Budism - Ce este Vacuitatea

[cristiboss56]

În prealabil postat de florin.oltean75

Pentru ca Buddha nu poate fi vazut, nu poate fi cunoscut prin nicio forma de interactiune.






.

Corecta observatia ta , nu poate fi vazut , nu poate fi cunoscut , pentru ca nici nu exista . . .! :)

[iustin10]

În prealabil postat de florin.oltean75

Insa, Dumnezeu este dincolo de orice intiparire si plasmuire a mintii.
Cum poate fi El totusi cunoscut, de necunoscut fiind?

Dumnezeu poate fi cunoscut prin Fiul Sau si numai asa.

Asta si afirma Domnul : "Nimeni nu cunoaste pe Tatal decat Fiul,si Acela caruia vrea Fiul sa i-l descopere"

Restul culturii umane sunt simple constatari ca Dumnezeu nu poate fi cunoscut caci ele pleaca de la om catre Dumnezeu ,sunt filozofii.

O singura data in istorie sensul a fost invers ,de la Dumnezeu catre om ,si de aceea s-a si numit revelatie. Aceasxta revelatie putea sa se manifeste si prin aparitia sensibila a unei imagini pe cer,care sa o vada toti oamenii si sa creada in Dumnezeu. Dar s-a manifestat mult mai sensibil decat atat,prin aceea ca Dumnezeu s-a facut om ,cu aspiratiile noastre cu simturile noastre,dar si cu fire dumnezeiasca in persoana Sa.

Dumnezeu om e cunoscut catafatic ,ca sa preiau ce am invatat din dialogul vostru , caci e vazut prin minuni si intelepciunea vorbelor sale, dar e cunoscut si apofatic ,caci noimeni nu poate spune vreun pacat al Sau,este un exemplu viu al cum trebuie sa fie firea umana unita cu Dumnezeu

Iar prin intermediul Sau este cunoscut si Dumnnezeu Tatal ,atat cat ne este necesar,prin aceea ca Fiul este de o fiinta cu Tatal ,si vazand cu ochii fiinta umana a lui Hristos,si perfectiunile Lui ,putem vedea cu credinta si Fiinta absoluta a lui Dumnezeu ,atat cat este posibil acum,in viata pamanteana
De exemplu ,daca vom ierta ,il vedem pe Dumnezeu ,care si El iarta. Daca vom darui pe ascuns,il vedem pe Dumnezeu,caci inseamna ca pentru El am daruit,pentru dragoste,iar nu pentru lauda oamenilor. Daca nu vom judeca pe ceilalti ,il vedem pe Dumnezeu ,care doar El are dreptul sa judece , si de la care speram la indurare ,si doar dovedind-o si noi fata de altii o vom obtine de la El.

Acesta e Dumnezeu ,viu drept, si traitor printre noi,si cei invatati si cei neinvatati, si cei abstracti si cei simpli ,si cei virtuosi si cei cazuti. Este un Dumnezeu care fundamental se descopera, se lasa vazut , nu cu ochii,ci cu inima indreptata : "Fericiti cei cu inima curata,caci aceia vor vedea pe Dumnezeu"

Restul culturii nu a generat decat dumnezei exclusivisti, ascunsi,prea abstracti, neintelesi , nedrepti ,caci erau imperfecti precum 'creatorul ' lor, omul, care a avut mereu tendinta nebuna de a isi face chip cioplit si a se inchina lui.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

Rolul dialogului este informarea reciproca...

Flying are o altă opinie, pe blogul lui: http://flyingtoday.wordpress.com/201...tegia-iubirii/

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Flying are o altă opinie, pe blogul lui: http://flyingtoday.wordpress.com/201...tegia-iubirii/

Exceptionala postarea de pe acel blog,ma regasesc cu totul in ea. Dialogul fara violente de limbaj ,(care vin dintr-o ura interioara de fapt), este cheia armoniei si a progresului fiecaruia ,chiar daca ideile ar diferi radical.
Toleranta poate invinge orice diferente de credinta , fara ca vreuna din parti sa fie nevoita sa cedeze !

[Ioan_Cezar]

........:)
Mă bucur că ţi-a plăcut, pe mine m-a atras în special partea cu "simţul adevărului" existent în fiecare om (oricât ar fi el de necăjit, de căzut, de întunecat...), simţ reactivat cu fiecare val de iubire-adevăr care vine din persoana emiţătorului.

Uite, pentru că tocmai am citit acum câteva minute, îmi e drag să transcriu aici câteva rânduri dintr-o carte frumoasă. Avem o pildă vie de zile mari în mărturia pe care o voi posta deîndată!

[Ioan_Cezar]

Niciodată părintele nu arăta că este mai presus decât tine. Eu în faţa lui mă simţeam o simplă femeiuşcă, profesoară totuşi, dar îmi pierdeam ideea cea mare despre persoana mea. Când vorbeam cu el, în sinea mea ziceam: "vai, la ce nivel scăzut mă aflu". În vreme ce Părintele, cu tact şi delicateţe, îmi spunea: Ce deşteaptă eşti! Ce bine gândeşti! Şi astfel mă simţeam eliberată de complexe.

*
Ne atrăgea lângă el ca un magnet şi nu voiam să mai plecăm. În clipele acelea nu mai aveam nici probleme nici vreo grijă măruntă. Simţeam cu toţii o blândeţe care ne fascina inima şi mintea. Ne manifestam atunci toate sentimentele noastre, ne îmbrăţişam, ne sărutam unul pe altul.

*
Două ore întregi am tot mers, vorbind despre toate. Întrebările mele erau nenumărate.
Mă asculta cu multă atenţie iar eu eram foarte impresionată, deoarece nu eram obişnuită cu acest fel de comportament.
Răspunsurile lui erau prompte şi clare. Răspundea detaliat, simplu, sobru şi foarte pe înţeles.
Atmosferă plină de pace şi de dulceaţă. PĂtrundea în profunzimile inimii, ale sufletului.
Era un simţ al tandreţei ce o simţeai venind dinspre omul acela care păşea lângă tine, vorbea cu tine...

*
La un moment dat îşi făcu apariţia un câine, trecînd pe lângă noi. Părintele schiţă un fel de salut, mişcîndu-şi bastonul. Câinele întoarse capul scoţînd un sunet încet, nearticulat, ca şi cum ne-ar fi dat bineţe.
Tulburată, am am întins mâna şi am rupt o rămurică. Însă mişcarea aceasta, cu totul lipsită de sens, prin care am sfâşiat o plantă, această mişcare mi-am dat seama că l-a rănit.

*
Iubirea şi respectul faţă de cel ce cu emoţie îşi dezvelea sufletul înaintea sa, erau cu totul vizibile. Inima ta îi vorbea faţă către faţă lui Dumnezeu. De acum, sufletul îşi asuma în mod responsabil comuniunea cu Hristos, izbucnea într-un plâns cu suspine, din pricina nemăsuratei recunoştinţe datorate dragostei lui Hristos, şi cu frică: nu cumva ca el să repete iar greşelile şi să piardă această aură a harului şi a păcii.
Plânsul era de neoprit. Părintele, înlăcrimat, întreba cu nespusă delicateţe: "De ce plângi... Poate am spus ceva care te-a jignit? Poate te-am mustrat!..." Părintele insista cu lacrimi să afle dacă te-a rănit...

*
Când Părintele nu era de acord cu cineva spunea doar atât: "Acesta sau aceştia gândesc aşa, eu aşa..."

("Amintiri despre Stareţul Sofronie de la Essex" - Dumitra Daviti)

[florin.oltean75]

Dumnezeu om e cunoscut catafatic ,ca sa preiau ce am invatat din dialogul vostru , caci e vazut prin minuni si intelepciunea vorbelor sale, dar e cunoscut si apofatic ,caci nimeni nu poate spune vreun pacat al Sau,este un exemplu viu al cum trebuie sa fie firea umana unita cu Dumnezeu

Iustin, apofatic nu inseamna ca cineva nu poate spune despre altcineva ca are un pacat.

Apofatic nu inseamna nici macar ca cineva este fara pacat.

Apofatismul este o metoda de cunoastere, un anumit mod in care trebuie "privit" Dumnezeu atunci cand te gandesti la Dumnezeu.

Metoda catafatica este cea mai la indemana, o abordeaza toata lumea.
Ea se bazeaza pe intiparirile care sunt sedimentate din copilarie si pana in prezent prin ascultarea cuvintelor altora, prin citit, prin proprie contemplatie si analiza interioara.

Apofatismul se bazeaza, in mod esential, pe negarea asocierii oricarei reprezentari mentale cu ceea ce este Dumnezeu in Fiinta Sa.

Aceasta negare nu este o simpla negare doctrinara ci este efectiv o Cale de Cunoastere, care permite mintii sa se adanceasca in Abisul Necunoscut al Lui Dumnezeu.

Aceasta negare, in primul rand are o functie de curatare a mintii de toate constructiile mentale. O face "mai alba ca zapada", simpla, necompusa, fara intipariri, referinte si fixatii.

"Sfântul Maxim Mărturisitorul a întărit că alăturarea teologiei apofatice cu isihasmul—practica păstrării tăcerii—face posibilă îndumnezeirea sau unirea cu Dumnezeu."

Iata de ce apofatismul este atat de important de inteles in miezul sau.

-------------------------------

Budismul extinde apofatismul la tot ceea ce este vazut, perceput in experientele de zi cu zi. Nu se rezuma doar la "vederea" lui Buddha.

Negatia aplicata este ca un cutit. Apofatismul este cea mai fina chirurgie posibila. Obiectul negatiei trebuie identificat corect.

Negatia apofatica nu este pur si simplu o negatie, ci o negatie inteligenta.

Intelegerea psihologiei acesteia, in principiu necesita instruire de la cei care au experienta in utilizarea ei.

[iustin10]

În prealabil postat de florin.oltean75

Apofatismul se bazeaza, in mod esential, pe negarea asocierii oricarei reprezentari mentale cu ceea ce este Dumnezeu in Fiinta Sa.


Budismul extinde apofatismul la tot ceea ce este vazut, perceput in experientele de zi cu zi. Nu se rezuma doar la "vederea" lui Buddha.

Negatia aplicata este ca un cutit. Apofatismul este cea mai fina chirurgie posibila. Obiectul negatiei trebuie identificat corect.

Negatia apofatica nu este pur si simplu o negatie, ci o negatie inteligenta.

Intelegerea psihologiei acesteia, in principiu necesita instruire de la cei care au experienta in utilizarea ei.

Okei, ma luasem dupa definitia lui Cezar care mi s-a parut sugestiva,dar inteleg nuanta care o introduci, a gandi despre ceva ,fara a asocia cu reprezentari mentale

A simti pur si simplu obiectul cunoasterii ,fara ca mintea sa il conceptualizeze ,a te integra cumva pe lungimea sa de unda.

Asta nu ma face decat sa ma luminez si mai tare in credinta mea .
Hristos e cunoscut catafatic ca Dumnezeu , caci e de ajuns sa retraim oricare din intamplarile Sale ,la masa cu vamesii luminindu-i , facad minuni intre pescari ca sa ne convingem ca Acela era Dumnezeu intrupat. De asemena mai este cunoscut catafatic prin impartasire cu trupul Sau,caci e ne3voie de simturi,de mancare,nu e suficienta credinta
Dar in acelasi timp ,Hrsitos este cunoscut si apofatic, si nu vorbesc aici doar de rugaciune ,isihasm si simtirea efectiva a Lui de catre sfinti .
Ci vorbesc ca Iisus intrupat ca om , care il vedem traind printre oameni si luminandu-i ,noi stim de undeva ca este Dumnezeu. Si nimeni nu poate explica acest mister,reducandu-l la reprezentarile faptelor Sale, sau la caracterul supranatural al minunilor. Au mai fost iuluzionisti sau yoghini care au facut minuni . Dar minunile Lui se integreaza intr-un mesaj general,care insa depaseste ratiunea, vorbirea,explicatia, si ne face sa stim ca Cel care vorbeste este chiar Dumnezeu . Plecand de la elementele vazute ale vietii Sale,doar unii il accepta ca Dumnezeu, si le este sufficient. Daca misterul revelatiei lui Dumnezeu,ajutat de fapte dar transcendent,ireductibil la acestea ,poate fi numit apofatie , adica un fluid magic care lumineaza constiinta , atunci putem spune ca prin ochii vazuti intelegem pe Hristos ca om,iar cu chemarea Sa nevazuta ,intelegem pe Hristos ca persoana a dumnezeirii, din eternitate.

De aceea crestinismul e superior orcarei alte plasmuiri umane, caci abunda de cunoastere catafatica ,ca nici o alta religie, dar in acelasi timp ne da un inteles apofatic,la lucruri altfel imposibil de inteles ,doar prin simpla meditatie. Daca meditam la Dumnezeu,e o ocupatie oarecum sterila ,caci nu cvom depasi un anumit prag . Dar daca il vedem mancand cu noi ,pe Cel ce nu poate fi vazut , atunci ni se deschid ochii mintii, si suntem ca niste copii bucurandu-se de lumina soarelui ,dupa ce s-au chinuit cu o lanterna sub plapuma

"-Doamne arata-ne pe Tatal,si ne este de ajuns.
-De atata vreme sunt cu voi Filipe,si nu M-ai cunoscut "

Iata ca nu intotdeauna ochii pot cunoaste ,chiar daca persoana este linga tine, pentru ca Adevarul vine si prin simturi,dar si prin revelatie

[florin.oltean75]

În prealabil postat de iustin10

Okei, ma luasem dupa definitia lui Cezar care mi s-a parut sugestiva,dar inteleg nuanta care o introduci, a gandi despre ceva ,fara a asocia cu reprezentari mentale

A simti pur si simplu obiectul cunoasterii ,fara ca mintea sa il conceptualizeze ,a te integra cumva pe lungimea sa de unda.

Asta nu ma face decat sa ma luminez si mai tare in credinta mea .
Hristos e cunoscut catafatic ca Dumnezeu , caci e de ajuns sa retraim oricare din intamplarile Sale ,la masa cu vamesii luminindu-i , facad minuni intre pescari ca sa ne convingem ca Acela era Dumnezeu intrupat. De asemena mai este cunoscut catafatic prin impartasire cu trupul Sau,caci e ne3voie de simturi,de mancare,nu e suficienta credinta
Dar in acelasi timp ,Hrsitos este cunoscut si apofatic, si nu vorbesc aici doar de rugaciune ,isihasm si simtirea efectiva a Lui de catre sfinti .
Ci vorbesc ca Iisus intrupat ca om , care il vedem traind printre oameni si luminandu-i ,noi stim de undeva ca este Dumnezeu. Si nimeni nu poate explica acest mister,reducandu-l la reprezentarile faptelor Sale, sau la caracterul supranatural al minunilor. Au mai fost iuluzionisti sau yoghini care au facut minuni . Dar minunile Lui se integreaza intr-un mesaj general,care insa depaseste ratiunea, vorbirea,explicatia, si ne face sa stim ca Cel care vorbeste este chiar Dumnezeu . Plecand de la elementele vazute ale vietii Sale,doar unii il accepta ca Dumnezeu, si le este sufficient. Daca misterul revelatiei lui Dumnezeu,ajutat de fapte dar transcendent,ireductibil la acestea ,poate fi numit apofatie , adica un fluid magic care lumineaza constiinta , atunci putem spune ca prin ochii vazuti intelegem pe Hristos ca om,iar cu chemarea Sa nevazuta ,intelegem pe Hristos ca persoana a dumnezeirii, din eternitate.

De aceea crestinismul e superior orcarei alte plasmuiri umane, caci abunda de cunoastere catafatica ,ca nici o alta religie, dar in acelasi timp ne da un inteles apofatic,la lucruri altfel imposibil de inteles ,doar prin simpla meditatie. Daca meditam la Dumnezeu,e o ocupatie oarecum sterila ,caci nu cvom depasi un anumit prag . Dar daca il vedem mancand cu noi ,pe Cel ce nu poate fi vazut , atunci ni se deschid ochii mintii, si suntem ca niste copii bucurandu-se de lumina soarelui ,dupa ce s-au chinuit cu o lanterna sub plapuma

"-Doamne arata-ne pe Tatal,si ne este de ajuns.
-De atata vreme sunt cu voi Filipe,si nu M-ai cunoscut "

Iata ca nu intotdeauna ochii pot cunoaste ,chiar daca persoana este linga tine, pentru ca Adevarul vine si prin simturi,dar si prin revelatie

A gandi despre ceva fara sa asociezi o reprezentare mentala este o imposibilitate psihologica.

O reprezentare mentala, o imagine generica va fi acolo, in minte, atunci cand voluntar decizi sa te rogi sau sa meditezi.


Cunoasterea apofatica este un subiect delicat, de o mare subtilitate.

Este aspectul care m-a contrariat atunci cand am citit pentru prima data filocaliile.

Ideea de a refuza orice reprezentare mentala mi s-a parut contra naturii, pentru ca insasi efortul de a crede ca esti in prezenta Lui Dumnezeu este, de fapt, tot o reprezentare mentala voluntara. Daca vrei sa-ti imaginezi ca esti in prezenta Lui Dumnezeu, in urma catehizarii, pur si simplu "iti imaginezi ca esti in prezenta Lui ", daca nu, refuzi o astfel de perceptie autoimpusa.

Intradevar, trebuie sa recunosc ca exista o diferenta intre abordarea filocalica si cea budista in ceea ce priveste utilizarea instrumentului "negatie".

Abordarea filocalica refuza/"neaga" imaginatia grosiera (lasarea mintii sa zburde la felurite imagini in timpul rugaciunii), insa pastreaza totusi o imaginatie simplificata, sobra. Imagineaza prezenta Lui Dumnezeu fara insa sa-i atribuie vreo forma, culoare, consistenta sau miros. Astfel, apofatismul filocalic neaga forma - plasmuiri mentale ale Lui Dumnezeu

Prin cantitate si persistenta in rugaciune, mintea devine din ce in ce mai subtire, este atrasa in inima si curatata de toate imaginatiile. Dupa ce este replamadita in felurite focuri extatice, devine intreaga si limpede ca un lac de munte.

Apofatismul filocalic indubitabil este functional, fiind una din caile descoperite de Dumnezeu anumitor persoane, cu un nivel de intelegere mai elevat decat al persoanelor care pot intelege doar catafatic.

Conditiile necesare practicarii apofatismului filocalic pot fi intalnite cu greu in zilele noastre, poate in mediul monastic. O persoana activa social nu poate aplica in mod continuu acest tip de negatie, refuzarea imaginatiei, pentru ca in activitatile de zi cu zi trebuie sa apeleze la ea intens pentru a fi functionala.

Pentru persoanele cu viata sociala activa, apofatismul filocalic are urmatoarele dezavantaje:
1) necesita un ambient ferit de stresul cotidian, fara zgomote;
2) cantitate mare de rugaciune;
3) posibilitatea caderii in imaginatii grosiere - pentru ca fundamental opereaza cu o imaginatie mai subtila care poate fermenta in imaginatii mai ingrosate.


-----------------

Apofatismul budist este superior negatiei care interzice plasmurile, pentru ca obiectul negatiei nu este plasmuirea insasi, ci realitatea falsa a acesteia.

Este o deosebire de mare profunzime.

Pentru ca nu refuza in mod brut forma, ci doar perspectiva falsa in ceea ce o priveste, aceasta rugaciune poate avansa, poate fi adancita bazandu-se pe toate experientele curente, de zi cu zi. Este o metoda holistica.

Nu iroseste nicio experienta umana, indiferent de natura ei, oricat de triviala ar fi.


Negatia budista neaga existenta prin sine/ atunomia absoluta a oricarei forme, sistem sau entitate. Astfel, mintea descopera/gusta o anumita slobozenie in orice fenomen pe care-l cunoaste. O slobozenie care cu timpul devine un mare foc care mistuie totul. Mintea ajunge acolo unde nu se poate spune nimic despre acea experienta.

Nu necesita recluziune, izolare sociala. Aduna intelepciune cu fiecare strop de experienta zilnica.

Integreaza mundanul cu perceperea apofatica a Lui Dumnezeu. Uneste Pamantul cu Cerul.

Este o metoda lina, progresiva, prin care toate activitatile obisnuite, de zi cu zi, devin rugaciuni.

Si astfel, cu timpul, in toate se descopera Dumnezeu, viu, prezent pretutindeni.

[iustin10]

Desi admir experienta filocalica a sfintiilor , nu sustin ca am si inteles-o .
Recunosc in cele spuse de tine ca am intalnit in filocalie refuzarea imaginatiei pe timpul rugaciunii,inclusiv a imaginatiei despre Dumnezeu. Banuiesc ca se doreste ca intreaga cunoastere sa vina dinspre Dumnezeu si nu dinspre cel ce se roaga.
Dar eu mai putin stiutor si capabil,ma refer la un Dumnezeu mai concret ,Iisus Hristos, cu nume uman ,cu corp fizic, cu cuvinte auzite ,rostite chiar de El, cu invataturi despre situatiile care le intalnim zilnic.
Acest Dumnezeu atat de aproape de noi , poate provoca si o cunoastere mai reala a Sa,nu neaparat una ideala si lipsita de orice nuante .
Tu afirmi ca budismul se poate cunoaste din toate ce ne incjoara . Hristos nu se poate cunpoaste chiar din toate,ci din lucrurile deosebite,desavarsite. E un Dumnezeu real,dar care nu poate fi accesat decat prin desavarsire.
Daca daruiesti 100 lei dintr-un salariu de 2000 nu il vei cunoaste pe Dumnezeu , caci acesta e un fapt banal .In acest caz,cel mult il vei cunoaste pe Buda ,caci ai facut un act de ajutorare. Daca insa daruiesti 100 lei dintr-un vwenit de 200 de lei,atunci il vei cunoaste pe Dumnezeu ,cel unic si singurul adevarat ,caci ai facut un act de desavarsire . Ai aratat ca intelegi si pe aproapele,si ca te si increzi in Dumnezeu ca nu te va lasa.
Aceasta e unicitatea lui Dumnezeu in cultura : este mai real decat oricare alt dumnezeu,dar este si mai desavarsit decat oricare altul.
Desavarsirea sa nu este una a negatiei sale absolute ,ci una a participarii absolute in credinta in El. Nu negam materia facuta de El : mancarea ,corpul,banii ci le folosim in sens absolut pentru a il descoperi pe Dumnezeul cel viu.

Daca in Budism gandirea se inalta de la pamant la cer, in crestinism cerul se coboara pe pamant. Este singurul moment din istorie in care cerurile se deschid si Dumnezeu se lasa vazut , pentru eternitate