mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (IV)

Cea de-a doua aserţiune pusă de liderii pucioşi în gura “omului bisericii” este şi cea analizată de ei: “toate bucatele sunt curate”.

Am văzut mai înainte că logica pe care ei o folosesc aici este intenţionat contorsionată şi trunchiată, pentru a “demonstra” că de fapt “ bucatele nu sunt carne”, şi tocmai de aceea sunt ele curate. Ei ignoră în mod deliberat raţionamentul şi concluzia Scripturii care spune că nici o mâncare “nu poate să-l spurce” pe om, pentru simplul fapt că ea intră şi iese din om pe cale naturală.

Şi aşa, cu iuţeala de mână a liderilor pucioşi şi cu nebăgarea de seamă a adepţilor lor s-a scris istoria. Pucioşii au “demonstrat” că însăşi Scriptura “arată” limpede că nu vorbeşte despre carne, ci despre “bucate care nu sunt carne”.

O nouă etapă în diabolizarea cărnii ca aliment este atinsă atunci când, împreună cu ţuica, ea este incriminată ca fiind “pâinea cea amară a îngerilor răi”, care alungă pe îngerii păzitori ai oamenilor. Consemnăm aici şi o definiţie pucioşească în premieră: “băutura cea tare este duh rău”:

“O, oamenilor, strigă duhurile îngerilor la voi! Ce mâncaţi voi? Ce beţi voi? Ce mănâncă şi ce bea sufletul vostru? Carnea şi ţuica v-au lăsat fără îngeraşi păzitori. Până când mâncaţi şi beţi? O, voi aveţi şi suflet, nu numai trup. De ce vă place pâinea îngerilor răi, pâinea cea amară? Îngerii răi vă îndeamnă să staţi fără Dumnezeu, fără îngerii cei din cer. Cine bea ţuică, acela nu mai are aproape pe îngerul păzitor, căci băutura este desfrânare. Ce altceva poate fi băutura cea tare? Ea este duh rău, şi cu ea se hrăneşte omul cel nepăsător de suflet.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21 11 1997)

O obiecţie incomodă pentru pucioşi ar putea-o însă ridica toţi contemporanii Verginicăi, care au văzut-o mâncând carne pe când trăia. Pe bună dreptate, ei se pot întreba: Dacă Dumnezeu a fost permanent cu Verginica, iar Verginica a mâncat carne, această “pâine cea amară a îngerilor răi”, cum de a fost posibil să coexiste aceste două situaţii care se exclud reciproc? Liderii pucioşi anticipează însă şi acest scenariu incomod şi-l contrează aşa cum ştiu ei mai bine. Ei pun în “gura” duhului Verginicăi cuvinte meşteşugite, de apărare. Duhul Verginicăi pretinde că Verginica a mâncat carne din calcul, procedând cu duplicitate ca fariseii, ca să nu-i îndepărteze pe adepţii care veneau spre ea şi care n-ar fi suportat o asemenea “grozavă” interdicţie. Argumentaţia este falsă, deoarece se ştie despre mulţi monahi şi monahii care din convingere personală (şi nu impusă din afară, cu forţa) nu mănâncă vreodată carne; dintre aceştia s-ar fi găsit destui simpatizanţi şi destule admiratoare care să vină spre Verginica, dacă ar fi aflat că “Verginica este cu Domnul (şi invers, evident)” Cu această ocazie este din nou blamată căsătoria, dar şi alte interdicţii se pregătesc la orizont: renunţarea la peşte, ouă şi lapte. Pentru prima dată se anunţă că peştele este mult mai rău decât carnea, pregătindu-se incriminarea lui oficială şi apoi scoaterea lui definitivă de pe masa creştinului (cei care ştiu adevărata motivaţie a scoaterii peştelui de pe masa adepţilor pucioşi pot mărturisi că de fapt cauza reală a acestei inovaţii pucioşeşti este faptul că Mihaelei pur şi simplu nu-i plăcea peştele):

“Ziceţi că eu am mâncat carne, aşa cum zic despre Domnul cei care zic că Domnul a mâncat carne şi peşte. O, dacă eu n-aş fi mâncat carne, aşa cum ar fi voit Domnul, nimeni nu s-ar mai fi apropiat de această lucrare, că n-ar fi lăsat carnea ca să vină să asculte de la Dumnezeu. Dacă eu nu mâncam carne, ar fi fost vândut strigătul lui Dumnezeu încă din scutece. Şi dacă n-ar fi îngăduit Domnul însuratul şi măritatul şi născutul copiilor voştri şi traiul cel plăcut omului, n-ar mai fi putut Domnul să Se facă cuvânt în vreme de întuneric şi de fărădelege, căci vânzători ar fi fost toţi cei care ar fi trecut pe la gura izvorului acesta. Dar Domnul vă spunea încă de pe atunci că vine vremea cea cerească pe pământ şi nu va mai mânca creştinul carne şi ouă şi lapte, căci creştinul va fi pregătit cu pregătire mare pentru ziua Domnului, Care vine pe norii slavei pe pământ ca să stea la masă cu poporul Lui cel sfânt. Peştele pe care-l mâncaţi voi este mult mai greu pentru sufletul omului şi pentru trupul omului, este mult mai rău decât carnea. Vaca şi oaia şi găina nu mănâncă mortăciuni, dar peştele mănâncă trup de om, sânge de om, spurcăciune din om. Peştele mănâncă trup de vietăţi din ape, mănâncă toată necurăţia care este dată de oameni pe ape, şi nimic nu mai este curat în ape.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13-12-1997)

Dacă peştele e “mult mai rău decât carnea”, de ce nu s-a început campania de “purificare” a meniului pucioşilor cu peştele, ci cu carnea? De ce în continuare, din 13-12-1997 şi până astăzi, liderii pucioşi vorbesc neobosit despre neajunsurile cărnii, dar aproape deloc despre peşte, iar interdicţia lor la consumul de carne devine imperativă? De ce a mâncat Domnul Iisus Hristos peşte, în loc să mănânce carne? În antichitate erau mai multe războaie sângeroase decât astăzi, iar apele erau mult mai înroşite de sânge de om decât acum. De ce creştinii foloseau peştele ca ideogramă tainică de recunoaştere a religiei lor?

[mariamargareta]

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (V)


O interdicţie discutabilă este legată de consumul de vin. Liderii pucioşi afirmă pe de o parte că vinul ar trebui consumat exclusiv la Taina Împărtăşaniei, iar consumul vinului în orice altă împrejurare este “de la diavolul”. Motivaţia este dată de posibilitatea de a deveni din băutură înveselitoare, băutură ameţitoare şi apoi îmbătătoare. De aceea, pucioşii sunt tentaţi chiar să includă vinul în categoria băuturilor blestemate, dar îi încurcă faptul că el trebuie să rămână şi materie de bază pentru taina Euharistiei. De aceea se mulţumesc să proclame că “omul care mănâncă carne şi bea vin, acela nu are înţelepciune din cer şi nu are sfinţenie în cuget şi în trup şi în inimă”. Interesant ar fi ce impresie fac ei pentru vizitatorii care îi ascultă astfel vorbind, dar îi văd cu vinul pe masă în sticle şi în pahare, la fiecare sărbătoare pucioşească la care se lasă cu mese întinse , precedate de nopţi de pregătiri febrile, în cuptoare încinse:

“Voiesc să las prin voi o taină înţeleasă peste pământ: cine mănâncă carne bea şi vin, iar cine nu mănâncă carne nu bea nici vin. Aceasta este deosebirea între cei sfinţi şi cei păcătoşi. Fiilor, luaţi în voi sfinţenia întreagă, căci cine nu mănâncă carne nu bea nici vin. Vinul este sângele Meu numai în potir, fiilor, amin, iar ce este în afară de aceasta este de la diavolul. Toată băutura ameţitoare este de Mine blestemată, că Mi-a nimicit neamul oamenilor. Sunt plin de durere, că vinul a rămas neblestemat, şi omul se îmbată de vin, şi se îmbată şi cei ce cred în cuvântul Meu, şi se îmbată de vin slujitorii bisericii, nu numai de alte băuturi. Fiilor, e plagă mare peste oameni carnea şi vinul, dar Eu, Domnul, voi lua acestea de la oameni, căci acestea trag pe om la despărţirea de Dumnezeu. Omul care mănâncă carne şi bea vin, acela nu are înţelepciune din cer şi nu are sfinţenie în cuget şi în trup şi în inimă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 16-8-1998)

Totuşi, pucioşii nu mănâncă carne, dar beau vin la mese, deci "nu au înţelepciune din cer, nici sfinţenia" cu care se laudă. Asta contrazice flagrant ceea ce s-a spus mai înainte, cum că “cine nu mănâncă carne nu bea nici vin”. În plus, rezultă că şi pucioşii sunt de la diavolul, căci sunt băutori de vin, şi s-a spus mai înainte că “vinul este sângele Meu numai în potir, fiilor, amin, iar ce este în afară de aceasta este de la diavolul”.

Interdicţia la consumul de carne devine imperativă în ultimii ani de propovăduire pucioşească. Acum ea este însoţită şi de ameninţări concrete pentru cei îndărătnici:

“Opriţi-vă de la carne, căci dacă nu vă veţi opri, vă veţi umple de toate bolile, de toate bubele rele, pe care Domnul le trimite pe pământ peste oamenii care ucid vietate cu suflet în ea şi apoi o ia ucisă în pântece!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-5-2008)

Interdicţiile la carne şi apoi la căsătorie (care este disimulată cu expresia “desfrânare”, expresie care transformă căsătoria într-un eufemism) sunt din ce în ce mai brutal exprimate. Ele se generalizează, fiind valabile nu numai pentru “monahii” de la Noul Ierusalim, ci pentru toţi oamenii de pe pământ. De asemenea, deşi se fac eforturi să se demonstreze că interdicţia la carne datează încă de la Facerea Lumii, involuntar se mărturiseşte că de fapt această restricţie n-a existat de la început, ci se instituie forţat pentru timpurile de acum, căci se spune “să nu mai mănânce carne de acum”:

“O, Israele, o, Ierusalime, nu trebuie să mănânce omul carne, căci Domnul a scris cu deget de foc poruncile vieţii şi i-a spus să nu mănânce carne, căci când a spus "Să nu ucizi", a spus să nu mănânci carne, omule. O, nu te uita, nu te uita în Scripturile care scriu că omul a mâncat carne şi că Domnul a zis ca omul. O, nu asta are omul de făcut. Omul trebuie să se uite în porunci şi să le împlinească. […]Îi spunem poporului Tău cel de ieri, şi îi spunem şi celui de azi popor al Tău, îi spunem noi, cei care acum mărturisim din cele ce nu se văd, şi în care se văd cele făcute de oameni cât stau ei pe pământ, îi spunem lui, pe de-a dreptul îi spunem să nu mănânce carne, să nu mai mănânce carne de acum. La toţi oamenii de pe pământ le spunem că omul nu trebuie să mănânce carne, că omul nu trebuie să facă desfrânare, şi că trebuie să citească în Scripturi poruncile lăsate de Tine pentru om, Doamne.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 28-5-2008)

Dar cea mai şocantă interdicţie din acest pasaj rămâne aceea, repetată obsesiv, de a nu cerceta Scripturile acolo unde ele scriu că omul a mâncat carne. Ca şi când un adevăr flagrant poate fi ascuns şi îngropat prin simpla lui necunoaştere.

Până şi diavolul este exonerat de “vina” omului de a mânca mâncare de carne. Omului i se impută toată vina:

“O, nu mai mâncaţi carne! O, nu mai mâncaţi carne! O, nu mai mâncaţi carne! E vina ta, omule, că mănânci carne. E vina ta că nu-L iubeşti pe Dumnezeu. Nu e vina diavolului acest păcat al tău.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 28-8-2008)

[vsovivi]

Uite aici ce poți pății dacă scrii prostii cu ochi-n pământ fără să știi cui slujești și ce mănânci.

Se pare că tot n-ai înțeles care-i faza, nu că nu poți, ci nu vrei! Căci ți-e gândul la plimbare... la mall, crezând că poatie poatie o să ai norock.

Auzi acolo, contraziceri între sf. Ap. Pavel și Cuvântul lui Dumnezeu. Păi sf. Ap. Pavel era apostolul Domnului, al Domnului Iisus Hristos, al Cuvântului lui Dumnezeu pe care Tatăl L-a trimis în lume... și voi găsiți să căutați și să scoateți în evidență contraziceri, contradicții? Ce fel de ispită mai e și asta și ce batjocuri vreți să scoateți? Păi nu se vede că vă porcăliți cu mocirlă pe voi înșivă de sus până jos? Măcar stimabila a căzut în fântână, s-a spălat volensc nolensc, dar voi cădeți așa direct în smoală, la viermele cel mai ridicol și cel mai evident căci cu siguranță îndemnurile sunt de la Tatăl și toate sunt spre Viață și poartă în ele același mesaj tainic al ascultării și credinței.

Dar voi continuați să vă îndoiți în speranța că o să credeți mai bine, și în munca asta dărâmător ziditoare și ziditor dărâmătoare vă umpleți de scai și de spini și de toate noroaiele... mărăcinilor și buruienilor în speranța dobândirii științei, a unei raze, dar defapt vă izolați în întuneric.

Deci voi preparați și serviți o cină romantică, roma-antică, așa ca gLumea unde se împletește iubirea fățarnică și ușuratică și perversă cu delicatesurile sexuale și cu elevația materialistică... întru distracțiuniunile răzbunărilor și lapidărilor publice...

Nimeni nu poate să culeagă struguri din spini și smochine din mărăcini, și nici să mănânce în timp ce se mânie și pismuiește pe aproapele căci i se ridică tensiunea arterială... și apoi la tăț ni greu... că se enervează stăpânul casei și vă scoate afară... din mormânt.

Bine că persiști și insiști, măcar un pic un pic un pic, cel mai un pic.

Deci iată criza zilelor noastre: Năpăseara cea foarte competent responsabilă și îngrijorată! Adică durerea-n cotul iadului.

Ce să mai zic și eu când cunosc a lor măsură? Toate-s vechi și nouă toate!
Deci Bună seara „iubito”!

[mariamargareta]

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (VI)


Singurele mâncăruri permise rămân cele vegetale. Rămâne discutabil aşadar dacă hrana lui Ilie (lăcustele şi mierea sălbatică) mai sunt permise sau nu pentru pucioşi. Asta cu atât mai mult cu cât liderii pucioşi au cumpărat un camion reformat de la Armată, în care au instalat zeci de stupi de la care le mănâncă mierea (şi nici nu le ajunge, pentru că după ce mănâncă cu lăcomie mierea albinelor lor, mai cumpără miere şi de la alţii, de la nişte sectanţi adventişti, pe care i-au găsit “buni” şi “cei mai corecţi” atunci când e vorba de comerţ şi de afaceri cu miere) deşi “Dumnezeul” lor le-a interzis “să mai mănânce de la animal”. Or, albina ce este? Animal sau plantă? Are omul dreptul să fure hrana albinei, cu condiţia “compensatoare” de a nu se atinge de hrana viţelului sau a iedului?:

“Mâncaţi de la mama voastră, pe care Dumnezeu i-a dat-o omului de hrană când l-a aşezat în Eden. Pământul este sânul din care voi trebuie să mâncaţi. O, nu mai mâncaţi carne, nu mai mâncaţi de la animal sau de la pasăre!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 28-8-2009)

Pucioşii susţin că mâncarea de carne aduce nu numai bube în trup şi în duh, ci aduce şi frica de moarte, care se scurge ca un fluid din trupul animalului ucis în trupul celui care îl mănâncă:

“O, te-aş voi cu mare dor să nu mai mănânci carne, căci carnea te îmbolnăveşte şi cu trupul şi cu sufletul şi îţi aduce bube în trup şi în duh şi te umple de teama trupului ucis de tine ca să-l mănânci apoi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 9-05-2010)

Ameninţarea pucioşilor ia forme apocaliptice. Pentru că omul nu renunţă de bunăvoie la carne, ouă, brânză, lapte, peşte, vin, miere, măsline, zahăr, sare, dar şi la “plăcerile şi păcatele căsătoriei”, ele vor fi “ridicate” de pe pământ:

“Când nu vor mai fi pe pământ carne şi ouă, brânză şi lapte şi peşte, plăceri şi păcat şi căsătorie, atunci va plânge poporul care a fost al Tău că n-a luptat şi n-a iubit să ia din timp cununa vieţii de rai pe pământ, şi atunci ne va durea pe toţi, şi pe ei, şi pe noi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 30-5-2010)

Cei care nu prea înţeleg motivaţiile acestor interdicţii apărute peste noapte vor trebui să le ia ca atare, ca venind “de la Domnul”, şi să nu se mai întristeze că ele n-au fost valabile pentru alţii, timp de mii de ani, iar pentru ei sunt de acum încolo valabile şi obligatorii, căci neobservarea lor este un prilej de suferinţă şi de boală, motiv pentru care au şi fost instituite aceste interdicţii:

“Nimeni din poporul cel pus la pregătit să nu se întristeze pentru hrana cerută de Domnul s-o folosească cei credincioşi, hrană fără de carne, fără de ouă sau lapte sau peşte” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8-11-2010)

Până la urmă, cea mai înălţătoare motivaţie a acestor interdicţii este aceea că “acum este vremea Domnului (de la Pucioasa)”:

“O, dacă voiţi, ascultaţi sfatul meu ceresc şi lăsaţi, fiilor, mâncatul de carne şi de cele ieşite din carne, că e vremea Domnului acum[…]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21.11.2010)

*

“Basmele lumeşti şi băbeşti” de care vorbeşte Apostolul Pavel în prima epistolă către Timotei (1Tim 4,7) sunt şi predicile pucioşeşti rămase de la baba Virginia (moartă în 1980) şi de la baba Maria (moartă în 1997), completate astăzi cu predici noi de către baba Mihaela, botezate toate cu titlul pompos “Cuvântul lui Dumnezeu”. În acestea nu lipsesc îndemnuri de a ţine “joile verzi” şi de a interzice spălatul pe corp în anumite zile ale săptămânii, de punerea în candela aprinsă a unor rugăciuni scrise pe bileţele, de stropirea cu aghiasmă pe tălpile pantofilor sau pe roţile automobilelor (ca “să le meargă bine” celor care le folosesc), de stropire cu aghiasmă a lucrurilor cumpărate de la magazin sau din piaţă, ca să nu mai fie “spurcate de omul din lume”, etc.

[vsovivi]

Uite mai jos babele pline de basme gLumeşti şi băbeşti care nu trebuiesc ascultate şi nici crezute cu niciun chip de care vorbeşte sf. Ap. Pavel şi Cuvântul lui Dumnezeu:

-baborniţa, hoaşca, babele, fetele babei... şi noi.

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie)

Fobia faţă de căsătorie ca taină a vieţii a avut pentru pucioşi aceeaşi tendinţă ascendentă de desfigurare a percepţiei ei, la fel ca şi fobia faţă de carne ca aliment care întreţine viaţa. Ambele au ajuns treptat să fie percepute ca surse sigure ale unor păcate monstruoase şi a unor degradări a sănătăţii întregii fiinţe omeneşti. La început însă, căsătoria era îngăduită şi chiar se practicau în mod curent căsătorii zise “creştineşti” între membrii sectei întemeiate de Verginica. Însăşi Verginica s-a căsătorit cu Nicolae Stoica. Totuşi, adepţilor le era inoculată sistematic o nostalgie faţă de castitatea pe care o oferea viaţa călugărească, aşa încât, treptat, îndemnurile pentru intrarea în monahism sau pentru “căsătoria albă” au devenit două alternative la căsătorie tot mai insistente. Totuşi, cei care voiau să se căsătorească nu erau opriţi, chiar dacă nu mai erau încurajaţi la acest demers:

“... Iată, pe cel ce vrea să se căsătorească nu-l opriţi. Pe cel ce nu vrea nu-l obligaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci căsătoria va merge până la judecată, până la sfârşit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 14-05-1957)

Aşadar căsătoria nu era oprită pe vremea Verginicăi, dar cei care erau căsătoriţi deja primeau mereu îndemnuri ca să se înfrâneze cât mai des şi mai îndelung, iar în perioada posturilor abstinenţa lor trebuia să fie obligatorie şi necondiţionată:

“Nu este oprită căsătoria, dar cine are dragoste şi hotărâre să ajungă la sfinţi, aceia se opresc. Hotărâţi-vă fără îndoială. Nu mai vorbim de postul Crăciunului, al Paştelui, al sfinţilor apostoli şi al sfintei Mării. Într-un cuvânt, înfrânaţi-vă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 4-5-1958)

Tinerilor li se sugera însă că, deşi nu sunt opriţi de la căsătorie, ar fi mai înţelept pentru ei să rămână celibatari, pentru că vor veni pe pământ vremuri cu mare zbucium şi bătaie şi dărâmare, iar cei căsătoriţi le vor face mai greu faţă:

“... Cine vrea să se căsătorească, e liber să se căsătorească. Cine vrea să se mărite, să se mărite. Nu sunteţi opriţi, dar cine vrea să rămână aşa, bine face, că aşa vrea Tatăl Meu, că voia Tatălui Meu e să fiţi ca Mine. Fiţi înţelepţi, că bate vântul tare, tare, din toate părţile, să vă dărâme. Credeţi?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2 07-1959)

Căsătoria era tolerată deoarece era considerată “un rău necesar”, care pe de o parte îi domoleşte la fire pe creştini, împiedicându-i să se aprindă şi să caute desfrânarea, iar pe de alta este singura cale naturală prin care avea loc “naşterea de fii”. Ea este recunoscută ca fiind lăsată de Dumnezeu încă de la Facerea Lumii, ca “altoi de la Cel Înalt”, rânduit pentru perpetuarea speciei umane. Desigur că această “naştere de fii” nu era suficientă, ea trebuind a fi completată ulterior cu o educaţie duhovnicească temeinică şi riguroasă adusă pruncilor, singura care asigura desăvârşirea naşterii şi care dovedea că împreunarea soţilor nu a fost doar o patimă trupească şi atât, situaţie în care ar fi fost cotată automat drept “neînfrânare”:

“... Fiul Meu, pentru ce a venit la tine Dumnezeu? Pentru ca să-ţi îngăduie păcatul tău şi fărădelegea ta? Pentru ce este căsătoria? Acest altoi este de la facerea Celui Înalt, şi am zis, şi spun: naşteţi fii în duhul şi nu în trupul, căci altfel nu te voi chema creştin după legea Mea şi te voi chema creştin împotriva Mea. La acest cuvânt nu ne putem împăca, nu Mă pot împăca cu neînfrânarea ta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat7-1-1966)

Verginica îşi instruia adepţii ca să nu transforme căsătoria lor într-o justificare pentru depărtarea de Dumnezeu, bărbatul împărţind în mod preferenţial iubirea sa pentru femeie în detrimentul iubirii de Dumnezeu. Dimpotrivă, familia era considerată o instituţie în care viaţa creştină se poate şi trebuie să fie mai întărită şi mai sudată, iar rugăciunea mai spornică, fiind practicată în comun de către soţi :

“Căsătoria nu este după voia sa, ci este după planul lui Dumnezeu. Nici un creştin să nu trăiască cu femeia sa după voia sa, şi să trăiască numai după voia lui Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat7-1-1966)

Căsătoria era considerată “legământ sacru în faţa lui Dumnezeu” şi totodată o pavăză care-i ocroteşte pe soţi de tentaţiile aventurilor adulterine. Cei care ignorau legământul sfânt al căsătoriei erau aspru admonestaţi de către Verginica:

“Fiilor, ce rău vă stă petrecând şi curvind cu femei străine, din lume, voi, care aveţi legământ cu Dumnezeu la căsătoria voastră pe care aţi făcut-o!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8-12-1970)

Experienţa divorţului, prin care a trecut din păcate şi “vasul Domnului”, Verginica, este deplânsă şi considerată o adevărată “moarte” spirituală pentru fostul ei soţ, Nicolae Stoica. Un “Cuvânt”, construit prin februarie 1973 ca venind din partea lui “Dumnezeu”, exprimă adânca supărare a “cerului” pentru fapta reprobabilă a lui Nicolae Stoica. Acesta a părăsit-o pe Verginica lăsând-o nu numai fără sprijin material, dar şi cu o imagine publică extrem de şifonată, căci ea nu era o femeie oarecare, ci era considerată de adepţi “proorociţa Domnului”. Aceştia au fost sideraţi de o asemenea întâmplare neaşteptată. Cum de a fost posibil ca “Domnul” să o cunune pe Verginica cu acest tânăr, mai mic de vârstă cu 15 ani decât ea, care s-a dovedit ulterior a fi nu numai beţivan şi fustangiu, dar şi profund nerecunoscător faţă de binefacerile cu care l-a copleşit Dumnezeu prin acestă mezalianţă, numită la vremea ei “căsătorie creştinească”? Prins la înghesuială de evoluţia neaşteptată a faptelor lui Nicolae Stoica, “Dumnezeul” Pucios se spală pe mâini ca Pilat din Pont şi, în “Atotştiinţa Lui”, mărturiseşte sincer că “nu S-a aşteptat” ca Nicolae să se comporte chiar aşa. Oare nu-I promisese Nicolae că va avea grijă de “poorociţa” Verginica? Tocmai de aceea “Dumnezeul” Pucios l-a crezut pe cuvânt, şi de aceea l-a cununat cu ea; altminteri, Nicolae n-ar fi pupat el în veac această cinste. Acum s-a dovedit clar că “Dumnezeul” Pucios a fost păcălit , pentru că “duhul rău a fost mai şiret şi l-a înşelat” (şi pe Nicolae, dar şi pe El, care l-a creditat):

“... Iată, sunt supărat că vasul Meu a rămas văduv. Soţul ei a murit, a murit. Nu vrea să mai îngrijească de ea. L-a furat duhul rău şi suferă vasul Meu; suferă multe necazuri şi întristări şi nelegiuiri; suferă atâtea lucruri, că numărul necazurilor şi al durerilor întrece numărul stelelor de pe cer, aşa de multe sunt. Crezi? Să crezi, că nu M-am aşteptat. Aspus că va vedea de ea, şi pentru aceasta am cununat, ca să se spună că are bărbat, şi de el, că are femeie. Dar duhul rău a fost şiret şi l-a înşelat. O, fiule Nicolae, rămânem cu legământul făcut dacă nu te mai întorci. Te-am iubit mai mult ca pe îngeri şi pe sfinţi. La rugăciunea vasului Meu aţi ieşit din lagăr şi din închisoare, şi acum iată ce faci!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat23-2-1973)

[vsovivi]

Adică nu mai mânca de la necuratul, mâncăruri necurate, împreună cu prietena ta, cu iubita ta, ca să nu faci nunți necurate și dragoste necurată și apoi având iubire necurată să te asemeni toată viața cu familiile necurate ale gLumii, căsătorite ca gLumea, ci urmeză tu creștine nunții lui Iisus Hristos cu femeia Lui, femeia Mielului care s-a îmbrăcat în alb imaculat, urmează sfinților căci ei au păzit Cuvântul Lui Dumnezeu, de la început și până la sfârșit.

Iar ție, bubulina trandafila îți pun din nou aceiași bandă... banda de tâlhari:

Nu ştiu de astea... ori de astea, ori de astea, ori de astea, nu ştiu... de astea... spirtiritiste.

...decât vine unda:

Citat:
Cîntecul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Că eu atâta ştiu... şi nu ştiu... ce mă fac cu tine.

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (II)

“Dumnezeul” Pucioasei i l-a adus Verginicăi ca soţ pe Nicolae Stoica tocmai pentru că El credea că este “atotştiutorul” care îl vedea pe Nicolae în viitor “ca stâlp pentru comuna Măneşti, ca un pod pentru mântuirea neamului” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 7 iunie 1964) şi tocmai de aceea El l-a “iubit mai mult ca pe îngeri şi pe sfinţi” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 23-2-1973) pe beţivanul şi desfrânatul de Nicolae. Atât de mult, încât nu pe el îl vedea vinovat pentru beţiile şi aventurile lui amoroase, ci pe aceia care ştiau metehnele lui Nicolae Stoica dar nu-l smulgeau din obiceiul beţiei, şi nici nu le mustrau pe femeile uşuratice care-i acceptau avansurile (în timp ce mustrarea lui Nicolae nici nu intra în discuţie):

“Dacă îl vedea pe Nicolae cu sticluţa în mână, zicea: “L-am văzut cu sticla, şi eu să muncesc la casa sa?” Dacă l-ai văzut, de ce n-ai muncit? “Am văzut pe Nicolae cu mândruţa, şi eu să fac căsuţa lui?” Ţine minte, fiule, dacă l-ai văzut, de ce n-ai pus duhul în lucru, să munciţi, să mustri mândruţa!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20 mai/2 iunie 1973)

Acum, El este acelaşi “Dumnezeu” Pucios “atotputernic” care se roagă de păstori ca să-l aducă pe Nicolae înapoi acasă la “vasul Domnului”, Verginica:

“Fiule Daniele şi fiule Dumitru, aveţi grijă de Nicolae, mâna vasului Meu. Mare va fi plata voastră dacă-l veţi aduce pe Nicolae acasă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 februarie 1972)

Ba mai mult, “Dumnezeul” Pucioasei apelează la păstorii pucioşi ca să se facă ei intermediari şi să-l ia cu binişorul pe Nicolae şi să-l iscodească, să vadă cam ce planuri are, şi să-l ducă cu vorba, poate, poate ar vrea totuşi să se întoarcă la Verginica de bunăvoie (dar Nicolae nu s-a mai întors niciodată, deci speranţele Dumnezeului Pucios că poate-poate s-au dovedit a fi speranţe deşarte). Ba, să-l mai roage ei şi pe preotul satului ca să înalţe niscai rugăciuni mai speciale către Dumnezeul cel adevărat, poate se va milostivi să-l dezlege pe Nicolae de fermece ca să scape de darul băuturii fermecate şi să-i dea gândul cel bun ca să se întoarcă înapoi acasă la Verginica:

“Daniele, iată ce-ţi grăieşte Domnul: cu Nicolae, tată, ţi-am spus, mai ia-l cu binele, poate cu binele se va întoarce. Nu vrea să mai primească nici unul de la vasul Meu. Crezi? Măi tată, mai ia-l şi cu binele. Vezi ce vrea să facă. Mai du-te la preotul acela şi spune-i, tată, preotului, să se ocupe de Nicolae. Să fie slujbă întărită pentru vindecarea lui Nicolae. Spune- i că e vrăjit şi i-a dat băutură fermecată ca să tragă cum trage pasărea la apă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 5/18 august 1973)

Căsătoria era zugrăvită ca o opţiune plină de responsabilităţi şi pericole. În special grija soţilor faţă de pruncii pe care i-au zămislit şi i-au născut trebuia să fie primordială. Pericolul neîmplinirii acestei obligaţii este abil speculat de Verginica şi transformat într-o dezamăgire manifestă faţă de căsătorie şi apoi într-o recomandare că mai bine ar fi să se renunţe la ea :

“Ai grijă de puii pe care-i ai zămisliţi. Începând de la clipa zămislirii şi până la clipa sfârşitului, vei răspunde de toate pierderile, că mai bine nu te căsătoreai decât să-ţi fie semănătura deşartă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 26-2-1972)

Tinerii simpatizanţi ai sectei (şi mai ales tinerele care tânjeau să devină mămici) erau în mod vădit dornici de căsătorie, lucru care-i dă prilejul Verginicăi să-şi manifeste tânguios dezamăgirea, dar şi propensiunea spre ascundere: deocamdată intenţiile ei de a-i opri pe viitor pe tineri de la căsătorie sunt disimulate, ca “să nu se ducă vestea” rea care să-i sperie, şi ca să-i poată totuşi atrage la ea prin înşelăciune:

“Oiţa Mea, mioarele Mele, care dintre mioarele Mele voiesc să stea necăsătorite? O, de s-ar duce vestea aceasta peste tot, n-ar mai sta nici una lângă Mine, că am un număr de mioriţe care abia aşteaptă căsătoria şi n-ar mai sta nici una dacă ar afla acest lucru.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 23-2-1973)

Un dialog spiritual cu nea’Mişu ( alias “păstorul Daniel”) dezvăluie intenţiile Verginicăi faţă de tinerii atraşi deja în mrejele sectei: în viitorul apropiat se va renunţa complet la căsătorie, după modelul mânăstirilor autentice. Dar nu se punea problema trimiterii tinerilor la mănăstirile care fac ascultare de B.O.R., ci ţinerea lor acasă, unde ei urmau să clocească, observând un simulacru de viaţă mănăstirească. Ideea e susţinută de o referinţă imaginară, luată de undeva – nu se ştie de unde – din Scriptură:

“Daniele, a fost vremea când am căsătorit, dar vine vremea să nu le mai căsătorim. Nu să le trimitem în mănăstiri, ci să le ţinem în casele noastre. E scris în Scriptură.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8/21 iulie 1973

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (III)

O “proorocie” (care ilustrează mai bine fobia crescândă a Verginicăi faţă de căsătorie) pretinde că autorităţile comuniste (“împăratul drac”) , în foamea lor după controlul absolut al maselor populare, vor impune în curând căsătoria cu forţa, obligându-i prin lege pe toţi cei care depăşesc vârsta nubilă să se căsătorească. Această “proorocie” nu s-a mai împlinit niciodată, adăugându-se la şirul lung de proorocii mincinoase ale pucioşilor. În plus, şansele ei de a se împlini în viitor sunt nule, după căderea neaşteptată a regimului comunist:

“... Fiule, tot ce e necăsătorit, de la vârsta de şaisprezece ani, va fi obligat să se căsătorească, nu de Mine, ci de împăratul drac. Dar ca să nu-i cucerească dracul, spun să se desăvârşească în post şi rugăciune, până se va împlini rostul lor la Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27 septembrie/10 octombrie 1973)

Un “argument” proaspăt şi original scos “din joben” de către Verginica pentru a-i înfricoşa pe tineri cu “pericolul căsătoriei” este acela că toţi copiii care vor fi zămisliţi de acum încolo în acest veac de pe urmă vor fi agonisita diavolului. De aceea, toţi cei care au căsătorie “ursită de la Dumnezeu” sunt rugaţi să se culce separat, în paturi diferite, ca să nu-i ispitească satana cu pofta zămislirii de prunci. Interesant este totuşi că expresia “dacă Domnul vă urseşte căsătoria” exprimă o oarecare resemnare a Verginicăi în faţa ideii că Taina Căsătoriei este pe mai departe tolerată şi chiar dirijată oarecum de voia lui Dumnezeu, deci în faţa acestei realităţi transcendentale nu te poţi opune direct, în sensul interzicerii ei, dar poţi să-i bagi strâmbe, în sensul deformării semnificaţiei şi scopului ei:

“... Dacă Domnul vă urseşte căsătoria, doresc din partea ta să fie ca şi când n-ai fi căsătorit, că mai bine e ca femeia să se culce într-un pat, şi bărbatul, într-un pat, căci copiii care se zămislesc, vine lupul şi îţi ia copilul de la piept şi îl duce să-l crească el.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 28 martie/10 aprilie 1974)

Nici Verginica nu e străină de răstălmăcirea Scripturii. Referindu-se la un verset biblic care condamnă adulterul, Verginica îl interpretează ca pe o osândire a relaţiilor conjugale fireşti dintre soţi. Aceştia sunt îndemnaţi să excludă apropierile trupeşti dintre manifestările lor de tandreţe, sau, dacă nu sunt în stare, măcar să le practice cu o detaşare vecină cu nesimţirea. În plus, cel care nu e în stare să urmeze aceste sfaturi nu trebuie în nici un caz să se ia la ceartă cu cel care poate şi vrea, ci să se supună voinţei acestuia:

“... Fericită-i nunta, dar patul să fie neîntinat, adică să trăieşti cum au trăit părinţii sfinţi ai lui Ioan Botezătorul sau ai Maicii Domnului. Adică să nu fie lumeşti, şi cei căsătoriţi să trăiască aşa cum au trăit părinţii de dinaintea voastră. Fiţi fără plăcere trupească. Să nu vă certaţi pentru această faptă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 iunie/5 iulie 1974)

Naşterea de prunci este văzută de Verginica drept o opţiune firească şi naturală a soţilor căsătoriţi şi chiar ca un ideal încurajat de Dumnezeu, care este ocrotitorul pruncilor. În acelaşi timp însă, cei care au înclinaţii spre viaţa monahală sunt încurajaţi să fie mai retraşi şi să nu dorească să se căsătorească. Cei care aleg totuşi căsătoria şi apropierile trupeşti în vederea naşterii de prunci sunt sfătuiţi să-şi înfrâneze pasiunea şi să se comporte cu frigiditate unul cu altul:

“Nu face Dumnezeu lucruri ca să nu se mai nască pruncul, dar cine voieşte să fie pentru Dumnezeu, să respingă căsătoria. Cununia voastră şi naşterea pruncilor voştri să nu fie în poftă şi în păcat.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 iulie/4 august 1974)

Existenţa cuplurilor care practică aşa-zisa "căsătorie albă" este recunosacută şi mărturisită cu oarecare nuanţă de mândrie, care cotează automat respectivele familii drept "familii sfinte" (fără a mai lua în discuţie posibilitatea ca soţii sau soţiile din aceste familii să practice anumite păcate ascunse sau necunoscute, deci nemărturisite aici):

"... Am tineri şi tinere căsătoriţi de Mine să fie familie sfântă, să nu se întineze niciodată.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 7/20 noiembrie 1974)

"Atotputernicul" de la Pucioasa e în mare supărare. El este nevoit să-şi contabilizeze înfrângerile, care sosesc una după alta. Mai întâi e vorba de respingerea hotărâtă a inovaţiilor lui privind căsătoria de către tinerii care s-au căsătorit doar în aparenţă după rânduiala "căsătoriei albe", dar în realitate nutreau gânduri ascunse de a-şi întemeia familii normale şi de a face copii. Când gândurile lor s-au dat pe faţă, tinerii duplicitari au fost trecuţi automat în categoria "păgânilor". Un alt insucces a fost pierderea "templului" sectar de la Maluri al Verginicăi, care s-a dărâmat pe neaşteptate, împreună cu alte case din jur, odată cu o alunecare de teren:

“Am căsătorit o fiică. A mâncat la masa sfântă şi a petrecut ani de zile cu Mine, şi astăzi e păgână, nu mai vrea să fie de partea Mea. Am răbdat, au trecut ani de supărare. După aceea, altă dărâmare: s-a dărâmat templul.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 31 octombrie/13 noiembrie 1975)

Drept represalii, şi pentru a nu se mai repeta asemenea răzvrătiri ruşinoase, "Dumnezeul" Pucioasei ia taurul de coarne: Căsătoria se interzice pentru toţi fiii şi fiicele adepţilor pucioşi! Mânăstirile din BOR sunt reconsiderate ca fiind bune, şi ca atare fiecare familie pucioşească va trebui să-şi trimită măcar o fiică la mănăstire. De dorit ar fi să fie trimişi şi niscaiva feciori, pe deasupra:

"... Opresc căsătoria! După anul nou, trimit un număr de fecioare la mănăstire. Nu voiesc să mai căsătoresc. Din toate familiile creştine să fie o fiică la mănăstire, şi să fie şi feciori.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21 noiembrie/4 decembrie 1975)
De remarcat că restricţia operează exclusiv în familiile adepţilor sectei, care sunt numite aici "familii creştine" pentru a se face delimitarea de celelalte familii, zise "din lume".

[vsovivi]

“... Fiule, tot ce e necăsătorit, de la vârsta de şaisprezece ani, va fi obligat să se căsătorească, nu de Mine, ci de împăratul drac. Dar ca să nu-i cucerească dracul, spun să se desăvârşească în post şi rugăciune, până se va împlini rostul lor la Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27 septembrie/10 octombrie 1973)


Te înşeli duşmancă otrăvită şi otrăvitoare ca o ciupercă cu pete roşii, de parcă ar fi ceva grav, nu-i bai că nu-i prima oară, dar aici nu e vorba de comunism sau ceauşism când a zis împărartul drac ci de fiul comunismului, comunistul ăla cu faţă umană defapt subumană şi inumană, gLumiail, cel plin de filme şi de bani, din alea cu tineri rebeli şi simpatici care ştiu ei că le e musai să se căsătorească, şi îi obligă pe toţi să facă nunţi ca gLumea...

Deci e vorba de proprii părinţi şi proprii prieteni care slujesc ispiciului!!!

Nu fă confuzii cu comuniştii, dar şi ăia te-au obligat să faci căsătorie că nici la ei nu era voie să ai doar iubită sau ai uitat cum era pază prin cămine şi oprite toate distracţiile burgheze? Era musai să o iei de nevastă pe tovarăşa şi te puteai întâlni doar aşa tovărăşeşte la munca patriotică sau la locul de muncă sau la şedinţele de partid ca nişte tineri de nădejde care nu întinează idealurie comunismului... aşa era politichia de mărgăritar, era vorba de morala comunistă... şi apoi ceauşistă, iar apoi ioniliesciană, căci nu aveai voie să cânţi în piaţă căci erai catalogat element declasat, animal, legionar, sau chiar element diversionist, antisocial, şi erau chemaţi minerii ca să facă ordine căci iată poliţia cică era neputincioasă...

Deci nu trebuie să te îndoieşti, tot ce este scris în Cuvânt lui Dumnezeu se împlineşte fără greşală şi nu poţi găsi cusur... bine ar fi ca să nu se împlinească cele rele... dar e unii care musai vor să plinească scriptura... aşa ca iscarioţii hipioţii...

Deci împăratul drac se îmbracă în haină de sfinţişor şi aşa dă el lecţii şi de pe tronişorul ăla, de pe turnuleţ, cornul ăla crescut dintre coarne, cel mai înalt, de acolo obligă el la căsătorie... şi se strâmbă şi face grimase când aude de mănăstire, căci nu poate suferi auzind că se vorbeşte de Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu... pentru că e vorba de averile lui, ale viermilor... cotoare de mere şi pere mălăieţe... putrede... că altceva n-are ce lăsa el moştenire, decât necurăţiile de la mesele lui...


Despre el e vorba: fiul omidei ajuns rege, mare drac cu cioc, şi are tot felul de idei foarte serioase.

Aşa că ''Mai bine golan la post decât... trădător, comunist cu faţă umană, faţă de sfinţişor adică rege drack''