Pacatele retroactive - cu gandul

[vsovivi]

Păi ispititorul exagerează ispitele ca să dezinformeze şi să facă diversiuni şi atunci tu pe adevărata ta ispită nu o mai iei în serios şi rămâi în ea multă vreme luptându-te cu altceva, cu muştele şi ţânţarii şi cu tot felul de lucruri ce nu-ţi aparţin... deci ajungi să te vezi luptându-te în deşert şi crezându-te biruitor al ispitelor dar n-o să-ţi pese că eşti fraier căci te simţi prea fericit în visul autoînălţării... dar alea nu erau ale tale biruinţele ci ale altora... aşa că ai fost un prost păcălit ca ursul de vulpea argintie să pescuieşti iarna.

Deci nu orice ispită este ispita pe care ar fi trebuit s-o învingi ca să nu cazi în judecată... şi nu uita că lup-ta e foarte grea cu ea. Fără post şi rugăciune, cu multă implorare şi miorlăire, nu iese, nu te lasă diavolul, adică nu te laşi tu ci musai te răzbucuri ca s-o împlineşti şi apoi bei juis pasional pentru judecată, iar şi iar până te obijnuieşti. Şi din obijnuinţă nu mai iese nimeni. Respiri osândiri şi judecăţi, cauţi ceva speriat şi rătăcit, şi sufli damf de beţie amară.

Iar gândul te împresoară în piele de duh pitonicesc, aşa că nu te împrietenii cu pielea lui... cu pielea ursului din pădure, căci nu poţi tu ca să i-o pui în băţ. Nu poţi oricât te-ai lăuda şi te-ai înfoia îndoindu-te ca să te scoţi viteaz.