Pozitia parintelui Cleopa la Bisericile Ortodoxe pe stil vechi

[mihailt]

Daca a fost buna aceasta masura sau nu Dumnezeu va judeca.
Eu cred ca nu are mare importanta pentru mantuire,cum tii calendarul daca e cel indreptat sau cel neindreptat.
Parintele Cleopa nu a mintit deloc.
Dupa cum zice parintelui Cleopa staretului sau parintelui Ioanichie Moroi i s-au aratat in vazduh trei Sfinti imbracati arhiereste care semanau cu Sfintii trei ierarhi si i-au zis:
"- Ioanichie, de ce te indoiesti si nu faci ascultare? Nu stii ca neascultarea moarte lucreaza? Sau nu ai citit ca este mai mare ascultarea decat jertfa? Deci asculta de cei mai mari, ca nu vei raspunde tu de indreptarea calendarului!"
http://www.crestinortodox.ro/carte-9...ichie-moroi-10


Este minunea cu serpii Maicii Domnului care vin dupa calendarul indreptat.
Cred ca inainte de a se indrepta calendarul veneau dupa calendarul neindreptat.
La Patriarhia Ierusalimul Sfanta Lumina o coboara Dumnezeu cand se roaga patriarhul crestin ortodox al Ierusalimului.A coborat-o o data si cand nu a fost Sfintele Pasti,un pic mai tarziu,cand patriarhul crestin ortodox a fost scos de cavalerii de ii inselasera duhurile rele,care au adus pe arhierei BC sa se roage.Acestia vazand ca nu vine Sfanta Lumina au pus sa aduca pe patriarhul crestin ortodox sa se roage.
Cum s-a rugat patriarhul crestin ortodox de atunci Dumnezeu Iisus Hristos a pogorat Sfanta Lumina.
Din "Ne vorbeste parintele Cleopa" volumul 14,capitolul "Sfanta Lumina- Marturie pentru dreapta credinta":
"Când s-au fâcut cele opt cruciade, pornite de la Apus, sa cucerească Sfântul Mormânt de la turci, a reuşii Godefroy de Bouillon prima cruciadă şi alţii, că a avut armata, s-au unit cavalerii francezi, cavalerii teutoni, cavalerii de Malta, spanioli, toate popoarele şi au pornit o cruciadă mare contra turcilor. Şi într-adevăr au bătut pe turci şi au luat Mormântul Domnului. Şi atunci catolicii dacă l-au ocupat ei, că toate ţările din Occident sunt catolice, au zis: „Noi am scos Ierusalimul din robia turcilor. De acum este al nostru".
Catolicii au facut multe cât au stat acolo. Vezi la mormântul Maicii Domnului câte trepte au făcut, au făcut biserica Rotonda, au făcut multe mănăstiri catolice în jurul Ierusalimului, tot în numele lui Hristos, dar pe ortodocşi i-au dat deoparte. A venit vremea să ajunga la Pasti.
A venit lumea de pe lume, căci catolicii sunt mai mulţi ca noi, au venit să vada Sfânta Lumina, Pe patriarhul nostru cu toţi preoţii i-au dus la Mănăstirea Sfântului Sava, la 30 de km de Ierusalim, şi i-au închis acolo. „Staţi şi slujiţi voi aici, ortodocşii, n-aveţi ce căuta la Mormântul lui Hristos!"
Şi a slujit patriarhul latin înconjurat de cardinali, de preoţi şi a făcut rugăciune la Mormântul Domnului. Şi când a fost vorba de înviere, au cântat şi ei „învierea Ta, Hristoase...", dar nici un semn. Impăratul fiind de faţa a zis: „Eu am fost anul trecut aici şi lumina a venit la ortodocşi, de ce n-a ieşit şi la voi?" Şi au slujit pana dimineaţă, şi nici un semn.
- Unde-i patriarhul ortodox?
- A fost ordin de la măria ta sa-l ducem la Sfântul Sava. E acolo cu preoţii.
- Duceţi-vă şi aduceţi pe patriarhul ortodox inapoi, că eu vreau să vad Sfânta Lumină si adevărul, doar e Pastele acum, a inviat Hristos.
Au adus pe patriarh de la mănăstirea Sfântului Sava numai cu şapte preoţi Ceilalţi s-au temut să vină, credeau că-i omoară .Dar patriarhul a zis:
- Cum a da Dumnezeu. Hai, fiilor, ne cheamă împăratul, că a venit cu scrisoare.
Au adus pe patriarhul loachim cu şapte preoţi şi i-au zis:
- Părinte, n-a venit Sfânta Lumină. Uite, ai noştri slujesc de aseară, şi este dimineaţă acum.
Patriarhul a zis:
- Dă, măria ta, dacă n-a venit, noi nu ştim de ce.
Se temea să spună. Se gândea: „Poate ne-a chemat să ne ispitească". Şi a zis:
- Dacă n-a venit, nu-i voia Domnului, noi nu stim de ce.
-Părinţilor, dar vine Ia voi Sfanta Lumină?
- Noi credem la Dumnezeu că vine. Că totdeauna a venit, dar eu acum sunt numai cu şapte preoţi, ca lumea s-a imprăştiat, s-a dus in toate partile.
-Ia slujeste Sfintia Ta!
Şi s-a îmbrăcat patriarhul ortodox. Era dimiţa pe la ora nouă, a doua zi, şi au intrat direct la Sfântul Mormânt şi a început slujba Invierii direct. Şi când a zis "Invierea Ta. Hristoase..." gata, a venit Sfânta Lumină, s-au aprins toate candelele, patriarhul a luai Sfânta Lumină şi a dat imparatulului. Impăratul a spus: „Chiar Imperiul latin daca rămâne, la Mormântul Domnului să rămână ortodocşi, că numai la ei vine Sfânta Lumină!""

[Antoni0]

În prealabil postat de mihailt

Daca a fost buna aceasta masura sau nu Dumnezeu va judeca.
Eu cred ca nu are mare importanta pentru mantuire,cum tii calendarul daca e cel indreptat sau cel neindreptat.
Parintele Cleopa nu a mintit deloc.
Dupa cum zice parintelui Cleopa staretului sau parintelui Ioanichie Moroi i s-au aratat in vazduh trei Sfinti imbracati arhiereste care semanau cu Sfintii trei ierarhi si i-au zis:
"- Ioanichie, de ce te indoiesti si nu faci ascultare? Nu stii ca neascultarea moarte lucreaza? Sau nu ai citit ca este mai mare ascultarea decat jertfa? Deci asculta de cei mai mari, ca nu vei raspunde tu de indreptarea calendarului!"
http://www.crestinortodox.ro/carte-9...ichie-moroi-10

Dupa faptele lor ii vei cunoaste...

Ce a adus schimbarea calendarului? A adus bine Ortodoxiei? A adus unitate? Eu vad doar dezbinare. Si nu'ti trebuie multa scoala pentru a intelege legatura dintre introducerea noului calendar si ecumenismul! Citeste din nou toate materialele din mesajul meu anterior!

Cum nu a mintit Parintele? Daca ti-am aratat negru pe alb ca ce a zis nu e adevarat tu'mi zici ca defapt nu e asa. Nu esti sincer!

Este minunea cu serpii Maicii Domnului care vin dupa calendarul indreptat.

E posibil sa fie minune, e posibil sa fie si inselare! Si la Lourdes sunt minuni...

Cred ca inainte de a se indrepta calendarul veneau dupa calendarul neindreptat.
La Patriarhia Ierusalimul Sfanta Lumina o coboara Dumnezeu cand se roaga patriarhul crestin ortodox al Ierusalimului.A coborat-o o data si cand nu a fost Sfintele Pasti,un pic mai tarziu,cand patriarhul crestin ortodox a fost scos de cavalerii de ii inselasera duhurile rele,care au adus pe arhierei BC sa se roage.Acestia vazand ca nu vine Sfanta Lumina au pus sa aduca pe patriarhul crestin ortodox sa se roage.
Cum s-a rugat patriarhul crestin ortodox de atunci Dumnezeu Iisus Hristos a pogorat Sfanta Lumina.
Din "Ne vorbeste parintele Cleopa" volumul 14,capitolul "Sfanta Lumina- Marturie pentru dreapta credinta":
"Când s-au fâcut cele opt cruciade, pornite de la Apus, sa cucerească Sfântul Mormânt de la turci, a reuşii Godefroy de Bouillon prima cruciadă şi alţii, că a avut armata, s-au unit cavalerii francezi, cavalerii teutoni, cavalerii de Malta, spanioli, toate popoarele şi au pornit o cruciadă mare contra turcilor. Şi într-adevăr au bătut pe turci şi au luat Mormântul Domnului. Şi atunci catolicii dacă l-au ocupat ei, că toate ţările din Occident sunt catolice, au zis: „Noi am scos Ierusalimul din robia turcilor. De acum este al nostru".
Catolicii au facut multe cât au stat acolo. Vezi la mormântul Maicii Domnului câte trepte au făcut, au făcut biserica Rotonda, au făcut multe mănăstiri catolice în jurul Ierusalimului, tot în numele lui Hristos, dar pe ortodocşi i-au dat deoparte. A venit vremea să ajunga la Pasti.
A venit lumea de pe lume, căci catolicii sunt mai mulţi ca noi, au venit să vada Sfânta Lumina, Pe patriarhul nostru cu toţi preoţii i-au dus la Mănăstirea Sfântului Sava, la 30 de km de Ierusalim, şi i-au închis acolo. „Staţi şi slujiţi voi aici, ortodocşii, n-aveţi ce căuta la Mormântul lui Hristos!"
Şi a slujit patriarhul latin înconjurat de cardinali, de preoţi şi a făcut rugăciune la Mormântul Domnului. Şi când a fost vorba de înviere, au cântat şi ei „învierea Ta, Hristoase...", dar nici un semn. Impăratul fiind de faţa a zis: „Eu am fost anul trecut aici şi lumina a venit la ortodocşi, de ce n-a ieşit şi la voi?" Şi au slujit pana dimineaţă, şi nici un semn.
- Unde-i patriarhul ortodox?
- A fost ordin de la măria ta sa-l ducem la Sfântul Sava. E acolo cu preoţii.
- Duceţi-vă şi aduceţi pe patriarhul ortodox inapoi, că eu vreau să vad Sfânta Lumină si adevărul, doar e Pastele acum, a inviat Hristos.
Au adus pe patriarh de la mănăstirea Sfântului Sava numai cu şapte preoţi Ceilalţi s-au temut să vină, credeau că-i omoară .Dar patriarhul a zis:
- Cum a da Dumnezeu. Hai, fiilor, ne cheamă împăratul, că a venit cu scrisoare.
Au adus pe patriarhul loachim cu şapte preoţi şi i-au zis:
- Părinte, n-a venit Sfânta Lumină. Uite, ai noştri slujesc de aseară, şi este dimineaţă acum.
Patriarhul a zis:
- Dă, măria ta, dacă n-a venit, noi nu ştim de ce.
Se temea să spună. Se gândea: „Poate ne-a chemat să ne ispitească". Şi a zis:
- Dacă n-a venit, nu-i voia Domnului, noi nu stim de ce.
-Părinţilor, dar vine Ia voi Sfanta Lumină?
- Noi credem la Dumnezeu că vine. Că totdeauna a venit, dar eu acum sunt numai cu şapte preoţi, ca lumea s-a imprăştiat, s-a dus in toate partile.
-Ia slujeste Sfintia Ta!
Şi s-a îmbrăcat patriarhul ortodox. Era dimiţa pe la ora nouă, a doua zi, şi au intrat direct la Sfântul Mormânt şi a început slujba Invierii direct. Şi când a zis "Invierea Ta. Hristoase..." gata, a venit Sfânta Lumină, s-au aprins toate candelele, patriarhul a luai Sfânta Lumină şi a dat imparatulului. Impăratul a spus: „Chiar Imperiul latin daca rămâne, la Mormântul Domnului să rămână ortodocşi, că numai la ei vine Sfânta Lumină!""

Ce vrei sa zici cu asta? Ti-am aratat ca Sfanta Lumina vine numai de Pastele Ortodox calculat dupa pascalia alexandrina? Nu inteleg de ce vrei sa distorsionezi discutia.

[Antoni0]

Uite un material despre ascultare luat de pe site-ul Mitropoliei Slatioara:

Mai de preţ este adevărul rostit în cuvinte puţine şi simple, decât miile de discursuri retorice şi împodobite, care vin să îmbrace minciuna. Cel mai profund sentiment de dragoste faţă de fratele tău, este acela de a-i spune adevărul” – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul; „Că legea prin Moise s-a dat; iar darul şi adevărul prin Iisus Hristos s-au făcut” (Ioan 1,17). Pe măsură ce „înţelepţii pescari de suflete” se vor îndepărta şi ei de la adevăr, nesocotind porunca Apostolului: „Staţi (…) încingându-vă mijlocul vostru cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu zaua dreptăţii” (Efeseni 6,14), omenirea se va asemăna unei case zidite pe temelie de nisip. Lipsită de podoaba binecuvântată a adevărului, ea va fi lovită de viforul minciunii, care o va risipi degrabă. Columna sufletească a Ortodoxiei este primejduită de duhul minciunii, înveşmântat cu măiestrie în haina adevărului. Când acest duh al minciunii va reuşi să devină stăpân în matca adevărului, duhul adevărului va fi scos afară. Însă, lepădând minciuna, să grăim adevărul fiecare către aproapele lui. Deşi este un cuvânt destul de neclar pentru un om care trăieşte departe de Dumnezeu, ascultarea este o noţiune cu o semnificaţie deplină pentru un credincios, care ştie că, atunci când este lucrată, ea se ridică la nobleţea de virtute duhovnicească, fiind în stare să îl mântuiască pe om. Nu în zadar, în mediul monahal se foloseşte expresia „sfânta ascultare”. În momentul tunderii în monahism, călugării se făgăduiesc a trăi până la moarte sub jugul cel uşor al ascultării faţă de stareţ şi de obşte. În rânduiala săvârşirii sfintei Taine a Cununiei, se spune că femeia trebuie să se plece întru toate bărbatului, iar la Sfântul Botez, toţi ne facem mădulare ale lui Hristos, făgăduind a asculta de glasul Bisericii, întocmai ca nişte fii credincioşi. Iată deci că ascultarea este o piatră tare, care stă la temelia întregii noastre vieţi creştineşti.

Ascultare – dar faţă de cine?
Ascultarea faţă de Biserică nu presupune abuz de autoritate din partea întâistătătorilor Bisericii, aşa cum spun „predicatorii” sectari ce au împânzit România, în căutare de prozeliţi naivi. Este adevărat că uneori, sub pretextul ascultării, s-au comis şi multe lucruri greşite, în contradicţie cu poruncile Evangheliei, care îndeamnă la ascultare şi supunere faţă de mai marii poporului şi ai Bisericii. Porunca Sfinţilor Apostoli este aceea de a ne teme şi a ne supune mai mult lui Dumnezeu decât oamenilor, care distorsionează cuvântul lui Dumnezeu, transformându-se în „piatră de poticnire şi stâncă de sminteală” (I Petru 2, 8), pentru cei aflaţi în căutarea adevărului. A accepta confortul psihologic al ideilor gata-făcute, al şabloanelor bisericeşti puse pe umerii oamenilor în numele ascultării faţă de cei care le-au emis, nu este o ascultare în Duhul lui Dumnezeu. Porunca ce vine de la Dumnezeu către oameni este aceea care îţi lasă libertatea de a gândi, adică oferă liberul arbitru asupra deciziei, umplându-ţi inima de înţelepciune dumnezeiască, fiindcă este făcută în duhul dragostei, al păcii şi al adevărului. Însă ascultarea oarbă, fără discernământ, care trebuie îndeplinită de frica sabiei - aceasta nu mai este de la Dumnezeu, ci de la tatăl minciunii, care este diavolul. Sub deviza acestei false „ascultări”s-au încălcat, de multe ori, graiurile apostoleşti şi cele ale Sfinţilor Părinţi; au fost ruinate zeci de biserici, au fost torturaţi oameni nevinovaţi, exilaţi, ori supuşi unui regim de înfometare, iar apoi ucişi. În numele „ascultării” s-a trecut peste glasul conştiinţei şi oamenii au devenit simple marionete, care au refuzat să mai gândească. Mulţi au folosit numai puterea braţului lor spre îndeplinirea ordinelor care se aliniau mai mult unei mentalităţi militare. Unii şi-au liniştit cugetele, spunându-şi că fac ascultare, iar alţii s-au revoltat.
Ordinele nu se discută, ci se execută – cu această deviză se doreşte a se acoperi vina multor greşeli. Dar oare de ce nu spunem la fel, atunci când suntem puşi în faţa poruncilor lui Dumnezeu? Acestea nu sunt nişte porunci de căpătâi pentru cei care cred în Dumnezeu? Oare nu sunt ele mai presus decât poruncile tiranilor, care stăpânesc pe pământ? Nu ar trebui să ne oprim pentru o clipă, să cercetăm dacă nu cumva poruncile oamenilor se împotrivesc poruncilor lui Dumnezeu? Şi, dacă se împotrivesc atunci pe care alegem să le săvârşim? Pe cele rele ale oamenilor, sau pe ale lui Dumnezeu? Mai ales că avem poruncă: „să nu daţi ascultare basmelor iudaiceşti şi poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr” (Tit 1, 14).

Ascultarea se face până la erezie sau abatere dogmatică, şi niciun pas dincolo
Ascultarea creştină este posibilă doar cu condiţia iubirii, pentru care a zis Mântuitorul: „Cel ce Mă iubeşte pe Mine, ascultă cuvintele Mele”. Astfel, ascultarea devine o expresie şi o dovadă a iubirii, şi devine raţională (adică nu este dobitocească) numai atunci când este făcută în duhul evanghelic, urmând calea Sfinţior Părinţi - cale ce duce către Dumnezeu. Atunci când ascultarea o facem din duhul fricii şi al temerii, acest lucru este o expresie a animalităţii din noi şi este proprie doar celor necuvântătoare şi robilor. Ascultarea în Duhul lui Dumnezeu nu înseamnă a tăcea atunci când trebuie să vorbim că: „Zic vouă, de vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19,40). Ascultarea nu înseamnă supunere oarbă faţă de vreo poziţie nedreaptă - fie ea canonică, dogmatică sau morală. În acest caz, tăcerea ne osândeşte, căci tăcând ne facem părtaşi celor care propovăduiesc nedreptatea canonică, dogmatică sau morală. Cine tace şi pleacă capul în faţa neadevărului, moare de fiecare dată când o face; cine vorbeşte şi ţine capul sus, moare o singură dată! A nu tăcea şi a nu pleca capul în faţa neadevărului este o virtute, iar aceasta nu în sensul lipsei de smerenie, ci în sensul de a apăra adevărul. A tăcea atunci când cineva îţi impune o minciună, este totuna cu a primi minciuna şi a fi de acord cu ea, iar aceasta este un păcat; şi plata păcatului este moartea duhovnicească. Mântuitorul a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6). De aici, reiese clar cine este Adevărul. Deci cine tace şi nu apară Adevărul, acela Îl trădează. A ţine capul sus, nu în sensul mândriei - ci în sensul verticalităţii, înseamnă a fi de partea Celui care a împăcat şi a refăcut legatura pe verticală dintre om şi Dumnezeu. În acest caz se moare o singură dată, şi de cele mai multe ori, muceniceşte. Se moare trupeşte şi se înviază sufleteşte...

[Antoni0]

continuare ...

„Trebuie a asculta pre Dumnezeu mai mult decât pre oameni” (Fapte 5, 29)
Vrednicul de pomenire părintele sârb, Iustin Popovici, spune că este foarte important ca cel credincios să deosebească stapânirea de silnicie. Acolo unde trăirea creştină şi viaţa evanghelică este nedorită de către stăpânirea lumească a locului, sau este chiar prigonită, acolo nu avem de-a face cu stăpâniri, ci cu silnicii. Iar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească şi să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, înseamnă că nu avem de-a face cu o Biserică adevărată, ci cu o desfrânată apocaliptică, ce îşi vinde fiii întunericului. Iar reprezentanţii acestei mincinoase „biserici” - oare mai sunt ei reprezentanţii apostoliceşti ai Bisericii?Desigur, ei se îndreptăţesc în acest caz cu aşa-zisa „iconomie” bisericească (care la ei a devenit o regulă general valabilă); dar acest lucru nu înseamnă altceva, decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu şi Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur şi simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.
Faptul că o poruncă este elaborată de un ierarh sau de către un sinod bisericesc, acest lucru nu înseamnă că ea este şi justă în acelaşi timp, ci fiecare dintre cei ce se vor supune acestei porunci sunt datori a cerceta, dacă ceea ce i se porunceşte vine de la Dumnezeu spre mântuirea lor, sau de la cel ce seamănă neghina, spre pierzarea lor. Aşa au stat lucrurile în jurul anilor 1923-1924. Porunca sinodului tâlhăresc din Constantinopol, prin care se introducea calendarul gregorian (aşa-zisul calendar iulian „corectat”) în uzul bisericii a fost primită fără împotrivire de mulţi credincioşi, care au fost lipsiţi de discernământ şi nu au analizat-o câtuşi de puţin. Dacă acest nou papă „infailibil”- patriarhul Miron Cristea - a zis că e bună introducerea calendarului, mulţi au adormit liniştiţi pe baricadele nepăsării, înghiţind minciuna fără să o mestece. Pentru conştiinţa lor searbădă şi depărtată de Dumnezeu, în balanţa de stânga cântărea prea mult autoritatea patriarhului şi a sinodului acelui timp, despre care Octavian Goga spunea: „Prea laicizaţi; dezbrăcaţi de cele duhovniceşti, aceşti episcopi nu au mai avut nimic din acel fluid miraculos, care întreţine necontenit fiorul mistic al credinţei. Printre ei, Miron Cristea apărea un ins cu oarecare atribuţii, exploatat de către Maniu, care pe lângă întărirea lui, l-a împins şi la acte nesăbuite împotriva Bisericii Ortodoxe, cum a fost chestiunea calendarului şi desfiinţarea Ministerului de Culte”. (Octavian Goga, „Poezii, Proză”, Ed.a 2-a, Bucureşti, edit. Doina, 2001, pag. 107-110).
Atunci când unii au luat atitudine împotriva hotărârii samavolnice a patriarhului Miron Cristea, ei au fost numiţi neascultători, iar pentru acest lucru au avut mult de suferit. În fapt, „vina” lor era că ei nu se supuneau unei porunci care de fapt voia să îi smulgă din sânul adevăratei Biserici Ortodoxe, şi să îi adune într-un staul străin, al cărui păstor era un năimit, în persoana greco-catolicului Miron Cristea, ajuns în fruntea Bisericii din România! ... „Îi lipsea, mai întâi, un crez religios bine determinat. Viaţa lui, prin toate manifestările ei, trăda la tot pasul, nu numai absenţa completă a unei însetoşări după Dumnezeu, dar şi o necontestată notă de frivolitate, profund dezagreabilă. Îi lipsea o orientare culturală serioasă, care să-i dea posibilitatea ca, în atitudini intelectuale, să poată umplea golurile morale. Singurele calităţi de duzină erau un fizic de oarecare distincţie şi netăgăduite aptitudini de retor provincial. Nici un accent de demnitate sau de sacrificiu; dimpotrivă - misiune revoltătoare şi degradantă în faţa duşmanului (...). Biserica Vechiului Regat, care avea la conducerea ei instalată - dacă nu tradiţia unei culturalităţi de largi proporţii - măcar acea patriarhală frică a lui Dumnezeu, a vechilor ecleziarhi pravoslavnici; Biserica aceasta dornică de o personalitate covârşitoare, a pierdut continuitatea cu spiritul religios de odinioară (...). Nu se călăuzea decât după un oportunism ieftin, care l-a condamnat din primul moment la rolul degradant de a fi necontenit exploatat de către Maniu, care, pe lângă întărirea lui, l-a împins şi la acte nesăbuite împotriva Bisericii Ortodoxe, cum a fost chestiunea calendarului şi desfiinţarea Ministerului de Culte” (Octavian Goga, „Poezii, Proză”, Ed.a 2-a, Bucureşti, edit. Doina, 2001, pag.107-110).

Cauza „neascultării” noastre
Noul calendar – pe lângă multele sale lipsuri astronomice, presupune şi o încălcare făţişă a sfintelor canoane ale Bisericii, precum şi a Tipicului liturgic. Cei de demult, care nu se supuneau patriarhului Miron Cristea, se supuneau mai mult lui Dumnezeu. Deci, care era vina lor? De-ar fi să facem o călătorie înapoi în timp, din negura istoriei şi până în zorii creştinismului, iar mai apoi până în zilele noastre, am vedea că în fiecare veac au existat asemenea oameni sfinţi, care mai presus de orice bine şi bunăstare lumească, au pus voia lui Dumnezeu. Ei au avut tăria şi curajul de a nu se supune cuvintelor meşteşugit de viclene şi sfaturilor mincinoase ale ereticilor şi ale vrăjmaşilor lui Dumnezeu. De nu ar fi fost râvna şi duhul lor arzând – unde am fi fost noi astăzi? Ar mai exista Biserica Ortodoxă?
Fie că le place acestor înşelători ai veacului – fie că nu le place – noi astăzi călcăm pe urme sfinte. Noi, „neascultătorii” acestui veac, avem în urma noastră noian de mărturii sfinte, de pilde ale luptei cele bune, pe care o laudă şi o fericeşte Sfântul Apostol Pavel. Îl avem pe Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – acest mare bărbat al Bisericii, ce a fost întemniţat pentru faptul că apăra frumuseţea neîntinată a adevărului credinţei, dar nici aşa măsluitorii adevărului nu au putut să-l înduplece. În cele din urmă, mai înainte de a-l ucide, în dobitoceasca lor mânie, i-au tăiat limba cu care Îl lăuda pe Dumnezeul cel adevărat, şi mâna cea dreaptă, cu care scria cuvinte de întărire către binecredincioşi. Şi ei, „ascultătorii”, îl au pe Sfântul Maxim, dar îi necinstesc pomenirea, mutându-i-o mai devreme cu treisprezece zile, neluând aminte la pilda vieţii sale, de vreme ce iniţiază dialoguri şi rugăciuni ecumenice tocmai cu ereticii monoteliţi, din pricina cărora Sfântul a avut de pătimit munci şi prigoane crâncene!
Ascultarea pe linie ierarhică, săvârşită fără discernământ, a dus de multe ori la moartea mucenicească a celor ce iubeau adevărul. Sfinţi mărturisitori precum Atanasie cel Mare (secolul al IV-lea), patriarhul Alexandriei, care a fost alungat de cinci ori din scaunul patriarhal; Ioan Gură de Aur (sec. IV-V) – de asemenea exilat din scaunul Constantinopolului; Sfântul Ierarh Meletie al Antiohiei (sec. IV); Sfântul Cuvios Ioan Damaschin (sec. VIII) – mare dogmatist şi imnograf al Bisericii, ce a fost anatemizat de trei ori; Cuviosul Teodor Studitul (sec. VIII) şi mulţi alţii, mergând până în filele istoriei recente. Şi cine ştie câţi vor mai urma... Toţi au fost prigoniţi sau ucişi nu de păgâni, idolatri sau de către necredincioşi, ci de împăraţi şi episcopi aşa-numit „ortodocşi”, din tagma celor care, ascultând de oameni mai mult decat de Dumnezeu, au luptat de fapt împotriva Bisericii lui Hristos, de-a lungul secolelor.
Adevărul nu poate fi ocolit, indiferent câte eforturi s-ar face pentru aceasta. Nu există decât o cale – cea a mărturisirii, neascunzându-l sub obroc, pentru că ţine de însăşi firea lui ca în cele din urmă să iasă la suprafaţă. Nimeni să nu tacă în faţa minciunii, sub pretextul „ascultării”, fiindcă această tăcere este vinovată şi infamă, nefiind deloc o virtute, ci fariseism, pentru care şi Sfântul Cuvios Teodor Studitul ne îndeamnă, spunând: „Atunci când Credinţa e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de Credinţă, nimeni nu are dreptul să zică: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu doreşte să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia îşi câştigă existenţa?… Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta”. Dacă voi veţi tăcea şi veţi rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga.” (Epistola II, 81).

Deci, să luăm aminte!

[mihailt]

De obicei Sfanta Lumina vine sambata ziua,pe la ora pranzului adica 13-14.
Atunci (unde se povesteste de parintele Cleopa) a venit Duminica ziua.
Nu se poate compara minunea cu serpii Maicii Domnului cu ce se intampla la Lourdes.
Acesti serpi nu sunt naluciri ci sunt chiar serpi reali.

[Traditie1]

Scopul vietuirii crestine e dobândirea Duhului Sfânt.

Cei care fac din calendar o problema dogmatica si o preocupare dovedesc doar ratacire. Sunt la fel de rataciti ca sectantii care nu vad dincolo de Scriptura si nu vad însasi scopul Scripturii.

Nici parintele Staniloaie, nici Paisie Olaru sau alt mare duhovnic nu a fost calendarist.

Calendaristii nu au dat nimic de valoare, sterpiciunea lor duhovniceasca e semn al lipsei lui Dumnezeu de la ei.

[Antoni0]

În prealabil postat de mihailt

De obicei Sfanta Lumina vine sambata ziua,pe la ora pranzului adica 13-14.
Atunci (unde se povesteste de parintele Cleopa) a venit Duminica ziua.

Eu iti repet din nou ca Sfanta Lumina vine de Pastele Ortodox pe vechi sau mai bine zis DUPA PASCALIA ALEXANDRINA, alcatuita de Sfintii Parinti, care e parte a Sfintei Traditii!

S'a incercat in secolul trecut praznuirea Sfintelui Pasti dupa pascalia gregoriana insa Sfanta Lumina n'a venit atunci CI A VENIT TOT DUPA PASCALIA ALEXANDRINA!

Referitor la Patriarhul Ierusalimului si la rugaciunea sa, de exemplu anu' trecut raul Iordan nu s'a intors cu tot cu rugaciunea sa.

Nu se poate compara minunea cu serpii Maicii Domnului cu ce se intampla la Lourdes.
Acesti serpi nu sunt naluciri ci sunt chiar serpi reali.

Si la Lourdes nu sunt "naluciri". E cat se poate de real! Din punct de vedere romano-catolic! Insa tind sa cred ca Dumnezeu nu se contrazice!

[Antoni0]

În prealabil postat de Traditie1

Scopul vietuirii crestine e dobândirea Duhului Sfânt.

Acelasi lucru poate sa'l zica si un protestant.

Cei care fac din calendar o problema dogmatica si o preocupare dovedesc doar ratacire. Sunt la fel de rataciti ca sectantii care nu vad dincolo de Scriptura si nu vad însasi scopul Scripturii.

Ceva argumente?

Nici parintele Staniloaie, nici Paisie Olaru sau alt mare duhovnic nu a fost calendarist.

Mare duhovnic inseamna "duhovnic mediatizat"? Iti dau eu nume de mari duhovnici: Dionisie Ignat, Sfantul Glicherie, Evloghie Ota, Avacum Zelotul, Gheronim Calinic, Arsenie Cotea, Cuviosul Teofilact, Mitropolitul Hristosom de Florina, Monahul Sava, Cuviosul Mihail de la Valaam si multi multi alti cuviosi, din pacate cenzurati.

Calendaristii nu au dat nimic de valoare, sterpiciunea lor duhovniceasca e semn al lipsei lui Dumnezeu de la ei.

Incepem cu insultele si jignirile gratuit? Doar atat poti draga Traditie? Nimic mai mult?

Eu pana acum am venit cu niste surse, de la "vechii-calendaristi", aia "sterpi"; tu insa, doar cu supozitii!

[mihailt]

Sfanta Lumina nu vine ca nu e personala ci e pogorata de Dumnezeu Iisus Hristos la rugaciunea patriarhului crestin ortodox al Ierusalimului.
Daca ar fi fost sa se coboare singura,trebuia sa se coboare si cand au fost arhiereii catolici rugandu-se cum se vede din ce povesteste parintele Cleopa acolo.Mai apoi nu tot timpul Dumnezeu pogoara Sfanta Lumina la aceeasi ora sau in acelasi mod,ci dupa cum binevoieste El.
Alta data Sfanta Lumina s-a pogorat in alt loc decat la mormantul Domnului,da tot unde s-a rugat patriarhul crestin ortodox al Ierusalimului.
Tot de aci:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...?t=3420&page=4

"Sultanul a dat un fel de act - un hatişerif, un firman - în care a spus aşa „Anul acesta Ortodocşii nu vor sluji la Mormântul lui Hristos, că n-au putut plati taxă". Când au auzit creştinii, veniseră inchinători de prin toate ţările, au zis:
- Vai de noi!
-Ce?
- Ne-au scos de la Mormântul Domnului armenii!
- Şi cine slujeste?
- Armenii cu patriarhul lor si cu mitropolitii lor. S-au temut şi sultanul şi generalii lor „Măi are să fie o luptă şi o încăierare pentru credinţă!". "De ce?" "O să se ia armenii cu ortodocşii". De la credinţă, omul şi moare. Şi-au dat seama, cum a fost si cazul. Au trimis armată turceasca cu doi generali si au spus. „Care-i armean, daţi-i drumul in biserică, care-i ortodox, afară! Nici preot, nici diacon, nici episcop, nimic ortodox nu intră de Paşti acolo. Trei zile.Să intre armenii, să facă Liturghia ei".
Un general turc a stat aici la piatra ungerii -care aţi fost la Ierusalim ştiti că piatra ungerii e in pridvor - să nu intre vreun ortodox acolo. Unul i-a izolat pe ortodocşi afară, patriarhul a venit cu câţiva preoti, 10-20 de preoţi: „Ce facem?" .„Lasă, că daca-i autoritate nu te poţi pune cu stăpânirea, mai ales turcii, stăpânire păgână, noi vom face Liturghia afara.Aducem Sfântul Antimis, ca la orice biserica".

S-au băgat armenii şi un general, adică un paşă turcesc, aici sus unde-i biserica Sfântului lacob, a dat ordin: „Voi slujiţi afară, ortodocşii, şi nu vă
amestecaţi, că uite, sabia e în mâna noastră!" Fiecare a ştiut: „Noi suntem cu crucea, ei sunt cu sabia, noi trebuie să răbdăm, că lor le-a dat Dumnezeu stăpânirea aici!"
Au intrat armenii şi au început slujba de cu seară, că şi ei sunt creştini, numai că sunt monofiziţi, ei cred o voie şi o fire în Hristos. S-au despărţit de noi la Soborul IV din Calcedon la 451, pe timpul împăratului Marchian.
Au slujit armenii. Sfânta Lumină n-a venit la armeni. Au slujit, nici un semn. Turcii pândeau, că au pus lângă Mormântul Domnului un paşă, să vadă. A văzut că patriarhul armean, mitropoliţii s-au îmbrăcat, erau şi episcopi, preoţi armeni.
Ai noştri au făcut Liturghia afară. Au găsit un platou şi au făcut Liturghia acolo. Era acolo un stâlp mare de marmură, care şi azi este acolo. Când au cântat ai noştri, ortodocşii, la ora 12 "Hristos a înviat!";. Sfânta Lumină a venit şi stâlpul acesta a pocnit ca un tun, „bum!", şi a venit Sfânta Lumină mare deasupra stâlpului. Când a văzut patriarhul a luat lumânările şi a aprins Sfânta Lumină de la stâlpul acela de marmură, pe care-l vedeţi şi azi acolo care vă duceţi, şi a zis: „Veniţi de luaţi lumină!".
Şi lumina a venit tot unde erau ortodocşii, unde slujeau afară. Atunci un turc, când a văzut minunea asta, cum a bufnit stâlpul, a crăpat şi a ieşit Sfânta Lumină, a sărit de sus şi a zis: „Mare este Hristos. Dumnezeu este Hristos!" Celălalt general a venit şi a vazut minunea.
-Ce-a zis acesta?
-A crezut minunea.
I-a tăiat capul. Ăsta, general turc, i-a tăiat capul la celălalt, fiindcă a crezut. Asta s-a întâmplat la anul 1424. Mergeţi la Ierusalim să vedeţi stâlpul acela cu minune, unde a ieşit Sfânta Lumină la ortodocşi! L-am sărutat şi avem şi fotografia. Că eu am fost la Ierusalim, la mănăstirea Sfintei Melania, si am sărutat sfintele moaşte a acestui general turc, şi se fac multe minuni la aceste moaşte. Este în sicriu de argint aurit în mănăstirea Sfintei Melania, unde este şi peştera Sfintei Melania. De ce-s sfinte moaste? Generalul care a văzut Sfânta Lumină când ieşit din stâlp şi a zis: „Dumnezeu este Hristos, cred în Hristos!", i s-a tăiat capul şi a murit mucenic."

[Traditie1]

În prealabil postat de Antoni0

Acelasi lucru poate sa'l zica si un protestant.

Uneori au si ereticii dreptate.

Ceva argumente?

Timpul terestru e ceva fara importanta.

Mare duhovnic inseamna "duhovnic mediatizat"? Iti dau eu nume de mari duhovnici: Dionisie Ignat, Sfantul Glicherie, Evloghie Ota, Avacum Zelotul, Gheronim Calinic, Arsenie Cotea, Cuviosul Teofilact, Mitropolitul Hristosom de Florina, Monahul Sava, Cuviosul Mihail de la Valaam si multi multi alti cuviosi, din pacate cenzurati.

Cenzurati de cine si în ce mod? Nici macar pe Internet nu sunt publicati?

Eu pana acum am venit cu niste surse, de la "vechii-calendaristi", aia "sterpi"; tu insa, doar cu supozitii!

Citatele tale dovedesc însasi acea sterpiciune spirituala. Limbaj de lemn, idei previzibile care nu zidesc în nici un fel. Compara cu felul cum vorbesc Sfintii Parinti sau duhovnicii contemporani (Cleopa). Nu cred ca un autor duhovnicesc trebuie sa caute originalitatea ci inspiratia divina si atunci când aceasta inspiratie exista, cuintele sunt pline de sare, dupa cum spune Apostolul (Coloseni 4, 6).