Poezii preferate...

[silverstar]

[SIZE=3][COLOR=green]Doina [/COLOR][/SIZE]
[COLOR=green]de Mihai Eminescu

De la Nistru pân' la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân' la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu românul -
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile![/COLOR]

Si pentru ca ea nu ar spune niciodata...
http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Dorina+Stoica

[ioana_ema]

[SIZE=4][COLOR=#660000]INVIEREA[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=2]Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Inchise în tratajul stravechii evanghelii. [/SIZE]

[SIZE=2]C-un muc în mâini mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul îl învata
Ca moartea e în lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.[/SIZE]

[SIZE=2]O muzica adânca si plina de blândete
Patrunde tânguioasa puternicile bolti;
?Pieirea, Doamne Sfinte, cazu în orice colt,
Inveninând pre însusi izvorul de viete. [/SIZE]

[SIZE=2]Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic îti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plânsete duioasa
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".[/SIZE]

[SIZE=2][/SIZE]
[SIZE=2]Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul întuneric se sperie de soapte?
Douasprezece pasuri rasuna? miez de noapte?
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.[/SIZE]

[SIZE=2]Un clocot lung de glasuri vui de bucurie?
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormânt rasare Christos învingator
Iar inimile toate s-unesc în armonie:[/SIZE]

[SIZE=2]?Cântari si laude naltam,
Noi, Tie Unuia,
Primindu-L cu psalme si ramuri
Plecati-va neamuri,
Cântând Aleluia![/SIZE]

[SIZE=2]Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"[/SIZE]
[SIZE=2][/SIZE]
[SIZE=2] (M.Eminescu)[/SIZE]

[sia]

Mistretul cu colti de argint -Stefan Augustin Doinas
[SIZE=3]Un print din Levant indragind vanatoarea
prin inima neagra de codru trecea .
Croindu-si cu greu prin hatisuri cararea.
canta dintr-un flaut de os si zicea:[/SIZE][SIZE=3]
- Veniti, sa vanam in paduri nepatrunse
mistretul cu colti de argint ,fioros,
ce zilnic isi schimba in scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...

- Stapane, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe- aici.
Mai bine s-abatem vanatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici...

Dar printul trecand zambitor inainte
privea printre arbori atent la culori,
lasand in culcus caprioara cuminte
si linxul ce rade cu ochi sclipitori.

Sub fagi, el dadea buruiana-ntr-o parte :
-Priviti, cum se-nvarte facandu-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe,
veniti sa-l lovim cu sageata de lemn !

-Stapane,e apa jucand sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet
Dar el raspundea intorcandu - se - Taci. .
Si apa sclipea ca un colt de mistret.[/SIZE]
[SIZE=3]
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
-Priviti cum pufneste si scurma stingher,
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri
veniti sa-l lovim cu sageata de fier.!

- Stapane, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zambind indraznet.
Dar el raspundea intorcandu-se :-Taci..
Si iarba sclipea ca un colt de mistret.

Sub brazi, el striga indemnandu-i spre creste:
- Priviti unde-si afla odihna si loc
mistretul cu colti de argint ,din poveste .
veniti sa-l lovim cu sageata de foc ![/SIZE][SIZE=3]
-Stapane, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul razand cu dispret
Dar el raspundea intorcandu-se:-Taci .. .
Si luna sclipea ca un colt de mistret.[/SIZE][SIZE=3]
Dar vai sub luceferii palizi ai boltii
cum sta in amurg la izvor aplecat
veni un mistret urias si cu coltii
il trase salbatec prin colbul roscat.

-Ce fiara ciudata ma umple de sange,
oprind vanatoarea mistretului meu ?
Ce pasarea neagra sta-n luna si plange
Ce vesteda frunza, ma bate mereu ?
- Stapane, mistretul cu colti ca argintul,
chiar el te-a cuprins grohaind sub copaci.
Asculta cum latra copoii gonindu-l...
Dar printul raspunse -ntorcandu-se : - Taci.
Mai bine ia cornul si suna intr-una Sa suni pana mor,catre cerul senin .... [/SIZE][SIZE=3]Atunci asfinti dupa crestete luna[/SIZE]
[SIZE=3]si cornul suna,insa foarte putin .[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]

[vladsergiu]

Pentru o imbratisare calda in frigul tacut,
se zbate o floare cu chipul marunt,
pentru un zambet de sincer copil,
Ridica din valuri un chip de nobil.

Se zbate a iernii miscare cu ger,
Pe chipul iubitei ating un mister
Pe chip de copil ce plange incet,
Astern asteptarea unui regret.

In primavara ce m-asteapta cu dor,
Si chipul ei si-al meu pictate pe-un nor,
Se-mbina in dansuri dulci de amor,
Cu lacrimi sudate din gerul odor!

tocmai am primit si eu aceasta poezie pe mail, e frumoasa, plina de adevar si m-am gandit sa v-o impartasesc si voua

Femeia



de Adrian Paunescu

Asa e mama si a fost bunica
Asa suntem femei langa femei
Parem nimic si nu-nsemnam nimica
Doar niste ele ce-i slujesc pe ei.
Ei neglijenti, iar ele foarte calme
Ei incurcand ce ele limpezesc
Ei numai talpi si ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic maret, nimic impunator.
Schimbandu-si dupa ei si drum si nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atatia pasi ce au facut prin casa
Si pentru care plata nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
Ar fi ajuns si dincolo de cer.
Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
Ba strica mult si ele-ndreapta tot
Si de aceea nimeni nu le crede
Cand cad, imbatranesc si nu mai pot.
Asa e mama si a fost bunica
Si ca ele maine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decat curat si uneori copii.
Suntem veriga firului de ata
In fiecare lant facut din doi
E greu cu noi femeile in viata
Dar este imposibil fara noi...

[MarinaAlca]

În prealabil postat de mirelat

tocmai am primit si eu aceasta poezie pe mail, e frumoasa, plina de adevar si m-am gandit sa v-o impartasesc si voua

Femeia



de Adrian Paunescu

Asa e mama si a fost bunica
Asa suntem femei langa femei
Parem nimic si nu-nsemnam nimica
Doar niste ele ce-i slujesc pe ei.
Ei neglijenti, iar ele foarte calme
Ei incurcand ce ele limpezesc
Ei numai talpi si ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic maret, nimic impunator.
Schimbandu-si dupa ei si drum si nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atatia pasi ce au facut prin casa
Si pentru care plata nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
Ar fi ajuns si dincolo de cer.
Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
Ba strica mult si ele-ndreapta tot
Si de aceea nimeni nu le crede
Cand cad, imbatranesc si nu mai pot.
Asa e mama si a fost bunica
Si ca ele maine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decat curat si uneori copii.
Suntem veriga firului de ata
In fiecare lant facut din doi
E greu cu noi femeile in viata
Dar este imposibil fara noi...

F mult mi-a placut aceasta poezie Mirela . Multumesc!!!!!!Probabil ca ar fi binevenit ca si multi dintre sotii nostri sa o citeasca

[nastac_miruna]

E atat de trist sa cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee,
acolo unde-i vezi or sa mai stee
voiosi, in vreme ce vom muri.

Atata soare, Doamne, atata soare
o sa mai fie-n lume dupa noi
cu mii de anotimpuri si de ploi,
cu zori din care siruie racoare..

Si iarba asta o sa mai rasara
iar luna tot asa o sa se plece
voioasa, peste apa care trece,
noi sigur n-o sa fim a doua oara.

Si-mi pare asa de rau ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
cand viata nu-i decat o picatura
intre acest moment si celalalt.

Si-mi pare neinteles
si trist ca nu privim la cer mai des
ca nu culegem flori, ca nu iubim,
noi, care-atat de repede murim.

[nastac_miruna]

Invata de la apa sa ai statornic drum,
invata de la flacari, ca toate-s numai scrum,
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Invata de la stanci cum neclintit sa crezi!
Invata de la soare cum neclinit s-apui,
invata de la piatra cum trebuie sa spui,
invata de la vantul ce-adie pe poteci,
cum trebuie prin lume de linistit sa treci!
Invata de la toate ca toate-ti sunt surori,
cum treci frumos prin viata, cum poti
frumos sa mori!
Invata de la vierme, ca nimeni nu-i uitat,
invata de la nufar sa fii mereu curat,
invata de la flacari ce-avem de ars in noi,
invata de la umbra sa fii smerit ca ea,
invata de la stanca sa-nduri furtuna grea!
Invata de la soare ca vremea sa-ti cunosti,
invata de la stele ca-n cer sunt multe osti.
Invata de la greier, cand singur esti, sa canti,
invata de la luna sa nu te inspaimanti,
invata de la vulturi cand umerii ti-s grei,
si du-te la furnica sa-i vezi povara ei!
Invata de la floare sa fii gingas ca ea,
invata de la soare sa ai blandetea sa!
Invata de la pasari sa fii mereu in zbor,
invata de la toate ca totu-i trecator.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci
sa-nveti din tot ce piere, cum sa traiesti in veci!

[silverstar]

[COLOR=green][SIZE=3]Ah, voi sănii, sănii![/SIZE]

Ah, voi sănii, sănii! Şi voi cai, voi cai!
Numai dracul v-a scornit, mişelul!
Peste stepă-n goană cu alai,
Rîde pîn' la lacrimi clopoţelul.

Pretutindeni, prin pustiuri reci
Lună nu-i, nici glas de cîini, nici ceaţă.
Încă n-am îmbătrînit pe veci,
Hai, dă-ţi suflet, viaţa mea-ndrăzneaţă.

Cîntă-n spargul nopţii, vizitiu,
Te-nsoţesc de vrei, dar cu tristeţe,
Despre ochii umezi care-i ştiu
Şi despre voioasa-mi tinereţe.

Pălăria mi-o pleoşteam ades,
Puneam calul între hlube late,
M-aşezam pe-un braţ de fîn ales,
Şi pe urmă, ţine-te, măi frate!

Cum mă mai împăunam, zburînd!
Şi-n tăcerea nopţilor stufoase,
Gureşa-mi harmonică oricînd
Sucea capul fetelor frumoase.

...Totu-i dus. Fugarul a pierit.
S-a schimbat şi părul meu şi glasul.
De prea mult voios pălăvrăgit
Şi-a pierdut harmonica mea glasul.

Sufletul mi-i totuşi plin de rost,
Gerul şi zăpada-mi saltă ţelul,
Fiindcă peste toate cîte-au fost
Rîde pîn' la lacrimi clopoţelul...[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Serghei Esenin[/COLOR]