Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Acest mare şi slăvit arhipăstor s-a născut din părinţi bogaţi, în cetatea Tesalonicului. De la naştere şi până la vârsta de douăzeci şi cinci de ani Porfirie a locuit la Tesalonic. După aceea, luându-şi îngăduinţă şi rămas bun de la părinţi, el a lepădat toată grija şi viaţa lumească şi s-a retras în pustia Egiptului. Călăuzit de un părinte încercat, tânărul Porfirie a fost tuns monah şi a rămas acolo timp de cinci ani. Apoi a mers în pelerinaj la Ţara Sfântă împreună cu monahul Marcu, un frate credincios. În apropiere de Ierusalim, el a dus o viaţă de nevoinţe ascetice şi duhovniceşti într-o peşteră, timp de încă cinci ani. Dar după aceea picioarele lui Porfirie s-au îmbolnăvit, şi el nu mai putea să meargă. Dar cu toate acestea, târându-se pe genunchi, el continua să meargă la Sfintele Slujbe ale Bisericii. Într-o noapte Mântuitorul Hristos S-a înfăţişat lui în vedenie, vindecându-l desăvârşit de boala lui de picioare şi făcându-l întreg sănătos. Când a fost înălţat episcop al Gazei, Porfirie a luat această cruce cu o inimă grea, căci în Gaza el a aflat doar două sute şi optzeci de creştini. Toţi ceilalţi locuitori erau nişte fanatici închinători la idoli. Doar prin marea sa credinţă şi răbdare a reuşit Sfântul Porfirie să-i convertească pe locuitorii Gazei la credinţa în Hristos. El a călătorit personal la Constantinopol ca să-l vadă pe Împăratul Arcadie şi pe Sfântul Patriarh Ioan Gură de Aur şi ca să le ceară sprijinul în această luptă inegală cu închinătorii la idoli. El a găsit la aceştia sprijinul pe care îl căuta. Templele păgâne au fost închise, idolii distruşi şi Sfântul Porfirie a purces la zidirea unei minunate biserici, împodobită cu treizeci de stâlpi de marmură. Împărăteasa Eudoxia mai ales a ajutat la zidirea acestei biserici. Sfântul Porfirie a trăit destui ani încât să vadă întreaga cetate a Gazei întoarsă la credinţa în Hristos, dar aceasta a fost numai după mari lupte, suferinţe şi lacrimi de durere înălţate către Dumnezeu. Sfântul Porfirie a adormit cu pace la anul 421 după Hristos. El a fost făcător de minuni atât în timpul vieţii cât şi după moarte. Sfintele sale moaşte se află şi astăzi în Gaza.

[cristiboss56]

Această cuvioasă muceniţă Evdochia a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian. Evdochia mai înainte de aceasta a fost o desfrânată vestită. Dar apoi ea a plâns cu amar pentru păcatele ei, s-a retras în pustie în asceza cea mai aspră, şi mai la urmă a luat cununa muceniciei.

În timpul vieţii ei desfrânate ea adunase averi uriaşe. Schimbarea vieţii ei a survenit pe neaşteptate, prin cea Dumnezeiască Purtare de Grijă a Făcătorului nostru, şi printr-un monah, Avva Gherman. Acesta, venind cu o ascultare în cetate, el a găzduit în casa unui creştin al cărei zid era lipit de al părţii de casă în care se afla iatacul Evdochiei. Serile, potrivit obiceiului călugăresc, monahul citea din Psaltire, şi câte un capitol din Sfintele Evanghelii, despre înfricoşata Judecată. Evdochia auzea aceste citiri, şi a început să asculte cu atenţie, de la început până la sfârşit. Curând a fost cuprinsă de frică şi spaimă, rămânând trează până în zori. Când s-a luminat, ea şi-a trimis sluga să-l caute pe acel monah şi să-l roage să vină la ea. Avva Gherman s-a înfăţişat şi a stat de vorbă cu ea îndelung, despre credinţă şi mântuirea sufletului. Ca urmare a acestei convorbiri, Evdochia s-a dus la episcop şi i-a cerut să o boteze. După botezul ei, Evdochia a lăsat întreaga uriaşă a ei avere Bisericii, spre a fi împărţită sărmanilor. Ea şi-a eliberat toţi robii şi roabele şi s-a retras cu totul într-o mânăstire, unde s-a dăruit celei mai aspre vieţuiri, în desăvârşita ascultare, în posturi, privegheri, şi rugăciuni.

După treisprezece luni, obştea mânăstirii a cerut-o stareţă. Evdochia a trăit timp de patruzeci şi şase de ani în mânăstire şi a fost aflată vrednică înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu văzând râvna ei arzătoare şi cinstită, şi lacrimile ei nesecate, a învrednicit-o şi cu darul învierii morţilor. Când s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor sub Cezarul Vincenţiu, Sfânta Evdochia a fost decapitată. Sfânta Evdochia este un exemplu glorios a cum vasul cel de stricăciune se poate curaţi, sfinţi, şi umple cu Harul Sfântului Duh, cu buna mireasmă a cerului.

sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, PROLOAGELE DE LA OHRIDA, Vol. I, Editura Cartea ortodoxa, Editura Egumeniţa, Bucureşti, 2005

[arwein]

Legenda cu Baba Dochia si cojoacele ei e un sincretism de la Sf. Evdochia- praznuita pe 1 martie?

[tabitha]

Astăzi 4 martie îl sărbătorim pe Sfântul Gherasim de la Iordan.
Foarte adesea el este reprezentat lângă un leu, în pustia Iordanului.



http://www.crestinortodox.ro/calenda...dan-99528.html

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă îl va pomeni, mâine, 12 martie 2013, pe Sfântul Grigorie Dialogul, autorul Liturghiei Darurilor înainte sfinţite. Acesta este unul dintre cei patru Părinţi reprezentativi ai creştinismului occidental, alături de Sfântul Ambrozie, Fericiţii Augustin şi Ieronim şi este cinstit în mod deosebit şi de Biserica Răsăritului. A fost şi primul călugăr ales episcop al Romei. Pontificatul său a durat din anul 590 şi până în 604.

„Sfântul Grigorie Dialogul a fost un om extraordinar de milostiv şi poate fi comparat cu Sfântul Nicolae. A zidit case pentru bătrâni şi practic, ce a făcut Sfântul Vasile cel Mare în Răsărit a făcut la Roma veche, cum se spune, Sfântul Grigorie Dialogul. Pentru milostenia, evlavia şi adânca lui înţelepciune a fost ales Episcop al Romei”, a precizat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Buchiu, Decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti.

Iniţial, Sfântul Grigorie a îmbrăţişat o carieră politică, provenind dintr-o familie patriciană romană. Însă, în anul 575 a optat pentru viaţa monahală, transformând vila de pe Muntele Celio, moştenită de la părinţi, în mănăstire. Tot în această perioadă începe să-şi scrie opera teologică.

„Ne-a lăsat o lucrare foarte valoroasă despre pastoraţie în care se dau sfaturi concrete preoţilor cum să fie buni duhovnici, să conducă pe credincioşii care le sunt încredinţaţi. Lucrarea este tradusă în limba română şi cuprinde sfaturi pe care dacă le citim vom observa că sunt extrem de actuale şi astăzi. A fost o minte foarte înţeleaptă şi poate fi comparat cu Sfinţii Trei Ierarhi din Răsărit”, a mai adăugat Pr. Prof. Decan Ştefan Buchiu.

Sfântul Grigorie Dialogul este cunoscut îndeosebi pentru activitatea sa din domeniul reformei liturgice. De asemenea, el este și ocrotitorul muzicienilor, cântăreţilor, studenţilor şi al învăţătorilor şi este considerat de Biserica Apuseană unul din cei mai însemnaţi pontifi din istorie, fiind cinstit cu supranumele de „cel Mare”.
Sfântul Grigorie Dialogul, papă al Romei, numit aşa pentru vorbele cele frumoase, s-a născut în Roma cea veche, din tată care se numea Gordian, şi din maică, Silvia fericită, amândoi fiind de neam bun, senatori cinstiţi şi bogaţi. Dar nu atât pentru cinstea de senator era cinstit neamul acestui Sfânt Grigorie, cât pentru acele sfinte persoane plăcute lui Dumnezeu care se aflau în neamul acela. Căci fericitul Felix, al treilea cu acel nume, papă al Romei, îi era moş; iar Sfânta Tarsila, care a văzut la sfârşitul său pe Domnul venind la dânsa, asemenea, şi fericită Emiliana, care împreună cu Tarsila, s-a învrednicit cereştii vieţi veşnice, i-a fost moaşă lui. Însă şi Silvia, maica lui, este cinstită cu sfinţii în Biserica Romei.
Continuare :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...l-b1-p1898.htm

[Ekaterina]

"Dumnezeu i-a daruit Sfantului Teofan harul facerii de minuni, prin care vindeca toate bolile, si mai cu seama toate formele de nebunie."
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ul-108101.html

- s-a nascut la praznicul Botezului Domnului
- parintii sai, Isaac si Teodotia, erau buni crestini
- tatal sau (ruda cu imparatul Leon Isaurul) a murit pe cand Teofan avea trei ani
- dupa moartea imparatului si a socrului sau intra in monahism impreuna cu sotia sa
- ridica o manastire in insula Calonim
- a participa la al VII lea sinod ecumenic; lupta impotriva celor care respingeau cinstirea sfintelor icoane
- a fost adus la Constantinopol si aruncat in temnita (aici a petrecut doi ani)
- a prorocit temnicerilor lui ca va fi surghiunit in insula Samotrace, lucru care s-a intamplat, in acest loc a mai trait douazeci si trei de zile

[Ekaterina]

- s-a nascut in Galatia si a crescut in Constantinopol
- s-a numarat printre curtenii Imparatilor Vasile si Constantin Porfirogenetul
- s-a lepadat de toate pentru Hristos si s-a retras intr-o manastire
- s-a nevoit sub ascultarea Batranului Simeon
- a ajuns staret al Manastirii Sfantului Mamas
- spre sfarsitul vietii a trait ca un zavorat
- considerat cel mai mare graitor de Dumnezeu de dupa Sfantul Grigorie Teologul
- cuvintele sale sunt adevarate descoperiri duhovnicesti si dumnezeiesti
- a murit in anul 1032
- moastele sale sunt facatoare de minuni

[Ekaterina]

- fiul senatorului Gordian
- a fost senator si prefect al Romei
- dupa moartea tatalui, si-a dedicat viata lui Dumnezeu
- din averea sa a zidit sapte biserici, sase in Sicilia si una in Roma (in cinstea Sfantului Andrei)
- mama sa, Silvia, a intrat intr-o manastire de maici
- a fost ales Papa in locul Papei Pelaghie al Doilea
- nu a vrut sa primeasca aceasta cinste, ascunzandu-se in munti si in pesteri, dar a fost descoperit din pronie divina astfel: un foc se inalta de la pamant la cer in locul unde se ascundea
- era nespus de milostiv
- si-a folosit intreaga avere pentru a infiinta adaposturi si bolnite pentru cei sarmani
- ii invita la masa pe saraci, servindu-i chiar el
- numele de Dialogul i-a fost dat de la o carte pe care a scris-o -Dialoguri - in care preaslaveste vietile sfintilor italieni
- a alcatuit Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
- in timp ce scria, arhidiaconul sau Petru vedea o porumbita zburand peste capul lui

[cristiboss56]

Cu câte o piatră legată de gât, cei doi au fost aruncați în apele râului Sava. Trupurile martirilor au fost luate în ascuns de creștinii acelor locuri și păstrate ca niște odoare de mare preț.


Urmând poruncii Mântuitorului Hristos, „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28, 19-20), Sfinții Apostoli și ucenicii acestora au propovăduit învățătura creștină până la cele mai îndepărtate margini ale lumii. În Peninsula Balcanică învățătura creștină a fost propovăduită de Apostolul neamurilor care, în Epistola către Romani, scrisă în anul 58, arăta că „de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos” (Romani 15,19). În anii ce au urmat apostolul Pavel și ucenicii săi au continuat evanghelizarea teritoriilor Peninsulei Balcanice (Tit 3, 12; II Tim. 4, 10; Col 3, 11). Începând cu secolul II î. Hr., romanii au început să cucerească aceste ținuturi, organizându-le în provincii. Învățătura creștină s-a răspândit treptat în rândul populației traco ilirică puternic romanizată. Spre sfârșitul secolului al III-lea d. Hr., creștinii din imperiul roman au fost supuși celei mai crunte persecuții, mulți dintre ei alegând să pătimească mai degrabă chinuri groaznice decât să se lepede de Hristos. Împăratul Dioclețian (284-305) a dat între anii 303-304 patru edicte împotriva creștinilor, care prevedeau dărâmarea lăcașurilor de cult, interzicerea adunărilor și arderea cărților sfinte, uciderea preoților, pedeapsă extinsă apoi la toți creștinii care nu sacrificau zeilor.
Edictele s-au aplicat cu strictețe în provinciile răsăritene și în cele dunărene ale Imperiului roman, acolo unde domneau Dioclețian (reședința la Nicomidia în provincia Bitinia) și ginerele său Galeriu (reședința la Sirmium – Mitrovița de azi în provincia Panonia Inferior). În acest context au pătimit moarte martirică mulți creștini de origine daco-romană aparținători diferitelor categorii sociale și profesiuni, tineri sau în vârstă. Între cei care au pătimit pentru Hristos se află și preotul Montanus din Singidunum (Belgradul de azi) care a fost martirizat împreună cu soția sa Maxima în cetatea Sirmium (Mitrovița), la 26 martie 304. Actul lor martiric, care la bază procesul verbal de judecată întocmit la grefa tribunalului din Singidunum, astăzi din păcate pierdut, a fost refăcut după documentele timpului de părintele Niculae M. Popescu, și inclus astfel în diferitele sinaxare sau colecții care cuprind actele martirice ale sfinților dacoromani și români.
Retras din fața persecuțiilor care fuseseră pornite împotriva creștinilor din orașul Singidunum, acolo unde păstorea, preotul Montanus a plecat împreună cu soția sa, Maxima, în cetatea Sirmium. A fost însă prins și dus în fața guvernatorului provinciei Pannonia Inferior, Probus. După ce acesta a încercat zadarnic să-l convingă pe Montanus să se lepede de Hristos și să jertfească idolilor, văzând că nu cedează nici chinurilor la care a fost supus, conducătorul păgân a poruncit ca să fie adusă de față și Maxima, socotind că ea va fi mai ușor de înduplecat. Însă cei doi soți, întăriți de puterea lui Hristos în Care-și puseseră nădejdea au răbdat cu bărbăție toate încercările, încât Montanus i-a răspuns lui Probus care-l amenința cu noi chinuri: „Fă ce vrei; ai să vezi câtă răbdare îmi dă mie Domnul Iisus Hristos împotriva curselor întinse de tine”. Văzând că nu poate izbândi sub nici un chip, guvernatorul Probus a poruncit ca preotul Montanus și soția sa Maxima să fie înnecați în râul Sava din apropierea cetății Sirmium.
Ajunși la locul unde urmau să-și încredințeze viața lui Hristos, preotul Maximus, ridicându-și mâinile spre cer, a rostit următoarea rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Care ai pătimit pentru mântuirea lumii, primește sufletele robilor Tăi, Montanus și Maxima, care pătimesc pentru numele Tău. Crește, Doamne, și apără turma cea credincioasă a Bisericii Tale din Singidunum și de prin toate văile Dunării. Cu ochii minții văd, Doamne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană”.
Cu câte o piatră legată de gât, cei doi au fost aruncați în apele râului Sava. Trupurile martirilor au fost luate în ascuns de creștinii acelor locuri și păstrate ca niște odoare de mare preț.
Evlavia credincioșilor față de Sfinții Montanus și Maxima a trecut peste veacuri și s-a răspândit și la nord de Dunăre, nu doar în teritoriile unde au pătimit aceștia. În Dobrogea, Mănăstirea Halmyris din județul Tulcea îi are ca ocrotitori, sărbătoarea lor fiind al doilea hram al așezământului monahal. Pe Valea Moravei, în satul Isacova din Serbia se află o biserică cu hramul „Sf. Montanus și Maxima” care ține de Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis.

[cristiboss56]

Cuviosul Ioan Scărarul (născut în anul 523 în Palestina) a intrat în monahism cu voia lui Dumnezeu, după ce a scăpat din naufragiul corăbiei cu care se ducea la studii în Fenicia. Sfântul Ioan s-a retras apoi în Muntele Sinai la bătrânul pustnic Macarie, în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“, unde a intrat în monahism după patru ani de noviciat. La 19 ani de la venirea sa în mănăstire, când Macarie a plecat la Domnul, Ioan s-a retras într-o chilie săpată în munte, trăind în rugăciune şi contemplaţie şi devenind un duhovnic cunoscut. După 40 ani de viaţă în singurătate, la vârsta de 75 de ani, este ales stareţul mănăstirii. În acea vreme, simţindu-se nevoia unui „tratat de îndrumare a vieţii duhovniceşti“, la rugămintea stareţului Mănăstirii Raithu, Sfântul Ioan scrie celebra lui carte, „Scara“. Astfel, pentru dobândirea sfinţeniei, Ioan a imaginat progresul duhovnicesc ca pe o scară cu 30 de trepte, iar fiecare treaptă fiind o virtute. După patru ani de stăreţie, pleacă în singurătate la chilia sa, unde trece la Domnul la 30 martie 605.