Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfinti Parinti (Patrologie)
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #31  
Vechi 15.07.2015, 11:22:59
ovidiu b.
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

"Când vezi pe aproapele tău, cât de departe ar fi el geografic sau sufletește, să fii convins că este un alt eu. Și el, fie prieten sau dușman, are nevoie de aceeași mărturie de care și eu am nevoie. Roagă-te omule bun, pentru cel ce-ți face rău, pentru cel ce păcătuiește, și mulțumește pentru binele pe care îl faci aproapelui tău. Gelozia să fie departe de noi, fiindcă lucrul pe care-l poftim de la cel care ne face gelos este tocmai lucrul pe care vrea să ni-l dea Dumnezeu. Deci, un alt eu a ajuns la ceea ce eul meu nu a ajuns, dar prin el am ajuns la același. E într-un fel și câștigul meu. Moartea fratelui este moartea mea. Viața fratelui este viața mea. Sfântul Siluan zice: <<Fericit cel ce iubește pe fratele său, că fratele nostru este viața noastră>>"

(Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, pag. 86)
Reply With Quote
  #32  
Vechi 15.07.2015, 11:31:05
ovidiu b.
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

"În perspectiva realităților actuale mântuirea este "mult mai grea" și aș aminti un cuvânt pe care Părintele Sofronie îl spune în cartea lui despre << Măsuri eclesiaste>>: << Este un privilegiu înfricoșat>>, întrucât cred că trăim ultimele clipe ale istoriei, analoage poate cu cele ale Domnului pe cruce.

Mântuirea este un lucru cu neputință la om și deci, dacă este cu neputință, Dumnezeu însuși o face și de aceea trebuie să ne lipim de rugăciune și de Tainele Bisericii, mai ales de Taina Sfintei Împărtășanii. Și așa, ceea ce este cu neputință la om, este cu putință la Dumnezeu."

(Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, pag. 61)
Reply With Quote
  #33  
Vechi 17.07.2015, 03:03:51
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.632
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ovidiu b. Vezi mesajul
Este tocmai ca la început, când Dumnezeu a spus: << Să fie lumină!>>, și a fost lumină."

(Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, pag. 65)
Da, semințe de lumină, roditoare.....:)
Reply With Quote
  #34  
Vechi 18.07.2015, 21:22:11
ovidiu b.
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

"Primul pas în viețuirea duhovnicească este primirea vădirii Duhului, că eu sunt om păcătos. De aceea și Biserica ne-a dat, între altele, Taina Spovedaniei. Pornind de la Dumnezeu Duhul, atunci vedem păcatul în noi și nu-l ascundem, ci mergem să ne vădim de păcat înaintea duhovnicului și duhovnicul le dezleagă cu puterea pe care Domnul a dat-o preoției. Dar a te spovedi nu este singurul fel de a trăi în duh, fiindcă noi, în fiecare clipă suntem în păcat, până ce Dumnezeu nu ne înviază prin Tainele Bisericii și mai ales prin Taina Împărtășaniei. Până când Dumnezeu nu ne înviază prin Duhul Său, rămânem în moarte, trăim în păcat. Trăirea în Duh este conștiința pe care o au toți sfinții și anume conștiința de fiecare clipă că sunt păcătos. Care este sfântul Bisericii noastre care să fi spus: << Căutați către mine, că eu vă sunt exemplu de sfințenia?>> Oare nu toți sfinții au spus: << Eu sunt păcătos, eu sunt cel mai mare păcătos?>> Acesta era convingerea sfinților, fiindcă sfinții trăiau în Duh și Duhul vădea în inima lor păcatul, chiar trăind o viață înaltă, chiar când făceau minuni. Și primeau mărturia Duhului și se socoteau păcătoși, înaintea preotului și înaintea oricărui om.

Și noi totdeauna trebuie să trăim, primind vădirea Duhului, vădirea de păcat. Cel care știe că-i păcătos, cum Spun Sfinții Părinți, nu mai vede păcatul aproapelui ca să-l judece. Dacă știm că suntem păcătoși ce rost are să ne mai intereseze ce a făcut aproapele? Cum să mai osândim pe fratele nostru care păcătuiește? Toți Sfinții Părinți spun că dacă noi judecăm și osândim pe aproapele și nu ne pocăim pentru acest păcat, și noi vom cădea în același păcat. Și aceasta am văzut-o de nenumărate ori. Dacă nu ne pocăim pentru păcatul osândirii aproapelui și noi vom cădea în păcatul pentru care l-am osândit pe el.

Și am învățat un lucru, anume că Dumnezeu, vădindu-mă pe mine de păcat mă învață să fiu milostiv aproapelui. Nu să-l osândesc, ci să mă rog pentru el: << Doamne toți suntem făptura mâinilor Tale. Iartă pe robul Tău care păcătuiește și nu ne lăsa pe noi în întuneric>>. Și așa în loc să osândim, în loc să se înverșuneze sufletele noastre, începem, prin lucrarea Duhului Sfânt, să ne înduioșăm. Acesta este un aspect al trăirii în Duh, fiindcă atunci când noi miluim pe aproapele devenim ca Dumnezeu Care este milostiv și de la care așteptăm milostirea. Și atunci se coboară în noi Duhul și Duhul Sfânt se roagă în noi pentru tot poporul lui Dumnezeu, care se îndepărtează de El, pentru toată lumea care nu cunoaște pe Dumnezeu și zace în păcat. Duhul se va coborâ în sufletul celui care miluiește pe aproapele și, în loc să-l osândească, se gândește cu milă și cu rugăciune la el."

(Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, pag. 70-71)
Reply With Quote
  #35  
Vechi 18.07.2015, 21:54:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Smile Cuviosul Paisie Aghioritu : "Nu crede în gândul tău . . . "

Părinte, când mă mânii mă fac ca torentul; nu mă pot abține.
€’ De ce să nu te poți abține?
€’ Pentru că îmi cred gândului meu.
€’ Ei, atunci ai crezul tău, propriul tău simbol de credință!... Egoismul este de vină. Să nu-ți îndreptățești gândul tău! Un gând „bandajat” singură să-l alungi, să nu-l primești.
€’ Dar cum voi înțelege că un gând este „bandajat”?
€’ Ei, dacă nu-l înțelegi, să-l spui stareței și, să-l alungi, făcând ascultare în tot ce îți va spune. Pentru un om duhovnicesc, faptul de a se încrede în gândul său este începutul înșelării. Mintea sa se întunecă de mândrie și se poate înșela. Este mai bine să înnebunească, pentru că atunci va avea circumstanțe atenuante.
€’ Părinte, dar ajutor de la alții nu se poate primi în astfel de cazuri?
€’ Pentru ca cineva să fie ajutat în starea în care se află, trebuie ca și el însuși să ajute. Să înțeleagă că a se încrede în gândul care îi spune, de pildă, că este cel mai bun dintre toți, că este sfânt etc, aceasta înseamnă înșelare. Dar dacă el însuși îl ține, un astfel de gând nu poate fi alungat nici cu mitraliera. Trebuie să se smerească pentru ca el să plece. Uneori mi se cere să mă rog pentru astfel de cazuri. Ce rugăciune să fac? Din moment ce acela are înăuntrul său fitilul diavolului. Orice vei face, tot va sări în aer. Este ca și cum cineva ar ține în mâinile sale fitilele de la dinamită și ar cere să-l ajuți ca să nu explodeze.
€’ Părinte, am devenit sucită.
€’ Cine îți spune aceasta? Gândul tău? Eu te urmăresc din Sfântul Munte. Știu aceasta. Nu ai devenit sucită. Dar dacă vei crede în gândul tău, atunci acela te va răsuci. Nu crede în gândul tău, nici atunci când îți spune că ești într-un hal fără de hal, nici când îți spune că ești sfântă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 18.07.2015 at 22:01:58.
Reply With Quote
  #36  
Vechi 20.07.2015, 22:16:18
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

Dacă amintirea faptelor bune făcute de tine te îndeamnă la mândrie, cugetă îndată că aceste lucruri sunt ale lui Dumnezeu, nu ale tale, și, ca și cum ai vorbi cu ele, zi (Gândește-te deci că, oricâte fapte bune ai face și oricâte daruri ai lua, cu atât mai mult ele se datorează lui Dumnezeu și tu te obligi mai mult față de El. Din această meditare, nu numai că nu te vei mândri de virtuți și calități, ci te vei coborî în adâncul smereniei, fiindcă nu ai nimic vrednic cu care să mulțumești pe deplin darurilor dumnezeiești): „Nu știu, gândurilor, cum ați apărut și ați năvălit în mintea mea! Nu eu sunt autorul faptelor bune, ci bunul Dumnezeu și Darul Său. El v-a crescut și v-a păzit. Deci numai pe El voiesc să-L cunosc, Părinte Începător și Înfăptuitor. Lui Îi mulțumesc și pe El Îl laud”.
Meditează apoi că toate lucrurile făcute de tine nu sunt tocmai în lumina și după darul dat ție să le cunoști și să le faci, ci multe sunt neîndeplinite și multe departe de scopul curat și sârguința obligatorie. De aceea, când vei înțelege bine acestea, vei vedea că se cuvine mai bine a te rușina de virtuțile tale, decât a fi satisfăcut în zadar și a te mândri cu ele. Fiindcă-i destul de adevărat că virtuțile firești ale lui Dumnezeu, pe care suntem datori a le face, fiind în sine curate si desăvârșite, oarecum se profanează din cauza lipsurilor și insuficiențelor noastre.
Apoi compară-ți faptele cu ale sfinților, adevăraților prieteni și robi ai lui Dumnezeu, și vei vedea că cele mai de seamă fapte ale tale sunt nimicuri și de foarte puține ori de nicio cinste. (...)
În scurt, de îți vei înălța mintea la dumnezeirea și nemărginita mărire a Dumnezeului tău („înaintea Căruia nici cerul nu-i curat", cum e scris, Iov, 15, 15), vei vedea bine că, în tot lucrul tău, nu trebuie să te mândrești și să-ți înalți cugetul, ci să te îngrozești și să te cutremuri, oricât de sfânt și de desăvârșit ar fi. Ești dator a zice din tot sufletul către Domnul, ca vameșul cel smerit: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”.
Sfântul Nicodim Aghioritul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #37  
Vechi 20.07.2015, 22:19:07
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Thumbs up

Este cu neputință să ne aflăm întotdeauna în aceeași stare, ci se cuvine să așteptăm război dinafară sau dinlăuntrul nostru. Numai să nu dăm pricină prin semeață cugetare și trufie, ci să lucrăm spre dobândirea cugetării celei smerite și așa săgețile vrăjmașului cu ușurință se vor risipi. Viața duhovnicească nu stă numai în gustarea dulceților și mângâierilor acestora, ci mai mult în răbdarea cu bucurie atunci când ne lipsim de ele și în răbdarea altor necazuri. Din acestea se cunoaște dragostea noastră pentru Dumnezeu – când le purtăm cu bucurie; cunoscând neputința și sărăcia noastră, ne smerim prin acestea.
Amintește-ți de așezarea ta de la început, când te îndulceai de mângâierile duhovnicești. Ce ai dobândit? Dacă ai fost lipsită de ele – o adâncă pustiire și era cât pe ce să cazi în deznădejde atunci când, mai târziu, au venit asupra ta valurile patimilor. Vezi cât de șubredă este această mângâiere ce nu aduce smerenie, ci doar încântă și, dacă nu guști și din scârbe, primejduiește pe cei ce o au. Dimpotrivă, crucea ne face părtași patimilor lui Hristos și slavei Sale doar atunci când El va binevoi să ne dăruiască aceasta și atunci când ne va fi de folos (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina).
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 159-160)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #38  
Vechi 23.07.2015, 21:28:12
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.905
Implicit

In Filocalie se povestește despre un bătrân virtuos că l-a vizitat odată un monah mai tânăr ca să primească sfat de la el. Atunci bătrânul a constatat că monahul nu cunoștea nimic despre rugăciune și din lucrarea lăuntrică ascunsă. L-a sfătuit în mod corespunzător și i-a zis să se roage cu rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Într-adevăr monahul era râvnitor și a ascultat sfaturile bătrânului. Se ruga spunând rugăciunea și încerca să-și păstreze curată inima de orice gând rău. A început să simtă mângâiere lăuntrică și odihnă și mare mulțumire duhovnicească, împreună cu dragoste și dor de Dumnezeu. Această stare era continuă, dar nu pentru un mare interval de timp. Când a început să piardă această mângâiere, a continuat să se roage și să se lupte, s-a dus iarăși, supărat totuși pentru ceea ce i se întâmpla, la avva Filimon și i-a spus despre starea lui. Atunci avva îi spune: Dumnezeu te-a învrednicit să primești cercarea mângâierii și a harismelor cerești ale rugăciunii. Acum însă trebuie să lupți cu răbdare, stăruință și osteneală, ca să primești la timpul potrivit pentru totdeauna aceste bunătăți pe care ți le-a arătat Dumnezeu” (Filocalia, vol. 2, p. 24). Dumnezeu nu vrea ca robii lui să fie fără de grijă în lupta duhovnicească în această viață vremelnică ca nu cumva să fie nepăsători și să cadă în cursele vrăjmașului. De aceea și Biserica noastră are slujbe mari, rugăciuni, plecări ale genunchilor, posturi, privegheri și alte nevoințe, încât și ispitele să le războim, dar și să lucrăm duhovnicește și să sporim întru cunoștința lui Dumnezeu. Întreaga noastră tradiție ne învață că lupta noastră duhovnicească este problema întregii noastre vieți, este lucrarea de mult timp. Dar tocmai de aceea are odihnă veșnică și adevărată. Și această odihnă o trăiește cineva și o simte în această viață și devine viața vieții lui, ba încă și în ceasurile de război și de ispite. Chiar în ceasul în care nevoitorul se întristează de strâmtorarea și apăsarea ispitelor simte că țâșnește în adâncurile ființei lui dumnezeieasca mângâiere și ajutorul și că gustă paradoxala și străina, totuși reala experiență a bucuriei-întristare. Avva Isaac ne isptorisește că: „Sunt ispite ale prietenilor lui Dumnezeu, care sunt îngăduite de toiagul duhovnicesc cu scopul înaintării și sporirii sufletului, prin care se nevoiește, se încearcă și luptă sufletul. Acestea sunt următoarele: lenevirea, îngreunarea trupului, vlăguirea mădularelor, acedia (indiferența duhovnicească) confuzia minții, bănuiala de boală a trupului, tăierea nădejdii în Dumnezeu pentru un scurt interval de timp, întunecarea cugetului, lipsa ajutorului omenesc pentru câteva clipe, sărăcirea de cele necesare trupului și cele asemenea. De la aceste ispite dobândește omul suflet însingurat și neocrotit, inimă moartă pentru lume și smerenie. Din această stare încearcă cineva să ajungă la dorirea Plăsmuitorului Său. Și pe acestea toate Proniatorul le iconomisește în funcție de puterea și nevoia fiecăruia. Cu acestea sunt amestecare mângâierea și dificultățile, lumina și întunericul, războaiele și sprijinul (ajutorul) și ca să spună cineva pe scurt, strâmtorare și lărgime. Și acesta este semnul sporirii omului cu ajutorul lui Dumnezeu” (Cuvânt 46, op. cit. p. 193).
„Este fericit acela care face răbdare în ispite. Fiindcă după acestea va primi mare putere, zic Părinții. Totuși această luptă nu se termină imediat și în scurt timp. Nici harul nu vine odată pentru totdeauna să se sălășluiască în suflet, ci puțin câte puțin și încet-încet. Uneori ispită, alteori mângâiere. Și în această schimbare rămâne până la moarte. Și să nu așteptăm să fim sloboziți de aceasta desăvârșit în această viață, nici să aflăm acum desăvârșită mângâiere.” (Avva Isaac, Cuvântul 77, op. cit., p. 233).
Sfinții părinți de vorbesc mai mult despre războiul ispitelor și osteneala nevoinței și mai puțin despre bunătățile și bucuriile Împărăției cerurilor, fiindcă ei știu că noi, oamenii, vrem repede și cu ușurință să ajungem la ceasul Învierii, trecând repede sau sărind peste durerea Crucii.
Domnul este Învățătorul, singurul care ne învață, ne povățuiește corect și mântuitor în viață, prin Cuvântul Lui și viața Lui. Prin smerenia Lui, răbdarea Lui, greutățile pe care a primit să le treacă pentru a ne da nouă postul Lui de patruzeci de zile, rugăciunea Lui, patimile și batjocurile pe care le-a răbdat și în final înfricoșătoarea Cruce și moarte cu încununarea mântuitoarei Lui Învieri, devine unicul nostru Învățător. Și toți sfinții Bisericii noastre, ucenici autentici ai Mântuitorului, prin cuvintele și viața lor, nu fac nimic altceva decât să ne ofere o tâlcuire corectă, o explicație și o aplicare practică a acestei unice învățături a Domnului nostru.
Învierea Domnului, Cuvântul Lui „De acum veți vedea cerurile deschise și pe îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând peste Fiul omului” (Ioan, 1, 52), Schimbarea Lui la față pe muntele Tabor și priveliștea slavei Lui dată ucenicilor Lui, ne arată bucuria și slava ucenicilor Mântuitorului tuturor epocilor, care începe din această viață ca să se întregească în cealaltă, fără să aibă sfârșit.
Numai când cineva va dobândi această bucurie cerească care provine din vederea slavei lui Dumnezeu, poate în realitate să înlăture și să depășească și să biruiască cu adevărat bucuriile și plăcerile lumii acesteia și să perceapă minciuna și înșelarea și nimicnicia ei.
„Așa cum acela care nu a văzut cu ochii lui soarele nu poate să povestească altuia numai din ceea ce a auzit strălucirea lui, ba nici el însuși nu o simte, la fel și cel ce nu a gustat în sufletul lui dulceața lucrărilor duhovnicești” (Avva Isaac, Cuvântul 23, op. cit. p. 99).
(Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare