Despre Sfanta Scriptura

[strajeru]

Sectarul: Ce înţelegeţi voi şi ce înţelegere aveţi despre Sfânta Scriptură?
Preotul: Noi prin Sfânta Scriptură înţelegem colecţia cărţilor sfinte ale Vechiului şi Noului Testament, care au fost scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, într-un răstimp de aproape 1500 de ani, adică de la Moise (circa 1400 de ani înainte de Hristos) până la autorul Apocalipsei (circa 100 de ani după Hristos) . Încă să se ştie că Sfânta Scriptură este primul izvor al descoperirii dumnezeieşti.
Sectarul: Dar de ce voi, arhiereii şi preoţii, nu daţi voie creştinilor – care sunt membri ai Bisericii ca şi voi – să citească sau să predice în public cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi?
Preotul: Orice creştin are voie să citească Sfânta Scriptură, dar nu oricine are dreptul de a învăţa şi de a tălmăci cuvântul Scripturii. Dreptul acesta îl are numai Biserica, care este stâlp şi temelie a adevărului (I Tim. 3, 15).
Deci oricine învaţă în Biserică trebuie să înveţe aşa cum a învăţat Biserica dintotdeauna. Pentru aceasta trebuie oameni bine pregătiţi, cunoscători ai dreptei credinţe. De ce dreptul de a învăţa îl au numai episcopii, preoţii şi diaconii este uşor de înţeles, când ne gândim că Mântuitorul a dat puterea de a învăţa sfinţilor şi păstorilor (Matei 28, 20). Nu mulţimilor, ci numai Apostolilor. Apostolii erau trimişi de Hristos să înveţe. Iar Sfântul Apostol Pavel spunea: Cum vor propovădui, dacă nu vor fi trimişi? (Rom. 10, 15).
Deci dreptul la propovăduire îl are numai cel trimis. Or, episcopii sunt urmaşii legitimi ai apostolilor. Sfântul Pavel îi încredinţează Episcopului Timotei din Efes sarcina de a învăţa în Biserică, şi nu tuturor credincioşilor din Efes. Acelaşi apostol spune corintenilor: Oare toţi sunteţi apostoli, oare toţi sunteţi învăţători? (I Cor. 12, 29). Acelaşi apostol spune despre episcop, preot şi diacon că trebuie să fie destoinic a învăţa pe alţii (I Tim. 3, 2; Tit 1, 9). Nu spune însă acelaşi lucru despre toţi credincioşii. El face distincţie între păstor şi turmă, între cei care învaţă şi cei care ascultă. Episcopul, preotul şi diaconul, nu pot învăţa ce vor, ci ceea ce a învăţat Biserica întotdeauna. Ei învaţă în numele Bisericii. Fiindcă nu oricine are destulă pricepere şi înţelegere ca să tâlcuiască Scriptura. Acest lucru îl arată luminat marele Apostol Petru în epistola sa, când vorbeşte de epistolele marelui Apostol Pavel şi zice că: în ele sunt unele lucruri anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare (II Petru 3, 16).
Sectarul: Nu este adevărat că creştinii – ca membri ai Bisericii – nu au voie să predice şi să tâlcuiască Scripturile. Orice creştin ştie să tâlcuiască Sfânta Scriptură, fiind luminat de Duhul Sfânt; şi acest lucru se poate înţelege limpede din cele scrise: Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate... Cât pentru voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi nu aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva... (I Ioan 2, 20, 27).
Preotul: Ascultă, omule, Sfânta Scriptură este ca o fântână cu adâncime fără fund, fiindcă în ea este cuprinsă înţelepciunea lui Dumnezeu care nu are margini. Dacă cineva însetat ar veni la o fântână şi ar vrea să bea toată apa, s-ar îneca în ea; dar dacă va scoate din ea cu ciutura şi apoi de acolo va bea cu paharul, se va răcori fără de primejdie. Cine este omul acela nebun care ar voi să se bage într-o apă adâncă, fără să ştie să înoate? Sfânta Scriptură are «oase», după cum spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, şi nimeni având dinţii înţelegerii sale de lapte, să nu îndrăznească a sparge cu ei oasele cele tari ale Scripturilor dumnezeieşti, căci se vatămă pe sine şi se pierde.
Dumneata nu ai citit în Sfânta Scriptură cele despre famenul etiopian? Acesta citea pe Proorocul Isaia şi când l-a întrebat Apostolul Filip dacă înţelege cele ce citeşte, el a zis: Cum voi putea înţelege, de nu mă va povăţui cineva? (Fapte 8, 31). Ia seama, căci şi cuvântul «ungere», despre care ai amintit dumneata, înseamnă vărsarea Sfântului Duh în Sfânta Taină a Mirungerii, îndată după primirea Botezului (Fapte 4, 27; II Cor. 1, 21; Ioan 16, 13; Rom. 8, 9 etc.), iar cuvintele «ştiţi toate» înseamnă tot ceea ce ţine de adevărul creştin şi de mântuire, precum şi tot ceea ce este în legătură cu antihrist şi cu răspânditorii lui, despre care este vorba în versetele următoare: I Ioan 2, 22; 4, 2-3. Aşadar, nu trebuie a o lua fiecare după capul său în tâlcuirea Scripturilor, căci vă rătăciţi, mergând din rătăcire în rătăcire.
Sectarul: Orice creştin are dreptul şi chiar datoria să tâlcuiască singur Sfânta Scriptura, căci aşa ne-a poruncit nouă Mântuitorul, zicând: Cercetaţi Scripturile, căci socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică. Şi tocmai ele sunt care mărturisesc despre Mine (Ioan 5, 39).
Preotul: Ia seama, omule, că mulţi începători de erezii din vechime – Arie, Nestor, Eutihie, Apolinarie, Origen ş.a. – au îndrăznit a se afunda în marea Scripturii cea fără de fund şi s-au înecat duhovniceşte, pierzându-se pe sine şi pe toţi cei care i-au urmat. Nu toţi au vârsta duhovnicească la fel şi, de aceea, nu toţi pot înţelege Sfânta Scriptură la fel.
Sfânta Scriptură cuprinde trei înţelesuri: 1) înţelesul trupesc, după literă (gramatical), obştesc sau istoric; 2) înţelesul sufletesc, alegoric, metaforic; 3) înţelesul spiritual (duhovnicesc), anagogic sau mistic. Aşadar, după cum spun Sfinţii Părinţi cei vechi ai Bisericii, cei simpli la cunoştinţă să se mulţumească cu înţelesul cel obştesc şi istoric (după litera Scripturii); cei mai înaintaţi să pătrundă cu înţelegerea şi în sufletul Scripturii, iar cei desăvârşiţi cu fapta şi înţelegerea pot cuprinde înţelesurile cele mai adânci ale Sfintei Scripturi. Pentru aceasta şi marele Pavel, arătând că înţelepciunea cea desăvârşită a Scripturilor se cuvine celor desăvârşiţi, zicea: Însă noi grăim înţelepciunea întru cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea veacului acestuia, nici a domnilor veacului acestuia care sunt pieritori, ci propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu în taină, pe cea ascunsă, pe care a rânduit-o Dumnezeu mai înainte de veci spre slava noastră (I Cor. 2, 6–7).
Sectarul: Nu este nevoie ca cineva să aibă multă ştiinţă spre a putea pricepe învăţăturile Sfintei Scripturi, căci şi celor neînvăţaţi li se descoperă înţelepciunea acestor învăţături, după cum arată Mântuitorul prin cuvintele: Te laud pe Tine, Părinte,... căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi le-ai descoperit pe ele pruncilor (Matei 11, 25).
Preotul: Da, le-a descoperit Dumnezeu înţelepciunea Sa acelora pe care i-a cunoscut că sunt prunci cu răutatea, dar nu cu mintea şi cu înţelegerea – adică celor desăvârşiţi în toată fapta bună şi care ajunseseră la nerăutatea pruncilor. La acest lucru îndeamnă şi marele Pavel pe creştinii din Corint, zicând: Fraţilor, nu fiţi prunci cu mintea, ci fiţi prunci cu răutatea. Cu mintea însă să fiţi oameni desăvârşiţi! (I Cor. 14, 20).
Sectarul: Dumnezeu a osândit înţelepciunea şi ştiinţa oamenilor, după cuvântul scris: Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi o voi dărâma (Isaia 29, 14). Şi apostolul zice: Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este întrebătorul veacului de acum? Au nu a făcut Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? (I Cor. 1, 19–20). Deci nu este posibil ca Dumnezeu să fi rezervat tâlcuirea Sfintei Scripturi numai unor oameni cu ştiinţă de carte, aşa cum susţineţi voi, preoţii ortodocşi!
Preotul: Aici, la cele ce arăţi dumneata spre a dovedi că Dumnezeu a osândit înţelepciunea şi ştiinţa omenească, trebuie să ştii că nu toată ştiinţa şi înţelepciunea a osândit-o Dumnezeu, ci numai înţelepciunea cea deşartă a veacului acestuia şi nicidecum înţelepciunea cea duhovnicească. Dacă ar fi după afirmaţia dumitale şi a tuturor sectarilor care cugetă cele asemenea cu dumneata, atunci ar însemna să fie osândită şi înţelepciunea lui Solomon, a lui Isus fiul lui Sirah, a Mântuitorului, a sfinţilor prooroci şi apostoli, cărora li s-a poruncit să fie înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii (Matei 10, 16). Dar nu este deloc aşa. Ci voi, sectarii, după cuvântul Domnului, mult vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29).