|
#21
|
|||
|
|||
Citat:
Scrie si in titlul topicului. Citat:
Dar se pare ca se ascund multe idei intortochiate chiar si sub cele mai imbrobodite baticuri.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. Last edited by AlinB; 02.10.2013 at 12:43:33. |
#22
|
|||
|
|||
Citat:
Citat:
Intr-o astfel de situatie, o femeie trebuie sa lupte calugareste cu propriul trup si n-o povatuieste nimeni cum sa lupte in mod concret. Gaseste ironii si batjocura peste tot. Rar gaseste un sfat mai util. Una e sa te duci la manastire si sa stii ca trebuie sa lupti prin post si rugaciune cu trupul tau si alta e sa gatesti bine, sa stai in mijlocul lumii si sa mai mergi si la petreceri, pozand in doamna fericita. In schimb. daca admiti ideea ca aceasta e o cruce, mai citesti si despre viata calugareasca, da, crucea se mai usureaza. |
#23
|
||||
|
||||
Citat:
Altfel spus, cred ca esti aproape de realitate... desi nici opozantul tau nu este prea departe. Diferenta intre voi este de masura .
__________________
Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul . |
#24
|
|||
|
|||
Citat:
Secundar, nașterea și creșterea/educația/îmbisericirea copiilor. Logodna și Taina Cununiei ne leagă pentru devenirea împreună. Inelul de logodnă aceasta și simbolizează: devenirea împreună, devenirea noastră în cetățeni ai Împărăției, în Eshaton. Omul are două căi de devenire: celibatul și devenirea-împreună, în Taina Cununiei. Monahii se țin la prima cale, mirenii căsătoriți merg pe a doua. Așadar, pentru noi ca mireni, crucea o purtăm înlăuntrul căsătoriei, nevoindu-ne întru Hristos împreună și în raport cu soțul sau soția. Cred că este foarte greu, pentru omul din noi, omul natural, să practicăm o căsătorie în alb, cât suntem tineri / în puteri. Impotența sau frigiditatea scad din farmecul vieții de cuplu, firește, însă cine poate bate ispita asta, cine își ia foarte în serios mântuirea, cred că face un mare salt duhovnicesc, purtînd cu bărbăție propria neputință. Tatăl meu a suferit, tânăr, la vârsta de 39 ani, un accident cerebral care l-a lăsat paralizat pentru tot restul vieții. A murit după 9 ani de suferință continuă, petrecîndu-și timpul mai mult prin spitalele de neurologie, de obicei în Reanimare. Mama mea avea 34 ani când s-a îmbolnăvit tata. Și-a însoțit soțul, aproape permanent, în toate încercările lui cumplite. Inutil să spun că nu au mai "făcut sex", dată fiind natura bolii tatălui meu. După moartea soțului, mama a continuat să traiască viața ei de văduvă, începută de fapt la 34 de ani, dacă ne referim la viața sexuală. Părinții mei au fost doi oameni frumoși și sănătoși, în tinerețile lor, și s-au iubit mult. Îmi închipui că mamei i-a fost foarte greu să trăiască singură, fără bărbat, în toiul vieții. Atât în timpul cât trăia tata cât și după moartea lui, mama a fost de mai multe ori curtată și cerută de soție. Majoritatea pretendenților spuneau că vor să "o ajute". Mama se supăra foarte tare când se întâmpla să mai apară câte un "îndrăgostit". Era o femeie frumoasă, foarte frumoasă (în satul nostru era considerată cea mai frumoasă fată din sat, își amintesc și azi bătrânii) și totodată era creștină. Ținea la credința ei, așa cum au ținut toți cei din familia ei. Când tata era pe moarte, șeful secției de neurologie al spitalului unde era internat tata a invitat-o pe mama în cabinet și, politicos, a ... cerut-o în căsătorie. Profesorul i-a spus mamei că o admiră foarte mult pentru jertfelnicia ei, că nu a crezut că se va bate pentru soțul ei și pentru noi, copiii, timp de 9 ani atât de grei, că ar fi onorat să aibă așa o soție (Profesorul era văduv, de mulți ani) și să ne ajute pe noi, copiii, să avem o familie, toate cele necesare pentru școală și viață, să avem un viitor etc. Mama era foarte tulburată, îmi amintesc că a ieșit plângînd din cabinet, nu înainte de a-i reproșa doctorului că îi vorbește de căsătorie când soțul ei se zbate în chinurile morții. S-a abandonat cu totul în purtarea de grijă a Domnului. Îmi închipui că mama, rămasă de tânără văduvă și cu doi copii de școală, a fost o femeie fericită. Pe toate le vedea cu nădejde, pe toate le găsea purtate de Pronia Domnului și nu cârtea niciodată. Pe copiii din clasa ei îi ducea săptămânal la biserică (mama era învățătoare, pe vremea lui Ceușescu). În vacanțe îi ducea în excursii scurte la mănăstiri. Îmi închipui că fericită este mama și acum. Așa o cunosc, așa o știu: în toate necazurile cumplite ale vieții ei, mama mea purta în ochi și pe chipu-i frumos o lumină binevoitoare, dătătoare de viață, cum nu am prea întâlnit. Pe mulți i-a uimit și i-a îmbărbătat cu lumina ochilor, vorbelor, faptelor ei. Deși era o femeie rămasă văduvă din tinerețe. Deși în mare necaz, mama avea cu orice om de împărtășit nădejde, bucurie, curăție. O dau exemplu de om creștin, de femeie creștină. Aș vrea să fi fost și eu, vreodată pe măsura ei. Poate nu întâmplător, în momentul slujbei înmormântării, în satul nostru cocoșii au cântat încontinuu, timp de aproximativ o oră, spre uimirea mea. Auzeam cu toții și ne minunam cum se amestecau în văzduh trâmbițele cocoșilor din sat cu rugăciunile preotului și cu cântecul corului. Vorba mamei: " a fost o înmormântare frumoasă". Pe vremea aceea, însă, nu o înțelegeam, eu crezîndu-mă ateu. Last edited by cezar_ioan; 03.10.2013 at 00:00:25. |
#25
|
||||
|
||||
Citat:
"I.[...] b. Pe langa adulter, sotul poate sa divorteze cand i se pun curse care pericliteaza viata, indreptate contra existentei casatoriei, de catre un sot impotriva celuilalt, cum ar fi refuzul sotului sau sotiei de a naste copii. In acest caz partea nevinovata are drept sa solicite divortul." Refuzul de a naste copii, nu impotenta sau infertilitatea. Desi, in zilele noastre, unii oameni nu pot face fizic copii tot din vina lor (BTS,avort etc.). Last edited by Parascheva16; 02.10.2013 at 22:43:16. |
#26
|
|||
|
|||
Apreciez atitudinea echidistanta si realista. Cu cat mai multe pareri, cu atat mai bine.
|
#27
|
|||
|
|||
Eu cred ca daca daca sotul este impotent si nu spune asta pana la casatorie, a fost un caz mai demult in Italia, sotia daca afla acest lucru dupa casatorie merita sa divorteze si acel barbat este un nesimtit. La fel poate fi considerata si sotia care stie ca nu poate face copii si nu spune decat dupa casatorie.
Exista insa cazuri cand aceasta problema apare pe parcurs si acesta poate fi considerata o problema de sanatate, si sotia trebuie sa-i fie alaturi. Cei doi trebuie sa lupte impreuna pentru a trece peste acesta problema. In primul rand problema trebuie discutata cu duhovnicul, trebuie sa cada impreuna la rugaciune si sa ceara ajutorul lui Dumnezeu. Eu cunosc un caz in care cei doi sunt cam pe la vre-o 35 de ani, au impreuna doi copii iar lui din cauza unor complicatii i-a fost amputat organul genital. Mai mult din cauza copiilor au ales sa nu divorteze dar sotia a ales sa traiasca in pacatul desfranarii cu alti barbati. I-a spus ca asta este alegerea ei si isi va trai viata tot asa indiferent daca divorteaza sau nu. Tipul este foarte credincios, se roaga mereu pentru ea si spera ca intr-o zi sa o aduca pe calea ce buna. Considerati ca el este vinovat ca n-a bagat divort de ea? |
#28
|
||||
|
||||
Citat:
* Legat de acel tip. Are mare credinta in Dumnezeu si iubire ptr. sotie. Mai era tot asa un caz, cu un barbat, a carui sotie si-a luat lumea in cap, traia cu barbati, parca s-a si mutat in Grecia si se destrabala, dar sotul nu a renuntat la ea si s-a rugat mereu si pana la urma s-au reunit. * Eu nu prea inteleg cum se sfarseste iubirea ptr. celalat cand viata intima nu mai poate exista. Pai doar asta ii lega pe cei doi? Asta era baza casatoriei lor? Last edited by Parascheva16; 02.10.2013 at 22:50:41. |
#29
|
|||
|
|||
Citat:
Daca nu va intereseaza parerea unora sau altora, nu mai intrati aici pentru ca nu are rost. Nu are nimeni obligatia sa fie concis, fiecare scrie cum vrea si cat vrea Am impresia ca vreti numai sa provocati. |
#30
|
|||
|
|||
Citat:
Last edited by aubergine; 03.10.2013 at 14:37:20. |
|