Pseudo-stiinta si teologia ortodoxa

[ioanna]

@neica_nimeni_altul
Am un feeling ca nu ti-ai ales geografia la Bacalaureat, ca ai fi picat cu brio, daca ai fi scris ca Pamantul n-are miscare de rotatie, nici de revolutie, ci e un corp fix

[ai2]

În prealabil postat de neica_nimeni_altul

Daca taceai, filosof ramaneai

Conservarea momentului cinetic: pentru mişcări ce au loc sub acţiunea unor forţe care produc un moment permanent ortogonal pe o axă fixă sau dacă momentul este nul, momentul cinetic se conservă

Este evident ca Ioana nu va intelege nimic si ne va da un exemplu din geografie ...

Si daca momentul cinetic se conserva, nu inseamna ca "rotatia se mentine"? Nu ai inteles ce-i ala moment cinetic si de aceea am si spus ca e o notiune mult prea greu de inteles de catre tine. Postarea ta, trecand peste faptul ca crestinul daca nu-i fudul, parca nu-i crestin destul, confirma exact ce am spus eu dar tu ai impresia ca ma contrazice. Iar depsre Ioana, mai degraba e ea in stare sa inteleaga ce am spus.

[neica_nimeni_altul]

Doar un gibon nu are cum sa inteleaga ce tocmai trebuia sa explice:

Il intrebi cu subiect si predicat:
"care sunt FORTELE, mecanismele si sursele care cauzeaza si mentin rotatia Pamantului ? "

deci il intrebi de FORTE, cine le-a generat, prin ce mecanism, cum actioneaza ele ...
gibonul ne raspunde ca un savant prospat trezit din somn, ca de momentul cinetic este vorba, ca asa stie el

arati ca momentul cinetic ca sa se conserve are nevoie de actiunea unor FORTE despre care el tocmai asta trebuia sa explice, adica care sunt FORTELE si mecanismul care le genereaza ???

gibonul, ... uitand care era de fapt intrebarea ("care sunt fortele ..."), concluzioneaza ca o nevertebrata:
"daca momentul cinetic se conserva, nu inseamna ca "rotatia se mentine ?"

Ar fi fost bine ca Darwin sa aiba dreptate, aceste nevertebrate ar fi fost eliminate de mult prin autocorectie de selectia naturala !



Va multumestc tuturor celor cu care am intrat in dialog pentru rabdarea de care ati dat dovada si intrebarile deosebit de interesante, va respect optiunile si va doresc sa va ajute Dumnezeu si sa va calauzeasca spre Adevar.

Doamne ajuta !

[cocacoc]

Tu intrebi care-i forta de i-a dat un sut in cur Pamantului acu' jde miliarde de ani ca sa-l invarta ?

[ai2]

În prealabil postat de neica_nimeni_altul

Il intrebi cu subiect si predicat:
"care sunt FORTELE, mecanismele si sursele care cauzeaza si mentin rotatia Pamantului ? "

deci il intrebi de FORTE, cine le-a generat, prin ce mecanism, cum actioneaza ele ...
gibonul ne raspunde ca un savant prospat trezit din somn, ca de momentul cinetic este vorba, ca asa stie el

arati ca momentul cinetic ca sa se conserve are nevoie de actiunea unor FORTE despre care el tocmai asta trebuia sa explice, adica care sunt FORTELE si mecanismul care le genereaza ???

Ar fi fost bine ca Darwin sa aiba dreptate, aceste nevertebrate ar fi fost eliminate de mult prin autocorectie de selectia naturala !

Si doar ti-am spus ca intrebarea e tampita! Ti-am raspuns ce mentine rotatia Pamantului. As putea sa-ti spun si ce A cauzat aceasta rotatie, dar sunt sigur ca nu ai sa intelegi pana nu intelegi de ce se metine rotatia acum. Doar pentru ca tu nu reusesti sa intelegi ca rotatia nu este mentinuta de niste forte nu inseamna ca eu nu am inteles intrebarea. Tipic crestin! De aceea am si spus ca intrebarea este tampita. Nu este vorba despre forte, indiferent ce crezi tu. Rotatia este mentinuta mai degraba de lipsa fortelor. De fapt de lipsa momentului fortelor dar deja sunt doua cuvinte pe care trebuie sa le intelegi si eu nu am studii de pedagogie decat pentru scoli normale. Cel mai simplu ar fi sa-ti explic ca Pamantul nu e atins de nimic si de aceea isi mentine rotatia. Problema e ceva mai complicata de atat dar zau ca nu ma bag sa-ti explic mai mult.

Exista persoane care daca ma jignesc ma fac sa ma simt bine. Sunt putine astfel de persoane de care imi amintesc, si erau cazuri grave. Tu esti noutatea de pe lista.

În prealabil postat de neica_nimeni_altul

Se pare ca heliocentristii nu doar intre real si imaginar fac confuzie, ei confunda si heliocentrismul cu intreaga "stiinta" ...
acest lucru se poate datora viziunii deformate pe care o au despre notiuni esentiale ca viata, suflet, Dumnezeu, rai, iad, ecuator.

Geocentrismul si creationismul sunt strict in dezacord cu helio/acentrismul si evolutionismul , desi e logic multi nu inteleg.

Geocentrismul nu contesta "stiinta" cum din gresala sau intentionat inteleg unii, el nu are legatura si nici nu contesta progresul tehnologic, dar pentru atei sau helioacentristi teisti lucrurile nu sunt atat de clare sau in mod special amesteca notiunile deoarece interesul lor este acela de a elimina definitiv "credinta" in Dumnezeu, urmand sa ne impuna, ca pe o noua religie "stiinta" - cea care mereu "ne ajuta de asemenea sa nu picam in idolatrie"

Diversionistii sunt neobositi, ei doresc mereu doar sa schimbe subiectul ...

- Despre umbra gnomonului la ecuator ?
- Despre umbra lunii la eclipsa ?
- ZERO raspunsuri !

Definitia stiintei: Investigarea sau studiul naturii prin observaţie şi raţionament !!!
Stiinţa încearcă să identifice fenomene şi entităţi, forţele care le cauzează, mecanismele prin care ele exercită aceste forţe, şi sursele acelor forţe în sensul structuriilor interne ale acestor fenomene şi entităţi

- Pamantul se invarte in jurul axei proprii ?
- Care sunt fortele, mecanismele si sursele care cauzeaza si mentin aceasta rotatie ?
- ZERO raspunsuri !



Creationist helio/acentrist sau Evolutionist geocentrist - similare cu legatura dintre Einstein si patrunjel !

__________________
Pentru helio/acentristi logica si bunul simt nu mai sunt suficiente ca argumente, la ei este strict vorba de un act de credinta !
Veti vedea ca vor contesta cu inversunarea unui fanatic religios tot ce intra in contradictie cu teoriile lor.

Ma iertati, sunteti cumva din "grupul geocentrist Badulescu"? L-am cunoscut si il respect mult pe parintele, dar fantezia asta mi se pare una din greselile pe care si cei hirotoniti, chiar si sfintii le comit. (Au fost sfinti, la un moment dat, eretici, ucigasi, sodomiti, etc., dar s-au pocait aproape peste fire). Totusi, geocentrismul e altceva, nu pacat de moarte, ci o plonjare in ignoranta si ura de cunoastere. E cam greu de demonstrat si, mai important, a devenit ridicol. Ce legatura este intre geocentrism si credinta vie?! Una logica, cauzala, vreau sa spun. Sau faza cu sapte zile ale Actului Creatiei, fiecare de 24 de ore, alta tampenie arhaic-ignorantocrata...
Geocentrismul este gresit! In privinta asta, sunt de acord cu colegii atei... Si chiar daca nu ar fi, ce legatura are cu credinta corecta? Nu putem gandi/crede toti, tot timpul, la fel, de doua mii de ani. Mai exista si evolutie a gandirii. (NU sunt evolutionist, nu cred in evolutia firii). Sincer sa fiu, si daca mi s-ar demonstra adevarul geocentrist (!!!), as refuza sa il accept. Prefer sa accept adevarurile de credinta ale Bisericii, nu superstitii pseudostiintifice. Chiar daca demonstratia ar fi corecta. La fel si pentru toate superstitiile care paraziteaza credinta, gen facerea lumii in 24/7...
Si stiti de ce? Pentru ca o demonstratie poate fi corecta, aparent, dar daca premizele sunt false, atunci si demonstratia e falsa. Premizele geocentriste sunt evident false.

[neica_nimeni_altul]

Lupta conceptuala dintre adeptii sistemului geocentric si adeptii heliocentrismului a fost de fapt lupta dintre aristotelieni si neo-platonicieni. Ironia suprema devine vizibila atunci cand ne dam seama ca, in termeni contemporani, aristotelienii au reprezentat constant linia de gandire rationala, fundamental materialista.

In schimb adeptii heliocentrismului au fost neo-platonici. Novara, profesorul lui Nikolaus Copernic, a fost un neo-platonic.
Copernic insusi a fost un neo-platonic inflacarat, ca si multi altii. Ce anume caracteriza gandirea neo-platonica?
Raspunsul este simplu: misticismul.

Gandirea neo-platonica era patrunsa de misticismul lui Platon, izvorat din cel al lui Pythagora: magia numerelor adica numerologia, animismul si credinta in metempsihoza adica reincarnare, credinta nestramutata intr-o constructie simpla, geometrica si armonica a Universului.

Gandirea moderna a preluat si perpetueaza ultimul concept, cel al unui Univers armonic, cu totii o facem, atunci cand vorbim despre Cosmos - care asta inseamna. Asadar, dupa cum singur declara, Copernic a pornit la demolarea Sistemului Geocentric deoarece nu corespundea conceptiilor neo-platonice. Spus in alti termeni, Sistemul Geocentric nu era suficient de ... ocult.

Asadar in acea mareata confruntare a ganditorilor, Sfanta Biserica a aparat linia gandirii logice, rationale iar Copernic si discipolii sai, au pornit la lupta si au atacat din cauze doctrinare, fundamentaliste, pentru a impune o conceptie profund mistica, in nici un caz nu ceea ce noi numim azi stiinta.

Poate unora asta le da de gandit.

In ultimele patru secole, perioada care ne-a oferit multe dar care a fost deschisa de neo-platonici, cu sau fara voia Dvs, a dominat tocmai directia aristoteliana, care se pare ca a ajuns intr-un impas. Ce intelepciune, ce fel de cunoastere este aceea care-si impune drept criteriu suprem indoiala, scepticismul, cu alte cuvinte necunoasterea ?

Stiinta actuala nu formeaza un tot inchegat, ba chiar acest tel a devenit imposibil. Nu fac nimanui caz pentru ca ar fi sau n-ar fi ateu. Eu insumi am fost. Insa argumentele prin care urcati actualul ansamblu de cunostinte, ca eu stiinta nu pot sa-i zic, pe un piedestal si va prosternati in fata ei ... in fata indoielii, a scepticismului absolutizat. Nu cumva este inchinare la un idol de tip nou ?

[neica_nimeni_altul]

Ştiinţa greacă a exercitat o influenţă covârşitoare asupra teologiei creştine prin caracterul ei substanţial, căci a fost obligată să lase în umbră caracterul contingent al lumii naturale şi să se concentreze asupra naturii divine, care rămâne nemişcată în esenţa ei metafizică. Şi chiar atunci, când în Evul Mediu şi‑au făcut apariţia curente autentice pentru o înţelegere empirică sau ştiinţifică a naturii, acestea au fost deturnate de la scopul lor de modelele scolastice de gândire logică şi formală, preocupate înainte de toate de adevăruri abstracte şi necesare, de Dumnezeu Care nu Se mişcă. Din punct de vedere biblic, Dumnezeu rămâne nemişcat, după substanţa Sa divină eternă, dar Se mişcă în acelaşi timp, pentru că nu este doar o substanţă nemişcată, ci şi comuniune de Persoane divine, Care nu rămân indiferente faţă de lumea pe care au zidit‑o din iubire. Sfântul Maxim face sinteza dintre mişcarea şi nemişcarea lui Dumnezeu şi afirmă că Dumnezeu Se mişcă, rămânând nemişcat. Cuvintele lui Galileo Galilei „E pur si muove“ constituie un protest împotriva unei filozofii şi teologii care se îndepărtaseră de teoria realistă a cunoaşterii şi militau pentru o cunoaştere idealistă, care ignora total conceptul de ordine raţională contingentă a naturii.

Într‑un sens cu totul diferit faţă de ştiinţa aristotelică, ştiinţa modernă a dezvoltat o teorie a cunoaşterii interesată de domeniul fenomenelor observabile şi contingente, ca realităţi accesibile cercetării empirice şi susceptibile de înţelegere, fără să apeleze la domeniul „metafizic“ al realităţilor ultime sau să recurgă la „cauzele oculte“. O ştiinţă de acest gen nu îşi propune să explice natura ultimă a cauzei, pe care o învăluie în tăcere, nu se interesează de metafizică, ci se mulţumeşte să ofere o prezentare a fenomenelor şi a conexiunilor lor mecaniciste externe, dincolo de orice structură ultimă. Această ştiinţă se întemeiază pe o cunoaştere a lumii naturale bazată pe fractura dualistă dintre „fenomene“, care pot fi cunoscute, şi „noumenul“ (după teoria lui Kant, fenomenul, „noumenul“ nu poate fi cunoscut) şi caută să impună lumii fenomenale legile elaborate de om în virtutea categoriilor de gândire existente în mintea lui. Operaţiunile lui mintale şi ştiinţifice pot conferi universului înconjurător formă sau structură exterioară mecanicistă, cu semnificaţie şi interes pragmatic pentru el. Ştiinţa modernă este esenţial instrumentală şi antropocentrică, pentru că pune accentul pe latura subiectivă a cunoaşterii ştiinţifice, în dauna caracterului obiectiv al naturii şi urmăreşte scopuri practice, orientate numai către om. Exemplul clasic al acestui gen de ştiinţă îl avem în „Ştiinţa mecanicii“ a lui Ernst Mach.

Modul de gândire iluminist, aşa cum a fost înţeles de Kant, s‑a concretizat într‑o concepţie mecanicistă despre lume, care a contribuit în mod substanţial la secularizarea progresivă a lumii naturale. Începând cu Christian Wolf, gânditor iluminist, lumea naturală a început să fie considerată ca o maşină care funcţionează autonom, fără intervenţia Creatorului. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care Laplace, adresându‑se lui Napoleon, care voia să cunoască părerea lui despre existenţa lui Dumnezeu, i‑a răspuns: „Sire, nu am nevoie de această ipoteză“. Desigur, eliminarea metafizicii din sfera gândirii ştiinţifice constituie mijlocul prin care Kant a căutat să pună capăt ingerinţelor în domeniul cunoaşterii ştiinţifice, ca să elibereze gândirea ştiinţifică de orice constrângeri exterioare. Deviza pe care a lansat‑o în numele iluminismului: „Aude sapere“ („Îndrăzneşte să cunoşti“) a pus bazele ştiinţei moderne. Odată cu aceasta a ridicat însă un obstacol greu de trecut pe calea credinţei în Dumnezeu. Căci, din momentul în care lumea este concepută ca o maşină care funcţionează prin ea însăşi, omul nu mai are nevoie de Dumnezeu.

Ştiinţa contemporană constituie o turnantă decisivă în domeniul cunoaşterii şi al progresului ştiinţific. Secolul al XIX‑lea marchează debutul tranzacţiei de la existenţa lucrului în sine, care a separat creaţia de Dumnezeu şi omul de natură, la o nouă ştiinţă, bazată pe existenţa reciprocă a lucrurilor unul în altul, prin energii. Această turnantă decisivă din structura logică a ştiinţei se datorează lui James Clerk Maxwell, care a preluat acest concept din patristica alexandrină şi l‑a pus la baza teoriei referitoare la „conceptul de câmp dinamic continuu“, în lumina magnetismului şi a electricităţii, descoperite de Newton şi Faraday. Descoperirea lui Maxwell, pe care Einstein o consideră ca o turnantă capitală introdusă în structura gândirii logice, arată că realul este susţinut de câmpuri (electromagnetice, electronice, neutronice etc.) şi, în primul rând, de un câmp primordial, care se caracterizează printr‑o stare de ordine şi perfecţiune absolute. Pe acest temei, savanţii şi filozofii pot vorbi astăzi despre „ordinea supremă care egalează constantele fizice, condiţiile iniţiale, comportamentul atomilor şi viaţa stelelor. Puternică, liberă, existentă în infinit, tainică, implicită, invizibilă, sensibilă, ordinea se află acolo eternă şi necesară, în spatele fenomenelor, foarte sus deasupra universului, dar prezentă în fiecare particulă“. Astfel, de la o concepţie mecanicistă despre univers, bazată pe existenţa lucrului în sine, s‑a trecut la viziunea holistică a universului, întemeiată pe ordinea primordială şi pe câmpuri dinamice, unde nu mai există nimic în sine, ci unele în altele („ab alio et in aliis“), după cuvântul Scripturii: „...Tu, Părinte, în Mine şi Eu în Tine...“ (Ioan 17, 20).

În prealabil postat de neica_nimeni_altul

Ştiinţa greacă a exercitat o influenţă covârşitoare asupra teologiei creş*tine prin caracterul ei substanţial, căci a fost obligată să lase în umbră caracterul contingent al lumii naturale şi să se concentreze asupra naturii divine, care rămâne nemişcată în esenţa ei metafizică. Şi chiar atunci, când în Evul Mediu şi‑au făcut apariţia curente autentice pentru o înţelegere empirică sau ştiinţifică a naturii, acestea au fost deturnate de la scopul lor de modelele scolastice de gândire logică şi formală, preocupate înainte de toate de adevăruri abstracte şi necesare, de Dumnezeu Care nu Se mişcă. Din punct de vedere biblic, Dumnezeu rămâne nemişcat, după substanţa Sa di*vină eternă, dar Se mişcă în acelaşi timp, pentru că nu este doar o substanţă nemişcată, ci şi comuniune de Persoane divine, Care nu rămân indiferente faţă de lumea pe care au zidit‑o din iubire. Sfântul Maxim face sinteza dintre mişcarea şi nemişcarea lui Dumnezeu şi afirmă că Dumnezeu Se mişcă, rămânând nemişcat. Cuvintele lui Galileo Galilei „E pur si muove“ constituie un protest împotriva unei filozofii şi teologii care se îndepărtaseră de teoria realistă a cunoaşterii şi militau pentru o cunoaştere idealistă, care ignora total conceptul de ordine raţională contingentă a naturii.

Într‑un sens cu totul diferit faţă de ştiinţa aristotelică, ştiinţa modernă a dezvoltat o teorie a cunoaşterii interesată de domeniul fenomenelor observabile şi contingente, ca realităţi accesibile cercetării empirice şi susceptibile de înţelegere, fără să apeleze la domeniul „metafizic“ al realităţilor ultime sau să recurgă la „cauzele oculte“. O ştiinţă de acest gen nu îşi propune să explice natura ultimă a cauzei, pe care o învăluie în tăcere, nu se interesează de metafizică, ci se mulţumeşte să ofere o prezentare a fenomenelor şi a conexiunilor lor mecaniciste externe, dincolo de orice structură ultimă. Această ştiinţă se întemeiază pe o cunoaştere a lumii naturale bazată pe fractura dualistă dintre „fenomene“, care pot fi cunoscute, şi „noumenul“ (după teoria lui Kant, fenomenul, „noumenul“ nu poate fi cunoscut) şi caută să impună lumii fenomenale legile elaborate de om în virtutea categoriilor de gândire existente în mintea lui. Operaţiunile lui mintale şi ştiinţifice pot conferi universului înconjurător formă sau structură exterioară mecanicistă, cu semnificaţie şi interes pragmatic pentru el. Ştiinţa modernă este esenţial instrumentală şi antropocentrică, pentru că pune accentul pe latura subiectivă a cunoaşterii ştiinţifice, în dauna caracterului obiectiv al naturii şi urmăreşte scopuri practice, orientate numai către om. Exemplul clasic al acestui gen de ştiinţă îl avem în „Ştiinţa mecanicii“ a lui Ernst Mach.

Modul de gândire iluminist, aşa cum a fost înţeles de Kant, s‑a con*cretizat într‑o concepţie mecanicistă despre lume, care a contribuit în mod substanţial la secularizarea progresivă a lumii naturale. Începând cu Christian Wolf, gânditor iluminist, lumea naturală a început să fie considerată ca o maşină care funcţionează autonom, fără intervenţia Creatorului. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care Laplace, adresându‑se lui Napoleon, care voia să cunoască părerea lui despre existenţa lui Dumnezeu, i‑a răspuns: „Sire, nu am nevoie de această ipoteză“. Desigur, eliminarea metafizicii din sfera gândirii ştiinţifice constituie mijlocul prin care Kant a căutat să pună capăt ingerinţelor în domeniul cunoaşterii ştiinţifice, ca să elibereze gândirea ştiinţifică de orice constrângeri exterioare. Deviza pe care a lansat‑o în numele iluminismului: „Aude sapere“ („Îndrăzneşte să cunoşti“) a pus bazele ştiinţei moderne. Odată cu aceasta a ridicat însă un obstacol greu de trecut pe calea credinţei în Dumnezeu. Căci, din momentul în care lumea este con*cepută ca o maşină care funcţionează prin ea însăşi, omul nu mai are nevoie de Dumnezeu.

Ştiinţa contemporană constituie o turnantă decisivă în domeniul cunoaşterii şi al progresului ştiinţific. Secolul al XIX‑lea marchează debutul tranzacţiei de la existenţa lucrului în sine, care a separat creaţia de Dumnezeu şi omul de natură, la o nouă ştiinţă, bazată pe existenţa reciprocă a lucrurilor unul în altul, prin energii. Această turnantă decisivă din structura logică a ştiinţei se datorează lui James Clerk Maxwell, care a preluat acest concept din patristica alexandrină2 şi l‑a pus la baza teoriei referitoare la „conceptul de câmp dinamic continuu“, în lumina magnetismului şi a electricităţii, desco*perite de Newton şi Faraday. Descoperirea lui Maxwell, pe care Einstein o consideră ca o turnantă capitală introdusă în structura gândirii logice, arată că realul este susţinut de câmpuri (electromagnetice, electronice, neutronice etc.) şi, în primul rând, de un câmp primordial, care se caracterizează printr‑o stare de ordine şi perfecţiune absolute3 . Pe acest temei, savanţii şi filozofii pot vorbi astăzi despre „ordinea supremă care egalează constantele fizice, condiţiile iniţiale, comportamentul atomilor şi viaţa stelelor. Puternică, liberă, existentă în infinit, tainică, implicită, invizibilă, sensibilă, ordinea se află acolo eternă şi necesară, în spatele fenomenelor, foarte sus deasupra univer*sului, dar prezentă în fiecare particulă“4 . Astfel, de la o concepţie mecanicistă despre univers, bazată pe existenţa lucrului în sine, s‑a trecut la viziunea holistică a universului, întemeiată pe ordinea primordială şi pe câmpuri dinamice, unde nu mai există nimic în sine, ci unele în altele („ab alio et in aliis“), după cuvântul Scripturii: „...Tu, Părinte, în Mine şi Eu în Tine...“ (Ioan 17, 20).

Va multumesc, o postare excelenta, si ca adevaruri si ca stil. Ce legatura are insa cu aiureala (ca erezie nu e, schisma nu e, pacat nu e) geocentrista?

[neica_nimeni_altul]

Faţă de ştiinţa modernă şi mecanicistă, ordinea unitară şi armonioasă a creaţiei, pe care Maxwell a pus‑o la baza teoriei sale despre câmpurile electromagnetice este importantă din două puncte de vedere. Pe de o parte, această ordine depăşeşte dualismul dintre Dumnezeu şi creaţie, pentru că este vorba de o ordine care nu aparţine lumii naturale, ci lumii supranaturale sau energiilor necreate. S‑a ajuns astfel la concluzia că lumea naturală nu mai poate fi explicată, fără o ordine care există dincolo de ea. Dar, cu toate că ea nu poate fi dovedită de ştiinţă ca atare, pentru că depăşeşte hotarele lumii naturale, a fost adoptată totuşi ca postulat al cercetărilor ei, pentru că deschidea calea cunoaşterii mereu mai profunde a naturii. Datorită ei se poate lămuri că „universul pare construit şi reglat cu o precizie inimaginabilă, care te conduce la existenţa unei Cauze şi a unui scop care îi rămân exterioare sau transcendente . Acesta este motivul pentru care se afirmă astăzi că ştiinţa a început să bată la porţile transcendenţei divine.

Pe de altă parte, această ordine universală a creaţiei care se oglindeşte în constituţia ei internă ne arată că lumea nu mai poate fi interceptată subiectiv, în funcţie de om şi de categoriile de gândire existente în mintea lui, ci în funcţie de propria ei raţionalitate intrinsecă. Ştiinţa nu mai prezintă lumea aşa cum o gândeşte un om sau altul (weltanschaung), ci aşa cum se prezintă ea în realitate. Cunoaşterea lumii a început să aibă caracter obiectiv. Această raţionalitate, care depăşeşte opoziţia dintre om ca fiinţă gânditoare („res cogitans“) şi natura ca substanţă amorfă („res extensa“), pune apoi în evidenţă principiul antropic, elaborat de Brandon Carter, potrivit căruia universul este dotat foarte exact cu proprietăţile necesare zămislirii unei fiinţe capabile de inteligenţă şi conştiinţă. În timp ce universul fizic pare că se îndreaptă spre o entropie mereu mai evidentă, universul viu urcă într‑o direcţie contrară, spre a crea tot mai multă ordine, care culminează cu apariţia omului. Cu acest prilej, trebuie precizat că teologia răsăriteană se declară în favoarea creaţiei continue a lumii şi omului de către Dumnezeu Însuşi, distanţându‑se atât de creaţionism, cât şi de evoluţionism, care presupun autonomia lumii naturale şi absenţa lui Dumnezeu din creaţie. Chiar şi ştiinţa contemporană, cu toată importanţa pe care o conferă ordinii relaţionale a universului, porneşte de jos în sus şi lasă impresia că omul se poate ridica el însuşi la Dumnezeu, că bate la poarta transcendenţei divine, fără ca Dumnezeu să coboare la el. Sfântul Maxim ne spune însă că este greu să te urci la Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu coboară la tine...

În lumina Revelaţiei divine, Sfântul Atanasie cel Mare porneşte de la Dumnezeu spre creaţie, adică de sus în jos, şi pune baza unei cosmologii unitare, care depăşeşte disocierea dintre lumea sensibilă şi lumea inteligibilă care a dominat gândirea greacă şi pe cea modernă, aşa cum am văzut mai sus: „Deci, Cuvântul Atotputernic, Atotdesăvârşit şi Sfânt al Tatălui sălăşluindu‑Se şi întinzând puterile Lui în toate şi pretutindeni şi luminând toate cele văzute şi nevăzute, le ţine şi le strânge, nelăsând nimic gol de puterea Lui şi dându‑le viaţă tuturor şi păzindu‑le pe toate împreună şi pe fiecare în parte şi nelăsând nimic gol de prezenţa Sa ... alcătuieşte o singură lume şi o unică ordine frumoasă şi armonioasă a ei, El Însuşi rămânând nemişcat, dar mişcându‑le pe toate, prin crearea şi orânduirea lor raţională, după bunăvoinţa Tatălui“.

...Care este concluzia? În prima parte a expunerii noastre, am pus în evidenţă două concepţii diferite despre lume, una scolastică, alta modernă, care au provocat conflictul dintre credinţă şi ştiinţă. Concepţia scolastică pune accentul pe caracterul imuabil şi absolut al Divinităţii şi trece cu vederea peste caracterul relativ, contingent al lumii fizice. Din această cauză, scolastica a pus în circulaţie sistemul geocentric, care pretinde că Soarele se mişcă în jurul Pământului. La polul opus, concepţia modernă pune accentul pe caracterul relativ şi contingent al lumii naturale, şi trece cu vederea peste caracterul imuabil şi absolut al Divinităţii. Datorită acestui fapt, Galilei a pus în circulaţie sistemul heliocentric, care consideră că Pământul se mişcă în jurul Soarelui.

Dacă interpretăm aceste două concepţii în lumina consideraţiilor atanasiene de mai sus, care spun că Logosul nu lasă nimic gol de prezenţa Lui, atunci descoperim că la baza confruntării dintre credinţă şi ştiinţă se află autonomia creaţiei care a eliminat Logosul etern din cuprinsul lumii naturale. Or, aşa cum am văzut, Logosul este Persoana divină Care rămâne atât transcendentă, cât şi imanentă creaţiei, pentru că Se mişcă rămânând nemişcată şi constituie inelul de legătură dinamică între lumea fizică şi cea metafizică, prin energiile necreate.

Pr. prof. dr. acad. Dumitru Popescu (1929-2010) - Text preluat din volumul „Hristos. Biserică. Misiune“, publicat recent în Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, martie 2011