Habemus papam!

<<Preotul român Vladimir Ghika, declarat martir pentru credinţă de către Papa Francisc
Cultura si Istorie
Joi, 28 Martie 2013 - 15:38



Sfântul Părinte Papa Francisc a semnat ieri, decretul prin care recunoaşte "martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan; născut la Istanbul (Turcia) la 25 decembrie 1873 şi ucis din ură faţă de credinţă la Bucureşti (România) la 16 mai 1954”. Astfel, Vladimir Ghika, preot catolic şi principe român, va fi ridicat curând la cinstea altarelor şi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice.
Monseniorul Vladimir Ghika, preot romano-catolic, a fost arestat pe o stradă din Bucureşti în timp ce ieşea din casa unei bolnave căreia îi administrase Sfintele Taine, pe 18 noiembrie 1952. După un an de anchete şi torturi, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Avea 80 de ani. Slăbit, înfometat şi suferind, a încetat din viaţă în închisoarea din Jilava doi ani mai târziu, la 16 mai 1954.
„Este un dar deosebit nu numai pentru Arhidieceza noastră, dar pentru întreaga Biserică Catolică din România, pentru ţara şi poporul nostru din care s-a născut această mare personalitate, Vladimir Ghika, preot martir. Frumos semnal trimis de Sfântul Părinte Francisc Bisericii şi ţării noastre, prin semnarea decretului de recunoaştere a martiriului acestui fiu al Bisericii şi al neamului nostru!”, a declarat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.
„Credincioşii şi preoţii Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti au avut mereu convingerea fermă că Monseniorul Vladimir Ghika şi-a dat viaţa ca martir pentru credinţă şi de aceea, încă din 1991, ÎPS Ioan Robu a adresat Sfântului Scaun cererea pentru începerea Procesului în Cauza de beatificare şi canonizare a monseniorului. Existau deja dovezi şi multe mărturii despre viaţa de credinţă a monseniorului şi moartea lui martirică. Ne bucură nespus vestea confirmării martiriului monseniorului Vladimir Ghika, pe care putem să-l numim de acum venerabil. Este primul martir al Bisericii locale care va fi declarat fericit”, a explicat Pr. Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare şi canonizare a monseniorului Vladimir Ghika.>>

http://www.gds.ro/Cultura%20si%20Ist...+Papa+Francisc

Gasiti stirea si pe:

http://www.catholica.ro/2013/03/28/v...isc-comunicat/

<<Vladimir Ghika (n. 25 decembrie 1873, Constantinopol - d. 16 mai 1954, Jilava, Bucuresti) a fost prinţ, diplomat, scriitor, om de caritate şi preot român. Este nepotul lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei, tatăl lui Vladimir Ghika fiind Ioan Grigore Ghika, ministru de Externe al României. Monseniorul s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (astăzi Istanbul - Turcia) şi a fost botezat ortodox, mama sa fiind o credincioasă ataşată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotenţiar al României în Turcia.

În anul 1878 este trimis la şcoală în Franţa, la Toulouse, şi va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce priveşte educaţia şi practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nicio biserică ortodoxă. O va termina în anul 1895, după care va urma la Paris Facultatea de Ştiinţe Politice. În paralel va frecventa cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie şi drept. Se întoarce în România, unde îşi va continua studiile până în 1898, când merge la Roma, unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, Angelicum. Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunţe la idee, măcar pentru o perioadă, şi să se dedice apostolatului ca laic.

Şi-a desfăşurat activitatea extraordinară în toată lumea, la Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sydney, Buenos Aires. Mai târziu, în glumă, Papa Pius al XI-lea îl va numi “marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul dintre pionierii apostolatului laical.

Întors în ţară, se dedică operelor de caritate şi deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la Bucureşti, pune bazele marelui spital şi sanatoriu Sf. Vincenţiu de Paul, înfiinţând astfel primul spital gratuit din România şi prima ambulanţă, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România. Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 şi se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea. În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoşii din ospiciul din Roma, de răniţii de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturaleţe surprinzătoare.

În 7 octombrie 1923 este sfinţit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; îşi va desfăşura ministerul sacerdotal în Franţa, până în 1939. Deoarece inima îi era în România, cere Sfântului Scaun privilegiul de a putea celebra în cele două rituri: latin şi bizantin, privilegiu care i se acordă la scurt timp după hirotonire, devenind astfel primul preot român biritual. I se încredinţează o parohie într-o mahala sărăcăcioasă şi periculoasă a Parisului, Villejuif, unde schimbă din temelii spiritul cartierului. În 1930, când se îmbolnăveşte, este retras şi este numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris.

În 1924 întemeiază o societate auxiliară de misiuni, Opera Fraţilor şi Surorilor Sf. Ioan, şi cumpără în acest scop o clădire dezafectată a unei foste închisori pentru femei (cu secole în urmă fusese o mănăstire); din motive financiare se va vinde şi membrii se vor dispersa.

La 13 mai 1931 este numit de Papă Protonotar apostolic. Ezită să primească această numire deoarece la intrarea în rândul clericilor făcuse votul de a nu accepta niciodată demnităţi ecleziastice. O primeşte totuşi, făcând observaţia: “Nimic nu se va schimba în felul meu de viaţă, va fi doar o panglică îngustă adăugată la reverendă”.

La 3 august 1939 se întoarce în România, unde îl surprinde cel de-Al Doilea Război Mondial, dar refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci şi bolnavi, pentru a-i putea ajuta şi încuraja. După venirea la putere a comuniştilor refuză din nou să plece cu trenul regal pentru aceleaşi motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzaţia de înaltă trădare şi întemniţat la Jilava, unde este ameninţat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în 16 mai 1954, slăbit, înfometat şi suferind, trece la cele veşnice, din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.>>


http://www.cotidianul.ro/monseniorul...ancisc-209975/

[catalin2]

Se pare ca in ziarul Cotidianul autorul articolului a scos unele pasaje din biografia lui Vladimir Ghica, cele legate de felul cum mama sa a primit vestea convertirii.
Reiau mesajul de pe celalalt topic:

Vladimir Ghica este un caz tragic, un fost ortodox convertit la catolicism, asadar cazut in cel mai grav pacat, apostazia. Mama sa, foarte atasata de ortodoxie, a aflat cu stupoare vestea convertirii si a ramas indurerata si contrara acestei decizii pana la moartea sa. In acea vreme romanii nu se converteau la catolicism, era vazuta ca un mare pacat (nu aparuse ecumenismul, cel putin in ortodoxie).
Din pacate si educatia si-a pus amprenta asupra viitoarei convertiri. Parintii l-au trimis la scoala la Paris, unde a fost lasat in grija unei familii protestante, care i-a dat si educatia religioasa (pentru ca nu exista o biserica ortodoxa). Intors in tara pleaca apoi la studii la Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor în Roma, unde se va avea loc si convertirea.
E posibil ca aceasta actiune a papei sa nu fie intamplatoare, iezuitii au aparut si au ca misiune propovaduirea catolicismului si convertirea celor din afara BC la catolicism. Au avut un rol si in uniatia din Transilvania. In cazul acesta un ortodox convertit la catolicism declarat sfant e un bun exemplu in vederea convertirilor, au fost si alti greco-catolici si catolici omorati in inchisorile comuniste.

[horatiu.miron]

Frumoasa treaba cu spalatul picioarelor unor detinuti de drept comun. Greu de crezut ca ierarhi ortodocsi, precum nea Dan, sa faca vreodata asa ceva.

[catalin2]

În prealabil postat de horatiu.miron

Frumoasa treaba cu spalatul picioarelor unor detinuti de drept comun. Greu de crezut ca ierarhi ortodocsi, precum nea Dan, sa faca vreodata asa ceva.

Pustnicii si cei induhovniciti isi ascundeau faptele bune ca sa nu fie laudati si apoi sa capete mandrie. Mai poate fi o povestire: papa a ajutat o batranica sa treaca strada, cei 500 de ziaristi invitati special la eveniment au laudat in cor bunatatea papei.

[anita]

Orice ar face Papa nu poate fi ascuns de ochii ziaristilor ,publicului ,etc
Acum sa nu fim rautaciosi
Daca el vrea sa faca fapte bune ,de ce sa il judecam ?
Hristos nu a spus ca faptele sa vorbeasca ?
E mare lucru daca el reuseste sa schimbe lumea catolica ,sa scoata Apusul din apostazie.

[nutucutu]

În prealabil postat de catalin2

Pustnicii si cei induhovniciti isi ascundeau faptele bune ca sa nu fie laudati si apoi sa capete mandrie. Mai poate fi o povestire: papa a ajutat o batranica sa treaca strada, cei 500 de ziaristi invitati special la eveniment au laudat in cor bunatatea papei.

In primul rand ca presa nu a fost admisa la eveniment, asa ca cei "500 ziaristi invitati special" este o remarca lipsita de adevar.
In al doi-lea rand agenda papei e publica, oricine poate sa afle unde se afla si ce face la un moment dat.
In al trei-lea rand papa Francisc obisnuia de pe vremea in care era episcop de Buenos Aires sa celebreze Sfintele Liturghii din Joia Mare in inchisorile din Argentina.

Iar in al 4-lea rand, v-as recomanda sa meditati putin la cuvintele unui alt Francisc, sfantul Francis de Sales, episcop de Geneva, care a scris "Introducere in viata evlavioasa". El spunea:"...fiecare picteaza evlavia (sau sfintenia) dupa propria inchipuire. Cel inclinat spre post se va socoti foarte evlavios ca posteste, in timp ce inima ii este plina de ura; deasemenea, in timp ce nici nu indrazneste sa-si moaie macar limba in vin, nici chiar in apa, din cumpatare, nu va sovai, cu toate acestea, sa si-o inmoaie in sangele aproapelui prin barfa si calomnie."

[bogdan81]

Sunt de acord cu Catalin. Si mie mi se pare ostentativ stilul papei.
S-ar putea ca noi sa ne inselam. Om trai si om vedea cine are dreptate.
Remarc deocamdata cat de usor se lasa oamenii impresionati de aspecte pur exterioare, cum e si acesta cu spalatul picioarelor la detinuti.
Ma rog, om vedea ce va fi.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Fiindca Domnul Isus, dandu-i primului Papa putere vicariala, i-a spus: "Tie iti voi da cheILE imparatiei cerului". Nu spune "cheia". De aceea, in iconografia apuseana si rasariteana, Sf Petru este zugravit cu doua chei. Ele sunt in numar de doua si nu mai multe fiindca reprezinta puterea de a lega si de a dezlega pe care seful apostolilor a primit-o de la Isus (Matei 16:19). Dupa o alta interpretare, ele reprezinta puterea spirituala (cheia de aur) si puterea temporala (cheia de argint).

"Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu, Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului." (Apocalipsa 21, 2.10.14)

"Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos." (Efeseni 2, 19-20)

Exegeza ortodoxă a scos în evidenţă falsitatea interpretării textului de la Matei XVI, 16-19 cu sensul de acordare a unui primat de jurisdicţie şi de putere universală apostolului Petru asupra Bisericii de către Hristos, prin interpretarea versetelor de la Matei XX, 20-28, unde are loc „cearta” pentru întâietate, solicitarea mamei lui Ioan şi Iacob pentru ca fiii ei să stea la stânga şi la dreapta lui Iisus în împărăţia Sa, interpretare de unde se vede clar că dacă interpretarea textului de la Matei XVI ar fi cea romano-„catolică”, atunci ceilalţi apostoli nici măcar nu şi-ar mai fi permis să emită vreo pretenţie la vreo întâietate, „bineştiind” ei deja că întâietatea i-a fost deja acordată de Hristos lui Petru „de drept divin”; însuşi faptul „certei” pentru întâietate sau a problemei întâietăţii arată foarte clar că apostolii, alţii decât Petru şi Petru inclusiv, nu ştiau nimic despre făgăduinţa lui Hristos făcută, chipurile, lui Petru că pe el, pe Petru, şi numai pe el Îşi va zidi Hristos Biserica pe care porţile Morţii nu o vor birui, ori că Petru ar fi avut vreo făgăduinţă de la Hristos de primat de jurisdicţie şi putere universală acordat de drept divin. (Evenimentul de la Matei XX are loc după mărturia lui Petru despre Iisus consemnată la Matei XVI.)

Tot exegeza ortodoxă a arătat clar şi a scos în evidenţă că „piatra” pe care Hristos a zidit Biserica este credinţa şi adevărul inspirate de Tatăl ceresc, de Dumnezeu, credinţa în mesianitatea şi dumnezeirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar nu persoana apostolului Petru aşa cum interpretează romano-„catolicii”; dacă într-adevăr Petru ar fi fost acea „piatră” atunci Hristos ar fi spus că „pe acest Petru” iar nu „pe această piatră”. Însă Hristos, după cum consemnează Ev după Matei, a folosit cuvântul „piatră”, „stâncă”, iar nu „Petru”, pentru că nu Petru este piatra, ci credinţa cea adevărată, credinţă care nu a fost mărturisită şi crezută doar de Petru.

După cum am mai spus şi până acum, având în vedere că revelaţia dumnezeiască nu a fost intermediată printr-un „singur Cap vizibil” (şi care ar fi apostolul Petru), ci a fost dată prin mai mulţi apostoli, spre exemplu prin Pavel, prin Ioan sau prin acel Ioan care a primit Apocalipsa, devine evident că Petru nu a avut NICIODATĂ vreo putere întreagă şi supremă de jurisdicţie asupra întregii Biserici în materie de credinţă. Dacă Petru ar fi avut vreodată (deşi nu a avut şi nici papa de la Roma nu o are nici în ziua de azi decât pentru slugile lui care i-o recunosc şi în graniţele romano-„catolicismului”) această putere pe care o imaginează eretic papistaşii asta ar însemna că în realitate Petru ar fi trebuit să fie intermediarul unic al Revelaţiei între Dumnezeu şi Biserică, fapt care este contrazis de Dumnezeu şi de Sfânta Tradiţie. Orice alt mesager decât Petru al revelaţiei dumnezeieşti (şi au existat în mod evident şi alţi mesageri ai revelaţiei) însemna şi înseamnă autoritatea acelei revelaţii şi a acelui mesager (spre exemplu Pavel sau Ioan evanghelistul sau Ioan al Apocalipsei), în fapt a lui Dumnezeu, inclusiv asupra lui Petru şi asupra întregii Biserici, fapt care demontează din temelii aşa zisa putere întreagă şi supremă a lui Petru în materie de revelaţie, de credinţă şi morală.

<<Inca din primele secole, in Saptamana Patimilor indeosebi, crestinii de la Ierusalim recapitulau in slujbele lor ultimele zile ale vietii pamantesti a Mantuitorului, facand rugaciuni in toate locurile pe unde El a trecut. Aceste procesiuni au rolul de a prezenta si astazi credinciosilor crestini in chipul cel mai viu si emotionant elemente esentiale din viata si activitatea Mantuitorului Iisus Hristos pe pamant. Ele nu sunt simple obiceiuri, simple manifestatii religioase, ci formeaza parte integranta din viata intima duhovniceasca a Ortodoxiei la Sfintele Locuri. Numarul mare de credinciosi care participa, an de an, la aceste sfinte procesiuni arata dorinta fiecarei generatii de a pasi impreuna cu Hristos in chip tainic si dramatic pe Drumul Crucii spre Inviere.>>


<<Aceasta procesiune se face in Joia mare, ziua Cinei celei de Taina, cand, dupa Sfanta Liturghie, se imbraca un mitropolit in vesminte, de obicei cel care a slujit Liturghia, sau insusi Patriarhul, fiind insotit de inca 12 arhierei, de clerici si mii de pelerini, iese din Biserica Sfantului Mormant in curtea din fata usii de la intrare unde se afla pregatit un fel de podium mai ridicat, scaune, un lighean cu apa, o masa si un prosop. Dupa ce incepe slujba spalarii, un ierodiacon citeste evanghelia spalarii picioarelor (Ioan 13, 3-17). In tot acest timp cei 12 episcopi stau pe scaune in jurul mesei de pe tribuna. Apoi arhiereul cel mai mare se dezbraca de vesminte si incingandu-se asemenea lui Iisus cu un stergar, spala in chip simbolic picioarele arhiereilor dupa modelul lui Hristos, Care a spalat picioarele ucenicilor Sai la cina cea de Taina, dand tuturor pilda de smerenie, slujire si dragoste. La urma, arhiereul slujitor saruta pe fiecare pe frunte, citeste o rugaciune de binecuvantare si imparte anafora poporului. De aici se porneste spre foisorul in care a avut loc Cina cea de Taina, pe Sion, si urmeaza pregatirea pentru Drumul Crucii.>>

http://www.crestinortodox.ro/paste/s...lor-88523.html