|
|
|
|
|
#22
27.09.2006, 07:33:57
|
|||
|
|||
CAPITOLUL AL DOILEA
XVI. IDOLATRIA CONTEMPORANA Iar acum sa vedem cine sunt acei europeni cu care ei vor sa ne unim ca Stat si ca Biserica. Europenii se caracterizeaza printr-o antinomie cumplita:antiteza dintre omul interior si omul exterior.Europeanul pare a fi ceva,dar de fapt este cu totul altceva.El traieste si se misca in falsitatea compromisurilor.Intreaga lui cultura este o colectie de minciuni conventionale,la care s-a adaptat el insusi.Este extrem de egocentric,dar se poarta cu o curtoazie absoluta si practic exagerata. In tarile „subdezvoltate”,unde oamenilor inca le lipseste finetea culturii europene,fiecare isi exprima mai mult sau mai putin lumea interioara cu o anume libertate si simplitate,pe care nu le poti gasi in Europa.Manierele lor sunt grosolane,dar ei sunt mai autentici.In Europa,acest lucru este considerat lipsa de cultura si de dezvoltare spirituala. In felul acesta,jocul costant al ipocriziei a ajuns sa fie considerat drept cultura,acolo unde mormintele varuite duhnesc si paharul este intotdeauna curatat numai in exterior,de dragul aparentelor. Dar,asa cum se intampla cu fariseii,minciuna aceasta constanta in care traiesc nu ii umileste.Dimpotriva,perfectiunea lor exterioara ii face sa fie siguri de superioritatea lor.Cea mai specifica trasatura a europenilor este ingamfarea:ii privesc cu dispret pe toti cei pe care-i considera inculti ori putin dezvoltati. Este posibil ca pe unii dintre ei sa-i preocupe nevoile celorlalti,ale unor persoane,grupuri sau chiar natiuni,indeosebi cele subdezvoltate,pentru care nutresc sentimente pline de compasiune,dar in adancul sufletului ei se preocupa de ceilalti in felul in care un entomolog se preocupa de insecte.Sentimentele pe care le nutresc pentru oameni sunt inferioare dragostei pe care o au fata de cainii lor. Au despre civilizatia lor aceeasi parere buna pe care o au despre ei insisi.Avand o minte critica,ei nu accepta nimic incontestabil,si sunt mandri de asta.Considera ca toate valorile sunt relative,chiar si cele pe care le accepta ei insisi,si dezbat cu o pretinsa profunzime tot ce-a crezut vreodata umanitatea.Atitudinea lor obisnuita este aceea de agnostici binevoitori,dispusi sa fie de acord cu orice le spui,si,prin urmare,ceea ce le spui ii lasa,in ultima analiza,absolut indiferenti. Totusi,singurul lucru de care acesti agnostici nu se indoiesc niciodata este valoarea propriei lor civilizatii.Pentru ei nu a existat niciodata o civilizatie superioara civilizatiei lor.Pot exista critici acerbe in privinta anumitor probleme culturale sau mari neintelegeri privind anumite detalii,dar justetea directiei generale a culturii lor nu a fost niciodata pusa la indoiala. Civilizatia Europei este intemeiata pe o religie,dar pe o religie pe care nimeni nu doreste s-o considere ca atare,deoarece aceasta religie nu este venerarea unuia sau a mai multor zei,ci cultul omului. Religia grecilor antici si civilizatia lor nu au fost nimic altceva decat cultul omului.Daca civilizatia Greciei antice a fost primita atat de bine in inimile europenilor,acest lucru se datoreaza tocmai afinitatii lor launtrice.La fel ca si grecii antici ,europenii au divinizat ratiunea umana,pasiunile,taria si slabiciunea sufletului omenesc;intr-un cuvant,ei au facut din om centrul,masura si scopul tuturor lucrurilor.Cultura Europei isi are originea in om,exista pentru om si isi gaseste justificarea in om. Pot exista dezacorduri privind modul in care poate fi imbunatatita viata omului;pot exista diferente in modul in care se venereaza omul;pot exista concluzii diferite deduse din masurarea omului;dar,in ciuda tuturor acestor lucruri,omul intotdeauna este centrul in jurul caruia ei graviteaza,este sursa inspiratiei lor si scopul actiunilor lor. Acesta este europeanul.Orice religie isi inchipuie el ca ar putea avea,in adancul sufletului religia lui este inchinarea la idolul „om”.Europeanul a incetat sa vada imaginea lui Dumnezeu in om:el isi vede doar propria-i imagine. Cu alte cuvinte,religia Europei este vechea religie a umanitatii,cea care l-a despartit pe om de Dumnezeu.Scopul lui Dumnezeu este de a indumnezei omul.Dar omul,amagit de diavol,a crezut ca poate deveni zeu fara harul Creatorului sau,din propria sa initiativa si prin propriile-i puteri.S-a zorit sa manance din pomul cunoasterii inainte sa fi fost suficient de matur pentru o astfel de hrana.Rezultatul a fost ca i s-au deschis ochii pentru a cunoaste binele si raul,pentru a-si vedea goliciunea trupeasca si spirituala,si a fost uimit peste masura.Nu L-a mai putut privi pe Domnul si Dumnezeul lui,ci a fugit sa se ascunda de chipul Sau.Si-a dat seama ca intre el si Creatorul lui se deschisese o prapastie uriasa.Atunci ,milostivul sau Tata a blestemat prima cauza a distrugerii lui,diavolul-„batranul sarpe”-si in nemarginirea Lui dragoste i-a fagaduit chiar mantuirea:”Dusmanie voi pune intre tine [sarpele] si intre femeie [Preasfanta Fecioara] ,intre samanta ta si samanta ei [Hristos];Aceasta iti va zdrobi capul,iar tu Ii vei intepa calcaiul” (Facerea 3,15) .Si,pentru ca omul sa nu traiasca vesnic in acea stare de moarte spirituala,El l-a izgonit din rai,pentru ca „nu cumva sa-si intinda mana si sa ia roade din pomul vietii,sa manance si sa traiasca in veci (Facerea 3,22).Astfel,in marea Lui indurare si dragoste,Dumnezeu a ingaduit moartea trupeasca ,aceea care,la fel ca moartea spirituala,a fost rezultatul curmarii comuniunii cu Izvorul vietii,pentru ca omul sa nu-si poarte cu el de-a lungul veacurilor moartea spirituala,durerea si goliciunea.Iar omul,fiind despartit de Dumnezeu si traind in realitatea constanta a mortii,a devenit robul diavolului. Asadar,omul s-a inchinat omului,proclamandu-l zeu,ca reactie la experienta propriei sale nimicnicii.De fapt,anticii afirmau ca sufletul omenesc este o parte a naturii divine;altfel spus,el este in esenta divin si prin urmare nu are nevoie de Dumnezeu. Aceasta dorinta a omului de a crede in propria-i divinitate,laolalta cu supunerea lui fata de puterile demonice,sta la baza oricarei forme de idolatrie. Astfel,religia Europei nu este nimic altceva dacat idolatria primordiala intr-o forma moderna.Papalitatea ,protestantismul,umanismul,ateismul,democratia,fas cismul,capitalismul,comunismul si orice alte tendinte europene sunt expresii ale aceluiasi spirit umanist. Civilizatia Europei nu este altceva decat rezultatul efortului zbuciumat si staruitor al omului de a-si aseza tronul deasupra lui Dumnezeu.Nu este altceva decat inaltarea unui nou Turn Babel;pot exista neintelegeri in privinta metodei de zidire,dar scopul ramane comun celor interesati. Idealul europeanului este identic cu idealul lui Lucifer.In adancul sufletului,este acelasi dispret fata de bunatatea lui Dumnezeu,aceeasi insulta adusa dragostei Lui,aceeasi revolta si instrainare de pronia cereasca,aceeasi nerecunostinta,aceeasi cale pustie care,in loc sa duca in sus,asa cum crede omul ca face,duce la prapastia mortii. 
|
|
#23
27.09.2006, 07:34:53
|
|||
|
|||
|
XVII. AVAND CRUCEA DREPT STINDARD
Adevarata religie a europei este insa ascunsa si poarta de ochii lumii o masca crestina.Pentru intreaga lume,Europa trece drept un pamant crestin.Intr-adevar,diavolul este viclean prin excelenta,iar zeflemelele lui au consecinte cat se poate de tragice pentru omenire. Cel mai mare rau care s-a abatut vreodata asupra lumii a avut crucea ca stindard.teologii apuseni partizani ai doctrinei lui Aristotel si adeziunea lor la gandirea rationaliste a Greciei antice,transformarea teologiei in filozofie,falsificarea credintei,papalitatea,setea de putere si de autoritate pamanteasca,cruciadele,combinarea religiei cu politica,inchizitia,activitatile misionare (care s-au dovedit a fi avangarda puterilor colonizatoare),cuceririle,razboaiele,orgiile,insel atoriile,umilintele si tirania au avut loc in numele Celui Rastignit. In fata acestei tragice deteriorari a religiei,era firesc ca ateismul si protestantismul sa apara ca o nazuinta spre mantuire si bunastare. Ar trebui sa observam ca ateismul care a aparut in Europa nu a fost pur si simplu pasivitate,agnosticism ori o simpla dispozitie epicureica.Ateismul Europei nu a fost o negare academica.A fost o ura adanca pentru Dumnezeul crestinilor asa cum il cunoscusera in Europa;a fost o patima puternica,o blasfemie, o indignare a sufletului omenesc. In Rasaritul crestin ortodox,din vremea lui Constantin cel Mare pana la Revolutia greaca,nu au aparut niciodata asemenea epidemii.Cei de aici cunoscusera un Dumnezeu complet diferit de dumnezeul pe care il cunoscusera cei din Apus;de aceea nu L-au renegat niciodata,oricat de pacatosi ar fi fost.Primii atei greci au venit din Europa.Fara ca ei sa stie macar,renegarea lor a fost impotriva religiei pe care o cunoscusera in Europa.Ateismul lor a fost alimentat de greselile crestinilor si de falsificarea adevarului crestin care avusese loc in Apus. In mod similar,protestantismul ar putea parea o erezie distincta.In realitate,el a aparut ca o respingere a catolicismului.Protestantismul nu a avut niciodata o pozitie religioasa.Dimpotriva,el a fost si este o negare religioasa.Ceea ce il justifica este prezenta catolicismului.Daca acesta ar disparea ,atunci protestantismul nu ar mai avea nici o ratiune de a fi.
|
|
#24
27.09.2006, 07:36:29
|
|||
|
|||
|
XVIII. MODALITATEA DE CUNOASTERE
Astazi,ateismul si protestantismul ar putea fi intoarse impotriva Ortodoxiei.Dar acest asalt se bazeaza pe o deceptie.Ei detesta Ortodoxia pentru ca o vad cu propriile lor criterii,cu propria lor mentalitate. O vad ca pe o varianta a catolicismului.Acest lucru nu se datoreaza unei rele-vointe din partea lor,ci unei totale incapacitati de a judeca cu alte standarde si de a gandi cu o alta mentalitate. Catolicismul,protestantismul si ateismul se afla la acelasi nivel.Sunt produse ale aceleasi mentalitati.Toate trei sunt sisteme filozofice,rezultate ale rationalismului,adica ale conceptieipotrivit careia ratiunea umana este fundamentul certitudinii,masura adevarului si modalitatea suprema de cunoastere. Ortodoxia se afla la cu totul alt nivel.Ortodocsii au o mentalitate diferita.Ei considera filozofia o fundatura care nu l-a dus pe om niciodata la certitudine,adevar si cunoastere.Ei respecta ratiunea umana ca nimeni altcineva si nu o nesocotesc niciodata.O considera unul dintre factorii folositori la detectarea minciunii si descoperirea greselii.Dar ei nu admit ca ratiunea umana este capabila sa-i ofere omului certitudine,sa-l lumineze pentru a vedea adevarul ori sa-l calauzeasca spre cunoastere.Cunoasterea adevarata este revelatia lui Dumnezeu si a creatiei Lui intr-o inima curatita de harul ceresc si de stradaniile si rugaciunile omului.”Fericiti cei curati cu inima,ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. !” Adevarul nu este o serie de definitii,ci Insusi Dumnezeu ,Care S-a manifestat concret in persoana lui Hristos,Cel care a spus :”Eu sunt Adevarul”. Certitudinea nu este o chestiune de armonie intelectuala;este o incredintare profunda a inimii.Iii apare omului dupa o revelatie launtrica si este insotita de caldura harului ceresc.Armonia intelectuala,care este rezultatul unei ordonari logice a lucrurilor,nu este insotita niciodata de aceasta incredintare. Filozofia se caracterizeaza prin conceptualizare.Intelectul uman nu poate accepta realitatea asa cum este.Mai intai o traspune in simboluri si apoi elaboreaza pe baza simbolurilor.Dar simbolurile sunt imagini contrafacute ale realitatii.Conceptele sunt la fel de indepartate de realitate cum este imaginea unui peste de un peste viu. Adevarul unui filozof este o serie de figuri si de imagini.Aceste simboluri prezinta un mare avantaj:sunt inteligibile.Sunt croite dupa masurile omului si satisfac intelectul.Ele prezinta,insa,si un mare dezavantaj:nu au nici o legatura cu realitatea vie. Realitatea vie nu incape in categoriile intelectului uman.Este o conditie dincolo de ratiune.Filozofia este o tentativa de transpunere a suprarationalului in rational.Dar aceasta este o contrafacere si o inselatorie .Acesta este motivul pentru care Ortodoxia respinge filozofia si nu o accepta ca modalitate de cunoastere. Singura modalitate de cunoastere este curatia inimii.Doar ea ingaduie salasluirea in om Sfintei Treimi.Doar in acest fel poate fi cunoscut Dumnezeu in intreaga Lui creatie,fara a fi conceptualizat.El este cunoscut asa cum este cu adevarat,fara a deveni inteligibil si fara a fi minimalizat pentru a incapea in limitele sufocante ale intelectului uman.Astfel,mintea (nous) omului,vie si lipsita de intelegere,se uneste cu Dumnezeul cel viu si de neinteles.CUNOASTEREA ESTE CONTACTUL VIU AL OMULUI CU CREATORUL SI CREATIA LUI,IN DRAGOSTE IMPARTASITA. Experienta cunoasterii este ceva ce nu poate fi exprimat in cuvinte omenesti.Cand Apostolul Pavel a dobandit cunosterea,a spus ca a auzit cuvinte de negrait-ceva ce omul nu poate exprima. Asa este teologia crestina-imposibil de exprimat.Dogmele sunt formulari utile,dar ele nu reprezinta cunoasterea autentica;ele pur si simplu te calauzesc si te feresc de greseala.Un om poate avea cunoasterea fara sa cunoasca dogmele,la fel cum el poate cunoaste si accepta toate dogmele fara a avea cunoasterea.De aceea,dincolo de teologia afirmativa a dogmelor,Parintii au asezat taina adanca a teologiei negative (apofatice),unde nici o definitie nu este acceptabila,unde mintea tace si inceteaza sa lucreze,unde inima isi deschide usa pentru a-L primi pe Marele Oaspete „Care sta la usa si bate”,unde mintea Il vede pe El, Care este. Si sa nu creada nimeni ca aceste lucruri sunt adevarate doar in ceea ce priveste cunoasterea suprarationala,care este o miscare a lui Dumnezeu catre oameni.Omul nu poate cunoaste nimic cu ratiunea lui si nu poate fi sigur de nimic-nici de el,nici de lume,nici macar de cele mai obisnuite si comune lucruri. Sincer ,cine a asteptat sa auda silogismul lui Descarte „Gandesc,deci exist” pentru a fi sigur ca exista cu adevarat ?Si cine a asteptat ca filozofii sa dovedeasca ca lumea din jurul lui este reala pentru a crede ca este asa ?De altminteri,o astfel de dovada nu exista si nu va exista niciodata,iar cei preocupati de filozofie stiu foarte bine lucrul acesta.Nimeni nu a reusit vreodata sa dovedeasca efectiv cu ajutorul ratiunii sale ca gandurile noastre si propriul nostru eu,precum si lumea din jurul nostru,nu sunt naluci.Si,chiar daca ar dovedi-o in mod logic,acea dovada logica nu ar putea asigura pe nimeni. Daca suntem siguri ca existam si ca prietenii nostri nu sunt plasmuiri ale imaginatiei noastre,acest lucru nu se datoreaza dovezilor filozofilor,ci unei cunoasteri launtrice si unei cunostiinte launtrice care ne ofera o certitudine despre tot,fara silogisme si fara dovezi.Aceasta este cunoasterea fireasca.Este cunoasterea inimii si nu a mintii.Este temelia sigura a oricarui gand .Ratiunea poate cladi pe ea fara vreo primejdie de naruire.Fra ea,insa,ratiunea cladeste pe nisip. Aceasta cunoastere fireasca este cea care il calauzeste pe ompe drumul Evangheliei si il ajuta sa deosebeasca adevarul de minciuna,binele de rau.Este prima treapta care il inalta pe om spre tronul lui Dumnezeu.Cand omul urca de buna voie primele trpte spre cunoasterea fireasca,atunci Insusi Dumnezeu se apleaca si il invaluie in acea cunostere cereasca a tainelor „ce nu-i este ingaduit omului sa le rosteasca”. Predicile Apostolilor si ale Parintilor,proorocii,Evanghelia si cuvintele lui Hristos Insusi sunt indreptate catre cunoasterea fireasca a omului.Acesta este domeniul dogmelor si al teologiei afirmative.Este ieslea in care se naste credinta. Inceputul credintei este putinta inimii de a intelege ca Adevarul vorbeste in acea carte mica numita Evanghelia,ca Dumnezeu Se pogoara si salasluieste in acea biserica obisnuita de oameni sarmani si credinciosi.Cand te va cuprinde teama pentru ca umbli pe pamantul asternut de mana lui Dumnezeu,pentru ca privesti marea intinsa,pentru ca pasesti si respiri,atunci ochii tai vor incepe sa lacrimeze-lacrimi de cainta,lacrimi de iubire,lacrimi de bucurie-si vei simti cele dintai mangaieri ale unor taine de negrait. Cunoasterea fireasca exista in oameni ,dar nu are aceeasi puritate in cazul tuturor.Iubirea de placeri are puterea de a o intuneca.Patimile sunt aidoma negurii,si de aceea putini sunt cei care gasesc calea catre adevar.Cati nu s-au ratacit in labirintul filozofiei,cautand o luminita pe care n-au s-o vada niciodata ? In acest labirint nu este important daca cineva este crestin ori ateu,protestant ori catolic,adept al doctrinei lui Platon ori Aristotel.Exista un indiciu comun de identificare pentru toti-intunericul.Oricine intra in pestera rationalismului isi pierde vederea.Si,orice vesminte ar purta,ele dobandesc aceeasi culoare intunecata.In discutiile lor ei se inteleg foarte bine,caci au aceleasi presupozitii-presupozitiile intunericului.Dar le este cu neputinta sa-i inteleaga pe cei care nu se afla in labirint si care vad lumina.Si,orice le-ar spune cei de afara,ei inteleg totul cu propriile lor presupozitii si nu-si dau seama in ce fel ceilalti le-ar putea fi superiori.
|
|
#26
29.09.2006, 07:38:21
|
|||
|
|||
|
XIX.SCOALA APUSULUI
Dezbaterea care a inceput cu secole in urma in Apus are loc cu o usurinta uluitoare,si aceasta intrucat participantii,desi au opinii diferite,apartin aceleiasi scoli. Europenilor,indeosebi protestantilor,ateilor si celor indiferenti in privinta religiei,le este foarte greu sa realizeze cat de profund le-a fost marcata mentalitatea de pecetea papalitatii si sa inteleaga ca viziunile lor negative au fost determinate de pozitiile similare ale romano-catolicilor. Papalitatea a fost marele pedagog al Apusului.I-a invatat pe europeni primele litere si i-a initiat in rationalismul pe care il mostenise,prin Roma,de la Grecia antica. Rationalismul a fost sufletul tuturor ereziilor care au purtat razboi impotriva crestinismului.Toate bataliile teologice ale crestinismului au fost purtate impotriva lui.EREZIA ESTE NEGAREA SUPRARATIONALULUI SI INCERCAREA DE A-L TRANSFORMA IN CEVA RATIONAL.Este negarea realitatii vii si acceptarea unui concept,doar pentru ca un concept este ceva comprehensibil ,pe cata vreme realitatea vie nu este. Rationalismul a inceput sa se raspandeasca in Biserica Apuseana cu mult timp inainte de schisma.Papalitatea si feluritele erezii care infrumuseteaza acum „Biserica” Romei au avut ca parinte rationalismul.Ele s-au nascut si au crescut incetul cu incetul de-a lungul secolelor. Datorita izolarii Romei si dificultatilor pe care le presupuneau mijloacele de comunicatie,primele devieri nu au fost remarcate la inceput.Cei care studiaza istoria vor observa ca pentru crestinism Apusul a fost intotdeauna provincial din punct de vedere spiritual.Aproape toate problemele spirituale si teologice au aparut in Rasarit,si tot aici au fost gasite si solutiile lor.In Rasarit,crestinii se aflau intr-o stare constanta de tensiune spirituala.Toate curentele eretice au trecut pe acolo,si tot acolo s-au dat batalii spirituale.Occidentalii traiau intr-un fel de fericire;ei au fost soldatii de ciocolata ai crestinismului. Bolile Rasaritului au fost acute-de felul celor care produc anticorpi si imunitate.Totusi,in acelasi timp,in Apus a inceput o boala cronica-de felul celor care duc in mod sigur la moarte. Rationalismul aduce cu el trufia;trufia provoaca instrainarea,iar instrainarea se amplifica o data cu puterea lumeasca.Astfel,intr-o perioada in care Apusul avea nevoie mai mult ca niciodata de ajutorul si de indrumarea spirituala a Rasaritului,a aparut schisma,inspaimantatoare pentru toti. Intre timp,in eforturile de a crestina popoarele Europei care erau inca barbare,Biserica latina,in loc sa incerce sa le ridice la inaltimile dificile ale credintei si vietii crestine,a incercat sa prezinte crestinismul drept ceva usor si placut,sperand ca in felul asta ii va aduce pe barbari mai repede la Hristos.Astfel ,in loc sa-i inalte pe barbari,a coborat Biserica.I-a clasificat invataturile,le-a facut mai inteligibile,mai sistematice,mai teoretice.In felul acesta a inceput raspandirea scolastica a rationalismului si falsificarea credintei crestine.Din taina si viata in Sfantul Duh,crestinismul a devenit un sistem etico-filozofic,care mai tarziu si-a gasit cea mai buna expresie in Summa Theologica a lui Toma d’Aquino. Cei care au respins mai tarziu catolicismul isi primisera cultura de la el.Au crescut in ea,si ii invatase cum sa gandeasca si sa filosofeze.Protestanti,umanisti,atei-intreaga serie a filozofilor europeni-,toti absolvit scoala catolicismului.De aceea vorbesc ei aceeasi limba,limba rationalismului,si de aceea,in pofida tuturor dezacordurilor lor,se inteleg de minune unii pe altii.
|
|
#27
29.09.2006, 07:39:05
|
|||
|
|||
|
XX. TAINE CUMPLITE
O discutie intre ateism si catolicism este posibila.Vorbesc la acelasi nivel filozofic,cu argumente de acelasi ordin.Dar o discutie intre ateism si Ortodoxie este imposibila,caci Ortodoxia vorbeste o limba cu totul de neinteles pentru ateism.Ea intelege limba ateismului surprinzator de bine,dar daca va vorbi aceeasi limba,va inceta sa fie ortodoxa. Sa luam,ca exemplu,discutia privind natura omului.Catolicismul considera ca omul este alcatuit din trup si suflet.Ateismul nu accepta existenta sufletului si afirma ca omul este alcatuit doar din trup.Aceasta negare a fost un raspuns la conceptia catolica despre om. Incercand sa exprime taina profunda a naturii umane intr-o forma simpla,catolicii au preluat ideile grecesti despre sufllet si trup,care erau cat se poate de usor de inteles.La fel ca si anticii,ei au descris sufletul ca fiind o entitate independenta,avand o existenta autonoma,ceea ce omul este in mod esential;au coborat trupul la nivelul unei poveri inutile care,asa cum credeau grecii,intemniteaza sufletul si-l impiedica sa se dezvolte in mod liber.In felul acesta,taina existentei umane a cazut la nivelul naiv al unei definitii filozofice.Aici a gasit-o ateismul si a inceput sa discute despre ea,caci si ateismul opereaza la nivelul definitiilor filozofice.Asa a inceput un schimb nesfarsit de argumente filozofico-stiintifice,care va continua pana la sfarsitul lumii fara sa dovedeasca nimic,fiindca dovada este cautata in sfera ratiunii pure si nu in cea care se afla dincolo de ea.Ratiunea are doar o valoare auxiliara;singura,ea nu duce nici la cunoastere ,nici la certitudine. Prin urmare,cum ar putea Ortodoxia lua parte la o discutie atat de naiva fara a cobori la acelasi nivel de naivitate ?Ortodoxia refuza sa dea definitii filozofice a ceea ce este omul,trupul ori sufletul.Ea stie ca omul este mai mult decat ceea ce este aparent,dar de asemenea stie cfoarte bine ca nu poate nici descrie,nici defini sufletul,si nici nu poate considera trupul ca fiind ceva comprehensibil mintii umane.Oricat ar analiza mintea omeneasca lucrurile,ea poate intelege doar simbolurile pe care le creeaza ea insasi,iar nu esenta. Iata ce spune Sfantul Grigorie al Nyssei despre om:”Caci,dupa cate mi se pare,alcatuirea omului este coplesitoare si de neinteles,infatisand in ea multe taine ascunse ale lui Dumnezeu”. Ortodoxia foloseste cuvintele „suflet”,”trup”,”materie”,”spirit” fara a se referi intotdeauna la aceleasi lucruri cu ajutorul acelorasi cuvinte.Foloseste cuvinte luate din vocabularul omenesc pentru ca trebuie sa se exprime.Insa niciodata nu consimte sa ingradeasca in limitele inguste ale unui concept uman o intreaga taina pe care nici macar ingerii nu pot s-o inteleaga.Si nici nu consimte sa imparta omul in compartimente ermetice numite suflet si trup,sau,asa cum fac unii eretici moderni,in trup,suflet si spirit.Si nici nu acorda putina importanta trupului;mai degraba,vorbeste adesea despre el ca despre intreaga natura umana:”Si Cuvantul S-a facut trup”. Dar nu aceasta este tema noastra.Ortodoxia este o experienta,o viata in Dumnezeu ,o serie de contacte ontologice si nu un sistem de silogisme umane.Silogismele ei exista si sunt cat se poate de logice,dar sunt doar instrumente.Temeliile ei nu sunt silogismele si speculatiile filozofice ,ci experientele vii ale tariei ceresti in inimile neprihanite ale Sfintilor.Si atunci,cum ar fi posibil ca ateismul sa poarte o discutie cu ea ?!
|
|
#28
29.09.2006, 07:39:40
|
|||
|
|||
|
XXI. LUMINA
Da,au existat ortodocsi care au purtat discutii cu ateismul si cu filosofia in general.Carturari din diferite organizatii religioase din tara noastra incearca sa dovedeasca de ani de zile ca stiinta accepta si ea existenta lui Dumnezeu,dar,in pofida tuturor discutiilor lor,au reusit sa dovedeasca doar cat de mare este consideratia lor pentru stiinta si filozofie si cat de mare este ignoranta lor in privinta Ortodoxiei.Fiind exemple triste ale europenizarii prin care a trecut tara noastra (Grecia),ei nici nu au dorit si nici nu au fost in stare sa gasesca putere in Ortodoxie pentru a invinge orice filozofie.Cu toata ortodoxia lor teoretica,ei raman occidentali autentici. Ortodoxul le poate dovedi filozofilor in mod logic ca filozofia,daca doreste sa ramana rationala,sfarseste in agnosticism,care este negarea oricarei cunoasteri.Orice alta afirmatie pe care o face este lipsita de ratiune,si chiar daca pare sa provina din ratiune,este intemeiata pe imaginatie. Exista o singura cale catre cunoastere:cea pe care Dumnezeu a insemnat-o de-a lungul veacurilor.Nu e o cale a silogismelor,ci o cale a vietii,deoarece adevarul nu este un sistem de teorii filozofice,ci o existenta personala:”Eu sunt Calea,Adevarul si Viata”. Dar,pentru ca sa paseasca cineva pe aceasta cale,nu este indeajuns sa spuna si sa creada ca este crestin.”Nu oricine Imi zice :Doamne,Doamne va intra in imparatia cerurilor”.Mai este nevoie de inca ceva:stradania de-o viata a crestinului,si aceasta este curatia inimii,care-l face pe om vrednic sa primeasca iluminarea Sfantului Duh.Toate eforturile morale si ascetice ale crestinismului sunt indreptate catre aceasta curatie a inimii,cu scopul salasruirii Sfintei Treimi in om.”Daca Ma iubeste cineva,va pazi cuvantul Meu,si Tatal Meu il va iubi,si vom veni la el si ne vom face locas in el”. Aceasta comuniune directa cu Sfanta Treime ,acest contact cu dumnezeirea,Revelatia lui Dumnezeu-iata ce este cunoasterea.Doar ea il lumineaza pe om.Il face sa inteleaga ce este Dumnezeu si creatia Lui.Ii ingaduie omului sa patrunda temeiul lucrurilor si sa inteleaga ce este el insusi ,dincolo de fenomene si de definitii filozofice. Fata de aceasta cunoastere,ce au de spus filozofii si ateii ?O vor nega ?Este posibil.Un orb care nu a vazut niciodata lumina poate,bineinteles,sa nege ca lumina exista.Dar aceasta negare nu are nici o credibilitate pentru cei care vad.Orbului nu i se poate dovedi existenta luminii.Dar daca orbul este binevoitor,va crede si se va grabi sa cada la picioarele lui Hristos,implorandu-L sa-i dea vedere.Daca nu crede,va ramane pe veci orb si nimeni nu-l va putea face sa inteleaga cat de insemnata este aceasta lipsa. Aceasta este relatia unui ortodox cu un filozof:relatia unuia care vede cu unul care vede cu unul care e orb.Si,la fel cum este cu neputinta ca unul care vede sa poarte o discutie cu un orb despre frumusetea pamantului,despre culori si lumina,tot asa este cu neputinta ca un ortodox sa discute cu un filozof despre splendoarea cunoasterii.Pentru a intelege cunoasterea,trebuie sa ai parte de ea.Nimeni nu poate vorbi ori intelege ce ii spui fara a avea premisele adecvate. Ar trebui,atunci,sa se puna capat oricarui dialog al ortodocsilor cu rationalistii.Bineinteles ca nu.Dialogul va continua atata vreme cat cei orbi si cei care vad vor trai laolalta.cei orbi vor vorbi intotdeauna precumcei orbi.Important este ca nu cumva cei care vad sa vorbeasca la fel ca si cei orbi,caci atunci cum ar fi cu putinta ca orbii sa-si dea seama de orbirea lor?cei care vad trebuie sa continue sa vorbeasca asemenea unor oameni care vad,chiar daca sunt putine sanse sa fie intelesi.In felul acesta,ei vor fi cel putin in stare sa se inteleaga unii pe altii si,cine stie,poate ca ,auzindu-i,cativa dintre cei orbi vor intelege ca fara ochi nu ai cum cunoaste lumina.
|
|
#29
29.09.2006, 07:40:15
|
|||
|
|||
|
XXII. MANTUIREA
Multor asa-zisi ortodocsi le face mare placere sa participe la discutiile dintre catolici si protestanti.Si orbii ii calauzesc pe orbi. Sa luam ,de pilda,problema justificarii,si anume,daca omul se mantuieste in virtutea credintei sau a faptelor bune. Catolicii sustin ca omul este mantuit de numarul si de calitatea faptelor bune pe care le va arata la sfarsitul vietii lui.Intr-o vreme,papii au afirmat ca faptele bune ale sfintilor valoreaza mult mai mult decat era necesar pentru mantuirea lor si ca meritele care erau in plus pot fi vandute pacatosilor,daca acestia pot plati pretul cuvenit ! Respingand pozitia catolicilor,protestantii au sustinut ca faptele bune nu au nici un merit,ca „omul nu este justificat de lucrari ale Legii „ si ca doar credinta il mantuieste pe om. Dezbaterea continua de secole printr-un schimb neintrerupt de tot mai multe argumente,care nu conving insa pe nimeni,ci se invart in cercul vicios al conceptelor antropocentrice,atat de caracteristice rationalismului. Care este pozitia „ortodocsilor” cand sunt confruntati cu aceasta dezbatere a Apusului ?Teologii nostri sunt coplesiti de un sentiment de inferioritate si dezorientare,ramanand extaziati de admiratie in fata complexitatii argumentelor colegilor lor occidentali.Nu stiu ce sa zica.In sinea lor,ei ii reproseaza Ortodoxiei ca nu a luat o pozitie clara in aceasta problema.Unii se aliaza,cu unele rezerve,cu catolicii;altii icearca sa impace cele doua conceptii.Apostolii si Parintii nu ii ajuta de fel;par sa se contrazica unii pe altii si apoi pe ei insisi. Intr-adevar ,in ce intuneric il duce rationalismul pe om!Cum ar putea rationalistii sa-i inteleaga pe Apostoli si pe Parinti,din moment ce Apostolii si Parintii,care nu au fost rationalisti,vorbesc o limba necunoscuta de rationalisti ? Pentru rationalisti Sfanta Scriptura,cea mai simpla carte din lume,este plina de contradictii.Pentru ei,fiecare cuvant si fiecare expresie are o singura semnificatie definita dinainte.Ori are dreptate Apostolul Pavel care spune ca justificarea se face prin credinta,ori Apostolul Iacov,care scrie:”Ce folos ,fratii mei,daca zice cineva ca are credinta ,iar fapte nu are ?Oare credinta poate sa-l mantuiasca?…Dar si demonii cred si se cutremura!”Acesta este motivul pentru care multi teologi protestanti au caracterizat Epistola lui Iacov drept „pleava” si nevrednica de a se numara in randul cartilor Noului Testament .Dar chiar si Apostolul Pavel pare sa se contrazica,vorbind la un moment dat despre justificarea prin credinta si alta data despre rasplata „fiecaruia dupa faptele lui”.De aceea au inceput protestantii sa vorbeasca despre…”doua justificari”. Gandirea Apopstolilor si a Parintilor este atat de limpede ,atat de simpla,si totusi in mainile teologilor rationalisti ea a fost invaluita de ceata si de intuneric.Ei vor ca crestinismul sa fie un sistem.Un sistem nu admite antiteze.Totul trebuie sa fie la locul sau,clasificat cumse cuvine.In gandirea lor marginita,orice antiteza este o contradictie.Dar realitatea este plina de antiteze.Omul se apropie de adevar doar atunci cand accepta antitezele asa cum sunt,fara a incerca sa le atenueze. Ortodocsii ar trebui sa-L premareasca pe Dumnezeu si sa-I aduca multumiri ca in Biserica Ortodoxa nu a aparut niciodata o astfel de problema.Dezbaterea in privinta justificarii,care continua in Apus de atatea secole,este lipsita de orice continut.mantuirea nu se acorda ca rasplata pentru un lucru bun pe care l-a infaptuit omul,fie vorba de credinta,ori de fapte.Mantuirea nu este o rasplata,nici osandirea nu este o pedeapsa.Un astfel de concept,la fel ca toate conceptele rationaliste,este antropocentric.Este o proiectare in lumea spirituala a ceea ce se intampla in viata cotidiana a oamenilor in societate,unde un cuvant bun sau o fapta buna este rasplatita ,iar un cuvant rau ori o fapta rea este pedepsita prin legile decretate de om. La fel ca grecii antici,occidentalii L-au imaginat pe Dumnezeu dupa asemanarea oamenilor.Ei Il considera un judecator care judeca si pedepseste pe baza legilor existente.Judecata lui Dumnezeu nu are insa o semnificatie razbunatoare sau juridica.Dumnezeu nu pedepseste pentru a-Si satisface propria judecata.Un astfel de concept este cu totul necrestinesc.Dumnezeu nu pedepseste niciodata pe nimeni;El doar dojeneste,asa cum un parinte isi dojeneste fiul pentru a-l indrepta.nici macar gheena nu este un loc al chinului ,ci al auto-exilarii,departe de prezenta lui Dumnezeu .Este o conditie a orbirii deliberate,un loc care nu primeste niciodata razele soarelui.Dumnezeu este just ,adica bun:din acest motiv El nu are nici o legatura cu cei nedrepti,adica cu cei rai.Si aceasta nu pentru ca Dumnezeu nu vrea sa se apropie de pacatosi,ci pentru ca oamenii rai resping dreptatea lui Dumnezeu si nu vor sa aiba nici o legatura cu El.”Nu El este potrivnic,ci noi;Dumnezeu nu este niciodata potrivnic” (Sf Ioan Hrisostom,Predica xi despre II Corinteni 3 ). Mantuirea ,la fel ca si cunoasterea ,este o chestiune de comuniune cu Dumnezeu.Faptele si credinta ,virtutile si stradaniile sunt acele lucruri care-I deschid Domnului usa inimii noastre.Dar mantuirea nu se primeste prin fapte,nici prin credinta,nici prin virtuti,nici prin stradanii,nici prin toate acestea la un loc.Un om ar putea avea toate acestea si sa nu aiba parte de fagaduinta Duhului,sa nu devina un locas al Sfintei Treimi.Mantuirea,la fel ca si cunoasterea,este insufletirea omului prin harul si revelatia lui Dumnezeu,de care inimile neprihanite sunt socotite vrednice in aceasta viata in functie de masura neintinarii lor.Nu este o rasplata impusa de Dumnezeu prin osteneli si cazne,care s-ar putea sa nu fi purificat inima de fel,si nici nu este o rasplata pentru credinta intelectuala ,care s-ar putea sa nu fi schimbat catusi de putin viata omului.
|
|
|
Mod linear
