Ecumenismul = EREZIA MONDIALA A LEPADARII DE HRISTOS!

În prealabil postat de mihailt

Canonul 45 se refera la cei care nu cred in domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu intrupat.
Adica nu inteleg nu ai voie sa spui "Tatal nostru" impreuna cu un catolic sau prostestant sau miafizit?
Normal nu ai voie sa iei Sfanta Impartasanie decat de la crestini ortodocsi,la fel anafura,aghiasma.
Iar dupa cum a hotarat Sfantul Sinod nu ai voie sa faci slujbe nici macar de sfintire (ierurugii) impreuna cu ne-crestin-ortodocsi.
Iar rugaciuni de astea cum se fac acum la saptamana de unitate nu e erezie.

Conform Canonului 45 Apostolic nu ai voie sa spui nicio rugaciune in comun cu ereticul, fie el catolic, protestant sau monofizit.
De ce sunt fiecare dintre cei mentionati eretici?

1. Catolicii cel putin pentru dogma lor Filioque hulitoare la adresa Uneia dintre Persoanele Sfintei Treimi (Duhul Sfant);

2. Protestantii pentru eliminarea a 5 dintre cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii, pentru nerecunoasterea icoanelor, ba pentru unii chiar contestarea semnului Sfintei Cruci, hulirea Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria;

3. Monofizitismul şi ramurile lui sunt o ereticească socotinţă nerecunoscand în Domnul Iisus Hristos deopotrivă firea dumnezeiască şi cea omenească.
Istoric vorbind, rădăcina ereziei monofizite se trage din învăţăturile ereticului Nestorie, patriarh al Constantinopolului între anii 428 -431, care învăţa că firile - cea dumnezeiască şi cea omenească - ale lui Hristos sunt total separate şi că Fecioara Maria nu este Născătoare de Dumnezeu ci de om, învăţătură anatemizată de Soborul Sfinţilor Părinţi la cel de al treilea Sobor al Bisericii Ortodoxe ţinut la Efes în anul 431.

Iata acum si un scurt istoric al ecumenismului contemporan de origine protestanta, deci eretica, preluat de la adresa
http://www.sihastru.net/mirem/ceor/istorie_cucos.html

[justify]Mişcarea ecumenică, care din 1948 a primit denumirea de Conciliul Ecumenic al Bisericilor (The World Council of Churches), este de origine engleză şi americană şi îşi are rădăcinile în lumea anglicană şi protestantă, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Ea a fost precedată de un număr de organizaţii anglicane şi protestante care militau pentru apropierea şi colaborarea Bisericilor, îndeosebi pentru înlăturarea războaielor dintre popoare. Primul război mondial (1914-1910) a provocat omenirii şi mai ales popoarelor Europei suferinţe nemaicunoscute în istorie, încît acest motiv a fost iniţial folosit pentru a demara colaborarea şi unirea cultelor creştine, cel puţin pe teren practic, pentru inlăturarea războiului şi vindecărilor relelor sociale.

Dintre organizaţiile intercreştine premergătoare Mişcării Ecumenice, care au militat pentru înfăptuirea colaborării şi unirii cultelor creştine într-o organizaţie mondială, la loc de frunte se situează următoarele asociaţii :

1. "Asociatia Bisericilor anglicană şi ortodoxă-răsăriteană" (The Anglican and Eastern Orthodox Churches Association), înfiinţată în 1864, care, datorită ministrului anglican H. J. Fynes Cliton, a devenit în 1906 "Unirea Bisericilor Anglicană şi Ortodoxă de Răsărit" (Anglican and Eastern Orthodox Churches Union). Ea a fuzionat în 1913 cu "Asociaţia Bisericilor de Răsărit (The Eastern Churches Association), în care au activat teologi englezi, americani, ruşi greci ş a

2.. Consiliul misionar internaţional (International Missionary Council) care a ţinut prima conferinţă internaţională a misiunilor în 1910 la Edimburg în Scoţia şi din care s-a dezvoltat mişcarea ecumenică. Acest Consiliu a ţinut a doua conferinţă la Oxford în 1923, apoi altele, sub conducerea lui John Mott (1865-1955), metodist american, şi J. H. Oldhain, la Madras (1928) ; apoi; la Witby - Canada, în 1947, la Willirigen în 1952 şi în Ghana în 1958; iar din 1961 a fuzionat cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor, cu ocazia celei de-a III-a Adunări Generale de la New-Delhy - India, ţinută intre 18 noiembrie şi 6 decembrie 1961.

3. Asociaţia mondială pentru promovarea păcii internaţionale - între naţiuni - prin Biserici (The World Alliance for promoting international Friendship among the Nations through the Churches), înfiinţată la 2 august 1914 la Constanz, în Elveţia. Preşedinte al Alianţei a fost ales primatul Bisericii Anglicane, iar Vicepreşedinte, din 1920, mitropolitul primat Miron Cristea al Bisericii Ortodoxe Române. Această asociaţie a ţinut mai multe conferinţe internaţionale, după cum urmează: Geneva - 1920, Copenhaga - 1922, Novisad - 1923 şi 1925, Sinaia - 1924, Atena - 1926; Sofia - 1927, Praga - 1928, Cambridge -1931, Bucureşti - 1933, Chambry sur Montreux - 1935, Rîmnicu- Vîlcea - 1936, Farris Bad, Narvik (Norvegia) în 1938.

Observăm o vătămare a conştiinţei eclesiologice la conducătorii ortodocşi progresişti încă din acea perioadă, cînd înainte de constituirea propriu-zisă a mişcării ecumenice (1910-1920), Patriarhia de Constantinopol s-a preocupat de relaţiile Ortodoxiei cu Catolicismul şi Protestantismul. Astfel, patriarhul Ioachim III (1878 -1884; 1901-1912), printr-o Enciclică sinodală din anul 1902, cerea Bisericilor ortodoxe părerea asupra unirii cu cele două mari confesiuni creştine, punînd problema căutării unor puncte de întîlnire şi contact cu ele. Primind răspunsuri favorabile, patriarhul scotea în relief, într-o altă enciclică din 1904, că, păstrînd cele ce ne sînt proprii, se cuvine să privim şi la cele ale altora, să ne rugăm din tot sufletul pentru unirea tuturor fără să ne descurajăm în faţa greutăţilor şi fără să socotim lucrul ca imposibil. "Să deschidem drum pentru lucrul unirii tuturor, plăcut lui Dumnezeu, tratînd cu înţelepciune şi blîndeţe pe cei despărţiţi, care cred în Sfînta Treime, se însemnează cu numele Domnului Iisus Hristos şi speră să fie mîntuiţi prin harul lui Dumnezeu, cuvinte care prin superficialitatea înţelesului pot fi primite de către toţi protestanţii zilelor noastre.

După primul război mondial (1914-1918), mitropolitul Dorotei de Brussa, locţiitor al patriarhului ecumenic, în şedinţa Sfîntului Sinod din 10 ianuarie 1919 a acceptat propunerea Bisericii anglicane, a Bisericii vechi-catolice şi a Bisericii armeano-gregoriene, pentru colaborarea şi unirea Bisericilor.

In Enciclica sinodală a Bisericii din Constantinopol către Bisericile lui Hristos de pretutindeni, din ianuarie 1920, el adresă un apel tuturor Bisericilor creştine din lume, în care afirma că diferenţele dogmatice nu pot constitui o piedică de netrecut în calea apropierii şi colaborării Bisericilor unele cu altele, pînă se va putea ajunge la unirea lor deplină, fapt care de atunci a stat ca un scop vital al realizărilor ecumeniste, tematicile ulterioare arătînd cum fundamentele Bisericii Ortodoxe au fost puse în discuţie nu pentru a fi prezentate drept model unic şi adevărat de urmat, ci pentru a fi negociate la masa tratativelor de unificare.

Mişcarea ecumenică, care din 1948 s-a organizat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, îşi are originea în trei mişcări paralele, al căror izvor comun este Conferinţa misionară mondială de la Edimburg - Scotia din 1910, despre care am amintit.[/justify]

[continuarea in urmatorul mesaj]

[continuarea postului precedent]

Cele trei mişcări iniţiale care au creat mişcarea ecumenică, instituită apoi în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, sînt : Viaţă şi acţiune (Life and Work), Credintă şi organizare (Faith and Order) şi Mişcarea misionară:
- Gruparea Viaţă şi Acţiune (Life and Work) a ţinut prima ei Conferinţă interconfesională între 1930 august 1925 la Stockholm, în Suedia. La ea au participat 680 de delegaţi din 37 de ţări, reprezentînd 31 de confesiuni. Dintre Bisericile ortodoxe au participat : Patriarhia Ecumenică, Patriarhiile Alexandriei, în frunte cu patriarhul Fotie (1900-1925), Ierusalimului, Serbiei, României, Arhiepiscopia insulei Cipru, Biserica Greciei şi a Bulgariei.

Patriarhia română a fost reprezentată de o delegaţie condusă de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului.


Conferinţa a fost pregătită foarte minuţios de calvinistul american, Mc. Farland şi de Nathan Soderblom, arhiepiscopu1 Uppsalei (+1931) - Suedia, istoric al religiilor, cel mai mare animator al creştinismului practic, care susţinea că pentru a se ajunge la unirea Bisericilor creştine, este necesară mai întîi strînsa lor colaborare pe teren practic, stratagemă ce pînă astăzi prinde la ţările ex-comuniste, sărăcite mai apoi de marile împrumuturi către finanţele internaţionale. Astfel ajutoarele acordate cu multă "dragoste" de către fraţii protestanţi au trebuit să fie răsplătite prin înmuierea dogmelor şi pogorămintele canoanelor ortodoxe, alminteri "fraţii" ortodocşi ar fi putut lesne fi consideraţi drept dezbinători ai ME şi potrivnici însuşi "dumnezeului comun", teamă ce se va vedea mai târziu cum a zămislit în minţile ierarhilor români lepădarea de ortodoxie.

La 12 ani după Conferinţa de la Stockholm, gruparea Viaţă şi Acţiune a ţinut între 12-16 iulie 1937, la Oxford, a doua Conferinţa generală prezidată de G. Bell, episcop anglican de Chiechester. Au participat 435 de delegaţi din 45 de ţări, reprezentînd 120 de confesiuni din lume. Biserica Ortodoxă Română a trimis o delegaţie în frunte cu arhimandritul Iuliu Scriban. In această conferinţă s-au temperat excesele soclologice ale mişcării ecumenice şi s-a dat importanţă ideii de Biserică, căci această Mişcare trebuie să acorde un loc central problemelor ei şi eshatologiei.

A doua grupare a mişcării ecumenice, Credintă şi Organizare (Faith and Order), urmăreşte apropierea şi unirea Bisericilor pe teren dogmatic, care de fapt rămîne cel mai important scop de realizat. Gruparea Credintă şi Organizare a ţinut prima ei conferinţă între 3 şi 31 august 1927 la Lausanne, în Elveţia, avînd ca preşedinte pe John R. Mott (1965- +1955).


Au participat 400 de delegaţi reprezentînd 100 de Biserici, culte şi comunităţi creştine : anglican, vechi-catolice, protestante şi ortodoxe. Din partea Bisericilor ortodoxe au trimis delegaţi Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Sîrbă, Patriarhia Română şi Bisericile Greacă a insulei Cipru, Bulgară, Polonă şi a Georgiei. Patriarhia Română a fost reprezentată printr-o delegaţie condusă de mitropolitul Nectarie al Bucovinei.

Discuţiile s-au axat pe următoarele probleme: Biserica, Mărturisirile de credinţă, Tainele şi ierarhia, asupra cărora delegaţiile au expus , în mod irenic, punctele de vedere ale Bisericii proprii.


Trebuie să amintim faptul că John Mott este socotit de către ME drept părintele ecumenismului, un om care s-a jertfit cu osârdie pe altarul unirii ecumenice, iniţiatorul programelor pentru tineret YMCA, dar nu toţi ştiu că Mott a primit iniţierea în Francmasonerie încă din anul 1905, pînă astăzi masoneria punîndu-i numele întotdeauna la loc de cinste.


A doua Conferinţa a grupării Credintă şi Organizare s-a ţinut între 3 şi 18 august 1937 la Edimburg, în Scoţia, sub preşedinţia arhiepicopului William Temple de York, apoi de Canterbury. Au participal 400 de reprezentanţi din partea diferitelor Biserici creştine din lume. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, care se afla la Oxford, la а doua conferinţă a grupării Viaţă şi Acţiune, din 12-26 iulie 1937, nu a putut participa la a doua conferinţă a grupării Credintă şi Organizare din 3-18 august 1937 de la Edimburg.

Conferinţa de la Edimburg a discutat următoarele învăţături dogmatice : Despre har; Despre Biserica şi Cuvîntul lui Dumnezeu; Despre Taine şi Preoţie; Despre unitatea Bisericii în viaţă şi cult.

In mesajul Conferinţei, Bisericile participante mărturisesc «o unitate a inimilor şi a duhului», exprimîndu-şi speranţa că «o înţelegere mai adîncă ne va conduce către o înţelegere comună a adevărului, aşa cum este el în Iisus Hristos».

Papa Pius al X-lea (1922-1939) a interzis participarea Bisericii romano-catolice la Conferinţa creştinismului practic "Viaţă şi Acţiune" din august 1925 de la Stockholm.

Doi ani şi jumătate mai tîrziu, prin enciclica «Mortalium animos»; promulgată la 6 ianuarie 1928, papa Pius XI socotea greşită acţiunea mişcării ecumenice şi a interzis catolicilor, clerici şi credincioşi, orice fel de participare la lucrările ei. Clericii şi credincoşii Bisericii romano-catolice n-au participat la nici unul dintre congresele ei (Geneva - 1920, Stockholm - 1925, Lausanne - 1927, Oxford - 1937, Edimburg - 1937), nici la alte manifestări ecumenice locale.

La conferinţele mişcării ecumenice de la Oxford şi Edimburg din 1937 s-a propus fuzionarea celor două grupări ale sale, creştinismul practic Viaţă şi acţiune şi creştinismul dogmatic Credintă şi Organizare, într-o singură organizaţie intercreştină mondială, sub denumirea de Consiliul Ecumenic sau Mondial al Bisericilor (The World Council of Churches).

In vederea întocmirii statutului noii organizări, s-a format «Comitetul celor 14», care s-a întrunit între 9 şi 23 mai 1938 in Conferinţa de la Utrecht, în Olanda, la care au fost convocate Bisericile participante la mişcarea ecumenică şi s-a întocmit «Constituţia Consiliului Ecumenic al Bisericilor», stabilind «baza» sau «platforma» lui doctrinară. S-a stabilit ca gruparea Credintă şi Organizare să-şi păstreze totuşi oarecare autonomie, avînd în continuare un comitet propriu.

Izbucnind la 1 septembrie 1939 cel de al doilea război mondial (1939-1945), activitatea mişcării ecumenice se reduce simţitor. La adunarea de la Geneva din 1946 s-a format «Consiliul Ecumenic al Bisericilor» avînd cinci preşedinţi, iar dr. W. A. Visser't Hooft - una dintre marile personalităţi ale ecumenismului mondial - a fost ales secretar general.

Constituirea definitivă a Consiliului Ecumenic al Bisericilor s-a făcut la prima adunare generală a mişcării ecumenice de la Amsterdam, O1anda, în prima ei şedinţă din 22 august 1948. La Amsterdam, noua ornizaţie şi-a stabilit următoarea bază doctrinară : Consiliul Ecumenic al Bisericilor este o asociaţie frăţească de Biserici, care primesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mîntuitor. La această adunare generală au participat 351 de delegaţi din partea a 147 de Biserici din 44 de ţări.

Impărţirile administrative pe care şi le-a format Consiliul Ecumenic al Bisericilor în urma Conferinţelor de la Oxford şi Edimburg, din 1937, dar mai ales în 1948, la Amsterdam, cuprind : afaceri internaţiona1e, finanţe, reconstrucţie şi ajutor internaţional, serviciul creştin internaţional al informaţiilor şi presei ş.a.

Toate aceste lumeşti năzuinţe arată ponderea gândirii protestante în Miscarea Ecumenica, precum şi atracţia pe care au reuşit să o producă asupra reprezentanţilor ortodocşi, care pînă astăzi au uitat că rolul Bisericii Ortodoxe în lume este doar mîntuirea sufletelor prin primirea tainelor lui Hristos, singurul lucru de trebuinţă pentru ca omenirea să se tămăduiască de grijile osînditoare ale acestei lumi. Putem crede fără a greşi că Mişcarea Ecumenică aşa cum de oamenii cei fără de Hristos a fost născută, tot aşa şi pieirea ei va veni prin sfărîmarea de Piatra adevăratei Biserici a lui Hristos, iar potrivnicii lucrători se vor uni în cele din urmă cu Satana, tatăl lor, a cărui lucrare au făcut-o aici pe pămînt.

Romeo

[mihailt]

Mai frate Romeo tu cred ca ai inteles un pic gresit despre Bisericile necalcedoniene care se zic de fapt mia-fizite.
Nu stiu despre protestanti dar stiu ca luteranii folosesc icoane.

Deci mia-fizitii nu vor sa accepte formularea ca Domnul nostru Iisus Hristos este in doua firi ci accepta formularea ca Domnul nostru Iisus Hristos este din doua firi.
Ba chiar acesti miafiziti cum e biserica copta au si sfinti de au trait dupa Sfantul Sinod de la Calcedon.
Ei se sprijina pe aceasta pe marturisirea Sfantului Chiril al Alexandriei.
Marturisesc si ei acelasi crez si cum se spune la crez:
"Si intr-Unul Domn Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu,Unul nascut,care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii....s-a pogorat din ceruri si s-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara".
Deci oricine zice acest crez accepta clar ca Domnul nostru Iisus Hristos este o singura persoana sau ipostas dar are doua firi cea umana si cea dumnezeiasca.
Nicidecum nu zic miafizitii caci firea omeneasca a fost absorbita de cea dumnezeiasca asa cum ii invinuiesc unii aiurea.
Monofiziti au fost altii nu bisericile necalcedoniene ca cea copta.
Daca matale poti sa imi explici care e diferenta dintre in doua firi si din doua firi astept sa vad ca eu unul nu o inteleg.
Iar aceasta nici macar teologii de la Sfantul Sinod de la Calcedon nu o intelegeau caci au pus ambele formulari la moastele unei Sfinte si au gasit-o pe cea corecta.

http://en.wikipedia.org/wiki/Coptic_..._of_Alexandria
"
Copts, thus, believe in two natures "human" and "divine" that are united in one hypostasis "without mingling, without confusion, and without alteration". These two natures "did not separate for a moment or the twinkling of an eye" (Coptic Liturgy of Saint Basil of Caesarea).
"
Cat despre interpretarea asa cum zici mata a acelui canon eu nu cred ca e vorba de aceasta.
Ca Duhul Sfant lucreaza in continuare prin ierarhii de au facut acele rugaciuni e iar vadit si daca Duhul Sfant isi face lucrarea vadita apoi poate sa se vie cu cate canoane rastalamacite se doreste asa cum faceau arienii la Sfantul Sinod Ecumenic cand au fost biruiti de minunea cu caramida a Sfantului Spiridon.

[mihailt]

La pogorarea Sfintei Lumini se afla de fata catolici,armeni,copti si Sfanta Lumina totusi coboara....ce o fi insemnand asta oare?

Coptii sunt si ei monofiziti, frate Mihail.
Scopul acestei informari nu este neaparat numai pentru fratia ta, ci pentru miile de crestini ortodocsi care nestiind mai nimic despre erezia ecumenista, o iau de buna si isi pierd astfel sufletele.
Daca vrei crezi, daca nu, nu, esti liber.
Eu am examene in aceasta perioada si nu pot sta langa calculator sa argumentez si contra-argumentez ideile putin/mai mult ciudate ale fratiei tale.

R.

[mihailt]

Imi cer iertare ca nu am fost atent si am scris aiurea:
La pogorarea Sfintei Lumini sunt de fata oficiali armeni,catolici,copti dar nu monofiziti.

Iata o descriere data de parintele Ioanichie Balan:
"Sf. Mormant este controlat inca din noaptea Vinerii Mari, dupa prohod, de cativa politisti civili necrestini – un arab, un turc si unul din partea statului Israel. Ei verifica toate obiectele din interior sa nu aiba vreo sursa de foc, verifica lespedea Sfantului Mormant si controleaza corporal pe Arhiereul grec care raspandeste vata pe Mormantul Domnului. Apoi se sting toate luminile si se pecetluieste usa Sfantului Mormant cu doua mai peceti, benzi de panza alba cu ceara si sigilii la capete, in forma de X. Gardienii raman de paza la usa Mormantului pana cand se aprinde Lumina Sfanta... Procesiunea pentru Vecernia Sambetei Mari se formeaza la sediul Patriarhiei Ortodoxe... La ora 9 dimineata procesiunea porneste spre Biserica Sfantului Mormant... In biserica, slujitorii, impreuna cu Patriarhul, se opresc in fata Sfantului Mormant pecetluit”. Urmeaza inconjurul bisericii de trei ori, in sunetul clopotelor si in cantarile rituale. “Apoi Patriarhul cu toti slujitorii se retrag in altarul bisericii ortodoxe de vizavi si stau in asteptare. Intre timp vin diferiti delegati oficiali, autoritati locale si bisericesti, armene, catolice si copte. Miile de credinciosi stau cu felinarele speciale in maini, sa duca acasa, in tara lor, Sfanta Lumina. Cei mai multi, insa, tin in maini cate un manunchi de 33 de lumanari albe, legate intre ele, simbolizand numarul anilor pe care i-a trait Mantuitorul pe pamant... Fiecare se roaga in tacere, asteptand cu emotie Lumina Divina. Deodata vin insa cateva sute de arabi ortodocsi, foarte evlaviosi, dar fanatici; inconjoara Sf. Mormant, se roaga tare, cu mainile in sus, se urca unii pe umerii altora, se agata de peretii baldachinului Sfantului Mormant, de jur-imprejur, ca albinele pe fagur, si ridica mainile, cerand Sfanta Lumina: Doamne, trimite-ne din Cer Lumina!”. Pe la ora 12 Patriarhul este condusin fata Sfantului Mormant. “Aici este controlat peste tot de politisti necrestini, in prezenta reprezentantilor oficiali armeni, catolici si copti, sa nu aiba vreo sursa de foc. Apoi Patriahul desigileaza usa Sfantului Mormant prin ruperea pecetilor si intra in prima incapere, insotit, dupa traditie, de un arab musulman”. Acesta ramane aici si supravegheaza, in timp de Patriarhul intra in a doua incapere si ingenucheaza in fata lespedei Sfantului Mormant. “Se sting toate lumanarile, candelele, luminile. In biserica se face o mare tacere. Emotia minunii ii cuprinde pe toti... Dupa 15-20 de minute de rugaciune fierbinte, lumea din biserica observa o lumina puternica, precum o scanteie de fulger, coborand in zig-zag din cupola mare a bisericii... Se zice ca daca nu vin arabii sa se roage, intarzie venirea Sfintei Lumini... In multime se aud glasuri de emotie, in toate limbile. Scanteia dumnezeiasca coboara deasupra Capelei Sfantului Mormant, ca un glob de lumina ce se sfarama in mici bucati, apoi intra inauntru ca u subtire raza de foc, coboara pe lespedea Mormantului si aprinde vata raspandita deasupra, care se incarca de o roua divina. In aceasta clipa Sfanta Lumina a venit! Minunea s-a savarsit! Multimea asteata cu nerabdare Sfanta Lumina, cu mainile intinse... Patriarhul aduna cu mainile vata aprinsa de o flacara galben-verzuie, care timp de cateva minute nu frige. Apoi pune vata aprinsa in doua cupe de aur si iese in prima incapere. Aici aprinde doua buchete mari de cate 33 de lumanari, in prezenta musulmanului, iar cupele le da, pe doua ferestre mici, afara, la cei doi diaconi ortodocsi. Acestia duc o cupa la Sf. Altar, iar pe a doua la Biserica Sfintilor Imparati Constantin si Elena, de la Patriarhie. Apoi Patriarhul iese in fata Sfantului Mormant, cu cele doua faclii aprinse, si striga de trei ori: Veniti de luati Lumina!... Toti credinciosii aprind felinarele si buchetele de lumanari. Biserica este parca o flacara vie! Multi se ating de flacara cu fata, cu mainile, cu hainele, pentru binecuvantare, fara a se arde. Tot acum iau Sfanta Lumina de la Patriarh si catolicii, armenii si coptii, ducand-o in altarele lor, unde o pastreaza tot anul... La ora 2 dupa miezul noptii Liturghia Invierii ia sfarsit”."

(fragmentul e din cartea Pelerinaj la mormantul Domnului de parintele Ioanichie Balan).

Deci cum stim e un canon care zice caci ereticii nu au voie sa participe la slujbe...ori e canonul gresit ori catolicii,armenii si coptii nu se considera eretici.

Si aceste bune relatii intre BO a Ierusalimului,BC,biserica ortodoxa necalcedoniana copta,biserica ortodoxa necalcedoniana armeana cred ca sunt de ceva sute de ani.

Ba patriarhul crestin-ortodox al Ierusalimului intra in Sfantul Mormant alaturi de un arab musulman caci asa cere traditia.
La Sfantul Mormant sunt doua incaperi se pare ca arabul musulman ramane in prima iar patriarhul in cea de-a doua.
Deci de se face rugaciuni crestine la care sunt de fata si musulmani si evrei pe aceasta baza probabil se face.
Bine acum am auzit ca la Sfantul Mormant sunt de fata evrei si musulmani si asemenea crestini catolici,armeni,copti iar patriarhul crestin-ortodox al Ierusalimului slujeste si numai la rugaciunea patriarhului crestin-ortodox calcedonian al Ierusalimului coboara Domnul Sfanta Lumina.
Caci un incercat si armenii si catolicii sa se roage si la ei Sfanta Lumina nu a venit.

Acum eu aud aici ca patriarhul crestin-ortodox da lumina si la reprezentantii armenilor,catolicilor,coptilor dar am inteles ca da cu mana stanga sa arate ca exista diferente dogmatice.
Acum nu aud sa dea lumina la reprezentanti ai ceva protestanti.

Frate Mihail,

[justify]Imi cer iertare, pentru ca eronat am scris ca biserica copta este monofizita. Este intr-adevar, cum ai spus fratia ta, mia-fizita, dar si mia-fizitismul este de asemenea EREZIE, deoarece sustine nici mai mult, nici mai putin decat contopirea Firilor Omeneasca si Divina ale Mantuitorului Iisus Hristos intr-o singura Fire.
Un exemplu concret privind faptul ereziei coptilor este spurcarea Paraclisului Bisericii Sfintei Ecaterina a Facultatii de Teologie din Bucuresti de catre acestia care in decembrie 1994 au tinut slujba [cum altfel decat eretica, mincinoasa] Nasterii Domnului, care de atunci nu a mai fost resfintita, si culmea, aceasta Biserica, pangarita de ereticii copti, adaposteste cea mai mare parte a mostelor Sfantului Ioan Gura de Aur, Arhiepiscopul si Mitropolitul Constantinopolului, cealalta parte gasindu-se la Schitul Darvari. Oare cum suporta Sfantul aceasta batjocura a Moastelor sale facuta chiar de catre BOR, care nu s-a sinchisit sa resfinteasca aceasta Biserica pangarita de tinerea unei slujbe a ereticilor copti?

Ca drept dovada ca problema coptilor este intr-adevar asa cum am pus-o in randurile de mai sus, iata un comentariu de pe situl http://oiftime.googlepages.com/sfioa...ericaprofanata[/justify]

[continuarea in postul urmator]

[continuarea postului precedent]

Comentariu lamuritor asupra statutului de locas profanat al bisericii Sfanta Ecaterina

[SIZE=3]Acest comentariu cauta sa lamureasca asupra unor aspecte legate de conditia eretica a bisericii copte si de statutul bisericii ortodoxe in care au slujit coptii.[/SIZE]
[SIZE=3]Le-am adaugat dat fiind ca in urma publicarii articolului despre mutarea moastelor Sfantului Ioan Gura de Aur s-au starnit diverse discutii cu persoane apropiate sau cu cititori ai materialelor de pe pagina mea de net. S-au ridicat intrebari relativ la statutul bisericii Sfanta Ecaterina si la pozitia pe care o sustin, conform careia biserica ar trebui resfintita. [/SIZE]
[SIZE=3]De asemenea, in cursul discutiilor avute s-a pus problema ca “liturghia” copta nu s-ar fi slujit in altar, sau ca s-a slujit in altar, dar nu pe Sfanta Masa, ci pe o alta masa pusa in fata acesteia, asadar biserica nu a fost profanata. Totodata, am intalnit ideea conform careia situatia ar fi simetrica celei in care s egasesc ortodocsii (romanii, d.ex.) din strainatate, care neavand biserica slujesc in locasuri de cult ale catolicilor sau protestantilor. Ne vom opri mai intai asupra acestor din urma obiectii. [/SIZE]
[SIZE=3]-[/SIZE][SIZE=3]Exista o fotografie, la adresa: [COLOR=windowtext]http://www.gardianul.ro/2005/01/08/religie-c22/joi_noaptea_crestinii_arabi_din_romania_au_sarbato rit_craciunul-s53704.html[/COLOR] unde oricine poate vedea ca, undeva intre orele 21- 24, cand s-a facut slujba copta, pe Sfanta Masa se gasea ceva care nu avea cum sa fi fost lasat acolo de catre ortodocsi (in afara Sfintei Liturghii nu se gaseste in biserica ortodoxa, pe Sfanta Masa, nimic de forma, dimensiunile si in pozitia in care apare ceea ce apare in poza; ceea ce se vede in respectiva imagine seamana cel mai bine cu Sfintele Daruri, care in niciun caz nu aveau ce cauta acolo, la ora aceea, asadar vor fi fost “darurile” coptilor). De asemenea, lumanarile de pe Sfanta Masa erau aprinse, ca pentru slujba.[/SIZE]
[SIZE=3]-[/SIZE][SIZE=3]Ce sa caute “o alta masa” in fata Sfintei Mese? Sa ne gandim ca pe acolo nu au voie sa treaca decat clericii ortodocsi, nici macar mireanul ortodox, care, desi botezat si fiind om, adica zidirea cea mai cinstita a lui Dumnezeu si tot nu are voie sa calce prin fata Sfintei Mese. Asadar, ce sa caute in acel loc un obiect si cu atat mai mult unul pe care sa se faca cele ce tin de o slujba neortodoxa?[/SIZE]
[SIZE=3]-[/SIZE][SIZE=3]Chiar este necesar sa asteptam sa slujeasca intrand in altar si umbland pe Sfanta Masa cei de alta credinta, pentru a socoti biserica profanata? Nu este destul sa se faca in ea un act de cult, de catre un “cleric”, de alta credinta? Daca ar veni, spre exemplu, un imam si ar sluji lui Allah, acela nu ar avea nici o nevoie de a umbla pe Sfanta Masa, sau in altar, in general. Dupa una ca asta, am socoti ca a avut loc o profanare, sau nu? Conteaza locul precis, din biserica, sau fapta, anume ca niste persoane care nu sunt nici ortodoxe, si cu atat mai putin clerici, au facut in biserica ortodoxa ceva ce la ei este act de cult, inchinare publica, si nu la Dumnezeul adevarat? Cu atat mai grav, daca ceea ce s-a facut s-a facut in altar si pe Sfanta Masa, dar si daca nu se facea acolo, profanarea tot ramanea.[/SIZE]
[SIZE=3]-[/SIZE][SIZE=3]Situatia in care ortodocsii slujesc in locasuri de cult ale neortodocsilor nu este sub nici o forma simetrica celei in care in biserica ortodoxa slujesc neortodocsi. In primul caz este vorba de o situatie speciala, de necesitate, in care Liturghia se poate savarsi oriunde (desigur, in limitele rezonabilului, intr-un loc decent, curat), atata vreme cat se slujeste pe antimis, in timp ce in al doilea caz este vorba despre o inchinare falsa, adusa intr-un locas al credintei adevarate. Insusi faptul ca in locasele de cult catolic sau protestant ortodocsii nu slujesc folosind masa altarului ca pe o Sfanta Masa, ci slujesc pe antimisul lor arata ca este vorba despre slujbe dupa randuiala “de necesitate”. Respectivele locasuri nu sunt considerate biserici, dar este de inteles de ce ortodocsii prefera sa slujeasca acolo, stiind ca se poate face slujba “de necesitate”, pe antimis- de bine, de rau, locasul de cult neortodox este un spatiu respectat de catre persoanele din cultura respectiva, asadar pastrat curat, decent. In paranteza fie spus, atunci cand calatoresc particip si eu la slujbe ale comunitatilor ortodoxe din strainatate, romanesti sau nu si am intalnit inclusiv situatia in care unii ortodocsi si-au facut un paraclis intr-un apartament de bloc, optiune in fond rezonabila, fata de a sluji mereu ca in “situatie de necesitate”. Sa trecem, insa, la fondul chestiunii. [/SIZE]
[SIZE=3]Aduc precizarea ca prin resfintirea bisericii Sfanta Ecaterina nu inteleg retarnosire, ci urmarea randuielii pentru bisericile profanate de pagani sau eretici, dar care NU au ajuns sa fie luate in stapanire de acestia (trecute la cultul lor). [/SIZE]
[SIZE=3]Iata pe ce ma bazez afirmand ca biserica Sfanta Ecaterina a fost profanata odata ce au slujit acolo necalcedonienii (in speta, coptii) si ca ortodocsii nu mai pot intra acolo pentru slujbe decat dupa ce se vor face cele randuite pentru astfel de situatii:[/SIZE][SIZE=3]

[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3][continuare][/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]

[continuarea mesajului precedent]

1.Coptii sunt eretici.
[SIZE=3]Nu folosesc termenul “eretic” in vreo conotatie peiorativa. In nici un caz nu este o insulta, ci o trista constatare. Nu am absolut nimic impotriva arabilor copti care au mers acolo la liturghia copta, pur si simplu atrag atentia asupra faptului ca acestia nu sunt ortodocsi, de unde decurg cele ce urmeaza, relativ la statutul bisericii ortodoxe in care au slujit. [/SIZE]
[SIZE=3]Coptii sunt eretici, neacceptand pana in ziua de azi marturisirea Sinodului de la Calcedon, despre cele doua firi ale Mantuitorului, neschimbate, neamestecate, neimpartite si nedespartite. Ei sustin o erezie hristologica, o invatatura gresita despre Hristos. Anume, miafizitismul. Nu monofizitismul, care este altceva, cimiafizitismul.[/SIZE]
[SIZE=3]Pana si enciclopediile on-line, despre care nu se poate spune ca sunt cine stie ce referinte academice, ci niste colectii de cunostinte intentionate a fi accesibile publicului larg observa aceasta trasatura a bisericilor “ortodoxe” orientale. Cum se face ca teologi ortodocsi nu sesizeaza faptul…Iata un citat din Wikipedia (disponibil la http://en.wikipedia.org/wiki/Miaphysitism): “Miaphysitism (sometimes called henophysitism) is the [COLOR=windowtext]christology[/COLOR] of the [COLOR=windowtext]Oriental Orthodox[/COLOR] Churches. Miaphysitism holds that in the one person of [COLOR=windowtext]Jesus[/COLOR] [COLOR=windowtext]Christ[/COLOR], Divinity and Humanity are united in one "nature" ("[COLOR=windowtext]physis[/COLOR]"), the two being united without separation, without confusion, and without alteration.”. “Miafizitismul (numit uneori henofizitism) este hristologia Bisericilor Ortodoxe Orientale. Miafizitismul considera ca in persoana lui Iisus Hristos Divinitatea si Umanitatea sunt unite intr-o [singura] fire (“physis”), cele doua fiind unite fara despartire, amestecare sau schimbare.” Asadar, coptii vorbesc nu despre doua firi ale lui Hristos (asa cum este invatatura ortodoxa) ci despre una singura, rezultata din unirea firilor divina, respectiv omeneasca. [/SIZE]
[SIZE=3]Si, ca sa nu se spuna ca folosesc referinte derizorii, iata adresa la care se poate gasi o lucrare in engleza, de 50 de pagini, a patriarhului copt actual, Shenouda al III-lea, “The Nature of Christ” in care doctrina miafizita este expusa pe larg: [COLOR=windowtext]http://www.copticchurch.org/Texts/Spirituals/Natofchr.pdf[/COLOR]. [/SIZE]
[SIZE=3]Am eu insami lucrarea, cine nu reuseste sa o ia de pe net sa-mi scrie si i-o trimit. Dau si aici trei citate, spre edificare: [/SIZE]
[SIZE=3]The Lord Jesus Christ is God Himself, the Incarnate Logos. Who took to Himself a perfect manhood. His Divine nature is one with his human nature yet without mingling, confusion or alteration; a complete Hypostatic Union. Words are inadequate to describe this union.“ [/SIZE][SIZE=3](Shenouda III, “The Nature of Christ”, sectiunea intitulata (!!!) The Orthodox Concept Regarding the Nature Of Christ).[/SIZE]
[SIZE=3]Iata si traducerea: “Domnul Iisus Hristos este Insusi Dumnezeu, Cuvantul Intrupat. Care a luat o deplina omenitate. Firea Sa Divina este una cu firea sa omeneasca, insa fara de amestecare, fara a se confunda si fara schimbare; o completa unire Ipostatica. Nu exista cuvinte adecvate pentru a descrie aceasta unire.”

[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3][continuare][/SIZE]

[continuarea mesajului precedent]

“The Divine nature (God the Word) was united with the human nature which He took of the Virgin Mary by the action of the Holy Spirit. The Holy Spirit purified and sanctified the Virgin's womb so that the Child to whom she gave birth would inherit nothing of the original sin; the flesh formed of her blood was united with the Only-Begotten Son. This unity took place from the first moment of the Holy Pregnancy in the Virgin's womb.” [SIZE=3](aceeasi referinta).[/SIZE]
[SIZE=3]Iata si traducerea: “Natura Divina (Dumnezeu Cuvantul) s-a unit cu cea omeneasca pe care a luat-o din Fecioara Maria cu lucrarea Duhului Sfant. Duhul Sfant a curatit si sfintit pantecele Fecioarei astel incat Pruncul caruia i-a dat nastere sa nu mosteneasca nimic din pacatul originar; carnea formata din sangele ei [al Fecioarei, n. trad.] a fost unita cu Fiul Cel Unul Nascut. Aceasta unitate s-a realizat inca din primul moment al purtarii in pantece de catre Fecioara a Sarcinii Sfinte.”[/SIZE]
[SIZE=3]“As a result of the unity of both natures-the Divine and the human-inside the Virgin's womb, one nature was formed out of both: "The One Nature of God the Incarnate Logos"as St. Cyril called it” (aceeasi referinta).[/SIZE]
[SIZE=3]“Ca rezultat al acestei uniri a ambelor firi- cea Divina si cea umana- in pantecele Fecioarei, s-a format din cele doua [firi] o fire: ‘Firea lui Dumnezeu Cuvantul Intrupat” cum a numit-o Sfantul Chiril.”[/SIZE]

[SIZE=3]Acestea fiind zise, sper ca a devenit suficient de clar faptul ca avem de a face cu un cult eretic, sustinator al unei hristologii eretice. Or:[/SIZE]
[SIZE=3]2. Canonul 6 al Sinodului din Laodiceea opreste pe eretici pana si de la a intra in biserica[/SIZE]
[SIZE=3]De slujire, nici vorba: “Nu este ingaduit ereticilor sa intre in casa lui Dumnezeu daca staruie in eres.” (Laodiceea, can. 6). Revenim la obiectiile legate de faptul ca daca nu s-ar fi slujit pe Sfanta Masa nu era nici o problema- daca ereticii nici nu au voie sa intre, macar, in biserica ortodoxa, de unde se poate deduce ca ar avea voie sa “slujeasca” in ea, indiferent de loc, fie acesta pronaosul, naosul, si cu atat mai putin altarul?[/SIZE]
[SIZE=3]Sa mergem mai departe, sa vedem ce prevad canoanele daca ereticii au ajuns, totusi, in biserica:[/SIZE]
[SIZE=3]3a. Situatia in care ereticii nu doar ca ajung in biserica, ci slujesc acolo si, mai mult, iau in stapanire biserica, trecand-o la cultul lor:[/SIZE]
[SIZE=3]Canonul 46 al Sf Nichifor Marturisitorul: "Va sfatuim ca in bisericile luate in stapanire de eretici sa se intre ca intr-o casa simpla si sa se cante numai de nevoie, asezandu-se cruce la mijloc, iar in altar nici sa nu se intre, nici sa se tamaieze, nici sa se savarseasca rugaciune, nici sa nu se aprinda candele si lumanare".[/SIZE]
[SIZE=3]Raspunsul Sf Teodor Studitul la intrebarea 3 adresata sfintiei sale prin intermediar de catre Ilarie si Eustatie (vezi “Scrisoarea Sf Teodor Studitul catre calugarul Metodiu”, care se gaseste in volumele de drept canonic ale arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, spre ex. in editia de la Sibiu, din 2005, se afla la pagina 512). “Intrebarea 3. Cuvine-se a intra pentru rugaciune si cantare in bisericile pangarite si detinute de preotii care au fost partasi eresului? Raspuns: Nicidecum nu se cuvine a intra in astfel de biserici, din motivele mentionate; caci scris este: ‘iata casa voastra ramane pustie’ (Mt. 23, 38); fiindca indata ce s-a introdus eresul, a disparut superiorul celor de acolo, ingerul, dupa cuvintele marelui Vasile (Scrisoarea 191) si acea biserica s-a prefacut in casa comuna; si regele David zice: ‘Nu voi intra in biserica celor rai’ (Ps. 25, 5), si Apostolul intreaba: "Ce unire are Biserica lui Dumnezeu cu idolii?" (II Cor. 6, 16).”[/SIZE]
[SIZE=3]Raspunsul 3 al Sf Teodor este, asadar, simfonic cu canonul 46 al Sf Nechifor. Bisericile foste ortodoxe detinute de eretici devin simple case si se tarnosesc iarasi. [/SIZE]
[SIZE=3]3b. Situatia in care, ereticii slujesc in biserica, dar nu o iau in stapanire, ci ramane ortodoxa:[/SIZE]
[SIZE=3]Raspunsul Sf Teodor Studitul la intrebarea 4 (aceeasi referinta): “Intrebarea 4. Cuvine-se a canta si a se ruga in biserici pangarite de aceiasi preoti, dar care nu le-au detinut? Raspuns: Negresit ca se poate intra in astfel de biserici, spre a se canta si a se ruga, anume daca nu se mai pangaresc de acei eretici, ci se detin de ortodocsi pana acum. Si in privinta aceasta s-a hotarat ca un episcop sau presbiter, care sunt de credinta cea mantuitoare, sa faca deschiderea bisericii prin rugaciunea cuvenita; astfel ca, daca s-a facut aceasta, nimic nu se mai opune ca intr-insa sa se savarseasca chiar liturghie; drept pilda serveasca imprejurarea in care Sfantul Atanasie, rugat fiind de catre imparatul Constantin sa acorde o singura favoare, de a da arienilor in Alexandria o biserica in care sa se adune pentru rugaciune, s-a invoit numai daca si lui i se va da in Constantinopol aceeasi favoare, ca ortodocsii sa se adune la rugaciune intr-o biserica detinuta mai inainte de arieni.”[/SIZE]
[SIZE=3]Biserica Sf Ecaterina se incadreaza la situatia 3b, fiind profanata de slujirea ereticilor, dar nu si luata in stapanire de catre acestia. Asadar, se poate intra acolo ca intr-o biserica si sluji, dar cu conditia sa se faca mai intai rugaciunea randuita si sa nu se repete profanarea, desigur. Profanata este, dar nu se retarnoseste ci se face Rugaciunea la deschiderea bisericii profanate de catre pagani sau eretici (vezi Molitfelnicul). Altminteri nu se poate face rugaciune sau chiar Liturghie acolo, de catre ortodocsi.[/SIZE]
[SIZE=3]Atrag atentia aspra faptului ca cele de mai sus nu presupun in nici un caz ca ortodocsii le pot permite ereticilor sa slujeasca in biserica ortodoxa, in nadejdea ca dupa aceea vor face rugaciunea pentru biserica profanata si cu asta, gata, se repara. Asa ceva ar fi batjocorire, nesocotire a Duhului Sfant. Asa zisa binecuvantare care li s-a dat coptilor este in sine o aberatie. Nu se poate binecuvanta pacatul si cu atat mai putin cel impotriva Duhului Sfant, cum este slujirea eretica. Raspunderea celor care, ca si clerici, le-au permis coptilor sa faca slujba in biserica Sfanta Ecaterina ramane si despre aceasta vorbesc alte canoane:[/SIZE]
[SIZE=3]Astfel, canoanele 45 si 46 Apostolice prevad caterisirea clericilor care consimt la slujirea eretica si/sau o considera slujire adevarata: [/SIZE]
[SIZE=3]“Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savarseasca ceva ca si clerici, sa se cateriseasca.” (Ap 45); “Poruncim sa se cateriseasca episcopul sau prezbiterul care a primit botezul ori jertfa ereticilor. Caci ce fel de impartasire are Hristos cu veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul? (II Cor. 6, 15).” (Ap. 46).[/SIZE]
[SIZE=3]Aici, orice varianta am examina, va fi in defavoarea clericilor care au “dat binecuvantare”, au consimtit, ba chiar au si asistat, unii, la slujba copta de la Sfanta Ecaterina. Daca permiti sa se savarseasca in biserica “liturghia” eretica, se cheama ca o consideri slujire adevarata, altfel, ce cauta sa se faca in biserica? Daca n-o consideri slujire adevarata, si lasi sa se faca in biserica, se cheama ca ai consimtit la profanare in cunostinta de cauza, permitand sa se tina in biserica Dumnezeului adevarat o “slujba” mincinoasa, hulitoare. Nu altcineva, ci Mantuitorul Insusi a spus: “Cine nu este cu Mine, impotriva Mea este.” (Lc. 11, 23, Mt. 12, 30), nu se poate pretinde ca si ereticii, si paganii slujesc lui Dumnezeu, in cultul lor.[/SIZE]
[SIZE=3]Dupa cum se cunoaste, Sf Vasile s-a rugat impreuna cu poporul si usile bisericii nu s-au deschis pentru arieni, ci numai pentru ortodocsi. Sf Ioan Hrisostomul nu a ingaduit sa se dea arienilor biserica, raspunzandu-i generalului arian Gaina, care ceruse aceasta favoare in numele serviciilor aduse de el Imperiului ca si-a luat, deja, rasplata lumeasca, anume onorurile si averile cuvenite, si sa nu cuteze sa ceara “daruri dumnezeiesti pentru slujire lumeasca” (istorisirea intreaga, despre Sfantul Ioan si atitudinea pe care o avea fata de eretici se gaseste in viata sa, o editie foarte ingrijita si la indemana fiind cea publicata la Editura Bizantina, in 2007, intr-un volumas continand si acatistul si paraclisul Sfantului Ioan Gura de Aur).[/SIZE]

[continuare]