Forumul nostru II (sau de ce se judeca ortodocsii unii pe altii)

[Gabriela4ever]

Ce mesaj frumos...Mai ales ca este trecut prin experienta proprie, asa cum solicita Sophia si nu neaparat prin citate si trimiteri la diverse scrieri....M-a impresionat si ar merita lecturat de multi, sper sa o faca...

În prealabil postat de caminaris

Draga Sofia, sa-ti spun parerea mea despre cum poti sa impaci viata ta cu Hristos. Te rog tine cont ca e doar o parere personala sau un sfat din care sa alegi ce crezi ca e bun, asta daca gasesti ceva bun pe acolo...:)

Ca sa fii intr-o permanenta unire cu Hristos, avand in vedere ca muncesti, spune rugaciunea lui Iisus de fiecare data cand ai un moment liber pentru minte. Uite cum fac eu: dimineata pe drumul spre servici, de cum am iesit pe usa spun Tatal nostru, apoi Rugaciunea lui Iisus pana ajung la servici. Daca sunt la volan nu ma impiedica absolut deloc. Iar daca nu conduc atunci e si mai usor, mai bine.
La servici iau contact cu vreo o suta de persoane in cele 12 ore cat dureaza tura. Deci destul de multa lume. Unii sunt relaxati si au chef de vorba, altii sunt nervosi si vorbesc repezit si fara nici-un chef, altii nu prea au bun simt, altii sunt plini de bun simt si imi insenineaza ziua. Ma comport cu toti la fel: nu vorbesc decat cand sunt intrebat, ii ascult orice ar avea sa-mi spuna, in problemele de servici sunt cat pot de rapid si concentrat astfel incat sa nu stea dupa mine, intr-un cuvant ma comport cu ei asa cum m-as comporta cu insusi Hristos.

Din cand in cand am cate 2-3 minute libere, iar spre sfarsitul programului am chiar vreo ora libera. In acele momente ma gandesc la Dumnezeu, la Hristos, la Maica Domnului, la Sfintii zilei. Si ma rog cu Rugaciunea lui Iisus sau Tatal Nostru sau cant in gand sau in surdina "Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi". Si simt cum ma inunda o bucurie in interior. Uneori ma opresc, daca sunt in birou si mai e cineva acolo, pentru ca incep sa zambesc din prea multa bucurie pe care o simt si mi-e teama sa nu ma vada cineva.
Ce am observat la oamenii din jur: daca te comporti cu ei ca si cu fratele tau - cu solicitudine, atentie, gata oricand sa-mi ofer ajutorul - se petrece ceva cu ei: daca erau agitati se relaxeaza, daca erau innegurati se insenineaza, daca erau obositi capata energie etc. Si pleaca altfel decat au venit. Iar eu ma bucur ca devin mai veseli, mai increzatori. Si pe zi ce trece ii vad cum sunt mai atenti si cu mine dar si cu cei din jur: mai deschisi, mai relaxati, nu mai injura sau daca se scapa o data isi cer scuze (ceea ce era imposibil acum o luna si jumatate cand m-am angajat aici).

Tu spuneai ceva si de cum poti impaca viata intima cu impartasirea deasa (eventual saptamanala). Martea si joia poti sa concepi copilasi, nu te opreste nimeni. Iar duminica sa te impartasesti. Dar sa-ti iei sotul in brate si sa-l dragalesti poti s-o faci in fiecare zi. Chiar e recomandabil ca sa va pastrati uniti in sentimente. Daca te rogi zilnic cu canonul tau nu inseamna ca nu poti sa-l strangi in brate de oricate ori vrei. Mie mi se pare ca legatura trupeasca e un lucru natural cum e sa zicem bautul apei sau mancatul painii. Totul e sa nu intreci masura. Dar atata timp cat pastrezi limite acceptabile in ce priveste frecventa, e ok.
Uite, sa mananci peste masura sau prea des (adica sa mananci si atunci cand nu ti-e foame) e la fel de condamnabil ca si legaturile trupesti prea dese. Se cheama ca iti place atat de mult incat nu te poti abtine. Ori Hristos vrea sa ne otelim vointa ca sa nu ne stapaneasca viciile ci dimpotriva - sa stapanim noi peste trupul nostru - sa-i dictam noi ce sa faca nu sa ne dicteze el.
Eu cel putin asa as face daca as fi insurat: ajuns acasa mi-as lua sotia in brate de la usa si as saruta-o cu dragoste, as strange-o in brate si as mangaia-o pe cap minute intregi, as pune-o sa-mi povesteasca tot ce i s-a intamplat in lipsa mea, apoi ne-am aseza la masa. Dupa masa mi-as face rugaciunile si apoi as ajuta la orice face ea ca sa fiu in preajma ei, bucurandu-ma fie si numai de prezenta ei. Nu e nevoie de legatura trupeasca pentru a-mi afisa dragostea sau pentru a ma bucura de iubirea ei. Iubirea se simte dintr-un gest, dintr-o iertare, dintr-o privire.

In ce priveste mancarea: in zilele de post mancam mai putin ca sa ii aducem ofranda lui Hristos abtinerea noastra pentru ca miercuri se considera, simbolic, ca a fost vandut iar vineri ca a fost rastignit. Si daca ne gandim la patimile Sale chiar ne piere pofta de mancare.
Asta nu inseamna sa nu mancam deloc pentru ca trebuie sa gandim cu dreapta socoteala: daca azi nu mananc nimica, maine o sa mai pot fi in stare de ceva? O sa ma simt slabit si fara chef de viata si n-o sa ma mai comport la fel de atent cu cei din jur si asta o sa aibe inraurire neplacuta pentru ei.
Pe de alta parte, te asigur ca in viitor va veni vremea cand in zilele de post n-o sa mananci nimic din dragoste prea mare pentru Hristos. Dar atunci vei fi mai otelita in rabdare si in vointa.
Important e sa faci cum poti acum, astfel incat sa nu-ti dai viata peste cap. Sa faci totul cu dreapta socoteala.
Multe din intrebarile pe care ti le pui despre viata de zi cu zi au raspunsuri in cartile Cuviosului Paisie Aghioritul: "Cuvinte pentru suflet". Este un Sfant contemporan si s-a lovit de multe din problemele noastre prin mirenii care veneau la el catre sfat. Dar, iluminat de Duhul Sfant care exista in sfinti, le-a dat cele mai bune solutii. Sa nu te sperie ca sunt 5 volume, gaseste-le si citeste cate 2-3 pagini la vreme de seara - o sa-ti si pregateasca sufletul pentru rugaciunea de seara sau de noapte. Ca un medicament asa.

Apropos, si in tine exista Duh Sfant. Cand simti mila pentru un cersetor, cand te doare inima daca auzi de o poveste trista, cand inchei o discutie cu "scuze" sau "iarta-ma", atunci inseamna ca Hristos exista in tine. Iar oamenii din jur sunt atrasi nu de tine ci de "Hristos din tine".

Inca un lucru si te las: sa intri mai putin pe forum, doar o data pe saptamana sau chiar si mai rar. Nu in fiecare seara. Altfel risti sa te angajezi in discutii interminabile cu persoane care gandesc altfel decat tine. E inevitabil, doar oamenii sunt diferiti. Si asta pana la urma nu inseamna decat timp pierdut.
Poti intra doar ca sa te informezi, nu ca sa postezi. Dar cat mai rar.
Eu asa fac si mi-am eliberat mare parte din timp in felul asta.

Sa fii fericita!

[mishi55]

În prealabil postat de Gabriela4ever

Ce mesaj frumos...Mai ales ca este trecut prin experienta proprie, asa cum solicita Sophia si nu neaparat prin citate si trimiteri la diverse scrieri....M-a impresionat si ar merita lecturat de multi, sper sa o faca...

Am intrat sa postez in legatura cu mesajul pe care l-ai citat, al lui Caminaris.
Extraordinar mesaj!
Mi-a atins sufletul.
Multumesc pentru invatatura.
Si vreau sa cer iertare celor pe care i-am lezat in mesajele mele, cu voie sau fara voie.
Iertati-ma! Va rog sa ma credeti ca dorinta mea initiala a fost sa fiu si eu de folos.
Nu m-am priceput sa o spun. Nu m-am priceput nici sa o fac. E vina mea ca am facut altceva.
Inca o data: Multumesc, Caminaris! Si multumesc Gabriela4ever, ca ai readus acest mesaj.

Sofia, iarta-ma!

[sophia]

În prealabil postat de iustin10

Nu imi e atat de mila de cei care mai ating pe interlocutor,cat imi e mila de cel care e atins de cate o judecata la adresa sa.Sunt nenumarate exemple pe acest forum,si ei reactioneaza imediat pentru a se apara si a isi argumenta pozitia.
Ooo de ar sti acesti micuti sa isi insusasca critica,si sa zica :<<are dreptate fratele ca zice de mine,ca sunt mult mai pacatos si mai nedrept decat zice el>>.Atunci nu ar mai exista nici aceste repetate contraziceri,si cel care a vrut sa atinga,se va retrage descumpanit.

Hbar n-am 'ce' sa vorbesc,dar ma intereseaza mult 'cum' vorbesc.Si tare as vrea sa nu nedreptatesc pe nimeni!

Iustin, tu scrii f. frumos. Se vede stradania ta de a fi crestin, la modul cel simplu si cel mai indicat: nu cu citate, ci cu mintea si sufletul tau.
In acest mesaj ai multa dreptate, dar trebuie sa intelegi si tu si altii un lucru. Poate ca nu este tocmai crestin, dar este f.real si omenesc.
Acesti micuti, printre care ma vad si pe mine, au si ei un suflet si este posibil ca tocami sa aiba aceste stradanii tot timpul, in viata reala. Primesc lovituri si refuzuri si incearca sa le inghita, sa se vada pe sine, sa mearga mai departe, sa functioneze, sa caute sa se indrepte, sa faca tot posibilul.
E posibil insa si omeneste, ca la un moment dat paharul sa se umple si atunci e greu de stavilit ceea ce da pe dinafara. Si atunci se poate ajunge si la boala de suflet, depresii, etc.
Omul nu e din fier, iar sufletul (la multa lume, poate nu la toti), este f.firav.
Si nu se vindeca usor pe urma, daca se vindeca vreodata.
De aia cei mici mai izbucnesc si ii doare rau. Si critica, acolo in sufletul lor si-o insusesc, sa stii. Ei stiu ca sunt mici si nu stiu multe si ca sunt pacatosi.


@ toti - si mie mi-a placut mesajul lui caminaris si m-a impresionat. Asa imi doresc sa fie pe un forum crestin, asa mesaje. Vorbe bune si fratesti intre oameni si nu cerc de teologie.
De asa sfaturi si vorbe avem nevoie.
Multumesc Caminaris inca o data. Dumnezeu sa-ti ajute.

[sophia]

@Iustin si Anca - nu mai stiu cine a venit cu pilda cocosatului.
Exista inca o posbilitate de a-l ajuta, dar depinde de om.
Eu una as incerca sa-l ajut mai inati cu ce are nevoie practic. Si as incerca sa-i vobesc bland, incercand sa aflu despre suferinta lui: cauze, origini, sa-i dau ceva sfaturi daca ma pricep, din acelea simple, omenesti.
A nu-l baga in seama nu este bine, la fel cum a da sfaturi pe ton aspru ("indreapta-te frate...") nu este bine.
Nu stii ce este in sufletul sau, nu stii ce dureri are. Crezi ca el nu stie deja ceea ii dictezi tu? Si daca nu poate s-o faca?
Depinde de natusa cocosarii.

Anca, eu nu stiu ce duhovnic ai si cum te sfatuieste. Poate ca tie asta ti se potriveste, sa citesti.
Dar nu sunt de acord cu cocosarea. Mai intai ca nu cred ca la tine este vorba de asta, de o cocosare spirituala ma refer. Dar poate ca ma insel, nu te pot evalua decat prin prezenta ta aici pe forum si asta nu ne arata in lumina reala.
Ceea ce scriem reflecta de multe ori interiorul nostru, problemele si nu felul in care suntem noi intr-adevar.
Smerenia si iubirea de aproape pentru mine sa face prin cocosare, prin coborarea la nivelul celui suferind, cazut.
A sta cu spatele drept si privind in sus este omeneste si firesc, dar nu a privi pe cineva de sus, de la distanta.
Nu stiu exact la ce se referea duhovnicul tau cu incovoierea.
In pilda cocosatului este vorba de altceva insa, de pozitia fata de aproapele.

Dar stiti voi ceva:
Am invatat aici (unde locuiesc acum) lucruri noi si ciudate pentru mine.
Aici lumea este impotriva sfaturilor si criticilor.
Daca cineva este in suferinta, sau face o greseala, aici metoda este de a-l lasa in pace.
Eu am vrut de cateva ori sa fac asa cum stiam eu, cum se face la noi: sa merg sa-l mangai, sa-l ajut, sau in cazul de greseala sa-i spun c-o face , sa-i dau sfat.
Am fost oprita si de cei din jur: "lasa-l in pace, nu ai dreptul sa dai sfaturi, trebuie sa se descurce singur", si chiar cel in cauza a refuzat si s-a incuiat.
Asa ca eu pana la urma nu stiu cum e mai bine.
Crestineste este sa ajuti si eu asa imi si doresc daca am nevoie.
Cu sfatul...cam delicat. Depinde de situatie cred (cum il dai, cui il dai etc.)

[sophia]

@Mishi - te iert si iti intind mana. Nici n-am fost suparata pe tine.


@pentru voi toti

Eu va intind mana pacii. Nu tin suparare.
Sa mergem sa ne impartasim in pace. Eu...maine.

Pentru cei, care cred ca trebuie doar sa tacem in orice situatie:
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Cap. 11 19. Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi.

În prealabil postat de sophia

@Iustin si Anca - nu mai stiu cine a venit cu pilda cocosatului.
Exista inca o posbilitate de a-l ajuta, dar depinde de om.
Eu una as incerca sa-l ajut mai inati cu ce are nevoie practic. Si as incerca sa-i vobesc bland, incercand sa aflu despre suferinta lui: cauze, origini, sa-i dau ceva sfaturi daca ma pricep, din acelea simple, omenesti.
A nu-l baga in seama nu este bine, la fel cum a da sfaturi pe ton aspru ("indreapta-te frate...") nu este bine.
Nu stii ce este in sufletul sau, nu stii ce dureri are. Crezi ca el nu stie deja ceea ii dictezi tu? Si daca nu poate s-o faca?
Depinde de natusa cocosarii.

Anca, eu nu stiu ce duhovnic ai si cum te sfatuieste. Poate ca tie asta ti se potriveste, sa citesti.
Dar nu sunt de acord cu cocosarea. Mai intai ca nu cred ca la tine este vorba de asta, de o cocosare spirituala ma refer. Dar poate ca ma insel, nu te pot evalua decat prin prezenta ta aici pe forum si asta nu ne arata in lumina reala.
Ceea ce scriem reflecta de multe ori interiorul nostru, problemele si nu felul in care suntem noi intr-adevar.
Smerenia si iubirea de aproape pentru mine sa face prin cocosare, prin coborarea la nivelul celui suferind, cazut.
A sta cu spatele drept si privind in sus este omeneste si firesc, dar nu a privi pe cineva de sus, de la distanta.
Nu stiu exact la ce se referea duhovnicul tau cu incovoierea.
In pilda cocosatului este vorba de altceva insa, de pozitia fata de aproapele.

Dar stiti voi ceva:
Am invatat aici (unde locuiesc acum) lucruri noi si ciudate pentru mine.
Aici lumea este impotriva sfaturilor si criticilor.
Daca cineva este in suferinta, sau face o greseala, aici metoda este de a-l lasa in pace.
Eu am vrut de cateva ori sa fac asa cum stiam eu, cum se face la noi: sa merg sa-l mangai, sa-l ajut, sau in cazul de greseala sa-i spun c-o face , sa-i dau sfat.
Am fost oprita si de cei din jur: "lasa-l in pace, nu ai dreptul sa dai sfaturi, trebuie sa se descurce singur", si chiar cel in cauza a refuzat si s-a incuiat.
Asa ca eu pana la urma nu stiu cum e mai bine.
Crestineste este sa ajuti si eu asa imi si doresc daca am nevoie.
Cu sfatul...cam delicat. Depinde de situatie cred (cum il dai, cui il dai etc.)

Acest mesaj ma face sa-mi pierd orice speranta ... ca se va mai indrepta ceva.

În prealabil postat de Fani71

Acolo se explica ideea asta cu zamislirea in sens duhovnicesc daca nu ma insel.
Sau cauta pasajele respective la sf. Pavel si ai sa vezi ca vorbeste de zamislirea lui Hristos in noi, si cauta un comentariu patristic.
Cand o sa am timp o sa le caut eu, dar poate le gasesti tu inaintea mea ca eu acum sunt cam ocupata.

Poti da exemplul asta, dar totusi nu mi se pare exemplul cel mai bun.

Galateni 2, 20.M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
Galateni 6,14.Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!

Deci "rastignit" nu "zamislit".

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Galateni 2, 20.M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
Galateni 6,14.Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!

Deci "rastignit" nu "zamislit".

Mai este si ceva cu zamislit.
oricum este in comentariile patristice.
Nu stiu daca mai am timp sa caut pana maine seara de cand mi-am impus post de forum.

[caliyo]

În prealabil postat de Fani71

Nu stiu daca mai am timp sa caut pana maine seara de cand mi-am impus post de forum.

Fani, parca mi-ai citit gandurile. Exact asta vroiam sa sfatuiesc pe toata lumea care posteaza pe acest forum . E un sfat doar, fiecare face ce vrea. Eu asa voi face. Incepand de maine seara de la prima denie: post total de tv, internet, privit ,ascultat de orice m-ar sustrage de la gandul la Sfintele Patimi. Sa inlaturam orice tulburare, orice gand si vorba desarta si sa ne concentram la Sfintele Patimi pentru a primi cum se cuvine Invierea Domnului.
Macar pentru noi care ne pretindem a fi adevarati crestini ortodocsi saptamana asta sa nu insemne numai curatenie in disperare( in casa) si facutul mancarii cat mai multe, neglijand aspectul spiritual. Macar acum sa ne ingrijim mai mult de suflet ca Maria si sa o lasam pe Marta sa ia pauza. Serviciu, daca putem sa participam la denii ( daca nu, sa fim cu gandul in biserica), citire din Sf. Scriptura, rugaciune , meditare la Patimile Domnului.
Saptamana asta e plina de emotie sfanta, e o perioada unica in an, sa ii acordam atentia cuvenita.