Credinta si frica

[Alexandr_Bazil]

Scuzati-ma...dar mi se pare ridicola expresia "Frica de Dumnezeu". Deobicei iti e frica de ceva ce stii ca iti face rau...ori ce rau va imaginati ca va face divinitatea?

Alexandru

Adevarat ca Dzeu nu face rau si nu El este vinovat de starile si reactiile noastre de frica.
Eu te intreb altfel :ce copil crede ca ii poate face rau mama si tatal lui?...si cu toate astea avem momente cand ne este tare frica de parinti..de ce?
Pai stai sa-ti zic din experienta mea....cand faceam ceva deplasat sau stricam ceva sau...in fine faceam obraznicii incepea sa ma mustre constiinta,sa ma stapaneasca frica si nelinistea ca afla mama si tata si sa te tii atunci...in rest nu aveam nici o treaba pt ca parintii mei nu m-au batut si nu m-au pedepsit decat de cateva ori in toata copilaria mea si atunci pt lucruri esentiale...
Cam asa e si cu Dzeu...de aceea ne este frica fiindca incepe sa lucreze involuntar constiinta cand facem ceva ce nu se cade...deci vina ca iti e frica de El nu-i a Lui,zic eu.

[sovidiu]

Mie mi-e frica de multe: de lene, de lancezeala, de diavoli, de umbre, de filmele de groaza, de moarte, poate ca de Dumnezeu cel mai putzin dinpacate, de inaltzime, de prapastii, de moarte, de foc, de credintza, de intuneric, de singuratate, de multzime, de frig, de ametzeli, de profesori, de politicieni, de rasete, de neputintze, ... de uitare, de ingeri, ... si iar de filme, de dentist, de politzist, de sentiment, de noapte, de luna, de furtuna, si iar de filme, si iar de singuratate, da, de singuratate, ... de lumina... de cantec... de dor...

Pasari mari de plush
Se rotesc pe cer,
Cautand culcush
Un culcush de fier,

Dintr-un timp uitat
Curge roua grea
Curge sacadat
Pe armura mea,

Stau printre flori
Si astept iar sa cobori,

Si s-auzi din nou
Soapte din ecou
Si privirea ta
S-o ascunzi in nea,
Cand vom bea usor
Apa de izvor
Catifeaua ei
Rotunjind cercei,

Aripi vom afla,
Pene moi,
Si vom zbura,

Vom zbura pornind in pripa
Rotunjind peste aripa
Caltzi de aur si scantei
Si flori de tei
Aur si scantei
Flori de tei
Vino sa-ti iei...

:( Mi-e frica ???... si de florile de tei... :( din melodia lui Mircea Bodolan ca versurile, cine le-a scris, nu stiu...

[stefan82mihai]

În prealabil postat de dan73

Multi se intreaba: frica se naste din credinta sau credinta din frica?

E...sa stii ca mi se pare buna intrebarea...Daca nu ma insel, Napoleon spunea : "Sunt doua parghii care-l pot misca pe om, INTERESUL si FRICA. Insa parca frica mi se pare un pic mai antrenanta decat interesul. Hai sa analizam un pic raportul cauza-efect. Cand cineva SE TEME (efectul) datorita CREDINTEI (cauza), s-ar poatea ajunge uneori in situatia de a se schimba cauza (CREDINTA), si ca urmare, sa se schimbe si efectul (FRICA). Insa varianta a doua mi se pare un pic mai strasnica, si anume : FRICA (cauza), fiind cea care determina efectul (CREDINTA), nu cred ca poate fi schimbata la fel de usor.
Sa mai luam si exemplul dat de Platon in inelul pastorului...Ideea acestei istorioare e ca omul nu incalca legea, NU pentru ca asa CREDE ca e bine, ci de TEAMA de a nu fi pedepsit. Daca vei citi acea situatie inchipuita de filosof, ii vei da dreptate.
Paintele Cleopa spunea citand din sfintele scipturi : " Cu FRICA de Dumnezeu se abate tot omul de la rau." Deci NU cu CREDINTA CI CU FRICA!!!
Asadar cred ca FRICA sustine CREDINTA (asta in prima faza, ca dupa cuvantul sfintilor parinti, dragostea scoate afara frica).

[stefan82mihai]

În prealabil postat de Alexandr_Bazil

Scuzati-ma...dar mi se pare ridicola expresia "Frica de Dumnezeu". Deobicei iti e frica de ceva ce stii ca iti face rau...ori ce rau va imaginati ca va face divinitatea?

Sa stii ca nu intelegi bine talcul expresiei "Frica de Dumnezeu". E frica de a nu-L supara pentru ca e atat de bun si milostiv; nu trebuie inteleasa ca o frica de cineva care ti-ar putea face rau (asa am inteles eu). Adu-ti aminte de momentul in care Hristos vindeca pe cei doi demonizati si le permite diavolilor sa intre in turma de porci. Poporul acela se temea de El ca de un om periculos Care le putea pierde averile si dobitoacele. NU asa trebuie inteleasa frica de Dumnezeu. Vezi ca toti sfintii parinti spun ca frica de Dumnezeu este INCEPUTUL intelepciunii. Parintele Cleopa cita din Psaltire ca : "Cu frica de Dumnezeu se abate tot omul de la rau." Deci vezi ca frica de Dumnezeu nu inseamna sa TREMURI de el ca de ceva rau, cu care nu vrei sa ai nici o tangenta, cum ar fi de exemplu frica diavoli, ci frica de a nu-L supara in milostivirea Lui nemasurata.

[sovidiu]

eu nu cred ce zice stefan82mihai, eu altfel percep lucrurile adica trebuie sa fi un fel de prieten cu tusperiat, fiindca in mod normal este unul din prietenii tai pe care ar cam trebui sa-l auzi ce vrea sa zica macar dincandincand... prieten speriat, dar totusi prieten... ca doar au patzit-o cam toti bogatanii, ca atunci cand era plin de bani si petreceri, casa era plina de prieteni iar cand respectivul a saracit, nici unul nu i-a mai trecut pragul...

[jeniffer]

Evolutia notiunii de zeu, de la egiptieni, greci si evrei a dat nastere celui din biblie, ca un om invizibil care ne iubeste, preluat de muzulmani, pentru religii puternice in timpuri unde erau raspunsuri si pentru contrarea celei care a condamnat Isus, dar numai omul este responsabil de cunoasterea mediului, organizarea societatii si creatiilor din ea.

[maria55]

Are dreptate stefan ,cuvintul "frica" inseamna alceva decit frica lumeasca .
Eu stiu insa multi crestini care au frica de intuneric ,teama de a fi singuri etc.,dar si oameni lipsiti total de credinta pe care nu-i sperii cu nimic .Care o fi explicatia nu stiu . Parintele meu vorbea ceva de felul sufletului ,n-am inteles ...
Doamne ajuta !

[CM]

În prealabil postat de maria55

Are dreptate stefan ,cuvintul "frica" inseamna alceva decit frica lumeasca .
Eu stiu insa multi crestini care au frica de intuneric ,teama de a fi singuri etc.,dar si oameni lipsiti total de credinta pe care nu-i sperii cu nimic .Care o fi explicatia nu stiu . Parintele meu vorbea ceva de felul sufletului ,n-am inteles ...
Doamne ajuta !

Si cu iubirea cum ramane?
Adica iubesc din frica, sau mi-e frica din iubire?
Frica este o slabiciune omeneasca, ori, sfintii, pe ei ii luam ca exemplu, nu aveau frica pentru ca inima lor era plina de Iisus, adica de iubire, credinta.
De exemplu, ceea ce voi ati sustinut ca omul respecta regulile societatii din frica este adevarat. Numai de frica stie omul. Dar, exista si oameni neinfricati cum se spune, nu au frica de nimic si incalca tot ce se poate incalca, reguli, norme de convietuire, sisteme de valori. Pe ei ce-i intareste, nu credinta as spune. Acei oameni se spune ca nu au nici un Dumnezeu.
Dar sa mergem mai departe la Sfinti, la exemplul lor. Cei care au suferit, trupeste, nu au avut frica, atat de plina era inima lor de iubirea de Dumnezeu. Deci totusi, finalmente, frica trebuie scoasa din inima omului.
Iar parintele Cleopa spune ca in practica rugaciunii trebuie sa scoatem frica din inimile noastre, altfel ea ne este dusman.
Si mi se pare foarte normal, frica apartine omului, atunci cand omul se afla pe drumul catre Dumnezeu, frica dispare din el, pentru ca ea este proprie umanului din noi si este inlocuita de iubire.
Frica este un sentiment care inchide inima, iubirea o deschide, deci, nu vad cum pot coexista.

[maria55]

Spuneam dinainte ca nu inteleg cum se explica fenomenul.
Dar ca frica coexista cu dragostea e de la sine inteles . Nu pot sa zic : gata pina aici frica ,de aici incolo dragoste .Si una si alta scad sau cresc in intesitate .Pe masura ce creste dragostea scade frica , dar sint sigura ca e un proces lung , poate pina in sfirsit . Asa cred eu .
Cu mindria e alfel .Cu cit fac mai multi pasi pe cale devin mai mandru (fara sa fac vreo referire la cineva ).E un razboi foarte dur . Parca e cineva linga mine si ma insoteste tot timpul. Scutur mana ca sa scap de ea , ma departez ,mai ramane in urma .....si iar ma ajunge si ma apuca cind credeam ca am scapat de ea .
Stiu ca va veni o vreme cind nu vom mai avea amandoi loc pe cale ,dar pina atunci....
Doamne ajuta !