Diferenta intre teologie rationalista si ortodoxia

[Ioan_Cezar]

Doar câteva pasaje biblice, de îngăduiţi, ca sprijin în dezbaterea noastră:

1) Gândurile muritorilor sunt şovăielnice şi cugetările noastre sunt cu greşeală.
Căci trupul cel putrezitor îngreunează sufletul şi locuinţa cea pământească împovărează mintea cea plină de grijă.
....
Cine a cunoscut voinţa Ta dacă Tu nu i-ai dat înţelepciune şi dacă nu i-ai trimis de sus Duhul Tău cel Sfânt? (Rugăciunea lui Solomon pentru dobândirea înţelepciunii care e de folos tuturor oamenilor)

2) Înţelepciunea este duh iubitor de oameni... (Înţel. 1,6)

3) Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu. (Ioan 18, 37)

4) Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?
...
Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti?
...
Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti?
...
Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc.

[florin.oltean75]

Ratiunea care nu-L cauta pe Dumnezeu este desarta.

Ratiunea care se opreste la litera scripturii, care nu cauta la duhul ei, este desarta.

--------

Avem nevoie de ratiunea care cauta sa identifice calitatile Lui Dumnezeu pentru a le contempla si slavi inlauntrul nostru. Astfel, aprindem din ce in ce mai tare focul iubirii.

In sensul cel mai larg, avem nevoie de ratiune pentru a identifica virtutile care trebuie practicate si patimile care trebuie lasate.

-------
Fara ratiune suntem inselati de simturi cu privire la ceea ce este bine si ceea ce este rau.

Dragostea si ratiunea se informeaza reciproc, in adancul inimii se afla intr-o stransa relatie.

Exista un pasaj biblic in Evanghelia dupa Ioan, in capitolul 9, pasajul referitor la orbul din nastere. Este unul dintre cele mai dezbatute pasaje, inclusiv dpdv al analizei rationale. Iisus intalneste un orb din nastere iar ucenicii pun o intrebare, care reflecta cumulat mai multe interpretari ale evreilor din acele timpuri: de ce este acest om orb? Multi evrei sustineau ca o asemenea stare se datoreaza fie unui pacat al parintilor fie din cauza unui pacat al acelui om. Numai ca acest om era orb din nastere, asa se nascuse, deci nu el pacatuise, afara doar de cazul in care evreii ar fi crezut, straniu ce-i drept, ca sufletul acelui om ar fi pacatuit undeva, candva.Intradevar pacatul aduce suferinta si moarte, el exista in noi toti, dar in cazul acestui om nu era vorba de anumit pacat particular, teribil, care atrasese o asemenea pedeapsa. Starea lui nu se datora nici unui pacat anume al parintilor lui, ale carui consecinte s-ar fi rasfrant asupra lui.Iisus arata ca starea acestui om, orb din nastere, nu se datora acestor cauze.Nu spune ca nu exista aceste posibilitati ci doar arata ca ele nu sunt aplicabile in cazul acelui om.

Iisus spune ca acel om s-a nascut asa ,,ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu". Foarte dur raspuns pt ratiunea si umanismul nostru. Dumnezeu, in atotputernicia Lui, a ingaduit ca acel om sa se nasca in acel mod intr-un scop precis, pentru o zi anume.Toti din jurul acelui om,mai ales fariseii ( daca ne uitam cu atentie la toata relatarea biblica a scenei) il judecasera probabil, toata viata pe acel om drept un pacatos lovit de Dumnezeu ( versetul 9.34). Nu numai ca indurase lipsa vederii dar traise si intr-un dispret public.Cat chin si dispret indurase acel om si probabil toti din jurul lui erau siguri de explicatia lor teologica, in special fariseii.Insa odata vindecat acest om nu se apuca nici de analize teologice si nici nu ii face reprosuri lui Dumnezeu pt tot timpul cat fusese orb, multi ar fi facut asta, fie si in sufletul lor. Orbul nostru din nastere stia un singur lucru: ,, eu una stiu: ca eram orb si acuma vad". Mai mult orbul nostru da martuire si despre neprihanirea Celui care l-a vindecat, constientizand ca o asemenea vindecare nu putea veni decst printr-un om al lui Dumnezeu.

Tot rationamentul orbului este atat de clar si de simplu: ,,Eram orb si am fost vindecat si Cel ce m-a vindecat este trimis de Dumnezeu". Fara alte analize, intrebari, reprosuri sau speculatii. Dumnezeu asa l-a hotarat si cand a fost vindecat, fara alte intrebari, omul acela i-a dat slava lui Dumnezeu. Cati dintre noi oare nu am fi tabarat asupra Mantuitorului cu un puhoi de intrebari, nu omul acela. Ceea ce doresc sa spun este urmatorul lucru: exista o limita la care ratiunea se opreste si ea nu poate patrunde toate judecatile lui Dumnezeu, cateodata este mai cuminte sa te bucuria de ceea ce EL face, sa-i aduci multumire si sa lasi in seama Lui aspecte pe care, de cele mai multe ori, nu le vom putea purta cu mintea noastra.

[bogdan81]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Exista un pasaj biblic in Evanghelia dupa Ioan, in capitolul 9, pasajul referitor la orbul din nastere. Este unul dintre cele mai dezbatute pasaje, inclusiv dpdv al analizei rationale. Iisus intalneste un orb din nastere iar ucenicii pun o intrebare, care reflecta cumulat mai multe interpretari ale evreilor din acele timpuri: de ce este acest om orb? Multi evrei sustineau ca o asemenea stare se datoreaza fie unui pacat al parintilor fie din cauza unui pacat al acelui om. Numai ca acest om era orb din nastere, asa se nascuse, deci nu el pacatuise, afara doar de cazul in care evreii ar fi crezut, straniu ce-i drept, ca sufletul acelui om ar fi pacatuit undeva, candva.Intradevar pacatul aduce suferinta si moarte, el exista in noi toti, dar in cazul acestui om nu era vorba de anumit pacat particular, teribil, care atrasese o asemenea pedeapsa. Starea lui nu se datora nici unui pacat anume al parintilor lui, ale carui consecinte s-ar fi rasfrant asupra lui.Iisus arata ca starea acestui om, orb din nastere, nu se datora acestor cauze.Nu spune ca nu exista aceste posibilitati ci doar arata ca ele nu sunt aplicabile in cazul acelui om.

Iisus spune ca acel om s-a nascut asa ,,ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu". Foarte dur raspuns pt ratiunea si umanismul nostru. Dumnezeu, in atotputernicia Lui, a ingaduit ca acel om sa se nasca in acel mod intr-un scop precis, pentru o zi anume.Toti din jurul acelui om,mai ales fariseii ( daca ne uitam cu atentie la toata relatarea biblica a scenei) il judecasera probabil, toata viata pe acel om drept un pacatos lovit de Dumnezeu ( versetul 9.34). Nu numai ca indurase lipsa vederii dar traise si intr-un dispret public.Cat chin si dispret indurase acel om si probabil toti din jurul lui erau siguri de explicatia lor teologica, in special fariseii.Insa odata vindecat acest om nu se apuca nici de analize teologice si nici nu ii face reprosuri lui Dumnezeu pt tot timpul cat fusese orb, multi ar fi facut asta, fie si in sufletul lor. Orbul nostru din nastere stia un singur lucru: ,, eu una stiu: ca eram orb si acuma vad". Mai mult orbul nostru da martuire si despre neprihanirea Celui care l-a vindecat, constientizand ca o asemenea vindecare nu putea veni decst printr-un om al lui Dumnezeu.

Tot rationamentul orbului este atat de clar si de simplu: ,,Eram orb si am fost vindecat si Cel ce m-a vindecat este trimis de Dumnezeu". Fara alte analize, intrebari, reprosuri sau speculatii. Dumnezeu asa l-a hotarat si cand a fost vindecat, fara alte intrebari, omul acela i-a dat slava lui Dumnezeu. Cati dintre noi oare nu am fi tabarat asupra Mantuitorului cu un puhoi de intrebari, nu omul acela. Ceea ce doresc sa spun este urmatorul lucru: exista o limita la care ratiunea se opreste si ea nu poate patrunde toate judecatile lui Dumnezeu, cateodata este mai cuminte sa te bucuria de ceea ce EL face, sa-i aduci multumire si sa lasi in seama Lui aspecte pe care, de cele mai multe ori, nu le vom putea purta cu mintea noastra.

Poate ca nu ne-am exprimat noi clar dar sa stii ca noi cand am vorbit de ratiune, am facut-o in sensul mai larg al cuvantului, anume acela de "scop", "tel", sau "logos".
Acel orb se nascuse asa cu un sens, cu un scop, cu o ratiune, ca sa vada lumea prin el si sa vada el insusi slava lui Dumnezeu si puterea lui Dumnezeu. Deci pana si aici exista o ratiune. Nu e haos, nu e intamplare, nu e hazard. E hotarat de Domnul cu un scop precis: sa se arate in el lucrarea lui Dumnezeu.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Ceea ce doresc sa spun este urmatorul lucru: exista o limita la care ratiunea se opreste si ea nu poate patrunde toate judecatile lui Dumnezeu,

Saraca Biblie! Ai sucit-o, Pelerinule, pana ce Vindecarea Orbului din Nastere a ajuns Pilda lui Cristos Contra Ratiunii. Dumneata nu esti precum fariseii. Esti precum carturarii.

[iustin10]

În prealabil postat de florin.oltean75

Ratiunea care nu-L cauta pe Dumnezeu este desarta.

Ratiunea care se opreste la litera scripturii, care nu cauta la duhul ei, este desarta.

Avem nevoie de ratiunea care cauta sa identifice calitatile Lui Dumnezeu pentru a le contempla si slavi inlauntrul nostru. Astfel, aprindem din ce in ce mai tare focul iubirii.

In sensul cel mai larg, avem nevoie de ratiune pentru a identifica virtutile care trebuie practicate si patimile care trebuie lasate.


Dragostea si ratiunea se informeaza reciproc, in adancul inimii se afla intr-o stransa relatie.

Tot ce zici tu face ortodoxia,adica impleteste ratiunea cu iubirea sub calauza duhului
Nimeni nu se poate mantui in afara Bisericii
Dar daca faci parte din biserica si nu aduci roada in inima ,unul din afara bisericii ti-o poate lua inainte ,prin sufletul sau. In acest caz,apartenenta la Biserica nu te ajuta la nimic,chiar daca esti un sustinator infocat
Caci Dumnezeu nu cauta la fatza oamenilor ci stie ce e in inima fiecaruia .

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Wryetui

Buna tuturor. Citesc momentan din cartea "Apologetica Ortodoxa" si desi este grea pentru mine o citesc cu placere. In carte se "condamna" scolastica rationalista care se dezvolta mai mult si mai mult in Apus si ca rationalismul nu e bine placut credintei, sau cam asa ceva. Dar atunci, care este contrarul ortodox al acestui principiu? Daca Apusul este rationalist, noi ce suntem?

În primul rând felicitări pentru cartea pe care o citeşti. Îţi doresc să o termini, citind-o cu atenţie sporită, şi să trăieşti spre mântuire, ceea ce Dumnezeu îţi descoperă din ea.

Noi suntem empirici. Suntem ai experienţei. Noi avem isihasmul. Avem rugăciunea inimii. Avem despătimirea, luminarea şi îndumnezeirea.
Noi spunem că harul şi energiile lui Dumnezeu sunt necreate, nu spunem că sunt create, cum greşit spun cei din apusul căzut.

Apusul de când a devenit eretic, nimic patristic nu a mai înflorit în el. Scolastica ucide creştinismul, de aceea "bisericile" lor stau goale în Occident, sau se vând ca să devină hoteluri, muzee, sau proprietăţi private. Duhul Sfânt, în exprienţa de secole din Biserica Mamă, anume Biserica Creştină, nu a permis ereziilor să intre şi să o demoleze, iar acolo unde a intrat erezia, a plecat Duhul Sfânt. Drept mărturie stau ereziile apusului franco-latinilor, sau "romano-catolicilor".
Iar un alt semn al autenticităţii credinţei noastre, sunt prigonirile care nu au încetat să fie, încă din primul secol creştin. Creştinii, adică ortodocşii, au fost în fiecare secol prigoniţi de cei care nu erau creştini, eretici, păgâni sau atei.

În principiu, dacă ai studiat teologia, nu ar mai trebui să te preocupe astfel de întrebări, ci să ştii deja răspunsul la ele, fiindcă plecăm de la prezumţia că l-ai căutat şi l-ai găsit, răspunsul.

Pentru o mai adâncă înţelegere la răspunsul căutat de tine, îţi recomand călduros, o carte uşor de citit, te asigur, şi mult prea profundă pentru secolul semidoct în care trăim, o carte ca un colac de salvare pentru toţi cei care se numesc creştini, ortodocşi sau eretici.

[Wryetui]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

În primul rând felicitări pentru cartea pe care o citeşti. Îţi doresc să o termini, citind-o cu atenţie sporită, şi să trăieşti spre mântuire, ceea ce Dumnezeu îţi descoperă din ea.

Noi suntem empirici. Suntem ai experienţei. Noi avem isihasmul. Avem rugăciunea inimii. Avem despătimirea, luminarea şi îndumnezeirea.
Noi spunem că harul şi energiile lui Dumnezeu sunt necreate, nu spunem că sunt create, cum greşit spun cei din apusul căzut.

Apusul de când a devenit eretic, nimic patristic nu a mai înflorit în el. Scolastica ucide creştinismul, de aceea "bisericile" lor stau goale în Occident, sau se vând ca să devină hoteluri, muzee, sau proprietăţi private. Duhul Sfânt, în exprienţa de secole din Biserica Mamă, anume Biserica Creştină, nu a permis ereziilor să intre şi să o demoleze, iar acolo unde a intrat erezia, a plecat Duhul Sfânt. Drept mărturie stau ereziile apusului franco-latinilor, sau "romano-catolicilor".
Iar un alt semn al autenticităţii credinţei noastre, sunt prigonirile care nu au încetat să fie, încă din primul secol creştin. Creştinii, adică ortodocşii, au fost în fiecare secol prigoniţi de cei care nu erau creştini, eretici, păgâni sau atei.

În principiu, dacă ai studiat teologia, nu ar mai trebui să te preocupe astfel de întrebări, ci să ştii deja răspunsul la ele, fiindcă plecăm de la prezumţia că l-ai căutat şi l-ai găsit, răspunsul.

Pentru o mai adâncă înţelegere la răspunsul căutat de tine, îţi recomand călduros, o carte uşor de citit, te asigur, şi mult prea profundă pentru secolul semidoct în care trăim, o carte ca un colac de salvare pentru toţi cei care se numesc creştini, ortodocşi sau eretici.

Iti multumesc, Igor, mi-a placut mult si raspunsul tau. Inca nu am studiat teologia, sunt la inceput si o studiez cu placere, imi procur o baza bine solidificata pe cand voi incepe facultatea de Teologie la toamna (cu voia lui Dumnezeu).

Vreau sa spun ca teologia noastra ortodoxa este o perla de mare pret, si are o adancime de nedescris, chiar eu zicand asta care nici nu m-am adancit bine in ea, dar sugerez tuturor sa o studieze, ca multi nu stiu ce comoara pierd!

[Ratacitorul]

Rationalismul presupune existenta unei codificarii comunicare

[Capy]

În prealabil postat de Wryetui

Buna tuturor. Citesc momentan din cartea "Apologetica Ortodoxa" si desi este grea pentru mine o citesc cu placere. In carte se "condamna" scolastica rationalista care se dezvolta mai mult si mai mult in Apus si ca rationalismul nu e bine placut credintei, sau cam asa ceva. Dar atunci, care este contrarul ortodox al acestui principiu? Daca Apusul este rationalist, noi ce suntem?

Este firesc ca şi raţiunea să îşi aibă rolul ei, însă nu trebuie confundată raţiunea cu raţionalismul. Raţionalismul este specific umanismului iluminist occidental care şi-a declarat autonomia faţă de Dumnezeu considerând că, pentru a se conduce în viaţă le este suficientă propria raţiunea din care şi-au făcut idol.

Există o mare deosebire între a fi cineva raţional şi a fi cineva raţionalist. Dumnezeu a lăsat omului raţiunea pentru a se sluji de ea în viaţa de zi cu zi, ci nu pentru a-şi face idol din raţiune. Omul raţional este cel care se slujeşte corect de raţiune în lumina lui Hristos, pe când omul raţionalist este cel care îşi face idol din raţiunea umană. Cum este şi exemplul următor:

"Credinţele religioase sunt doar nişte rămăşiţe din pruncia inteligenţei umane. Ele vor dispărea pe măsură ce vom adopta raţiunea şi ştiinţa ca ghiduri călăuzitoare." (Bertrand Russell)

Acesta este motivul pentru care mintea trebuie să fie luminată de harul dumnezeiesc. Din mintea bolnavă şi întunecată care nu este luminată de harul dumnezeiesc, fiindcă nu are cunoaşterea cea duhovnicească şi adevărată, provine gândirea bolnavă şi întunecată.

Aşadar, din cele spuse nu rezultă că ar trebui anulată activitate minţii, ci rezultă că mintea are nevoie de asistenţa harului dumnezeiesc pentru a gândi şi a acţiona în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

"Cuvântul nous are felurite accepţii în învăţătura patristică. El se referă fie la suflet, fie la inimă, fie chiar la energia sufletului, însă nous este, în primul rând, ochiul sufletului, partea cea mai curată a sufletului, atenţia cea mai înaltă. Se mai numeşte şi energie noetică (mintală), clar nu se identifică cu raţiunea (logos)." (ÎPS Vlachos)

"sufletul omului are o lucrare înţelegătoare-noetică (noerá enérgeia) şi una raţ›ională (logikí enérgeia), mintea (nous) -€“ prin care se desf㺙oară lucrarea înţelegătoare-noetică (noerá enérgeia) - fiind prima care pătimeşte, se dezorientează, se îndepărtează de Dumnezeu, este robită de un anume gând sau închipuire, se amestecă cu plăcerea ţ™i apoi este atrasă de partea poftitoare ş™i partea mânioasă a sufletului, cu urmarea săvârş™irii păcatului. Iar când păcatul se repetă, atunci devine patimă. Prin urmare, este de trebuinţă vindecarea puterilor sufletului - adică a părţ›ii raţ›ionale, a celei poftitoare şi a celei mânioase - ş™i, desigur, trebuie să se lumineze mintea (nous) a omului." (ÎPS Vlachos)

Există o foarte strânsă legătură între "vederea lui Dumnezeu" şi "cunoaşterea lui Dumnezeu". Pentru Sfinţii Părinţii sunt două realităţi aproape sinonime fiind strâns legate una de alta. De aceea nu există "cunoaşterea lui Dumnezeu" fără "vederea lui Dumnezeu" aşa cum nu există "vederea lui Dumnezeu" fără "cunoaşterea lui Dumnezeu".

Sf. Simeon Noul Teolog explică foarte limpede că "Nu cunoaşterea este lumină, ci Lumina este cunoaşterea." El se referă la lumina dumnezeiască necreată, la harul dumnezeiesc necreat, care se mai numeşte şi "slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23), "lumina Feţei Sale" (Ps. 88, 16; Ps. 4, 6) "strălucirea Feţei Lui" (Ps. 17, 14), "putere de sus" (Luca 24, 49) etc...

Iar Sfântul Grigorie Palama expică: "Dumnezeu este numit lumină nu după esenţa Sa, ci după energia Sa".

La această cunoaştere se referă şi Troparul Naşterii Domnului când spune: "Naşterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru, Răsărit-a lumii lumina cunoştinţei, Că-ntru dânsa cei ce slujeau stelelor, De la stea s-au învăţat Să se-nchine Ţie, Soarelui Dreptăţii Şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, mărire Ţie!"

La aceeaşi cunoaştere şi lumină se referă şi textul din "Pavecerniţa Mică" în care se spune:
"Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis : Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul Meu. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumina. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine."

Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. (Ioan 17:3)

"Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." (Ioan 1, 18)

În rânduiala înmormântării mirenilor se spune că: "Pe Dumnezeu a-€‘L vedea nu este cu putinţă oamenilor..."
Mântuitorul spune însă:"€œFericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu€" (Matei 5, 8).

De aici se poate înţelege limpede că Acelaşi Dumnezeu este atât unul în fiinţă şi Întreit în Persoane, cât şi energie necreată. Fiinţa Sa divină nu poate fi văzută, însă energia Sa divină necreată poate fi văzută ca lumină necreată, aşa cum citim în vieţile mai multor Sfinţi.

"Lumina era cea adevărată, Care, venind în lume, luminează pe tot omul.
În lume era şi lumea printr'Însul s'a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
Dar celor câţi L-au primit, care cred întru numele Lui, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu,
cei ce nu din sânge, nici din voie trupească, nici din vrere bărbătească, ci de la Dumnezeu s'au născut.
Şi Cuvântul trup S'a făcut şi S'a sălăşluit întru noi; şi noi văzutu-I-am slava ca pe slava Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr." (Ioan 1:9-14)

În legătură cu această temă îţi recomand să citeşti capitolul "Cunoaşterea/vederea lui Dumnezeu" din cartea "Terapeutica bolilor spirituale" scrisă de teologul Jean Claude Larchet.

Cuviosul Sofronie Saharov - chiar dacă în context vorbeşte despre budism, este vorba şi despre raţionalism - spunea că: "In budism, oamenii încearcă să facă o smucitură sau o sfâşiere şi să ajungă în nirvana. Dezvoltă o ţintă într-o teorie misticistă, văd lumina zidită a cugetului lor, şi asta s-a petrecut în mod similar şi la Plotin, la neoplatonicieni. Părinţii au ştiut asta, pe care o putem numi nor, dar trec peste ea şi ajung la vederea luminii necreate. Atunci trăiesc faptul că lumina vine din Persoană şi nu dintr-o idee şi simt legătura personală cu Dumnezeu şi în acelaşi timp dezvoltă o mare dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de toată lumea, pănă la martiriu şi ură de sine."

Setea cea mai adâncă a omului este pentru adevăr - iar vestea cea bună, Evanghelia, e că Adevărul nu este o idee abstractă, ci o Persoană: Dumnezeu-Omul Iisus Hristos!

Acesta este principalul motiv pentru care "cunoaşterea lui Dumnezeu" nu trebuie confundată cu "cunoaşterea despre Dumnezeu" adică cu informaţia despre Dumnezeu. Una este să ştii multe despre Dumnezeu din cărţi sau din diferite texte pe care le-ai citit şi altceva este să-L cunoşti pe Dumnezeu dintr-o experiere şi comuniune duhovnicească / harică cu Dumnezeu. Multa informaţie despre Dumnezeu fără trăirea unei vieţi în Hristos şi comuniune duhovnicească cu Dumnezeu, nu duce automat la "cunoaşterea lui Dumnezeu", ci mai degrabă la un raţionalism sec despre Dumnezeu.