Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Morala Crestina
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #14  
Vechi 23.04.2022, 10:50:08
Jonnyw2013 Jonnyw2013 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.02.2015
Religia: Ortodox
Mesaje: 687
Thumbs up Părintele Pimen Vlad, despre gestul extraordinar făcut de Gigi Becali

Părintele Pimen Vlad, despre gestul extraordinar făcut de Gigi Becali pe Muntele Athos: „Îi dă unul o sacoșă și scoate și numără 30.000 de euro!”

Părintele Pimen Vlad este starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos. Este o voce puternică nu doar pe tărâm elen, ci și în mediul online, acolo unde pildele și poveștile sale alină sufletele creștinilor ortodocși.

Mihai Morar, om de radio și TV, l-a avut invitat pe părintele Pimen în cadrul ultimului podcast „Fain și simplu”, interviul fiind făcut cu ocazia unei vizite pe Sfântul Munte Athos, în preajma sărbătorilor pascale.

Printre subiectele abordate în dialogul ce a adunat deja peste 150.000 de vizualizări în primele 24 de ore de la apariție a fost și cel legat de Gigi Becali, patronul FCSB, care a făcut nenumărate vizite în ultimii ani la Athos. Părintele Pimen Vlad a povestit câteva întâmplări trăite de el cu milionarul român.

Părintele Pimen Vlad: „Nu aveam un leu în buzunar când am venit aici, dar aveam încredere în Maica Domnului că nu mă lasă”
„Nu aveam un leu în buzunar când am venit aici și-am luat chilia asta. Grecii îmi ziceau că sunt nebun. Dar aveam încredere în Maica Domnului că nu mă lasă. Încrederea în Dumnezeu nu te va dărâma niciodată!

Hai să vă zic o minune, cu un om din țară. Începusem de la zero, în 2005. Se adunau datorii, eu nu aveam un leu. Toată chilia o făceam pe datorie, am săpat în munte. Am făcut primul zid, se adunau materiale, se adunau 30.000. „O să-ți dea muncitorii în cap, oprește-te!”, îmi spuneau prietenii. „Eu nu fac aici casa mea, ci Casa Domnului”, le ziceam", și-a început povestea părintele.

Părintele Pimen Vlad, despre întâlnirea cu Gigi Becali: „Hai, ia de aici, Doamne ajută!”
În peisaj a apărut patronul FCSB. „Într-o zi oprește un Land Rover aici, ce mai făcea taximetrie, și coboară din el șase inși. Unul cu o pălărie de paie."Doamne ajută, ce faceți aici?”. „Muncim!”. „Merge?”. „Merge!”. „Datorii aveți?”.„Avem”. „Cât?”. „30.000”.

„Dă, bă, sacoșa încoace!”. Și-i dă unul o sacoșă, scoate și numără 30.000 de euro! „Hai, ia de aici, Doamne ajută și ne auzim!”.


Îl trag pe unul de mânecă și-l întreb: „Dar cine e?”. „Cum, nu-l știi?! E Gigi Becali!”. Nu auzisem în viața mea de el. Nu am încercat să-l caut vreodată, nici de numele lui nu știam. S-a dus la toate locașurile românești din Athos care aveau datorii, a plătit până s-a terminat sacoșa și a plecat acasă. El a ajutat cel mai mult”, a rememorat părintele.

Părintele Pimen Vlad, despre Gigi Becali: „Se vede că-i pare rău de păcatele lui”
„Banii spală păcatele?”, a întrebat Mihai Morar. „Dacă este și pocăință, da! Pocăința înseamnă când îți pare rău pentru păcate: „Doamne iartă-mă, încerc, mă lupt să le scot!”.

Smerenia ne ridică până la porțile cerului, milostenia ni le deschide! De aceea și domnul Becali a început cu milostenia, se vede că-i pare rău de păcatele lui. Și-atunci, Dumnezeu, prin milostenia Lui, acoperă totul”, a continuat părintele Pimen Vlad.

Gigi Becali: „Mă duc după colț și plâng”

A fost abordată și tema mândriei, care, în ortodoxie, este un mare păcat. „Mândria? Depinde cum o privim. A dormit odată aici, l-am întrebat pe domnul Becali, după ce făcuse și închisoare. „Cum privești lucrurile acum?”.

Văzusem o schimbare totală la el. „Eu privesc altfel. Sunt mulți ca mine, care fac bani, poate că și nedreptățesc, fac și atâtea. Eu fac publice lucrurile acestea că poate încep și ei să urmeze exemplul!”.

Mi-a zis: «Nu pot să-i ajut pe toți. Pe unii îi alung. Dar mie mi-e milă de ei! Mă duc după colț și plâng! Îmi pare rău, Doamne, că nu-i pot ajuta pe toți».
„Dar el a făcut multe lucruri”.

Am făcut o călătorie în Sfântul Munte Athos pentru a vorbi cu călugărul care «vede» în oameni, părintele Pimen e un om român rar, un om cu dar, un monah cu har. Aici e o Românie așa cum mi-aș dori și acasă. Indiferent cu cine te întâlnești aici, toată lumea se salută cu toată lumea, se îmbrățișează."

- Mihai Morar

Copiat de la adresa: https://www.gsp.ro/gsp-special/diver...rce=hotnews.ro

Interviul cu parinetele Pimen Vlad la adresa:https://www.youtube.com/watch?v=Y9ALdKcfpmg
__________________
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...-ca-pe-erezii/
"€žCând am ieșit pe ușa care mă purta spre libertate, am știut că dacă nu las ura și amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare€".-Nelson Mandela
Reply With Quote