinţă sau din împotrivire, ci din grija de a nu greşi primind orice. Şi se ştie că Dumnezeu nu se mânie, nu se supără când se stă pe acest punct de vedere.
Singură Ortodoxia este cea care pomeneşte noţiunile fără a pune nici un tipar pe minte care ar stârni vreo imagine, refuzând categoric orice nălucire. De exemplu: Adevăr, Dragoste, Duh.
Numele lui Iisus din rugăciunea călugărilor: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” este un exemplu practic. Fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus, este Iisus contemporanul nostru peste veacuri. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Nmele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. Inspiri Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, şi expiri duhul rău din tine."

notă:
⁴ Sfântul Ignațiu de Loyola (24 decembrie 1491 - 31 iulie 1556) - calugar spaniol, a fost principalul fondator și primul superior general al Societății lui Isus (iezuitii)

⁵ Sfântul Francesco d Assisi (1182-1226) - teolog ţi poet italian, fondatorul Franciscanilor (1210), al Clariselor (1212) şi al Terţiarilor (1221). Canonizat la catolici (1228).

[nutucutu]

În prealabil postat de ovidiu b.

Dincolo de chip
Ingnaţiu de Loyola⁴, un militar ambiţios şi creator, Assisi⁵, are o metodă duhovnicească care se bazează pe imaginaţie. Îţi reprezinţi cu mintea pe Iisus, într-o împrejurare oarecare, şi te închipui şi pe tine amestecat printre auzitorii de atunci ai lui Iisus. Stărui în această închipuire şi în toate sentimentele ce le trezeşte această transpunere. E ceva de folos, dar riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului (apar nălucile, vederile false, etc.).

Sfintii pomeniti mai sus ne invata un lucru de bun simt. Daca miine, de exemplu, am merge la o intilnire cu Traian Basescu si Emil Boc, ne-am pregati, ne-am imbraca mai bine, poate am trage o fuga si pe la frizer etc. Daca intilnirea va fi televizata? Cred ca unii dintre noi n-am dormi toata noaptea de emotie. Totusi, atunci cind mergem la intilnirea cu Creatorul si Stapinul universului noi ne gindim la mincarea pe care trebuie sa o facem sau la cine stie ce. Sfintul Ignatiu de Loyola si Sfintul Francisc ne invata sa ne pregatim pentru intilnirea cu Domnul (acesta e lucrul de bun simt despre care vorbeam). Pentru ca Ii vorbim si stim ca e de fata. Iar daca stim acest lucru, de ce sa ma chinui s ma gindesc ca nu ar fi de fata? Deci, in loc sa ma rog, ma chinui gindindu-ma ca-mi apar naluciri si cum scap de ele . Sfinta Tereza de Avila spunea ca un singur lucru e necesar atunci cind apar nalucirile: sa continuam sa ne rugam. Pentru ca cel rau nu va suporta sa vada ca Ii aducem slava Lui Dumnezeu si va fugi cu coada intre picioare cind va vedea statornicia noastra. Iar daca e Domnul, El ne va vorbi, asa cum ne-a promis in Sfinta Scriptura.

Mai este putin si sarbatorim Craciunul. Cel care a facut prima data o iesle de Craciun a fost sfintul Francisc de Assisi. Va sugerez sa mergeti intr-o noapte de iarna intr-un grajd si sa va imaginati ca acolo se naste un prunc. Cred ca ne-ar ajuta sa realizam ca nasterea Domnului nu e o simpla poveste. Cum pot medita la nasterea Domnului cu gindul la stelutele din pomul de iarna? La ce ar trebui sa ne gindim cind spunem Tatal nostru in seara de Craciun?

Tot sfintul Francisc de Assisi este cel care a alcatuit devotiunea Calea Crucii, devotiune practicata de credinciosii catolici in perioada Postului Mare, cind meditam la patima si moartea Domnului.Si sincer, mi-ar place sa fiu capabila sa Il insotesc pe Domnul nostru pe Calea Crucii, chiar cu gindul, sa pling si sa-i cer iertare pentru mine si pentru lumea intreaga pentru faptul ca L-am rastignit. Noi toti. Asa a facut sfintul Francisc de Asissi. Acestuia i-a aparut Domnul nostru Isus Cristos, care i-a spus ca rugaciunile lui au ajuns la El astfel incit sa-I cera orice si ii va asculta rugaciunea. Stiti ce i-a cerut sfintul Francisc Domnului? Ca toti crestinii care se vor ruga Tatal nostru, Bucura-te Marie si Slava Tatalui in biserica in care el se afla in acel moment sa se mintuiasca. Vedeti? Nu a cerut nici sanatate, nici viata lunga, nimic pentru el insusi. El se gindea asemenea Mintuitorului, la mintuirea aproapelui.

Am vazut de multe ori ortodocsi care condamna aceasta metoda de rugaciune si nu inteleg de ce. In primul rind ca nu au practicat aceasta metoda si in al doi-lea rind ca nu ne dau alta varianta de rugaciune (de vreme ce noi nu stim sa ne rugam, asa cum spune sfintul Pavel). Din punctul meu de vedere orice metoda de rugaciune in afara de cele propuse de sfintul Ignatiu de Loyola sau Francisc de Assisi este greoaie si oboositoare. Cu metoda lor ma bucur cind sint linga iesle, pling cind sint la picioarele crucii si este mult mai usor si mai simplu. Nu stiu de ce considerati gresit acest mod de a ne ruga.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de nutucutu

Nu stiu de ce considerati gresit acest mod de a ne ruga.

E total greşit, fiindcă, potrivit ortodocşilor, modul suprem de a te ruga este pe scăunel, cu imaginaţia contemplând propriul buric şi văzând cum ies de acolo Energiile Necreate.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

E total greşit, fiindcă, potrivit ortodocşilor, modul suprem de a te ruga este pe scăunel, cu imaginaţia contemplând propriul buric şi văzând cum ies de acolo Energiile Necreate.

Doamne, Mihnea, m-ai facut sa mor de ras. Zici ca descrii un ritual yogin. Acum, pe bune, nu inteleg, sincer deloc acest mar al discordiei privind Harul: cine poate defini cu adevarat Harul Sfantului Duh? Vorbind serios, dupa Schisma s-au cautat de catre Constantinopol si partea rasariteana a fostei Pentarhii tot felul de motive sau mai degraba pretexte, pentru a crea noi si neasteptate diferente, ca o legitimare a dureroasei sciziuni de la 1054. Ortodoxia este minunata in profunzimea ei mistica si practica liturgica, insa trebuie sa extirpe viermele parazit al politicii schismatice, ale carui oua sunt false anateme si mult prea subiective canoane.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Acum, pe bune, nu inteleg, sincer deloc acest mar al discordiei privind Harul: cine poate defini cu adevarat Harul Sfantului Duh? Vorbind serios, dupa Schisma s-au cautat de catre Constantinopol si partea rasariteana a fostei Pentarhii tot felul de motive sau mai degraba pretexte, pentru a crea noi si neasteptate diferente, ca o legitimare a dureroasei sciziuni de la 1054.

De fapt, controversa privind Harul nu are nicio legătură cu Schisma de la 1054 şi nici cu Biserica Catolică. E o controversă intraortodoxă, cum sunt atâtea şi în zilele noastre (de exemplu, ce anume se preface la Sf Liturghie (Agnetul sau tot ce ce pe Sf Disc) sau dacă trebuie ori nu rupte miride pentru îngeri).

Important de reţinut, cel puţin pentru noi, catolicii, este că, în cadrul controversei asupra Harului, atât Sf Grigore Palama, cât şi Varlaam erau ortodocşi. "Conciliile" de la Constantinopol care au dezbătut problema erau ortodoxe. Vorbim, deci, de două tabere, palamită şi varlaamită, aflate ambele în schismă. Noi, trebuie să privim asemenea "controverse" cu aceeaşi detaşare cu care privim dispute precum cea dintre Luther şi Calvin. Ne amuzăm de pe margine.

În prealabil postat de nutucutu

Am vazut de multe ori ortodocsi care condamna aceasta metoda de rugaciune si nu inteleg de ce. In primul rind ca nu au practicat aceasta metoda si in al doi-lea rind ca nu ne dau alta varianta de rugaciune (de vreme ce noi nu stim sa ne rugam, asa cum spune sfintul Pavel). Din punctul meu de vedere orice metoda de rugaciune in afara de cele propuse de sfintul Ignatiu de Loyola sau Francisc de Assisi este greoaie si oboositoare. Cu metoda lor ma bucur cind sint linga iesle, pling cind sint la picioarele crucii si este mult mai usor si mai simplu. Nu stiu de ce considerati gresit acest mod de a ne ruga.

Argumentele pe care le-am postat mai sus sunt destul de evidente. Respect ceea ce consideraţi dumneavoastră, dar nu sunt de acord. Nu doresc să vă conving sau să aduc la nesfârşit contraargumente. Eu am postat un punct de vedere referitor la riscurile imaginaţiei. Dumneavoastră aveţi libertatea să le ignoraţi sau să nu le luaţi în considerare.

ps: greu de stat în picioare când biserica s-a format pe neadevăruri (existenţa Sf Petru la Roma e cam cu semnul întrabării - am postat cu o pagină în urmă când şi cum s-a format biserica)..."Papa nu va ajunge niciodata la o turmă şi un Păstor în staulul Romei, deoarece Biserica are un singur păstor: Iisus Hristos."

În prealabil postat de nutucutu

Cum pot medita la nasterea Domnului cu gindul la stelutele din pomul de iarna? La ce ar trebui sa ne gindim cind spunem Tatal nostru in seara de Craciun?

"Începutul rugăcinii este să fie alungate atacurile vrăjmaşe de la apariţia lor, printr-un cuvânt hotărât. Mijlocul rugăciunii este ca mintea să rămână la cuvintele şi sensurile rugăciunii. Iar finalul rugăciunii este ca mintea să fie răpită la Domnul."

"De vreme ce te-ai lepădat de iubirea lumii şi de iubirea de plăceri, leapădă de la tine gândurile, leapădă trupul, şi atunci roagă-te! Pentru ca rugăciunea nu este nimic altceva decât înstrăinarea de toată lumea văzută şi nevăzută. Să nu primeşti în rugăciunea ta nici o imagine sensibilă şi închipuire, ca să nu fii înşelat şi dispreţuit."

ps: plecând de la această ipoteză "mintea să rămână la cuvintele şi sensurile rugăciunii" vă întreb "La ce trebuie să ne gândim când spunem Tatăl nostru în seara de Craciun?" sau la ce vă gândiţi dumneavoastră?