Istorii cu talc

[cristiboss56]

Aflat pe cale, prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiş, nu departe de o fântână. Un alt drumeţ s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare şi fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum.
La scurt timp, după aceea a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părţile şi pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă şi a plecat mai departe.
Puţin mai târziu un al treilea om s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit şi apoi s-a tras la umbră, lângă fântână şi a adormit, căci era foarte ostenit.
După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga şi dându-şi seama că numai la fântână o putea pierde, s-a întors degrabă. Furios l-a trezit pe cel, care dormea şi i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu ştia nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a plecat la drum supărat.
Martor nevăzut la toate acestea Moise, foarte nedumerit i-a strigat lui Dumnezeu:
–Vezi, de aceea nu cred oamenii în tine! Este prea mult rău şi nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii şi apoi să devină ucigaş? De ce a trebuit ca al doilea să găsească punga şi crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Al treilea era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?
Iar Dumnezeu i-a răspuns:
–Îţi mai explic o singură dată, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de al doilea călător, care găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi care astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceeace se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi.
Credinţa în adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu este taina pătrunderii Adevarului din jurul nostru…

[tabitha]

În prealabil postat de cristiboss56

Iar Dumnezeu i-a răspuns:
–Îţi mai explic o singură dată, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de al doilea călător, care găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi care astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceeace se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi.
Credinţa în adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu este taina pătrunderii Adevarului din jurul nostru…

Da, nebănuite sunt căile Domnului.

[tabitha]

Măreția lui Dumnezeu

Unul, care o făcea pe înțeleptul, a întâlnit odată pe drum un sătean simplu, care mergea la biserică.

- Încotro mergi, bădie?, l-a întrebat acela.

- Merg la biserică, i-a răspuns săteanul.

- Ia spune-mi, l-a întrebat ironic înțeleptul. Nu cumva știi să-mi spui, Dumnezeul tău este mare sau mic?

- Și una și alta.

- Nu se poate să fie și una și alta.

- Ba da, domnule. Iată, Dumnezeu este atât de mare, încât nici cerurile nu-L încap, dar și atât de mic, încât Se poate sălășlui și în inima mea.

Și înțeleptul nu a mai avut ce răspunde la răspunsul înțelept al simplului, dar credinciosului sătean.

http://sfantulmunteathos.wordpress.com/

[cristiboss56]

Sub fereastra amintirii ne-adunăm
Sufletul de altădată-l colindăm
A venit din nou Crăciunul…şi
Floarea sărbătorilor ne pofteşte la masa bucuriilor.
Lungul şir al moşilor şi strămoşilor, alături de cei de azi, ca şi cei de mâine, sunt o permanenţă a neamului. Stau străbunii noştri la ferestre privind colindătorii şi ascultând, cutremuraţi, colindele despre dulcele prunc Iisus, Care mic şi neajutorat, culcat pe fân în stâna baciului Crăciun, binecuvântă cu mâini micuţe albastrele galaxii ieşite din gândurile Marelui Creator, Pantocratorul desăvârşitelor frumuseţi celeste.
Lângă iesle, divina mamă-fecioară, pe tulpina ei de vis. Îngenunche de fericirea de a fi dat pământului Logosul divin în trupuşor de Făt-Frumos. Către intrare, luminaţi şi pe dinăuntru, de către luceafăr, magii călători revarsă darurile pământului la picioarele Pruncului. Luceafărul călător aprinde candela credinţei deasupra peşterii din Betleem şi luminează drumul în spaţiul celor o mie de galaxii.
Ciobanii, cu capetele plecate, murmur în extaz din psalmii împăratului David, tocmai atunci când, de dincolo de nori şi veşnicii, se aude corul îngerilor şi dulce vestitoarele trâmbiţe de arhangheli. La peştera din Betleem s-a făcut pace între Dumnezeu şi om. Acum s-a deschis poarta de întoarcere la era paradisiacă.
(Părintele Dimitrie Bejan, Simple povestiri, Editura Trinitas, 2008, pp. 251-252)

[cristiboss56]

A venit odată un mirean, care avea un fiu, la avva Sisoe în muntele avvei Antonie şi s-a întâmplat să moară fiul lui pe drum. Şi nu s-a tulburat, ci l-a luat pe el la bătrân cu credinţă şi a căzut împreună cu fiul ca şi cum ar fi făcut metanie, ca să fie binecuvântat de bătrân. Şi sculându-se tatăl a lăsat pe copil la picioarele bătrânului şi a ieşit afară. Iar bătrânul socotind că-i face metanie îi zice lui: “Scoală-te şi ieşi afară”, căci nu ştia că este mort. Şi îndată s-a sculat şi a ieşit afară. Şi văzându-l pe el tatăl lui s-a minunat şi, intrând s-a închinat bătrânului şi i-a vestit lui lucrul. Auzind bătrânul s-a întristat, căci nu voia să se facă aceasta. Şi ucenicului lui i-a poruncit, să nu spună nimănui, până la săvârşirea bătrânului. (Dimitrios G. Tsamis, Patericul Sinaitic, Editura Deisis, 1995, p. 197)

[cristiboss56]

„Cum rabzi, o, Părinte, lipsit fiind de mângâierea de la citirea cea din cărţi?”



Au venit unii din cei înţelepţi la Sfântul Antonie cel Mare şi au zis către dânsul:



„Cum rabzi, o, Părinte, lipsit fiind de mângâierea de la citirea cea din cărţi?”



Şi a răspuns Antonie către dânşii: „Cartea mea, o filosofilor, este firea celor văzute şi deschisă îmi este oricând voiesc să citesc într-însa.”



(Sfântul Antonie cel Mare, Proloagele )

[cristiboss56]

Se spune că, demult, un războinic s-a întâlnit cu un călugăr şi l-a întrebat:
- Cum poate să existe rai şi iad, când nu văd nimic din toate astea? Poate cineva să-mi arate raiul şi iadul?
- Dar tu, l-a întrebat călugărul, cum te poţi numi războinic, când nu văd în faţa mea decât un caraghios?
Soldatul mâniat a scos imediat sabia, dar, la fel de calm, bătrânul călugăr i-a spus:
- Vezi, aşa se deschid porţile iadului!
Înţelegând lecţia dată, războinicul a pus sabia în teacă şi s-a înclinat respectuos.
- Vezi, i-a mai spus călugărul, aşa se deschid porţile raiului!
"Cel ce uită de iad, va ajunge acolo. " (Sfântul Ioan Gură de Aur)
(Leon Magdan, Cele mai frumoase Pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, Editura Aramis, p. 29)

[cristiboss56]

Zis-a avva Antonie: „Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: Smerenia!”.

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 4)

[cristiboss56]

În secolul trecut , în Asia Mică, a trăit un preot sfânt, părintele Ioan. Era căsătorit, avea copii şi era din Ghelverul Capadociei. În zilele de rând muncea pe câmp, în timp ce duminicile şi sărbătorile slujea în biserică. La Sfânta Liturghie aproape întotdeauna izbucnea în lacrimi şi bocete. În timpul sfinţirii Sfintelor Daruri, plânsetele lui erau auzite de toată lumea. Cântăreţii cântau „Pe Tine Te lăudăm” cât de rar puteau însă el întârzia chiar şi 15 minute, poate şi mai mult. Astfel şi ei repetau cântecul de 5-6 ori.
Odată au spus epitropilor problema lor iar aceştia, la rândul lor, au spus-o părintelui.
- Părinte Ioane, deseori întârzii în timpul Sfinţirii Darurilor. Cântăreţii şi poporul aşteaptă afară mult timp. Nu poţi să spui rugăciunea mai repede, ca să nu se facă zarvă?
- Cum o să se facă asta?
- Este uşor. Atunci când eşti în genunchi, să te ridici să sfinţeşti Cinstitele Daruri, să spui rugăciunea şi să termini.
- Rugăciunea o ştiu, dar nu pot.
- De ce nu poţi, părinte? Iertaţi-ne, dar nu este greu.
- Aceasta nu depinde de mine, a răspuns părintele Ioan. Când încep să citesc rugăciunea, Sfânta Masă este înconjurată de un foc dumnezeiesc care ajunge la înălţimea de 2-3 metri. Aşa că nu pot să mă apropii şi să tai Sfintele Daruri. Mă cuprinde frica şi groaza. Nu ştiu ce să fac. Cad atunci la pământ, plâng şi implor pe Domnul să înlăture focul, ca să continui. După aceea ridic ochii. Dacă flăcările au dispărut, mă ridic şi continui, dacă nu, atunci continui implorarea cu lacrimi şi bocete până se stinge focul. Câteodată flăcările se dau în dreapta şi în stânga şi atunci pot să continui.
Ascultând creştinii acestea nu l-au mai deranjat niciodată. Era şi foarte evlavios şi deosebit de atent când slujea. De aceea în parohia lui veneau la biserică mulţi credincioşi din alte sate, care mergeau pe jos ore întregi ca să ajungă. Câteodată veneau la Liturghie o mie de credincioşi, poate şi mai mulţi. Şi toţi aceştia plângeau şi ei. La sfârşitul Liturghiei, podeaua bisericii era aşa udată de lacrimi, încât ziceau că a turnat cineva apă.

[cristiboss56]

Un inger calatorea intr-o buna zi prin inaltimea cerului, leganandu-se printre stelele stralucitoare. El se apropia de fiecare stea si , de ici de colea, culegea cate o floare. Dupa ce culese din fiecare stea , el se pogora pe pamant si rupse si de aici o floare. Pe urma se sui in cer si disparu sub bolta albastra.
Florile de pe pamant, care vazusera ingerul stralucitor, fara sa vada ce floare luase cu el, se intrebau care sa fie sora lor pe care ingerul a cules-o si a dus-o cu el !
-Este un trandafir-ziceau trandafirii.
-Este un crin alb ca si ingerul- ziceau crinii.
-Ba nu, drept sa va spun surioarelor, ca nu poate fi decat o lalea- zicea, ingamfandu-se, o lalea foarte frumoasa.
Chiar micsuneaua, care-i asa de modesta, zicea si ea, cu glas dulce, ca ingerul luase o micsunea.
Deodata din inaltul cerului, o lacrima pica si veni sa straluceasca pe ghiocelul care avea o tulpinita rupta. Ingerul nu se arata, insa un glas ceresc se auzi:
-Sarmana floare, floare cu adevarat modesta! Fiindca te-am rupt, cere-mi o rasplata! Spune-mi ce ceri !?
Ghiocelul tacu.
-Vrei tu mirosul trandafirului?
-Nu!
-Dragalasenia lalelei?
-Nu!
-Vrei sa fii albastra ca floarea de liliac?
-Nu!
-Ce doresti atunci?
-Fiindca ai placerea sa-mi daruiesti ceva, fa sa ma nasc si sa infloresc indata ce se duce zapada. Oamenii amortiti si ingetati de viscol si de ger, cand m-or vedea si cand vor simti mireasma mea dulce, sa se simta incalziti si mangaiati ca se apropie primavara.
Din ziua aceea, ghiocelul este cea dintai floare care ne zambeste dupa o iarna posomarata.

Cu drag, o primavara cu ganduri curate , cu suflet cald si cu multa Lumina !!!