Ajutor la examene

Da, un examen luat în serios îţi dă întotdeauna emoţii. Unele plăcute, stenice, de uşoară febrilă nerăbdare, de bucurie că vei face o figură frumoasă, un freamăt care îţi face mintea mai elastică, mai concentrată, mai isteaţă...
Dar când nu ai luat în serios examenul şi eşti nepregătit şi îl dai numai din motive de circumstanţă şi nu ai pic de pasiune pentru materia aia.... ce să zic.... ăla nu e examen, ăla e batjocură.

*
Psihologic face bine să te rogi la sfinţi. Te simţi protejat, te simţi ascultat, înţeles, iubit, ocrotit.
Numai că Dumnezeu nu prea are urechi de auzit bolboroseli, cum cred antropomorfii, ăia de cred că Domnul are urechile noastre şi în general însuşirile noastre, de parcă El ar fi după chipul şi asemănarea noastră iar nu noi după chipul Lui. Dumnezeu cunoaşte în taina inimii infinit mai mult decât avem noi impresia că îi cerem atunci când ne rugăm. Nu la vorbele noastre ascultă Domnul, ci la aşezarea inimii. De aceea, un suspin şi un şuvoi de lacrimi fac înaintea Domnului cu mult mai mult decât o carte întreagă de rugăciuni uscate, declarative, formulistice.
Lui Dumnezeu îi place tăcerea - spun cei care au vieţuit, cu El, în tăcere. Cum să te rogi cu adevărat dacă nu taci? Şi oare lui Dumnezeu chiar Îi place să stea la taclale cu omul?
Mă tem că Domnul nu poartă convorbiri nici cu bivolii nici cu viermii.

Probabil va mai trece multă apă pe Dâmboviţa până când vom începe şi noi să pricepem ce e aia rugăciune. Şi de ce nu pricepem? Fiindcă chiar avem impresia că ne rugăm, de câte ori bolborosim formule şi cereri peste cereri.

Rugăciunea e un mod de a fi al inimii, nu o palavră. Palavra risipeşte pe om, tăcerea şi plânsul de căinţă şi de recunoştinţă îl adună. Să nu mai confundăm marfa cu ambalajul!

Deci, la studiu fraţilor! Adică la muncă din iubire.