Ceva ce ma framanta: Cunoasterea

[Marcel_Ionut]

Doamne ajuta! De ceva vreme ma framanta ceva, si anume, cum sa fac sa cunosc lucrurile mai in profunzime?

De exemplu ma uit la un film si uneori nu il inteleg pe intregul, sau citesc o carte, si nu reusesc sa ii prin mesajul autorului s.a.m.d

Credeti ca, cunoasterea este data de inteligenta? de varsta inaintata? de incercarile vietii? de numarul cartilor citite? de trairea launtrica a fiecaruia?

Ma uit la unii forumisti si ii admir pentru faptul ca au o exprimare de nota 10, si asta ma face sa imi doresc si mai mult sa pot vorbi elevat. Am o dorinta imensa de a cunoaste, este ceva rau in asta? :)

[cezar_ioan]

Te îmbrăţişez, frate! Cu bucurie!

Dacă îmi permiţi o sugestie (eu, fiind totuşi un ignorant dar îngăduie şi mie o opinie), aş merge mai întâi pe mâna lui Glykis. Ce zicea ea mereu cred că e demn de luat în considerare - studiază cărţile bune, citeşte, pune mintea şi inima la lucru, ca să devii tot mai om. Acum, cât eşti tânăr, că la vârsta mea vei avea multe obligaţii şi nu vei mai avea prospeţimea de azi!

În fine, pune început bun cunoaşterii şi începe cu tine însuţi: cunoaşte-te!
Asta eu cred că se face aşa:
a) implică-te în fapte de viaţă concrete, aşa cum cere starea şi situaţia ta reală, în mediul tău de viaţă; fii activ, asumă-ţi sarcini, dialoghează, împărtăşeşte. Nu lenevi! Nu sta închis, izolat etc. Paralel cu acest proces de implicare concretă în comunitate, caută să iei mereu aminte la tine însuţi, cu onestitate.
b) caută să faci consiliere de orice gen; dacă găseşti un grup de tineri care fac consiliere, sau participă la vreun grup de dezvoltare personală nu contează pe ce temă, intră şi tu! Acolo se fac exerciţii care au ca scop central tocmai cunoaşterea de sine; secundar dezvoltarea de abilităţi pentru relaţiile cu semenii.
c) baza să fie spovedania deasă şi rugăciunea; este uluitor câtă lumină vine în om când se ţine la modul serios, după puteri, de spovedanie şi de lucrarea rugăciunii.

În rest, citeşte! Citeşte şi împărtăşeşete cu alţii care au citit şi ei aceeaşi carte. Scrie, dacă vrei! Încearcă, măcar, un jurnal personal.

Fă-le pe acestea cu răbdare, cu drag, cu inima şi nu doar cu mintea. Şi vei progresa mult, omeneşte măcar... (ceea ce nu-i puţin lucru)

Doamne ajută!

P.S. Dacă am învăţat ceva până azi, cred că aceasta se datorează unui mic secret. Iată-l: întreabă! Învaţă să pui întrebări bune! Insistă pe firul lor! Ani şi ani, reia una şi aceeaşi întrebare! Această obsesionalitate nu e patologică - e însăşi calea cunoaşterii vii şi profunde. Întreabă şi întreabă-te, mereu! Vei cunoaşte fioros, într-o zi... (ai grijă, însă, ce şi mai ales pe cine...)
P.S.2 - permite-ţi luxul să te îndoieşti de multe... Doar de Mila Domnului să nu te îndoieşti! Şi să o cinsteşti, să o lauzi şi să o cânţi, după puterile tale, cu lacrimi de recunoştinţă. Curaj, frate!

În prealabil postat de cezar_ioan

Te îmbrăţişez, frate! Cu bucurie!

Dacă îmi permiţi o sugestie (eu, fiind totuşi un ignorant dar îngăduie şi mie o opinie), aş merge mai întâi pe mâna lui Glykis. Ce zicea ea mereu cred că e demn de luat în considerare - studiază cărţile bune, citeşte, pune mintea şi inima la lucru, ca să devii tot mai om. Acum, cât eşti tânăr, că la vârsta mea vei avea multe obligaţii şi nu vei mai avea prospeţimea de azi!

În fine, pune început bun cunoaşterii şi începe cu tine însuţi: cunoaşte-te!
Asta eu cred că se face aşa:
a) implică-te în fapte de viaţă concrete, aşa cum cere starea şi situaţia ta reală, în mediul tău de viaţă; fii activ, asumă-ţi sarcini, dialoghează, împărtăşeşte. Nu lenevi! Nu sta închis, izolat etc. Paralel cu acest proces de implicare concretă în comunitate, caută să iei mereu aminte la tine însuţi, cu onestitate.
b) caută să faci consiliere de orice gen; dacă găseşti un grup de tineri care fac consiliere, sau participă la vreun grup de dezvoltare personală nu contează pe ce temă, intră şi tu! Acolo se fac exerciţii care au ca scop central tocmai cunoaşterea de sine; secundar dezvoltarea de abilităţi pentru relaţiile cu semenii.
c) baza să fie spovedania deasă şi rugăciunea; este uluitor câtă lumină vine în om când se ţine la modul serios, după puteri, de spovedanie şi de lucrarea rugăciunii.

În rest, citeşte! Citeşte şi împărtăşeşete cu alţii care au citit şi ei aceeaşi carte. Scrie, dacă vrei! Încearcă, măcar, un jurnal personal.

Fă-le pe acestea cu răbdare, cu drag, cu inima şi nu doar cu mintea. Şi vei progresa mult, omeneşte măcar... (ceea ce nu-i puţin lucru)

Doamne ajută!

P.S. Dacă am învăţat ceva până azi, cred că aceasta se datorează unui mic secret. Iată-l: întreabă! Învaţă să pui întrebări bune! Insistă pe firul lor! Ani şi ani, reia una şi aceeaşi întrebare! Această obsesionalitate nu e patologică - e însăşi calea cunoaşterii vii şi profunde. Întreabă şi întreabă-te, mereu! Vei cunoaşte fioros, într-o zi... (ai grijă, însă, ce şi mai ales pe cine...)
P.S.2 - permite-ţi luxul să te îndoieşti de multe... Doar de Mila Domnului să nu te îndoieşti! Şi să o cinsteşti, să o lauzi şi să o cânţi, după puterile tale, cu lacrimi de recunoştinţă. Curaj, frate!

Excelenta postare, domnule profesor. Ati pus punctul pe "i" prin ce ati recomandat fratelui nostru. Eu sunt pe jumatate imbecil, lucru confirmabil de cei ce ma cunosc personal, insa gasesc cunoasterea una din fatetele prismei umanitatii. Cindva ma ducea capul bine de tot, acum sunt idiot. Insa continui sa citesc ce pot si sa discut, chiar si unul ca mine poate inca sa o faca.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Barsaumas

Eu sunt pe jumatate imbecil, lucru confirmabil de cei ce ma cunosc personal, insa gasesc cunoasterea una din fatetele prismei umanitatii. Cindva ma ducea capul bine de tot, acum sunt idiot. Insa continui sa citesc ce pot si sa discut, chiar si unul ca mine poate inca sa o faca.

Dragă, dacă îmi permiţi, de acum te voi numi, cutoată afecţiunea "Frate!".......:)))
(Frate mai mic, mă-înţelegi, întrucât puţin, foarte puţin mai lipseşte, deocamdată, să nu mă găsesc imbecil pe de-a-ntregul.)

În prealabil postat de cezar_ioan

Dragă, dacă îmi permiţi, de acum te voi numi, cutoată afecţiunea "Frate!".......:)))
(Frate mai mic, mă-înţelegi, întrucât puţin, foarte puţin mai lipseşte, deocamdată, să nu mă găsesc imbecil pe de-a-ntregul.)

Domnule profesor, cineva ca dvs. si imbecilitatea, in orice sens si masura, sunt multimi disjuncte. Prefer sa fim frati intru credinta. :) Si da, canonul dat include smerire extrema. Iar "smerire extrema", acum, pentru mine, inseamna inclusiv la a imi vedea eu sinumi timpenia si a face evidenta recunoasterea si de catre cei din jur a imbecilitatii mele. Numai asa pot iesi din mocirla spirituala.

[cezar_ioan]

Frate, ţi-am mai zis şi uite, cu bucurie îţi repet:
- juma de oră de "Doamne Iisuse" în fiecare zi, musai retras în cămara ta (într-un locşor cât de mic, fie şi în baie sau pe holul blocului în debara, numai să ai linişte deplină), fără stimuli externi sâcâitori şi nici interni (fără gânduri de hulă, nemulţumiri, mânieri etc.); de preferinţă seara ori noaptea - care e momentul cel mai bun pentru lucrarea rugăciunii; musai cu ochii pe păcatele zilei sau/şi pe cele mai vechi, cugetînd şi văzînd grozăvia lor - de aici lacrimi şi multă căinţă apoi, relativ prompt, primeşti mângâiere mare şi daruri, unele de nespus...;
- niscaiva post, după puteri;
- lectură zilnică, o pericopă măcar din Scriptură;
- o pagină-două din Vieţile Sfinţilor ori din altă carte ziditoare de suflet;
- spovedanie deasă;
- Sfânta Liturghie;
- de se poate, mare ar fi darul: Împărtăşania!
- milostenie.

Asta-i tot.
Oare tu, care eşti mai tânăr şi mai instruit decât mine, care te bucuri de o companie atât de blândă şi frumoasă cu aproapele tău, care nu ai atâtea scârbe ca mine, oare tu nu vei reuşi? Aproape că reuşesc eu, bietul. Cum să nu apuci şi tu măcar cât mine?

Hai, scoală! Osu la treabă şi nu te mai necăji singur, te rog.... (Tare mă superi uneori, supărare frăţească, mâhnire, cu aburiri de ochi cu toate, iartă-mă că-ţi zic...)

În prealabil postat de cezar_ioan

Frate, ţi-am mai zis şi uite, cu bucurie îţi repet:
- juma de oră de "Doamne Iisuse" în fiecare zi, musai retras în cămara ta (într-un locşor cât de mic, fie şi în baie sau pe holul blocului în debara, numai să ai linişte deplină), fără stimuli externi sâcâitori şi nici interni (fără gânduri de hulă, nemulţumiri, mânieri etc.); de preferinţă seara ori noaptea - care e momentul cel mai bun pentru lucrarea rugăciunii; musai cu ochii pe păcatele zilei sau/şi pe cele mai vechi, cugetînd şi văzînd grozăvia lor - de aici lacrimi şi multă căinţă apoi, relativ prompt, primeşti mângâiere mare şi daruri, unele de nespus...;
- niscaiva post, după puteri;
- lectură zilnică, o pericopă măcar din Scriptură;
- o pagină-două din Vieţile Sfinţilor ori din altă carte ziditoare de suflet;
- spovedanie deasă;
- Sfânta Liturghie;
- de se poate, mare ar fi darul: Împărtăşania!
- milostenie.

Asta-i tot.
Oare tu, care eşti mai tânăr şi mai instruit decât mine, care te bucuri de o companie atât de blândă şi frumoasă cu aproapele tău, care nu ai atâtea scârbe ca mine, oare tu nu vei reuşi? Aproape că reuşesc eu, bietul. Cum să nu apuci şi tu măcar cât mine?

Hai, scoală! Osu la treabă şi nu te mai necăji singur, te rog.... (Tare mă superi uneori, supărare frăţească, mâhnire, cu aburiri de ochi cu toate, iartă-mă că-ţi zic...)

Va multumesc, domnule profesor. Incep de astazi. Aveti dreptate: chiar trebuie sa pun osul la munca.

Salut Marcel,nu este nimic gresit sa iti doresti cunoasterea,este o inclinatie naturala a fiintei umane,una dintre cele mai frumoase.Totusi trebuie sa studiezi cu metoda,ordonat,sa perseverezi cu tenacitate si modestie,sa nu iti fie rusine sa intrebi sau sa ceri sfatul si mai ales sa ai rabdare cu tine.Pana si celor mai luminati oameni le-a trebuit timp pentru a-si maturiza convingerile si de multe ori drumul cunoasterii se intinde pe tot parcursul vietii.Mai important decat orice este sa-l asezi in centrul dorintei si drumului pe care iti doresti sa mergi pe Dumnezeu caci de la EL pleaca toata adevarata cunoastere si doar in EL este implinita.Fie ca EL sa iti mereu alaturi si sa-ti lumineze mintea.

[glykys]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Doamne ajuta! De ceva vreme ma framanta ceva, si anume, cum sa fac sa cunosc lucrurile mai in profunzime?

De exemplu ma uit la un film si uneori nu il inteleg pe intregul, sau citesc o carte, si nu reusesc sa ii prin mesajul autorului s.a.m.d

Credeti ca, cunoasterea este data de inteligenta? de varsta inaintata? de incercarile vietii? de numarul cartilor citite? de trairea launtrica a fiecaruia?

Ma uit la unii forumisti si ii admir pentru faptul ca au o exprimare de nota 10, si asta ma face sa imi doresc si mai mult sa pot vorbi elevat. Am o dorinta imensa de a cunoaste, este ceva rau in asta? :)

Draga Marcel Ionut, pe mine ma bucura foarte tare mesajul acesta al tau.
Poate ca ti-ai descoperit un talant si trebuie sa il inmultesti :).
Cunoasterea e si ea o parte a chipului lui Dumnezeu din om si eu personal consider ca, si prin cultivarea ei, poti ajunge la asemanarea cu Dumnezeu. Fireste, nu exclusiv, deoarece cunoasterea singura nu inseamna mantuire, dar e de mare ajutor in viata, e sprijin si mangaiere pentru cel care o poseda si pentru cei din jurul lui. Omul e o fiinta tare limitata, dar avand acces la cunoastere, si le depaseste cumva, poate ca acesta este motivul pentru care multi oameni inteligenti sunt atat de mandri se ei. Insa sa stii tu ca aceasta cunoastere poate sa si smereasca, deoarece, cu cat cunosti mai multe lucruri, cu atat iti dai seama ca sunt infinit mai multe lucruri pe care nu le cunosti. Eu personal cred ca orice forma de cunoastere e, de fapt, o tindere spre cunoasterea lui Dumnezeu. Spre exemplu, un om care cunnoaste tainele universului, un biolog, un fizician, poftim, patrunde in tainele pe care le-a creat Dumnezeu si ii poate simti urmele in domeniul pe care il studiaza.
Am vazut ieri la discovery niste cercetatori care studiau o specie de lilieci - mie mi se pareau niste creaturi scarboase - dar ei, in afara faptului ca ii gaseau extrem de frumosi, au descifrat si rolul acelei mici colonii in padure: prin faptul ca se hraneau cu fructe, contribuiau la imprastierea semintelor in zona, deci asigurau dezvoltarea florei. Priveam fata exaltata a cercetatorului, cum studia atent un liliac. Era atat de exaltat, il considera atat de frumos, iar mie mi se parea atat de scarbos! Abia cand i-a dat drumul din maini, indemnandu-l sa mearga sa isi caute hrana, a enuntat si concluzia privind rolul acestor animale. Si mi-am zis ca acest cercetator e un om fericit. Nu atat pentru ca se vedea pe fata lui, ca era in compania liliecilor, fapt care parea sa ii aduca niste bucurii deosebite, dar pentru ca gasise o explicatie care, pe mine, om in fata TV-ului, m-a facut sa ma minunez de marea pricepere a lui Dumnezeu, care a creat pana si liliecii si i-a pus in acel loc cu un scop anume. Si atunci am inteles eu ca perspectiva cercetatorului, care socotea acei lilieci mari frumuseti, este cea corecta, si nu a omului "profan". O creatura a lui Dumnezeu care isi indeplineste menirea pentru care a fost creata nu poate fi decat frumoasa, chiar daca arata ... ca un liliac.

Pe altul il cuprinde exaltarea cand gaseste /vede o piatra / o forma de civilizatie de acum doua mii de ani, pentru ca merge pe firul istoriei si descopera credintele si formele de manifestare ale oamenilor care au creat-o. Altul isi gaseste bucuria in studierea textelor vechi sau in cititul cartilor, pentru ca acestea ii vorbesc despre oamenii de altadata, in care are nevoie sa se regaseasca, pentru a intelege cine este, de unde vine, incotro se indreapta si ce rost are el pe lume. Cred ca acesta este, pana la urma, rostul acestor stiinte umaniste - filologia, istoria, arheologia, psihologia, de ce nu... O sa zici ca tu stii deja raspunsul la aceste intrebari din ceea ce zice teologia, dar daca ai acest talant, ar fi pacat sa il ingropi, asa cum a facut omul din pilda.

Cunoasterea se pune in slujba celuilalt, aduce roade bune - ca orice talant - dar trebuie multa munca si sacrificiu de sine (chiar si material) ca sa o cultivi, se realizeaza prin educatie si prin experienta (deci si teorie si practica) si nu ii vezi fundul niciodata, pentru ca doar Dumnezeu e atoatecunoscator. Si cu cat cunosti mai multe, cu atat iti dai seama ca stii putine, deci cu atat doresti sa cunosti mai mult :).

Acum... in ceea ce priveste literatura, ca sa intelegi corect mesajul unei carti, iti trebuie, in primul rand, experienta lecturii. Cu cat citesti mai multe carti, cu atat intelegi mai bine. Acum, sunt mai multe feluri de citire, mai multe sensuri si mai multi cititori - pentru asta iti recomand sa il citesti pe Umberto Ecco, "Lector in fabula". O opera literara nu are niciodata un singur mesaj. Asta e si frumusetea lecturii, ca daca o sa citim mai multi aceeasi carte, o sa ii gasim fiecare semnificatii diferite :). Mai ales daca e o capodopera. Daca e o carte de duzina, cu intentii propagandistice, o sa intelegem cu totii acelasi lucru. Acum, daca esti cititor specializat si nu citesti doar pentru delectare si chiar te intereseaza ce a vrut sa spuna cautorul X in cartea Y si nu ce iti spune tie, daca faci o cercetare serioasa, trebuie, in primul rand, sa cunosti contextul in care a fost scrisa cartea. Trebuie sa stii caracteristicile curentului literar in care se incadreaza opera, sa cunosti viata, educatia, optiunile literare si politice autorului, evenimentele sociale si politice care au avut loc atunci, sa fi citit si celelalte opere ale autorului si ce s-a mai scris in acea perioada, trebuie sa ii cunosti receptarea... o serie intreaga de elemente, pe care trebuie apoi sa le pui in conexiune. Cu asta se ocupa literatura, dar, deh, e mai usor sa memorezi comentariile pe care le-au facut unii. Si... chiar si asa, uneori nu ajungi la "ce a vrut sa zica autorul". Orisicum, iti spun din start ca incercarea de a sti "ce a vrut sa zica autorul" e una reductionista, multe opere au depasit intentia autorului si au capatat sensuri si interpretari noi, in functie de epoca.


E un exemplu celebru in literatura universala, in care nu stim cu exactitate care au fost intentiile autorului: "Don Quixote de la Mancha" scrisa de Cervantes inn puscarie. Don Quixote e un batran care s-a hranit toata viata cu romane cavaleresti, pana cand a luat decizia sa se comporte in viata reala ca un cavaler. Calare pe o martoaga, pe care el o considera calul din poveste, insotit de un taran pe care il facuse scutierul lui, se lupta cu morile de vant, pe care le vede ca pe niste uriasi, si e indragostit de o taranca, pe care el o socoteste o frumoasa domnita. Unii au citit si citesc romanul ca fiind o parodie a cartilor cavalaresti si a impactului negativ pe care il are fictiunea in viata omului, don Quixote ca prototipul idealistului nebun. De fapt, asta scrie Cervantes in prefata. Altii - si cred ca asta e interpretarea cea mai rodnica azi - vad exact invers: don Quijote este un personaj inzestrat cu toate personajele cavaleresti, care doar simuleaza ca e nebun si prefera sa fie anarhist intr-o lume care si-a pierdut orice reper. Altii vad opera ca o satira a vremurilor contemporane si o incercare a lui Cervantes de a se opune propagandei catolice si Inchizitiei spaniole si ca prefata aceea in care indica sensul de lectura a cartii este o incercare voalata de a se pune la adapost de autoritati. Oricum, cartea a avut un mare succes inca de la aparitie.

O alta carte care a avut un destin interesant a fost "Coliba unchiului Tom", de H. Beecher Stowe. Cred ca se citeste la varsta copilariei si e, al prima vedere, o poveste dulceaga despre niste sclavi buni tratati rau de stapanii lor. Romanul a fost scris insa in 1852 de o femeie pastor, in contextul crizei abolitioniste din America si a fost atat de popular, incat a avut partea lui la declansarea razboiului civil din America, in urma caruia sclavia negrilor a fost abolita :).


Da, cunoasterea e data si de inteligenta, si de educatie, si de varsta, si de incercarcile vietii, si de numarul de carti citite, si de trairea launtrica a fiecaruia. Pentru o exprimare corecta si elevata trebuie sa citesti cat mai mutle carti, pentru ca asa ti se imbogateste vocabularul :). Orisicum, trebuie sa stii ca intr-un fel se vorbeste, in altul se scrie o scrisoare amicala, in altul o postare forumistica, in altul o teza de doctorat :).

Eu ti-as recomanda sa citesti cat mai mult si sa iti dai bacul, daca nu l-ai dat inca. Apoi vei decide ce anume vei face in viata, ce drum vei alege, in care sa iti cultivi aceasta pasiune a ta si sa o pui in folosul semenilor.
A, mai e ceva ce ai putea face: incearca sa iei legatura cu oameni de la care ai putea invata ceva, care au mai multa experienta decat tine si care sunt cunoscatori intr-un domeniu anume. Cursurile de la facultate stiu ca sut publice. Daca in orasul tau ai o facultate, poti cere voie profesorului titular sa asisti la un anumit curs :).

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Doamne ajuta! De ceva vreme ma framanta ceva, si anume, cum sa fac sa cunosc lucrurile mai in profunzime?

De exemplu ma uit la un film si uneori nu il inteleg pe intregul, sau citesc o carte, si nu reusesc sa ii prin mesajul autorului s.a.m.d

Credeti ca, cunoasterea este data de inteligenta? de varsta inaintata? de incercarile vietii? de numarul cartilor citite? de trairea launtrica a fiecaruia?

Ma uit la unii forumisti si ii admir pentru faptul ca au o exprimare de nota 10, si asta ma face sa imi doresc si mai mult sa pot vorbi elevat. Am o dorinta imensa de a cunoaste, este ceva rau in asta? :)

E foarte simplu frate intru suferinta !

Gusta din pomul cunoasterii.

Si apoi vei muri. Punct.