Habotnicia (crestin ortodoxa)

[Eugen7]

"[...]aceasta ultima categorie sunt: habotnicii.

Dar si acestia sunt de mai multe feluri: habotnici luminati si duhovnicesti, care sunt acei crestini cu o ravna duhovniceasca mai mare decat majoritatea credinciosilor, care se manifesta sincer, senin si iubitor fata de Dumnezeu si fata de oameni si mai sunt si habotnicii intunecati, care au o ravnire amara caracterizata prin crispare in atitudine, incrancenare in sustinerea principiilor, lipsa a seninatatii, a zambetului prietenos, a dragostei si a bunavointei.

Acestia din urma sunt foarte scrupulosi, plini de zel, in apararea sau sustinerea unor principii, insa aceasta stare a lor nu este o manifestarea a discernamantului sau a intelepciunii. De fapt, acestia isi manifesta virtutile intr-un mod patimas.

Habotnicii sunt extremistii credintei, aripa radicala, insa radicalismul vietii lor este o apologie a formelor, a ritualismului, a tipicarelii, a randuielilor exterioare neasimilitate in metabolismul propriu, fiind de cele mai multe ori virtuosi la suprafata, iar in adancime avand multe intunecimi, un fel de "personalitati" cu virtuti multe la vedere si cu patimi ascunse.

Asadar, habotnicia este o forma de fanatism religios, de crestinism primitiv, barbar, de sabie scoasa din teaca, care poate mai degraba rani pe purtatorul ei, decat apara.

Domnul pacii, Parintele veacului ce va sa fie, Dumnezeul iubirii ne-a invatat ca, a fi crestin inseamna sa fii senin, zambitor, iubitor, iertator, presupune trairea senina, relaxata a virtutilor, nicidecum nu se poate caracteriza printr-o habotnicie a virtutilor, prin incrancenare si mortificare ori pri asceza negativa.

Habotnicii lupta permanent impotriva pacatelor si nu pentru dobandirea virtutilor. Ii obsedeaza gandul de a nu gresi ei sau altii, ravna aceasta a lor ii transforma deseori in judecatori, nu avocati.

Crestinii care au o ravna mai mare nu i-as numi nici macar habotnici luminati, ci ostenitori, nevoitori ai credintei. Aceasta nevointa a lor este necesar sa - l aiba in vedere si pe aproapele. Daca este doar o preocupare pentru sine, fie si pentru desavarsirea sa, nu prea seamana a crestinism, a Evanghelie aceasta atitudine."
Autor: Pr. Alin-Cristian Preotu
http://www.crestinortodox.ro/editori...at-136950.html

Este de prisos sa adaug ca sunt in asentimentul autorului.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Florin-Ionut]

Salut Eugen,

Mai bine ar fi dacă nu ai îngroşa literele pe porţiuni mari de text. Este dificil de citit pe fondul alb.

[catalin2]

Parintele se refera la habotnici in intelesul de pietism combinat cu mandrie, indreptatire. Si fariseii din trecut se puteu incadra aici. Pe de alta parte nici nu putem sa judecam ala e habotnic, al nu e, cum spune si parintele, doar bunul Dumnezeu vede in inima omului, noi putem judeca doar dupa aparente. Si oricum tot judecata se va chema.
Trebuie atras atentia ca exista si o interpretare gresita a termenului, adusa de ecumensim. Acestia includ dogma la habotnicism, de fapt aceasta fiind o prostie a protestantismului liberal adusa prin ecumenism.

[Tartaruga]

În prealabil postat de Eugen7

"[...]aceasta ultima categorie sunt: habotnicii.

Dar si acestia sunt de mai multe feluri: habotnici luminati si duhovnicesti, care sunt acei crestini cu o ravna duhovniceasca mai mare decat majoritatea credinciosilor, care se manifesta sincer, senin si iubitor fata de Dumnezeu si fata de oameni si mai sunt si habotnicii intunecati, care au o ravnire amara caracterizata prin crispare in atitudine, incrancenare in sustinerea principiilor, lipsa a seninatatii, a zambetului prietenos, a dragostei si a bunavointei.

Acestia din urma sunt foarte scrupulosi, plini de zel, in apararea sau sustinerea unor principii, insa aceasta stare a lor nu este o manifestarea a discernamantului sau a intelepciunii. De fapt, acestia isi manifesta virtutile intr-un mod patimas.

Habotnicii sunt extremistii credintei, aripa radicala, insa radicalismul vietii lor este o apologie a formelor, a ritualismului, a tipicarelii, a randuielilor exterioare neasimilitate in metabolismul propriu, fiind de cele mai multe ori virtuosi la suprafata, iar in adancime avand multe intunecimi, un fel de "personalitati" cu virtuti multe la vedere si cu patimi ascunse.

Asadar, habotnicia este o forma de fanatism religios, de crestinism primitiv, barbar, de sabie scoasa din teaca, care poate mai degraba rani pe purtatorul ei, decat apara.

Domnul pacii, Parintele veacului ce va sa fie, Dumnezeul iubirii ne-a invatat ca, a fi crestin inseamna sa fii senin, zambitor, iubitor, iertator, presupune trairea senina, relaxata a virtutilor, nicidecum nu se poate caracteriza printr-o habotnicie a virtutilor, prin incrancenare si mortificare ori pri asceza negativa.

Habotnicii lupta permanent impotriva pacatelor si nu pentru dobandirea virtutilor. Ii obsedeaza gandul de a nu gresi ei sau altii, ravna aceasta a lor ii transforma deseori in judecatori, nu avocati.

Crestinii care au o ravna mai mare nu i-as numi nici macar habotnici luminati, ci ostenitori, nevoitori ai credintei. Aceasta nevointa a lor este necesar sa - l aiba in vedere si pe aproapele. Daca este doar o preocupare pentru sine, fie si pentru desavarsirea sa, nu prea seamana a crestinism, a Evanghelie aceasta atitudine."
Autor: Pr. Alin-Cristian Preotu
http://www.crestinortodox.ro/editori...at-136950.html

Este de prisos sa adaug ca sunt in asentimentul autorului.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Si eu sunt in asentimentul autorului.

Acum, interesant ar fi de inteles si cauzele, de ce unii sunt in a doua categorie in loc sa fie in prima? Voi v-ati simtit vreodata in a doua categorie? Eu da, de multe ori, si mi-am dat seama de fiecare data, si doar faptul ca am inceput sa simt iubirea si purtarea de grija a lui Dumnezeu in viata mea m-a ajutat sa incep sa ma schimb.

[Mihnea Dragomir]

Habotnicia (bigotismul) este, în esenţă, o "deviere de dreapta" care cuprinde, cred eu, următoarele trăsături:

-habotnicul, asemănându-se în această privinţă fariseului, atribuie supremaţie formei credinţei asupra fondului credinţei. În realitate, cele două sunt egale ca importanţă, dar prima decurge din a doua şi nu invers. Aşa cum morala decurge din dogmă şi nu invers.

-habotnicul este un miop care "nu vede pădurea din cauza copacilor". Spre exemplu, Eminescu a fost un păcătos care scria scrisori de dragoste unei femei căsătorite. Nu contează că a scris şi nemuritoare rugăciuni, nu contează ce a făcut pentru Biserica Ortodoxă, nici pentru românitate, nu contează că a înfierat apucăturile liberale ale vremii lui în peste 10 volume de publicistică.

-habotnicul nu distinge între legile care vin direct de la Cristos şi legile care vin, tot de la Cristos, prin intermediul Bisericii. Pe ultimele le consideră la fel de neschimbătoare ca pe primele. Habotnicul e convins că au greşit calendarul, dând o dezlegare acolo unde nu era până acum. Habotnicul ortodox este un personaj "mai ortodox decât patriarhul", ca să zic aşa.

-habotnicul uită că Dumnezeu operează, în covârşitoare majoritate a cazurilor, prin oameni şi cu mijloace naturale. El este înclinat ca, din excepţional, să facă normă.

-habotnicul este un maximalist moral, tot aşa cum deviantul de stânga este un minimalist moral. Spre exemplu, pentru primul toate păcatele sunt păcate mari, teologice, strigătoare la Cer. Şi invers, pentru al doilea toate păcatele sunt lesne iertătoare, sau nici nu sunt păcate, după cum, dialectic, explică.

Şi totuşi, habotnicii merită şi câteva cuvinte în apărarea lor.
Mai întâi, trebuie spus că daimonii de dreapta, între care se numără cel al habotniciei îi atacă, cu precădere, pe cei care deja se află într-o anumită etapă a urcuşului spiritual. Faţă de începătorul în credinţă, Sărsăilă aplica tactica disimulării: nu există Dumnezeu, nu există nici măcar el, Sărsăilă. Dar, dacă respectivul încearcă să-i scape printre gheare primind în inima lui convingerea supranaturală că Dumnezeu există, atunci Sărsăilă schimbă imediat placa: Dumnezeu există, dar e un personaj care măsoară credinţa cu metrul şi practică regula de trei simplă: ai postit trei săptămâni, care va să zică eşti de trei ori mai merituos decât unul care a postit o săptămână.

Pe urmă, habotnicul nu îşi riscă mântuirea în măsura în care şi-o riscă relativistul. Habotnicul are automatismele lui, care într-o anumită măsură îl apără de cădere. Dacă, la lăsata secului, eu fierb vasele în care am gătit carne şi le mai spăl apoi cu leşie, greşesc mai puţin decât cel care sfârâie cârnaţi la tigaie în post. Şi sunt şi expus mai puţin.

[Tartaruga]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Habotnicia (bigotismul) este, în esenţă, o "deviere de dreapta" care cuprinde, cred eu, următoarele trăsături:

-habotnicul, asemănându-se în această privinţă fariseului, atribuie supremaţie formei credinţei asupra fondului credinţei. În realitate, cele două sunt egale ca importanţă, dar prima decurge din a doua şi nu invers. Aşa cum morala decurge din dogmă şi nu invers.

-habotnicul este un miop care "nu vede pădurea din cauza copacilor". Spre exemplu, Eminescu a fost un păcătos care scria scrisori de dragoste unei femei căsătorite. Nu contează că a scris şi nemuritoare rugăciuni, nu contează ce a făcut pentru Biserica Ortodoxă, nici pentru românitate, nu contează că a înfierat apucăturile liberale ale vremii lui în peste 10 volume de publicistică.

-habotnicul nu distinge între legile care vin direct de la Cristos şi legile care vin, tot de la Cristos, prin intermediul Bisericii. Pe ultimele le consideră la fel de neschimbătoare ca pe primele. Habotnicul e convins că au greşit calendarul, dând o dezlegare acolo unde nu era până acum. Habotnicul ortodox este un personaj "mai ortodox decât patriarhul", ca să zic aşa.

-habotnicul uită că Dumnezeu operează, în covârşitoare majoritate a cazurilor, prin oameni şi cu mijloace naturale. El este înclinat ca, din excepţional, să facă normă.

-habotnicul este un maximalist moral, tot aşa cum deviantul de stânga este un minimalist moral. Spre exemplu, pentru primul toate păcatele sunt păcate mari, teologice, strigătoare la Cer. Şi invers, pentru al doilea toate păcatele sunt lesne iertătoare, sau nici nu sunt păcate, după cum, dialectic, explică.

In aceasta fraza m-am recunoscut:

"-habotnicul este un maximalist [...] toate păcatele sunt păcate mari, teologice, strigătoare la Cer."

Asa era pentru mine, toate pacatele erau foarte mari, nu existau pacate mici. Ca atare mi-L imaginam mereu pe Dumnezeu suparat pe mine, pentru ca nu puteam fi perfecta. De unde si lupta pentru perfectiune cu agravarea habotniciei. Doar in momentul in care am inceput sa simt iubirea calda a lui Dumnezeu in ciuda imperfectiunilor mele, am inceput sa ma linistesc incetul cu incetuuuul...

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

-habotnicul este un miop care "nu vede pădurea din cauza copacilor". Spre exemplu, Eminescu a fost un păcătos care scria scrisori de dragoste unei femei căsătorite. Nu contează că a scris şi nemuritoare rugăciuni, nu contează ce a făcut pentru Biserica Ortodoxă, nici pentru românitate, nu contează că a înfierat apucăturile liberale ale vremii lui în peste 10 volume de publicistică.

Mi-as dori sa nu apuc ziua,sau sa nu aflu,cand Eminescu va fi judecat dupa putinul sufletesc al celor ce se simt striviti de umbra propriei neputiinte.In general habotnicia este o saracie a sufletului,o imposibilitate de a atinge esenta,de a intelege esenta si de a o trai.Si atunci totul este invesmantat in formal,falsificat in parelnic cu pretentie de lege,in stramtoarea regulii care ucide,in lipsa spiritului ei viu.Orice habotniciei este punerea petecului cu pretentie de camasa fara de cusatura,un petec vechi in neputinta la o haina noua-n fagaduinta.Habotnicia este trista,si de multe ori isi naste copilul preferat,obsesia,un copil nedorit de nimeni,plin de nebunia devorarii propriului suflet.Obsesia urmeaza directia habotniciei,stingand si ultima urma de lumina si inlocuirea ei cu o Fata Morgana hâdă,ce mereu te duce,curios as spune,spre o dorinta de a analiza raul si nu de a trai binele.,,Nu"devine regula care ucide pe ,,da"-ul din ,,traieste".Cand cauti si analizezi prea mult raul,cand te temi prea mult de el,cand il faci mai mult decat este,o absenta a luminii careia ii dai forma,ajungi sa fii consumat de el,fara sa iti dai seama,intreaga ta lume va fi ingradita de convulsia obsesiei.Habotnicia degenereaza spiritul credintei,il ucide cu premeditare,il arunca intr-un fel de lume a detaliului dement si mort,a ideilor obsesive si a sentintelor morbide.Este foarte trista,cu toti copii ei din florile raului,ca sa-l citez pe Baudelaire.

Habotnicia mai poate esua si intr-o exaltare care,paradoxal sau nu,este doar o masca a preamaririi propriului eu,,purificat" prin habotnicia de neputintele altora,un eu ,,curatat" de respectarea stricta dar moarta a ceea ce nu iti poate aduce nici un fir de viata.Regula raului,sau una dintre ele, arata spre o singura directie:să nu lași un om să-și imagineze că poate ajunge la un final bun prin mijloace malefice, fără să-și compromită sufletul. Efectul rău asupra sufletului său este sigur.Dupa cum spunea cineva ,,habotnicia este o ispită greu de conștientizat de către cel în a cărei capcană a căzut, tocmai din pricina faptului că ia forma binelui, deși esența este de la cel rău."

Ati fi surprinsi cat de multi habotnici ne inconjoara dar mai ales cat de rautacios si perfid este micul habotnic din fiecare dintre noi.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Habotnicia este trista[/i],si de multe ori isi naste copilul preferat,obsesia,un copil nedorit de nimeni,plin de nebunia devorarii propriului suflet.Obsesia urmeaza directia habotniciei,stingand si ultima urma de lumina.

Da, aveţi dreptate: sufletul habotnicului este înrobit de obsesie. Şi, de multe ori, deznădejdea îi dă lovitura de graţie. Au şi credincioşii nebunii lor: paranoicii sunt fariseii, depresivii sunt habotnicii, schizofrenicii sunt relativiştii.

[Eugen7]

În prealabil postat de Tartaruga

Acum, interesant ar fi de inteles si cauzele, de ce unii sunt in a doua categorie in loc sa fie in prima?

Consider, asemenea parintilor filocalici, ca cea mai importanta cauza este neglijarea (tratarea cu superficialitate etc.) harului Duhului Sfant si a conlucrarii constiente cu Dumnezeu, in Sfanta Biserica, Sfintele Taine...

"Din spusele unora si ale altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut. Pentru aceea ma urgisesc eu pe mine insumi si ma pocaiesc in praf si cenusa ". (42, 5-6).

"Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu." (Ioan 6,59)

"noi ceea ce stim vorbim si ceea ce am vazut marturisim" (Iov 3,11)

Cum ma pot indoi de Dumnezeu... "Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine şi suflarea lui Dumnezeu (harul Duhului Sfant) în pieptul meu" (Ioav 27,3)

În prealabil postat de Tartaruga

Voi v-ati simtit vreodata in a doua categorie?

Ce om este fara de pacat?
Tot parintii filocalici spune ca intotdeauna constiinta noastra ne spune daca ceea ce am facut este bine sau este rau... caci constiinta noastra este glasul chipului prototipului uman in noi: Iisus Hristos.

Desigur exista mai multe nivele de constiinta. Una e limita maxima a constiintei inainte de Sfantul Botez (Adam inainte de cadere) si alta este limita maxima a constiintei dupa Sfantul Botez (in acest caz hristificarea, sfintenia, indumnezeirea prin har).

[Eugen7]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Da, aveţi dreptate: sufletul habotnicului este înrobit de obsesie. Şi, de multe ori, deznădejdea îi dă lovitura de graţie. Au şi credincioşii nebunii lor: paranoicii sunt fariseii, depresivii sunt habotnicii, schizofrenicii sunt relativiştii.

Parintii filocalici vorbesc despre cei mai cumpliti demoni: slava desarta si mandria.
Demonul slavei desarte il face pe om sa nazuiasca slava, cinste, marire (file lumneasca fie de la Dumnezeu). Astfel el incepe sa ii dispretuiasca pe ceilati oameni (caci de multe ori e inzestrat cu virtuti, intelect... scopul acestui demon este sa il faca pe om sa uite cuvintele Sf Pavel: "ce ai tu si sa nu fi primit... si daca ai primit de ce te lauzi?" de ce vrei sa fi slavit daca ce ai bun este darul lui Hristos?). Parintii filocalici (Gheron Iosif spre exemplu in Marturii din viata monahala spune iechivoc: singurul lucru care ii apartine exclusiv persoanei umane sunt: pacatele... caci "Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor " Iacov 1,17)
Daca omul cuprin de acest demon reuseste in ceea ce isi propune (maririle lumesti visate: bani, functii, afaceri etc), atunci acest om este cuprin de demonul mandriei si incet incet nu mai asculta nici de Dumnezeu, nici de Biserica... incep chiar hule... si umreaza moartea intelectuala... moartea mintii (duhovnicesca)... nebunia.
Daca nu reuseste in ceea ce isi propune, ceilati demoni: mania si tristetea(akedia) il iau in primire... si pentru asi alina durerea inimii omul isi cauta placerea in demonul desfranarii (atat cea trupeasca cat si cea intelectuala... evident ca desfranarea mintii e mai cumplita decat cea trupeasca caci aduce moartea duhului, a inimii, a mintii mult mai repede)

Evagrie Ponticul - In lupta cu gandurile, Ed Deisis
http://www.pravaliacucarti.ro/255-re...ndurile-p32467

Evagrie Ponticul -Tratatul practic. Gnosticul, Ed Curea Veche
http://www.curteaveche.ro/Tratatul_p...nosticul-3-861

ieromonah Gabriel Bunge - Mania si terapia ei dupa avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor si painea ingerilor, Ed Deisis
http://edituradeisis.ro/opencart/ind...&product_id=85

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.