Al 5-lea Sfant Evanghelist

[Mihnea Dragomir]

Discutiile persista de secole: cine sa fie primul Evanghelist ? Matei sau Marcu ? Motiv de vie dezbatere intre exegeti, fiecare aducand argumente demne de luat in calcul.

Dar sa-i lasam pe exegeti cu exegeza lor si, in aceasta perioada a Patimilor, sa ne amintim de primul autor vizibil al Bibliei care le descrie. Nu este nici Matei, nici Marcu. Primul evanghelist este Isaia. El a descris Patimile Domnului cu 800 de ani inainte ca ele sa aiba loc. Sa notam, in treacat, ca opera marelui profet Isaia este cartea cea mai iubita de Domnul nostru. In orice caz, aceea din care citeaza cel mai des. Tot din Isaia citea si famenul etiopian, atunci cand ii vine ideea si ii apare dorinta de a fi botezat de Sf Ap Filip chiar atunci si chiar in balta pe langa care treceau.

Sa citim relatarea Patimilor, dupa cum apare descrisa la evanghelistul Isaia, in cap 53:
53.1: Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi?

Putini. Primului Evanghelist ii raspunde ultimul: deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El (Ioan 12:37).

Bine, dar de ce, desi fusesera martori la asemenea si atatea minuni, tot nu credeau ? Cei mari, arhiereii, carturarii, "doctorii Legii" nu credeau fiindca refuzau sa creada. Ei stiau preabine Cine este Isus si coincidenta deplina cu profetiile. Dar refuzau sa se incline Lui, preferand sa se inchine banilor si refuzau sa-L urmeze, fiindca asta ar fi insemnat sfarsitul traiului lor comod si primirea unei altfel de cununi decat cea la care jinduiau. Cei mici, cei din popor, nu credeau fiindca isi imaginau un Uns falnic, un fel de Robespierre care sa taie capete si sa impuna dreptatea sociala. Un revolutionar care sa mature puterea romana de ocupatie. Un cedru al Libanului. Dar, iata ca evanghelistul Isaia prevestise cu secole inainte de Evanghelie: ca Domnul creste ca o radacina in pamant uscat si ca Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă (Is: 53:2,3).

Mai departe, las Profetul sa profeteasca fara comentariile mele, ci cu comentariile lui:
Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu,

Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.

Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor.

Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.

Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte.

Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui.

Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă.

Capitolul se incheie cu o nota de optimism, fiindca putin dupa acea teribila seara de vineri, cand se aseaza lespedea peste Patimile Domnului si cand Pamantul se intunecase, putin dupa acele ceasuri in care se parea ca partida este jucata si totul parea pierdut, totul va fi castigat, dupa cum vom vedea.