mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (X)

Leliţa Mihaela merge mai departe cu răstălmăcirea Scripturii, arătând că deşi Scriptura spune limpede că preotul sau episcopul trebuie să fie bărbat al unei singure femei, în caz că doreşte căsătorie, astăzi această libertate condiţionată a căsătoriei lui nu mai este valabilă. Despre B.O.R. afirmă că "este condusă de satana", confirmând încă odată public poziţia schismatică a sa şi a sectei pe care o păstoreşte faţă de Biserica majoritară, în care a fost şi ea cândva botezată:

"O, căsătoria nu înseamnă lepădare de sine, iar Eu am spus că cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine. Am spus aceasta şi la cei necăsătoriţi, şi la cei căsătoriţi, dar mai mult le-am spus la cei căsătoriţi, şi iarăşi spun: căsătoria nu înseamnă lepădare de sine. Dacă Scriptura spune despre preot şi despre episcop "să fie bărbatul unei singure femei", şi aceasta, în Domnul, precum este scris în Scripturi, iată ce spun azi Eu, Domnul: preotul sau episcopul nu poate fi şi al femeii, şi al bisericii, iar dacă voieşte episcopie, să se oprească şi el, şi femeia lui de la desfrânare, de la păcatul cel în însuşi trupul lor, şi, lepădându-se de sinele lor şi de trupurilelor, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze ca slujitori pentru cer şi pentru biserică. Azi însă biserica este condusă de satana, nu de Mine, căci capul bisericii este omul; omul care se face preot, şi care se însoară mai întâi, dar Scriptura spune aşa: "Cinstită să fie nunta, şi patul neîntinat, iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu". Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 31 mai/13 iunie 1999)

O nouă răstălmăcire gravă aduce leliţa Mihaela Tărcuţă atunci când vine vorba despre relaţiile dintre soţi. Referindu-se la un text din Epistola I către Corinteni, Mihaela falsifică frazele şi sensurile ei, pentru a le conferi înţelesuri modificate "cu 180 de grade". Textul în cauză este următorul:

"Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă." (1Cor.7,1-6)


Pavel punctează aici esenţialul în ceea ce priveşte relaţiile dintre soţi:

1. Bună este înfrânarea celibatului, dar pentru a preveni desfrânarea, căsătoria este şi mai bună. De aceea, omul să nu se mai desfrâneze în afara căsătoriei, ci să se căsătorească pentru a scăpa de desfrânare;

2. Fiecare (deci toţi bărbaţii) bărbat să aibă de soţie o femeie, şi fiecare (deci, toate femeile) femeie să aibă de soţ un bărbat;

3. Cei căsătoriţi nu pot să se şantajeze reciproc în ceea ce priveşte dreptul fiecăruia la relaţiile intime; de aceea, fiecare soţ este stăpân pe trupul soţiei, şi invers;

4. Relaţiile intime ţin de buna înţelegere şi convieţuire dintre soţi, deci asupra lor nu se pot da porunci, ci numai sfaturi. Iar sfatul lui Pavel este de a nu apela la "căsătoria albă", pe motiv de evlavie, ci soţii să se iubească şi să nu se lipsească unul de altul, pentru a nu anula astfel avantajul oferit lor de căsătorie, şi anume ferirea de desfrânare; dar nici evlavia să nu fie neglijată, ci postul şi rugăciunea să se facă în comun, pentru cinstirea familiei.

Ce spune Mihaela referitor la aceste versete? Iată ce spune:

"Apostolul Pavel răspundea şi el cu grijă la începutul bisericii Mele când era întrebat de cei ce se alăturau învăţăturii curate, şi spunea: "Bine este pentru om să nu se atingă de femeie, dar ca desfrânarea să-şi aibă şi ea rânduială, să-şi aibă bărbatul femeia lui, iar femeia să-şi aibă bărbatul ei, căci cei ce se lipsesc unul de altul multă vreme, sunt ispitiţi de satana din pricina desfrânării lor". Dar celui nedesfrânat nu-i trebuie legea aceasta, căci acela este curat. O, pe pământ aşa este încă de la căderea omului. Cel ce nu se poate înfrâna, acela se căsătoreşte, căci între foc şi căsătorie, mai bună este căsătoria. Aceasta este lege pentru cei ce nu se pot înfrâna şi care nu sunt liberi." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 31 mai/13 iunie 1999)

Leliţa Mihaela modifică sensul dat de Scriptură pentru căsătorie, şi anume: "legea căsătoriei îi este dată omului ca să scape de desfrânare, care îl paşte în afara căsătoriei", propunând o formulă nouă: "legea căsătoriei îi este dată omului pentru ca desfrânarea lui să capete o formă legiuită, o rânduială tolerată" . Cu alte cuvinte, toate sfaturile date de Pavel sunt modificate după cum urmează:

1. Omul să nu se mai desfrâneze în afara căsătoriei, ci să se desfrâneze în interiorul ei.

2. Dispare cuvântul "fiecare", care apărea de două ori în textul original al Scripturii. Bărbatul (deci nu fiecare, nu toţi bărbaţii) care nu se poate lipsi de desfrânare să-şi aibă femeia lui, cu care să se desfrâneze în voie, iar femeia (deci, nu fiecare, nu toate femeile) care nu se poate lipsi de desfrânare, şă-şi aibă soţul ei, cu care să se desfrâneze în voie;

3. Dispare complet orice referire la relaţiile trupeşti dintre soţi şi la regulile de bun simţ care ar trebui să le guverneze;

4. Dispare complet sfatul lui Pavel adresat soţilor cu privire la frecvenţa apropierilor trupeşti: "Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială...". El este înlocuit cu o constatare neutră, impersonală, care reafirmă convingerea că cei căsătoriţi, dacă se lipsesc unul de altul multă vreme, recad în pofta desfrânării lor pe care le-o garantează căsătoria.
Mesajul leliţăi Mihaela este limpede: "căsătoria este o rânduială omenească, prin care se asigură legiferarea desfrânării".

Dacă ar fi aşa, de ce ar mai fi fost nevoie ca Pavel să dea "dezlegare la desfrânare" în sânul căsătoriei? Dacă se pleacă de la desfrânare şi tot la desfrânare se ajunge, atunci rostul acestei "dezlegări " nu se mai justifică, chiar dacă se legiferează. Ba e chiar mai rău, ca şi când Pavel s-ar învoi la un lucru rău (desfrânarea) şi ar da un "cadru legal" răului, ca să se săvârşească în voie şi cu "acoperire legală", fără să mai creeze vreo remuşcare celor în cauză.

[vsovivi]

Domnule,

e vorba de doi oameni care desfrânează, deci sunt desfrânaţi, adică un gigolo şi o paraşută. Amândoi ăştia erau speculaţi de peşte şi de satana care îi lucra la ochişori ca să tragă cu ochiulhul şi să lucreze ei din greu la filaj... şi în urma filajului picau în capcană diferiţi fraieri. Apoi fraierii deveneau ca ei, şi pe maideparte urmau lor după chipul şi asemănarea domnilor profesori de drept şi practicau şi ei la bară tot felul de numere şi de poziţii înalte pe scara socială.

Deci ce e de făcut cu ăştia dacă sunt unii care vor să fie creştini?

Simplu:

1. Să se lepede de satana şi de necuratul şi de spurcăciosul şi de gLume şi să se asemene sfinţilor care s-au asemănat Domnului.

2. Dacă nu pot, atunci să-şi ia o femeie şi numai una cu care să facă o căsătorie albă şi să grijească ei de mântuirea lor, căci căsătoria este mai mare decât relaţia şi ea este veşnică şi trebuie să se asemene cu dragostea dintre Mielul Domnului şi femeia Mielului, mireasa care s-a pregătit, deci iată o dragoste curată complet, fără pic de desfrânare, deci ei vor fi ca nişte îngeri pe pământ dar uniţi prin taina căsătoriei, nemafiind ispitiţi de satana ca să se uite după altă femeie sau bărbat căci creştinul are acasă la el pe femeia lui şi ea pe bărbatul ei de care trebuie să fie atrasă.

3. Dacă nu pot ţine o căsătorie albă, imaculată, atunci măcar să se unească în taina căsătoriei creştine şi să se desfrâneze doar în zilele în care nu sunt sărbători sau posturi.

4. Dacă nu pot şi sunt desfrânaţi rău, măcar să se unească în taina căsătoriei şi urmând dragostea să-şi lase trupul propriu stăpânit de partener şi nu de poftele şi patimile proprii, căci dragostea partenerului şi slujirea lui creştină va avea inima bună plină de Duhul cel Bun ca să-l distrugă mult mai puţin prin desfrânare decât cum se distruge el însuşi pe sine prin metodele burdelochiulhulului mincinos şi răutăcios.

5. Dacă nu pot să-şi lase trupul sub stăpânirea iubirii partenerului, atunci să stea cât mai puţin despărţiţi ca nu cumva să-i ispitească satana, dându-le iluzia fericirilor din motivele lipsei metehnelor şi a puterilor necurate dobândite prin post sau mândrie sau alte fachirisme.

6. Dacă nu pot şi sunt biruiţi de desfrânre atunci măcar să nu se smintească unul pe altul făcând scandal pentru pofte ci să caute să nu-şi mintă nevasta şi să nu înşele nici pe altele ci să meargă la bordel sau în baie şi să se roage să fie iertat şi să caute ajutor la Dumnezeu şi la fraţi, ca să se roage pentru el ca să nu mai practice cearta... arta marţială şi joială.

7. Dacă nu poate să se căsătorească din diferite motive, atunci să stea aşa cum stă cu femeia lui că mai bine e să stea aşa decât să hulească pe Dumnezeu nemulţumindu-se de viaţă.

8. Dacă nu poate sta aşa ci mai îi trebuie alte femei, alta decât iubita, deci dacă nu se poate abţine cu niciunchip de la relaţii întâmplătoare şi adulterine atunci să caute să nu mai facă ochi dulci şi să nu mai lucreze la filaj şi să nu mai frecventeze bordeluri şi baruri şi cămine şi şcoli şi nici să nu mai privească reviste şi filme şi nici să-şi închipuie tot felul de fericiri citadelice: ''bucureştii, bucureştii, sodomă şi gomoră tu eştii!''

9. Dacă nu poate şi nici nu vrea cu frumosul, atunci să-şi ia câte fraiere doreşte şi măcar să nu fie ele iubitele sau soţiile altora.

10. Dacă nu poate şi le vrea mereu numai pe alea străine şi pe ale altora, pentru bani sau pentru senzaţii tari atunci să se protejeze cu prezervativ şi măcar să nu le violeze şi nici să le fure banii.

11. Dacă nu-i place prezervativul măcar să aibă certitudinea că nu e bolnav şi să nu violeze şi să nu mai bea şi să nu mai fumeze, nici pe banii altora.

12. Dacă nu poate şi e dornic musai numai de violuri şi beţii şi furturi şi răzbunări, atunci să meragă la mănăstire ca să ceară ritual de exorcizare căci a intrat satana în el şi el l-a crezut că aia e fericirea cu care l-a ispitit satana şi acum iată că e fiul satanei şi-l slujeşte pe satana din dreptul creştinătăţii, sau dacă îi e frică de apa sfinţită şi de lumina credinţei atunci să umble legat la ochi ca orbii pe stradă şi dus de alţii ca o povară şi în cămaşă de forţă, o perioadă, până îi trece pofta şi fierbinţeala certăreaţă, dorul de sine, şi ca să ştie ce anume v-a ajunge mai devreme sau mai târziu, o legumă, sau să se mute în mocirlă la marginea satului că măcar nu se mai înşeală că ar fi frumuşel şi acolo să-şi rabde demonizarea.

13. Dacă nu poate atunci să bea o fiertură, şi dacă prionde putere, atunci să să se lase de viclenie şi jmechereală şi pofta de căpătuială şi să ţină post cu mâncare uscată până nu mai poate de foame şi de sete, iar apoi puţin câte puţin să se întremeze cu puţin vin, încercând omul bun să spună câte un NU hotărât la fiecare ispită ivită din neant, întâmplător în ochiulhul minţii.

14. Să nu mai judece pe nimeni căci cu măsura cu care măsori vei fi măsurat şi cu care judeci vei fi judecat şi cu care socoteşti vei fi socotit deci să se lase de matematică şi politică şi filozofie şi de tot altruismul lăcomiei savante şi ştiinţifice şi speculante că numai îl doare capul şi apoi va desfrâna... ca să se relaxeze.

[vsovivi]

Deci cam aşa ceva se poate pricepe, adică fecioria la suflet şi la trup după asemănarea Domnului e mult mai curată decât cunoaşterea păcatelor... ca să le ştii şi tu cum sunt... făcându-le pe toate doar aşa din pură curiozitate pentru hulă, bani şi viol, adică hoţ din ăla şjmecher cu patalama de om căsătorit şi cu job-en.

Iar tu bubulina trandafila... cât o să îţi tot etalezi ''pricepereile'' otrăvite?.. Arta seductivităţii moştenită de la scorpia aia cu multe capete... Hai maya, mai ia... daia.

Nemulţumirea vieţii cu ricoşeu la Dumnezeu: ofofof clos a e mira, bubulina sive same trandafila... cu mulţi spini otrăvitori.

[vsovivi]

Adică să nu mai creadă creştinul ca ispitidiotul în mângăierile trupeştii căci alea toate sfârşesc în trup, trufie şi o să zici fie, ci să creadă în Dumnezeu şi să zici să nu fie!

Şi apoi iată că vine toată echipa de tâlchari:

Nu ştiu de astea... ori de astea, ori de astea, ori de astea, nu ştiu... de astea... spirtiritiste.

...decât vine unda:

Cîntecul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Că eu atâta ştiu... şi nu ştiu... ce mă fac cu tine.

„Marto, Marto, pentru multe te îngrijidoliceștii dar un singur lucru trebuiește... oare cine este cea care bine L-a ales?”

[mariamargareta]

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (XI)

De aici până la desfiinţarea cununiei ca Taină a Bisericii nu mai este decât un pas, pas pe care Mihaela îl face cu hotărâre atunci când afirmă că "omul a pus cununia între tainele Bisericii, şi nu Dumnezeu, căci cununia este o formă de a legaliza desfrânarea omului":

"Amin, amin zic vouă, fiilor care-Mi purtaţi cuvântul către neamurile pământului: Eu n-am zis omului să se însoare. Cununia care a fost pusă de om între tainele bisericii, nu este taină, ci este durere pentru Mine, căci omul îşi dă trupul spre desfrânare prin cununie." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 31 mai/13 iunie 1999)

Nici botezul nu mai este preţuit la valoarea sa, fiind pusă la îndoială puterea lui curăţitoare, deoarece este considerat o consecinţă a legii căsătoriei, prin pruncii care se nasc în păcat, căci căsătoria este pământească, nu cerească:

"O, e grea jalea Mea şi aşteptarea Mea după om! Omul naşte prunci pentru el, şi îi duce la preot şi îi botează, şi apoi stă liniştit şi se crede al lui Dumnezeu, el şi pruncul lui, dar Duhul Meu nu este în om, căci omul este numai trup, numai carne, şi pe dinăuntru, şi pe dinafară, numai poftă trupească cu care voieşte să aibă omul îndreptăţire înaintea Mea şi voieşte să se măsoare cu Mine şi să spună că este al Meu, dar Eu îi spun aşa: Eu M-am răstignit, omule, iar tu te căsătoreşti şi stai acoperit cu legea căsătoriei, care este pământească, nu cerească, fiindcă Eu celor ce Mă ispiteau pentru femeile lor, Eu le-am răspuns pământeşte, şi am luat cuvântul omului cel întâi zidit, care s-a despărţit de Dumnezeu şi s-a alipit cu femeia sa, şi au căzut amândoi din cer, au căzut prin trup, au căzut pe pământ; dar le-am răspuns şi altfel ispititorilor, şi le-am zis: "Sunteţi rătăciţi neînţelegând Scripturile, căci în împărăţia cerurilor nu este însurat şi măritat, şi este viaţă fără de păcat, fără de moarte, viaţă de îngeri este"." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 26 octombrie/8 noiembrie 1999)

Cei căsătoriţi sunt îndemnaţi acum să-şi călugărească viaţa (dar nu cumva în mănăstirile din BOR, ci acasă la ei) iar preoţii care încă mai "trimit pe om la păcat prin căsătorie" :

"Călugăriţi-vă viaţa voi, cei căsătoriţi, căci vai şi iar vai preoţilor care trimit pe om la păcat prin căsătorie, şi apoi nu-l mai scot de sub păcat şi din moarte pentru înviere, pentru ziua a treia, ziua învierii, aşa cum au făcut apostolii şi sfinţii Mei peste toţi cei căsătoriţi care veneau spre ei să Mă afle pe Mine, Cel Sfânt.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 17/30 ianuarie 2000)

Mihaela nu scapă ocazia să blameze "poporul cel de demult" al Verginicăi, care s-a "dedulcit" la căsătorii. Mai întâi, adepţii Verginicăi "cereau de la Domnul" căsătoriile, dar mai apoi, când le-au fost interzise, şi le luau singuri şi de aceea tot "poporul" Verginicăi "a căzut pe cale":

"O, trezeşte-te şi te scoală spre sfinţenie, poporul Meu cel îndoielnic, căci sfinţenia ţi-am cerut-o Eu, tată, încă de când M-am făcut ţie cunoscut prin glasul Meu cel de azi peste pământ! Am fost atât de bun, atât de milos cu tine, tată, şi nu-ţi frângeam voia. Toţi Îmi cereaţi căsătorie ca să-L părăsiţi pe Tatăl pentru pofta voastră, şi apoi v-aţi luat singuri şi n-aţi mai cerut, şi din fiu în fiu v-aţi despărţit de calea cea cu sfinţenie pe ea. Aş fi avut acum sfinţi mulţi în poporul Meu şi nu Mi-ar fi căzut poporul de pe cale dacă ar fi iubit el Scriptura aceea care zice că "bine este să nu se atingă omul de femeie"" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-12-2009)

Abia acum, sub înaltul şi înţeleptul patronaj al Mihaelei, s-a putut alcătui un "popor" care să fie întru totul împlinitor al respingerii căsătoriei. Cei dinaintea lor au fost doar nişte musafiri nemulţumiţi, care s-au dus spre căsătorie, unindu-se "cu trupul păcatului":

"O, mulţi au fost numai musafiri în lucrarea Mea, şi apoi s-au dus spre căsătorie. Au fost vremelnici, au fost doar oaspeţi şi n-au rămas ei familia Mea, dar cuvântul Meu cu ei mărturiseşte pentru ei în cer că au fost cu Mine pe cale şi n-au rămas statornici, şi au căutat ei o mântuire prin lege, şi au căzut din har sub legăturile legii, şi aşa au rămas cei atât de aşteptaţi de Mine să semene cu Mine ei. […] O, nu se stă doar oaspete în lucrarea venirii Mele cea după două mii de ani iarăşi de la Tatăl la om, poporul Meu! Iată, cei ce merg spre căsătorie se despart de părinţi şi se unesc cu trupul păcatului. Abia acum am ajuns Eu să-Mi fac popor pus deoparte numai pentru Mine cu viaţa lui, căci Îmi dă Mie viaţa cel ce alege viaţă pentru el.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-12-2009)

Duhul zburător al lui nea'Mişu ( zis "păstorul Daniel", care a murit cu un an în urmă) este chemat de liderii pucioşi în şedinţele lor de spiritism ca să confirme şi el că pe vremea lui şi a Verginicăi "poporul" pucios era preocupat numai de "căsătorie, nunţi şi botezuri", născând fii şi fiice care au părăsit pucioşismul şi au ajuns în lume:

"O, să le spunem, Doamne, lor că în vremea Ta cu trâmbiţa Ta Verginica nu ne-au dat ei bucurii, decât dor de căsătorie, nunţi şi botezuri, şi nu ne-au dat mâna ca să ieşim deasupra cu lucrarea cuvântului Tău. Au născut şi au tot născut fii, şi n-avem din fiii lor decât cât numărăm pe degete, iar pe ceilalţi i-au dat lumii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 30-05-2010)

"Spiritul lui nea’Mişu" îl invită apoi pe "spiritul lui Adam" să ia cuvântul şi să-şi arate păcatul său de a-şi iubit femeia sa cu toată inima şi să spună şi el oamenilor că "taina căsătoriei s-a făcut păgânie şi închinare la idolul plăcerilor":

"— Apropie, Doamne, slava învierii pentru toţi cei care au greşit prin păcatul meu cel din rai! M-am despărţit de Tine pentru femeie şi am iubit-o pe ea cu inima mea, şi pe Tine Te-am părăsit, şi nu mi-a fost de folos că am făcut aşa, ci îmi este durere pentru fiecare om care cade prin păcatul meu, căci omul nu-şi iubeşte femeia decât pentru păcat, iar Tu acum două mii de ani ai spus să-şi iubească omul femeia aşa cu Tu ai iubit biserica, căci taina căsătoriei s-a făcut păgânie şi închinare la idolul plăcerilor şi Te îndurerează omul şi moare mereu prin păcat şi cu păcat." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21-11-2010)

[mariamargareta]

295. „Top 10” (I)

Cineva a fost curios să afle cam cum ar arăta (cităm) „un clasament al aberaţiilor pucioase, deţinătorii exclusivi ai "adevărului" în România...., un fel de TOP 10” .

Este greu de făcut un clasament al ereziilor luând drept criteriu de selecţie doar gradul lor de stupizenie. Ereziile sunt la fel de periculoase pentru credinţă, deoarece toate atentează la integritatea adevărului, iar gradul de prostie sau de nebunie care le însoţeşte adesea devine aproape nerelevant. Totuşi, o încercare de a-i satisface curiozitatea celui care a avut această iniţiativă, s-ar putea face.

La prima vedere, cele mai impresionante gogoriţe pucioşeşti ar putea fi următoarele (ordinea lor însă poate fi oricând schimbată, fără prea mari consecinţe):

1. Pucioşii cred ca la Facerea Lumii, primul petec de pământ care a ieşit din ape (interpretarea literală a versetelor 9 şi 10 de la cartea Facerii) a fost pământul român, mai exact grădina de la Glodeni-Pucioasa unde a fost zidită în anul 1991 biserica pe care ei o numesc “Templul Noul Ierusalim”:

“...Mi-am ales în România petecuţul de pământ care s-a ivit prima dată din apă atunci când am făcut cerul şi pământul, şi acest petecuţ l-am numit grădiniţa cuvântului Meu, taina Mea cea dintru început ivită din apă, primul petecuţ de uscat, capul pământului, piatra cea din vârf. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3-8-1997)

“Eu nu te-am uitat, iubito, şi M-am întors în pământul tău […]. Tu ai fost primul petecuţ de uscat care a ieşit din ape la facerea lumii, şi l-am numit pământ după ce am făcut cerul despărţind apele de sus şi de jos. Iar din apele de jos te-am scos pe tine întâi ca pe o pruncă nou-născută ridicându-te de creştet în sus şi ţi-am dat pânză albă de botez, pe care am scris cu mare taină numele tău cel de la sfârşit de timp: Ierusalimul venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

“Mama Mea cea plină de blândeţe şi de duh umilit ca şi Fiul ei, Cel Unul născut din Tatăl şi din ea, Mă mângâie aici, pe pământul ţării întoarcerii Mele cu duhul şi cu cuvântul între oameni, pe pământul cel întâi ieşit din ape la facerea cerului şi a pământului[…]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 9-1-2005)

“ Dumnezeu a ales România, asta a fost opţiunea Lui. Pentru că, aşa cum spune Dumnezeu, “România a fost primul pământ care a apărut din ape la Facerea lumii …” (citat din alocuţiunea lui Marian Zidaru , rostită la interviul luat de Cristian Tabără în emisiunea TV “Te vezi la Ştirile ProTv: Taina Noului Ierusalim”)

Comentariu: Cel mai simplu argument care contrazice această teoremă pucioşească este acela că primul petec care iese din ape este în mod inevitabil şi cel mai înalt de pe glob. Există sute sau mii de vârfuri înalte în toată lumea, cel mai înalt fiind Everestul, cu cei 8848 de metri altitudine deasupra nivelului mării. Semnificativ este faptul că în limba nepaleză numele acestui vârf este Sagarmāthā (Mama Oceanului), iar tibetanii îl denumesc Chomolungma (Mama Universului). Aceste denumiri arată că şi alte popoare s-au gândit la apariţia pământului din ape la Facerea Lumii, dar au făcut o alegere ceva mai inspirată şi dovedind ceva cunoştinţe de fizică şi de geografie. În schimb, dealurile Pucioasei care înconjoară localitatea Glodeni-Vale, localitate unde pucioşii pretind că a ieşit pământul din ape la Facerea Lumii, nu depăşesc modesta înălţime de 400 de metri, adică de 20 de ori mai puţin!

2. Pucioşii cred că după Potop, primul petec de uscat care a apărut după retragerea apelor a fost tot grădina de la Glodeni-Pucioasa:

“ Dumnezeu a ales România, asta a fost opţiunea Lui. Pentru că, aşa cum spune Dumnezeu, “România a fost […] primul pământ care a ieşit din ape de după potop[…]” (citat din alocuţiunea lui Marian Zidaru , rostită la interviul luat de Cristian Tabără în emisiunea TV “Te vezi la Ştirile ProTv: Taina Noului Ierusalim”)

Comentariu: Argumentul de la punctul precedent pare a fi suficient şi pentru această aberaţie.

3. Pucioşii pretind că Adam a fost plămădit de Dumnezeu din lutul luat din grădina lor de la Glodeni-Pucioasa, şi din acest motiv satul s-a numit Glodeni (glod = lut):

“...Mi-am ales în România petecuţul de pământ […] iar când l-am zidit pe om din pământ, acesta a fost locul de unde am luat pământ. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3-8-1997)

“Eu nu te-am uitat, iubito, şi M-am întors în pământul tău pe care i l-am dat la început de moştenire omului cel zidit de mâna Mea, că din tine am luat cu mâna pământ, şi din el l-am plămădit pe om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

“[…] Mă mângâie aici, pe pământul ţării întoarcerii Mele cu duhul şi cu cuvântul între oameni, […] pe locul din care Eu, Cuvântul Tatălui, am luat lut cu mâna şi l-am plămădit pe om în ziua a şasea între zilele facerii[…]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 9-1-2005)

“Mergi, Ierusalime, […] iar acum am venit în acest sătuţ pe care omul l-a numit cu numele pământului, şi acest nume s-a născut cu mare taină prin îngerii Mei cei ce au vegheat pentru numele sătuţului Meu de azi (Glodeni, n.r.)” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7 -1- 2002)

“ Dumnezeu a ales România, […] şi, mă întorc cu 7500 de ani înapoi, şi spun că “România, din pământul românesc, Dumnezeu l-a plămădit Adam” . Şi după cum mărturiseşte Cuvântul lui Dumnezeu în acest loc, chiar… să zicem, bulgărele de pământ din care l-a plămădit pe Adam a fost exact cel din ograda aceasta în care s-a construit biserica.” (citat din alocuţiunea lui Marian Zidaru , rostită la interviul luat de Cristian Tabără în emisiunea TV “Te vezi la Ştirile ProTv: Taina Noului Ierusalim”)

Comentariu: Glodeni-Vale este de fapt un sat atât de apropiat de Pucioasa, încât este uneori considerat un cartier al oraşului. Problema este că Glodeni nu este singura localitate cu acelaşi nume. Tot în Dâmboviţa mai este o comună cu numele Glodeni (lângă comuna Brezoaiele, la sud de Pucioasa). Paradoxul este că Glodeni-Vale al pucioşilor este mai la deal decât comuna Glodeni de lângă Brezoaiele. Mai există un sat Glodeni, în comuna Bălăneşti din Gorj. Pe ce criteriu au stabilit pucioşii că Adam a fost plămădit din lutul lor, când putea foarte bine să fie plămădit din lutul altor Glodeni?

[vsovivi]

1. Cum crezi dumneata că iese un prunc din ape? Iată că România a fost prima formată din apele de jos la porunca Domnului, ea a apărut din ape, pământul ei s-a format primul şi apoi munţii şi altele, şi apoi s-au retras apele, deci e prima ieşită din ape, adică primul loc curat şi care a ascultat primul de Dumnezeu, adică apele au format-o pe România la porunca Lui Dumnezeu şi apoi pe celelalte şi apoi s-au adunat în adunările lor şi au format mările... Deci Ea e capul sau inima pământului cum ar veni, primul pământ ascultător de Dumnezeu.

La 2, e vorba că tot România s-a curăţit prima prin potop şi a ieşit curată la faţă. Iar apoi apele s-au retras. Deci numai Domnul ştie cum s-au petrecut lucrurile în adănc şi a găsit-o pe Ea prima în ascultare.

3. Este foarte clar că pâmîntul l-a luat de pe aici de pe undeva căci Raiul era la Pătlăgeanca şi râul ce curgea prin Eden este Dunărea (iar BadenBaden e de unde izvorăşte, pentru un Bade într-un Rai din Eden, Adam), şi cum în Rai se despărţea şi înconjura grădina de jur împrejur, e clar, Raiul real a fost la Pătlăgeanca sau va fi în dealul Mitropoliei sau chiar grădina de la Pucioasa va fi Raiul, că acolo va fi după ce or să facă românii al patrulea braţ, că braţul Tătaru nu-l recunosc oamenii drept braţ, şi vor aduce Dunărea până la Bucureşti, căci e vorba şi de viitor. Şi era firesc să ia Domnul pământ din pământul cel mai ascultător, şi Glodeni a păstrat numele căci era şi este cel mai bun pământ, deci în deal şi nu în vale.

Deci iar ti-ai luat ţeapă... cu topul tău cel complet absurd, singură ţi-ai luat prin necredinţă şi diletantism.

[mariamargareta]

295. „Top 10” (II)


4. Pucioşii cred că Biserica pe care ei au zidit-o în anul 1991 şi o numesc “Templul Noul Ierusalim”, împreună cu curtea împrejmuitoare şi cu zidurile de incintă sunt însăşi Cetatea Noului Ierusalim care s-a pogorât din cer de la Dumnezeu, în zilele Apocalipsei ce se desfăşoară acum sub ochii noştri (interpretarea literală a versetelor 2 şi 10-27 din Cap.21 al Apocalipsei:

“Pace ţie, popor cu nume sfânt! În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pace ţie, popor cu nume de Ierusalim, căci Ierusalim este nume sfânt, şi acesta este numele pe care-l porţi din darul lui Dumnezeu, popor cu nume sfânt, popor unit cu Ierusalimul cel de sus, care s-a coborât peste tine, după cum era scris în Scripturi pentru vremea aceasta, şi despre care a scris Ioan cel iubit prin Scriptura care grăieşte: "Am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coborându-se din cer, de la Dumnezeu, iar glasul Celui de pe tron a grăit: iată, noi le fac pe toate". Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 9-1-1994)

“Iar aceasta, însemnată azi, este fântâna trâmbiţei lui Dumnezeu Verginica, fântâna Sfânta Virginia, că eu m-am înscris în vreme şi m-am pus temelie la vremea cea cerească, şi această înscriere pentru vreme nouă se numeşte Fundaţia Sfânta Virginia, Cetatea Noul Ierusalim, iar această fântână este semnul de pecetluire a temeliei cea nouă, şi pe această piatră de temelie se va zidi România cea care vine de la Dumnezeu. Amin, amin, amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 2-7-1995)

“Se binecuvintează şi se sfinţeşte crucea cea de la intrarea în grădină, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Şi va fi scris pe piatra aceea: Fundaţia Sfânta Virginia, Cetatea Noul Ierusalim, şi poporul Meu se va zidi pe această piatră vie, şi va fi viu poporul Meu şi bun pentru zidire. Ferice ţie, fiule care vei fi bun pentru zidire. Învaţă, Israele, zidăria, că fiii lumii învaţă dărâmarea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 22-10-1995)

Comentariu: Cetatea lor este numai cu numele "Cetatea Noul Ierusalim", altminteri nu corespunde cu nimic cetăţii descrise de Apocalipsa. Ea nu se pogoară din cer, ci răsare din pământ; ea nu este zidire de la Dumnezeu, ci de la om; nu este nefăcută de mână, ci este făcută de mână omenească; lumina ei nu este asemenea cu cea a pietrei de mare preţ, ca piatra de iaspis, limpede cum e cristalul, ci este lumină electrică obişnuită, care vine prin fir de la omul din lume; ea nu are zid mare şi înalt ci mic şi scund; nu are douăsprezece porţi, iar la porţi douăsprezece îngeri, ci douăsprezece uşi, fără îngeri; "cetatea" pucioşească nu este în patru colţuri, ci în opt; "cetatea" pucioşească nu are douăsprezece mii de stadii, ci 10-12 metri; zidul "cetăţii" pucioşeşti nu are o sută patruzeci şi patru de coţi, ci 2-3 metri; zidăria zidului ei nu este de iaspis, iar cetatea nu este din aur curat, ca sticla cea curată;temeliile zidului "cetăţii" pucioşeşti nu sunt împodobite cu tot felul de pietre scumpe (iaspis, safir, halcedon, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topaz, hrisopras, iachint, şi ametist), ci sunt din piatră de râu adunată de adepţii pucioşi de pe valea râului Ialomiţa; cele douăsprezece "porţi" nu sunt douăsprezece mărgăritare, ci sunt uşi din lemn obişnuit; fiecare din "porţi" nu este dintr-un mărgăritar, ci din mai multe scânduri geluite; piaţa cetăţii nu este de aur curat, şi nu este străvezie ca sticla.
Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul este templul ei"; dar "cetatea" pucioşilor are un "templu" în mijloc, în care ei se închină "Dumnezeului" lor.

Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul"; dar "cetatea" pucioşilor are nevoie de soare şi de lună ca s-o lumineze, iar făclia ei este curentul electric tras de la stâlpul din uliţă.

Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor", dar pucioşii zadarnic aşteaptă, de mai bine de douăzeci de ani ca să vină neamurile pământului la ei, ca să li se închine.

Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo"; dar porţile "cetăţii" pucioşilor sunt închise ziua şi noaptea, căci la ei şi ziua este ca noaptea, şi numai o noapte spirituală este acolo.

Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "vor aduce în ea slava şi cinstea neamurilor", dar nici măcar un neam nu a făcut acest lucru până acum.

Ioan vorbeşte despre cetatea din Apocalipsă şi zice că "în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului", dar pucioşii sunt maeştri ai minciunii şi ai dezinformării, ascunzând că unul dintre adepţii lor a încercat să se spânzure în "templul cetăţii", fiind adus la disperare de minciunile şi nedreptăţile liderilor pucioşi, care au pângărit "cetatea" cu gândurile de sinucidere ale celui nedreptăţit de ei.

Noul Ierusalim de la Pucioasa este aşadar doar o biată clonă a Noului Ierusalim ceresc, jalnică în asemănare şi sclipitoare în deosebiri cu cetatea cea adevărată, care se va coborî din cer la plinirea vremii, exact aşa cum a fost proorocită în Apocalipsă.

5. Pucioşii cred că “Hristos” şi “Ilie” s-au destrupat şi acum sunt “în duh”:

“ Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Nu sunt în trup, ci sunt în Duh. Coborâtu-M-am cu Duhul pe pământ ca să-Mi culeg un popor şi să-i vorbesc tainele cele pentru vremea aceasta.” (citat din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, ediţia 2006, pag.91)

“Aşteptaţi pe Ilie în trup? A fost în trup, şi astăzi e în duh şi îl veţi vedea la judecată.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 16-4-1975)

Comentariu: Avem de-a face aşadar cu o situaţie paradoxală: atât “Hristosul” Pucios, cât şi “Sfântul Ilie” Pucios se dezbracă în cer de trupurile lor şi coboară doar “cu duhul şi cu cuvântul” pe pământ, la Pucioasa. Această repetată destrupare a celor doi poate fi asimilată cu o repetată moarte a trupului, căci ce altceva este despărţirea duhului de trup? Dar atunci de ce a mai înviat Hristos? Ca să moară şi a doua oară, şi a treia oară, şi ori de câte ori se “coboară cu duhul” la impostorii pucioşi? De ce s-a mai suit Ilie cu trupul la cer, în car de foc, dacă la fiecare revenire a sa pe pământ la impostorii pucioşi se dezbracă de trupul său ca şi de o haină prea incomodă, pe care o lasă în ceruri?

6. Pucioşii cred că ţuica şi carnea înteţesc chinurile iadului pentru cei cărora li se face pomenire cu ele:

“Ţuica, băutura diavolului, stă pe mesele de pomenire; carnea, la fel. O, pentru cer nu se lucrează ca pentru cei de pe pământ. Nu se apropie îngerul la pomenire ca să se ducă apoi să ajute pe cel pomenit. Carnea şi ţuica nu milostivesc cerul, şi aduc chin de iad pentru cel pomenit. O, nu mai sunt pe pământ cei ce miluiesc pe cei din morminte.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21-11-2000)

Comentariu: Pare plauzibil ca ţuica, mai ales dacă e tare, să înteţească focul iadului, deoarece conţine mult alcool care se ştie că este uşor inflamabil. Dimpotrivă, carnea, mai ales dacă este în sânge şi în mare cantitate, ar putea mai degrabă să stingă focul decât să-l înteţească. Din expresia “băutura diavolului” se poate deduce că diavolul este un mare consumator de ţuică, ceea ce este puţin plauzibil pentru un duh al cărui stomac este invizibil şi imaterial.

[vsovivi]

4,5 şi 6 Sunt exact aşa cum se prezintă prin Cuvânt doar că tu te faci mereu că nu vrei pentru ca să pricepi ţi le faci să pară că sunt scrise viceversa vicentoarsa viceglobul pământesc, dar nu există niciun glob de pământ. Nu că nu poţi pentru ca să pricepi cum se cuvine dar ţi-e teamă de nenia ca să nu te spună la tanti grijania că nu ai crezut ce ţi-a ghicit ia în zaţ. Adică nu poţi să recunoşti că la tine e mai mult vorba de superstiţeul cel misterios care e îngropat taman ca un os în nisisip şi vorbeşte şi scrie el în locul tău. Şi nu e os ci este chiar un ditamai ciolanul. Şi necuratul te împinge mereu ca să-l furgăseşti. Adică faci treburi de căţelaşi crezându-te Cruela.

Stai liniştită că o să iei sigur premiul cel mai mare la 10 pentru România... potul cel mare... de la oameni.

[mariamargareta]

295. „Top 10” (III)


7. Pucioşii cred că Sf. Apostol Luca este fotograful cerului, care fotografiază cu aparate foto sustrase fraudulos de la oameni:

“Şi uite: Luca, apostolul Meu, stă şi fotografiază tot mersul Meu şi tot ce Eu lucrez. Şi ce vei face?” (4 august 1973)

“Israele tată, copilaşul Meu, s-a fotografiat timpul când ai vorbit şi când ai petrecut cu Dumnezeu. S-a fotografiat masa şi mâncarea. S-au fotografiat. Uite fotograful, mai e un pic. Iată fotografiile, le vei vedea de la tot începutul până va fi sfârşitul. Crezi? Totul, şi viul, şi mutul s-a fotografiat. Şi vrednicul şi puturosul şi somnorosul…” (8 noiembrie 1973)

“…Această lucrare este fotografiată de sfântul apostol Luca” (6 decembrie 1974)

“…Să ştiţi că am fotograf pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, care merge şi fotografiază şi la judecată vă am în toate poziţiile…” (22 decembrie 1975)

“[…] şi atunci, Domnul i-a explicat sfintei Virginia că în această – că în acea noapte, sfântul apostol Luca, care este şi fotograful cerului, adică este cel care se ocupă cu documentaţia de pe pământ… el face un fel de arhivă a evenimentelor importante – cele mai importante ale… – din pământ – de pe pământ. Deci sfântul apostol Luca a venit şi a făcut această fotografie cu ajutorul unui aparat concret, material, din oraşul Pucioasa. A pătruns, sigur că da, prin zidurile – prin uşă, într-un laborator foto din oraş, a luat aparatul, a făcut fotografia, s-a întors, a developat-o, şi după aceea a venit din nou cu două exemplare; un exemplar l-a lăsat pe masă, şi un exemplar i s-a spus sfintei Virginia că este luat în cer, ca mărturie; ca atunci, la Judecată, când se vor depune mărturii despre tot ceea ce s-a întâmplat pe pământ, să fie mărturia în cer.” (citat din alocuţiunea Victoriei Zidaru , rostită la interviul luat de Cristian Tabără în emisiunea TV “Te vezi la Ştirile ProTv: Taina Noului Ierusalim”)

Comentariu: Duhul care se dă drept “Sfântul Luca”, “doctorul cel iubit” , “doctor fără de arginţi” îşi atribuie o calitate nouă: “fotograf al cerului”, dar se dovedeşte a fi mai degrabă “fotograf fără de aparat”. Dorind să-i facă o fotografie-document Verginicăi, el este nevoit să zboare prin văzduh vreo 5-6 Km din comuna Maluri până în urbea Pucioasei, unde trebuie să dea “o spargere” în plină noapte, ca să se poată folosi fraudulos de un aparat de fotografiat al oamenilor păcătoşi de pe pământ. Din mărturisirea creştinei Dănciucă Elena din Măneşti reiese că aparatul foto a avut şi blitz, fiindcă poza s-a făcut noaptea. “Şfântul Luca” se mai foloseşte fraudulos în laboratorul foto şi de o cameră obscură, şi de revelator, şi de fixator, şi de hârtie fotografică, şi de exponometru, şi de curent electric pentru expunere. Toate aceste materiale el nu se grăbeşte să le plătească, el fiind “fotograf fără de arginţi şi fără de aparat foto”, şi de aceea este nevoit să umble de colo-colo şi să dea spargeri în fiecare noapte prin laboratoarele foto, să consume materialele oamenilor şi să-şi însuşească hârtia fotografică, fără a o plăti! Mai bine şi mai uşor şi mai cinstit era dacă îi făcea Verginicăi o pictură, că tot fusese el cândva şi pictor talentat; sau îi făcea direct o icoană, că tot a fost Verginica făcută “sfântă” de către pucioşi ceva mai târziu, după moartea ei. Oricum ar fi, fotografia Verginicăi pe care pucioşii pretind că i-a făcut-o “Şfântul Luca” mai degrabă aduce cu un colaj, cu un desen fotografiat, decât cu o poză autentică, făcută noaptea la blitz.

8. Pucioşii cred că şi Maica Domnului s-a făcut fotograf amator:

“Măicuţa Domnului a fotografiat crucea şi era un ori (X) ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21 aprilie 1974)

Comentariu: Competiţia în arta fotografică se pare că a cuprins toate persoanele importante ale cerului! Oare cine se ocupă cu consumabilele? Despre “Şfântul Luca de la Pucioasa” am văzut mărturia înregistrată din partea Victoriei Zidaru, cum că el umbla ca un fur noaptea, prin atelierele fotografice din Pucioasa, unde dădea spargeri mărunte: intra prin ziduri, şterpelea hârtie fotografică, îşi developa clişeele folosindu-se fraudulos de chimicalele prăvăliei, îşi lua pozele în pingă şi apoi o ştergea englezeşte, fără să plătească nimic. Oare “Maica Domnului” de la Pucioasa, atinsă şi ea de amorul artei fotografice, tot aşa o fi procedând?

9. Pucioşii cred că România se va evapora, pentru că e ţară sfântă:

“... Această ţară românească se evaporă. De ce? Pentru că această ţară e o ţară sfântă, e un popor creştin, dar la numărătoare a fost una, şi acum e alta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 decembrie 1978)

Comentariu: Evaporarea este un proces de durată, spre deosebire de fierbere care este un proces mult mai rapid. Aceste două procese transformă un lichid în aburi. Şi Biblia aminteşte despre acest fenomen de evaporare a apei din pământ:

“Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului.” (Fac. 2,6)


Problema este că fenomenul nu era vizibil decât în închipuirea Verginicăi. Doi ani mai târziu, Verginica trecea la cele veşnice, fără a mai avea ocazia să observe că “proorocia” ei stagna cu totul, România refuzând cu încăpăţânare să se evapore. Astăzi, la peste 40 de ani de la această “proorocie” eşuată, putem să o trecem fără emoţii la categoria “aberaţii aburitoare”.

10. Pucioşii cred că Verginica era “telefonul duhovnicesc” prin care ei puteau vorbi cu morţii ca la videofon:

“ Mamă, mă cunoşti tu pe mine? Mamă, eu sunt Mihail, care vorbesc prin telefonul duhovnicesc. […]
…Mamă a sosit timpul să ne despărţim…
…Nenea Mişu, apropie-te de telefon. Ai grijă de mama mea, întăreşte-o şi pe mama mea. Eu sunt un fiu ucis de tâlhari. Cu greu m-am despărţit de trup. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 24 mai / 6 iunie 1974)


“…Rafaile, du-te şi adu pe fiul răposat, Mihail, la mama lui ca să vorbească.
Fiule Mihaile, o vezi pe mama ta? Priveşte-o bine, că ea nu te vede pe tine; lucrul acesta nu se poate. Daniele, să auzi şi tu vocea acestui tânăr şi să deosebeşti duh, de Duh. Prin Duhul Meu vorbeşte Mihail şi grăieşte mamei sale. Amin” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 iulie/ 4 august 1974)


Comentariu: Gura Virginiei se dovedeşte a fi multifuncţională: când trâmbiţă, când telefon.

“Telefonul” era de fapt un fel de megafon, deoarece “convorbirea” este auzită de toţi cei prezenţi la “lucrare”; sau un fel de videofon unidirecţional, prin care doar morţii îi văd pe cei vii, căci pentru sensul invers încă nu erau posibilităţi tehnice; pe vremea aceea, telefonia mobilă nu apăruse încă.

Extrem de discordant e faptul că “păstorul Daniel” (Dănciucă Gheorghe, zis nea’Mişu) e invitat să creadă că spiritul mortului Mihail vorbeşte “prin Duhul Sfânt” şi aşa îi grăieşte el mamei sale; în acelaşi timp, lui Mihail i s-a spus cu totul altceva, că vorbeşte fie prin “telefon”, iar “telefonul” este Verginica ( “...Mă uit la telefonul prin care vorbesc cu tine, mamă...”), fie că vorbeşte prin “vas”, iar “vasul” e tot Verginica (“Mamă, mult iubeşte Dumnezeu pe vasul Său prin care eu îţi vorbesc …“). Acest lucru ar fi posibil numai în cazul că “telefonul/vasul Verginica” ar fi Însuşi Duhul Sfânt, ceea ce ar fi imposibil, dat fiind că Verginica a trăit în trup şi a murit în trup.

Ceilalţi creştini sunt invitaţi să iubească, să păstreze şi să apere “telefonul duhovnicesc”, care joacă rolul de intermediar (medium) între morţi şi vii:


“Mamă, mult iubeşte Dumnezeu pe vasul Său prin care eu îţi vorbesc ca la telefon, dar plânge Dumnezeu de el, că e supărat de cei ce-l lovesc şi nu-l preţuiesc. Păstraţi acest telefon, că mare valoare are între cer şi pământ, între morţi şi vii. Păstraţi-l şi apăraţi-l.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 iulie/ 4 august 1974)

Întrucât necromanţia (vorbirea cu morţii) este o formă de vrăjitorie, ea cade sub incidenţa unor interdicţii şi pedepse canonice (24 Ancira, 36 Laodiceea, 7,65,72,83 Vasile cel Mare, etc.)