sotul vs familia de origine

[ioana290]

Aceiasi problema o am si eu cu sotul meu. Inainte de casatorie am fost prieteni timp de 4 ani, parintii mei n-au fost de acord sa locuim impreuna in apartamentul pe care mi-l cumparasera deoarece nu eram casatoriti plus ca erau innebuniti caci eram in ultimul an de facultate si se gandeau ca nu cumva indragostita lulea cum eram sa nu renunt la scoala....nici eu nu am inteles atitudinea lor atunci, eram tanara, indragostita. Ne-am casatorit, ai mei s-au ocupat de nunta, s-au implicat, toata familia tinea la el ca la propriul copil. Inainte de a ne casatori avea o problema si cu fratele meu pentru ca nici el nu a fost de acord sa stam impreuna. Timp de doi ani am reusit sa avem o relatie cat de cat normala in care i-a inclus si pe ei, isi dorea sa-i vada, isi dorea sa-l vada si pe fratele meu, dar din cand in cand mai ales in momentele cand aveam pareri contradictorii spunea vorbe urate la adresa lor.
Intre timp ne-am hotarat sa avem si un copil, din momentul in care i-am propus sa-l punem nas pe fratele meu a luat foc.....a evitat sa se mai intalneasca cu el, imi spunea sa ma intalnesc eu singura....Acum dupa ce s-a nascut cel mic nu tine cont de faptul ca sunt vulnerabila emotional, ca sunt obosita vrea neaparat sa-si impuna punctul de vedere...mi-a spus ca doar peste cadavrul lui va fi fratele meu nas, ma ameninta cu divortul....in final ma gandesc pentru ce atata inversunare?!

Familia ne-a fost intotdeauna alaturi, nu s-au bagat in relatia noastra, ne-au ajutat de fiecare data, suntem la 300 de km departare unii de altii.....

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de ioana290

Aceiasi problema o am si eu cu sotul meu. Inainte de casatorie am fost prieteni timp de 4 ani, parintii mei n-au fost de acord sa locuim impreuna in apartamentul pe care mi-l cumparasera deoarece nu eram casatoriti plus ca erau innebuniti caci eram in ultimul an de facultate si se gandeau ca nu cumva indragostita lulea cum eram sa nu renunt la scoala....nici eu nu am inteles atitudinea lor atunci, eram tanara, indragostita. Ne-am casatorit, ai mei s-au ocupat de nunta, s-au implicat, toata familia tinea la el ca la propriul copil. Inainte de a ne casatori avea o problema si cu fratele meu pentru ca nici el nu a fost de acord sa stam impreuna. Timp de doi ani am reusit sa avem o relatie cat de cat normala in care i-a inclus si pe ei, isi dorea sa-i vada, isi dorea sa-l vada si pe fratele meu, dar din cand in cand mai ales in momentele cand aveam pareri contradictorii spunea vorbe urate la adresa lor.
Intre timp ne-am hotarat sa avem si un copil, din momentul in care i-am propus sa-l punem nas pe fratele meu a luat foc.....a evitat sa se mai intalneasca cu el, imi spunea sa ma intalnesc eu singura....Acum dupa ce s-a nascut cel mic nu tine cont de faptul ca sunt vulnerabila emotional, ca sunt obosita vrea neaparat sa-si impuna punctul de vedere...mi-a spus ca doar peste cadavrul lui va fi fratele meu nas, ma ameninta cu divortul....in final ma gandesc pentru ce atata inversunare?!

Familia ne-a fost intotdeauna alaturi, nu s-au bagat in relatia noastra, ne-au ajutat de fiecare data, suntem la 300 de km departare unii de altii.....

Poate ca ai putea sa ii arati ca desi suferi pentru ca el nu il vede potrivit pe fratele tau ca nas, dar in acelasi timp sa te gandesti si la o alta pereche de nasi...pentru ca asa poate ca si lui i se poate parea ca tu esti cea incapatanata si nu tii cont de ceea ce isi doreste el.

Pana la urmatorul copilas situatia se poate schimba, veti avea timp sa vorbiti mai mult...si sa afli eventual ce e in sufletul lui cu adevarat, si astfel relatia dintre el si fratele tau sa devina mai apropiata.

Doamne ajuta!

Cu siguranta vei gasi solutia cea mai potrivita!

[ioana290]

Totul a inceput cu propunerea mea si apoi a degenerat totul...tot timpul am fost ingaduitoare...cand eram in luna a 9 a si-a dorit sa plece doua saptamani, n-am avut nimic de obiectat (m-am gandit ca poate va aprecia), copilul avea doua luni a plecat un week-end in teambuilding, acum isi organizeaza inca o iesire de trei zile. Cand avea bebelusul 6 saptamani l-am prins cu o minciuna si in loc sa recunoasca, ma facea nebuna, ma ameninta cu divortul, iar eu eram lauza. Sunt multe de spus...eu chiar nu sunt o fire incapatanata, dar in momentul acesta, dupa toate cele intamplate nu pot sa-i fac pe plac.

Pentru tot raul pe care mi l-a facut toata perioada, parintii mei si fratele nici nu vor sa-l mai vada...mama lui pe de alta parte are acelasi comportament fata de mine cu toate ca stie ce inseamna sa ai grija de un copil fara a beneficia de ajutor........fratele lui a venit in tara si a avut pretentia sa-l sun eu si sa cobor eu sa-l salut......m-a tinut la respect toata sederea lui aici cu toate ca am incercat sa aplanez conflictul....iar sotului meu i se pare absolut normala atitudinea lui.......cand il intreb ce are impotriva familiei mele, sa-mi spuna punctual, nu gaseste motive........comportamentul nu incearca sa si-l schimbe.

[gabriela8]

În prealabil postat de irinelu

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Ne-am casatorit de curand.Toate bune pana la relatia lui cu familia mea. Vrea contacte cat mai rare cu ei (eu as zice deloc). S-au opus la inceput casatoriei noastre. Dar asta n-a durat mult. Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.Se supara crunt cand eu merg pentru o ora la ai mei. La un interval de 3-4 sapt.Imi reproseaza totul la ei.

Poate ca tu acorzi o mai mare atentie familiei de origine si sotul tau se simte neglijat. Oricum nu se poate sa fiti o familie din doi membri asa cum zici ca isi doreste sotul tau intrucat asta presupune sa ramaneti doar voi si fara copii...
Nu sunt de acord sa divortati ci sa comunicati mai mult, trebuie sa existe o solutie.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de ioana290

Totul a inceput cu propunerea mea si apoi a degenerat totul...tot timpul am fost ingaduitoare...cand eram in luna a 9 a si-a dorit sa plece doua saptamani, n-am avut nimic de obiectat (m-am gandit ca poate va aprecia), copilul avea doua luni a plecat un week-end in teambuilding, acum isi organizeaza inca o iesire de trei zile. Cand avea bebelusul 6 saptamani l-am prins cu o minciuna si in loc sa recunoasca, ma facea nebuna, ma ameninta cu divortul, iar eu eram lauza. Sunt multe de spus...eu chiar nu sunt o fire incapatanata, dar in momentul acesta, dupa toate cele intamplate nu pot sa-i fac pe plac.

Pentru tot raul pe care mi l-a facut toata perioada, parintii mei si fratele nici nu vor sa-l mai vada...mama lui pe de alta parte are acelasi comportament fata de mine cu toate ca stie ce inseamna sa ai grija de un copil fara a beneficia de ajutor........fratele lui a venit in tara si a avut pretentia sa-l sun eu si sa cobor eu sa-l salut......m-a tinut la respect toata sederea lui aici cu toate ca am incercat sa aplanez conflictul....iar sotului meu i se pare absolut normala atitudinea lui.......cand il intreb ce are impotriva familiei mele, sa-mi spuna punctual, nu gaseste motive........comportamentul nu incearca sa si-l schimbe.

Eu nu m-am gandit ca tu esti incapatanata pentru ca iti doresti ca fratele sa fie nasul copilasului, ci m-am gandit ca cine stie cum priveste el aceasta propunere.

Acum...daca el a avut cateva divergente cu familia ta, chiar ca nu va fi de acord...indiferent ca are dreptate, sau nu...i s-a lezat orgoliul probabil, si are un zid in fata ochilor pur si simplu.

Cred ca trebuie sa incerci sa vezi cam ce-o fi cu el, si de asemenea un anumit ton la care reactioneaza el pozitiv, care l-ar face sa mediteze mai mult la ceea ce ai tu de spus eventual.

In aceasta situatie normal ca ar fi foarte bine sa dai pomelnice la cateva Biserici, sa te rogi si tu...in primul rand pentru a-ti gasi linistea interioara, si a avea puterea de aborda situatiile cu mai mult calm.

[gabriela8]

În prealabil postat de ioana290

Totul a inceput cu propunerea mea si apoi a degenerat totul...tot timpul am fost ingaduitoare...cand eram in luna a 9 a si-a dorit sa plece doua saptamani, n-am avut nimic de obiectat (m-am gandit ca poate va aprecia), copilul avea doua luni a plecat un week-end in teambuilding, acum isi organizeaza inca o iesire de trei zile. Cand avea bebelusul 6 saptamani l-am prins cu o minciuna si in loc sa recunoasca, ma facea nebuna, ma ameninta cu divortul, iar eu eram lauza. Sunt multe de spus...eu chiar nu sunt o fire incapatanata, dar in momentul acesta, dupa toate cele intamplate nu pot sa-i fac pe plac.

Pentru tot raul pe care mi l-a facut toata perioada, parintii mei si fratele nici nu vor sa-l mai vada...mama lui pe de alta parte are acelasi comportament fata de mine cu toate ca stie ce inseamna sa ai grija de un copil fara a beneficia de ajutor........fratele lui a venit in tara si a avut pretentia sa-l sun eu si sa cobor eu sa-l salut......m-a tinut la respect toata sederea lui aici cu toate ca am incercat sa aplanez conflictul....iar sotului meu i se pare absolut normala atitudinea lui.......cand il intreb ce are impotriva familiei mele, sa-mi spuna punctual, nu gaseste motive........comportamentul nu incearca sa si-l schimbe.

Eu zic sa evitati a pune sare pe rana si sa alegeti un nas care sa fie pe placul amandorura. Undeva scartaie si nu e bine. Analizati mai bine problema, e pacat sa sufere familia voastra si familia largita... Poate sotul tau pleaca uneori tocmai ca apleci urechea familiei din care provii, sau poate e egoist, nu stiu mi-e greu sa imi dau cu parerea si totusi pentru linistea ta si a familiei tale din care faci parte prin casatorie alegeti un nas pe placul amandorura.

[ioana290]

Nu aplec urechea nicaieri mai ales ca ai mei ne-au sustinut intotdeauna, alegerea este a mea ei vor doar sa ma vada fericita. Daca ar fi doar problema nasilor ar fi usor, dar simt ca e doar un pretext...el face ce a vazut acasa......femeia nu trebuie sa aibe prea multe pareri, nu e respectata. Nu stiu de ce Doamne iarta-ma am vazut toate lucrurile acestea de abia acum.......

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de ioana290

Nu aplec urechea nicaieri mai ales ca ai mei ne-au sustinut intotdeauna, alegerea este a mea ei vor doar sa ma vada fericita. Daca ar fi doar problema nasilor ar fi usor, dar simt ca e doar un pretext...el face ce a vazut acasa......femeia nu trebuie sa aibe prea multe pareri, nu e respectata. Nu stiu de ce Doamne iarta-ma am vazut toate lucrurile acestea de abia acum.......

Acum ca te-ai lovit de aceste situatii ai putut constientiza mai brusc aceste lucruri...insa acum tu esti cea alaturi de care traieste, asa ca fii optimista...in timp se va putea schimba, pentru ca ma gandesc ca schimbari prea mari nu pot avea in loc intr-un timp scurt, mai ales ca au intervenit si schimbari in viata voastra...si putin stres, oboseala poate.

[anna21]

În prealabil postat de ioana290

Totul a inceput cu propunerea mea si apoi a degenerat totul...tot timpul am fost ingaduitoare...cand eram in luna a 9 a si-a dorit sa plece doua saptamani, n-am avut nimic de obiectat (m-am gandit ca poate va aprecia), copilul avea doua luni a plecat un week-end in teambuilding, acum isi organizeaza inca o iesire de trei zile. Cand avea bebelusul 6 saptamani l-am prins cu o minciuna si in loc sa recunoasca, ma facea nebuna, ma ameninta cu divortul, iar eu eram lauza. Sunt multe de spus...eu chiar nu sunt o fire incapatanata, dar in momentul acesta, dupa toate cele intamplate nu pot sa-i fac pe plac.

Pentru tot raul pe care mi l-a facut toata perioada, parintii mei si fratele nici nu vor sa-l mai vada...mama lui pe de alta parte are acelasi comportament fata de mine cu toate ca stie ce inseamna sa ai grija de un copil fara a beneficia de ajutor........fratele lui a venit in tara si a avut pretentia sa-l sun eu si sa cobor eu sa-l salut......m-a tinut la respect toata sederea lui aici cu toate ca am incercat sa aplanez conflictul....iar sotului meu i se pare absolut normala atitudinea lui.......cand il intreb ce are impotriva familiei mele, sa-mi spuna punctual, nu gaseste motive........comportamentul nu incearca sa si-l schimbe.

Poate gresesc, dar am observat ca barbatii se adapteaza f greu nasterii unul copil.
Cel putin sotul meu a fost absolut imposibil cand am nascut, avea aceeasi dorinta de a fugi de acasa pe care o relatezi si tu. (A avut o saptamana de concediu sa ma ajute dupa nastere si nici nu a dat pe-acasa). Am o prietena gravida.. imi povesteste lucruri similare.. Sotul meu are un coleg a carui sotie este gravida.. si pe acela l-a pocnit spaima si nelinistea. Am vorbit zilele trecute cu un barbat care are un bebelus de cateva luni, cand l-am intrebat ce face fetita pur si simplu a explodat: se vaicarea cat de greu este (desi nici macar NU locuieste cu copilul!) Sincer, mi-e sila!
Au ajuns barbatii.. vai de ei, fug de responsabilitate, numai barbati nu se pot numi. Rar, rar de tot am vazut barbati care au copii si spun ca vor mai multi, bravo lor!

(Scuze, daca ofensez pe cei de pe forum, dar asta este realitatea)

Aceasta este mentalitata moderna inoculata de tv si media: sa traiesti doar pentru tine (daca renunti la tine pentru celalalt, fie el si familie, daca ignori nevoile tale etc.. nu esti considerat un erou, ci un looser si un neadaptat).

Dar Ioana, trebuie sa ai incredere. Pana la urma sotul se va obisnui cu noul statut si isi va schimba atitudinea. Trebuie sa ai doar rabdare. Multa rabdare.

[coldworld]

asta este, Ioana290, poarta-ti crucea, sufera daca chiar nu exista o rezolvare...