Ganduri de Craciun – de Emma Domuta

[Ioan_Ciobota]

Ganduri de Craciun – de Emma Domuta

UN CRACIUN UITAT

"...rabdarea aduce experienta, iar experienta aduce nadejde. insa nadejdea nu dezamageste, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne–a fost dat".

Se apropie tot mai mult momentul in care se vor uni milioane de voci, intonand imnurile sacre ale sfintelor sarbatori. Imnuri vechi, piese noi, in care se canta natura, zapada, stralucirea luminilor, pregatirile, bucuria, cadourile. Acesta este Craciunul. Familia se reuneste, focul mocneste in soba si ingerasii vegheaza de pe brazii impodobiti. Nu e nimic nou in aceste pregatiri. in fiecare an forfota e la fel.

De cate ori ai sarbatorit Craciunul pana acum? De 15 ori, de 75 de ori, de 37 de ori. O istorie intreaga se poate scrie despre tot ce am vazut si despre tot ce am simtit. Unii nu vrem sa ne mai amintim de acel Craciun in care... ne-a murit mama, s-a imbolnavit copilul, nu am avut bani pentru cadouri, am avut accident, am stat in spital... nu, nu vrem sa ne mai amintim de cele momente tragice care s-au intamplat de sarbatoarea mondiala a lumii.

Atunci cand totul ar trebui sa fie perfect. E atat de greu... toti ne-am dori sa fie ceva frumos, ceva inedit si atunci, destinul, viata, raul, lasa o pata si o umbra peste inimile si peste vietile noastre. Abia astept sa fie Craciun. E cea mai frumoasa sarbatoare. E ziua Pruncului..
Simtim Craciunul atunci cand suntem impreuna. Simtim Craciunul atunci cand zambim, cand ne felicitam si ne strangem mana. Atunci cand ne adunam si vrem sa ducem bucurie si altora. Iata esenta Craciunului.


CE-MI DORESC DE CRACIUN?

Momentul in care vibreaza coarda inimii. Momentul in care arcusul atinge usor vioara si acesta scoate un sunet duios. Momentul in care nu poti trece fara sa nu observi, desi o faci.... Craciunul este sarbatoare luminii. Nu trebuie sa lipseasca nimic din cadrul perfect al momentului. Bradul, colindele, focul, cozonacii, cadourile... totul trebuie sa fie perfect, Mos Craciun cu barba ninsa si celelalte accesorii. Acesta este Craciunul. O haina de sarbatoare care acopera celelalte luni ale anului. Mitul ca totul e perfect, adevarul ca totul e comercial.

Cea mai dureroasa sarbatoare a anului. Tragedia unei lumi intregi care poarta o masca. Dincolo de beteala si de lumanari se ascund lacrimi de singuratate, un obraz zbarcit, o inima franta. Nu trebuie sa fii nici bogat, sarac. Sentimentele nu pun conditii de acest gen. Sarbatorim lumina dar inima ne este cuprinsa de intuneric, de frustrare, de a atinge acel ideal de neatins. Cum pot simti esenta Craciunului? Cum as putea sa nu treaca pe langa mine? Cantam despre dragoste, despre luna cadourilor, luna in care ma uit la cel de langa mine, il vad si daruiesc. Sarbatoarea in care ne tinem cu totii de mana.

Doamne, ce vei aduce nou de acest Craciun? L-ai adus de fiecare data pe Fiul Tau, dar vrem ceva nou. in fiecare an vii cu acelasi cadou, un prunc, culcat in grajd, infasat in scutece. Darul perfect ascuns intr-un loc neinsemnat. Bucuria Craciunului nu este expusa in vitrine frumos aranjate, esenta Craciunului ne va fi niciodata impachetata in hartii stralucitoare. Darul nepretuit va fi ascuns undeva departe, in inima unui copil orfan, in inima unui batran abandonat, pe buzele unui om care a pierdut totul, chiar de Craciun. si in fiecare an vei primi acelasi dar, pana vei intelege ca trebuie sa il primesti.


FINIT SI INFINIT

Timpul tace si trece. Dar mai merita sa ne mai gandim la el? Oare merita sa-l mai bagam in seama? Trece chiar si in timp ce cheltuim timp pentru a vorbi despre el. Cat e de efemer! Timpul te face sa razi, sa plangi, sa ai emotii, sa fii manios. Totul se reduce la limitele sale. Ce minunat ca la Dumnezeu nu exista conceptul de timp, ci doar un prezent continuu, un ACUM infinit, fara inceput. Totul se refera la acum. Noi suntem incadrati intr-o rama, limitati de niste bariere puse de parintii nostri cu mii de ani in urma.

Bariere de timp, de spatiu, limite de cunoastere. Suntem incorsetati, incercuiti, stransi, dar totusi liberi! Ce paradox! O libertate care va fi absoluta cand sufletul se va elibera de limita timpului si mintea va patrunde in vesnicie. Noi nu intram in nefiinta, noi nu trecem in necunoscut. Cerul si pamantul, orizontul, marea si uscatul sunt doar niste repere, sunt doar niste franturi pentru ca ochiul nostru sa poata percepe o farama din ceea ce va urma cand vom fi liberi sa zburam, sa exploram, sa cunoastem ce a fost ascuns de ochii nostri si sa descoperim lucruri pe care mintea nu le poate nici pricepe nici cuprinde.

Ah, praful nu poate deveni dumnezeu si cat de multi se inseala! Dumnezeul nostru ne va rasplati cu ceea ce multi doar imita, dar noi vom vedea cu adevarat.
Cata dezamagire, cata nemultumire, cata cartire! Da, ma lupt sa elimin toate semintele vrasmasului si cel mai greu e sa scap de cartire. E greu sa-mi gasesc multumirea, cand eu nu vreau sa ma limitez la micile lucruri efemere de pe pamant. E greu sa-mi gasesc pacea cand sufletul meu nu e intreg si jumatatea mea pribegeste. E greu sa fiu fericita cand ma simt legata, incapabila de a progresa. E greu sa spun ca sunt implinita cand nu simt acest lucru. E greu sa iubesc cand iubirea parca m-a parasit. Dar nu vreau sa cred in asta.

Toate sunt niste inselatorii. Nu vreau sa le accept si nu vreau sa ma complac, desi mi-e greu sa lupt. Da, e adevarat. Recunosc. Am unele asteptari, doresc intr-adevar ca intr-un segment al vietii mele sa fiu pe deplin satisfacuta si implinita spiritual. Nu voi putea umple niciodata acest gol si nu va fi inlocuit de nimic. Acolo trebuie sa fie Dumnezeu cu mine si eu nu mai sunt eu. Eu sunt un om, un intreg complet format din Is si IsA. Acest intreg trebuie sa aiba aceeasi traiectorie, acelasi traseu, aceleasi scopuri, aceleasi aspiratii. Cele doua jumatati nu pot exista singure, odata ce au fost sudate… de timp.

SE NASTE UN PRUNC

Rasuna obsesiv de 2000 de ani o veste care face inconjurul pamantului. O veste pe care nu o mai aude nimeni, un cantec care e cantat monoton, ale carui versuri profunde sunt spuse cu buzele. Inima nu le aude, sufletul nu le percepe. Mintea e prea ocupata pentru a le patrunde sensul.

Vestesc Calea Domnului!!! Neteziti-i cararile!
Oamenii trec grabiti, strangandu-si mai tare hainele pe trupul zgribulit. Cu privirile plecate si cu ochii obositi cauta sa rezolve ultimele lucruri pentru a incheia un nou an.

S-a nascut Mesia!!! Orasul gri si strazile aglomerate nu au timp. Toti se pregatesc de petrecere. O petrecere bine meritata dupa un an de truda, o noapte in familia, cu prietenii in jurul meselor bogate.

A venit Mesia, Eliberatorul, rascumparatorul! Urechile sunt surde, claxoanele masinilor grabite si tumultul urbei nu lasa loc nici unei abateri de al tinta. Magazinele au portile larg deschise si dincolo se notele cunoscute ale Cd urilor, a fosnetului banilor se aude o voce care se stinge.

Astazi in cetatea lui David S-a nascut un Mantuitor, Hristos Domnul!
Mainile sunt prea ocupate cu plase si bagaje pentru a darui, picioarele prea grabite pentru a se opri, sufletul prea agitat pentru a patrunde mesajul.

Emanuel, Dumnezeu este cu noi
Vocea se stinge. Un glas stins de copil ingenuncheat pe lespedea rece sopteste: Isuse, vino in inima mea.

Ganduri de Craciun – de Emma Domuta