Relatia Bibliei cu Ortodoxia - nelamuriri

[Ioan_Cezar]

Revelaţia scrisă şi orală face parte din întreaga istorie a omenirii. E de neconceput ca Dumnezeu să nu comunice cu făptura lui cea mai iubită, omul, pe care avea să o şi preia în Persoana Sa prin întruparea Fiului.
*
Revelaţia s-a păstrat şi s-a transmis neîncetat, atingînd deplinătatea în Iisus Hristos.
Scriptura şi Tradiţia sunt diferite DOAR în ceea ce priveşte modalitatea de fixare, păstrare şi transmitere. E o chestiune care ţine de ...mecanismele memoriei (personale şi colective). Aşa cum memoria omului e de multe feluri (semantică, imagistică, senzorială, implicită, explicită, declarativă, procedurală, evenimenţială, episodică etc.), conţinuturile ei fiind codate în chipuri diferite - aşa şi conţinutul Revelaţiei este unul şi acelaşi dar este codat în moduri diferite. Anumite conţinuturi sunt codate în cuvinte, altele pur şi simplu în melodie şi gesturi corporale etc.
Nu ar trebui să ne împiedicăm de asta, ci, dimpotrivă, să ne minunăm cât de bogată şi diversă este păstrarea şi transmiterea energiei Dumnezeieşti către noi, oamenii, aşa încât noi să nu rătăcim ci să rămânem în contact cu El, în periplul nostru odiseic către Acasă.
*
Tocmai pe temeiul înţelegerii semnificaţiei Revelaţiei noi găsim şi rostul scrierilor care alcătuiesc VT. Prin acesta ni se înfăţişează istoria Revelaţiei de la Adam la Hristos şi asta face ca noi să cunoaştem cuvântul lui Dumnezeu dintotdeauna către om, încă de la facerea omului. Nu putem minimaliza VT şi nicidecum nu putem spune, ca unii, că VT e doar pentru evreii din vechime... Nu doar NT ci şi VT este lămuritor şi normativ pentru credinţă şi purtare (2 Tim 3,16), precum şi pentru reînsufleţirea noastră prin cuvântul insuflat de Duhul Sfânt, prin energia necreată pe care el o transmite. De aceea, lectura VT şi tâlcuirea lui cuvenită aduce har asupra noastră. A-l minimaliza şi nega înseamnă a ne priva singuri de medicamentul Doctorului nostru, a ne autocondamna la temniţa bolii. Cu toate acestea, preţuim şi folosim mai mult NT deoarece el cuprinde descoperirea dumnezeiască făcută de Însuşi Fiul lui Dumnezeu, direct şi personal, cu toate mijloacele noastre de exprimare omeneşti (verbal, emoţional, gestual etc.) - pe scurt cu întreaga fiinţă. Faţă de această deplinătate, privită prin erminia ei, legea veche a fost numită umbra, nu însuşi chipul lucrurilor (Evrei 10,1). Dar umbra aceasta ţinea cumva locul lui Hristos până la Întruparea Lui, deci nu poate fi minimalizată ori negată, deşi a fost plinită prin Însuşi Cuvântul Întrupat. NT a fost tăinuit în cel vechi, ca un prunc care creştea într-un pântec, ca un stejar care foşnea neauzit în sămânţa lui... Noul Testament a fost ascuns în cel Vechi, care s-a deschis şi s-a împlinit în cel Nou.

*
Cuvântul tradiţie tocmai aceasta înseamnă: predare sau transmitere, aşa încât nu poate fi acceptat modul în care unii aşază Tradiţia sub valoarea Scripturii. E unul şi acelaşi conţinut Dumnezeiesc, revelat pe altă cale, în alt limbaj - anume cel viu al conduitelor personale, al modului concret de a fi, de a trăi firesc, omenesc, creştineşte adică.

*
Nu doar Hristos nu a lăsat nimic scris dar nici cei mai mulţi dintre apostoli. Doar doi dintre apostoli (Matei şi Ioan) ne-au lăsat Evanghelia, ceilalţi autori sfinţi (Marcu şi Luca) fiind deja ucenici ai apostolilor, deci purtători ai adevărului dumnezeiesc prin mijlocirea Tradiţiei.

*
Tradiţia însăşi are două aspecte: statornic şi dinamic.
În aspectul statornic al Tradiţiei, Biserica recunoaşte fondul Revelaţiei prin Apostoli, începînd la Cincizecime şi ţinînd până la moartea ultimului Apostol, dar fiind fixată şi în scris de Biserică până în epoca Sinoadelor ecumenice.
Aspectul dinamic al Tradiţiei se referă la procesul viu prin care Biserica, preluînd Tradiţia apostolică şi rămînînd neabătut în ea, o dezvoltă continuu după nevoile ei lăuntrice, organice de creştere, dar şi după nevoile exterioare, ca răspuns la problemele fiecărei epoci pe care o împărtăşesc oamenii. Din sâmburele Tradiţiei apostolice creşte mereu stejarul Ortodoxiei. Nu trebuie să ne speriem că Tradiţia are şi un aspect dinamic, precum nu ne speriem că dintr-un copil se dezvoltă un bărbat desăvârşit. Iar dacă a fost însămânţat grâu, în nici un caz nu poate rodi din bob de grâu neghină (e şi neghină, dar aceasta e adusă de vânturi, iar nu de grâu)...
Aşadar dezvoltarea Tradiţiei, în mod organic, este inevitabilă, firească şi de înţeles. Biserica nu aduce inovaţii, nu se abate de la izvorul dumnezeiesc al Sfintei Tradiţii Apostolice, ci doar o adaptează în forme şi modalităţi noi, în comunicarea neîncetată dintre Dumnezeu şi om, de-a lungul veacurilor. Astfel stejarul Adevărului Dumnezeiesc se îmbogăţeşte tot mai mult, tot mai nuanţat, spre slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea şi desăvârşirea noastră.

[Ioan_Cezar]

Înţelegerea acestor procese vii din Fiinţa Bisericii poate fi considerată o problemă de ... genetică.
Putem exprima în mod analogic, ca o mare metaforă, naşterea şi dezvoltarea Bisericii aşa cum în genetică vorbim despre naşterea şi dezvoltarea unui organism viu, corporal.
Dar aceasta nu înseamnă deloc că Biserica învaţă despre Ea însăşi de la ştiinţa geneticii, deşi unele concepte din genetică pot servi ca mijloc auxiliar de exprimare, ca analogie. Nu e necesar dar poate fi folositor, ţinînd cont de obişnuinţele minţii noastre de oameni ai acestor timpuri. Cel puţin pentru unii dintre noi e o modalitate accesorie, mereu însă auxiliară, neesenţială.
Dimpotrivă, genetica e inspirată din Revelaţia dumnezeiască, din viaţa spirituală a Bisericii. Poate nu întâmplător primii geneticieni din epoca pe care o considerăm ştiinţifică au fost monahi şi preoţi.
Similar, medicina a învăţat de la Doctor, iar nu Biserica a învăţat de la doctori.

*
Genetica şi genealogiile sfinte au fost modelul după care, în secole, s-a dezvoltat ştiinţa lumii. Din păcate, atunci când omul a preluat în arealul său de lucru duhul descoperirilor, a căzut în autoadmiraţia de sine şi, nebăgînd de seamă că Dumnezeu "îi sufla" adevărurile cunoaşterii, a ajuns la aşa încântare de sine încât s-a trezit că Îl contestă pe Însuşi Învăţătorul omenirii, puindu-se pe sine, creatura, pe post de Creator. În acest sens, genetica de azi îşi revendică drepturi pe care nu le poate deţine. Mână în mână cu alte ştiinţe, de pildă cu fizica cuantică, nu face decât să dubleze Adevărul Revelat cu o umbră căzută şi sterilă, făcînd ca atât civilizaţia cât şi cultura să devină stranii şi alienante, când s-ar fi cuvenit ca ele să devină mângâiere şi accesoriu pentru omul hărăzit la fericire şi veşnicie.
Genetica e bună doar în măsura în care, păstrîndu-şi smerenia, se va dovedi lucrătoare în calitate de slujnică a Teologiei şi Bisericii. Deocamdată se ţine, ca şi alte discipline ştiinţifice şi filosofice, la obrăznicătură, spre abramburirea omului iar nu spre luminarea lui.
Nu prin ea în sine, ci prin modul pervers în care duhurile străine de Biserică îi deturnează lucrarea, re-semnificînd-o întunecat, întru deşertăciune.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nici talcuirea Scripturii, nici opera Sinoadelor, nici liturgica nu putem spune ca s-au incheiat pe la 800, in alt an sau vreodata. Ceea ce s-a incheiat odata cu moartea Sf Ap Ioan a fost Revelatia Generala. Asta nu inseamna ca nu sunt posibile revelatii particulare, altfel spus comunicari punctuale, cu caracter de obicei evenimential ori de cult, de la Dumnezeu la oameni. Aceste revelatii particulare trebuie sa aiba cautiunea Bisericii, care le examineaza mai intai. Si primul aspect examinat este ca ele sa nu contrazica Revelatia Generala, fiindca ar fi de neimaginat ca Dumnezeu sa se contrazica singur, un asemnea lucru marcand inautenticitatea pretinsei revelatii.

Spre exemplu, cultul Sfintei Cruci este in urma unei revelatii particulare. Putem spune ca Apostolii au cunoscut importanta si semnificatia Crucii, dar nici pe departe cultul ei nu a avut in Biserica Primara ponderea pe care o are acum. Si nu ar fi avut aceasta pondere daca Dumnezeu nu ar fi indicat-o oamenilor, prin revelatie particulara ulterioara, care face parte din Sfanta Traditie.

Ar fi irespirabila atmosfera dintr-o "Biserica-muzeu", in care Traditia ar fi osificata. Traditia este vie, termenul are legatura cu comertul. Transmitem ceea ce am primit. Din Traditie (Predanie) fac parte nu numai hotararile dogmatice ale Bisericii, ci si tot felul de detalii, precum faptul ca Sf Fecioara a nascut fara dureri, ca Domnul nostru a primit 120 de lovituri de bici, ca avea barba si plete, ca parintii Sfintei Fecioare se numeau Ioachim si Ana si tot felul de alte lucruri pe care nu le gasim in Evangheliile Canonice (desi pe unele le gasim in Apocrife, care contin o parte de adevar). Tot din Traditie mai fac parte si lucruri intamplate DUPA perioada apostolica, precum descoperirea miraculoasa a Sfintei Cruci de catre Sf Elena si inca multe, multe altele. "Ceea ce a fost crezut tot timpul, de catre toti, din tot locul" suna o definitie a Sf Augustin.

Mihnea, si tu crezi in "gasirea" crucii de catre Elena, mama imparatului Constantin? Mie povestea imi suna a propaganda imperiala, evident cu mesaj politic, ingemanata cu cea crestina, care da tonul mistic-fantezist. Intotdeauna am considerat acest gen de istorii ca parte a unui folclor bisericesc, necesar institutional pentru a aduce masele inculte, dar cu multa credinta, la biserica si in Biserica.

[DragosP]

Aghiuţă, bate-l vina!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Mihnea, si tu crezi in "gasirea" crucii de catre Elena, mama imparatului Constantin? Mie povestea imi suna a propaganda imperiala, evident cu mesaj politic,

Sfintenia Sfintei Imparatese Elena este deasupra oricarei indoieli si atestata de numeroase minuni care au avut loc mult timp dupa trecerea ei din viata aceasta.

Noi, prost obisnuiti cu politicienii zilelor noastre, avem dificultati de intelegere fata de o imparateasa care si-a lasat palatul si traiul dulce de la Roma spre a merge la Ierusalim, pentru pelerinaj si santier arheologic, de unde, de altfel, nu s-a mai intors in viata. Cand ai sa mergi la Roma, pleaca-ti genunchiul in fata sarcofagului acestei sfinte femei, dupa ce ai sa urci, in genunchi (ca altfel nu ai voie) pe La Santa Scala, aceea pe care Domnul nostru a urcat in Pretoriu.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de iustin10

Totusi exista o diferenta de stil intre Scriptura si restul scrierilor .Mult mai usor patrunde in inima direct cuvantul Mantuitorului decat un citat abstract despre natura lui Dumnezeu din teologia sf Ioan Damaschin.Este altceva. Ambele fac parte din Traditie ,dar de pe alta pozitie.

Aici, ridicati o problema un pic mai generala.
Luati si cititi un dialog al lui Platon. Pe care vreti, nu are nici cea mai mica importanta pentru demonstratie. Puteti sa-l luati pe "Parmenide", considerat indeobste un pic mai complicat.
Ce veti observa ? Veti pricepe despre ce e vorba repede si bine. Pe Platon, ca si pe oricare filosof dinaintea lui, ii citim de placere. Putem sa il citim pe Platon fara sa ne doara capul.

Pe urma, cititi un neoplatonic. Pe oricare vreti, din Noua Academie. De exemplu, luati un capitol din Eneadele lui Plotin. Ce constatati ? Mai este acelasi lucru ? Mai puteti spune ca cititi din pura placere ?

Vi s-a parut complicat, Plotin ? Atunci sariti cateva secole si cititi un pic de logica marca Spinoza. Ati observat ca se rupe filmul si ca era bine cu Plotin ?

Ce sa mai spunem, atunci, de Kant ? A observat si el ca oamenii au dificultati de intelegere a Criticii Ratiunii Pure. Mari de tot. Si a simtit nevoia sa scrie "Prolegomene la Critica Ratiunii Pure". Care nici aia nu e tocmai lucru usor. Adica, o carte pe care autorul o scrie ca sa te ajute sa citesti o carte anterioara a lui. Va dati seama ce au facut astia din filosofie ? Au rupt filmul. Parerea mea este ca cel care a rupt filmul a fost Aristotel. Imediat dupa ce ai citit, in tren, dialogurile lui Platon si treci la Metafizica lui Aristotel, cand incepe el sa le bage pe alea cu categoriile si accidentele, simti ca ai nevoie de pix si hartie. Daca nu cumva de diapozitive, indrumare, etc. Si, dupa Aristotel, nimic nu a mai fost ca inainte.

Desigur, filosofie pe limba poporului, ca sa priceapa si politistii, s-a scris si dupa Aristotel. Chiar si in vremea lui Kant. Chiar si azi. Dar nu sunt "carti de sistem", nu sunt autori de sistem. Schopenhauer fata de Hegel, ori Guenon fata de Bergson sunt precum cartile pioase fata de tratatele de teologie. Foarte utile, dar nu acelasi lucru.

Sa luam alt exemplu. Puneti pe doua coloane Codul lui Hamurabi cu Codul Civil din zilele noastre. Pe ambele le gasiti usor pe net. Ce observati ?

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Aici poate găsi şi Iustin "tâlcuiri ale Scripturii".
Opera Sfântului Ioan Gură de Aur menţionată mai sus este considerată cea mai minunată tâlcuire a Evangheliei după Matei.

Da, citesc de cateva zile la ea, si este super.
Mai citisem mai de mult,dar ma oprisem la inceput. Acum am sarit acolo unde ma interesa , si intradevar pare super.
- In primul rand stilul , este intradevar accesibil ,ceea ce in putin scrieri am intalnit.
Lectura e captivanta,pentru cine cunoaste NT .
- Logica este 'full' si e exprimata pe inteles. Adica se ia un anumit verset si se trateaza toate cazurile ,toate interpretarile posibile care ar fi.
- Nu se face apel la cunostinte anterioare , decat sa stii Scriptura. Nu se face apel la alte scrieri /dogme care se presupune ca le-ai fi asimilat. Ci se ia efectiv verset cu verset si se explica prin conexiune cu altele din Scriptura
- Se introduce ponderat si legatura cu Traditia,dar nu se abuzeaza de asta . Sunt curios la rastignire si la inmultirea painilor cum se va face legatura cu euharistia .

Pot zice ca ,la cat de critic eram eu pe tema asta , si convins ca nimeni nu intelege frumusetea Scrupturii ,chiar ma satisfice pe deplin. Dar ma si indreptateste ,nu imi exclude preocuparile anterioare Caci vine pur si simplu cu intrebari si intepretari care si eu mi le pusesem , exact in limbajul in care si eu ma gandisem la ele . Doar ca ,(sunt usurat ca trebuie sa o recunosc) , e mai bun ca mine :) ,caci gaseste interpeteari mai multe, conexiuni nebanuite ,o privire de ansamblu mai vasta ,si o cunoastere mai buna a Scriupturii. In plus face usor si conexiunea cu Traditia ,ceea ce la mine e mai greu .

Mai am totusi o singura framantare ,care nu tine neaparat de intepretarea Scripturii , ci de rolul sau in Biserica si in Traditie . Nu numai partea de taine care e indeobste tratata , dar si partea de iubire a aproapelui ca implinire a poruncii ,care as vrea sa o regasesc si in Traditie . Sunt sigur ca si lectura sf Ioan Gura de aur ma va ajuta la aceasta, dar daca mai stiti si alte scrieri ca sa abordeze direct acest subiect,in aceiasi maniera inteligibila,v-as fi recunoscator.