Cu dragoste si daruire fata de aproapele

[Floare alba]

Suntem in postul Adormirii Maicii Domnului, al Sfintei Maria si m-am gandit sa impartasesc cu voi un exemplu de daruire crestina. Este vorba de mama mea, careia nu stiu daca voi ajunge sa-i multumesc vreodata pentru tot ceea ce a facut pentru mine. Este o femeie simpla (cred ca de la ea imi place atat de mult simplitatea) care, ca orice om, a avut suferinte si bucurii. Insa nu despre ea, ca persoana, vreau sa va vorbesc, ci despre relatia ei cu bunica mea, soacra ei, din ultimii zece ani. Bunica mea, Maria, de mai bine de zece ani are Alzheimer, in stadiul in care nu mai stie absolut nimic, nici cine suntem noi, nici cine este ea. Cine s-a confruntat cu aceasta boala stie ce inseamna sa ai grija de un asemenea bolnav. Ei bine, mama, in tot acest timp a avut atata grija de bunica! Tot timpul curata (desi nu mai detine niciun fel de control), cu masa la timp si cat mai diversificat, nici prea cald si nici prea frig in camera, mereu cu ochii si urechile la ea. Si nu este deloc usor, credeti-ma, mai ales ca parintii mei stau la tara unde e multa munca. Iar bunica este mereu fericita, de fiecare data cand trec pe la mama ma duc si o sarut si o intreb ce mai face. Imi raspunde la intrebare in virtutea unei memorii demult apuse, caci ea pur si simplu nu mai stie ca exista. Mama o ingrijeste ca pe un prunc, insa efortul fizic e considerabil mai mare. Si pentru asta o iubesc si mai mult pe mama. Cata daruire, cata dragoste, fara sa astepte nimic in schimb.
Si sa va mai spun ceva care m-a impresionat foarte mult. Cu ocazia ultimului Craciun, trecand pe la parintii mei, am ramas ceva timp cu bunica sa am grija de ea. Si tot vorbind eu cu ea, mi-am adus aminte ca de la ea am invatat primele rugaciuni. Si am inceput sa spun "Tatal nostru". Dupa primele cuvinte a continuat si ea rugaciunea alaturi de mine pana la sfarsit. Am ramas fara cuvinte, desi nu ar fi trebuit sa ma mire atat de mult, stiind ca bunica nu lipsea duminica de la biserica. Insa m-am bucurat enorm.

Ceea ce am spus mai sus nu se vrea decat o simpla marturie a iubirii de aproapele, nora si soacra intr-o relatie mai presus de cuvinte.

[glykys]

Multumim, draga Floare, pentru aceasta marturisire a ta...

Citind aceasta poveste, mi-am adus aminte de o alta, pe care nu mai stiu unde am citit-o: o nora avea o soacra tare rea, mereu ii facea numai necazuri si suparari. Cand soacra s-a imbolnavit de o boala foarte grava - paralizie parca - nora a ajuns la un moment de rascruce, dar si-a calcat pe inima si s-a jertfit, ingrijind-o pe cea care ii facuse rau. Numai ca dupa multi ani, batrana fiind, si ea s-a imbolnavit exact de aceeasi boala. Copiii ei au ajutat-o si ingrijit-o, iar cand i-a intrebat de ce face asta, raspunsul lor a fost: Nu am fi facut asta daca nu te vedeam facand si tu la fel cu bunica.

Binele aduce, in cele din urme, dupa multe sfortari si cazne, tot binele, dar raul aduce imediat mai mult rau. Asa ca atentie la cei napastuiti, ca nu se stie niciodata cand putem ajunge in situatia lor.

Floare, multa sanatate tie si intregii tale familii! Sa va tina Domnul sanatosi si in mila Lui!

[Floare alba]

Multa sanatate si tie Glykys.
Din fericire mama si bunica s-au inteles intotdeauna bine, insa tot crucea mamei ramane. Si toate acestea m-au ajutat si pe mine sa am o relatie buna cu soacra mea. Trebuie sa lasam fiecare de la noi si sa-i sa iubim mai mult pe cei de langa noi si nu numai pe ei.