Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Secte si culte
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 04.10.2016, 23:25:37
Igor_Paslusnik's Avatar
Igor_Paslusnik Igor_Paslusnik is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.02.2015
Locație: Biserica. Creștin al Bisericii primare, cea fără erezie, numită politic după anul 1054: Ortodoxia
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.724
Implicit Împotriva EREZIILOR NEO-PROTESTANTE, cuvântul al IV-lea - SFÂNTA CRUCE

Doamne ajută.

Cine nu ne urăște, pe noi, pe ortodocși, ci nădăjduiesc că chiar ne iubește, va citi cu multă atenție și dragostea din inima lui, îl va aduce sau readuce în Sfânta Biserică, a lui Hristos și a Sfinților Lui.

Am scris câteva versete despre Sfânta Cruce și o explicație sumară, foarte scurtă, ca o cheie, un liant, cu care să deschideți cărarea strâmtă, îngustă și grea, spre mântuire, pe care puțini o află, prin credință și dragoste, dăruite oricui se numește creștin.

Vă invit, pe oricine citește, să se roage înainte de-a citi, că citind cu rugăciune și multă dragoste și smerenie, veți înțelege mai mult.

"Și chemând la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie." - Marcu 8, 34.
Dacă o luăm logic, după literă, nu poți să fi creștin și să spui că urmezi lui Dumnezeu, decât dacă ai luat crucea, fizic, și te plimbi cu ea prin oraș sau sat, și spui: eu urmez lui Hristos, Domnului.
Deci se referă la crucea nevăzută. Dacă vorbim de nevăzut, vorbim de simbolism. Însăși lumea asta este simbolul lumii veșnice. Dovadă biblică: "Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu." (I Corinteni 13, 12)
Deci ca ortodocși (denumire politică) singurii creștini de pe pământ, spunem că crucea e Sfântă, că a sfințit-o Hristos cu sângele Său și are o dublă semnificație: văzută și nevăzută. Văzută că o avem la gât, în diferite mărimi și materiale: aur, argint, lemn, textil, lână, Dumnezeu nu se supără pentru orice material, ci vrea să cunoască scopul pentru care o punem la gât, pentru că este aducătoare de har, fiind sfântă și este armă împotriva demonilor (cum vedem în versetul de mai jos), a ispitirilor și partea nevăzută, luarea crucii și urmarea lui Hristos, anume viața modestă, curată, cu strictul necesar, cu bucurie, belșug de dragoste trăită în Hristos și multă trezvie, discernământ și dreaptă socoteală la pericolele care ne-ar putea îndepărta de Hristos, să ne ferim de ele și poate să ferim și pe alții.

"Ștergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, și l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce.
Dezbrăcând (de putere) începătoriile și stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce. - Coloseni 2, 14-15."

Deci ce vedem?
Vedem simbolismul, adică zapisul ce era asupra noastră a morții celei de-a doua, veșnice, a fost șters, prin pironirea lui pe cruce.
Și apoi vedem că prin Cruce biruim asupra... cui ? a începătoriilor și stăpâniilor. Cine sunt alea ? Dracii ! "lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății" - Efeseni 6, 12.
Uite ce face Crucea de la gât și faptul că ne însemnăm cu Sfânta Cruce pe corp, biruim pe draci. Și fizic, când vin lângă noi dracii, nevăzut dar și duhovnicesc îi biruim când ne ispitesc direct sau prin alți oameni.
Slavă Ție Doamne, pentru Sfântă Crucea Ta.

"Atunci slava Dumnezeului lui Israel s-a pogorât de pe heruvimul pe care se afla la pragul casei. Și a chemat Domnul pe omul cel îmbrăcat în haină de în, care avea la brâu unelte de scris,
Și i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetății, prin Ierusalim, și însemnează cu semnul crucii (litera "tau" care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care gem și care plâng din cauza multor ticăloșii care se săvârșesc în mijlocul lui".
Iar celorlalți le-a zis în auzul meu: "Mergeți după el prin cetate și loviți! Să nu aveți nici o milă și ochiul vostru să fie necruțător!
Ucideți și nimiciți pe bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar să nu vă atingeți de nici un om, care are pe frunte semnul "+"! Și să începeți cu locul Meu cel sfânt!" Și au început ei cu bătrânii, care erau înaintea templului." - Iezechiel 9, 3-6.

Aici vedem nu numai că cine poartă Sfânta Cruce la gât mărturisește că e a lui Hristos, mărturisește fără să se rușineze că e creștin, dar arată și că Sfânta Cruce păzește pe om de orice lucru rău care se poate întâmpla în jurul lui, sau care vine din partea celor nevăzuți, heruvimii trimiși de Dumnezeu sau dracii îngăduiți să ispitească și să încerce.
Creștinul poartă Sfânta Cruce la gât ca să biruiască ispitirile mai ușor, să fie ferit, alături de comuniunea rugăciunii lui și harul înmulțit, păzit de o calamitate, sau altele asemenea și fiindcă e aducătoare de har, se va înțelepți, va primi mai multă dragoste, blândețe, și orice virtute. Fără să mai spun că sunt sute de descoperiri și mărturii arheologice și istorice, izvoare de papirusuri și altele care atestă că toți creștinii aveau Sfânta Cruce la ei, unii la gât, alții la mână, pe o brățară de diferite metale.
Deci aceia, vedem că erau înseamnați în mod fizic, cu cruce în frunte.
Iar noi azi, nu vrem să purtăm Sfânta Cruce la gât? Cum să cădem în asemenea hal, ispitirilor demonice?
Poate vi se pare absurd, dar pentru creștinii care poartă Cruce la gât și care merg la Sfânta Liturghie și fac asceză, nevoință, răstignire, cu dragoste slujind după putere lui Dumnezeu și aproapelui, pentru ei ține Dumnezeu pământul și nu aduce sfârșitul.

"Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie". - Matei 10, 21.
Deci cel care poartă Crucea la gât sau mână, chiar dacă nu se călugărește, dar dacă face milostenie săracilor (fără să-și neglijeze familia) va avea mult mai multe șanse de mântuire, decât cel care nu poartă Cruce și o evită, o face incapabilă, neputincioasă, fără sfințenie, fără har, fără putere... Vai, sărăcuții, aceia. Și fericit, de 3 ori fericit, este acela care poartă cruce și se înseamnează cu semnul Sfintei Cruci.

"Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos.
Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.
Căci scris este: "Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința celor învățați voi nimici-o". - I Corinteni 1, 17-19.

Atât de mult iubesc pasajul acesta, are o atât de multă teologie în el, că sincer, mi-e tare greu să scriu cât aș vrea.
Deci voi fi foarte scrut și concis:
Dacă porți Cruce la gât, și o mărturisești, ești printre cei ce se mântuiesc, cum spune Pavel, iar dacă nu porți Cruce la gât și n-o dorești, decât ca teorie goală, distrugând și zădărnicind Crucea lui Hristos cu înțelepciune stricată și trecătoare, ești printre cei ce pier. Și aceia pier încă din lumea aceasta.
De aceea Învierea nu este doar a trupului, ci și a sufletului. Îți doresc să învii, frate Ovidiu. "Știu faptele tale, că ai nume, că trăiești, dar ești mort." - Apocalipsa 3, 1.
Protestanți și neo-protestanți, înviați ! Hristos, pentru rugăciunile Bisericii, ale ortodoxiei, poate totul, nu numai să vă învie, dar poate să vă scoată și din iad, și în viața asta și în veșnicie: "Cel ce sunt viu. Am fost mort, și, iată, sunt viu în vecii vecilor, și am cheile morții și ale iadului." - Apocalipsa 1, 18. Și mai spune: "Oricâte veți cere cu credință, veți primi". Înviați, oițe pierdute și frățiori risipitori și veți fi vii cu Hristos în vecii vecilor.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.

Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice.
Biblia
 

Thread Tools
Moduri de afișare