Frica de Dumnezeu

[cristiboss56]

În prealabil postat de tara tara vrem ostas

daca mori si Dumnezeu nu exista ti-ai irosit viata... daca mori si Dumnezeu e altfel decat credeai ti-ai irosit viata.

Iertare , dar e complet aiurea ce scri aici ! Sa sti tu , ca viata prin natura ei divina , nu are cum sa fie irosita decat prin astfel de ganduri nefolositoare . Viata nu-i pierdere de timp si cugetari nefolositoare , draga frate !

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de tara tara vrem ostas

daca mori si Dumnezeu nu exista ti-ai irosit viata... daca mori si Dumnezeu e altfel decat credeai ti-ai irosit viata.

Tu ai impresia ca daca traiesti o viata in pacat, esti fericit? Asta inseamna ca ti-ai trait viata? O viata in desfrau, in betii, in....eu mai stiu ce, insemna traire din plin a vietii?
Ce inseamna pentru tine a-ti trai viata? Mai bine nu raspunde, dar nici nu mai scrie asemenea cuvinte!

[George.m]

"Cel ce poarta in sanul sau frica de judecata e ca un osandit legat in lanturi pe scena acestei vieti. De aceea, arata ca unul ce e tarat de frica ca de un calau, si dus pe drumul spre moarte, negandind la altceva decat la chinul sau si la durerea pe care va avea sa o sufere din pedeapsa vesnica. Purtand in inima acest gand, frica ce e intretinuta de el nu-l lasa sa se ingrijeasca de niciun lucru din cele omenesti.

Afandu-se asftel neincetat ca un pironit pe lemn, si stapanit fiind de dureri puternice, nu-si poate indrepta ochii spre fata cuiva si nu face niciun caz de cinstea sau necinstea de la oameni. Caci socotindu-se vrednic de toata necinstirea si dispretuirea, nu-l intereseaza batjocurile ce vin asupra lui (...).

Tuturor celor ce incep sa vietuiasca dupa Dumnezeu, le e folositoare frica chinurilor si durerea ce se naste din ea. Iar cel ce-si inchipuie ca pune inceput fara durere si fara lanturi si fara calau (frica), nu numai ca-si aseaza temelia faptelor sale pe nisip, ci isi inchipuie chiar ca-si poate face casa in aer, fara temelie, ceea ce este intru totul cu neputinta. Caci durerea aceasta naste toata bucuria si lantul acesta rupe toate lanturile pacatelor si poftelor si calaul acesta nu pricinuieste moarte, ci viata vesnica" (Sfantul Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice si practice).

[George.m]

"Ce ce s-a facut rob Domnului - spune Sfantul Ioan Scararul - nu se va teme decat numai de Stapanul sau. Dar cel ce nu se teme inca de Acesta, se teme si de umbra sa. Trupul se infricoseaza cand sta langa noi in chip nevazut un duh; dar cand sufletul se veseleste, smerindu-se, sta de fata un inger. De aceea, cunoscand din lucrare starea de fata a acestuia, sa sarim mai repede la rugaciune, caci bunul nostru pazitor a venit sa se roage impreuna cu noi." Cel ce a biruit frica lasa e vadit ca si-a predat viata si sufletul lui Dumnezeu.

[George.m]

"De voieste cineva sa aiba totdeauna neclintita frica de Dumnezeu in inima, el poate sa invete din pilda aceasta: Cand voieste cineva sa calatoreasca, isi ia in picioare incaltaminte. Caci Scriptura zice ca incaltamintele sunt semnul pregatirii (Ef. 6,14).

Cand deci se stie cineva pe sine ca are sa faca un lucru, trebuie sa inteleaga prin pregatirea trupeasca pe cea duhovniceasca si sa-si ia incaltamintele duhovnicesti, adica pregatirea prin frica de Dumnezeu si sa cugete ca toate trebuie sa le faca cu frica lui Dumnezeu si sa-si pregateasca inima sa cheme pe Dumnezeu ca sa-i daruiasca frica Lui. Caci punandu-si inaintea ochilor aceasta frica in orice lucru ce are sa-l faca, ea i se face neclintita" (Sfintii Varsanufie si Ioan, Scrisori duhovnicesti, Raspunsul 393, Filocalia XI).

Comentand aceste cuvinte, Parintele Dumitru Staniloae spune ca "frica de Dumnezeu e ca o incaltaminte care-l ajuta pe om sa paseasca mereu pe calea voita de El. Numai ajutat neincetat de ea, paseste mereu pe aceasta cale, fara sa se abata, fara sa se opreasca.Cel ce are neclintita in sine aceasta frica nu trece de la un lucru la altul, nu iese din calea dreapta a lui Dumnezeu, nu cade prada imprastierii gandurilor.

Frica de Dumnezeu s-a intiparit in el ca un far luminos ce nu se stinge niciodata si care nu e sustinuta numai de om, ci in care omul se afla intr-o insotire continua cu Dumnezeu.

Mai bine zis e ca un cui care sta infipt in fiinta noastra, fara sa produca o imbolnavire a ei, ci mai degraba o fixare in sanatate, unind fiinta noastra cu Dumnezeu si facand pe Dumnezeu simtit prin strapungerea necontenita aici de El. Poate de aceea se spune ca are ca efect strapungerea inimii -Fapte 2,37" (nota 559).

[ioan20]

[quote=IOLANDA;298694]Frica de Dumnezeu,in sufletul meu o simt ca pe o mare durere,cind ma gandesc la pacatele facute cu voie si fara de voie de-a lungul vietii mele trecatoare. Cind vorbesc cu Dumnezeu si ii cer iertare ptr,cele infaptuite si ptr.cele neanfaptuite inca,nu pot face acest lucru decat cu "zdrobirea"inimii.....plangand cu lacrimi sincere si curate as indrazni sa zic...ptr.ca atunci chiar asta simt.Si ....da ..mi-e frica de judecata Lui Dum

[George.m]

"Precum nu e cu putinta a trece marea cea mare fara vapor si corabie, asa nu poate trece cineva la dragoste, fara frica. Marea cea rau mirositoare asezata intre noi si raiul intelegator, n-o putem strabate decat prin corabia pocaintei, manata de vaslasii fricii.

Daca vaslasii acestia ai fricii nu carmuiesc corabia pocaintei, prin care strabate corabia lumii acesteia spre Dumnezeu, ne inecam in marea cea rau mirositoare. Pocainta este corabia; frica este carmaciul ei; dragostea este limanul dumnezeiesc.

Deci frica ne aseaza in corabia pocaintei si ne trece peste marea vietii celei rau mirositoare si ne conduce spre limanul dumnezeiesc, care e dragostea, la care strabat toti cei ce se ostenesc, toti cei impovarati de pocainta. Si cand am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu. Si calea noastra s-a sfarsit si am trecut la ostrovul ce se afla dincolo de lume, unde e Tatal si Fiul si Sfantul Duh (Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevointa - Cuvantul LXII, Filocalia X).

[George.m]

Cuviosul Nichita Stithatul arata ca "incepatorilor in viata virtuoasa le ajuta in lucrarea poruncilor si in fuga de rele, frica de chinuri.

Dar celor ce au inaintat prin virtute, ajungand la vederea slavei lui Dumnezeu, li se naste o alta frica, patrivita cu starea lor. E temerea curata care ii infricoseaza tare mult, din dragoste (Ps. XIX, 10). Aceasta ii ajuta sa staruiasca neclatinati in dragostea lui Dumnezeu, temandu-se de infricosatoarea alunecare din ea.

Celor dintai, de li se intampla sa cada din starea lor, dar se caiesc si iarasi se ridica, le vine din nou frica cea dintai, cu bune nadejdi. Celor de al doilea insa, de au cazut de la inaltimea vederii lui Dumnezeu, prin pizma vrasmasului, nu le vine indata frica a doua, ci ii ia in primire o negura si un intuneric gros de sa-l prinzi cu mana, fiind plini de mahnire, de dureri, de amaraciune si de frica cea dintai a muncilor vesnice. Si daca Domnul Savaot n-ar scurta zilele acestei dureri cu neputinta de purtat, nu s-ar mantui niciunul dintre cei ce cad de acolo (Cele 300 de capete despre faptuire, Suta intai, c.56, in Filocalia VI).