Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Din Vechiul Testament
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #21  
Vechi 23.09.2015, 22:48:03
Grand Moff Hadrianus
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de GMihai Vezi mesajul
Exact. E un profet, e credincios, e sfânt (conform cu hagiografia ortodoxă și catolică), dar în Sfânta Scripturră este, până la sfârșit, descris ca fiind răzvrătit, la un mod pueril. Practic, Iona îi reproșează lui Dumnezeu faptul că el este dispus să ierte pe păcătoși.

Ca un copil mic care a strigat după tatăl său să-i bată pe ceilalți copii, care îl sâcâiau.

Ceea ce eu găsesc fascinant este tocmai sfințenia coroborată cu infantilismul.
"Daca nu veti fi ca acesti prunci...".
Reply With Quote
  #22  
Vechi 25.09.2015, 12:56:27
catalin2 catalin2 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.12.2007
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 9.654
Implicit

Interpretarea conform careia sfantul ar fi dorit sa moara locuitorii cetatii pentru ca avea pica pe ei e complet eronata. A mai fost un topic pe tema asta, deschis de scotianul, mi-am amintit pentru ca am scris acolo. http://www.crestinortodox.ro/forum/s...highlight=Iona
Ca sa fac o paralela, e ca si cum cineva e trimis la cartierul general al Statului islamic sa propovaduiasca faptul ca Fiul lui Dumnezeu ii va nimici pe toti daca nu se pocaiesc. Musulmanii sunt impotriva crestinilor si nu cred in divinitatea lui Iisus. Dar, sa presupunem ca s-ar pocai si dupa 40 de zile nu se intampla nimic, asa cum profetise acela.
Din aceasta cauza nu a vrut sa se duca Iona, dupa parerea mea, pentru ca dupa ce isi risca viata nu se implinea nici profetia, iar el pica de mincinos. Ca ceilalti nu stiau ce vorbeste el cu Domnul. Si nu ca ar fi fost sadic si dorea sa moara dusmanii. Si Domnul ii spune, ai fi vrut sa moara toti doar ca sa se implineasca profetia? Si sa nu pice el prost.
Reply With Quote
  #23  
Vechi 25.09.2015, 13:56:54
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.457
Implicit

Abia acum am descoperit acest topic. Prima data cand am devenit curios si am dorit sa aflu mai mult, a fost pe cand citeam Paraclisul Maicii Domnului si am gasit fragmentul: "Si ca Iona ma rog, Dumnezeule din stricaciune scoate-ma!" Cine-i acest Iona si ce i s-a intamplat de fapt? Iar ce am gasit, a meritat efortul cautarilor mele.
Cu niste ani in urma scriam undeva (nu pe forum) referitor la Iona, si nu numai. Indraznesc sa "aduc" de acolo un mic fragment, care poate face mai multa lumina in gandurile noastre.
Dar... greu îi e omului să se roage. Ispitele acestei lumi, dependența față de lucruri mărunte, ne răpește aproape toate șansele pe care Dumnezeu în marea lui bunatate, încă ni le mai dă. Ce e ispita?... Când cade omul în ispită, din ignoranță și când din falsă înțelepciune? Sfânta Scriptură cuprinde toate formele de ispită și cădere în păcat, dar fără de care, omul ar fi rămas sărăcit de duh sfânt și mai ales, fără nici o șansă la mântuire! Iată, bietul Iov… Probabil este apogeul răbdării și încercărilor. Niciodata nu a cârtit, nu s-a mâniat, nu s-a răzvrătit. Îngenunchiat de dureri și umilințe, de vrajbă de boli și deznădejde, a ramas de neclintit în smerenia lui. Mereu și mereu, această smerenie...Uneori ne trebuie o viață pentru a o dobândi, alteori e de-ajuns o clipă, precum tâlharul de pe cruce. Un singur mesager, dacă are Harul lui Dumnezeu, poate mântui o lume, pentru că reușește să așeze Cuvântul direct la inimă. Iona n-a înțeles că Dumnezeu tocmai pe asta se bizuia la el: sa fie mesager. Nici noi nu înțelegem când Dumnezeu orânduiește lucrurile într-o formă care aparent ne bulversează sau ne mâhnește profund. Abia mai târziu ne dumirim… Iona n-a vrut sa accepte acest rol. Dimpotrivă, a luat-o în direcție opusă. Și iată o altă provocare… Dar pe cine provoca Iona? Pe Dumnezeu? Ce ironie tristă pentru el!... Așa, după multe peripeții, ajunge în pântecul întunecat al chitului, în mizerie, frig și deznădejde, strigând: „Dumnezeule, din stricăciune, scoate-mă!”. Și după trei zile de chin, Dumnezeu poruncește chitului să-l arunce pe uscat, nu departe de Ninive. Ajuns în cetate, le strigă celor pe care el însuși nu-i putea ierta din cauza păcatelor lor: „Încă trei zile și Ninive se va prăpădi!” Apoi se retrage afară din cetate și își improvizează o colibă sub cerul liber. În timp ce ninivitenii primesc vestea cu toată supunerea, în post și căință de la împărat până la rob, Dumnezeu face din prima noapte să crească o plantă umbroasă deasupra colibei lui Iona, și tare mult se bucură acesta în ziua următoare de răcoarea ei. Dar în a doua noapte, Dumnezeu îi trimite un vierme și-i roade rădăcina, iar Iona leșină în cealaltă zi sub arșița soarelui, dorindu-și chiar moartea, pentru că deja nu mai înțelegea nici chinul și nici rostul lui acolo. Abia în final, Dumnezeu îl lămurește că dacă lui i se sfâșie sufletul doar fiindcă a rămas fără umbră, din cauza unei plante care a crescut de la sine, fără ca el să se ostenească în vreun fel, cu atât mai mult Dumnezeu ar suferi dacă ar da la pieire 120 000 de suflete cu dobitoacele lor. Acele 120 000 de suflete avuseseră nevoie de el, ca și mesager, să se recunoască în greșeală și să fie iertate. Plânsul lui, lamentarea aproape copilărească într-atât încât să-și dorească moartea, erau fără de sens, fiindcă nimic nu fusese în zadar…
De câți „mesageri” n-a avut fiecare parte, în întreaga viață și pe lângă care a trecut nepăsător? Ba mai rău, de multe ori, ne poziționăm cu de la sine putere undeva deasupra altora, poate cu mult mai puțin păcătoși precum cei din Ninive. În mândria noastră că suntem „cineva”, ca și cum a fi creștin implică mântuirea în mod automat, în impresia falsă că am fi deja „aleși” în staulul oilor albe și nerătăcite, ni se pare că suntem cu totul speciali, putem judeca, putem urî, putem alege cine să moară și cine să trăiască. Porunca „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”, de cele mai multe ori are înțelesuri limitate întrucât „aproapele” înseamnă mama, tata, fiii, frații, rudele, prietenii sau în cel mai rău caz, „frații creștini”, din cadrul aceleiași biserici. Restul nu-i includem în această categorie fiindcă sunt dușmani ai lui Hristos, deci și ai noștri și negreșit trebuie să fie pedepsiți, mai mult de noi decât de Dumnezeu! Cine hotărăște asta? Noi, cei… aleși. Și astfel nu vedem cum zilnic Îl răstignim pe Mântuitorul în numele căruia ni se pare că slujim, și care nu e altceva decât Iubire pentru toți. Dumnezeu iartă pe oricine se smerește sincer, chiar dacă în principiu a existat o sentință drastică, precum cea catre niniviteni!...
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)
Reply With Quote
  #24  
Vechi 29.09.2015, 11:31:45
stefan florin's Avatar
stefan florin stefan florin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.02.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.813
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu Vezi mesajul
Abia acum am descoperit acest topic. Prima data cand am devenit curios si am dorit sa aflu mai mult, a fost pe cand citeam Paraclisul Maicii Domnului si am gasit fragmentul: "Si ca Iona ma rog, Dumnezeule din stricaciune scoate-ma!" Cine-i acest Iona si ce i s-a intamplat de fapt? Iar ce am gasit, a meritat efortul cautarilor mele.
Cu niste ani in urma scriam undeva (nu pe forum) referitor la Iona, si nu numai. Indraznesc sa "aduc" de acolo un mic fragment, care poate face mai multa lumina in gandurile noastre.
Dar... greu îi e omului să se roage. Ispitele acestei lumi, dependența față de lucruri mărunte, ne răpește aproape toate șansele pe care Dumnezeu în marea lui bunatate, încă ni le mai dă. Ce e ispita?... Când cade omul în ispită, din ignoranță și când din falsă înțelepciune? Sfânta Scriptură cuprinde toate formele de ispită și cădere în păcat, dar fără de care, omul ar fi rămas sărăcit de duh sfânt și mai ales, fără nici o șansă la mântuire! Iată, bietul Iov… Probabil este apogeul răbdării și încercărilor. Niciodata nu a cârtit, nu s-a mâniat, nu s-a răzvrătit. Îngenunchiat de dureri și umilințe, de vrajbă de boli și deznădejde, a ramas de neclintit în smerenia lui. Mereu și mereu, această smerenie...Uneori ne trebuie o viață pentru a o dobândi, alteori e de-ajuns o clipă, precum tâlharul de pe cruce. Un singur mesager, dacă are Harul lui Dumnezeu, poate mântui o lume, pentru că reușește să așeze Cuvântul direct la inimă. Iona n-a înțeles că Dumnezeu tocmai pe asta se bizuia la el: sa fie mesager. Nici noi nu înțelegem când Dumnezeu orânduiește lucrurile într-o formă care aparent ne bulversează sau ne mâhnește profund. Abia mai târziu ne dumirim… Iona n-a vrut sa accepte acest rol. Dimpotrivă, a luat-o în direcție opusă. Și iată o altă provocare… Dar pe cine provoca Iona? Pe Dumnezeu? Ce ironie tristă pentru el!... Așa, după multe peripeții, ajunge în pântecul întunecat al chitului, în mizerie, frig și deznădejde, strigând: „Dumnezeule, din stricăciune, scoate-mă!”. Și după trei zile de chin, Dumnezeu poruncește chitului să-l arunce pe uscat, nu departe de Ninive. Ajuns în cetate, le strigă celor pe care el însuși nu-i putea ierta din cauza păcatelor lor: „Încă trei zile și Ninive se va prăpădi!” Apoi se retrage afară din cetate și își improvizează o colibă sub cerul liber. În timp ce ninivitenii primesc vestea cu toată supunerea, în post și căință de la împărat până la rob, Dumnezeu face din prima noapte să crească o plantă umbroasă deasupra colibei lui Iona, și tare mult se bucură acesta în ziua următoare de răcoarea ei. Dar în a doua noapte, Dumnezeu îi trimite un vierme și-i roade rădăcina, iar Iona leșină în cealaltă zi sub arșița soarelui, dorindu-și chiar moartea, pentru că deja nu mai înțelegea nici chinul și nici rostul lui acolo. Abia în final, Dumnezeu îl lămurește că dacă lui i se sfâșie sufletul doar fiindcă a rămas fără umbră, din cauza unei plante care a crescut de la sine, fără ca el să se ostenească în vreun fel, cu atât mai mult Dumnezeu ar suferi dacă ar da la pieire 120 000 de suflete cu dobitoacele lor. Acele 120 000 de suflete avuseseră nevoie de el, ca și mesager, să se recunoască în greșeală și să fie iertate. Plânsul lui, lamentarea aproape copilărească într-atât încât să-și dorească moartea, erau fără de sens, fiindcă nimic nu fusese în zadar…
De câți „mesageri” n-a avut fiecare parte, în întreaga viață și pe lângă care a trecut nepăsător? Ba mai rău, de multe ori, ne poziționăm cu de la sine putere undeva deasupra altora, poate cu mult mai puțin păcătoși precum cei din Ninive. În mândria noastră că suntem „cineva”, ca și cum a fi creștin implică mântuirea în mod automat, în impresia falsă că am fi deja „aleși” în staulul oilor albe și nerătăcite, ni se pare că suntem cu totul speciali, putem judeca, putem urî, putem alege cine să moară și cine să trăiască. Porunca „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”, de cele mai multe ori are înțelesuri limitate întrucât „aproapele” înseamnă mama, tata, fiii, frații, rudele, prietenii sau în cel mai rău caz, „frații creștini”, din cadrul aceleiași biserici. Restul nu-i includem în această categorie fiindcă sunt dușmani ai lui Hristos, deci și ai noștri și negreșit trebuie să fie pedepsiți, mai mult de noi decât de Dumnezeu! Cine hotărăște asta? Noi, cei… aleși. Și astfel nu vedem cum zilnic Îl răstignim pe Mântuitorul în numele căruia ni se pare că slujim, și care nu e altceva decât Iubire pentru toți. Dumnezeu iartă pe oricine se smerește sincer, chiar dacă în principiu a existat o sentință drastică, precum cea catre niniviteni!...
un mesaj frumos, plin de intelepciune
__________________
Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare