mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

În prealabil postat de vsovivi

deci s-a dat liber la obrăznicia de a-l crede pe Dumnezeu un neputincios şi un mincinos...

Oare cine a dat liber la "obrăznicia de a-l crede pe Dumnezeu un neputincios "?

298.“Dumnezeul” cel neputincios de la Pucioasa (I)


Liderii pucioşi sunt acei îndrăzneţi care, sistematic, au obrăznicia de a-L crede şi de a-L face pe Dumnezeul creştinilor neputincios. Ei îşi imaginează (şi apoi propovăduiesc cu succes lumii întregi) un “Dumnezeu” Pucios slab şi plângăcios, zugrăvit după chipul şi asemănarea lor în tot soiul de declaraţii insolente, care clamează la modul general neputinţa lui Dumnezeu.

Ceea ce putea face Dumnezeu pe vremea lui Noe este astăzi de neimaginat:

“Unde eşti, Noe, să-Mi fac casă? Am făcut atunci, am împlinit, dar ce Mi-a rămas, nu mai pot să-Mi împlinesc azi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 25-9-1973)

O promisiune (care vine din neputinţa declarată a Dumnezeului” Pucios) pretinde că “puţine cuvinte se vor mai spune de acum încolo”. Ea însă s-a dovedit a fi mincinoasă: cele câteva, “puţine cuvinte” promise atunci, s-au dovedit a fi o logoree fără de sfârşit, aproape treizeci de ani de-a rândul:

“Israele tată, Israele, puţine, puţine cuvinte am să-ţi spun, că nu mai pot.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 8-11-1973)
“Dacă aţi fi voi desăvârşiţi, toate tainele le-aş vărsa în faţa voastră, dar după cum am văzut vânzarea din trecut, nu mai pot, tată, să mai spun..” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 10-02-1975)
“Îndelung-răbdătorul” de la Pucioasa a ajuns deja la capătul răbdării:

“... Nu mai pot răbda. Plânge cerul din pricina Mea şi plânge împreună cu Maica Mea, că vede că vremea de acum e lipsită de creştini.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 13-11-1975)
“... Copilaşii Mei, nu mai pot răbda această mişelie, această tâlhărie.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 6-12-1976)

Neputinţa îl împiedică pe “Dumnezeul” Pucios a face o necesară “curăţenie generală”:

“Nu mai pot, copilul Meu, nu mai pot, tată, şi vreau să fac curăţenie bună.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 20-4-1991)

Neputinţa “Dumnezeului” Pucios nu a fost aşa de la început, căci au fost şi vremuri mai bune pentru El şi pentru adepţii Lui. Acum El nu mai poate să stea în Biserică, şi de aceea acuză Biserica majoritară de sectarism:

“ Când am putut, am făcut mână întinsă bisericii lumii. […] Când am putut, Mi-am făcut loc. Acum, tată, nu mai pot întinde mâna bisericii lumii, care s-a depărtat de Mine. Mi-e ruşine cu ea la Tatăl.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 4-3-1995)

Liderii pucioşi se consideră intermediarii puşi de “Dumnezeul” Pucios între El şi om, astfel încât oamenii să nu-L mai deranjeze pe “Dumnezeu”cu pricinile şi cu cererile şi cu greutăţile lor, ci să le prezinte lor, “călăuzelor” de la Pucioasa:

“Fiecare vine cu el la Mine şi Îmi spune să Mă unesc cu el la greutăţile lui, dar Eu aştept să se unească el cu Mine; cu Mine şi cu jugul Meu cel uşor, că nu mai pot, poporul Meu, nu mai pot duce jugul omului, nu mai pot. Am pus călăuză din tine peste tine. Nu te mai sui la cer cu pricinile tale pământeşti şi trupeşti şi fireşti. Scutură-te de pricinile tale. Nu mai pot, poporul Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 22-7-1996)

Numai “Dumnezeul” de la Pucioasa are voie să spună “nu mai pot!”. Creştinii nu au voie, căci pentru ei e ruşinos să spună aşa ceva, în loc să sufere în tăcere sub sarcinile lor, fără a spera măcar la vreun ajutor cât de mic de la ceruri:

“O, ferice de cel necăjit, Verginico, că acela iubeşte pe Dumnezeu. Nu cel ce spune: „Nu mai pot, Doamne, sub necazuri!“, nu despre necăjitul acela grăiesc eu, ci despre cel fericit care nu are decât pe Dumnezeu avuţie şi fericire şi pace. O, e ruşinos să spună creştinul: „Nu mai pot, Doamne!“. E ruşinos să spună fiul cel de azi al lui Israel: „Nu mai pot, Doamne, ajută-mă, că nu mai pot sub sarcinile mele!“; e ruşinos, după atâta mângâiere, după atâta stat al Domnului cu Israel. Şi e bine să spună: „Ajută-mă, Doamne, să fac voia Ta, ca să nu sufăr nimic şi să fiu fericit în toate câte Tu îmi trimiţi ca să fac şi să port“.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 4-12-1996)

Dar, în neputinţele Lui, “Dumnezeul” de la Pucioasa are un sprijin preţios: “poporul” pucios cel “credincios”, care ascultă orbeşte şi face tot ce i se cere din partea liderilor lui, oricât de năstruşnice ar fi aceste cereri, atunci când “Dumnezeul” Pucios nu mai poate să vină cu voile Lui pe pământ :

“Mare minune este această minune că te am Eu pe tine popor al Meu pe pământ şi că grăiesc cuvântul Meu ţie. Aşa minune n-a fost de când e veacul. Aşa cărare n-am avut nicicând. […] Aşa şi Eu Îmi repar cărarea Mea la voi, copii ai cuvântului Meu, şi vin la voi pe cărare, fiilor, căci omul credincios Îmi vine în ajutor atunci când nu mai pot să vin cu voile Mele pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 8-11-1997)

Spre deosebire de Hristos, care mărturisea public că a venit “ca să slujească, nu să fie slujit” (v. Matei, 20,28) , “Hristosul” Pucios mărturiseşte deschis că El nu mai poate să-i slujească pe oameni, şi de aceea vrea ca omul să Îi slujească, şi nu să-l slujească El pe om:

“Nu mai pot să fiu cu cei ce Mă vor să le slujesc în toate, că aceia, şi Eu, şi ei, vor să le slujesc şi să-şi slujească lor. Eu sunt cu cei ce-Mi slujesc Mie […] Vai celui ce se bizuie pe puterea lui, că acela zice „Nu pot“, şi de aceea nu poate.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-10-1998)

Nici Salvator şi nici Lumina lumii nu mai poate fi “Hristosul” Pucios pentru cei aflaţi în întuneric, căci Acesta S-a tras din mijlocul oamenilor şi nu mai poate întinde mâna după ei:

“Fiilor, e numai întuneric afară, căci Eu M-am tras din mijlocul oamenilor şi nu mai pot întinde mâna după nimeni, căci tot omul stă în mijlocul întunericului. […] O, nu mai pot întinde mâna după omul care Mă strigă din mijlocul întunericului dacă el acolo stă […]. Nu mai pot întinde mâna după om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 9-1-2000)

“Hristosul” Pucios, Cel care spunea sistematic că a venit la Pucioasa fără trup, ci numai “duh şi cuvânt”, Se plânge acum că nu mai poate din cauza omului şi că-L doare trupul (pe care mai înainte spunea că nu-l mai are, îndată ce este venit doar în Duh):

“Nu mai pot, omule strivit de păcat. Mă dor păcatele tale, Mă doare trupul pentru tine.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 17-06-2000)

Liderii pucioşi sunt gata să împartă neputinţele “Dumnezeului” lor, oftatul şi bucuria, greul şi uşorul:

“O, nu mai pot să oftez singur. Stau cu voi în sfat şi îmi împart cu voi oftatul, copii ai venirii Mele, ca să învăţaţi ce înseamnă să fiţi copiii venirii Mele şi la greu şi la uşor, şi la durere şi la bucurie.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-1-2001)

“Atotputernicul” de la Pucioasa se declară “rob al omului minciunii”, făcând aluzie la preoţii bisericii care trăiesc de pe urma preoţiei, după îndemnul Scripturii (v. 1Cor. 9,9, şi 1Tim. 5,18) şi despre care spune că “L-au vândut”:

“Mă plâng cu cuvântul. Sunt orbi toţi oamenii, şi Eu nu mai pot scăpa de robie, căci omul minciunii M-a scris pe casa lui ca să trăiască pe urma numelui Meu, dar Eu nu i-am spus să facă aşa. Eu nu M-am dat nimănui să Mă vândă decât lui Iuda, ca să se împlinească Scriptura cu Mine, Păstor vândut de om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 12-2-2001)

[mariamargareta]

Nici măcar de iertare nu mai este în stare “Dumnezeul” de la Pucioasa, aducându-Şi tot felul de justificări pentru această nouă neputinţă. Iar cea mai mare justificare este durerea de a se înfăţişa la “Tatăl” său cu insuccesul lucrării de mântuire de peste om, insucces care-i zdruncină pacea lăuntrică şi le aduce plâns şi zbucium amândorura:

“Nu mai pot să spun acum: „Tată, iartă-i, că ei nu ştiu ce fac!”, căci Eu M-am scris pe cer şi pe pământ Dumnezeu adevărat, arătându-i omului aceasta după ce Eu am murit pentru om ca să înviez şi să Mă dovedesc ce sunt şi cine sunt. O, cum să mai mijlocesc la Tatăl după ce i-am arătat omului cine sunt? Dacă omul ştie de unde sunt şi cine sunt, şi el nu face voia Mea ca să Mă mărturisească aşa, ce pot să-I mai spun Tatălui despre om când Tatăl plânge de mila Mea cu suspin adânc? Omului nu-i place sub jugul Meu, nu-i place sub voia Mea, şi plânge adânc Tatăl Meu de mila Mea, şi voieşte să-Mi dea pacea Tatăl.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-1-2002)

Dar cei care l-au vândut pe “Dumnezeul” de la Pucioasa sunt chiar cei din “poporul” lui, despre care spune că l-au vândut prin nepăsarea şi neputinţa lor:

“Fă-Mă să pot, poporul Meu, şi uită-te în Scripturi şi vezi că atunci când poate omul, pot şi Eu. Omul nu mai poate nimic pentru Mine, şi Eu nu mai pot nimic pentru el fără el. Dar tu fă-Mă să pot peste om şi fii copil frumos, că Eu mereu, mereu ţi-am spus aceasta, dar caută să pătrunzi bine taina acestui cuvânt, căci cerul se uită la tine şi aşteaptă după harul Meu din tine, nu după harul tău.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 4-12-2002)

Tot ei sunt cei care l-au determinat, prin neascultare şi răceală, să-şi mărturisească neputinţa:

“O, poporul Meu, ia, fiule, şi vezi ce înseamnă să-Mi fii fiu. Ia, poporul Meu. Mă ajut cu cei din cer, că am devenit neputincios peste tine, fiindcă tu poţi să nu Mă asculţi şi poţi să te asculţi pe tine. Ia ascultare, ia duh de ascultare şi lasă-Mă pe Mine peste tine, că îmi vine să spun: „Nu mai pot”. Fiindcă tu nu Mă laşi peste tine, de aceea îmi vine să spun aşa, că nu vreau să te strivească neascultarea şi răceala ta de Dumnezeu. Israele, Israele, de mult nu te-am mai strigat aşa, şi te-am strigat Ierusalime, căci Israel este cel ce se luptă cu Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-12-2002

“Dumnezeul” de la Pucioasa a eşuat şi în propovăduirea iubirii:


“Nu mai pot să-l fac pe om să Mă iubească. Nu mai pot să-l fac pe om să facă voia Mea, că omul e născut din omul care a făcut voia lui lepădând din el voia Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 9-3-2003)

Nici în liderii pucioşi nu mai găseşte “Dumnezeul” lor putere de a lucra aşa cum voieşte, pe motiv că aceştia, care ar trebui să fie “mâna lui dreaptă”, sunt la rândul lor neputincioşi şi adânc tulburaţi de tot soiul de lipsuri materiale şi de absenţa unor surse sigure de finanţare (denumite conspirativ “ajutorul de pe pământ”), care să le vină peste noapte şi nici să nu le creeze prea mari obligaţii:

“O, sunteţi lipsiţi de tot ajutorul de pe pământ, dar staţi de-a dreapta Mea răbdând până ce voi pune la pământ toată durerea care încurcă drumul Meu cu voi, toată necredinţa şi loviturile care vă slăbesc pe voi ca să nu mai pot Eu în voi. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 7-7-2003)

Intenţia generoasă a “Dumnezeului” de la Pucioasa de a face îngeri din diavoli este total compromisă din cauza omului care nu-şi ţine gura şi spune prostii:

“Nu mai vorbi prostii, omule, că atunci când vei striga la Mine să ţi le uit, ţi le voi şterge cu mare, mare suferinţă, precum tu Mă faci să sufăr atâta durere, atâta ruşine înaintea diavolilor cărora te închini şi care ţi se închină ca să le faci voia, de nu mai pot Eu să fac înger din diavol şi din om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 19.12.2003)

Liderii pucioşi, denumiţi “copiii care primesc cuvântul pucios”, sunt singura speranţă a “Dumnezeului” pucios, ca prin ei să poată şi el pe pământ să-şi facă răspândit şi cunoscut cuvântul şi învăţătura care se vrea a fi adânc sfinţitoare peste om:

“Harul Meu doreşte mult din Mine să-şi arate slava lui peste pământ, şi de aceea vă rog, copii care staţi înaintea cuvântului Meu de câte ori el vine pe pământ cu dor, să vă umpleţi cu dor de tot harul Meu, ca să Mă daţi voi la cei ce iubesc dumnezeirea Mea pe pământ şi în ei, căci cei ce doresc să iubească sfinţenia, aceia o caută la Mine şi o iau şi prin ea se umplu ei de iubirea lui Dumnezeu, şi fără ea ei nu mai pot pe pământ, şi fără ei Eu nu mai pot pe pământ, şi aşa am lucrat Eu şi acum două mii de ani cu cei ce prin ei Mi-am slobozit dumnezeirea Mea după ce i-am umplut pe ei de ea, de puterea Mea care sfinţeşte toate câte se supun ei pe pământ şi în om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 19-1-2005)

Neputinţele “Dumnezeului” pucios sunt totale şi desăvârşite pe pământ, căci nicăieri el nu mai poate încăpea cu învăţătura lui:

“O, poporul Meu, lumea Mă răstigneşte mereu, şi pe nicăieri Eu nu mai pot încăpea şi nu mai pot trăi, căci lumea îl desparte cu totul de Dumnezeu pe om, şi omul nu-şi simte moartea aceasta dacă el stă în mijlocul lumii, dacă el nu este îmbrăcat cu Duhul Sfânt, prin lumea aceasta a întunericului omului.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 11-9-2005)

Cea mai mare durere, care Îi creează adânci nedumeriri încât nici nu le mai poate purta, îi vine însă “Dumnezeului” pucios de la cei care s-au răzvrătit, şi au plecat apoi din sânul sectei, dezvăluind o serie de ascunzişuri extrem de stânjenitoare, care pun sub semn de întrebare “sfinţenia” de la “Noul Ierusalim”:

“O, Îmi vine să Mă mânii, Îmi vine să dau cu vărguţa cea usturătoare în cei ce se răzvrătesc. Nu mai pot purta durerea aceasta pe obrazul Meu cel sfâşiat şi Duhul Meu umilit şi biruit de om. Să stau, oare, aşa biruit? Să joc şi Eu în placul omului?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 1-3-2009)

“Dumnezeul” Pucios îl acuză pe creştinul care se plînge acum că “nu mai poate răbda” că el spune aşa din neiubire şi din răutate, dar uită că El însuşi a spus în repetate rânduri că nu mai poate răbda, şi că astfel se acuză pe Sine de neiubire şi de răutate şi de nesuportarea celui care greşeşte:

“Aud pe creştinul şovăielnic cum spune: „Nu mai pot, nu mai pot să rabd!“. Acest cuvânt greu vine de la neiubire, vine de la răutate, de la iubirea de sine vine, şi omul se suportă pe sine, iar pe altul nu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 7-6-2009)

[vsovivi]

Oare cine a dat liber la "obrăznicia de a-l crede pe Dumnezeu un neputincios "?

Dă-o la întors mereu, dă-o, dă-o şi apoi ia-o iar de la început viceversa, vicentoarsa, viceglobul pământesc, stop, de parcă nu v-am zis că nu există niciun glob de pământ şi nicio planeta... v-am zis mereu.

Păi Dumnezeu aşteaptă ca şi omul să aibă milă de Dumnezeu cum are şi Dumnezeu milă de om, dar iată că omul e sadic şi cinic şi perversatil şi o dă mereu la întors... şi aşa cum face omul aşa şi voi...

...şi e fericit omul apoi cu bogăţia lui şi surâde, susrâde că poate împunge de acolo cu spinul... şi iată poate omul ca dracool şi nu mai poate ca Domnul... nu mai poate ca Dumnezeu ca să facă numai binele ci iată că face omul şi răul şi se răzbună mereu, căci omul se închină ispitidolului răzbubunării... şi dacă s-a răzbunat el odată crezând că s-a răzbunat bine, gata, crede cu pătimăşie că a făcut binele, şi simte că e adulat de satana că cică îl crede şi satana, şi se amăgeşte omul visând şi voind avere cu zgârcenie înţeleaptă ca credulul că se crede şi el pe el din moment ce crede că îl cred şi alţii în stare şi unii chiar îl cred şi atunci crede chiar că îl crede până şi Dumnezeu... dar cum să-l creadă Domnul pe omul cel rău şi necredincios că ar putea fi bun când El ştie şi vede ce e cu adevărat în inima omului: avere, înţelepciune de sine, ştiinţă deşartă şi multă înţepare şi răzbunare, spinii păcatelor, adică toată semeţia şi voia de sine şi răutatea ruşinii neruşinate a obrăzniciei... deci se vede mândria şi omul crede că e virtute şi e fericit că îşi închipuie mărimi despre el căci credulul crede că e crezut, pentru faptul că cică e înţelept, dar el nu ştie că e în posesia înţelepciumei şi a ştiinţeleprelor şi că are defapt multă oftică în sufletul pismaş de la zgârcenia cea fânţeleaptă şi plină de paie... nu ştie sărmanul că încă nu vede ce ispispite grele vin prin el... nu vede ce vine şi atunci dă cu bolovani în tot ce mişcă... şi în sus, neştiind că or să cadă de acolo formând mările... direct în capul lui cel înţeţelept... şi nu ştie sărmanul ce drob de sare uriaş şi-a ridicat pe vârful casei sale prin închipuirea de sine... şi nu ştie că e din sare de bazna drobul... şi din sare din aia foarte amară.

Deci cine te mai crede pe tine omule rău şi necredincios? Cine te mai crede faraoane multiplicat în milioane de farisei şi saduchei?

Eu ţi-am pus mereu placa stricată exact ca un papagal, dar se pare că tu nu vrei s-o mai auzi căci iată parcă te văd cum eşti din ce în ce mai plin de grimasele în care crezi că te crezi şi te vezi înţeţelept:

Nu ştiu de astea... ori de astea, ori de astea, ori de astea, nu ştiu... de astea... spirtiritiste.

...decât vine unda:

Citat:
Cîntecul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Că eu atâta ştiu... şi nu ştiu... ce mă fac cu tine.

Şi ai grijă să nu te mai tot desfrânezi tot citind şi tot privind, un pic un pic, la tot felul de averi frumuşele prin toate filmele horrror, ca să nu rămâi pe veci aşa.

[mariamargareta]

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (III)


Cea care a adus schimbări radicale în dieta pucioşilor a fost “proorociţa” Mihaela Tărcuţă, care s-a impus ca succesoare a lelicăi Maria încă din anul 1990, concurând-o pe aceasta la “proorocie” şi determinând apoi retragerea ei în anul 1994. Interesant este că pe vremea când la cârma sectei erau simultan ambele “proorociţe”, care-şi disputau întâietatea în conducerea bicefală a sectei Noul Ierusalim, leliţa Mihaela n-a îndrăznit să facă schimbări ideologice majore.

În primul rând, ea pretindea că mesajele aduse de ea nu veneau direct de la Dumnezeu din cer, ci indirect, prin “duhul Sfintei Virginia”. Explicaţia este simplă: lelica Maria primea în continuare “mesaje” prin acelaşi procedeu ca şi Verginica: adormită, ea vorbea prin somn, fără să ştie ce vorbea “Dumnezu” prin gura ei, şi numai cei de faţă auzeau şi-i consemnau spusele. În schimb, leliţa Mihaela pretindea că primeşte “mesajele” de la duhul Verginicăi, ea nemaifiind adormită, ci aflându-se în stare de veghe.

În al doilea rând, şi Mihaela reclamă la început doar păstrarea posturilor rânduite, în ceea ce priveşte consumul de carne. În aprilie 1991 ea îi judeca pe preoţii care mâncau carne în post, fiind robi ai pântecelui în ceea ce priveşte mâncarea de carne (“mănâncă fără oprire”), pentru că pentru ei toate zilele sunt la fel (“mănâncă preotul carne în toată vremea”):

“Că mănâncă preotul carne în toată vremea, ca toată lumea cea rătăcită, mănâncă fără oprire, de la cel din capul bisericii şi până la cel mai slab.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20-4-1991)

Abia în anul 1994 discursul Mihaelei începe să capete accente deviaţioniste. Nu numai carnea, dar şi derivatele din carne sunt acum puse sub semnul întrebării. Zilele în care consumul acestora va mai fi permis pentru adepţii Mihaelei erau de acum numărate. În faţa ambiţiilor şi veleităţilor de lider absolut ale Mihaelei, nici măcar exemplele biblice nu păreau a fi o piedică greu de trecut. Ea vrea mereu altceva, este mereu bântuită de demonul “schimbării în mai bine”. Ea vrea să-i depăşească pe Avraam, pe Ilie şi pe David, împlinind cu adepţii ei ceea ce aceşti drepţi ai Vechiului Testament n-au fost în stare să împlinească la vremea lor:

“Chiar dacă ai da să zici că Avraam sau Ilie sau David sau apostolii au mâncat lapte şi carne şi unt, tu să nu mai zici aşa de-acum, şi să te gândeşti bine ce zici şi să cercetezi bine ce însemni tu pentru ei, pentru cer şi pentru veacul care vine acum pregătindu-se prin tine, Israele al ascultării cea din urmă. Cu tine este altceva. Tu împlineşti ce n-au împlinit ei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 1-5-1994)

Mihaela dă startul la sarabanda înnoirilor şi totodată la caruselul inconsecvenţelor. Ea promovează în scrierile ei un “Dumnezeu” capricios, imatur şi inconsecvent, supus întru totul voii năbădăioase a omului. Mai întâi Îl absolvă pe “Dumnezeul” ei de orice ucidere, pentru a pune în cârca oamenilor din vechime obiceiul barbar de a sacrifica animale ca jertfă, pe care apoi le mâncau fierte sau fripte:

“De la început a fost ucidere, măi fiilor. Eu n-am cerut oamenilor să aducă animale jertfite înaintea Mea, dar pentru păcatele oamenilor omul a făcut lege, a scris dinte pentru dinte, aşa a scris omul pentru păcatul săvârşit, păcat pentru păcat a scris, păcat şters cu alt păcat, şi Eu am văzut că aceasta nu avea nici o putere pentru salvarea omului din stricăciune.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20-1-1995)

După numai o lună, Mihaela Îl face pe “Dumnezeul” ei (Cel despre care spusese că nu le-a cerut oamenilor să ucidă vreun animal pentru jerfă) autorul moral al uciderii popoarelor străine de Israel. Acelaşi “Dumnezeu” al Pucioasei se absolvă însă de obiceiul omului de a mânca mâncăruri de carne, spunând că El n-ar fi voit, dar S-a lăsat dus cu vorba de către om, care I-ar fi cerut învoire expresă pentru acest sacrilegiu. Ba mai mult, e momentul acum să se sape puţin şi la rădăcina instituţiei căsătoriei. Mihaela îi pune în gura “Dumnezeului” ei lepădarea de îndemnul naşterii de prunci (deşi Biblia o contrazice flagrant, prin acel îndemn “Naşteţi şi vă înmulţiţi” – vezi Facerea 9:1,7 şi Ieremia 29,6) şi părerea de rău pentru naşterea de prunci (deşi tot Biblia arată adevărata voie a lui Dumnezeu, prin porunca “Lăsaţi copiii să vină la Mine, şi nu-i opriţi…” – vezi Luca 18,16). Dezvinovăţirile "Dumnezeului" Pucios, care dă vina pe om – cum că omul l-ar fi învăţat să dea porunci proaste şi dezlegări rele – sunt meschine, lamentabile şi de-a dreptul penibile:

“Dacă omul a voit carne, Eu i-am zis să mănânce carne, şi a ieşit că i-am zis Eu. Eu am zis pentru că a zis omul. Dacă tu ai voit prunci, Eu am zis să-ţi faci prunci, şi iată, iar Îmi pare rău că l-am făcut pe om, că omul cel tânăr al poporului Meu s-a dus la potop apoi, iar cel bătrân al său s-a dus după cel tânăr, şi iată ce potop a căzut peste poporul Meu. Lui Israel i-am zis atunci când l-am pornit spre Canaan, i-am zis să omoare pe tot neamul străin din cale şi să-şi facă loc spre Canaan.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 15-2-1995)

Drumul fiind deschis, acum trebuia bătătorit un pic. Gama de interdicţii alimentare se extinde imediat, de la carne la “untdelemnul mort” şi la “vinul falsificat”. Este vorba de untdelemnul obţinut prin tehnica distilării la temperaturi ridicate, considerat “mort”, spre deosebire de uleiul presat la rece. Ca să fie mai siguri, pucioşii erau îndemnaţi la început să consume numai seminţele care conţin uleiuri, nu şi uleiurile care se obţin din aceste seminţe; cu timpul, s-a dat totuşi o derogare generală, dar numai pentru uleiurile obţinute prin presare la rece. Şi această concesie s-a dat cu oarecare îndoială, pentru că “omul din lume” era considerat în continuare un profanator de profesie, un “antichrist” care spurcă totul nu numai cu atingerea, ci chiar şi cu privirea lui care deoache şi cu respiraţia lui insalubră şi cu cuvântul lui blasfemiator. În primul rând însă, pe lista produselor falsificate de omul-“antichrist” este untdelemnul şi vinul:

“Aş vrea să nu mai ai păcate, tată, şi am dat de la Mine un om ca să te hrănească cu Trupul şi Sângele Meu, ca să nu mai fii tu amestecat cu cei care Mă răstignesc, că preoţii bisericii lumii, toţi Mă răstignesc, Mă răstignesc greu, că au mâinile pline de păcate, şi au trupurile pline de plăceri şi de carne, că ei nu mănâncă seminţe şi mustul din seminţe ca tine. Ei mănâncă untdelemn mort, nu untdelemn viu; mănâncă ungere moartă, şi la Mine toate au viaţă, fiule. Sămânţa are viaţă în ea, iar mirul ei unge viaţa şi sufletul şi inima, dar mirul acesta când e pus pe foc ca să facă cu el ce face cu alcoolul, acel mir ucide şi sufletul şi trupul, şi nimeni nu mai ştie că de mult s-a atins antichrist de untdelemn şi de vin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 15-2-1995)

De aici până la intedicţia totală şi definitivă a cărnii din alimentaţie nu mai este decât un pas, pas făcut cu hotărâre în anul 1995. Cuvintele “nu-ţi mai dau” din textul care urmează vor să sugereze că până în 1995 carnea a fost permisă, dar acum iată că se interzice din motive de evlavie sau de apropiere semnificativă a zilelor sfârşitului. (Vom vedea că peste câţiva ani liderii pucioşi vor pretinde altceva, şi anume că de fapt carnea a fost interzisă dintotdeauna, de la Facerea Lumii, iar cei care au mâncat-o de atunci şi până în anul de graţie 1995 au fost de fapt nişte mari călcători ai legii dumnezeieşti):

“O, copilaş poporul Meu, mănâncă, tată, mană, şi să nu-Mi ceri carne, că nu-ţi mai dau. Dacă lui Israel i-am dat carne, ce bine i-am făcut? Că s-a întors în moarte Israel dacă i-am făcut voia.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27-9-1995)

[vsovivi]

Eu înţeleg că Domnul nu mai vrea să mâncăm nimic, absolut nimic, ci să răbdăm foamea şi moartea şi toată slăbiciunea pentru El fără să micşorăm timpul de lucru sau greutatea lui... fără să stingem Duhul... şi nici să dormim de foame nu e voie şi nici să moţăim la TV sau PC ori pe stradă cu ochii după goliciuni, ci vrea să dormim între 3 şi 6 ore pe noapte cu gândul la El şi la frate ca să auzim numai noi cum ne chiorăie maţele ca broaştele.

Deci e permis doar Cuvântul lui Dumnezeu şi anafură şi apă sfinţită şi mir viu... aşa cum mâncau sfinţii de pe la mănăstiri care abea sâmbăta şi Duminica mâncau ceva mâncare căci în rest nu mâncau nimic decât un posmeg sau doi şi o gură de apă, şi posteau şi lucrau şi se rugau şi privegheau, şi se şi smereau şi tăinuiau că nu arătau ei asta cuiva şi nu se lăudau cu asta înaintea lui Dumnezeu, sau cu ascultarea lor că ştiau că Domnul vede în ascuns că dacă te mândreşti cuiva cu postul sau cu faptele sau cu vrednicia sau că nu mănânci carne atunci iată că a prins putere satana peste tine şi nu Domnul, iar scopul este să reuşeşti să te umileşti şi să-ţi frângi mândria şi purterea înţelepciunii contrare Domnului, şi aşa să fii de slăbit ca să nu mai poţi să te îngâmfi ca să ridici la ceartă, din pricina inainiţiei... ceartă rea, ce artă? Artă marţială şi joială, nu-i aşa Marto? Deci fără să faci pe victima smolându-şi faţa şi dând lecţii viclene şi pline de indiciile speranţelor deşarte adică crezând în tot felul de proorocii mincinoase ca să te lauzi tu cu tine folosindu-te de Hristos şi foarte superstiţioase că vai vai ce nenorocire o să fie dacă nu fac şi alţii exact ca tine, dacă nu te cred ei pe tine şi nu-ţi urmează sfaturile şi lecţiile disperate întru totul... lecţiile nebuniei tale de pe urmă, aşa ca pentru arta desfrânării cu tot felul de delicatesuri sulimenizante şi înţeţelepte ca să se umple şi ei de înţelepciumă sau înţelepră cu care să înţepe şi ei cu toată dăznădejdea şi ispispita pe oricare frate ca să se răspândească virujul în mase, spre câştigul vicleniei întietăţurilor întru dragostea de egolbanu', adică mustrarea aia plină de semeţia păcătuirilor unse cu slănină, miere, aur şi puf de găină... întru asemănarea cu gLumiail, marele consumator de cafia... cafia dulce amară ca să aibă forţă să dea caftoi la oi... că de aia exersează arta, arta marţială şi joială... pentru ceartă, dar este scris că pe dracool, şi nu pe frate. Că nebunul mereu vrea să-L ispiteşti pe Dumnezeu ca să păcătuiască şi Dumnezeu, adică să se mânie şi să ne lepede şi să plece şi atunci să vezi ''fericire''.

''Marto, Marto, pentru multe te ingrijidoliceştii dar un singur lucru trebuieşte şi Maria e cea care L-a ales... care a ales bine, că doar numai pe Petru l-am făcut bucătar şi câinele turmei şi portar, iar voi sunteţi cu mult mai mult decât acela... voi sunteţi oiţele Mele şi mieluşeii Mei.''

''Dacă Mă iubeşti Petre, mână şi paşte oile Tatălui Meu...''
''Pe toate le ştii Doamne, ştii că te iubesc, dar cu acesta ce va fiii?''
''Dacă acesta va fiii până ce vin Eu ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!''

Şi a mers Petru şi iată că a câştigat o comoară, o pereche de lanţuri grele într-un fund de temniţă grea. Cine le atingea se vindeca de necredinţă.

''Şi pe piatra aceasta voi ridica biserica Mea, că nu de la bârfele sângelui şi a cărnii ai mărturisit pe Adevărul ci Duhul ţi-a dat ţie să mărturiseşti pe piatra din Capul Unghiului...''

Deci meniul creştinului ar trebui să fie ceva de genul:
-răbdări prăjite în ulei încins
-cozi de peşte prăjit pe jar de cărbuni la ursul din pădurea adormită, ursul păcălit de vulpea argintie,
-pofte fierte în smoală şi asezonate cu sulfuri scoase din apele sulfuroase
-găuri de covrigi umplute cu bule de apă minerală
-iahnie de vise deşarte frecate de fundul mării
-ceapă şi usturoi stivite şi bătute cu ardei iuţi şi cu hrean şi puse pe rană
-foi de varză murată sau călită în tăceri tâmpite şi speriate şi înţepate, ca să iasă acreala din sarmalele pe post de creier
-gogoşi din aluat de farisei şi saduchei cu suspini şi gemuri de murmure
-pălăcinţele din cărbune şi turte dulci din nisip pudrate cu praf de puşcă să se viceverseze zicala ''la plăcinte înainte şi la război înapoi'',
-şi alte variaţiuniuni pe aceiaşi teamă care stârnesc ''fericirea'' ca nu cumva să mai îndrăzneştii altădată ca să-ţi faci urechiuşe de iepuraşi şi ochi de ereţi la ceauniuni servite la aceiaşi masă cu toţi puii de vipvipere şi de năpârci sub formă de guşlaş ardelenevesc.

Iar la final o beţie lungă, o beţie cu apă rece, care se lasă cu lătrături la lună că de ce este ea aşa de murdară, Luna, după 7000 de ani şi de ce ne arată păcatele noastre pe faţa ei chiar atât de clar de parcă totul ar fi fost în zadar... deci lătrături şi urlete la lună de parcă ai bate şiaua ca să priceapă iapă dar şi turma de oi, dar mai ales pentru ca să priceapă oaia mică... şi aia grasă.

Iar la final un cântec ostăşesc:

''Şi-altă dată, şi-altă dată, o s-o facem şi mai şi mai lată... câte-un pic, pic, pic, câte-un picpicpic, până nu mai rămâne nimic, câte-un stropstropstrop, până n-o mai fiii deloc...'', şi atunci poate că n-o să-ţi mai cânte fraţii, că ai fiii prost, numai un pic, un pic, un pic, foarte un pic, cel mai un pic, zărindu-te ieşit iar la moul.

Deci, ai grijă că Popoatie, poatie!!!

[mariamargareta]

În prealabil postat de vsovivi

[...]
Deci meniul creştinului ar trebui să fie ceva de genul:
-răbdări prăjite în ulei încins
-pofte fierte în smoală
-iahnie de vise deşarte frecate de fundul mării
-ceapă şi usturoi stivite şi bătute cu ardei iuţi şi puse pe rană
-foi de varză murată sau călită în tăceri tâmpite şi speriate şi nu înţelepte, ca să iasă acreala din sarmalele de post.
-gogoşi din aluat de farisei şi saduchei
-plăcăcinţele din cărbune şi turte dulci din nisip ca să se inverseze zicala ''la plăcinte înainte şi la război înapoi'',
-şi alte variaţiuni pe aceiaşi temă care stârnesc ''fericirea''.

Iar la final lătrături la lună [...]

Ar trebui să încerci tu întâi meniul ăsta, timp de vreo câteva luni, şi abia după aceea să-l recomanzi la alţii.

[vsovivi]

În prealabil postat de mariamargareta

Ar trebui să încerci tu întâi meniul ăsta, timp de vreo câteva luni, şi abia după aceea să-l recomanzi la alţii.

Şi ca desert, citate exacte sau alambicate, din aproape în aproape ca să cadă sărsăilă pe spate, deci ceartă-l pe dracool şi nu pe frate!

Meniul e sigur bun, şi nu trebuie testat... şi nu e pentru câteva luni ci pentru toată Viaţa cea fără de moarte... că altfel, dacă mânci azi un ou, mâine un bou, iar poimâine o turmă de viţei şi de oi şi de capre dezmăţate... la final o să fiii exact ca o musca, care suge, suge, muşcă şi fuge... ca tăunele egolbanu', infinitu' saprofitool... care se friacă pe lăbuţe satisfăcut, şi pe cele din faţă şi pe cele din spate şi apoi pe cap... şi nu scapi de el până ce nu-l prinzi şi-i spmulgi toate aripripilele... toatie toatie... aripripioareleoarele aleaalea translucide, că altfel mi ţi-L ucide pe Dumnezeu!

Deci scoală-te şi te aseamănă cu Hristos şi nu cu tăciunele nestins, nu cu mucul... de ţii-gară din foi de zi-iar, amar şi băgat la dosar... că să ştie tot satu' că te-o văzut necuratu' că ai fost dat la gazetă pe post de trombonetă.

[mariamargareta]

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (III)


O “scăpare” de moment a liderilor pucioşi arată că în anul 1995 interdicţia pentru carne nu se extinsese încă asupra laptelui şi a produselor derivate. Laptele încă mai era considerat drept o alternativă acceptabilă, în raport cu carnea:

“Am voit să-l fac pe Israel om nou şi să-l deprind să mănânce mană, şi apoi lapte şi miere. Da’ de unde, tată! că el n-a vrut, şi s-a întors iar la carne.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27-9-1995)

Cu migală sunt demontate apoi şi eventualele argumente pe care unii nemulţumiţi le-ar putea aduce în favoarea cărnii. Ca de exemplu, hrănirea lui Ilie cu carne, de către Dumnezeu. Ilie a mâncat carne şi n-a fost pedepsit ca un călcător al legii fundamentale a vieţii, ba a mai fost şi răsplătit cu suirea cu trupul la cer. Adică, unii ar putea să se întrebe de ce Dumnezeu a trimis corbii care l-au hrănit pe Ilie cu pâine şi carne, îndată ce pâinea era de ajuns? (vezi 3 Regi, 17,6). Dovadă că, ducându-se Ilie de la pârâul Cherit la Sarepta Sidonului, a putut trăi numai cu pâine şi puţin ulei (vezi 3 Regi, 17,15-16). Pucioşii vin cu o fantezie ştiinţifico-fantastică adânc lămuritoare, zicând că ei ştiu ceea ce nu ştiu nelămuriţii: “altfel de carne a mâncat Ilie, o carne din cer”. Adică, era carne, dar nu era carne naturală, carne adevărată, ci era un simulacru de carne. Omul e acuzat că nu ştie ce carne a mâncat Ilie, dar nici nu i se dă vreo lămurire credibilă asupra expresiei enigmatice “altfel de carne”, fiind lăsat să creadă că era niscaiva carne sintetică, provenită din laboratoarele din cer ale duhurilor pucioşeşti. Această sugestie fantezistă diferă radical de poziţia adoptată pe vremea lelicăi Maria şi enunţată în data de 02-01-1989, care explica faptul că, din jertfele înălţate de oameni pentru cer, corbii sustrăgeau o parte din carne ca să-l hrănească pe Ilie (deci era vorba de carne adevărată, nu de un surogat de carne, sau de vreo figură de stil):

“Omul vrea carne, nu vrea cerul. Omul zice că Ilie proorocul a mâncat carne şi s-a dus la cer. Dar tu, omule care spui aşa, tu nu ştii de unde a mâncat şi ce fel de carne a mâncat Ilie prin corbii Mei. Omul se rătăceşte cu Scripturile în mână şi nu caută în ele mântuirea, nu caută să se uite bine în oglindă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2-8-1996)

E limpede că cei mai mari împotrivitori la interdicţia pucioşească a consumului de carne vor ieşi dintre oamenii bisericii, pentru că ei cunosc cel mai bine Scriptura şi vor şti să aducă argumente contrare acestei interdicţii. Deja au găsit unul, acela cu Ilie care a mâncat carne, şi mai mult ca sigur că vor mai găsi. De aceea, următorul tir va fi îndreptat ţintit împotriva “omului Bisericii”, ca să i se demonstreze că habar nu are despre ce vorbeşte Scriptura, dar o tălmăceşte după propriul său interes:

“O, omule al bisericii, iată, cuvântul Meu este adevărul. Am spus că-ţi voi trimite carte prin fiii cuvântului Meu şi îţi voi tălmăci Scripturile, limbile Duhului Sfânt care au scris Scripturile prin oameni sfinţi. Vin să te întreb de ce nu cauţi Duh Sfânt în Scripturi? Cel ce nu voieşte să fie sfânt cu duhul şi cu trupul, acela calcă poruncile Mele, acela tălmăceşte Scripturile după a lui socotinţă, şi unul ca acela găseşte în Scriptură să mănânce carne, iar Eu am zis: "Ferice de cel care nu se sminteşte întru Mine, întru cuvintele Mele". Am zis pe vremea trupului Meu: "Nu este nimic din afară de om care intrând în el să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă". Iată, această Scriptură o răstălmăciţi voi, oameni ai bisericii; aceasta şi altele ca aceasta. Aşa găseşte omul prilej de sminteală în voi, şi de aceea zice Scriptura că sunteţi călăuze oarbe. Ce să învăţaţi voi pe oameni de Mine dacă nici voi nu credeţi în Mine? Veniţi la poarta cuvântului Meu şi nimeni nu e mai necredincios ca voi. Voi vorbiţi cel mai urât, voi vă daţi cei mai tari, cei mai mari, dar voi nu căutaţi Duh Sfânt. Ziceţi că Eu sunt demon, că Eu sunt îngerul întunericului. O, dacă aş fi îngerul întunericului v-aş învăţa întunericul prin acest cuvânt, dar Eu vă învăţ lumina Tatălui Meu. Dar iată, voi sunteţi cei ce învăţaţi pe oameni întunericul şi le ziceţi că ce intră în gură nu spurcă pe om şi că toate bucatele sunt curate. Iată, scriu carte pentru voi şi vă spun că bucatele nu sunt carne. Bucatele sunt bucate şi carnea e carne. Bucatele sunt ceea ce am spus Eu de la început să mănânce omul, iar ceea ce mănâncă omul, îşi ia singur, nu-i dau Eu, că Eu i-am dat, şi omului nu i-a plăcut şi a mâncat carne, şi când am văzut aşa, ce puteam să-i mai fac omului? Nu puteam, aşa cum nici cu voi nu pot, nici cu voi, cei care ziceţi că sunteţi slujitorii lui Dumnezeu. Nici cu voi nu pot, nici în voi nu pot să Mă sfinţesc. Voi fugiţi de cuvântul care vine cu Mine din Tatăl şi care dă viaţă oamenilor. Cuvântul Meu este adevărul.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 18-5-1997)

Pucioşii rezolvă “nodul gordian” în mod magistral, printr-o definiţie meşteşugită, dar literamente falsă: “Bucatele nu sunt carne”! Dacă studiem dicţionarele însă, vom vedea că acest cuvânt, “bucate”, are o gamă mult mai largă de definiţii:

bucate - BUCÁTE s. pl. v. aliment, avere, avut, avuţie, bogăţie, bun, cereale, grâne, hrană, masă, mijloace, mâncare, situaţie, stare.

Pucioşii au procedat aici cu şiretenie, propunând pentru cele 14 alternative posibile o a 15-a, nedefinită, dar care ar trebui să le îmbrace pe toate: “ bucatele nu sunt carne”. Or, dacă analizăm una câte una cele 14 alternative, observăm că alimentele, avutul, bunurile, hrana, masa, mâncarea pot fi şi de carne, în timp ce grânele şi cerealele nu pot fi. Despre avere, bogăţie, mijloace, situaţie şi stare nu se poate preciza când pot fi şi când nu pot fi reprezentate de către carne. Aşadar în 6 cazuri din 14, bucatele pot fi carne; în 2 cazuri din 14 bucatele nu pot fi carne; în 5 cazuri din 14 nu se poate preciza când şi dacă pot fi carne. Pe ansamblu, probabilitatea cea mai mare este ca bucatele să poată fi de carne, iar cea mai mică este ca să nu poată fi. Şi totuşi, ca să le iasă pasenţa, pucioşii decretează că, la modul universal şi necondiţionat, “bucatele nu sunt carne”!

Eroarea stă în altă parte. Pucioşii nu sunt nepricepuţi, ca ucenicii care nu pricepeau pilda şi Îi cereau Domnului ca să le-o tâlcuiască, ci vicleni, deoarece selectează din textul evanghelistului Marcu doar atît cât le convine, pentru a putea face teoria “bucatelor care nu sunt carne”, ignorând deliberat părţi însemnate care lămuresc altfel lucrurile. Iată textul în cauză:

“Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit să audă. Şi când a intrat în casă de la mulţime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă. Şi El le-a zis: Aşadar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, şi iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate.” (Marcu 7,15-19)

De aici pucioşii selectează două aserţiuni, pe care le pun cu forţa în gura “omului bisericii”, pentru ca apoi să o analizeze doar pe una dintre ele.

Prima aserţiune este “ce intră în gură nu spurcă pe om” . Ea apare de două ori în textul Evangheliei, dar acolo apare cu totul altfel. Prima dată apare aşa:

“Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce”

Ce a dispărut în aserţiunea pucioşilor? A dispărut sintagma-cheie “nimic din afară”. De ce a dispărut? Pentru că ea arată că e vorba de orice formă de hrană care vine din afară, deci inclusiv carnea.

A doua oară ea apare în textul Evangheliei astfel:

“Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce?”

Şi de aici a dispărut ceva în aserţiunea pucioşilor: cuvântul “tot”. Or, e limpede pentru oricine că acest cuvânt îi incomodează pe pucioşi, deoarece el include inevitabil şi carnea. De aceea, pucioşii s-au făcut că nu-l observă.

[vsovivi]

''Nimeni nu mâncă roade din spini şi bucate din mărăcini sau azimi cu faraoni''

Deci e clar cum se pricepe Cuvântul... acolo e vorba de om cu toată istoria lui umană, că nimic nu-l spurcă pe om decât ceea ce iese şi a ieşit din om... căci omul e mândru şi semeţ şi îndrăzneţ în a nu-L asculta pe Dumnezeu... şi răstălmăceşte scripturile mereu spre a sa pierzare şi a altora... inventând tradiţii deşarte ca omul să înveţe închinarea şi slujirea de la om şi să-L slăvească pe Dumnezeu doar cu buzele în timp ce inima îi este la joacă...

Şi ce carne nu conţine în ea toate spurcăciunile omului? Conţine oaia sau vaca sau capra sau găina sau iepurele sau porcul, conţine carnea lor Cuvânt Sfânt? Sau nu toată ziua aud ele vorbele blestemate şi pline de alcool şi curvie ale crescătorilor de animale? Nu aud ele blestemele şi hulele la adresa lui Dumnezeu şi a aproapelui sau a casnicilor? Şi ce mănâncă ele? Nu mănâncă ele dacă găsesc resturi de la alte animale care au mîncat oameni? Nu beau apă unde au murit oameni? Deci totul e plin de desfrânare şi necurăţie, şi este scris că doar ce a curăţat Dumnezeu să nu numeşti tu spurcat, Petru dragă!

Deci bine am zis, nimic n-are voie omul să mănânce, absolut nimic, fiindcă tot ce vrea omul să mânce a ieşit din om, din omul cel căzut, şi apoi spurcăciunea s-a răspândit mereu. Bine am înţeles.

Sau găina nu mâncă viermi? Iar viermii nu mâncă hoituri de oameni sau de animale care au mâncat oameni?

Ce mănâncă porcul, nu după viermi râmă?

Ce mănâncă boul? Sau capra sau oaia pământească? Zici că mâncă fân, şi că rumegă şi paşte iarbă, aşa ar fi, ar fi cu carnea bună şi curată, dar ai mai văzut tu păstor şi crescător care să nu le crească pentru bani? Şi să le crească departe de gLume ca să nu audă hulele şi grozăviile omului? Ai mai văzut pe vreunul ca să crească animale după poruncă? Şi ajung călătorii pe oriunde chiar dacă leăar ţine departe de om, ajung pe acolo de merg şi le spurcă chiar dacă le-ai creşte pe vârf de munte, că este pribeag omul şi merge peste tot ca să vadă el şi să atingă el şi să-şi lase resturile cuvintelor şi mîncărurilor sale spurcate peste tot. Deci ce a mai rămas curat altceva decât peştişorii care nu aud toate bârfele gLumii, ăia mici care nu pot mânca alţi oameni? Dar şi ălora vine omul şi le aruncă muşte şi viermi... ca să pescuiască... cu ţigara în gură şi cu berea.

Deci iată stârvul şi acolo se strâng vulturii, ciorile, vulpile şi ereţii. Şi dacă pomului verde i-au făcut aşa darmite atunci vouă care sunteţi putrezi şi plini de cărnărie spurcată? Darmite vouă ce o să vă facpă?

Deci v-a păcălit necuratul ca să băgaţi în guriţă toate răutăţile lui, acolo v-a fiii scârnirea dinţilor şi frigul focului gheenei...

Şi nu se lasă până nu vă bagă şi vouă ceva cafia şi un trabuc din ăla fin de damă de companie... ca să animaţi şi voi atmosfera împreună cu animatoarele lingvisviste... crezând că aşa o să puteţi. Ştiţi voi ce!

Deci nu se culeg struguri din spini şi smochine din mărăcini! Aşa că nu te căzni că oricum nimeni nu are ce învăţa de la tine sau de la mine căci suntem nişte umili păcătoşi... grozavi care bravăm că cică nu mâncăm spurcăciuni şi nici nu slujim la necuratul... când defapt toată ziua suntem cu ochii după zîne... şi zânele zâmbesc neştiind ce plan diabolic ni se născoceşte cât ai clipi.

Deci mă lepăd de tine satană, pentru a nu ştiu câta oară!

Şi iar îţi explic că nu e minciună ce ne învaţă Domnul ci doar dumneata ai mintea mititică şi neformată şi ochiulhul nepriceput. Dar ai răbdare că vei pricepe, şi încet încet nu vei mai găga tot ce găseşti în guriţă, şi nici nu le vei aduna ca să le dai la mămica şi la tăticu... ci le vei da retur la mamona omidee şi la tătacticool infinitool.

Deci asta este deci, în beci fără ca să freci etichetele de pe sticlele cu ulei că nu ţi le mai ia la DCA, căci sunt numai trupuri oricât de transparente se vor arăta, adică slujesc răzbunării şi îngâmfării de la malul mării.

[vsovivi]

Sau după ce le-a dat la Israel prepeliţe de s-a acoperit pământul preţ de o zi de mers pe jos cu prepeliţe create din mare, ridicate din mare că de unde să strângi atâtea prepeliţe, le-a fost lor de folos? Au mâncat carne curată, şi apoi a dat şi mana viermi... a dat şi carnea, au dat şi ei, mii şi milioane de viermi...

Dar ce crezi că pastele sunt curate? Sau grânele sau legumele sau fructele? Păi ce se foloseşte drept îngrăşămmânt? Nu bălegar chiar şi de om, nu rămăşiţe, nu gunoaie, că cică sunt bune ca îngrăşământ că se descompun, nu vezi ce s-a inventat, ca să pui pe pământ toate spurcăciunile că cică totul se transformă... că zice că aşa e legea naturii că unele de la altele se hrănesc... sau nu vezi că toată cărnăria stricată o usucă şi o fac pulbere şi o dau la peşti sau o amestecă scoţând furaje îmbunătăţine, sau hormonii din medicamente de unde crezi că se scot şi atunci ce mai e curat pe gLume din pricina omului lacom şi rău şi necredincios? Nimic!

Deci totul e hulit şi dat la dracool şi la satana şi la necuratul... nimic nu mai e binecuvântat şi crescut spre Viaţă că totul a ieşit din om şi omul s-a făcut stăpân pe toate şi prin el necuratul... şi de aia la tăţ ni greu.

Roagă-te ca să avem ce mânca, să avem ce băga în guriţă că dacă nu creşti tu n-ai de unde să ştii că nu e hulit şi nu e dat la dracool sau crescut pentru bani... pentru mamona şi tacticocona.

Noroc cu sfinţirea apelor şi cu botezul Domnului că abea aşa se mai curăţă pământul de atâta spurcăciune şi necurăţie, că altfel am ajunge cu toţii vampiri şi moroi că miroi ce ne mirăm de păcate şi necurăţii exact ca nişte clowni suntem demult.

Şi pentru ce se luptă mereu Israel cu Domnul? Pentru idoli, că dacă n-ar ascunde ispititdoli şi n-ar îngrijidoli atunci pentru ce să te lupţi cu Tatăl tău şi cu Fratele tău şi cu Domnul tău? Pentru carne? Pentru avere? Pentru scaun? Pentru patul de lângă TV? Deci cine sunt tatăl şi mama şi fratele şi copilul Meu? Cei ce se aseamănă cu Mine cu viaţa lor... nu cu mine păcătosul sau cu gLumea din care mă trag ci fireşte, în taină cu Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu, căci pe Adevărul ai să-L găseşti numai pe cărare... şi de acea a zis Ioan: ''pregătiţi Calea Domnului, drepte faceţi-i cărările''... ca să nu alunece nimeni în părăpaste la necuratul îngâmfatul, infinitool saprofitool... egolbanu' cu ciolanu' îngropat pentru zile negre. Că pentru el aia e mâncare bună, pasiolea cu ciolan gătită la ciauniun, un fel de guşlaş unguresc dar cu fete cucuiete ardelene şi malldovene... deci e vorba de multă lene în vene ca pe la oltene şi de aia se spurcă toate bucatele, că ''bucatele nu sunt carne'', că au scos zvonul că e mai uşor cică să mănânci carne preparată, aşa i-a prostit că au sulimenizat-o şi au condimentat-o în loc să-i pună s-o mânce crudă şi nu uscată sau afumată ci aşa direct din vacă sau din porc sau din ţapul tăiat şi belit, ia să-i vezi atunci ce grimase or să facă dacă-i pui... pune-i tu, eu nu!.. că de ce să-ţi minţi gusturile omule pribeag? De ce să te amăgeşti cu piper şi cu sare şi cu grăsime friptă şi mujdei? Mâncă crud fără sânge să vezi că nu-ţi mai vine a doua oară să te dai nemulţumit, să te ţii victimă, nu-ţi mai vine... sau de ce să nu mânci un câine cu o pisică în el, şi ea fireşte cu un şoarece care a păpat din cash... căci totul se reduce la cash... fireşte, cash din ăla cu găuri, date de politicieni.

Deci nemulţumitului i se ia darul şi harul şi ajunge captiv într-o gaură de vierme crezând că va trece el dintr-un univers în altul, neştiind că era până ieri într-un măr pe care azi l-a păpat un porc mistereţ, şi astfel a căzut din lac în puţ, iar spânul cel zgârcit şi rău a pus piatra pe fântână să nu mai poată ieşi... norock cu îngeraşul Tatălui, că a dat piatra la o parte ca să se vadă că mormântul e gol.

De aceea a şi zis ''Bucuraţi-vă!'' căci nu e un mort la care vă rugaţi chiar dacă toată gLumea crede până azi că e vorba de un mort... ori crede că e vorba de necuratul pentru că le-a zis mironosiţelor: ''nu vă atingeţi de Mine că încă nu m-am suit la Tatăl''... Deci vezi, El şi cu rugăciunea sau cu piciorul se suia la Tatăl... de i-a binecuvântat apoi cu curăţie pe ucenici suflând asupra lor, deci nu numai cu trupul se suia la Tatăl de a zis îngerul: '' Pentru ce priviţi la Cer că acest Iisus tot aşa va şi veni precum s-a suit la Cer'' şi şi cu sufletul chiar dacă L-au văzut învăluit de un nor luminos şi nu s-a mai văzut ci ei se uitau încă la Cer şi de aceea i-a întrebat îngerul, ''pentru ce priviţi la Cer?''. Deci pentru ce nu credeţi şi mâncaţi spurcăciuni şi necurăţii? Ca să vă semeţiţi cu păcatul că cică s-a dat liber? Nu ştiţi ce poftiţi cu inimile voastre... nu ştiţi cui slujiţi şi cui vă faceţi robi, căci cine săvârşeşte păcatul îi devine rob şi robia se transformă în patimă şi patima în idoli şi idolii în răzbunare... şi răutatea din voi nu mai moare, ci se perschimbă în viermişor, şi sunteţi apoi înfipţi de către cineva în cârligul unei undiţe exact ca pe o muscă... e unul ispisteţit care dă la peştişori, dă cu viermişori tineri şi proaspeţi, un fel de râme. Iar cu peştişorii prinşi îşi face acBARiu şi el vinde apoi bilete la fraierii curâioşi care se uită ca la cinema, fraierii care stau lipiţi de ecran, fraierii de care râde în ascuns, că mulţi vor să vadă peştişorii cum înoată în acVARiu dar nu mai sunt curaţi căci îi hrăneşte cu muşte artistul, că altceva nu are să le dea decât muşte şi viermi şi carne uscată şi măcinată! Carne de tu-tun. Şi voi sunteţi ăia, dar mă mir că nu pricepeţi de atâta vreme... De parcă Domnul a grăit atâta vreme în deşereţi... în pustiu... păi cum o să ştiţi asculta dacă mândria nu vreţi s-o lepădaţi? Şi cine v-a învăţat că necurăţia şi mândria e bună de mâncat? Ceea ce a ieşit din om, aia v-a învăţat... şi acum deja e tradiţie, e un frumos obicei! E chiar o modă.

Deci ia spuneţi voi la nenea, ce anume mâncaţi de obicei? Casele văduvelor sau fraţii orfani cu surori fără bani? Care din ele au gustul mai dulce amărui aşa ca nişte gutui?

Ce? Păcatele săvârşite în închipuire? Nu v-am zis că vă antrenaţi cu animaţii ca să ajungeţi lingvisviste animatoare? V-am zis, şi de la grămăticool savant vă vine toată născoceala asta practicată atât de elevant în contradictoriu prefăcându-vă înşelate... e aşa ca un fel de dialectică de tip cuingum... şi tot materialismul ştiinţific e de vină... căci şi voi sunteţi nişte materialiste de tip fast-foond, că omului îi place şi fastul şi fundul, iar după el ballastul, că ce să poată lăsa omul cel necredincios şi rău după el altceva? Tuturor urmaşilor...săi... le lasă o zestre frumoasă de tot. Fundul mării. Sau nu vedeţi că şi pe acela s-au grăbit să-l vândă? Mai rămâne să vândă praful de pe tobă şi gata, nu mai e nimic de vândut, căci s-a păpat tototot. S-a furat. Nu e nimeni de vină căci s-au furat singure.

Deci vezi e vorba de pofta prea mare ruşinoasă... a neruşinării... şi aia îţi dă fricsoane şi închinări la satane, păcate în inchipuire. Deci nu te teme să crezi că doar nici sf. Pavel n-a mărturisit altceva decât pe Cuvântul lui Dumnezeu... prin Viaţa Lui, căci din Saul a devenit Abel dar cu P în faţă ca să nu se mândrească. De la post!

Aşa că nu mai răstălmăciţi scripturile căci este spre a voastră pierzare. Lăsa-ţi-le aşa cum sunt scrise. Dar şi acolo şi-a băgat botool şi ghiarele omul cel hulpav... de a mâncat din texte sau le-a sulimenizat după poftele lui, ca să-i dea liber la păcate... şi aşa au pus în seama Domnului că El ar fi zis şi ar fi dat dezlegări peste dezlegări când colo repede ei s-au supus măcelărie, când sf- Pavel vorbeşte despre cugetul credinciosului şi despre înţelegerea şi credinţa credinciosului, ca să nu cumva să-l ajuţi din neglijenţă să-l bagi în sminteală, căci de aceea, pentru fratele, nici femei şi nici carne nu voi mânca, deşi am dreptul la fel ca şi ceilalţi dintre apostoli. Sau nu aşa scria?