Purtatorul de cuvant al Patriarhiei

[Iorest]

În prealabil postat de ALARIC

E chiar interesant ce spune profesorul, de altfel Dobrogea actuala e si primul spatiu crestin din Romania de azi, fiind provincie romana (inainte de restul Daciei) in perioada apostolica (Sf. Andrei). Nu ma mira ca a avut reprezentant la Niceea. E de studiat aici si profesorul se vede ca e bine documentat.

Cum persifla Sile Bănescu pe Constantin Barbu şi adevărul istoric cu privire la reactivarea Mitropoliei Tomisului.

„În probleme cu adevărat importante de istorie/ istoriografie românească, inclusiv paleocreştină, singura instituţie îndrituită să se pronunţe cu reală autoritate este Academia Română, nu pseudo-academii ce abuzează de venerabila rezonanţă platonică a termenului, improvizate pentru a evidenţia cu emfază şi festivism importanţa unui anume punct pe harta lumii”, susţine Bănescu.

[stefan florin]

În prealabil postat de Iorest

Cum persifla Sile Bănescu pe Constantin Barbu şi adevărul istoric cu privire la reactivarea Mitropoliei Tomisului.

„În probleme cu adevărat importante de istorie/ istoriografie românească, inclusiv paleocreştină, singura instituţie îndrituită să se pronunţe cu reală autoritate este Academia Română, nu pseudo-academii ce abuzează de venerabila rezonanţă platonică a termenului, improvizate pentru a evidenţia cu emfază şi festivism importanţa unui anume punct pe harta lumii”, susţine Bănescu.

mda...raspuns de intelectual rasat. TOTAL IDIOT...raspunsul, bineinteles! Pana la Constantin Barbu, ce a facut Academia Romana? Sunt cam 100 de manuscrise in care este pomenit mitropolitul Marcus al Tomisului. Este Academia Romana m-ai presus de aceste documente vechi de peste 1500 ani? Sa se pronunte LA CE? La existenta lui Marcus sau a vechii Mitropolii a Tomisului? Doar mintea unuia ca Banescu (prin care bat alizeele) poate spune o asemenea ineptie. Sa negi o istorie crestina a unei provincii romanesti de aproape 1800 ani, o prezenta la Primul Sinod Ecumenic, doar pentru ca vor muschii acestui Banescu (si nu numai), e aberant si trist in acelasi timp.
ps: in legatura cu Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, s-a pronuntat cu reala autoritate Academia Romana?

[Moroco]

Ma mir ca unii isi permit sa vorbeasca urat de d-l Banescu. Mie mi se pare o eminenta cenusie crestin-ortodoxa. Sunt pro Banescu inclusiv in problema ridicarii la rang de mitropolie a Tomisului. Unii nu vad barna din pricina paielor sau padurea din cauza copacilor asa ca vor s-o dea pe mana lui Swaitzhopfer!

Nu vă pierdeți vremea încercând să aflați dacă vă iubiți aproapele. Purtați-vă ca și cum ar fi adevărat!
C.S.Lewis, Treburi cerești
Un îndemn care fulgeră în bezna prejudecăților noastre legate de „aproapele” și cine este el, a dubiilor sterile referitoare la ce anume și mai ales când am putea face ceva pentru cei pe care ne prefacem că nu-i vedem. Pentru absolut oricine ne intersectează rugător privirea.
O privire posibil în agonie, pe care, cum spune Emily Dickinson, să nu o lăsăm să se-ntunece și să cadă:
Fără a dezvălui ce anume
Ar fi fost fericită să vadă.
Un gând care ar trebui să ne pună fertil pe gânduri. Apoi pe fapte.
Evanghelia nu e un text pentru lectura de „loisir” (timpul nu trebuie omorât, ci trăit). E un „cod” de intrare pe teritoriul bunătății, milei care nu rănește, generozității nebunești, iertării și împăcării care lasă totdeauna de la sine.
Toate compunând gestul (auto)salvator al arcuirii - ca încordare a atenției -, al aplecării binevoitoare spre celălalt.
De ce am ignora acest „cod” livrat de Cel despre care cei ce-L auzeau vorbind, simțeau intens că „nu vorbește ca un om” ?
De ce l-am rata, ratând-ne definitiv ?

Cum observa o minte sclipitor creștină ca cea a lui Nicolás Gómez Dávila, „cea mai mare greșeală modernă nu constă în a anunța [prostește] că Dumnezeu a murit, ci în a crede [naiv] că diavolul e mort”.
Pe măsură ce ne afundăm în epoca post-adevărului, fiica nevrotică a epocii post-totalitarismelor criminale în serie, care au ridicat la cotă industrială distrugerea persoanei umane, inclusiv prin monstruoasa ei pervertire, și au stârnit ireversibil ura de sine/ ura față de rădăcinile iudeo-creștine ale Europei, diavolul mereu vivace poartă cu predilecție masca terorismului/ războiului justificat religios și ideologic (islamist sau ortodoxist în cazul „Russkiy Mir”, antioccidental și anticreștin), răspândind ceața otrăvită a ideii că oamenii sunt simple mijloace și că Omul prometeic, răzvrătit (nu Dumnezeu-Omul smerit) ar fi de fapt scopul, idealul.
Omul amnezic cultural și moral rupt de trecut, omul apostat sau fanatizat, deci rupt paradoxal de Dumnezeu, omul transumanist, ajuns departe de Sens în stare gravă de ebrietate ideologică. În comă ontologică.
Omul orbit de patimă care face din Dumnezeu un pretext pentru a-i ucide pe alții în numele unor cauze mundane și murdare, sau doar un punct de reper pasager pentru întemeierea unei jalnice critici a moralei (creștine) sau a încă unei hidoase religii politice fondate pe apologia crimei.
Atât terorismul sălbatic, sângeros, cât și cel rafinat, intelectual, răstălmăcesc sau neagă Revelația, urăsc Tradiția genuină (care se manifestă prin a face cu sens exact ceea ce trebuie făcut pentru menținerea sensului), refuză adevărul valorii veșnice și inestimabile a persoanei umane, disprețuiesc aprig viața și contrazic tembel realitatea elocventă.
A-i împușca sau înjunghia pe oameni în casele lor sau pe stradă, a doborî avioane cât mai pline sau a bombarda teatre, spitale și maternități cu entuziasmul scelerat al distrugerii în masă, strigând din toți rărunchii, întrucât mintea e blocată, „Dumnezeu e mare!”, iată un număr de prestidigitație perfect reușit din spectacolul Ororii regizat chiar de diavol.
Nu, nu doar Dumnezeu, dar nici el n-a murit.

Să ai încă exaltate aderențe la totalitarism și terorism în 2023, după ce două gigantice totalitarisme demonice au desfigurat inclusiv moral fața Europei și parțial a lumii în secolul 20, punând Binele într-o criză fără precedent și Răul în avantaj major, să găsești scuze și să debitezi explicații pentru terorism și uciderea inocenților, invocând „rațiuni istorice”, să urăști atât de mult Occidentul în care altfel vii și te lăfăi hedonist cu bani mânjiți de sânge, extorcați în țări unde drepturile omului sunt tratate cu gloanțe în ceafă, lapidare publică, spânzurare sau tortură, iată ce pot secreta mințile monomane pervertite de fanatism și de ideologii criminale ale celor ce invocă perfid „imparțialitatea” sau celebrează public amenințarea cu „reacții de amploare” ale unui rău încă mai hidos, încă mai mare.
Așa cum observa cineva important, „răul ajunge să triumfe acolo unde binele devine searbăd”.
Cum starea binelui depinde de șansele ce i se oferă, prima fiind libertatea, acesta va fi afectat de orice formă de totalitarism, diluat de relativism și anulat de crimă. Reversibil doar prin improbabila, deși posibila căință.
Rădăcinile binelui crescând mereu în sus, niciodată în jos, raportarea adecvată la realitatea „celor nevăzute”, înalte, transcendente, care compun ceea ce e adânc în om și decid ceea ce contează cu adevărat în viața sa, rămâne condiția morală a existenței și cultivării lui. Spiritualitatea educată.
Opusul exact al misticismelor de ocazie, al fanatizării oarbe, al bestializării și îndrăcirii obsedate de putere (politică), de îmbogățire (criminogenă) și de manipulare (internațională) întru dobândirea lor.

Faptul multimilenar probat că în etică și morală nu se pot face descoperiri ar trebui să fie un loc comun, subînțeles.
Din păcate, nu este.
Mereu cedăm în fața unei perfide inventivități, a ispitei autojustificării celor mai josnice fapte, a trădărilor, calomniilor și sarabandei înregimentărilor în slujba parvenirii cu orice preț.
Ignorând cinic Legea morală universală, sfidând trufaș Decalogul, altfel oportunist invocat, manipulând retoric Fericirile, altfel solemn recitate.
Firește, întregul demers autojustificator, deci autoincriminator, sfârșește previzibil în sugrumarea și suprimarea vieții noastre lăuntrice, singura formă reală și indestructibilă de aristocrație.
În anularea celei mai importante șanse de salvare a noastră: bunătatea.

Creștinismul - diferit de creștinătatea devenită impură prin „cezarizare” și ostentativă prin afirmare, în care se lăfăie zgomotos cei ce Îl „cinstesc pe Dumnezeu doar cu buzele, inima fiindu-le de El departe” - este o inepuizabilă sursă de onestitate, realism, decență, discreție, noblețe.
Accentul creștin necăzând niciodată pe sine, pe pofta de a fi primul. Creștinismul răsturnând logica omenescului egocentric și reașezând ierarhia valorilor în registrul relației cu ceilalți („Cei din urmă vor fi cei dintâi”; „Dacă cineva vrea să fie cel dintâi, să fie cel din urmă şi slujitorul tuturor”; „Cine se înalţă se va smeri, iar cel ce se smereşte se va înălţa”).
De aceea, creștinul străin de duhul trufiei, cu-minte situat în sfera străbătută de sensul cuvintelor lui Hristos, Oaspetele tăcerii noastre binefăcătoare, nu al vorbăriei sforăitoare, este opusul perfect al populistului guraliv, arivist, contorsionist, cățărător ca o iederă care sufocă prin potop de minciuni și cuvinte deșarte atenția celor pe care-i minte sfruntat pentru a se îndreptăți pe sine sau pentru a-i calomnia pe alții.
Pe taraba oricărui populist cu vocația reală a mercenariatului mocnește tăcut jarul extremismului, ca ultimă expresie a revoltei ratării și a imposturii morale, mai devreme sau mai târziu deconspirate. Atunci cade și masca uzată de atâta purtare.
Biserica are, printre atâtea altele, și responsabilitatea de a păstra și apăra conținutul curat al credinței de orice formă de instrumentalizare, parazitare și manipulare. Datoria de a rămâne fidelă „Duhului Celui care L-a înviat pe Iisus din morţi”.
O datorie a fiecăruia dintre cei ce credem și mărturisim că facem parte din ea.

Toate textele d-lui Banescu sunt niste marturisiri minunate si inflacarate, entuziasmante in care poti sa crezi linistit, fara-ndoiala.

Pentru ce sa vrei sa carai si sa acuzi cu viclenie aruncand cu castane fierbinti? Stiti cat e suta de grame? 20ron adica vreo 2 lei bucata. Nu pun botul la castanele otravite ale celor ce nu pot si nu vor sa vada adevarul, ce nu vor sa simta si cu al 7-lea simt, nedeslusind ei in d-l Banescu o adevarata somitate in materie religioasa: crestinism, crestin-ortodoxie, morala! Ce posteaza pe FB e superb, maret! Seamana cu textele domnului CTP insa mesajele d-lui Banescu sunt mai adevarat-crestine, mantuitoare, intelepte, educationale, moralizatoare, constientizante.

[RappY]

Învățăm de la Preotul Prof. Dr. Mircea Păcurariu că în scrisoarea guvernatorului Sciției Mici, Iunius Soranus cu reședința în metropola Tomis, din 373-374 către Sfântul Vasile, se referă la Dobrogea (Sciția Mică sau Schythia Minor) ca „΄Ρωμανια” adică Romania. De acolo s-au trimis moaștele Sfântului Mucenic Sava de la Buzău către Capadocia prin acordul episcopului din Tomis Vetranion (Bretanio).

Nu am urmărit cearta clovnului Bănescu cu ÎPS Teodosie, dar trebuie mare atenție când te apuci să dai în Tomis public, că Dobrogea era nucleul creștin al României din primul mileniu, nu un simplu „punct pe harta lumii”.

[Moroco]

D-l Banescu un clown?
Oare e posibil sa vorbeasca si sa scrie un clown astfel?

Marii îngrijorați de „eviscerarea” Bisericii,
eviscerare operată prin situarea ei fermă față de obraznice tentative de parazitare politică și nerușinată vampirizare simbolică, dar și față de evenimente tragice cu impact internațional, precum un monstruos război de agresiune blasfemic justificat religios, prin adecvarea ei multiplă, progresivă (nu progresistă!) la realitatea imediată care ne solicită permanent atenția morală (interpelarea publică a vocii unei Biserici vii, capabile să dialogheze, implicarea ei socială derivată din credința roditoare în fapte, nu stearpă, deci moartă, înnoirea rațională a limbajului îmbogățit constant prin lectură, pentru a nu se confunda secolul și rata necesara comunicare în el, articularea comunicării instituționale etc), prin desprinderea ei de paseism, etnofiletism, superstiții, credințe magice și alte nenumite erezii cultivate sinucigaș de cei ce confundă bigot Tradiția cu tradiționalismul, Ortodoxia cu ortodoxismul, Creștinismul viu cu ritualismul mort, oameni profund ne-liberi, întrucât înregimentați, care vituperează modernitatea, ignorînd ce înseamnă ea cu tot cu noi și Biserică, adică prezența noastră ca moderni în lumea de azi, nu de ieri, acești sofiști prolicși care mimează cabotin gândirea liberă și susțin cinic neutralitatea morală, retori logoreici care vorbesc cripto-politicianist despre Logos, iubire creștină și alte virtuți niciodată practicate, întrucât ele presupun libertate, nu înrobire în goana după like-uri, parvenire și arginți, acești cameleonici contorsioniști în lupta cu realitatea, furibunzi pe claritatea morală numită și discernământ, propagandiști perfizi, în numele anti-propagandei, ai neutralității anticreștine în fața binelui și răului, acești mari copleșiți de grija altuia, recte a Bisericii despre care perorează din exterior, nu ar sufla o vorbă despre cei care chiar compromit zgomotos Biserica, insultând inteligența, cultura, buna educație, bunul-simț, Evanghelia însăși sau memoria celor peste 100 de milioane de oameni uciși de comunism, atunci când fac apologia celor ce-l mai adoră încă pe Lenin și îl pictează în biserici pe Stalin, doi călăi antihristici ai umanității.
A crede că viitorul ar putea aparține unora care cred că au îndreptățirea să posede Biserica prin autoritarism lipsit de orice autoritate morală și intelectuală, nu să o slujească inteligent și smerit cu gândul la Hristos și la cei de lângă ei, a-i menaja și cultiva exact pe cei ce slujesc la cel puțin doi domni, a pleda perfid pentru izolarea fals “conservatoare” a Bisericii într-un trecut idealizat care ar putea fi resuscitat ideologic, a submina astfel Biserica vie care călătorește prin timp (traversând mereu un prezent) ca o imensă navă purtată de curenții adânci ai Tradiției, nu ca o epavă eșuată pe reciful trecutului, iată cum arată „credința” limbută, nu mărturisitoare, a celor care își trâmbițează pe Facebook marea, sfâșietoarea lor îngrijorare pentru Biserică, cocoțați pe culmile ridicolului și ale disperării, adică ale „bolii de moarte” pentru ea.
Din fericire, Biserica aparține doar Celui ale cărui cuvinte nu vor trece, nu se vor învechi, nu vor muri niciodată. Celui care ne spune de pe crucea pe care îl ținem încă țintuit prin trădările noastre:
„Bucurați-vă!”

sau astfel?

A demoniza, în numele unei credințe care se recomandă mincinos „creștină” și neapărat „ortodoxă”,
muzica clasică, arta autentică, adică arta cu spirit, gândirea minții creștine care a absorbit fertil în siajul Revelației rigoarea spiritului grecesc și înțelepciunea romană, minte creștină roditoare de înaltă știință și cultură umanistă universale,
iată expresia ignară, dar precisă a non-creștinismului și a non-Ortodoxiei, expresie întunecată chiar de umbra aruncată de diavol peste zona credinței reduse la o zgomotoasă ideologie religioasă.
Una care poate compromite grav Biserica, chiar dacă, desigur, nu o reprezintă.
Tăcerea în fața acestei toxice ideologii religioase numită „ortodoxism”, ideologie care parazitează lacom Ortodoxia și care e promovată de figuri descompuse de ura neputincioasă față de imensa cultură creștină care a rodit Europa, devine o tăcere complice, vinovată în mod direct proporțional cu înălțimea înțelegerii martorilor muți din interiorul comunității Bisericii.
Unul dintre lucrurile esențiale care ne onorează în calitatea noastră de creștini este împlinirea inteligentă a datoriei de a mărturisi fidel Adevărul, nu complicitatea la muzeificarea Lui în numele luat în deșert al Domnului.
A uita sau ignora că orice ideologie, deci inclusiv ortodoxismul filetist, se situează totdeauna eretic la polul opus adevărului și în total răspăr cu realitatea, este în sine un păcat, deci o foarte costisitoare și adesea fatală ratare.
Adevărul este ne-uitare, manifestată prin fidelitate memorială față de rostirile lui temporale, iar Adevărul întrupat este Hristos, „ieri şi azi şi în veci acelaşi”.
Cel al cărui chip desăvârșit de frumos este urâțit de „credincioși” închipuiți, de hirsuți guralivi care bat câmpii și nu numai, de spilcuiți logoreici gesticulând profitabil în jurul Logosului, de autozăvorâți în certitudini, de mercenari în slujba propagandei și fanatici de toate confesiunile, mustind de ura față de cultură, furioși chiar pe Scriptură când aceasta, nu rar, îi contrazice.
Din fericire, Cuvântul va avea ultimul cuvânt.

Oare ce-i uneste pe toti ortodocsii mai mult mortodocsi decat crestin-ortodocsi in a-l ridiculiza pe dreptul domn Banescu?

Ce-i unește?
Impostura prost camuflată,
gregarismul zgomotos,
autoritarismul viril dictatorial, intens admirat pentru gesturi „ctitoricești”,
filototalitarismul mărturisit sau nu,
filetismul nedreptcredincios,
antioccidentalismul angajat, grosolan și incult,
neutralitatea morală și alergia severă la claritate,
ignoranța funciară ca fundament indestructibil al prostirii în față,
populismul degenerat în mesianism,
șmecheria și aflarea în treabă,
parazitarea marilor simboluri ajunse bijuterii sau insigne,
vampirizarea postumității realelor personalități afișate ca fotografii de profil sau capturate în onctuoase panegirice menite să valideze haznaua unor publicații ca altar,
credința de tip magic, căldicică, festivistă,
pietismul de ocazie și conspiraționismul neostoit,
patetismul lăcrămos,
uzurparea Ortodoxiei prin ortodoxism, a surâsului prin bruxism, a patriotismului prin naționalism,
colaboraționismul și înregimentarea mai vechi sau mai noi,
confuzia între gesticulația goală, bogat înveșmântată, și reala slujire a Bisericii și a țării,
pasiunea pentru distincții, niciodată pentru distincție,
detestarea elitelor denunțate ca arogante doar pentru că stau drept unde le e locul,
văruirea statornică a mormintelor pline doldora de necurăție,
familiarismul de codru frate cu mitocănia,
mândria de a fi etnic,
pseudo-știința curtată și incultura fardată omniprezente la microfon,
șarlatania care ține conferințe scumpe, inclusiv despre Dumnezeu,
hidoasa dezordine morală nimicitoare de vieți, nedreptățită în „cea mai frumoasă perioadă a vieții sale”, grijuliu și grabnic însă grațiată.
Strâns uniți, pregătiți să sfâșie pe oricine le denunță minciuna și dezvăluie otrava servită ca leac, sunt gata oricând să-L învețe pe Dumnezeu însuși cum să-și facă treaba cu adevărat, neiertându-i niciodată de fapt existența stingheritoare.
Marele Inchizitor este de partea lor.
Hristos, neînțeles sau nerecunoscut, de partea tuturor.

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de Demetrius

Cu directie spre(adica pentru) sau impotriva?

Impotriva

În prealabil postat de Demetrius

Da-ne, te rog, un exemplu, unul singur.

Cristian Tudor Popescu

În prealabil postat de Demetrius

Bine zici ca el ne apara de Hristos

Nu am zis eu că te apără de Hristos, te înșeli singur.
De Hristos nu te poate apăra nimeni.

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de stefan florin

Sunt cam 100 de manuscrise in care este pomenit mitropolitul Marcus al Tomisului.

Bine, aceste manuscrise sunt sublime și io îmi doresc din tot sufletul ca ele să nu lipsească cu desăvârșire dar mă întreb totuși: tu cunoști vreunul dintr-o sută?

Că tot ce am citit io este despre Marcos de Tomeon, de Qoumeon, de Komeon itoi Kavaris Komeon itoi Kavaris. Dar poate tu ai niște izvoare istorice la care au acces doar inițiații.

[stefan florin]

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Bine, aceste manuscrise sunt sublime și io îmi doresc din tot sufletul ca ele să nu lipsească cu desăvârșire dar mă întreb totuși: tu cunoști vreunul dintr-o sută?

Că tot ce am citit io este despre Marcos de Tomeon, de Qoumeon, de Komeon itoi Kavaris Komeon itoi Kavaris. Dar poate tu ai niște izvoare istorice la care au acces doar inițiații.

Collectio Dionysiana Hadriana-doar unul dintre manuscrise. Alte manuscrise se gasesc in arhivele de la Vatican, Paris, Oxford, Köln, Kassel, St. Gallen. Acces la ele nu au doar initiatii.

[Moroco]

Etica responsabilității se opune în mod rațional unei așa-zise etici a convingerilor proprii, a sentimentului degenerat în sentimentalism.
A accepta, tolera și promova răul venit spre noi în varii și insidioase forme, cele mai multe sub chipul „umil”-ipocrit al aparentei slăbiciuni și nedreptățiri care-i inculpă mereu doar pe alții și care cerșește atenție, milă și drepturi fără responsabilități, se dovedește un act suicidar în plan comunitar.
O societate în care mentalitatea dominantă ajunge să presupună, total greșit, că trebuie să avem doar un maximum de drepturi și nicio responsabilitate este opusul jalnic al societății democratice ideale în care ar trebui să avem un maximum de libertăți și de responsabilități.
A fi (adecvat) părtinitori fără a fi nedrepți devine o datorie etică dictată de realitatea pe care e totdeauna bine să nu o contrazicem.

Voirea proprie a convingerilor proprii bazate pe autoindreptatiri in stil de victima vrednica ce se revolta mamoniac inclusiv pe Dumnezeu pentru voia proprie libera, trebuie lepadata, taiata, invinsa caci acolo sta travestita in nevinovat "umil" fix neascultarea prin pacat care se mandreste cu cruzime vrand sa trufeasca odios si grotesc prin grozaviile greshismului exchibitionist ca mare virtute.

Post-Halloween
Halloween - o temă care nu zguduie Biserica, în ciuda impresiei suprarealiste a celor mai ușor impresionabili care se sperie chiar în contextul în care sperietura e pe post de sperietoare.
Preocupat în cel mai intens grad și rafinat mod de seducerea noastră, ultima intenție a diavolului este să ne sperie.
Biserica evoluează într-o societate în care persistă sau revin diverse influențe pre- sau para-creștine.
Misiunea ei este să mărturisească cât mai convingător posibil Adevărul revelat, adică pe Hristos, în mod adecvat realității, timpului și reliefului cultural al omului căruia i se adresează, rămânând fidelă Evangheliei și memoriei perfect funcționale a Tradiției crescute din aceasta, nu unei maculaturi pietist-siropoase sau tradiționalismului care idolatrizează litera și ucide spiritul.
Halloween-ul (în România) - un prilej de (im)pur divertisment, gustat de cei ce caută distracția cu lumânarea, adică aproape cu orice preț.
Creștinismul e sobru, nu sumbru, vitalist, nu morbid, interesat de adevăr, nu de mituri, preocupat de schimbarea/ îndreptarea lăuntrică a omului spre eliberarea acestuia din zona de arest a patimilor, de libertatea reală, de frumusețea morală.
Aceea care va salva lumea…
Cultul morților în creștinism presupune rugăciunea pentru sufletele acestora, nu o veselă mascaradă menită să pună pe fugă spiritele rele. Acestea sunt ținute la distanță prin credința în Hristos, post și rugăciune.
Halloween - încă un prilej de joacă puerilă în „societatea spectacolului" inundată de „cultura divertismentului".
Nu chiar una de cea mai bună calitate.

Superb mesajul si foarte bun mai ales pentru tinerii rebeli ce au mintea parazitata de ranjetul rasului ascuns, sateist-ecu(cucubaubau)menist semetz cosmopolit, impartasind cu totii groaza de bosstan, chemandu-se unii pe altii la petrecere si adunandu-se in haite de ipocriti la balluri mascate sa sarbatoreasca euforistic cu entuziasm minciuna si raul prin shopping morbid de Hellovewin pana se fac critza relationand de-a valma, tineri, tinere, copii si... demoni.

[Iorest]

În prealabil postat de stefan florin

mda...raspuns de intelectual rasat. TOTAL IDIOT...raspunsul, bineinteles! Pana la Constantin Barbu, ce a facut Academia Romana? Sunt cam 100 de manuscrise in care este pomenit mitropolitul Marcus al Tomisului. Este Academia Romana m-ai presus de aceste documente vechi de peste 1500 ani? Sa se pronunte LA CE? La existenta lui Marcus sau a vechii Mitropolii a Tomisului? Doar mintea unuia ca Banescu (prin care bat alizeele) poate spune o asemenea ineptie. Sa negi o istorie crestina a unei provincii romanesti de aproape 1800 ani, o prezenta la Primul Sinod Ecumenic, doar pentru ca vor muschii acestui Banescu (si nu numai), e aberant si trist in acelasi timp.
ps: in legatura cu Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, s-a pronuntat cu reala autoritate Academia Romana?

E clar că postura de purtător de cuvânt al cancelariei Patriarhale impune o anumită diplomaţie în limbaj, ceea ce Bănescu a depăşit demult, fiind mai mereu provocator chiar şi cu oameni din Sinod - Teodosie are rang de Mitropolit, superior ierarhic unui personal contractual non-clerical cum e Bănescu.

Chestiunea Mitropoliei Tomisului nu ţine de ambâţ, ci de restaurarea adevărului istoric care oricum se va face la un moment dat.

Cât îl priveşte pe Constantin Barbu, omul are acţiuni comune şi cu Academia Română


https://acad.ro/evenimente/eveniment...eveniment.html

Alocuţiuni
- Constantin Barbu, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris

E clar că omul Constantin Barbu are activitate reală de cercetare nu cum sugerează obrăznicuţ Bănescu că ar fi un impostor care se împăunează cu titluri false.