Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Morala Crestina
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 22.10.2011, 01:39:33
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.362
Implicit Cei care-si sacrifica viata pentru idei gresite...

Doamne ajută!
Așa cum știm, au existat în istorie numeroase persoane care, aflate în situații critice, și-au jertfit cariera, întreaga avere sau chiar viața din dragoste pentru Dumnezeu și pentru semeni, devenind astfel martiri/mucenici (cei care s-au sacrificat pentru mărturisirea lui Dumnezeu) sau eroi (aceia care și-au jertfit viețile pentru alte cauze nobile). Toți acești fericiți fii și robi credincioși ai lui Dumnezeu au dobândit viața eternă în comuniune cu Tatăl nostru Cel din Ceruri. Referindu-se la aceștia, Apostolul ne îndeamnă, inspirat fiind de Duhul Sfânt: "Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința" (Evrei13, 7).
În afară de aceste cazuri impresionante și dătătoare de nădejde, există și o altă realitate mult mai complicată, pe care vă propun să încercăm a o analiza, din perspectiva moralei creștine, în acest topic: situația celor care, cu sinceritate și convingere, se sacrifică pentru idei incorecte, neimportante sau chiar dăunătoare societății. Desigur, nouă, celor ce suntem "muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul" (Mihai Eminescu), oameni supuși greșelilor, tainele lui Dumnezeu ne sunt necunoscute, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: "Acum cunosc în parte. Atunci însă deplin voi cunoaște, așa cum și eu deplin sunt cunoscut". Nu este al nostru a ști modul în care aceste persoane vor fi judecate de către Domnul nostru Iisus Hristos. Totuși, cred că nu vom păcătui împotriva credinței noastre, dacă vom încerca să medităm puțin și să ne exprimăm opinia în privința acestei situații dramatice a celor care, mânați de neștiință, de fanatism sau de o educație defectuoasă, jertfesc totul (chiar și propria viață) pentru cauze inutile sau chiar negative, contrare voii divine.
Îi am în vedere, în acest sens, pe cei care, în diverse împrejurări critice, au ales să se lase torturați și/sau uciși, doar pentru a nu-și renega vreo convingere politică nesemnificativă sau chiar incompatibilă cu învățătura creștină. De asemenea, în această categorie i-aș încadra pe membrii anumitor secte (de exemplu, martorii lui Iehova) care, convinși fiind că anumite tratamente medicale ar fi potrivnice poruncilor dumnezeiești, preferă să moară, decât să apeleze la acele practici științifice. Ce credeți despre acest tip de atitudine? Dar despre cei care, mai grav, își riscă viața pentru a-și putea ucide adversarii?

Să luăm un caz ipotetic: în anumite state islamice, există o lege, potrivit căreia toți cetățenii, care îndrăznesc să rostească "blasfemii" împotriva lui Allah și a lui Muhammad, sunt condamnați la pedeapsa capitală. Să presupunem că un ateu convins, cetățean al uneia dintre acele țări, ar începe să nege în public existența lui Allah, dar nu din dragoste pentru Hristos (nici prin gând nu i-ar trece așa ceva), ci pentru că, din punctul său de vedere, toate religiile ar fi doar forme de manipulare a celor naivi și needucați, iar intelectualii ar avea misiunea de a-i lumina pe acești nefericiți ținuți în neștiință. Astfel, personajul nostru fictiv ar fi ucis pentru o idee în mod evident falsă (inexistența oricărei divinități), dar socotită de către el drept corectă, conformă adevărului. În acest caz, cel ucis este o victimă, o persoană periculoasă pedepsită cu dreptate, sau un erou care a murit cu demnitate și vitejie pentru convingerile sale?

Nădăjduiesc că ideea acestui topic ne va fi de folos. :)

Doamne ajută!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
Reply With Quote
  #2  
Vechi 22.10.2011, 02:04:16
catalin2 catalin2 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.12.2007
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 9.671
Implicit

Din cate stiu la musulmani chiar convertirea la crestinism atrage de multe ori pedeapsa capitala.
In randul celor ce isi dau viata pentru o conceptie ma gandesc la Giordano Bruno, care pare exemplul favorit al ateilor ca a murit pentru stiinta, de fapt el era atras de panteism si de ocultism si pentru asta a fost mai mult condamnat. Bineinteles ca si omorarea lui e de condamnat.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 22.10.2011, 02:29:07
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.362
Implicit

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
Din cate stiu la musulmani chiar convertirea la crestinism atrage de multe ori pedeapsa capitala.
In randul celor ce isi dau viata pentru o conceptie ma gandesc la Giordano Bruno, care pare exemplul favorit al ateilor ca a murit pentru stiinta, de fapt el era atras de panteism si de ocultism si pentru asta a fost mai mult condamnat. Bineinteles ca si omorarea lui e de condamnat.
Așa este... Chiar au existat cazuri de creștini uciși pe baza acestei legi nedrepte și preistorice. Citeam recent în ziarul Lumina și despre cazul unui creștin deosebit de curajos din Iran, care a fost asasinat cu brutalitate de către un grup de fundamentaliști, pentru că a luat atitudine împotriva acelei legi.
Desigur, cei pe care i-ați amintit dumneavoastră sunt martiri ai lui Hristos, pentru că au fost uciși în urma convertirii lor la credința creștină. Atunci când au luat decizia de a se converti, ei erau conștienți că-și riscă viața și totuși, depășind orice obstacol, L-au mărturisit pe Hristos până la sacrificiul suprem.

Este foarte interesant ceea ce ați scris despre Giordano Bruno... Nici nu știam că, de fapt, a promovat ocultismul și panteismul... Știam că a fost condamnat la moarte de către Inchiziție pentru convingerile sale științifice. Și este, într-adevăr, un bun exemplu de persoană ucisă în mod nedrept, dar pentru o idee total nesemnificativă.
Nu mi-aș da viața pentru mărturisirea adevărului științific potrivit căruia pământul se învârtește în jurul soarelui! L-aș lăsa să se învârtească în pace, iar eu m-aș preface a crede în teoria geocentrică, doar pentru a-mi apăra viața. :) Merită să te sacrifici pentru Dumnezeu, pentru viața și libertatea semenilor. Dar ideea de a muri pentru un adevăr relativ din lumea aceasta... îmi pare o atitudine exagerată. :)

Doamne ajută, Cătălin2!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
Reply With Quote
  #4  
Vechi 22.10.2011, 02:31:25
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.362
Implicit

Cei care mor pentru Dumnezeu se sacrifică din dragoste pentru o Persoană (pentru o Treime de Persoane, mai corect spus), iar nu pentru o idee. La fel și cei ce se sacrifică pentru semenii lor.
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
Reply With Quote
  #5  
Vechi 22.10.2011, 04:26:21
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.783
Implicit

Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
Doamne ajută!
Așa cum știm, au existat în istorie numeroase persoane care, aflate în situații critice, și-au jertfit cariera, întreaga avere sau chiar viața din dragoste pentru Dumnezeu și pentru semeni, devenind astfel martiri/mucenici (cei care s-au sacrificat pentru mărturisirea lui Dumnezeu) sau eroi (aceia care și-au jertfit viețile pentru alte cauze nobile). Toți acești fericiți fii și robi credincioși ai lui Dumnezeu au dobândit viața eternă în comuniune cu Tatăl nostru Cel din Ceruri. Referindu-se la aceștia, Apostolul ne îndeamnă, inspirat fiind de Duhul Sfânt: "Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința" (Evrei13, 7).
În afară de aceste cazuri impresionante și dătătoare de nădejde, există și o altă realitate mult mai complicată, pe care vă propun să încercăm a o analiza, din perspectiva moralei creștine, în acest topic: situația celor care, cu sinceritate și convingere, se sacrifică pentru idei incorecte, neimportante sau chiar dăunătoare societății. Desigur, nouă, celor ce suntem "muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul" (Mihai Eminescu), oameni supuși greșelilor, tainele lui Dumnezeu ne sunt necunoscute, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: "Acum cunosc în parte. Atunci însă deplin voi cunoaște, așa cum și eu deplin sunt cunoscut". Nu este al nostru a ști modul în care aceste persoane vor fi judecate de către Domnul nostru Iisus Hristos. Totuși, cred că nu vom păcătui împotriva credinței noastre, dacă vom încerca să medităm puțin și să ne exprimăm opinia în privința acestei situații dramatice a celor care, mânați de neștiință, de fanatism sau de o educație defectuoasă, jertfesc totul (chiar și propria viață) pentru cauze inutile sau chiar negative, contrare voii divine.
Îi am în vedere, în acest sens, pe cei care, în diverse împrejurări critice, au ales să se lase torturați și/sau uciși, doar pentru a nu-și renega vreo convingere politică nesemnificativă sau chiar incompatibilă cu învățătura creștină. De asemenea, în această categorie i-aș încadra pe membrii anumitor secte (de exemplu, martorii lui Iehova) care, convinși fiind că anumite tratamente medicale ar fi potrivnice poruncilor dumnezeiești, preferă să moară, decât să apeleze la acele practici științifice. Ce credeți despre acest tip de atitudine? Dar despre cei care, mai grav, își riscă viața pentru a-și putea ucide adversarii?

Să luăm un caz ipotetic: în anumite state islamice, există o lege, potrivit căreia toți cetățenii, care îndrăznesc să rostească "blasfemii" împotriva lui Allah și a lui Muhammad, sunt condamnați la pedeapsa capitală. Să presupunem că un ateu convins, cetățean al uneia dintre acele țări, ar începe să nege în public existența lui Allah, dar nu din dragoste pentru Hristos (nici prin gând nu i-ar trece așa ceva), ci pentru că, din punctul său de vedere, toate religiile ar fi doar forme de manipulare a celor naivi și needucați, iar intelectualii ar avea misiunea de a-i lumina pe acești nefericiți ținuți în neștiință. Astfel, personajul nostru fictiv ar fi ucis pentru o idee în mod evident falsă (inexistența oricărei divinități), dar socotită de către el drept corectă, conformă adevărului. În acest caz, cel ucis este o victimă, o persoană periculoasă pedepsită cu dreptate, sau un erou care a murit cu demnitate și vitejie pentru convingerile sale?

Nădăjduiesc că ideea acestui topic ne va fi de folos. :)

Doamne ajută!
Este vorba de situații diferite. În multe, însă, există ceva comun: păcătoși (răzbunătorii care își sacrifică viața pentru răzbunare) sau ignoranți (sectanți, atei, musulmani) care fac același lucru. În aceste cazuri, accentul nu trebuie pus pe "își sacrifică viața", ci pe faptul că sunt păcătoși sau ignoranți: osânda nu vine ca urmare a primejdiuirii vieților lor, ci ca urmare a faptului că au fost păcătoși sau ignoranți (presupunând că Judecătorul, Care cunoaște inimile, descoperă că este vorba de păcat formal și de ignoranță vinovată). Mai clar spus, iehovistul va fi judecat nu fiindcă a refuzat transfuzia la apendicita lui, ci fiindcă, auzind Evanghelia, a rămas iehovist.

Legat de Giordano Bruno, am observat de pe alt topic că sunteți victima propagandei împotriva Sfintei Inchiziții. Mă bucur că ați recunoscut că erați până acum convinsă că a fost condamnat "pentru idei științifice". Nu e niciodată târziu să ne schimbăm părerile, mai ales când sunt deformate nu de noi, ci de o mașină de deformare bine pusă la punct, căreia atât de mulți i-au căzut victime.

Există, deci, un singur fel de suferință și un singur fel de moarte care mântuiește: aceea pentru Mântuitorul și, prin extensie, asupra icoanelor Lui care sunt oamenii. În cazul celor care suferă și mor pentru altceva, cum ar fi Libertatea, Democrația, Patria, Cauza, Căpitanul, Allah, Buddha-Sakya-Muni, opera lor, etc, etc, suferințele nu sunt expiatorii și moartea nu e mântuitoare. Dar nici nu sunt spre damnare. Ei vor fi judecați, spre mântuire sau spre damnare, pe alte considerente.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.ro
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote
  #6  
Vechi 22.10.2011, 13:10:31
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.611
Implicit

Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
Cei care mor pentru Dumnezeu se sacrifică din dragoste pentru o Persoană (pentru o Treime de Persoane, mai corect spus), iar nu pentru o idee. La fel și cei ce se sacrifică pentru semenii lor.
Mi se pare f.gresita ideea asta si chiar merita o discutie separata.

Adica noi crestinii in general si ortodocsii in special, de persoana (Dumnezeu, Iisus) suntem legati, sau de credinta, de ideea si dogmele in sine?

Sigur ca implicit iubim si pe creatorul ideii, a conceptului, dar noi iubim ideea de crestinism, de Ortodoxie in sine.
Daca nu ar fi fost Iisus, sau mai corect Sfanta Treime si ar fi fost altcineva (Petru, Ion, Andreea, Paula), n-am mai fi iubit crestinismul, sau ortodoxia?

Nu inteleg ce-ai vrut sa spui.

Acum este adevarat ca fiecare din noi iubim si o persoana sau mai multe: Iisus, Maica Sa, Sf. Nectarie, sau Ion, sau alti sfinti, dar nu pentru ei insisi, ci pentru miscarea, contextul in care au existat si actionat, ca reprezentanti ai unei credinte.
Cine stie cum aratau ei si cum erau de fapt, ca oameni?

Ca sa revin la intrebarea initiala:
Eu sunt impotriva lucrurilor facute cu forta, cu violenta, cu pretul vietii.
Orice lucru trebuie facut cu sufletul, cu pace, cu iubire.

E adevarat ca intotdeauna la o idee, actiune, institutie, etc., exista si opozitia, dar in lupta asta trebuie sa existe si niste limite, mai ales cand este vorba de ceva spiritual, de suflet, cum este credinta. Altfel se neaga chiar conceptul pentru care se lupta in sine.

A te sacrifica sau a omori in numele credintei este de fapt o aberatie, pentru ca Dumnezeu nu cere asa ceva.
Credinta nu trebuie, nu are voie sa ucida, sau sa imbolnaveasca pe om (fizic sau mental).

Am citit si eu vieti de apostoli si sfinti care au trecut prin mari incercari si au murit. Dar sa nu uitam ca a fost vorba acolo si (sau mai ales), de interese politice, de putere, a oponentilor.
A fost vorba de despoti, de oameni care vroiau putere si bani prin orice mod.
Si daca credinta, sau Dumnezeu le-ar fi asigurat asta, probabil ca ar fi imbratisat asta si n-ar fi fost oponenti si nu ar fi omorat pe unul sau altul dintre sfinti.
De multe oricredinta a fost implicata (vrand, sau intamplator) in conflicte politice. Asta a fost problema. Si atunci au cazut si vieti pasnice si nevinovate, ca unii dintre sfinti.
Dar cred ca au fost si sfinti care au murit in conditii pasnice, care nu au fost omorati pentru ceea ce reprezentau ei. Cel putin asa sper.

Iisus nu a fost judecat si omorat pentru ideile lui in sine, ci mai degraba pentru pericolul pe care il reprezenta pentru interesele altora si pentru puterile sale.
Pe atunci religiile nu prea coexistau (sau nu pasnic). Astazi in Ierusalim coexista pasnic ortodoxi, catolici, iudei, musulmani (ca biserici).

Si nici nu s-a dus singur la moarte, din proprie initiativa, sau sa omoare pe altii.

Eu cred ca nu cu trupul trebuie luptat pentru o credinta, ci cu mintea si sufletul.

In acelasi fel mi se pare gresit si contra credintei a refuza hrana, sau lume, sau tratamente medicale, dovedind prin asta o mai mare credinta.
Citesc aici povestiri despre monahi sau pustnici, sau stiu eu, care nu mananca nu stiu ce (ou, sau carne, sau etc. chiar bolnav grav fiind), sau care nu se duc la medic, se duc in pustie, etc. pentru credinta lor.
Si nu vad legatura.

Nu stiu, eu asa consider. Poarta-ti credinta cu curaj, in lume si mai ales asa cum ti se cere: cu rugaciune, iubire de aproape. Infranarea si smerenia este si ea necesara, dar cu sens si ratiune.

Este ca pentru orice alt vis, sau ideal. Il iubesti, iti pui sufletul, lupti pentru el (pe plan moral, ideatic, spiritual, dar fara arme), si pana la urma obosesti, te epuizezi (burn-out) ca lumanarea si mori.
Si cui i-a folosit moartea ta? Trebuie pastrate limite si atunci succesul va fi mai mare.
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote
  #7  
Vechi 22.10.2011, 19:38:06
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.712
Implicit

Este un subiect bun. Eu as vrea sa atrag atentia ca de moarte martirica nu se invredniceste tot crestinul pus in situatie limita, ci numai cei asupra carora se pogoara Duhul Sfant. Aici mi se pare diferenta fundamentala intre moartea martirica si cea pentru o idee oarecare. In primul caz, vointa personala se conjuga cu harul, iar in al doilea caz, e numai vointa personala impletita cu foarte multa mandrie, chiar luciferica, pentru ca respectivul se crede stapanul propriei vieti, pe care decide sa si-o puna in slujba oricarui ideal doreste. Iar acel ideal se transforma in idol, caruia ii sacrifica totul, linistea, timpul, familia, copiii, ba chiar si viata, daca e nevoie. Martirul stie ca viata lui e in mana Domnului si ca se face voia Lui. Martirul nu braveaza din proprie initiativa, ci suporta toate daca e umbrit de har. E o povestioara in acest sens, cu doi crestini care fusesera inchisi pe aceest motiv. Unul era suparat pe celalalt si nu a vrut sa ii ceara iertare inainte de executie. Amandoi voiau sa isi dea viata pentru Hristos, insa au fost intrebati apoi daca se leapada de Hristos, iar cel care era certat nu a mai avut putere si s-a lepadat, in timpul ce tovarasul lui a devenit mucenic. Morala era ca se lepadase de Hristos inainte, cand nu a dorit sa isi ceara iertare.
Si calugarii care postesc nu stiu cate zile in pustnicie sunt umbriti de har, ca, altfel, un om normal, oricata vointa ar avea, ar muri. Dar unde e Hristos, se biruieste randuiala firii. O data ce L-ai scos din ecuatie si ai pus in locul lui idolul OM sau idolul stiinta, te arunca in iad mandria, chiar daca inainte de asta, te determina sa faci niste lucruri care, omeneste, sunt apropae imposibile.

Sophia, fuguta la Catehismul ortodox, sa stii in ce credem si pe cine slavim si cum! M-am infiorat cand am citit postarea ta. Cum sa il compari pe Hristos pe Andreea si Paul??? Nu Il marturisim noi ca Fiul lui Dumnezeu, ca Persoana a Sfintei Treimi?! Il iubim si Il adoram ca un Dumnezeu adevarat, nu ca un intemeietor de credinta (ca asa e si Mahomed) sau ca un personaj cu virtuti extraordinare (ca ateul Stavroghin din Demonii lui Dostoievski, care il admira el pe Iisus, dar nu putea in ruptul capului sa I se inchine Lui ca Dumnezeu, pentru ca taman credinta ii lipsea).
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 23.10.2011, 15:46:16
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de sophia Vezi mesajul
Mi se pare f.gresita ideea asta si chiar merita o discutie separata.

Adica noi crestinii in general si ortodocsii in special, de persoana (Dumnezeu, Iisus) suntem legati, sau de credinta, de ideea si dogmele in sine?

Sigur ca implicit iubim si pe creatorul ideii, a conceptului, dar noi iubim ideea de crestinism, de Ortodoxie in sine.
Daca nu ar fi fost Iisus, sau mai corect Sfanta Treime si ar fi fost altcineva (Petru, Ion, Andreea, Paula), n-am mai fi iubit crestinismul, sau ortodoxia?

Nu inteleg ce-ai vrut sa spui.

Acum este adevarat ca fiecare din noi iubim si o persoana sau mai multe: Iisus, Maica Sa, Sf. Nectarie, sau Ion, sau alti sfinti, dar nu pentru ei insisi, ci pentru miscarea, contextul in care au existat si actionat, ca reprezentanti ai unei credinte.
Cine stie cum aratau ei si cum erau de fapt, ca oameni?

Ca sa revin la intrebarea initiala:
Eu sunt impotriva lucrurilor facute cu forta, cu violenta, cu pretul vietii.
Orice lucru trebuie facut cu sufletul, cu pace, cu iubire.

E adevarat ca intotdeauna la o idee, actiune, institutie, etc., exista si opozitia, dar in lupta asta trebuie sa existe si niste limite, mai ales cand este vorba de ceva spiritual, de suflet, cum este credinta. Altfel se neaga chiar conceptul pentru care se lupta in sine.

A te sacrifica sau a omori in numele credintei este de fapt o aberatie, pentru ca Dumnezeu nu cere asa ceva.
Credinta nu trebuie, nu are voie sa ucida, sau sa imbolnaveasca pe om (fizic sau mental).

Am citit si eu vieti de apostoli si sfinti care au trecut prin mari incercari si au murit. Dar sa nu uitam ca a fost vorba acolo si (sau mai ales), de interese politice, de putere, a oponentilor.
A fost vorba de despoti, de oameni care vroiau putere si bani prin orice mod.
Si daca credinta, sau Dumnezeu le-ar fi asigurat asta, probabil ca ar fi imbratisat asta si n-ar fi fost oponenti si nu ar fi omorat pe unul sau altul dintre sfinti.
De multe oricredinta a fost implicata (vrand, sau intamplator) in conflicte politice. Asta a fost problema. Si atunci au cazut si vieti pasnice si nevinovate, ca unii dintre sfinti.
Dar cred ca au fost si sfinti care au murit in conditii pasnice, care nu au fost omorati pentru ceea ce reprezentau ei. Cel putin asa sper.

Iisus nu a fost judecat si omorat pentru ideile lui in sine, ci mai degraba pentru pericolul pe care il reprezenta pentru interesele altora si pentru puterile sale.
Pe atunci religiile nu prea coexistau (sau nu pasnic). Astazi in Ierusalim coexista pasnic ortodoxi, catolici, iudei, musulmani (ca biserici).

Si nici nu s-a dus singur la moarte, din proprie initiativa, sau sa omoare pe altii.

Eu cred ca nu cu trupul trebuie luptat pentru o credinta, ci cu mintea si sufletul.

In acelasi fel mi se pare gresit si contra credintei a refuza hrana, sau lume, sau tratamente medicale, dovedind prin asta o mai mare credinta.
Citesc aici povestiri despre monahi sau pustnici, sau stiu eu, care nu mananca nu stiu ce (ou, sau carne, sau etc. chiar bolnav grav fiind), sau care nu se duc la medic, se duc in pustie, etc. pentru credinta lor.
Si nu vad legatura.

Nu stiu, eu asa consider. Poarta-ti credinta cu curaj, in lume si mai ales asa cum ti se cere: cu rugaciune, iubire de aproape. Infranarea si smerenia este si ea necesara, dar cu sens si ratiune.

Este ca pentru orice alt vis, sau ideal. Il iubesti, iti pui sufletul, lupti pentru el (pe plan moral, ideatic, spiritual, dar fara arme), si pana la urma obosesti, te epuizezi (burn-out) ca lumanarea si mori.
Si cui i-a folosit moartea ta? Trebuie pastrate limite si atunci succesul va fi mai mare.
Fiind eu de la tara, adica deprins cu toporul (si nu ma jenez sa recunosc asta) imi vine sa te intreb daca esti in toate mintile sau daca pur si simplu nu vezi ca ai sarit calul cu mistocareala (cum ziceti voi smecherii).
Dar nu te intreb. Imi venise doar, asa, o idee din alea la care te referi tu...

S-o luam pe rand, usurel:

1. Prima sminteala: "Adica noi crestinii in general si ortodocsii in special, de persoana (Dumnezeu, Iisus) suntem legati, sau de credinta, de ideea si dogmele in sine?"

Noi, crestinii ortodocsi, suntem legati prin Mila Domnului de Persoana Dumnezeu (cu P, sarmana fata, cu P iar nu cum te joaca pe tine batjocura). Relatia noastra cu Dumnezeu nu e de la persoana la inchipuirea persoanei (care scorneste un dumnezeu mintal) ci de la persoana (umana) la Persoana (Hristos Cel din Sfanta Treime). Noi suntem mladita care isi trage seva din Hristos Domnul, din Persoana Lui. Direct, asa cum firul de iarba isi trage apa si substantele hranitoare din bunul pamant, asa cum mugurele primeste seva din ramura pe care salasluieste. Locul nostru viu e in Palma lui Dumnezeu, viata din Viata, nu pe langa, nu afara din tzatzani, nu in aer ori de-a dreptul in vid ori neant. Suntem prunc viu alaptat direct de la sanul vesnic viu si nesecat al Dumnezeirii, iar nu un prunc ofilit, cartonat, care se alapteaza din inchipuirea unei tatze imaginare. Asta s-o stii de la unul care s-a nascut si a trait ani buni la tzara si stie ce e aia hranire de la san sau din ramura, care nu a aflat din carti cum e viata ci direct de la sursa concreta, prin Mila Domnului. Si a luat aminte la acestea, cum ai fi putut si tu sa iei, ca doar nu esti desenul pe carton al unui chip uman ci un om viu, concret, in carne si oase.

2. A doua aberatie: "Sigur ca implicit iubim si pe creatorul ideii, a conceptului, dar noi iubim ideea de crestinism, de Ortodoxie in sine.
Daca nu ar fi fost Iisus, sau mai corect Sfanta Treime si ar fi fost altcineva (Petru, Ion, Andreea, Paula), n-am mai fi iubit crestinismul, sau ortodoxia?"
Iubeste ideea de paine! Te va satura ea?
Iubeste ideea de dragoste. Te va infiora ea?
Iubeste ideea de haina. Te va imbraca ea? (De ce nu iesi pe strada imbracata in ideea de haina?)
Terfelesti prost un platonicism pe care nu l-ai mirosit bine.
Ei bine, monumentalo, daca nu ar fi fost, cum indraznesti sa scrii, Hristos Sfantul (Doamne, iarta-ma, sa nu cad in plasa blasfemiei cu nefericita aceasta impreuna): Nu, nu am fi iubit crestinismul. Cum as putea iubi crestinismul fara Hristos??????????????? Cum as putea iubi lumina fara soare? Gustul painii fara paine, caldura hainei fara haina, marul fara mar, somnul fara somn, viata fara viata. Sa radem? Sa blangem, mai degraba... Propui sa iubim absenta (inchipuita de tine) cand noi avem peste tot Prezenta??????????????? Desfiintarea in locul Fiintei? Fugi de aici ca te rad curcile.
Nu pot iubi ceea ce nu exista decat daca traiesc intr-o lume inchipuita, fara priza la fiinta si Fiinta. Vai, vai, in ce cub de fantasme traim surioara?
Reply With Quote
  #9  
Vechi 23.10.2011, 16:03:54
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

3. A treia nu mai stiu cum sa ii spun:
"Iisus nu a fost judecat si omorat pentru ideile lui in sine, ci mai degraba pentru pericolul pe care il reprezenta pentru interesele altora si pentru puterile sale.
Pe atunci religiile nu prea coexistau (sau nu pasnic). Astazi in Ierusalim coexista pasnic ortodoxi, catolici, iudei, musulmani (ca biserici)."

Cum poti sa scrii "ideile lui", nerusinato? Aici esti in locul unde ne-am adunat sa slavim numele Lui, nu ai bagat de seama? Ca negi pe Fiul lui Dumnezeu, e treaba ta. Fa-o in singuratatea ta bolnava, daca asa voiesti, nu veni sa versi aici.
Pricepe ca interpretarile tale pe marginea Evangheliei sunt o nerusinare iar eu, unul, o abordez ca atare, fara falsa smerenie sau ingaduinta. Esti aici, cum vedem din postarile tale, ca sa ne injuri in fata iar eu iti spun sa iti vezi de treaba. Macar ca suntem oameni ca si tine si nu am dat buzna in batatura ta. Vezi-ti de drum! Ai nimerit unde nu iti e locul. Sau, daca vrei sa ti-l afli aici, ai bunul simt si fa mai intai asezarea elementara.
Desi, pe alta parte, e folositoare prezenta ta. Pe mine, unul, ma face sa imi plec genunchiul mai vartos inaintea lui Dumnezeu, sa iau aminte la caderea din mine, sa ma tin mai strans de haina Lui.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 23.10.2011, 16:15:19
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

4. Inca una: "Eu cred ca nu cu trupul trebuie luptat pentru o credinta, ci cu mintea si sufletul."
Si ce sa facem noi crestinii ortodocsi acum? Sa iti urmam invatatura?
In Biserica luptam cu intreaga fiinta, trup si suflet. Stiai, desigur, stiai...
cat despre minte si suflet, asa o fi in tine despartirea. Noi cunoastem ca omul e alcatuit din trup si suflet, iar nu altfel.

In fine, ma opresc aici, nevoind sa dau curs intregii tale uri revarsate in mijlocul nostru.
Am refuzat sa fiu bland cu tine intrucat stiu bine din experienta ca omul hotarat sa persevereze in rautate si batjocura isi afla leacul nu prin blandetea unuia ca mine, ci prin Voia lui Dumnezeu. Ca voi batjocoriti blandetea omului, o luati drept slabiciune si prostie si tot asa, la nesfarsit, ca rugina, cat va tine nerusinarea.
Domnul sa ne miluiasca, pe fiecare in parte si pe toti impreuna! AMIN+

P.S. Ma adresez acum adancului tau sufletesc (pe care il batjocoresti voit puindu-l sub obroc, sufocindu-l): te rog, iarta-ma, pentru Hristos Domnul. Nu cu tine am vorbit mai sus, ci cu tot neantul care te acopera, nemilos.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Idei gresite cu privire la Crestinism ioanna Religia Islamica 8 21.03.2015 21:58:48
Citatul din Biblie care v-a marcat viata florina_drossu Despre Sfanta Scriptura 51 24.04.2014 21:33:38
Cum aflu care este voia lui Dumnezeu in viata mea? Marcel_Ionut Generalitati 21 20.09.2012 02:23:18
Care este cel mai important lucru pe care doriti sa il faceti in viata? alexdu Generalitati 79 23.09.2011 17:55:07
Care este sfatul tau pentru mine,pentru ceilalti,pentru toti forumistii? tigerAvalo9 Generalitati 84 05.09.2011 09:32:49