Cugetari din Dharma

În prealabil postat de florin.oltean75

... afirmam ca Dumnezeu este in inima omului (raportare spatiala) pentru a realiza ca Acesta nu poate fi cunoscut decat in relatia intima subiect-subiect (inima pentru ca-L "simtim/vedem").

"Intelegerea/vederea" spatiului transcendent presupune dezvoltarea unei anumite sensibilitati intelegatoare. Abordarea apofatica de cunoastere a Lui Dumnezeu deschide aceasta portita cognitiva extra-ordinara. O cognitie bazata pe negare, pe vidarea oricarei forme perceptibile de Fiinta Lui Dumnezeu. Orice poate fi perceput nu este Fiinta.

Ar fi interesant de stiut daca sfintii Ioan Damaschin, Maxim Marturisitorul, Dionisie Areopagitul au studiat mistica orientala sau au avut revelatii directe ale cunoasterii negative.

Aceasta forma de cunoastere nu este revelata in Biblie decat in prima porunca: "Sa nu-ti faci chip".

1. Afirmatia ca "Dumnezeu este in inima omului" are multe acceptiuni/sensuri, Florin.
Una dintre ele este aceea ca omul este o fiinta care tanjeste dupa Dumnezeu. Vorbim despre aceasta folosind si expresia "dorul de Dumnezeu". Un dor pe care il resimt, in felurite chipuri, toti oamenii de la caderea protoparintilor incoace. O consecinta a catastrofei care a avut loc in Eden. Totodata un semn ca omul e copilul pierdut, prin pacat, al Domnului - un semn mnezic, o cale de aducere aminte... Un fel de curcubeu launtric...:)
O alta acceptiune face referire la experierea directa a fenomenelor Imparatiei. Sunt date ale experientei care arata ca inima omului este o poarta, un fel de "poarta stelara" intre doua lumi ori universuri... Fericit cel ce a experiat acestea! Se numeste om induhovnicit.
Mai sunt si alte acceptiuni, o prezentare detaliata a lor poti gasi in cartile Parintilor Bisericii (si imi amintesc aici ca Delia facuse niste recomandari, mai an, referitor la unele carti duhovnicesti despre "inima").

2. Vederea spatiului transcendent presupune pogorarea Harului. Iar Harul nu se pogoara acolo unde omul nu are cu adevarat nevoie de El. Omul patrunde in spatiul transcendent prin Har, nu prin puterile lui. De aceea se spune ca omul a fost rapit de Duh, in extaze... De exemplu, ca sa ma refer doar la un tip de experienta. "Abordarea apofatica" nu este o optiune cognitiva, ci o experienta daruita intregii persoane. Este un dar al Duhului. Noi ne putem screme oricat, cu mintea noastra omeneasca, dar nu vom putea experia nicicind o "abordare apofatica". Nicicind, in lipsa Harului. Cunoasterea apofatica este voia lui Dumnezeu in om. In omul pregatit, prin despatimire, in omul ales de Dumnezeu dupa Voia Lui.

3. Sfintii pomeniti si-au prezentat experienta in cartile deja oferite de Biserica. Scrie acolo tot ce avem nevoie sa stim. Nici urma de presupunerile tale orientale...

4. Porunca "sa nu-ti faci chip cioplit" se refera la cu totul altceva. Tu chiar nu ai citit nici o carte bisericeasca pana azi?

[DragosP]

Ba da, pe buda.

....:)
Nu asta ar fi problema, totusi. Se poate citi si pe buda si pe Budha. Dar asta nu te obliga sa sustii ceea ce sustine colegul nostru.
Explicatia trebe cautata, cred, in alta parte...( Din pacate.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ahilpterodactil

1. Afirmatia ca "Dumnezeu este in inima omului" are multe acceptiuni/sensuri, Florin.
Una dintre ele este aceea ca omul este o fiinta care tanjeste dupa Dumnezeu. Vorbim despre aceasta folosind si expresia "dorul de Dumnezeu". Un dor pe care il resimt, in felurite chipuri, toti oamenii de la caderea protoparintilor incoace. O consecinta a catastrofei care a avut loc in Eden. Totodata un semn ca omul e copilul pierdut, prin pacat, al Domnului - un semn mnezic, o cale de aducere aminte... Un fel de curcubeu launtric...:)
O alta acceptiune face referire la experierea directa a fenomenelor Imparatiei. Sunt date ale experientei care arata ca inima omului este o poarta, un fel de "poarta stelara" intre doua lumi ori universuri... Fericit cel ce a experiat acestea! Se numeste om induhovnicit.
Mai sunt si alte acceptiuni, o prezentare detaliata a lor poti gasi in cartile Parintilor Bisericii (si imi amintesc aici ca Delia facuse niste recomandari, mai an, referitor la unele carti duhovnicesti despre "inima").

2. Vederea spatiului transcendent presupune pogorarea Harului. Iar Harul nu se pogoara acolo unde omul nu are cu adevarat nevoie de El. Omul patrunde in spatiul transcendent prin Har, nu prin puterile lui. De aceea se spune ca omul a fost rapit de Duh, in extaze... De exemplu, ca sa ma refer doar la un tip de experienta. "Abordarea apofatica" nu este o optiune cognitiva, ci o experienta daruita intregii persoane. Este un dar al Duhului. Noi ne putem screme oricat, cu mintea noastra omeneasca, dar nu vom putea experia nicicind o "abordare apofatica". Nicicind, in lipsa Harului. Cunoasterea apofatica este voia lui Dumnezeu in om. In omul pregatit, prin despatimire, in omul ales de Dumnezeu dupa Voia Lui.

3. Sfintii pomeniti si-au prezentat experienta in cartile deja oferite de Biserica. Scrie acolo tot ce avem nevoie sa stim. Nici urma de presupunerile tale orientale...

4. Porunca "sa nu-ti faci chip cioplit" se refera la cu totul altceva. Tu chiar nu ai citit nici o carte bisericeasca pana azi?

Omul patrunde in spatiul transcendent prin Har, nu prin puterile lui.

----------------------

Ahilp, aceasta afirmatie este intru totul adevarata. Mintea obisnuita nu poate patrunde spatiul transcendent prin puterile sale. Ea trebuie purtata de insusi Dumnezeu.

Aceasta nu inseamna ca mintea obisnuita sa nu cugete la modul in care ar trebui privite fenomenele, sa nu fie instruita in acest sens.

Cand Harul se pogoara, chiar daca numai o farama de scanteie (duh de mangaiere, dragoste fierbinte), budistul il directioneaza spre revelarea spatiului transcendent. Harul nu este folosit doar spre mangaiere (inlacrimata) ci spre descoperirea transcendentei lui Adi Buddha.

In budism, puterea dragostei divine este simbolizata de obiectul de cult denumit vajra (fulgerul compasiunii atotcuprinzatoare), iar spatiul transcendent de un clopotel. Primul se tine in mana dreapta iar al doilea in mana stanga.

Aceasta este ecuatia iconica din budismul mahayana (vajra - clopotel) - dragostea divina care descopera adevarul transcendent. Spatiul dragostei (extazul mistic) si adevarul sunt una. Ambele, iconic sunt tinute in fata inimii. Deci in budismul mahayana credinciosul nu acceseaza spatiul transcendent cu mintea proprie, ci cu dragostea extatica a lui Adi Buddha cu care se uneste in adancul inimii.

Unirea harica cu Buddha Primordial (Dumnezeu), ritualic, in budismul mahayana are loc la in etapa preliminara a sistemului Vajrayana.

"Sunt doua doruri pline de dragoste cel al lui Buddha Primordial de a se uni cu credinciosul si cel al credinciosului de a se uni cu Buddha Primordial. Dupa care Buddha Primordial se pogoara in inima si o aprinde de dragoste si intelepciune. Preschimba inima in natura dragostei si intelepciunii " - vers din saddhana.

Dupa ce credinciosul il primeste in inima sa pe Buddha Primordial incepe propriuzis Vajrayana. Aceasta, la randul ei, incepe cu moartea eului vechi si renasterea in spatiul extatic al adevarului. Cu acest nou profil al fiintei, renascuta din dragoste si adevar, se intra in practicile stadiului de generare, ulterior cele de finalizare. Stadiul de generare nu are corespondent in practica crestina (chiar daca avem o revelatie a Trupului Taboric), iar in stadiul de finalizare, recitarea vajra ar fi un echivalent al rugaciunii inimii.

-------
De ce porunceste Dumnezeu sa nu ne facem chip cioplit?
Este doar o porunca, fara semnificatie?
Din punctul meu de vedere este o instructiune. Este insasi esenta abordarii cunoasterii negative. Dumnezeu nu poate fi asemuit cu nimic. Iar aceasta nu trebuie sa ramana doar la stadiul de observatie si necioplirea unor chipuri, ci transpusa in efort contemplativ in rugaciune.

Parerea ta care este Ahilp?
------

------

Suntem suma experientelor, care ne definesc in cele din urma, cu bune si cu rele.

Parerea mea este ca Arhimandritul Sofronie a inteles mai bine crestinismul dupa ce a studiat budismul. Este evidenta influenta budismului asupra sa prin uzitarea in cartile sale a expresiilor gen "dragostea atotcuprinzatoare." L-a renegat mai tarziu pentru ca a avut o experienta spirituala mult mai profunda in crestinism. Aceasta nu inseamna ca budismul nu a pus caramizi in structura personalitatii sale. Nu cunosc ce variante de budism a studiat, posibil variatiuni de Teravada. Ca si in crestinism este o diferenta de traire, functie de bogatia doctrinara, intre trairea ortodoxa, cea catolica sau protestanta.

În prealabil postat de florin.oltean75

Parerea mea este ca Arhimandritul Sofronie a inteles mai bine crestinismul dupa ce a studiat budismul. Este evidenta influenta budismului asupra sa prin uzitarea in cartile sale a expresiilor gen "dragostea atotcuprinzatoare." L-a renegat mai tarziu pentru ca a avut o experienta spirituala mult mai profunda in crestinism. Aceasta nu inseamna ca budismul nu a pus caramizi in structura personalitatii sale. Nu cunosc ce variante de budism a studiat, posibil variatiuni de Teravada. Ca si in crestinism este o diferenta de traire, functie de bogatia doctrinara, intre trairea ortodoxa, cea catolica sau protestanta.

Cuviosul Sofronie isi povesteste relatia cu budismul in propriile carti. Califica acele experiente drept naturale, nu harice. Face referire si la acte de imaginatie personala, pe care nu le confunda cu mangaierea energiilor necreate. Apoi, cand descrie vederea patrunzatoare a propriului corp, cand povesteste ca patrundea cu privirea in propriul organism, arata ca aceasta NU era o purtare a lui de catre lumina Duhului. Nu descrie aceasta ca pe o experienta duhovniceasca, ci doar ca pe o curiozitate lumeasca.

Cuviosul Sofronie concluzioneaza fara echivoc: aceasta nu are nici o legatura cu practicile crestine de unire a omului cu Dumnezeu, cu transfigurarea harica a crestinului.

Iar a spune ca unul ca Sofronie isi datoreaza imbunatatirea tocmai studiului budismului si nu relatiei duhovnicesti cu Sfantul Siluan, mai intai, inseamna printre altele sugestia ca fara budism crestinul acesta nu ar fi ajuns la o masura inalta inaintea Domnului. Vrei sa sugerezi ca budismul este o treapta necesara pentru ca omul sa ajunga la Cer?
Poate. Dar in Biserica oamenii se dispenseaza de aceasta. Duhurile care anima budismul nu sunt in nici un caz aceleasi cu duhurile care anima pe crestin.

Din pacate, eleganta precizare pe care o faci referitor la Cuviosul Sofronie si la relatia sa cu budismul este una mincinoasa, lipsita de onestitate. O eleganta otravita, bolnavicioasa, corupta.
Adica, in fata faptului evident ca Sofronie respinge categoric budismul, tu vii cu interpretarea sucita si vicleana ca tocmai budismul a avut un rol formativ in viata acestui om. Dar spune, frate, adevarul simplu! Anume, ca Sofronie a experiat budismul ca pe o piedica, o inselare, o ispita!
In viata lui de om centrat pe pocainta, pe despatimire, contactul (datorat Europei bantuite de "invatatorii" orientali pe care ii va fi cunoscut, direct sau indirect, dupa cum era moda pe atunci) cu budismul l-a abatut si l-a intarziat din unirea cu Dumnezeu.
Nimic din ce a facut mantuitor Cuviosul Sofronie nu a avut loc fara unirea cu duhovnicii sai crestini, cu Sfantul Siluan, cu Dumnezeu. Sofronie a crescut in relatiile cele mai concrete cu harul revarsat in ascultare, fiind mereu in postura de fiu duhovnicesc si de nevoitor crestin.
Restul e speculatie fada si copie lipsita de autenticitate. In fond, minciuna "frumos" poleita.

În prealabil postat de florin.oltean75

Harul nu este folosit doar spre mangaiere (inlacrimata) ci spre descoperirea transcendentei lui Adi Buddha.

In viata crestinului, functia curatitoare a harului se face in mocirla de lacrimi a caintei. Sub puterea vederii aduse de Lumina, crestinul se vede pe el insusi ca pacatos, ca plin de rautate si nedreptate inaintea Iubirii Dumnezeiesti. Inima infranta si smerita, duhul umilit fac atunci ca omul sa se planga pe sine ca pe un mort. Constiinta sa este largita si curatita, practic este comutata pe alt regim de functionare. Fireste ca omul plange!
Sub mangaierea Harului, omul plange rautatea lui, ruptura lui de Dumnezeu, neputinta lui totala, orbirea. Si tocmai in acest punct ajuns, cand se simte cu totul covarsit de propria netrebnicie inaintea incredibilului nostru Dumnezeu, cand constientizeaza cu imensa suferinta adusa de luciditatea prin Har cat de urat este modul lui de a fi inaintea Domnului, tocmai atunci crestinul primeste darul mangaierii si reinvierea din partea lui Hristos.
La rugaciune curata, cu mult plans, cu rauri de plans si cu zguduitoare cainta ca a ranit Iubirea lui Dumnezeu, crestinul este purtat dintrodata cu un salt dincolo de neputinta si pacatosenia lui. La rugaciune el traieste Judecata lui Hristos, terifianta Lui Judecata, apoi, prin Mila Domnului omul este repus in dreptul viilor, in starea minunata de copil al lui Dumnezeu. Astfel, rugaciunea dreptului este mai intai o pogorare la iad, o experiere cutremurata a intunericului, urmata de o izbavire inca mai cutremuratoare prin inviere, prin repunere in Cartea Vietii.
Cine nu a trait asta, pesemne ca nu s-a rugat niciodata cu adevarat. Sa nu mai vorbeasca, atunci, despre Dumnezeu! Ca nu-L cunoaste si nici pe sine insusi nu se stie...

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ahilpterodactil

In viata crestinului, functia curatitoare a harului se face in mocirla de lacrimi a caintei. Sub puterea vederii aduse de Lumina, crestinul se vede pe el insusi ca pacatos, ca plin de rautate si nedreptate inaintea Iubirii Dumnezeiesti. Inima infranta si smerita, duhul umilit fac atunci ca omul sa se planga pe sine ca pe un mort. Constiinta sa este largita si curatita, practic este comutata pe alt regim de functionare. Fireste ca omul plange!
Sub mangaierea Harului, omul plange rautatea lui, ruptura lui de Dumnezeu, neputinta lui totala, orbirea. Si tocmai in acest punct ajuns, cand se simte cu totul covarsit de propria netrebnicie inaintea incredibilului nostru Dumnezeu, cand constientizeaza cu imensa suferinta adusa de luciditatea prin Har cat de urat este modul lui de a fi inaintea Domnului, tocmai atunci crestinul primeste darul mangaierii si reinvierea din partea lui Hristos.
La rugaciune curata, cu mult plans, cu rauri de plans si cu zguduitoare cainta ca a ranit Iubirea lui Dumnezeu, crestinul este purtat dintrodata cu un salt dincolo de neputinta si pacatosenia lui. La rugaciune el traieste Judecata lui Hristos, terifianta Lui Judecata, apoi, prin Mila Domnului omul este repus in dreptul viilor, in starea minunata de copil al lui Dumnezeu. Astfel, rugaciunea dreptului este mai intai o pogorare la iad, o experiere cutremurata a intunericului, urmata de o izbavire inca mai cutremuratoare prin inviere, prin repunere in Cartea Vietii.
Cine nu a trait asta, pesemne ca nu s-a rugat niciodata cu adevarat. Sa nu mai vorbeasca, atunci, despre Dumnezeu! Ca nu-L cunoaste si nici pe sine insusi nu se stie...

O postare foarte frumoasa si adevarata! Surprinde insasi esenta religiei crestine. Duhul acesteia.

[catalin2]

În prealabil postat de florin.oltean75

Cand Harul se pogoara, chiar daca numai o farama de scanteie (duh de mangaiere, dragoste fierbinte), budistul il directioneaza spre revelarea spatiului transcendent. Harul nu este folosit doar spre mangaiere (inlacrimata) ci spre descoperirea transcendentei lui Adi Buddha.

In invatatura ortodoxa (care tu spui ca ar fi asemanatoare cu budismul) harul se primeste doar prin Botez. Tocmai de aceea S-a Intrupat Iisus, ca sa aduca harul, pe care toti oamenii il pierdusera dupa pacatul protoparintilor (acesta e pacatul stramosesc). Tot invatatura ortodoxa spune ca nimeni nu poate capata har prin faptele sale, orice ar face, se primeste doar prin botez. Deci nu s-a pogorat harul petse niciun budist niciodata in toata istoria, doar daca s-a botezat in Biserica (iar atunci nu a mai fost budist).
Dar si ingerii cazuti dau o energie, care se asemana cu harul, asta se pogoara peste budisti. Daca citeai cartea cu Sfantul Paisie Aghioratul si initiatii indieni, acolo era descrisa intr-un capitol o astfel de energie (creata, nu necreata) emanata de un guru. De asemenea stim de bioenergie, tot un fel de energie. Tot ingerii cazuti dau si o energie cand omul face un pacat, ca acela sa se simta bine pe poment si sa repete pacatul. Nu-i asa ca astea nu sunt scrise prin budism?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de catalin2

In invatatura ortodoxa (care tu spui ca ar fi asemanatoare cu budismul) harul se primeste doar prin Botez. Tocmai de aceea S-a Intrupat Iisus, ca sa aduca harul, pe care toti oamenii il pierdusera dupa pacatul protoparintilor (acesta e pacatul stramosesc). Tot invatatura ortodoxa spune ca nimeni nu poate capata har prin faptele sale, orice ar face, se primeste doar prin botez. Deci nu s-a pogorat harul petse niciun budist niciodata in toata istoria, doar daca s-a botezat in Biserica (iar atunci nu a mai fost budist).
Dar si ingerii cazuti dau o energie, care se asemana cu harul, asta se pogoara peste budisti. Daca citeai cartea cu Sfantul Paisie Aghioratul si initiatii indieni, acolo era descrisa intr-un capitol o astfel de energie (creata, nu necreata) emanata de un guru. De asemenea stim de bioenergie, tot un fel de energie. Tot ingerii cazuti dau si o energie cand omul face un pacat, ca acela sa se simta bine pe poment si sa repete pacatul. Nu-i asa ca astea nu sunt scrise prin budism?

Orice pofteste omul din lumea aceasta este, de fapt, pacat. Nu este necesar sa fie budist, ateu, hindus sau de orice alta religie. Poftele il tin inchis in aceasta lume, ramane agatat de ea, separat de Adevar. Aceasta este natura acestei lumi. Nu conteaza agentul care induce pofta.
Tot trupul nostru pofteste, mintea noastra pofteste prin toti porii. Toata fiinta noastra pofteste. Pofteste fara oprire. De aceea, eliberarea este cu adevarat un miracol, o imposibilitate. Cu adevarat, doar Adevarul ne face liberi - orice alte simtiri indiferent cat de pure ar fi fac parte din pofta dupa atingere si simtire.

Pofta poate avea sens numai atunci cand cauta Adevarul. Iar Acesta este fara atingere, fara coliziune, este puritatea adevarata.

Cainta este un vehicul care ne poarta catre Dumnezeu, insa aceasta are, in mod necesar, nevoie de contemplatie apofatica.

Daca atunci cand iesim din rugaciune privim lumea din nou cu ochiul vechi lumesc (ochiul care vede lumea existand prin sine - ceea ce il face poftitor, nesimtitor sau acuzator), daramam tot ceea ce am castigat atunci cand suntem cu mintea adanciti in "imparatia Lui Dumnezeu".

Numai bine, Catalin.

Ma intreb, Florin, ce s-ar fi ales de Invatatura Domnului daca nu ar fi trait Rastignirea.
Cati si-ar mai fi adus aminte de ea?
Cu atat mai mult ca pana si cei care I-au fost ucenici s-au indoit, s-au cutremurat, au ramas buimaci dupa prinderea si rastignirea Domnului. Si cand te gandesti ca au fost martori, clipa de clipa insotindu-L...

*
Orice invatatura, oricat ne-ar maguli nevoile si pretentiile cognitive, piere in scurt timp prin lipsa ei de vlaga. Cuvintele raman cuvinte. Doar Logosul a ramas peste cuvinte, faptuind si murind pe Cruce. Dind astfel vlaga vorbelor, dindu-le functia lor principala: invierea, mentinerea noastra in viata.

Budha a fost un om deosebit. Sunt date limpezi care arata ca mintea lui era stralucita. Numai cei rauvoitori nu accepta ca avem de-a face, pur si simplu, cu un geniu. Dar, vai, ce este un geniu?....
Budha nu a murit pe Cruce, pentru mantuirea oamenilor si, mai ales, nu a inviat.
Budha nu a inviat pe nimeni.

*
Budha a fost indiscutabil geniu. S-a inaltat atat de mult peste contemporani incat a uimit si a ramas in amintire plin de stralucire. Asa sunt geniile, stralucitori...
Hristos, dimpotriva, cu magarusul Lui, cu ieslea si cu pestera, cu asezarea lui lipsita de orice ostentatie printre cei umili, printre hoti, criminali, curve si chiar printre morti (!!!) e departe de stralucirea lui Buddha. Hristos e mult mai umil, mai de-al nostru. El nu e genial, El e umil si partas. La toate e partas Hristos al nostru. Poate tocmai de aceea, oriunde si oricind, de la El incoace, vei vedea multi Hristosi in lume. Pretutindeni vei gasi Hristosi!
Pentru a fi un alt Buddha, tre sa fii ca el. Cine poate fi ca el? Nimeni. A fost unic. Inegalabil.
Dar ca Hristos au fost atat de multi.... Mii, milioane, mii de milioane... Orice om plin de iubire jertfelnica este un Hristos.
Spre deosebire de Budha, Hristos nu S-a voit unic. Dimpotriva, El a voit sa fim toti ca El.
Dar noi, din pacate, am ales sa fim ca unul si ca altul. Am ravnit sa fim, poftim, ca Budha. Cand era atat de usor si de firesc, sa fim ca El, asemenea Lui.
Ca doara pentru asta ne-a facut Dumnezeu!

*
Lumea lui Hristos e una fericita. Dupa Inviere a avut intalnire, fata catre fata, cu peste 500 de oameni. Atunci, pana la Inaltare.
Budha a venit sa se mai intalneasca, fata catre fata, cu vreun adept? Dupa ce a murit, i-a mai ascultat cineva predicile prin viu grai?
Domnul, insa, nu a plecat fara sa vina PERSONAL, printre ai Sai. Si, precum stim bine, continua sa vina si astazi. Mereu auzim ca a mai coborat inaintea vreunuia din icoana, ori ca L-a mai vazut cineva printr-o gara...
Nu putini marturisesc azi ca L-au intalnit pe Hristos. Si asta e cu totul adevarat, intrucat Hristos este Viu si este cu noi, oamenii, printre noi. Nu doar in Ceruri.
O lume in care Hristos nu ar mai fi partas la viata oamenilor ar fi o lume de cosmar, o lume cu adevarat abandonata.
Din fericire, desi Invatatura Lui a fost demult uitata si deformata, Hristos Insusi vine printre noi ca sa ne-o reaminteasca. O face prin fiecare gest de iubire al fiecarui om. O face prin fiecare om care se roaga lui Dumnezeu Celui Viu.