Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail s-au născut în a doua jumătate a secolului al 16-lea în părţile Olteniei. Amândoi au lăsat casă, părinţi, fraţi, rude şi prieteni şi au intrat în Mănăstirea Cozia, unde vieţuiau în ascultare, smerenie şi aspre nevoinţe. Nu după mult timp au fost tunşi în monahism, iar Cuviosul Daniil s-a învrednicit de harul preoţiei, devenind duhovnicul mănăstirii. Dascăli ai rugăciunii neîncetate şi ai luptelor duhovniceşti, Daniil împreună cu Misail au plecat să vieţuiască în pustie, dincolo de „Turnul lui Traian”, în ţinuturile Muntelui Cozia. În pustnicie fiind, posteau şi se rugau, ajungând să cunoască Psaltirea pe de rost. Acolo au ridicat o biserică din lemn care s-a numit Schitul Turnu. La Cuviosul Daniil se spovedeau toţi pustnicii din împrejurimi, chiar şi Sfinţii Neofit şi Meletie. Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail au fost înmormântaţi lângă altarul bisericuţei lor, iar în 1676, Mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti le-a mutat sfintele moaşte la temelia bisericii din piatră zidită acolo de el. Sfântul Sinod al Bisericii noastre i-a canonizat pe aceşti sfinţi români în anul 2016.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, Sfinții Mucenici Iulian Preotul și Chesarie Diaconul († 303 – 305), Sfântul Mucenic Polihronie (sec. IV).
Sfinţii Serghie şi Vah au trăit pe vremea împăratului Maximian (286-305), de neam fiind romani şi dregători de frunte în armata împărăţiei. Ei se bucurau de mare cinste în faţa împăratului pentru priceperea şi vitejia lor în războaie, precum şi pentru credincioşia lor în slujiri. În taină, însă, ei erau creştini, crezând în Domnul nostru Iisus Hristos şi sârguindu-se să-I placă Lui, prin viaţa lor cea sfântă.
Deci, pârâţi fiind că se închină lui Hristos şi că se leapădă de cinstirea zeilor, au fost poftiţi de împărat să aducă, împreună cu dânsul, jertfă în templul lui Zeus. Dar, când a intrat împăratul, robii lui Hristos Serghie şi Vah au rămas afară şi n-au intrat cu el.
Văzând aceasta, împăratul a poruncit slujitorilor să-i aducă în templu cu sila şi le-a dat poruncă să se închine idolilor. Dar ei, nevrând să facă aceasta, au zis împăratului: „Avem un Dumnezeu în cer, nemincinos, adevărat şi viu. El nu este nesimţitor ca idolii voştri; noi Aceluia ne închinăm”.
Deci, nevrând ei să lepede dreapta credinţă, li s-au luat toate însemnele dregătoriei lor şi podoabele cele de preţ, îmbrăcându-i în haine femeieşti, fiind purtaţi în lanţuri pe uliţele cetăţii, în semn de batjocură.
Au fost trimişi apoi la dregătorul Antioh, în cetatea Varvalisos din Siria şi acolo, fiind bătuţi aproape de moarte, Sfântul Vah şi-a dat sufletul său Domnului, din pricina bătăii, iar Sfântului Serghie i s-a pus încălţăminte de fier având cuie în tălpi şi a fost purtat până la cetatea Resafa, unde i s-a tăiat capul, după ce a îndurat multe chinuri, dar nu şi-a lepădat credinţa.
Cinstitele lor trupuri au fost îngropate de creştini. Prin rânduiala lui Dumnezeu, capetele acestor Sfinţi Mucenici se află astăzi la Mitropolia din Craiova, aduse de la Curtea de Argeş, iar părticele din moaştele lor se găsesc şi la biserica Palatului Cotroceni din Bucureşti.
Sfinții Mucenici Iulian Preotul și Chesarie Diaconul († 303-305) au suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian. Diaconul Chesarie a refuzat să aducă jertfă zeului Apollo și prin rugăciunile sale s-a dărâmat templul zeului.
Atunci, consulul Leontie a crezut în Hristos și s-a botezat, fiind împărtășit de către preotul Iulian. Conducătorul Luxorie a aruncat în mare pe preotul Iulian și pe diaconul Chesarie, trecând astfel la Domnul.
Sfântul Mucenic Polihronie(sec. IV) A fost fiul unui plugar pe nume Vardanie din Ganifavita. Fiind hirotonit diacon și apoi preot, a suferit moarte martirică în timp ce slujea Sfânta Liturghie, în timpul persecuției ariene după moartea împăratului Constantin cel Mare.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi pe Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu, pe Sfântul Cuvios Andronic și Atanasia, soția sa († sec. V).
Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu era fiul lui Alfeu şi fratele lui Matei, vameşul şi evanghelistul. Când Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia cu trupul pe pământ şi alegea pentru vrednicia apostolească pe oamenii cei fără de răutate şi drepţi, ca să-i trimită la propovăduirea Evangheliei în toată lumea, atunci l-a ales pe acest Iacob şi ca pe un vrednic l-a numărat în ceata apostolească.
Iar Iacob a fost dintre cei doisprezece apostoli, însuşi văzător şi ucenic al lui Hristos, propovăduitor al Tainelor şi următor paşilor Lui şi împreună cu ceilalţi Apostoli, primind Sfântul Duh care s-a pogorât asupra lor în limbi de foc, a mers la diferite neamuri şi popoare ca să propovăduiască pe Hristos, să povăţuiască şi să-i aducă pe cei rătăciţi la calea mântuirii.
Aprinzându-se cu râvna cea dumnezeiască, ca focul a ars spinii necredinţei, a sfărâmat idolii şi le-a risipit capiştile, a tămăduit multe boli şi a gonit din oameni duhurile necurate şi viclene şi a adus Domnului nostru Iisus Hristos mulţime de popor, de la care şi-a câştigat numele cel nou: sămânţa dumnezeiască, căci semănând în inimile oamenilor cuvântul dumnezeiesc a sădit şi a sporit dreapta credinţă.
Pentru aceasta s-a numitsămânţa dumnezeiască. Şi înconjurând multe ţări, a semănat sămânţa cea cerească şi, adunând spicele mântuirii omeneşti, a sfârşit alergarea sa pe urma lui Hristos, pentru că s-a făcut următor al patimilor Lui, şi fiind pironit pe cruce şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu.
Şi această dumnezeiască sămânţă – adică Sfântul Iacob – a fost adunată cu roduri însutite în cereasca jitniţă unde, săturându-se însuşi de vederea feţei lui Dumnezeu, şi nouă ne mijloceşte aceeaşi săturare cu rugăciunile sale.
Sfântul Cuvios Andronic și Atanasia, soția sa († sec. V)
Sfântul Andronic a trăit în Antiohia Siriei în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Fiind căsătorit, a avut doi copii pe care i-a pierdut în urma unei boli. Astfel, și-a împărțit averea săracilor și a plecat împreună cu soția sa la Locurile Sfinte, apoi în Alexandria Egiptului.
Atanasia, soția sa, a intrat într-o mănăstire de maici din Tebaida, iar Sfântul Andronic a rămas la schitul cuviosului Daniil, în apropiere de Alexandria. După 24 de ani petrecuți în mănăstire, Sfântul Andronic și Sfânta Atanasia au trecut la Domnul.

[cristiboss56]

1. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia († 303) – Evlampie era un tânăr creștin și bogat din părțile Nicomidiei și părăsindu-și ascunzișul din munte pentru a cumpăra mâncare, deoarece în acea vreme creștinii erau prigoniți de către Dioclețian, găsește la poarta Nicomidiei o poruncă scrisă de ucidere a creștinilor, dată de către împăratul Dioclețian.
Citind, a râs de nebunia împăratului care omora poporul nevinovat. Pentru acest lucru a fost prins și dus înaintea judecătorului Maxim care a încercat în zadar să îl facă să apostazieze. A fost supus supliciilor, însă Dumnezeu i-a dat putere și a rămas în viață.
Fiind dus în templul lui Ares, Sfântul Mucenic Evlampie s-a rugat lui Dumnezeu și idolul s-a prăbușit. Deși mulți păgâni au crezut în acel moment și s-au convertit la creștinisim, Evlampie a fost în continuare chinuit.
Aflând Evlampia că fratele ei este chinuit, s-a dus înaintea judecătorului Maxim și a mărturisit că și ea este creștină, dorind să pătimească alături de fratele ei. Astfel, nereușind prin nici un chin să îi facă să apostazieze pe cei doi frați, păgânii i-au dus în afara orașului și Sfântului Mucenic Evlampie i-au tăiat capul, iar Sfânta Muceniță Evlampia și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu înainte de a fi omorâtă.
2. Sfântul Cuviosul Vasian (sec. V) – Era originar din Siria, iar în timpul împăratului Marcian (450-457) a întemeiat o mănăstire în Constantinopol. A trecut cu pace la Domnul, iar Împăratul a zidit o biserică în numele lui.
3. Sfântul Cuviosul Teofil Mărturisitorul (sec. VIII) – S-a născut din părinți creștini într-un sat din orașul Tiberiapolis. La vârsta de 13 ani s-a dus în munte la Cuviosul Ștefan Sihastrul și l-a rugat să îl primească în viața călugărească.
După trei ani de rugăciuni și ascultare s-a făcut monah. Teofil a trăit în pace până în vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), împărat iconoclast. A fost supus supliciilor și dus în Niceea la judecată. Aici, Cuviosul Teofil l-a convins pe judecător asupra cinstirii sfintelor icoane care i-a dat voie să plece.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă îi sărbătorește astăzi pe Sfântul Apostol Filip – diaconul și pe Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei († 850).
Sfântului Apostol Filip, unul dintre cei 7 diaconi (sec. I), i se spune Filip diaconul’pentru a fi deosebit de Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli. Diaconul Filip este amintit pentru prima dată la Faptele Ap. 7, 2-5.
După uciderea cu pietre a Sfântului Ștefan a început persecuția împotriva creștinilor Bisericii din Ierusalim. Toți s-au împrăștiat, în afară de Apostoli. Cei care se împrăștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul lui Dumnezeu (Faptele Ap. VIII, 4).
Diaconul Filip s-a dus în cetatea Sevastiei din Samaria. Sevastia era vechea Samarie, capitala provinciei cu același nume. Cum samarinenii nu se supuneau celor din Ierusalim, Filip considera că aici va scăpa de urmărirea preoților iudei (Faptele Ap. 8, 6-8).
Filip boteza mulțimile în numele lui Hristos și chiar Simon Magul, după ce a fost botezat, nu s-a mai depărtat de Filip. Tot diaconul Filip îl botează și pe ‘demnitarul etiopian’ al reginei Candace a Etiopiei. După ce s-a întors în Ierusalim, Sfinții Apostoli l-au hirotonit episcop și l-au trimis în Tralia Asiei. Diaconul Filip a murit în pace și a fost înmormântat în Cezareea Palestinei.
Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei († 850) s-a născut în Palestina din părinți creștini și a fost frate cu Sfântul Teodor ‘Scrisul’. Au învățat filosofia elină și Sfânta Scriptură, după care au intrat în Mănăstirea Sfântul Sava, unde au fost hirotoniți preoți.
În urma luptei împotriva sfintelor icoane, cei doi frați au fost trimiși de patriarhul Ierusalimului la Constantinopol și l-au înfruntat pe împăratul Leon Armeanul (813-820) deoarece era iconoclast. Din cauza acestui fapt au fost întemnițați din anul 817 până în anul 842, adică în timpul împăraților Leon Armeanul, Mihai Gângavul (820-829) și Teofil (829-842).
Acesta din urmă i-a supus pe cei doi frați supliciilor, iar Sfântului Teodor i-a scris cu fier înroșit pe frunte, de unde și numele de Teodor Scrisul.
Pe urmă au fost exilați în Apameia (Siria), unde Sfântul Teodor a murit. Când împărăteasa Teodora (842-856) a restabilit cinstirea sfintelor icoane și i-a chemat din exil pe toți preoții și creștinii, s-a întors și Sfântul Teofan. Patriarhul Metodie l-a hirotonit mitropolit al Niceei (Asia Mică).

[cristiboss56]

1. Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic – Prov era originar din Pamfilia, Tarah fusese soldat în armata împărătească, iar Andronic era cel mai tânăr, fiind fiul unui om important din Efes.
Au fost prinși și întemnițați în orașul Pompeiopolis din Cilicia și supus supliciilor în orașele: Tarah, Mopsuestia și Anazarab de Maxim Numerian conducătorul Ciliciei. Au suferit moarte martirică în anul 304 în timpul persecuțiilor împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (285-305).
2. Sfântul Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei († 787) – Părinții Sfântului Ioan Damaschin au adoptat un copil orfan din Ierusalim și l-au crescut cu aceeași dragoste ca și pe fiul lor Ioan, având aceeași vârstă.
Amândoi au avut ca învățător al Sfintei Scripturi pe un călugăr pe nume tot Cosma. Acesta era originar din Italia și fusese luat în robie de Agareni (arabi) și dus tocmai în ținutul Damascului. Părinții lui Ioan îl răscumpăraseră pentru a-l folosi ca educator celor doi copii. Orfanul Cosma, ajungând în vârstă, a intrat împreună cu Ioan în Mănăstirea Sfântul Sava din Palestina, călugărindu-se.
În timpul iconoclasmului Cosma și Ioan luptă prin cuvânt și prin scrieri, apărând sfintele icoane. Pe când Sfântul Ioan Damaschin și-a înălțat mintea către cele mai grele învățături și taine ale creștinătății care se regăsesc în Dogmatica sa, Cuviosul Cosma a manifestat darul primit de la Bunul Dumnezeu de poet și imnolog.
Patriarhul Ioan al Ierusalimului l-a luat din mănăstire și l-a așezat Episcop al orașului Maiuma (în Palestina, aproape de Gaza), unde a păstorit până la moarte.

[cristiboss56]

Sfântul Sfințit Mucenic Luchian – S-a născut în orașul Samosata din Siria din părinți binecredincioși. Rămânând orfan, Lucian împarte averea săracilor și se duce în orașul Edesa, la dascălul Macarie, vestit pentru tâlcuirea Sfintei Scripturi.
Lucian sporește în învățătura Sfintei Scripturi și ajunge preot al Patriahiei Antiohiei. A înființat școli pentru tineri și a pus în slujba Bisericii o nouă copiere a cărților sfinte în limba greacă, corectând greșelile strecurate.
În anul 303 a început persecuția împăraților Dioclețian și Maximian împotriva creștinilor. De frica persecutorilor care au ajuns și în Antiohia, Lucian s-a ascuns împreună cu mulți dintre creștini.
Însă un preot eretic sabelian (sabelienii erau împotriva Sfintei Treimi), pe nume Pangratie, a arătat persecutorilor locul unde se ascunseseră. Lucian a fost întemnițat mulți ani, în cele din urmă a suferit moarte martirică după anul 312.

[cristiboss56]

1. Sfântul Proroc Osea – Misiunea profetică a a lui Oseea, fiul lui Beeri din seminția lui Isahar, s-a desfășurat în regatul Israel în timpul regelui Ieroboam al II-lea și a urmașilor lui, precum și în regatul Iuda în timpul regilor Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechie (790-725 î. Hr.), fiind contemporan cu Proorocul Isaia.
Proorocul Osea a mustrat pe israeliți pentru închinarea la idoli, pentru călcările legământului și viața plină de păcate a preoților, a poporului și a familiei regale (Osea IX, 8-9; VII,13; IV, 7-9). Proorocul îi îndemna pe toți la pocăință strigând: „Întoarce-te Israele către Domnul Dumnezeul tău, că ai slăbit întru nedreptățile tale” (Osea XIV, 2-3). Vorbind despre timpul mesianic, Proorocul Osea arăta că păgânii vor fi chemați la adevăratul Dumnezeu.
Despre aceasta, Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor amintind cuvintele lui Osea: „Pe noi, pe care ne-a și chemat, nu numai dintre iudei, ci și dintre păgâni, precum zice El și la Osea: Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu și iubită pe cea care nu era iubită. Și va fi în locul unde li s-a zis lor: nu voi sunteți poporul Meu – acolo se vor chema fii ai lui Dumnezeu Celui Viu” (Romani IX, 24-26).
2. Sfântul Cuvios Mucenic Andrei din Insula Creta († 767) – Era originar din insula Creta din Marea Mediterană. A suferit moarte martirică din porunca împăratului Constantin al V-lea (741-775), zis și Copronim, unul dintre împărații iconoclaști.
Aflând de persecuția pornită împotriva creștinilor care apărau sfintele icoane de împărat, a părăsit mănăstirea sa și în timp ce împăratul se afla în zi de sărbătoare împreună cu slujitorii săi la Mănăstirea Mamant, Sfântul Mucenic Andrei Criteanul a ieșit înaintea împăratului și l-a mustrat pentru chinurile la care îi supunea pe creștini.
Imediat a fost întemnițat și a fost adus de două ori înaintea împăratului care a încercat să îl facă pe Sfântul Mucenic Andrei Criteanul să apostazieze, fără reușită. A fost osândit la moarte și în timp ce era târât prin oraș până la locul primirii sentinței, un eretic i-a tăiat picioarele cu o secure, iar Sfântul Cuvios Mucenic Andrei Criteanul a murit pe loc.

[cristiboss56]

Prorocul Ioil din Vechiul Testament era fiul lui Petuel din seminţia lui Ruben şi a trăit cu 800 de ani înainte de Întruparea lui Hristos. Numele lui înseamnă „dragostea lui Dumnezeu”. El ne-a lăsat o carte, împărţită ulterior în patru capitole, în care proroceşte despre „Ziua Domnului”, adică ziua Judecăţii din urmă, şi despre făgăduinţa mântuirii, prin revărsarea Duhului Sfânt peste lume, înainte de ziua Judecăţii. Tot în această zi pomenim pe Sfântul Uar, care a trăit în zilele împăratului Maximian Galeriu (293-311), născân*du-se în Egipt. El le purta de grijă creştinilor încarceraţi de prigonitori şi chiar a mers înaintea dregătorului în locul unui creştin care murise din cauza chinurilor. A murit şi el chiar în acea zi din cauza loviturilor primite de la prigonitori, iar în zilele următoare au fost ucişi şi ceilalţi creştini închişi. O creştină pe nume Cleopatra a avut grijă de mormintele sfinţilor, iar osemintele lui Uar le-a mutat în Palestina, nu departe de Tabor, unde a fost zidită o biserică.

[cristiboss56]

1. Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului – Acest Sfânt Iacob, numit fratele Domnului(Galateni 1, 19), a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului. El nu face parte dintre cei 12 Apostoli ai Domnului, ci dintre cei 70, şi era numit frate al Domnului,ca şi Sfinţii Simeon (Simon), Iuda și Iosie (Matei 13, 55).
Din cercetarea Sfintei Scripturi se arată că aceştifraţi ai Domnului Iisus nu sunt fiii Fecioarei Maria, ci veri ai lui Iisus, sau rude. De aceea, Iacob este numit şiruda Domnului. Tradiţia Bisericii arată, de asemenea, că Iacob, fratele Domnului, este altcineva decât Iacob al lui Alfeu şi decât Iacob al lui Zevedeu.
Deși nu era dintre cei 12 Apostoli, Iacob a crezut în Hristos, iar după Învierea Sa Iisus i S-a arătat lui în chip deosebit (1 Corinteni 15, 7). Tradiția arată că Însuși Domnul, cu acest prilej, l-a rânduit arhipăstor al credincioșilor din Ierusalim și i-a descoperit tainele slujirii liturgice creștine.
Ca arhipăstor al creştinilor din Ierusalim şi rudă a Domnului, Sfântul Iacob era mult iubit de popor şi slăvit, pentru evlavia şi viaţa lui aspră. De aceea, i se îngăduia să se roage în templu alături de preoți.
De mult ce se ruga în genunchi şi cu mâinile ridicate în sus, i se îngroşase pielea genunchilor lui, ca la genunchii de cămilă. Între creştini, Sfântul Iacob era socotit unul din stâlpii Bisericii (Galateni 2, 9).
La Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50 (Faptele Apostolilor, 15), mulţumită înţelepciunii lui, s-a hotărât ca păgânii, care aveau să se întoarcă la Dumnezeu şi să creadă în Hristos, să nu fie siliţi să păzească legea lui Moise.
De la Sfântul Iacob ne-a rămas o epistolă,care se află în Noul Testament, plină de învăţături înţelepte, despre cum să ducem o viaţă sfântă.
Ne-a mai rămas sub numele lui şi o Sfântă Liturghie, care s-a slujit în Patriarhia Ierusalimului veacuri de-a rândul şi care se săvârşeşte şi în prezent în unele Biserici Ortodoxe, la 23 octombrie şi în duminica de după Naşterea Domnului, când Sfântul Iacob este prăznuit împreună cu Sfântul Proroc David şi cu Dreptul Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare.
În anul 62, Sfântul Iacob a pătimit moarte de mucenic, fiind aruncat de pe aripa templului din Ierusalim şi ucis cu pietre, pentru credinţa lui în Hristos, pe când se ruga, ca şi Domnul, pentru ucigaşii săi. Pe acel loc creştinii i-au îngropat trupul. Astăzi capul Sfântului se află la MănăstireaEsfigmenu din Muntele Athos, iar alte părţi la MănăstirileDionisiu (Athos) şi Kykkos(Cipru) precum şi în alte sfinte locaşuri.
2. Sfântul Ierarh Ignatie, Patriarhul Constantinopolului– A păstorit într-o vreme când imperiul bizantin era în decădere, iar legăturile cu Biserica nu erau amiabile din cauza intrigilor de la curtea imperială. Mihail, zis și Rangabe, tatăl Cuviosului a fost slujitor la curtea împărătească și apoi împărat timp de un an și nouă luni (811-813). Împăratul Mihail s-a retras de la domnie, lăsând tronul lui Leon Armeanul, unul din generalii săi.
S-a retras din cauza intrigilor și s-a călugărit împreună cu soția sa, Procopia și cei doi fii: teofilact și Niceta, numiți în călugărie Eustratie și Ignatie. Acest lucru nu l-a împiedicat pe împăratul Leon Armeanul să se poarte cu cruzime față de ei. Mai întâi, i-a despărțit și pe cei doi fii ai lui Mihail i-a făcut eunuci pentru a nu mai putea avea urmași. Cuviosul Ignatie a suferit și din partea starețului său care se purta cu răutate.
Răbdarea, bunătatea și credința nezdruncinată au câștigat dragostea celorlalți călugări, care după moartea starețului asupritor, l-au ales pe el stareț. Ignatie a întemeiat patru mănăstiri. Împărăteasa Teodora, rămasă văduvă după moartea soțului ei Teofil, era ajutată în treburile împărăției de Cezarul Bardas, fratele ei. Ignatie a înfruntat cu curaj toate intrigile venite din partea lui Bardas și ale tânărului prinț Mihail al III-lea, fiul Teodorei.
Aceștia l-ai acuzat în cele din urmă de uneltiri împotriva statului. Din Terebina, Ignatie a fost dus la Premete lângă Constantinopol, iar în luna august 859 a fost trimis în lanțuri împreună cu prietenii lui în orașul Militene din insula Lesbos (Marea Egee). Patriarhul Ignatie a murit la 23 ocotombrie în vârstă de aproximativ 80 de ani. A păstorit între anii 846-858 și 867-878.
3. Sfântul Cuvios Macarie Romanul – S-a născut în Roma, ca fiu al unui senator creştin cu numele Ioan, şi al credincioasei sale soţii, pe la jumătatea secolului al IV-lea. A fost crescut în cunoaşterea Sfintelor Scripturi, din care a început a iubi pe Hristos şi s-a ivit în sufletul lui dorinţa de a sluji Domnului toată viaţa, ca monah.
Totuşi, împotriva voinţei lui, a fost logodit de părinţii săi cu o fecioară de neam ales. Însă, în noaptea nunţii, Macarie a ieşit pe ascuns din casa părintească şi a fost găzduit de o femeie văduvă credincioasă, care mergea la casa părinţilor lui, dându-i de veste despre strădania rudelor lui de a-l găsi. După şapte zile, într-o Duminică noaptea, mulţumind acelei femei şi făcând multă rugăciune cu lacrimi, a pornit la drum.
Iar Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Rafail, în chip de bătrân, care l-a luat cu sine şi, plecând din Roma, au călătorit vreme de trei ani şi au ajuns dincolo de hotarele Persiei, unde bătrânul a dispărut, apoi i s-a arătat înconjurat de lumină şi i-a zis: „Eu sunt Rafail Arhanghelul, cel ce, arătându-mă ţie în chip de călugăr bătrân, te-am adus până aici, după porunca Celui Preaînalt. Deci, nu te teme, ci dă slavă lui Dumnezeu, ridică-te şi urmează-ţi drumul”. Şi, acestea zicând, Arhanghelul s-a făcut nevăzut.
Apoi, călăuzit de fiare sălbatice, Cuviosul a ajuns la o peşteră, unde a aflat o leoaică moartă şi pe puii ei amândoi, scâncind de foame. Deci, a îngropat leoaica, iar pe pui i-a hrănit şi i-a crescut, încât aceştia îl ascultau întru toate.
Vreme de doi ani Cuviosul s-a nevoit netulburat de mari ispite, dar apoi vrăjmaşul diavol i s-a arătat sub chipul logodnicei sale, care ar fi venit să-l caute. Iar Cuviosul, uitând să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, mişcat de lacrimile femeii, a luat-o de mână şi a adus-o în peşteră, dându-i de mâncare.
Apoi a fost cuprins ca de un somn greu, în care, biruit fiind de pofta femeii, s-a lăsat ademenit spre păcat, dar ea îndată s-a făcut nevăzută. Atunci Cuviosul şi-a dat seama de înşelăciunea diavolească şi a plecat din peşteră, plângând şi cerând de la Domnul chip şi vreme de pocăinţă, iar Arhanghelul Rafail i s-a arătat, îndemnându-l să rămână în acea peşteră până la sfârşitul său.
Cuviosul s-a nevoit după aceea, vreme de trei ani, plângând cu amar pentru păcatul său. Apoi, primind, ca semn al iertării, lumină cerească pogorâtă asupra lui, a mulţumit lui Hristos 40 de zile. Iar Domnul Iisus i S-a arătat în peşteră, umplând locul de mireasmă, de lumină şi de cântări îngereşti, apoi S-a înălţat la cer în nor luminos.
După acestea, Cuviosul Macarie a vieţuit în mari nevoinţe şi neîncetate rugăciuni, cu post şi priveghere, multă vreme, iar Dumnezeu îl hrănea, trimiţându-i în fiecare zi o bucată de pâine printr-un corb.
Şi, când a binevoit Domnul, l-a făcut cunoscut în acest chip: Trei monahi, pe nume Serghie, Teofil şi Ighin, din Mănăstirea Sfântului Asclepie, din Mesopotamia Siriei, primind binecuvântarea stareţului lor să călătorească pentru folos duhovnicesc, au mers şi s-au închinat la Ierusalim şi la Sfintele Locuri, apoi, punând în inima lor dorinţa de a ajunge până la marginea pământului, ca să vadă unde este Edenul sau Raiul pământesc sădit de Dumnezeu, au străbătut Persia, întâlnind în drumul lor un monument ridicat de marele Alexandru Macedon (336-323 î. Hr.), amintind despre cuceririle înfăptuite de el în acele locuri.
Apoi, mergând spre răsărit, au călătorit multe zile pe căi neumblate şi, călăuziţi de Dumnezeu în chip minunat, au ajuns până la peştera Cuviosului Macarie. Acesta, după ce, prin rugăciune şi semnul Crucii, s-a încredinţat că ei sunt oameni şi nu demoni, i-a primit, slăvind pe Dumnezeu. Cuviosul avea tot trupul acoperit cu păr alb ca zăpada, şi, de multă bătrâneţe, nu i se vedeau ochii, că sprâncenele îi acopereau, iar mustăţile se amestecau cu barba, care ajungea până la pământ, fiind slujit de cei doi lei.
Şi i-a întrebat de unde sunt şi pentru ce au venit până acolo. Iar ei i-au spus toate întâmplările lor şi că au gândul să meargă până la marginile pământului. Şi le-a răspuns Sfântul, zicând: „Fiii mei, nu este cu putinţă a ajunge acolo.
Că şi eu păcătosul, după ce m-am aşezat aici în peşteră, mi-am pus în gând să fac aceasta. Într-o noapte, însă, mi S-a arătat Domnul, zicându-mi: Nu te apuca să ispiteşti acestea, că nu vei putea trece mai departe de acest loc, ci întoarce-te la peştera ta! Deci, auzind aceasta de la Domnul, n-am cutezat a merge mai departe, că am înţeles că a ajunge omul la cunoaşterea acestora nu-i este cu putinţă câtă vreme este în trup”.
După ce au citit Vecernia, l-au întrebat despre ostenelile vieţii sale, iar Sfântul Macarie le-a istorisit viaţa sa. Şi a venit un corb mare, aducând o pâine şi jumătate, ca să se hrănească toţi, şi au slăvit pe Dumnezeu.
Iar mai apoi, cerând rugăciunile Cuviosului, cei trei călugări au plecat, fiind trei zile însoţiţi de lei, apoi au ajuns iarăşi, în chip minunat, la Ierusalim, unde s-au închinat în locurile unde Hristos a lucrat mântuirea noastră, după care s-au întors la mănăstirea lor, făcând cunoscută viaţa Cuviosului Macarie Romanul. Sfântul a răposat cu pace în pustie, dându-şi sufletul în mâinile lui Hristos, fiind pomenit în ziua de 23 octombrie.